Legea 10/2001. Decizia nr. 414/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 414/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 414/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 414 R
Ședința publică de la 02 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. C. RĂTUIANU JUDECĂTOR - G. S.
JUDECĂTOR - D. M. G.
GREFIER - G. C. ARIMITOAIE
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurenții reclamanți F. J. A., G. I. C., decedat pe parcursul procesului, continuat de moștenitoarea acestuia G. C. și recurenta pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului și recurentul pârât Orașul V. prin Primar împotriva sentinței civile nr.1665 din 10.12.2014 pronunțată Tribunalul București - Secția a lll-a Civilă.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 26 martie 2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise a amânat pronunțarea la 02 aprilie 2015.
CURTEA
Prinacțiuneaînregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, la data de 05.07.2011 sub nr._, reclamanții G. I. C. și F. J. A. au solicitat în contradictoriu cu pârâții A. pentru Valorificarea Activelor Statului și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, constatarea calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri la valoarea de piață pentru imobilul teren în suprafață de 32.496 mp și construcția ce a fost situată în . județul I., de pe șoseaua Ștefănești nr. 81, aflată în proprietatea . prezent.
Reclamanții au solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata de despăgubiri egale cu valoarea de piață a imobilului, stabilite conform standardelor internaționale de evaluare, iar în subsidiar, în cazul în care se va aprecia ca fiind necesară parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005, obligarea A.V.A.S. la emiterea deciziei cu propunerea de acordarea a măsurilor reparatorii în echivalent.
Prin cererea precizatoare formulată la 02.02.2012 reclamanții au solicitat soluționarea pe fond a notificării, în sensul de a se dispune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent corespunzătoare valorii de piață a imobilului. De asemenea, au solicitat obligarea pârâților A.V.A.S. în solidar cu Președintele A.V.A.S. la repararea prejudiciului creat prin refuzul nejustificat de soluționare a notificării, prejudiciu reprezentat de diferența dintre valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea respectiv, 08.09.2009 și câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală și a pârâtului M.F.P. la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului care face obiectul notificării, potrivit standardelor internaționale de evaluare.
La 31.01.2013 reclamanții au renunțat la această precizare.
Prinsentința civilă nr. 480 din 28.02.2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilăa admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții G. I. C. și F. J. A. în contradictoriu cu pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului și a obligat-o pe pârâtă să emită decizie/dispoziție motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor pentru imobilul compus din teren în suprafață de 1.157 mp și construcție în suprafață de 50 mp situat în . județul I., . pe numele reclamanților. A luat act de renunțarea reclamanților la judecarea cererii de obligare în solidar a pârâților A. și Președintele A. la repararea prejudiciului produs ca urmare a nesoluționării notificării, precum și la cererea de obligare a Ministerului Finanțelor Publice la plata contravalorii imobilului notificat și a obligat-o pe pârâta A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4000 lei reprezentând onorarii de avocat către reclamanta S.C. Real G. Invest S.A.
P. a hotărî astfel, tribunalul a reținut in esența următoarele:
Prin notificarea nr. 117/2001 reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului și terenului aferent din V., șoseaua Ștefănești nr. 81 – parcelele top. 1196 și 1197, imobil având construcție și curte în suprafață de 698 mp și grădină de 2,46 ha.
Prin contractul de vânzare cumpărare nr._/1936 autorii reclamantului, G. I. C. și G. Laurenția au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului – teren în suprafață de 2 ha și 25 de arii de la L. P., imobil situat pe teritoriul comunei Ștefănești, județul I.. Ulterior aceștia și-au înscris dreptul de proprietate în cotă de ½ în CF la nr. Top. 1196 și 1197. În procesul verbal nr. 203/18.09.1940 se menționează că G. I. C. este unic proprietar al casei construite pe ..
În conformitate cu art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la restituire în calitate de moștenitori legali ai foștilor proprietari G. C. și G. Laurenția; la decesul acestora a rămas ca unică moștenitoare legală fiica F. V. S.. În conformitate cu CM nr. 66/2001 reclamanții, în calitate de soț supraviețuitor și respectiv fiu, sunt moștenitori legali ai lui F. V. S. decedată la 04.06.1993.
Imobilul notificat a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 în anexa căruia este înscris autorul reclamanților, G. C. la poziția 2871 cu 6 apartamente între care și cel din .> În cauză sunt aplicabile prevederile art. 24 din Legea nr. 10/ 2001.
Prin raportul de expertiză tehnică topografie au fost identificate suprafețele de teren de 0,689 mp și 0,468 mp aferente parcelelor nr. top 1197 și 1196, în total 1157 mp. Din raportul de expertiză rezultă, de asemenea, că pe teren nu a fost identificată vechea construcție; existența și suprafața acestei construcții rezultă însă din actul de naționalizare coroborat cu procesul verbal de înscriere în CF și din adresa Primăriei V. cu nr._ în care este indicată suprafața construcției ca fiind de 50 mp.
