Legea 10/2001. Decizia nr. 1970/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1970/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 1970/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1970
Ședința publică de la 02.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă KLIMSINSCKI M., împotriva sentinței civile nr.175/04.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. G., S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR, C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și P. G.- S. O..
P. are ca obiect – contestație la Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 25.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 02.12.2013, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 175 din 04 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea astfel cum s-a precizat, completată și modificată, formulată de reclamanta Klimsinscki M. în contradictoriu cu pârâții M. București prin P. G., S. Român prin C. Centrala de Stabilire a Despăgubirilor și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din București, . . - ., sectorul 6, compus din teren în suprafață de 265,5 mp.; a fost obligat pârâtul M. București prin P. G. să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri ce vor fi stabilite în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005; s-a luat act în baza art. 246 Cod de procedură civilă de renunțarea la judecarea capătului doi de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Statului Român la despăgubiri; a fost obligat pârâtul M. București prin P. G. să transmită dosarul de notificare împreună cu dispoziția la Prefectul Municipiului București pentru a se obține referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, în urma exercitării controlului de legalitate de către acesta, în condițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005 Titlul VII, capitolul V; s-a admis în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată; a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.400 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu de avocat redus proporțional cu admiterea capetelor de cerere și onorariu expertiză topografică.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată la data de 12 iulie 2011, pe rolul Tribunalului București – Secția a IV a Civilă sub nr._, reclamanta Klimsinscki M. a chemat în judecată pârâții M. București prin P. G. și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că este persoana îndreptățita la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri la valoarea de piață, potrivit standardelor internaționale de evaluare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în București, . .. - ., sector 6, ce a fost constituit din suprafață de teren de 265,5 mp., obligarea pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului potrivit standardelor internaționale de evaluare; cu cheltuieli de judecată; în subsidiar s-a solicitat obligarea Municipiului București la emiterea dispoziției cu propunerea acordării acestor măsuri reparatorii prin echivalent; obligarea Municipiului București să transmită dosarul de notificare direct la C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere efectuarea controlului de legalitate de către instanța de judecată prin hotărârea judecătorească.
În fapt, a motivat că, imobilul a fost dobândit de soții Dobrotchi M. și Dobrotchi V. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat la notariatul de Stat București, Raionul G. G. D. sub nr. 1861/403 din 22 aprilie 1957, care l-a stăpânit până la data preluării abuzive, când imobilul a trecut în proprietatea statului conform Decretului nr. 19 din 04 februarie 1977.
Reclamanta a arătat că este moștenitoarea soților Dobrotchi M. și Dobrotchi V. conform certificatului de moștenitor nr. 187 din 09 iunie 1998.
Reclamanta a mai arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001 a solicitat expres prin mandatarul său, să se emită Dispoziția, anexând, în original sau în copie legalizată, documentele de care a înțeles să se folosească pentru aprobarea drepturilor conferite de lege.
Cum unitatea investită cu soluționarea notificării, nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori de acordare în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare, consideră că se impune ca instanța de judecată să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 alin. 1 Cod de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri.
Reclamanta a arătat că are dreptul la dezdăunare, solicitând admiterea cererii obligând pârâtul să plătească despăgubiri egale cu valoarea de piață a imobilului imposibil de restituit în natură, constând în diferența de valoare dintre cea încasată și valoarea de piață a construcției.
În drept, dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 998, 999, 1073 - 1075 Cod civil, Decizia nr. 33/2008 și Decizia nr. XX a Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 25 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza A. contra României, prin care s-a pus în vedere Statului Român să ia măsuri rapide de aplicare a legilor proprietății, privind acordarea despăgubirilor.
Reclamanta a depus următoarele documente în copie conformă cu originalul: notificarea, actul de vânzare-cumpărare, adeverințe, adrese, declarației de notorietate autentificate, certificat de moștenitor, acte de stare civilă, împuternicire avocațială în original.
