Cereri. Decizia nr. 409/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 409/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 409/2015
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 409 R
Ședința publică din data de 02.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă S.C. V. T. & CONSULTING S.R.L. împotriva deciziei civile nr.810A/02.12.2014 pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant I. N. și intimatul pârât ORAȘUL B. PRIN PRIMAR, cauza având, ca obiect, „grănițuire; revendicare imobiliară; alte cereri”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta pârâtă prin avocat T. O., cu împuternicire avocațială la fila 9, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei pârâte depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 856 lei și 5 lei timbru judiciar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei pârâte S.C. V. T. & Consulting S.R.L. solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei, admiterea apelului și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă în ceea ce privește capătul de cerere privind grănițuirea și ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în ceea ce privește capătul de cerere privind revendicarea.
Cu privire la acțiunea în grănițuire apărătorul recurentei pârâte apreciază că este inadmisibilă deoarece, așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză și cum a reținut și instanța de recurs în primul ciclu procesual, între terenul pe care este edificată construcția proprietatea recurentei și terenul proprietatea intimatului reclamant se află un drum de utilitate publică, respectiv .. art. 315 alin.1 C.pr.civ., hotărârile pronunțate de instanțele de recurs în probleme de drept sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, astfel încât hotărârea prin care instanța de recurs dă o anumită interpretare unui anumit text de lege este obligatorie pentru instanța investită cu rejudecarea cauzei. În speță, Curtea de Apel București în soluționarea recursului în primul ciclu procesul, a stabilit cu caracter obligatoriu pentru instanța de apel în rejudecare, că admisibilitatea acțiunii în grănițuire este condiționată de existența sau nu a unei vecinătăți între terenurile în discuție, vecinătate care, în cazul de față, nu există. Mai arată că indicațiile instanței de recurs au fost de a se stabili care este temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv dacă este o acțiune în grănițuire sau o acțiune în revendicare, iar instanța de apel a constatat faptul că este o acțiune în grănițuire, însă cu ignorarea limitelor de rejudecare obligatorii, a stabilit că această acțiune este admisibilă. Pe de altă parte, prin soluția pronunțată, instanța de apel recurenta a fost obligată să-și mute gardul pe aliniamentul rezultat din suplimentul la raportul de expertiză, însă acest aliniament a fost stabilit prin luarea în considerare și a străzii Diamantului, motiv pentru care apreciază că instanța de apel a soluționat, practic, o acțiune în revendicare, în condițiile în care proprietarul străzii, respectiv orașul B., nu a formulat o astfel de cerere.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, apărătorul recurentei pârâte arată că instanța de apel a reținut greșit faptul că instanța de recurs în primul ciclu procesual s-a pronunțat cu privire la acest aspect, în condițiile în care Curtea de Apel s-a a stabilit că pârâta are calitate procesuală pasivă numai în ceea ce privește acțiunea în grănițuire, în privința acțiunii în revendicare urmând să se pronunțe instanța de apel în funcție de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată și de probatoriul administrat în cauză. În opinia sa, revendicarea poate opera numai între persoane care reclamă un drept de proprietate, or societatea pârâtă este proprietara doar a unui drept de superficie și nu a reclamant niciodată un drept de proprietate asupra terenului. Prin urmare, în raport și de disp. art. 41 C.pr.civ., apreciază că acțiunea este formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
CURTEA
Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea din data de 08.08.208 înregistrată la Judecătoria Cornetu sub nr._ reclamantul I. N. a chemat în judecată pe pârâții . SRL și Orașul B. prin Primar solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să stabilească linia de hotar care desparte proprietatea . SRL de . linia de hotar care desparte proprietatea reclamantului de . pârâta . SRL să-și mute gardul de pe proprietatea reclamantului și, ca urmare a stabilirii liniilor de hotar să fie obligați pârâții să-i respecte reclamantului dreptul de proprietate asupra fâșiei de teren acaparate și dreptul de acces pe . ce aparține orașului B.) cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta . SRL a arătat că nu a depășit limitele proprietății deținute și a edificat construcțiile cu autorizație.
Pârâtul Orașul B. arată că împrejmuirea proprietății . SRL executată din gard de beton depășește limita de cadastru, aceasta fiind situată pe . este autorizată. Pârâtul solicită să fie admisă acțiunea arătând că bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile iar din nota de constatare nr._/4.12.2008 întocmite de compartimentul de cadastru din cadrul Primăriei Orașul B. rezultă că împrejmuirea proprietății pârâtei . SRL depășește limitele cadastrale.
Prin sentința civilă nr. 2328/30.09.2010 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosar nr._ 2010 s-a admis acțiunea, s-a stabilit linia de hotar (limită .) și gardul existent pe teren (al pârâtei . SRL), între punctele 13- 14-16, acesta trebuind mutat pe linia de hotar din punctul 16 în punctul 18 cu 4,08 m.p. și din punctul 13 în punctul 19 cu 5,15 m.p, și a fost obligată pârâta . SRL să respecte dreptul de proprietate și posesie pentru terenul în suprafață de 40,86 m.p, conform coordonatelor punctelor de contur 13-14-11-15 și din . suprafață de 264,54 m.p. conform coordonatelor punctelor de contur 15-11-16-17-18-19 (total 305,40 m.p.).