De asemenea, imobilul a fost identificat pe actualul amplasament al S.C. Fortissim S.A. societate privatizată anterior intrării în vigoare Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a constatat caracterul abuziv al actului de naționalizare în conformitate cu art. 2 litera a) din Legea nr. 10/2001 și a avut în vedere art. 29 din Legea nr. 10/2001, ca si Decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ce privește diferența de teren solicitată de reclamanți s-a reținut că nu a fost dovedită preluarea abuzivă decât pentru cele două parcele cu nr. top. 1196 și 1197.
Princerereadin data de la data de 02.09.2013, reclamanții G. I. C. și F. J. A. au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința civilă nr.480/28.02.2013, în sensul de a se menționa corect denumirea pârâtului A. în loc de A., a se menționa în dispozitivul sentinței ca pârât și Orașul V. prin Primar, în dispozitivul sentinței s-a menționat eronat că obligă pârâta A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4000 lei, reprezentând onorarii de avocat către reclamanta . SA, deoarece reclamanți în cauză sunt G. I. C. și F. J. A. și nu . SA, pe de alta parte pârâta ar trebui obligata la 1.600 lei onorarii expert și avocat către reclamanți, iar în ce privește suprafața parcelei nr. top. 1197 este alta decât cea reținuta de instanța, anume de 2,0468 ha..
Prinîncheierea din Camera de Consiliu din data de 19.09.2013a fost respinsă această cerere de îndreptare de eroare materiala, reținându-se de către tribunal că eroarea materială nu privește dispozitivul hotărârii, precum și faptul că nu se arată motivul pentru care se solicită îndreptarea erorii. Referitor la cheltuielile de judecată s-a reținut că dispozitivul sentinței nu trebuia să detalieze alcătuirea cheltuielilor de judecată, aceasta fiind arătată în considerente, conform art.261 C.pr.civ.. Cererea de îndreptare a erorii materiale ce se referă la suprafața de teren nu reprezintă o eroare materială, ci eventual o eroare de judecată, ce poate fi îndreptată în căile de atac.
Împotriva sentinței și a încheierii din 19.09.2013 pronunțate de tribunal au declarat recurs reclamanții G. I. C. și F. J. A., iar pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat recurs împotriva sentinței tribunalului.
Prin decizia civilă nr. 232 R din 04.02.2014 a Curții de Apel – Secția a IV-a Civilă București pronunțată în dosarul nr._ a fost casată sentința civilă nr. 480/28.02.2013 a Tribunalului București Secția a III-a Civilă și trimisă cauza spre rejudecare.
Soluționând recursurile declarate, in raport de criticile dezvoltate, a căror încadrare în disp. art. 304 pct. 1-9 C.pr. civ. nu se impune, față de disp. art. 304 indice 1 C.pr.civ., Curtea a constatat următoarele:
Este fondată critica recurentei A. referitoare la greșita soluționare de către tribunal a notificării referitor la construcția demolata în contradictoriu cu obligarea sa și raportat la această construcție.
La momentul analizei cauzei și soluționării notificării pe fond, tribunalul a analizat exclusiv raportul procesual stabilit între reclamanți si pârâta A. (ignorând total cererea completatoare depusa la fila 119 dosar fond unde reclamanții chemau in judecata si orașul V.), după cum în cadrul acestui raport procesual a și pronunțat soluția asupra construcției, obligând pe pârâta A. să emită decizie referitor la construcție, în baza art. 29 din Legea nr. 10/ 2001.
Aceasta soluție a fost pronunțată cu încălcarea art. 32 din Legea nr. 10/ 2001, fiind fondată critica formulată de pârâta A. în acest sens, căci conform dispozițiilor art. 32 din legea nr. 10/ 2001 notificarea pentru construcția demolata se soluționează de către primăria pe raza căreia a fost amplasata aceasta construcție.
Nu era incident așadar textul art. 29 din Legea 10/ 2001, ci art. 32 din lege, fiind greșită soluția tribunalului de a obliga pe pârâta A. să emită decizie referitor la construcția demolată.
Curtea a respins susținerile recurentei pârâte referitoare la faptul că ar mai exista și alți moștenitori indicați în certificatele de moștenitor, ca și pe cele referitoare la lipsa dovezilor referitoare la preluarea de către stat.
Atât timp cât reclamanții sunt singurii moștenitori care au formulat notificare conform Legii nr. 10/ 2001 devin aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 4 din lege, numai reclamanții având vocație la masurile reparatorii prevăzute de lege, cu dreptul acestora de acrescământ fața de cotele de moștenire ale celor care nu au urmat procedura legii speciale.