La data de 27 februarie 2012 reclamanta Klimsinscki M. a depus la dosarul cauzei completare și precizare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât pe P. G. S. O., solicitând soluționarea pe fond, în conformitate cu Legea nr. 10/2001 a notificării transmise prin executor judecătoresc sub nr. 1405/2001, în sensul de a dispune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent stabilite potrivit valorii de piață a imobilului de la momentul soluționării, pe baza standardelor Internaționale de evaluare, pentru terenul în suprafață de 265,5 mp. situat în București . .. - ., sector 6; obligarea pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului care face obiectul notificării, potrivit standardelor internaționale de evaluare; obligarea pârâtului Municipiuluii București în solidar cu P., la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din prejudiciu efectiv reprezentat de diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea respectiv 08 februarie 2010 și valoarea de piață actuală la momentul soluționării; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În subsidiar, în situația în care se va aprecia că nu poate fi admis capătul al doilea de cerere, în sensul că nu ar trebui obligat S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor bănești egale cu valoarea de piață a imobilului, care face obiectul notificării, valoare stabilită în conformitate cu standardele internaționale de evaluare, solicită admiterea capetelor de cerere unu, trei și patru, alături de următoarele:
Obligarea M. București prin P. G. să transmită imediat și direct către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul aferent notificării, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză controlul de legalitate efectuat de instanță, fiind superior celui efectuat de prefect;
Obligarea S. Român prin C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București prin P. G..
Iar la pct. 3 b) a solicitat câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală și dobânda de referință a Băncii Naționale a României aplicată la suma menționată la pct. 3 a) calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sumă ce va fi calculată în momentul punerii în executare a titlului executoriu.
În drept, și-a formulat motivarea pe baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, Decizia nr. 33/2008 și Decizia nr. XX a Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 16 cap V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 1523 alin. 2 lit. a, art. 1373 cod civil și celelalte acte normative menționate în cuprinsul cererii.
La data de 02 aprilie 2012 pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a depus prin intermediul serviciului registratură al instanței întâmpinare la cererea de completare și precizare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Klimsinscki M. prin care a invocat: excepția necompetentei materiale a Tribunalului București privind solicitarea reclamantei din cuprinsul capătului al șaselea de cerere; excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere unu, doi, trei, patru și cinci; excepția prematurității capătului la șaselea de cerere; excepția inadmisibilității stabilirii valorii de circulație a terenului.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, art. 115 - 119 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 247/2005 și OUG nr. 81/2007.
În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri, fiind depus în acest sens și dosarul administrativ format în urma înaintării notificării, expertize tehnice judiciare specialitatea construcții civile și industriale și topografie.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut următoarele:
Prin notificarea nr.1405 din 07 august 2001, transmisă prin Biroul Executorului Judecătoresc „Casagranda S. A.” a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, . ., preluat în mod abuziv, sau restituirea în natură a unui teren echivalent ca suprafață sau acordarea de despăgubiri.
Tribunalul a observat că la dosarul administrativ, existau suficiente înscrisuri care puteau conduce la soluționarea notificării, iar pârâtul M. București nu a mai solicitat depunerea și a altor înscrisuri.
Așa fiind, tribunalul a constatat că este îndreptățit și obligat să analizeze fondul cererii de restituire prin echivalent formulată de reclamanta în condițiile în care această cerere nu a fost soluționată în termenul prevăzut de lege.
Astfel, prin decizia nr. 20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Analizând pe fond notificarea reclamantei, s-a constat că aceasta a făcut dovada calității de persoana îndreptățita la obținerea de măsuri reparatorii în sensul art. 3 și 4 alin. 2 și 4 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, terenul în suprafață de 265,5 mp. situat în București, . ., a fost dobândit de soții Dobrotchi M. și Dobruchi V. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat la Notariatul de Stat București, Raionul G. G. D. sub nr. 1861/403 din 22 aprilie 1957 (fila 11 dosar fond), care l-au stăpânit până la data preluării abuzive, când imobilul a trecut în proprietatea statului conform Decretului nr. 19 din 04 februarie 1977.