Prin decizia civilă nr. 877/A/3.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV -a Civilă în dosar nr._ s-au respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . SRL și s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta menționată anterior.
În motivarea deciziei s-a reținut în esență că pârâta are calitate procesuală pasivă deoarece este proprietar al construcției edificate pe terenul primit în concesiune și este persoana care a încălcat dreptul de proprietate al intimatului reclamant, respectiv dreptul acestuia de acces pe .> Instanța de apel a arătat că raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe a demonstrat fără nici un dubiu că apelanta pârâtă este cea care a ocupat fără drept drumul de acces și a încălcat linia de hotar a proprietății intimatului reclamant I. N..
Prin decizia civilă nr. 459/R/1.03.2013 Curtea de Apel București Secția a IIII a Civilă a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza Tribunalului București pentru a rejudeca apelul.
Instanța de recurs a considerat că decizia tribunalului cuprinde considerente contradictorii care atrag nulitatea hotărârii în baza dispozițiilor art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța de recurs a mai considerat că prin suplimentul de expertiză efectuat în apel au fost contrazise în parte concluziile expertizei efectuate în fața primei instanțe, astfel că aceste aspecte trebuiau lămurite.
În fine, instanța de recurs a dispus ca în rejudecare tribunalul să pună „în discuția contradictorie a părților temeiul juridic al cererii de chemare în judecată și în raport de cel stabilit” să administreze probatoriile necesare și să se pronunțe în consecință.
În rejudecare, Tribunalul I. a pronunțat în dosarul nr._ decizia civilă nr. 810/A/2.12.2014 prin care a admis apelul apelantei . SRL, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâta . SRL să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului terenul în suprafață de 40 m.p. astfel cum a fost identificat în anexa 2 a suplimentului raportului de expertiză, a stabilit linia de hotar pe aliniamentul punctelor 1-2 și a obligat pe pârâta . SRL să mute gardul existent din punctul 7 în punctul 1, respectiv din punctul 9 în punctul 2, conform anexei 2 a suplimentului raportului de expertiză, fiind menținute dispozițiile sentinței civile cu privire la cheltuielile de judecată. Instanța de apel a obligat pe intimatul I. N. la plata cheltuielilor de judecată în apel.
În motivarea deciziei s-a arătat că prin dezlegările instanței de recurs în primul ciclu procesual s-a statuat că apelanta pârâtă are calitate procesuală pasivă. Tribunalul a apreciat că motivele invocate în susținerea excepției inadmisibilității invocată de către apelantă reprezintă apărări de fond după cum a rezultat și din considerentele deciziei de casare.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că apelanta pârâtă a construit în partea de nord un gard care depășește limitele din planul parcelar avizat de OCPI, ocupând astfel o suprafață de 106 m.p. din . m.p. din terenul intimatului reclamant.
În raport de situația menționată anterior, tribunalul a constatat că deși inițial terenurile intimatului reclamant și ale apelantei pârâte nu erau învecinate, fiind despărțite de . gardului cu nerespectarea limitelor stabilite în actele de proprietate apelanta pârâtă a ocupat atât . porțiune din terenul intimatului, astfel că acțiunea introductivă este întemeiată, la fel cum a considerat și prima instanță.
Tribunalul a avut în vedere suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel și s-a raportat la concluziile acestuia care erau parțial diferite față de concluziile raportului de expertiză efectuat în fața primei instanțe. Din acest motiv tribunalul a admis apelul pârâtei . SRL după distincțiile arătate la momentul prezentării dispozitivului deciziei.
Împotriva deciziei din apel a declarat recurs pârâta.
În recurs pârâta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Primul motiv de recurs invocat de către recurentă se referă la greșita calificare a excepției inadmisibilității capătului de cerere privind grănițuirea ca fiind apărarea de fond. Sub acest aspect recurenta consideră că tribunalul trebuia să observe că terenurile nu sunt învecinate și în consecință dând eficiență dispozițiilor art. 315 alin. 1 din Cod procedură civilă să respecte cele stabilite de către instanța de recurs în prim ciclu procesual.
Al doilea motiv de recurs invocat de către recurentă se referă la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive în condițiile în care construcțiile edificate de către societatea pârâtă au fost autorizate conform legii și au fost efectuate pe terenul asupra căruia exista un drept de folosință acordat de proprietarul D. Vladlen.
Sub acest aspect se arată că revendicarea nu poate opera decât între persoane care invocă un drept de proprietate, ceea ce nu este cazul în speță din moment ce pârâta este titularul unui drept de folosință.
Recurenta mai arată că pârâtul Orașul B. nu a formulat cerere reconvențională, astfel că în cadrul acțiunii reclamantului nu se putea dispune cu privire la eliberarea drumului public.
Intimații nu au formulat întâmpinări.