În ce privește preluarea de către stat a imobilului, aceasta a fost dovedită cu extrasul din lista anexa la Decretul nr. 92/ 1950, care face mențiune despre o preluare făcută cu privire la un imobil din . în care imobilul obiect al notificării teren cu numere parcelare 1196 și 1197 și construcție a fost situat pe . verbal de carte funciara nr. 203/ 1940 și contractului de vânzare cumpărare nr._/ 1936. Pe de alta parte, este certă preluarea de către stat a acestui imobil de vreme ce este dovedit ca actualmente terenul se află în perimetrul . societate de stat privatizată, deci simpla ocupare în acest sens si atâta timp cât însăși pârâta nu a făcut dovada unui alt mod de preluare, face dovada preluării abuzive a terenului, măcar în condițiile art. 2 lit. i din Legea nr. 10/ 2001.
Soluționând recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului, Curtea a constatat următoarele:
Este nefondată critica reclamanților referitoare la nerecunoașterea de către tribunal a dreptului la masuri reparatorii pentru terenul aferent parcelei cu număr topografic 1198, Curtea constatând că pentru această parcelă reclamanții nu au formulat notificare, în condițiile Legii nr. 10/2001, ceea ce a condus, conform art. 22 alin. 5 din lege, la pierderea dreptului de a solicita masuri reparatorii. (…) Curtea a constatat ca nu se cuvin reclamanților masuri reparatorii pentru terenul aferent parcelei nr. 1198, întrucât aceasta nu a făcut obiectul notificării, iar față de disp. art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/ 2001 reclamanții și-au pierdut dreptul la măsuri reparatorii pentru acest teren.
În ce privește terenul aferent parcelelor 1196 si 1197 notificate, Curtea a constatat greșită soluția tribunalului.
Curtea a constatat că potrivit actelor de proprietate depuse de reclamanți, act de vânzare cumpărare nr._/ 1936 si procesul verbal de carte funciara nr. 203/ 1940, ca și conform raportului de expertiza efectuat în fața tribunalului de expert M. Cisman L. suprafețele acestor parcele sunt astfel: 1196 cu S=0,0689 ha, . S=2,0468 ha, totalizând așadar 2,1157 ha .
Tribunalul a reținut pentru aceste parcele suprafețele de 0,689 mp și 0,468 mp, a făcut totalul acestora ca fiind 1157 mp, acordând dreptul la masuri reparatorii pentru aceasta suprafață, soluție care însa conține mai multe greșeli (în primul rând, Curtea a constatat ca tribunalul a reținut greșit suprafața parcelei 1196 - 0,468 mp fata de 2,0468 ha cât reieșea din actele de proprietate ale autorilor reclamanților, iar în al doilea rând si exprimarea în mp este greșită, suprafețele reținute de tribunal exprimate în metri pătrați reprezentând aproximativ o jumătate de metru pătrat fiecare, deci ar fi trebuit să totalizeze doar puțin peste un metru, iar nu 1.157 mp cum a reținut tribunalul).
În concluzie, cum probele administrate în cauză dovedesc această suprafață totală a celor doua parcele notificate de 2,1157 ha Curtea a notat că este greșită soluția tribunalului sub acest aspect.
Curtea a constatat greșită soluția tribunalului și atunci când a obligat pârâta A. sa emită decizie cu propunere de acordare de despăgubiri pentru întreaga suprafața a parcelelor 1196 si 1197 (așa cum a reținut-o greșit tribunalul), în condițiile în care din raportul de expertiză efectuat în cauză, a rezultat cu evidenta ca anumite porțiuni ale acestor parcele se afla în afara perimetrului . nu rezultă calitatea paratei A. de unitate investita cu soluționarea notificării conform Legii nr. 10/ 2001.
Reclamanții au solicitat tribunalului completarea expertizei cu identificarea detinatorilor suprafeței care nu se afla în perimetrul . tribunalul a respins aceasta probă.
Expertul a stabilit că suprafața de 422 mp se afla în afara perimetrului . ca diferența între suprafața de 3,1801 ha ( care este totalul parcelelor 1196, 1197 si 1198 ) si suprafața de 3,1379 ha, cât se afla în perimetrul .>
Însa, Curtea a notat că nu toată această diferență este aferentă parcelelor 1196 si 1197 pentru care Curtea a tranșat că se cuvin reclamanților măsuri reparatorii, ci o parte a acestei diferențe este aferentă fostei parcele 1198, pentru care se decide ca reclamanților nu li se cuvin masuri reparatorii.