S-a mai reținut din adresa nr. 018-7-_ din 13 decembrie 2007 emisă de Primăria Sectorului 6 București ca imobilul a avut deschis rol fiscal din anul 1958, conform procesului-verbal nr. 1861/403 din 22 aprilie 1957 (filele 12 și 14 dosar fond).
Conform adresei nr._/_ din 23 septembrie 2009 emisă de Primăria Municipiului București (fila 32 dosar fond) imobilul din . .., sector 6, a făcut obiectul Decretului CS nr. 19 din 04 februarie 1977, aplicat prin decizia nr. 247 din 03 martie 1977 emisa de Consiliul Popular al Municipiului București – Comitetul Executiv, în anexa 1 a decretului la poziția 132 este înscris Dobrovschi V. cu teren în suprafață de 265,5 mp.
Conform adresei nr. 3219 din 20 februarie 2008 emisă de Administrația Fondului Imobiliar (fila 33 dosar fond) terenul în suprafață de 265,5 mp. din . .., sector 6, a fost expropriat și trecut în proprietatea statului.
Reclamanta este moștenitoarea soților Dobrotchi M. și Dobrotchi V. conform certificatului de moștenitor nr. 187 din 09 iunie 1998.
Conform certificatului de moștenitor nr. 187 din 09 iunie 1998 depus la dosar, reclamanta a justificat legitimarea procesuală activă în cauză. Conform acestui certificat de moștenitor reclamantei îi revine o cotă de 1/6 din masa succesorală rămasă după defunctul Dobruchi V. decedat la 21 octombrie 1966 și după defuncta Dobrostchi M. decedata la data 04 aprilie 1998.
Din certificatul de naștere al reclamantei depus la dosar la fila 45 dosar fond rezultă că părinții acesteia aveau numele de familie D.. În certificatul de căsătorie al părinților reclamantei aceștia figurau cu numele Dobrostchi.
În certificatul de deces emis după tatăl reclamantei acesta figurează cu numele Dobruchi (fila 48 dosar fond). În certificatul de deces emis după mama reclamantei aceasta figurează cu numele Dobrostchi (fila 49 dosar fodn).
Prin declarațiile autentificate sub nr. 905 din 29 iulie 2009, nr. 344 din 20 martie 2008, nr. 906 din 29 iulie 2009 date de numiții N. T. și Cunciu Constanta a rezultat că numita Dobrotchi M. mai era cunoscută sub numele D. M., Dobrotschi M. iar Dobrutchi V. mai era cunoscut sub numele Dobrutchi, Dobrotchi si D. V..
De asemenea prin declarația autentificată sub nr. 965/18.05.1962 data de M. N. si Sevestru A. –p.41 s-a aratat ca D. V. mai ara cunoscut si sub numele Dobrostchi, Dambroschi, Dobrinscki, Dambrovschi..
Prin urmare, imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil, fiind însă un imobil preluat abuziv, în sensul art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora sunt preluate în mod abuziv și „orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare”.
Conform notei de reconstituire nr. 589 din 30 august 2010 emisă de Primăria Municipiului București (fila 114 dosar fond) a rezultat că terenul fostului imobil este afectat în totalitate de elemente de sistematizare – . protecție . adiacent, străbătut de rețele edilitare subterane, trotuar pietonal.
Din raportul de expertiză efectuat de expert R. M. V., depus la filele 198 – 207 dosar fond, a rezultat că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natura deoarece este ocupat de construcții și utilități.
Având în vedere prevederile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 conform cu care de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au formulat notificare profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire și văzând că numai reclamanta a urmat procedura prevăzuta de Legea nr. 10/2001, deși mai exista și alți moștenitori legali, este singura îndreptățita la măsuri reparatorii prin echivalent, după cum a rezultat din dispozițiile art. 6 alin. 1, art. 7 alin. 2 a contrario, art. 10 alin. 2 partea finală din Legea nr. 10/2001.
