Legea 10/2001. Decizia nr. 1979/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1979/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 1979/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 1979
Ședința publică de la 03.12.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - G. S.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții – reclamanți M. A. și M. R. – S., împotriva deciziei civile nr. 1377 din data de 27.06.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR.
Obiectul pricinii – Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă avocat P. Toia, în calitate de reprezentant al de recurenților – reclamanți M. A. și M. R. – S. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București (pe care o depune) și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în baza delegației pe care o depune, lipsind reprezentanții intimaților - pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură s-au depus următoarele înscrisuri:
- la data de 29.11.2013, prin fax și la data de 02.12.2013, prin poștă întâmpinare din partea intimatului – pârât S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Curtea acordă cuvântul în probațiune.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, susțin că nu solicită probe.
Curtea ia act de susținerile reprezentanților părților, în sensul că nu solicită administrarea de noi probe în calea de ataca a recursului.
Reprezentanții părților având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au de formulat alte cereri, probe de administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat, ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul dezbaterea recursurilor.
Recurenții – reclamanți M. A. și M. R. – S. prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii ca și cheltuieli de judecată și onorariul expertului topograf, în sumă de 1200 lei.
Apreciază că respingerea cererii privind acordarea onorariului expertului cu titlu de cheltuieli de judecată este neîntemeiată. Intimatul – pârât, pe parcursul procesului, a emis o dispoziție prin care a soluționat notificarea formulată de reclamanți. În această situație, culpa aparține M. București, întrucât acțiunea a fost formulată în anul 2011, iar notificarea a fost soluționată pe cale administrativă după administrarea probatoriului și încuviințarea efectuării expertizei, în condițiile în care expertul a încunoștințat și convocat părțile.
Solicită cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanța nr. 934 din 02.12.2013, reprezentând onorariu avocat.
Intimatul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea soluției instanței de fond în ceea ce privește acordarea doar a onorariului de avocat, și respingerea cheltuielilor de judecată privind onorariului expertului tehnic topograf, având în vedere soluția instanței de fond a acordării de despăgubiri.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă SUB NR._ /10.06.2011, reclamanții M. A. și M. R. S. au chemat în judecată pe pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând să se constate calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri la valoarea de piață potrivit standardelor internaționale de evaluare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001, pentru imobilul ce a fost situat în București, ..24 - 26, sector 3, compus din teren în suprafață de 436 mp și construcție în suprafață desfășurată de 677,20 mp; obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului, potrivit standardelor internaționale de evaluare; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În subsidiar, dacă se va constata că trebuie parcursă procedura instituită de dispozițiile Legii nr.247/2005, au solicitat ca, după admiterea primului capăt de cerere, să fie obligat Municipiului București la emiterea dispoziției cu propunerea acordării acestor măsuri reparatorii prin echivalent și obligarea acestui pârât să transmită dosarul de notificare direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere efectuarea controlului de legalitate de către instanța de judecată, prin hotărâre judecătorească.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat următoarele:
Prin notificarea nr. 860/09.08.2001, numitul M. G. a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilului compus din teren și construcție demolată, situat în București, .. 24-26, sector 3, imobil preluat în mod abuziv.
Acest imobil a fost dobândit de către autorii M. T. și M. M. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3027/09.04.1936, fiind ulterior preluat abuziv în temeiul Decretului nr. 92/1950.
În anexa Decretului nr.92/1950, la poziția 4983, figurează M. T. cu 8 apartamente naționalizate. Construcția a fost ulterior demolată în vederea restructurării zonei, în baza Decretului nr.130/29.05.1989.
Conform Certificatelor de moștenitor nr.799/1972, nr. 1437/1991 și nr.948/1991, de pe urma defuncților M. T. și M. M. moștenitor a fost M. G..
Potrivit Certificatului de calitate de moștenitor nr.011/29.04.2010, reclamanții M. A. și M. R. S. sunt moștenitorii defunctului M. G..
Au menționat reclamanții că pârâta Primăria Municipiului București nu a respectat termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin.1 și 26 din Legea nr. 10/2001 și a pct. 25 din H.G. nr.250/2007.