Curtea a stabilit că este necesar așadar să se stabilească în concret suprafață aferentă fostelor parcele 1196 si 1197 si care excede perimetrului . asemenea, să se stabilească cine este unitate deținătoare pentru aceste suprafață excedentare perimetrului . la cadrul procesual pasiv in cauza, pentru ca notificarea poate fi soluționata in contradictoriu cu parata A. pentru partea din teren aferenta perimetrului . de disp. art. 29 din Legea nr. 10/ 2001.
Prin cererea completatoare depusa la fila 119 dosar fond reclamanții au chemat in judecata si pe paratul Orasul V., deci cadrul procesual s-a constituit in acest fel.
Față de constituirea cadrului procesual pasiv si cu participarea pârâtului orașul V., notificarea poate fi soluționata in contradictoriu cu acesta pentru terenul care s-ar afla in patrimoniul sau, deci pentru care orașul V. ar constitui unitatea deținătoare, conform art. 21 din Legea nr. 10/ 2001.
S-a observat pe schița anexa la raportul de expertiză că o parte din suprafața menționata mai sus de 422 mp ( care include, așa cum s-a arătat, si o suprafața aferenta fostei parcele 1198 si pentru care reclamanții nu au dreptul la masuri reparatorii) pare afectata de carosabilul . poate indica drept detinator Orasul V., insa pentru restul suprafeței nu exista nicio proba care sa ateste cine sunt detinatorii. Curtea a constatat totodată ca expertul nu face in cuprinsul raportului de expertiza mențiune expresa ca o anumita parte a suprafeței de teren de 422 mp este afectata de . doar observația Curții studiind schita anexa la raport, Curtea apreciind ca totuși este necesara precizarea expresa de catre expert in acest sens.
Așadar, Curtea a constatat ca se impune suplimentarea probatoriilor sub acest aspect, anume cu o expertiza topografică care sa determine suprafețele aferente fostelor parcele nr. 1196 si 1197 care exced perimetrului . si probe care sa determine detinatorii acestor suprafețe, iar daca in raport de acești detinatori notificarea poate fi soluționata in cadrul procesual pasiv creat in cauza.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului București la data de 31.03.2014 sub nr._ .
A fost dispusă efectuarea unei expertize topografice pentru a delimita suprafețele din parcelele 1196 și 1197 care excedeau terenului deținut de societatea . să se identifice deținătorii acestor suprafețe excedentare suprafeței deținute de societate. Expertiza fost întocmită în cauză de expert M. Cisman L. și depusă la data de 22.09.2014. Primăria Orașului V. a depus o cerere în care critică constatările expertului, cerere calificată ca obiecțiuni la raport, respinse de instanță ca neîntemeiate.
Prinsentința civilă nr. 1665/10.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții G. I. C. și F. J. A. în contradictoriu cu pârâții A. pentru Administrarea Activelor Statului și Orașul V., s-a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 20.208 mp din . expert M. C. L. prin punctele K,L,C,D (excluzând suprafața inclusă a parcelei 1196) și pentru suprafața de 689 mp . pârâta A. (actualmente A.) la emiterea dispoziției în acest sens. S-a constatat calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafețele S2 de 83 mp delimitată de punctele F, C, D, E și S3 de 177 mp delimitată de punctele L,I,J,K și a fost obligat Orașul V. prin primar la emiterea dispoziției în acest sens, s-a respins cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru construcția fostă proprietate a lui G. I. C. în contradictoriu cu orașul V. ca neîntemeiată și a fost obligată pârâta A. la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2400 lei (2000 lei onorariu expert, 400 lei onorariu avocat).
Analizând actele dosarului cu privire la aspectele trimise pentru rejudecare prin decizia instanței de recurs, tribunalul a notat următoarele:
În raportul de expertiză întocmit de expert depus la 02.09.2014 expertul a arătat că . în ., a constatat tribunalul că această parcelă a constituit curtea și casa autorului notificatorilor înconjurate de grădină potrivit descrierii acestor parcele din partea I a procesului verbal de carte funciară din 18.09.1940). Așadar, nicio parte din . află în afara perimetrului deținut de .>
Singurele suprafețe care sunt excedentare suprafeței deținute de societate fac parte din . expert astfel: S2 – 83 mp – punctele F, C, D, E și S3-177 mp – punctele L, I, J, K.
Cât privește poziționarea acestor suprafețe, având în vedere adresa de la fila 193 dosar casat, adresă cu nr. 159/11.01.2010 emisă de Primăria Comunei Ștefăneștii de Jos către Real G. Invest SA în care s-a arătat că în 1951 limita administrativ teritorială a comunei Ștefăneștii de Jos la sud, era linia de centură, iar din schița atașată de Real G. a rezultat că imobilul este situat dincolo de linia de centură, în vecinătatea pădurii B. Crețuleasca pe teritoriul orașului V.. Deși în adresa din 04.10.2010 emisă de Primăria V. s-a arătat că terenul solicitat de notificatori nu face parte din domeniul public al localității V. și este proprietatea privată a unei persoane juridice, anume suprafața de 97.550,43 mp e deținută de . că primăria nu a fost capabilă să identifice suprafețele delimitate de expert din afara perimetrului deținut de . înseamnă că aceste suprafețe se află în proprietate privată. De altfel, expertul a indicat că . la est de șoseaua Ștefănești – domeniu public iar la vest cu pădurea Ștefănești cu proprietar necunoscut dar a aparținut Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice.