S-a constatat că în cauză nu s-a susținut ori dovedit că Primăria Municipiului București are posibilitatea de a oferi bunuri ori servicii în compensare.
Având în vedere că reclamanta a renunțat la judecarea capătului al doilea din cerere astfel cum a fost modificată și precizată, în considerarea prevederilor art. 246 Cod de procedură civilă, s-a luat act de această renunțare.
Ca urmare, tribunalul a admis acțiunea astfel cum a fost precizată, a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul de 265,5 mp. din București, . .. - ., sector 6.
Tribunalul a apreciat că reclamanta este îndreptățita la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (în prezent, Titlul al VII-lea din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției), sens în care a obligat pârâtul M. București prin P. G. să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri ce vor fi stabilite în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 din care se va scădea despăgubirea primită în cazul în care se va dovedi acest aspect.
În consecință, a obligat pârâtul M. București prin P. G. să emită în favoarea reclamantei dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri ce vor fi stabilite în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, din care se va scădea despăgubirea primită, în ce privește imobilul sus menționat.
În ce privește solicitarea reclamantei de înaintare a dosarului către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, tribunalul a reținut că acestă solicitare nu a fost întemeiată în considerarea prevederilor art. 16 alin. 21 introdus prin pct. 24 din OG nr. 81/2007 începând cu 29 iunie 2007, din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cu care dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
În condițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005 a obligat pârâtul M. București prin P. G. să transmită dosarul de notificare împreună cu dispoziția la Prefectul Municipiului București pentru a se obține referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, aceasta neînsemnând efectuarea unui control asupra hotărârii judecătorești. Înaintarea la Prefectura Municipiului București este pentru a se ține evidența modului în care s-a soluționat notificarea.
Tribunalul nu a admis cererea de obligare a pârâtului M. București prin P. G. la plata diferenței dintre valoarea de piață a imobilului la momentul la care trebuia soluționată notificarea și valoarea de piață actuală și la dobânda legală, întrucât nu s-a făcut dovada existenței prejudiciului, în ce a constat acest prejudiciu, dacă data menționată de reclamantă ca fiind data la care trebuia soluționată notificarea este reală sau nu, nu s-a dovedit cu certitudine care este data la care trebuia soluționată notificarea – existând practic trei momente la care trebuia soluționata notificarea – la data depunerii notificării, în 60 de zile de la depunerea altor înscrisuri, de la acceptarea tacită. Mai mult, momentul de la care reclamanta consideră că ar trebui calculat prejudiciul este ales în mod subiectiv, prin raportare la prețurile existente pe piața imobiliară din anul 2010. Nu s-a făcut dovada vreunei piedici la depunerea și a altor înscrisuri necesare soluționării notificării și anterior acestei date, când piața imobiliară nu înregistra valori atât de ridicate. A considerat că momentul începerii curgerii prejudiciului este nejustificat.
Văzând prevederile art. 274 Cod de procedură civilă, în condițiile în care reclamanta a făcut dovada achitării cheltuielilor de judecata, a obligat pârâtul M. București aflat în culpă procesuală la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.400 lei – onorariu de avocat redus proporțional cu capetele de cerere admise și onorariu expertiză topografică”.
Prin Încheierea din data de 02 mai 2013, pronunțată în Camera de consiliu s-a admis cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în hotărârea nr. 175 din 04 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, formulată de reclamanta Klimsinscki M.; s-a dispus îndreptarea erorilor materiale sub forma omisiunilor, strecurate în sentința civilă nr. 175 din 04 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în sensul că: reclamanta este Klimsinscki M., imobilul în litigiu s-a situat în București, . sub numele . .. - ., sector 6, iar pârâtul M. București prin Primar G. este obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.400 lei.