Recursul a fost legal timbrat cu suma de 856 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma și în limitele motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Decizia de casare cu trimitere spre rejudecare pronunțată de către instanța de recurs în primul ciclu procesual nu dezleagă probleme de drept care să fie obligatorii în rejudecare din moment ce la finalul acesteia se stabilește expres că „tribunalul va pune în discuția contradictorie a părților temeiul juridic al cererii de chemare în judecată și, în raport de cel stabilit, va efectua probatoriile necesare și se va pronunța în consecință”. Aceasta cu atât mai mult cu cât instanța de recurs a reținut că „considerentele deciziei tribunalului sunt contradictorii, date cu nesocotirea dispozițiilor art. 261 Cod procedură civilă și atrag nulitatea hotărârii în baza art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă”.
În apel s-a pus în discuția contradictorie a părților de către instanță, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, astfel cum rezultă din încheierea din ședința publică de la 10.12.2013, reclamantul arătând în scris care este punctul de vedere în această chestiune (prin cererea aflată la filele 18-19 apel).
Punctarea de către instanța de recurs a unor chestiuni de fapt rezultate din actele și lucrările dosarului nu echivalează cu dezlegare a unor probleme de drept. Aspectele de fapt punctate pot fi avute în vedere la analizarea, respectiv readministrarea probatoriului necesar în fața instanței de rejudecare, ceea ce s-a și întâmplat în speță.
Astfel, tribunalul a suplimentat probatoriul și a efectuat o nouă expertiză pe care a avut-o în vedere la pronunțarea deciziei din apel.
Concluziile expertizei efectuate în apel, care nu sunt contestate de către nici o parte, sunt clare în sensul că prin împrejmuirea realizată de către recurenta – pârâtă, aceasta din urmă a ocupat drumul public și o suprafață de 40 m.p din terenul reclamantului I. N.. Or, aceasta înseamnă că pârâta este în culpă. Nu se poate susține că acțiunea în revendicare a suprafeței de 40 m.p. și acțiunea în grănițuire ar fi inadmisibile din moment ce faptele abuzive ale recurentei au afectat dreptul de proprietate al reclamantului.
Tribunalul a constatat corect că „deși inițial terenurile deținute de către intimatul – reclamant și apelanta pârâtă nu erau învecinate fiind despărțite de . gardului cu nerespectarea limitelor stabilite în actele de proprietate, apelanta – pârâtă ocupă atât . porțiune din terenul intimatului – reclamant, astfel încât este justificată promovarea unei acțiuni în grănițuire, cu atât mai mult cu cât intimatul - reclamant a solicitat introducerea în cauză și a orașului B.”.
Faptul că orașul B. nu a formulat cerere reconvențională și nu a învestit instanța nici cu o cerere în revendicare, nici cu o cerere în grănițuire este adevărat dar, la fel de adevărat, este că acest pârât nu a formulat recurs împotriva deciziei tribunalului, astfel că a achiesat la poziția procesuală a reclamantului. Dacă pârâtul orașul B. s-ar fi considerat vătămat prin cele statuate de către instanța de apel, ar fi putut formula recurs, ceea ce nu a fost cazul în speță.
Criticile recurentei cu privire la ceea ce s-a dispus în privința pârâtului orașul B. nu pot fi primite decât în măsura în care ceea ce s-a dispus ar avea ca urmare inclusiv o vătămare a recurentei. Chiar și în această ipoteză (dispozițiile cu privire la orașul B. vatămă drepturile recurentei) recursul nu poate fi admis atunci când recurentul invocă propria culpă pentru a obține un beneficiu.
Or, în speță, recurenta nu contestă faptul că a ocupat un drum public și o parte din terenul reclamantului ci susține doar că mijloacele procedurale alese nu sunt cele corecte.
Curtea consideră că revendicarea suprafeței de 40 m.p aparținând reclamantului și ocupată de recurentă este admisibilă deoarece reclamantul este proprietar neposesor, iar recurenta este posesor neproprietar. În speță nu s-a pus în discuție regimul juridic sau situația de fapt a terenului corect deținut în folosință de către reclamantă de la numitul D. Vladlen, ci situația juridică a terenurilor împrejmuite ilicit de către recurentă.
Împrejmuirea ilicită realizată de către recurentă a avut ca urmare crearea unei stări de vecinătate între terenul reclamantului și terenul ocupat ilicit de către recurentă, astfel că stabilirea unei granițe atât prin raportare la drumul public, care aparține pârâtului orașul B., cât și prin raportare la terenul ocupat cu titlu de către recurentă este admisibilă.
Pentru toate acele arătate anterior Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul de recurenta pârâtă S.C. V. T. & CONSULTING S.R.L. împotriva deciziei civile nr.810A/02.12.2014 pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant I. N. și intimatul pârât ORAȘUL B. PRIN PRIMAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red. G.D.M.
Tehnored. T.I.
2 ex./07.04.2013
Jud. apel:
C. D.
M. E.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 414/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Accesiune. Decizia nr. 485/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