Față de refuzul în mod vădit neîntemeiat al Primăriei Orașului V. să comunice situația juridică în urma comunicării raportului nou de expertiză, tribunalul a reținut că suprafața S 2 de 83 mp identificată de expert este cea ocupată de domeniul public șoseaua Ștefănești, iar suprafața S 3 de 177 mp este de asemenea parte din proprietatea Orașului V. fiind învecinată cu pădurea Ștefănești cu administrator Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice.
Scăzând aceste suprafețe din suprafața parcelei 1197 a rezultat o suprafață de_ mp din . află în perimetrului deținut de .>
Tribunalul a constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată în parte. A constatat calitatea acestora de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de_ mp din . expert prin punctele K,L,C,D (excluzând suprafața inclusă a parcelei 1196) și pentru suprafața de 689 mp . obligat pârâta A. (actualmente A.) la emiterea dispoziției în aceste sens. S-a constatat totodată calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafețele S2 de 83 mp delimitată de punctele F, C, D, E și S3 de 177 mp delimitată de punctele L,I,J,K și a fost obliga Orașul V. prin primar la emiterea dispoziției în acest sens.
Față de cererea reclamanților prin avocat de obligare a Orașului V. prin primar de înaintare a dosarului administrativ direct la CNCI, tribunalul a constatat că nu a fost sesizat cu un astfel de capăt de cerere distinct cu acest obiect. Totuși dispozițiile Legii nr. 165/2013 stabilesc în mod clar obligativitatea verificării emiterii dispoziției conform celor dispuse de instanță în cazul unei hotărâri judecătorești și în concordanță cu actele din dosar, prin controlul prefectului instituit în acest sens în art. 21 din lege.
Referitor la construcția care a fost demolată și care era construită pe terenul format din parcelele 1196 și 1997 fostă proprietatea autorului G. I. C., nu au fost depuse la dosarul administrativ și nici la dosarul cauzei niciun fel de act de proprietate ori autorizație de construire, fișă tehnică sau acte doveditoare din care să reiasă datele tehnice ale construcției, suprafața acesteia, materialele din care era edificată la data preluării pentru a se putea concluziona că aceasta ar putea fi evaluată. Nefiind depusă nici titlul de proprietate cu privire la construcție – anume autorizația de construire, capătul de cerere privind acordarea măsurilor reparatorii pentru construcția demolată a fost considerat ca neîntemeiat.
Față de împrejurarea că pârâta A. deține culpa procesuală principală în nesoluționarea dosarului administrativ, a fost obligată această pârâtă la plata cheltuielilor de judecată solicitate, respectiv onorariul expert în dosarul casat de 1200 lei, onorariul pentru noua expertiză de 800 lei și onorariul avocat de 400 lei conform celor două chitanțe atașate la filele 355-356 dosar casat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs:
- recurentul pârât Orașul V. prin Primar, solicitând schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii capătului de cerere referitor la obligarea sa la emiterea dispoziției având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru cele două suprafețe de teren de 83 mp respectiv 177 mp, care nu aparțin proprietății publice sau private a orașului V.. În motivarea recursului, s-au arătat în esență, următoarele:
În ceea ce privește suprafața de 83 mp instanța de fond a reținut că aceasta reprezintă domeniul public - șoseaua Ștefănești, însă nu se face referire la unitatea administrativă căreia îi aparține terenul. Șoseaua Ștefănești nu aparține domeniului public al localității V. neregăsindu-se menționată în anexa nr. 39 (inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei V.) la HG nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al județului I., precum si al orașelor si comunelor din județul I..
Cu privire la suprafața de teren de 177 mp, în mod greșit instanța de fond a reținut că face parte din proprietatea orașului V., fiind învecinată cu pădurea Ștefănești cu administrator Institutul de Cercetări si Amenajări Silvice (ICAS), deoarece în raportul de expertiză nu se precizează acest aspect, expertul face mențiunea "proprietar necunoscut" și nu a fost depus la dosar vreun înscris din care să rezulte apartenența la domeniul public sau privat al orașului V..
Astfel, instanța de fond a lămurit în mod superficial aspectele cu privire la deținătorul celor doua suprafețe, având în vedere că din raportul de expertiza nu rezultă că orașul V. ar deține în proprietate cele două suprafețe de teren.