O confirmare a faptului că dosarul depus la PMB este complet este faptul că nu există vreo solicitare de alte acte din partea acestei instituții în urma primirii celor depuse de reclamanți.
Prin urmare, pârâta PMB, încalcă dreptul la un proces echitabil, privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale la care România a devenit parte.
Lipsa răspunsului entității investite cu soluționarea notificării echivalează cu refuzul restituirii imobilului, situație în care devin aplicabile statuările făcute prin Decizia XX/19 martie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor art.26 alin 3 din Legea 10/2001.
Prin Decizia 33/2008, dată în recurs în interesul legii, înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit: „Pentru cazul în care nu mai este posibilă restituirea în natură a bunului preluat abuziv de stat, cu sau fără titlu valabil, ... iar măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 și Legea nr. 247/2005 sunt iluzorii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că urmează să se stabilească persoanei îndreptățite despăgubiri bănești actuale și egale cu valoarea de piață imobiliară a bunului".
Având în vedere că obligația nu mai poate fi executată în natură, precum și dispozițiile art. 1073-1075 din Codul civil de la 1864, reclamanții au solicitat despăgubiri egale cu valoarea de piață a imobilului imposibil de restituit în natură, constând în diferența de valoare dintre cea încasată și valoarea de piață a construcției.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 998-999 și art. 1073-1075 din Codul civil de la 1864, Decizia 33/2008 a ÎCCJ, Decizia XX/2007 a ÎCCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 6 din Legea 213/1998, art. 25, art. 6 din CEDO, Hotărârea pilot în cauza A. contra României, prin care s-a pus în vedere Statului R. să ia masuri rapide de aplicare a legilor proprietății privind acordarea despăgubirilor.
Prin cererea de completare și precizare a cererii de chemare în judecată depusă în ședința publică de la 11.01.2012, reclamanții au arătat că înțeleg să cheme în judecată și pe Primarul General, precum și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, solicitând: să se soluționeze pe fond notificarea nr. 860/09.08.2001 transmisă prin executor judecătoresc, privind imobilul compus din teren în suprafață de 436 mp și construcție în suprafață desfășurată de 677,20 mp ce a fost situat în București, .. 24-26, sector 3, în sensul de a se constata calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent stabilite potrivit valorii de piață de la momentul soluționării, precum și imposibilitatea restituirii în natură; să fie obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului care face obiectul notificării, potrivit standardelor internaționale de evaluare; să fie obligat pârâtul M. București în solidar cu Primarul General la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat prin refuzul nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În subsidiar, în situația în care se va aprecia că nu poate fi admis capătul 2 de cerere, în sensul că nu ar trebui obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor bănești egale cu valoarea de piață a imobilului care face obiectul notificării, valoare stabilită în conformitate cu standardele internaționale de evaluare, au solicitat admiterea celorlalte capete de cerere, alături de următoarele: să fie obligat M. București prin Primar General să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificării, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză (controlul de legalitate efectuat de instanță fiind superior celui efectuat de prefect); să fie obligat S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București prin Primarul General;
Au arătat reclamanții că sesizarea instanței pentru a tranșa asupra dreptului pretins s-a datorat atitudinii culpabile a primarului care, învestit cu notificare în anul 2001 și cu cererea de emitere a dispoziției formulată la 26.03.2008, nu a procedat la soluționarea acesteia, nesocotind flagrant dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001. Lipsa de diligență a primarului, ca reprezentant al unității deținătoare, creează un raport de solidaritate între unitate și primar, solidaritate care era fundamentată pe dispozițiile art. 1000 alin. 3 din vechiul Cod civil, instituție preluată prin dispozițiile art. 1373 din Codul Civil actual, precum și în baza art. 16 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Referitor la capătul 3 din cerere, reclamanții au invederat că potrivit art. 1381 pct. 1 cod civil și a art. 1385 pct. 1 Cod civil, despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului (art. 1385 alin. 3 Cod civil).
Prejudiciul reclamanților este reprezentat, pe de o parte, de diferența între valoarea la care imobilul ar fi fost evaluat la data la care ar fi trebuit soluționată notificarea și data prezentei acțiuni (ca dată la care se soluționează notificarea), precum și de lipsa de folosință a acestei sume reprezentată de dobânda legală în cuantumul ce va fi determinat prin expertiză aplicată Ia diferența de mai sus.