Împotriva sentinței civile nr. 175 din 04 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă susmenționată, a formulat recurs reclamanta Klimsinscki M., criticând-o pentru nelegalitate pe două aspecte, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă:
- respingerea greșită a cererii de înaintare directă a dosarului administrativ aferent notificării de către Primăria Municipiului București, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor;
- neacordarea cheltuielilor de judecată în cuantumul integral.
În motivare, s-a arătat că prin art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, într-adevăr se stabilește circuitul dosarelor administrative întocmite în baza Legii nr. 10/2001, dar în speță, controlul de legalitate cu privire la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită și la dreptul de proprietate asupra imobilului, s-a efectuat de către instanța de judecată, astfel că nu se mai impune în sarcina Prefecturii Municipiului București să efectueze control de legalitate cu privire la aspectele susmenționate.
Iar instanța de judecată, în virtutea art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii poate aprecia că dispozițiile art. 16 din titlul VII; în dosarul prezent, pot să nu fie aplicate, dacă prin această măsură se preîntâmpină producerea unui prejudiciu persoanei îndreptățite.
Privitor la cheltuieli de judecată, s-a arătat că M. București este în culpă procesuală cu privire la soluționarea notificării reclamantei, aceasta fiind îndreptățită la obligarea pârâtului la plata integrală a cheltuielilor de judecată, iar nu parțial, de doar 1.400 lei.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul celor de mai sus, fiind solicitată și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 pct. 2 Cod de procedură civilă.
S-a conturat noul cadru procedural, prin introducerea în cauză și citarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor care a preluat atribuțiile fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art.17-18 din Legea nr.165/2013 coroborat cu art.4 din noua lege, C. Națională depunând la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au administrat noi probe în recurs.
Recursul nu este fondat.
Curtea constată că prima critică din recurs nu poate fi primită, întrucât prima instanță a aplicat corect prevederile art.16 alin.21 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, potrivit cărora, dispozițiile autorităților publice locale (în speță, și a pârâtului M. București prin P. G.), vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, iar acestea le înaintează Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului.
Textul nu distinge cu privire la avizul de legalitate, după cum dispozițiile au fost ori nu supuse controlului judiciar, iar dacă s-a pronunțat o hotărâre judecătorească tot prefectul este cel care va înainta documentația necesară către Comisie – în prezent, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor – după verificarea, inclusiv a conformității dispoziției emise potrivit hotărârii judecătorești eventual pronunțate.
Curtea constată că prin art.50 alin.1 lit.c) din legea nr.165/2013 s-a abrogat Titlul VII din Legea nr.247/2005 – Legea nr.165/2005 fiind aplicabilă și cauzelor în curs, potrivit art.4 din noua lege susmenționată.
Iar noua reglementare – Legea nr.165/17.05.2013 – menține, la rândul său, obligația în sarcina instituției prefectului, ca „după controlul de legalitate” (art.21 alin.3) și aviz al dispozițiilor emise, acestea să fie transmise apoi la Secretariatul Comisiei Naționale.
Privitor la cea de-a doua critică privind neacordarea în cuantumul integral a cheltuielilor de judecată de către prima instanță, Curtea constată că, dimpotrivă, instanța de fond a acordat cheltuielile constând în onorariile de expert în sumă de câte 600 lei, proporțional cu obiectivele și cererile admise (excluzându-se așadar onorariile aferente stabilirii valorii de circulație a imobilelor), acțiunea fiind admisă în parte, tot astfel și onorariul avocatului s-a acordat în limita cererilor admise în instanță, potrivit art.276 C.proc.civ.
Pentru considerentele reținute potrivit art.312 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă KLIMSINSCKI M., împotriva sentinței civile nr.175/04.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. G., S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR, C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și P. G.- S. O..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. C. M. T. D. A.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehnored.B.I.
2 ex/17.12.2014
-----------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – L.I.F.
| ← Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 2070/2013.... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1986/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