- reclamanții F. J. A. și G. I. C. (decedat pe parcursul procesului, continuat de moștenitoarea acestuia G. C.), solicitând modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii și pentru construcția în suprafața de 50 mp, cu destinația de casă de locuit, care s-a găsit pe terenul reprezentând ., aferentă imobilului din fosta șosea Ștefănești, ., în prezent Orașul V., precum și obligarea pârâtului Orașul Voluntar prin Primar să emită dispoziție în acest sens. În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 3041 Cod pr. civilă, s-au arătat în esență, următoarele:
Greșit a fost respinsă notificarea formulată pentru construcția demolată, care se găsea la data preluării abuzive a imobilului din ., județul I., prin Decretul nr. 92/1950, pe terenul reprezentând parcelele cadastrale nr. 1196 si nr. 1197, cu motivarea că în dosarul cauzei nu s-a depus nici un înscris prin care să se probeze proprietatea autorului acestora asupra acelei construcții, in sensul ca nu s-a depus autorizația de construire a acelei construcții.
La dosarul cauzei s-a depus procesul verbal de carte funciară nr. 203/1940, încheiată de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare din ., din data de 18.09.1940, în care s-a consemnat că s-a înscris dreptul de proprietate al autorului recurenților reclamanți G. I. C. și al soției sale L., în cote indivize, din imobilul parcelele nr. 1196 si nr. 1197, în baza posesiunii și a titlului de proprietate, constând în actul de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr._/ 1936, menționându-se că declarantul G. I. C. este singur proprietar al casei construite pe ..
Cum înregistrările făcute în cartea funciara, în baza Decretului - Lege nr. 115/1938 aveau valoare constitutivă de drepturi, rezultă fără dubii că s-a probat dreptul de proprietate al autorului recurenților - reclamanți asupra casei de locuit existenta pe . nr. topo 1196, în suprafață de 698 mp, contrar celor reținute de instanța de fond în sentința recurată.
Mai mult, astfel cum s-a reținut în decizia de casare, s-a dovedit preluarea de către stat a imobilului revendicat de reclamanți, cu extrasul din lista anexă la Decretul nr. 92/1950, care face mențiune de preluarea imobilului din Șoseaua Ștefănești, or prin Decretul nr. 92/1950 s-au preluat de stat doar imobilele terenuri pe care existau si construcții și nu doar terenuri virane, care nu au făcut obiectul acelui decret.
În prezenta cauza există prezumția relativă prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, conform căreia în lipsa unor dovezi contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezuma a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, în sensul ca menționarea imobilului din șoseaua Ștefănești, pe numele autorului recurenților reclamanți în anexa la Decretul nr. 92/1950, prezumă că acesta era proprietarul inclusiv al construcției existente pe terenul de la adresa respectivă.
De asemenea, prin adresa nr._/2010 a Orașului V., se precizează că suprafața construcției existente pe terenul revendicat de recurenții - reclamanți a fost de 50 mp, iar prin raportul de expertiză întocmit în cauza de expert tehnic M. Cisman L. s-a reținut ca acea construcție este demolată, nefiind identificată pe terenul aflat în prezent în patrimoniul ..
Nu s-a întocmit o fisă tehnică la data demolării construcției, însă acest fapt nu poate să fie imputat recurenților reclamanți, pentru a se respinge cererea de masuri compensatorii pentru construcție.
Mai mult, în art. 24 alin. 61 din Legea nr. 165/2013, se prevede că în lipsa de date cu privire la teren si construcție, valoarea acestora se stabilește raportat la categoria și destinația imobilului și la zona in care se găsea acesta.
Totodată, recurenții-reclamanți au solicitat obligarea pârâtului Orașul V. prin Primar să transmită dosarul administrativ aferent notificării nr. 117/2001, direct către Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor, fără a se mai transmite la Prefectul Județului I. în vederea realizării controlului de legalitate, având în vedere ca notificarea a fost soluționată de instanța judecătorească în baza art. 21 alin. 1 din Legea nr. 165/2013.
- pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului (A.), solicitând modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul înlăturării obligației A. de la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041 și art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă, s-au arătat în esență, următoarele:
Instanța de fond a aplicat si interpretat greșit si nelegal dispozițiile Legii nr.10/2001/R, când a considerat culpa instituției pârâte in nesoluționarea dosarului administrativ și a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată.
Nu s-a emis decizie motivată până la acest moment, datorită faptului că reclamanții nu au depus suficiente documente pentru completarea dosarului administrativ format în baza notificării depuse în baza Legii nr.10/2001. În raport de caracterul imperativ și prioritar al normelor ce reglementează procedura administrativă prevăzuta de Legea nr.10/2001/R pentru emiterea deciziei cu propunerea de acordarea de masuri reparatorii, nu s-a dovedit că reclamanții au urmat procedura administrativă obligatorie legală.