Referitor Ia capătul 5 de cerere, reclamanții au arătat că obligația de transmitere a dosarului este prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. 1, 2, 21 și 22 cap. V, titlul VII din Legea nr.247/2005.
Ca argumente cu privire la necesitatea transmiterii dosarului direct către CCSD și evitarea procedurii de transmitere a dosarului către Prefectură, reclamanții a arătat următoarele: controlul de legalitate exercitat de un judecător este superior celui ce ar putea fi exercitat de către prefect deoarece are loc cu respectarea tuturor garanțiilor prevăzute de lege pentru ocrotirea dreptului la un proces corect și echitabil; nu este admisibil, și s-ar afecta cu consecințe deosebit de grave securitatea juridică dacă prefectul ar putea reforma o hotărâre judecătorească, care se bucură de autoritate de lucru judecat. omisiunea statului de a crea proceduri administrative clare și eficiente cu privire la soluționarea notificărilor este culpa exclusivă a acestuia, instanțele de judecată având plenitudinea de competență de a înlătura de la aplicare acele norme care ar conduce la prelungirea procedurilor administrative dincolo de limitele unui termen rezonabil sau care ar produce încălcări ale ordinii și securității juridice.
Referitor la capătul 6 de cerere, reclamanții au arătat că au interesul legitim de a obține o hotărâre opozabilă autorității care devine competentă în faza administrativă superioară deoarece, conform art. 16 cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, CCSD va analiza dispoziția cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură. Or, în cauză o asemenea analiză nu este posibilă întrucât notificarea va fi soluționată în fond de instanță, iar pârâta le-ar putea opune lipsa opozabilității hotărârii judecătorești care constată existența dreptului lor. De asemenea, pârâta, tot din cauză de lipsă de opozabilitate, ar putea refuza primirea dosarului de la primărie pe motiv că potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005 obligația de a transmite dosarul către CCSD aparține Prefecturii, nu primăriei, astfel că este necesar, măcar preventiv, pentru a obține o hotărâre care să aibă efecte obligatorii și pentru CCSD. Aceleași argumente referitoare la încălcarea ordinii și securității juridice sunt valabile și pentru CCSD în situația în care aceasta, invocând inopozabilitatea hotărârii ce se va pronunța, va aprecia asupra legalității respingerii cererii de restituire în natură, tinzând în această manieră să lipsească de efecte o hotărâre judecătorească căzută în puterea lucrului judecat.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, Decizia 33/2008 a ÎCCJ, Decizia XX a ÎCCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO,;art. 25, art. 6 din CEDO, art. 16 cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 1523 alin. 2 lit. a, art. 1373 Cod civil și celelalte acte normative menționate în cuprinsul cererii.
Prin întâmpinarea formulată la 07:02.2012, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1, 2, 3, 4 și 5 și excepția prematurității capătului 6 de cerere privind înregistrarea dosarului reclamanților.
Pârâții M. București prin Primar General, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primarul General al Municipiului București nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.1377/27.06.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins cererea formulată de reclamanții M. A. și M. R. S., în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIMARUL GENERAL S. O. și S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR, privind soluționarea pe fond a notificării ca rămasă fără obiect; a respins cererea privind obligarea pârâtului S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea privind obligarea pârâtului M. București, prin Primar, să înainteze dosarul administrativ vizând notificarea nr. 860/2001 privind imobilul din București, .. 24-26, sector 3, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată; a respins cererea privind obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să înregistreze dosarul ca prematură; a respins capetele de cerere privind obligarea în solidar a pârâților M. BUCUREȘTI ȘI PRIMARUL GENERAL, la plata despăgubirilor și a dobânzii legale ca neîntemeiate; a obligat pârâtul M. București, prin Primar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei către reclamanți.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că Primăria Municipiului București a transmis în copie actele din dosarul administrativ nr._, constituit în baza notificării formulate de autorul reclamanților, M. T. G..