Așa cum se poate constata prin Legea nr.10/2001 sunt instituite 2 etape succesive, din care prima procedură administrativă care este obligatorie (art.1, art.21 alin.1 si 5, art.47 alin.2 si art.48), iar a doua facultativă, întrucât privește controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestei legi speciale.
Din actele cauzei se dovedește că recurenta pârâtă A. prin mai multe adrese, a comunicat reclamanților necesitatea obținerii unei situații juridice clare, în conformitate cu Legea nr.10/2001/R.
Instanța de fond a stabilit cheltuielile de judecată cu încălcarea dispozițiilor art.274 Cod procedura civilă. Simpla indicare a filei cu chitanța onorariului, nu este suficientă pentru a considera că sunt îndeplinite condițiile legale.
Nu se poate retine rea credință în apărarea pârâtei A. în acest proces, iar cheltuielile de judecată sunt arbitrar stabilite pentru că nu sunt justificate prin dovezi ca acestea sunt conforme în raport de costurile reale ale procesului. Raportat la munca dedusă judecații, cheltuielile de judecată stabilite de instanța apar ca fiind nejustificat de mari. În aceste condiții, astfel că se impune reducerea acestora.
Mai mult, cheltuielile de judecată nu au fost puse în discuția părților fiind încălcat principiul contradictorialității, precum și principiilor dreptului la apărare și al egalității armelor statuat de jurisprudența europeană.
În această fază procesuală a fost administrată proba cu înscrisuri constând în solicitarea și obținerea de relații de la Instituția Primarului V. privind situația juridică a celor două suprafețe de teren în discuție, de 83 mp respectiv 177 mp.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul pârâtei A. este nefondat, urmând a fi respins, fiind întemeiate celelalte două recursuri, ce vor fi admise, pentru următoarele considerente:
Asupra recursului pârâtului Orașul V. prin Primar:
S-a susținut de către recurent că nu aparțin proprietății publice sau private a orașului V., cele două suprafețe de teren considerate de prima instanță excedentare suprafeței deținute de . asupra cărora a fost obligat pârâtul recurent la emiterea dispoziției pentru măsuri reparatorii în echivalent: suprafețele S2 – punctele F, C, D, E de 83 mp, respectiv S3 – punctele L, I, J, K de 177 mp, identificate ca atare prin anexa 3 la raportul de expertiză întocmit de expert M. C. L. (filele 24-28 dosar fond rejudecare, nr._ al Tribunalului București - Secția a lll-a Civilă).
Susținerea a fost dovedită.
Conform conținutului adresei nr. 455/5206/16.03.2015 emisă de Instituția Primarului V. privind situația juridică a celor două suprafețe de teren în discuție (fila 34 dosar recurs):
- suprafața de teren S2 de 83 mp este situată pe DJ 494, fiind proprietate publică a Consiliului Județean I.,
- suprafața de teren S3 de 177 mp este situată în Pădurea Ștefănești ce aparține de Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice.
Această clarificare nu a fost efectuată de prima instanță, astfel că, fiind identificate în recurs alte unități deținătoare ale unor părți din imobilul teren notificat, se impune urmarea procedurilor de restituire prevăzute de art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, prin înaintarea notificării și documentației aferente, către aceștia, ca obligație a pârâtului recurent inițial notificat.
Asupra recursului reclamanților:
Prima critică privește greșita soluționare a notificării formulate pentru construcția în suprafață de 50 mp, actualmente demolată, care se găsea la data preluării abuzive a imobilului din ., județul I., pe terenul reprezentând parcelele cadastrale nr. 1196 si nr. 1197, asupra căreia prima instanță a considerat că nu au fost efectuate suficiente probatorii.
Susținerea recurenților este corectă.
Art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată include prezumția relativă conform căreia, în lipsa unor dovezi contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezuma a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
În extrasul din lista anexă la Decretul nr. 92/1950 prin care s-a dispus măsura preluării (fila 31 dosar fond inițial), se face mențiune despre preluarea de pe numele autorului reclamanților, a unui număr de 6 apartamente, fiind specificate 4 adrese printre care și a imobilului din șoseaua Ștefănești.
Această prezumție nu a fost răsturnată, fiind dimpotrivă în concordanță cu alte probatorii ale cauzei, respectiv cu procesul verbal de carte funciară nr. 203/1940, încheiată de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare din ., din data de 18.09.1940, în care s-a consemnat că s-a înscris dreptul de proprietate al autorului reclamanților, G. I. C. și al soției sale L., în cote indivize, din imobilul parcelele nr. 1196 si nr. 1197, în baza posesiunii și a titlului de proprietate, constând în actul de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr._/ 1936, menționându-se că declarantul G. I. C. este singur proprietar al casei construite pe .. Totodată, înregistrările făcute în cartea funciara, în baza Decretului - Lege nr. 115/1938 aveau valoare constitutivă de drepturi, astfel că se poate considera că s-a probat dreptul de proprietate al autorului reclamanților asupra casei de locuit existenta pe . nr. topo 1196, în suprafață de 698 mp.