În ședința publică de la 08.02.2012, instanța a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului, reținând că nu sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005; a constatat că este lipsită de obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor în privința capetelor 2, 3, 4, 5 de cerere întrucât acestea nu sunt formulate în contradictoriu cu acest pârât; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor pe primul capăt de cerere, reținând că această pârâtă nu are calitate de unitate deținătoare sau entitate învestită cu soluționarea notificării, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001; a admis excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor să înregistreze dosarul, reținând că interesul soluționării acestui capăt de cerere nu este actual, nefiind soluționată notificarea.
În aceeași ședință tribunalul a invocat din oficiu, și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pe capătul de cerere privind obligarea la plata despăgubirilor egală cu valoarea de piață a imobilului, având în vedere atât Decizia nr. 27/14.11.2011 pronunțată în recurs în interesul legii de înalta Curte de Casație și Justiție, cât și împrejurarea că în procedura Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost completată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, măsurile reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri se stabilesc potrivit unei proceduri în care Statului R. prinMinisterul Finanțelor Publice nu-i revine nicio obligație.
La termenul din 04.04.2012, reclamanții au arătat ca a fost soluționată notificarea, fiind emisă dispoziția nr._/01.03.2012 a Primarului General al Municipiului București prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, .. 24-26, sector 3, compus din teren în suprafață de 436,00 mp și construcție demolată în suprafață de 248,00 mp.
Având în vedere emiterea dispoziției de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, tribunalul a respins ca rămasă fără obiect cererea privind soluționarea pe fond a notificării.
În raport de soluția dată primului capăt de cerere, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtului M. București, prin Primar, să înainteze dosarul administrativ vizând notificarea nr. 860/2001 privind imobilul din București, .. 24-26, sector 3, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor și emiterii titlului de despăgubire, conform art. 16 alin. 5 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. A avut în vedere tribunalul faptul că notificarea a fost soluționată prin dispoziție administrativă, fără ca instanța de judecată să facă verificări privind calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, astfel că se impune efectuarea controlului de legalitate de către instituția prefectului în procedura reglementată de art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Întrucât la termenul din 08.02.2012 a fost admisă excepția prematurității cererii privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să înregistreze dosarul, tribunalul a respins această cerere ca prematur formulată.
Față de soluția dată excepției de lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în ședința publică de la 08.02.2012, tribunalul a respins ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală cererea privind plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului.
În ceea ce privește cererea de obligare, în solidar, a pârâților M. București și Primarul General la plata despăgubirilor, întemeiată pe dispozițiile art. 1831 și art. 1385 Cod civil, tribunalul a reținut că nu sunt întrunite în cauză elementele răspunderii civile delictuale pentru a se angaja răspunderea persoanelor chemate în judecată.
Astfel, în privința prejudiciului, s-a reținut că acesta nu este cert și actual, ci unul eventual, întrucât cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordate reclamanților se va stabili în procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În același timp, tribunalul a reținut că eventualul prejudiciu se datorează inclusiv culpei concurente a reclamanților, care au stat în pasivitate și nu au solicitat în instanță soluționarea pe fond a notificării, deși prin decizia nr. XX din 19.03.2007, publicată în Monitorul Oficial la data de 12.11.2007, înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în recurs în interesul legii că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Ca urmare, tribunalul a constatat că la data la care reclamanții apreciază că ar fi trebuit soluționată notificarea, 03.02.2009, aceștia aveau posibilitatea acționării unității deținătoare în instanță pentru a obține o hotărâre care să le constate calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent, or prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată abia la data de 10.06.2011.
Față de aceste considerente, reținând că una dintre condițiile răspunderii civile delictuale, și anume existența unui prejudiciu cert, nu este îndeplinită în cauză, tribunalul a apreciat că nu se justifică obligarea pârâților la plata sumei pretinse de reclamanți cu titlu de despăgubiri, astfel că a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Pe cale de consecință, a fost respins ca neîntemeiat și capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumei pretinse cu titlu de despăgubire.
În conformitate cu dispozițiile art.274 alin.1 Cod de procedură civilă, pârâtul M. București prin Primar a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei către reclamanți, constând în onorariul de avocat, potrivit chitanțelor depuse la dosar. Nu au fost acordate cheltuielile reprezentând onorariile aferente expertizelor topocadastrale și imobiliare față de soluția dată cererii privind despăgubirile.
Împotriva sentinței primei instanțe au formulat recurs reclamanții M. A. și M. R. S., prin care a arătat următoarele:
În mod greșit instanța a considerat că „nu vor fi acordate cheltuielile reprezentând onorariile aferente expertizelor topocadastrale și imobiliare față de soluția dată cererii privind soluționarea notificării".
Dispoziția nr._ a fost emisă în data de 01.03.2012, deci după ce instanța - la termenul din data de 08.02.2012 - a admis probele și a considerat că pentru soluționarea dosarului sunt utile cauzei expertiza topografică pentru soluționarea notificării pe fond și expertiza evaluatoare.
Astfel, cu Ordinul de plata din 09.02.2012 a achitat expertiza topografică în cuantum de 1.200 lei și cu Ordinul de plată din 09.02.2012 a achitat expertiza evaluatoare în cuantum de 1000 lei, iar expertiza topografică chiar a fost realizată și depusă de expert la termenul următor din 04.04.2012 când reclamanții au putut depune și dispoziția nr._ comunicată în data de 12.03.2012.
Consideră recurenții că în mod greșit instanța de fond a considerat că plata făcută pentru expertiza topografică admisă de instanță și realizată anterior datei comunicării dispoziției nu este datorată de M. București.
Precizează recurenții - reclamanți că expertiza topocadastrală a avut ca obiectiv tocmai identificarea imobilului notificat, și era o probă utilă soluționării pe fond a notificării, ea fiind realizată din culpa Municipiului care nu a emis nicio dispoziție până la admiterea probei și realizarea expertizei topocadastrală, deci va trebui să fie obligat și la plata onorariului pentru această expertiză în cuantum de 1.200 lei.
În conformitate cu art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, recurenții – reclamanți solicită să se analizeze situația cheltuielilor de judecată, să fie admis prezentul recurs și să fie obligat pârâtul M. București și la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de expert topograf în cuantum de 1.200 lei și nu numai la plata onorariului de avocat de 400 lei.
Recurs scutit de taxa de timbru.
Intimata – pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare.
Se arată prin aceasta că, în cazul de față reclamanții au solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.Entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația de a emite o decizie/dispoziție prin care soluționează notificarea formulată în temeiul acestui act normativ reparatoriu. Odată cu emiterea deciziei/dispoziției de către unitatea deținătoare/entitatea învestită cu soluționarea notificării, procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001 se încheie.
Așa cum a precizat și pe fondul cauzei, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are atribuții în cadrul procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001,
Menționează că la momentul promovării prezentei cauze erau în vigoare dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Precizează că, prin Titlul VII din actul normativ amintit mai sus, au fost reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001, cât și înființarea unei entități, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire.
Potrivit Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, s-a înființat Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Având în vedere că intimata - pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are calitate procesuală pasivă cu privire la pretențiile ce vizează aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, iar Comisiei Centrale nu i-au fost stabilite competențe de soluționare a notificărilor formulate în temeiul actului normativ amintit, lăsă la aprecierea instanței respingerea sau admiterea recursului formulat de către reclamanții M. A. și M. R. S..
În drept, sunt invocate: Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005. H.G nr.1095/2005, O.U.G nr.4/2012, aprobată prin Legea nr.117/2012, Legea nr.165/2013, art.308 Cod de procedură civilă.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 3041 raportat la art. 129 din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Recursul promovat de recurenții reclamanți privește exclusiv chestiunea cuantumului cheltuielilor de judecată stabilite de prima instanță în sarcina intimatului pârât M. București.
Având în vedere că limitele controlului judiciar asupra sentinței atacate este dat – corespunzător principiului disponibilității, care își găsește aplicare în toate etapele procesului civil – de criticile concret formulate de recurenți la adresa hotărârii atacate, și de eventualele motive de recurs de ordine publică ce s-ar formula în condițiile art. 306 C.pr.civ., iar în speță nu s-a formulat vreun motiv de recurs care să vizeze soluția pronunțată de prima instanță în ce privește capetele de cerere formulate împotriva pârâtului S. R. reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Curtea constată că apărările formulate prin întâmpinarea depusă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – care relevă lipsa atribuțiilor acestei structuri în ce privește soluționarea notificării pe care reclamanții recurenți au adresat-o Primăriei Municipiului București – sunt lipsite de relevanță în analiza pe care o reclamă criticile prin care este susținut recursul pendinte.
Curtea constată că reproșul adus de recurenți sentinței atacate este acela că prin aceasta s-a reținut în mod greșit că nu sunt îndreptățiți la plata – din partea Municipiului București – a cheltuielilor efectuate pentru administrarea, la judecata în fond a pricinii, a probei cu expertiză topografică.
Din verificarea pieselor dosarului, Curtea reține că prima instanță a încuviințat cererea reclamanților recurenți, de administrare a acestei probe la data de 08.02.2013, anterior datei la care a fost emisă Dispoziția prin care intimatul pârât și-a îndeplinit obligația de soluționare a notificării formulate de reclamanți în condițiile Legii 10/2001.
Cum notificarea formulată de reclamanți a fost primită de PMB în anul 2002 – fiind redirecționată către aceasta de Prefectura Municipiului București, prin adresa nr. 2626/09.07.2002 – iar acțiunea în justiție formulată de reclamanți la data de 11.10.2011 a fost determinată de starea pasivitate nejustificată a entității notificate în ce privește îndeplinirea obligației de soluționare a respectivei notificări, Curtea reține că împrejurarea emiterii în timpul procesului a actului de dispoziție prin care pârâtul intimat a procedat la soluționarea notificării nu este de natură a-l exonera de obligația de a suporta cheltuielile pe care le-a provocat reclamanților recurenți prin conduita care i-a determinat pe aceștia să recurgă la promovarea prezentei acțiuni în justiție.
Din această categorie face parte și onorariul plătit de reclamanții recurenți pentru expertiza ce le-a fost încuviințată de instanță, pentru că această probă a fost apreciată utilă soluționării pretențiilor deduse judecății, și astfel încuviințată la un moment la care conduita culpabilă a pârâtului (starea de pasivitate) era actuală, iar până la momentul la care a fost adusă la cunoștința reclamanților emiterea Dispoziției nr._/01.03.2012 (act de dispoziție care reflectă încetarea conduitei culpabile a entității notificate) respectiva expertiză a fost efectuată.
În aceste condiții, Curtea reține că în mod eronat a apreciat instanța fondului că reclamanții recurenți nu ar fi îndreptățiți la acordarea și a acestei sume, cu titlu de cheltuieli de judecată datorate de M. București, pentru culpa acestuia din urmă de a fi ocazionat declanșarea și susținerea litigiului pendinte.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul fondat al recursului promovat de recurenții reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1377/2012.
Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 și 3 din C.pr.civ., urmează a se dispune admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul că pârâtul va plăti reclamanților suma de 1600 lei (reprezentând onorariu pentru expertiza topografică și onorariul pentru asistența juridică) cu titlu de cheltuieli de judecată aferente judecării cauzei în primă instanță.
Reținând că, în raport de soluția pronunțată, intimatul pârât are în recurs calitatea de parte căzută în pretenții, Curtea urmează a dispune, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 1 și 3 C.pr.civ., obligarea acestui intimat la plata către recurenți a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu pentru asistența juridică.
Curtea a făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor puse în sarcina intimatului, apreciind că în raport de complexitatea și valoarea reduse ale aspectelor litigioase deduse analizei instanței de recurs, și de faptul că recursul promovat s-a soluționat la primul termen de judecată, ar fi excesiv a se pune în sarcina intimatului obligația de a suporta cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții – reclamanți M. A. și M. R., împotriva sentinței civile nr.1377/27.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și S. R. prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Pârâtul va plăti reclamanților cheltuieli totale de judecată, aferente fondului, în cuantum de 1.600 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimatul M. București la plata către recurenți a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, cu aplicarea art.274 alin.3 Cod de procedură civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. G. S. I. S.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
2 ex./
TB-S.5 – E.D.
| ← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 306/2013. Curtea... | Anulare act. Decizia nr. 522/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