Vor fi luate în coroborare și adresa nr._/2010 a Orașului V., care precizează că suprafața construcției existente pe terenul revendicat de reclamanți a fost de 50 mp, precum și concluziile raportului de expertiză întocmit în cauza de expert tehnic M. Cisman L., prin care s-a reținut ca acea construcție este demolată, nefiind identificată pe terenul aflat în prezent în patrimoniul ..
Ca atare, considerându-se a fi dovedită calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția în suprafață de 50 mp, actualmente demolată, aflată la data preluării abuzive pe terenul reprezentând parcelele cadastrale nr. 1196 si nr. 1197 din ., județul I., Curtea, făcând aplicarea art. 11 alin. 2 teza a doua din Legea nr. 10/2001 republicată, va obliga pârâtul Orașul V. să emită dispoziție cu propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru această construcție, în condițiile legii speciale privind acordarea despăgubirilor.
Al doilea motiv de recurs privește solicitarea de obligare a pârâtului Orașul V. prin Primar să transmită dosarul administrativ aferent notificării nr. 117/2001, direct către Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor, fără a se mai transmite la Prefectul Județului I. în vederea realizării controlului de legalitate.
Această susținere nu este fondată.
Pe de o parte, prevederile actuale din art. 21 din Legea nr. 165/2013 (având același conținut cu dispozițiile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în prezent abrogate) prevăd exercitarea controlului de legalitate de către prefect, asupra dispozițiilor entităților învestite de lege, conținând propuneri de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, cu înaintarea ulterioară a dispoziției conținând avizul de legalitate, către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Prin urmare, sub un prim aspect, se constată că nu poate fi obligată unitatea administrativ teritorială, la înaintarea dispoziției direct către Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că a fost făcut de către instanța de judecata, controlul de legalitate, acesta nu poate să privească decât calitatea de persoane îndreptățite și măsurile reparatorii, nu si verificarea emiterii dispoziției cu respectarea hotărârii judecătorești, astfel că nu se poate eluda controlul de legalitate exercitat de prefect.
Etapa procedurii administrative presupune pe lângă înaintarea întregii documentații instituției Prefectului pentru exercitarea controlului de legalitate și alte proceduri de centralizare a dosarelor, aceste dispoziții legale reglementând o procedură unitară pentru toți beneficiarii de măsuri reparatorii prin echivalent. O soluție contrară ar conduce la crearea de inechități în cadrul sistemului de despăgubire stabilit de legiuitor.
Ca atare, acest motiv de recurs apare ca neîntemeiat, iar cererea de înaintare directă a dosarului format ca urmare a notificării, către Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor, va fi respinsă ca nefondată.
Asupra recursului pârâtei A. pentru Administrarea Activelor Statului (A.), care privește exclusiv obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în cuantum de 2.400 lei (2.000 lei onorariu expert, 400 lei onorariu avocat):
Curtea reține că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, pârâta A. fiind în culpă procesuală prin neîndeplinirea obligației de emitere a unei dispoziții de soluționare a notificării un timp îndelungat, în condițiile în care nu a indicat și probat când a solicitat reclamanților completarea dosarului administrativ, cu acte doveditoare ale dreptului de proprietate în discuție.
Cheltuielile au fost corect apreciate la datele speței și natura acestora, constând în onorariul de expertiză de 2.000 lei și un onorariu avocațial de cuantum rezonabil (400 lei). Nu se poate considera că indicarea chitanțelor din care a rezultat acest onorariu ar fi insuficientă pentru justificarea includerii în cheltuielile procesului, fiind făcută astfel atât dovada efectuării lor, cât și a necesității de asigurare a dreptului la apărare prin asistență de specialitate.
Totodată, argumentul privind încălcarea principiilor contradictorialității, dreptului la apărare și al egalității armelor, prin lipsa de dezbatere asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, apare ca formal, în condițiile în care reclamanții au solicitat acordarea cheltuielilor procesului încă de la introducerea cererii de chemare în judecată, iar pârâta recurentă A. nu a fost prezentă la ultimul termen de judecată, nici nu a depus concluzii scrise pentru a combate susținerile acestora.
Față de aceste considerente, care conturează o soluție parțial diferită de cea a primei instanțe, se impune modificarea în parte a sentinței recurate prin aplicarea dispozițiilor art. 3041 și art. 312 alin. 3 Cod pr. civilă, în sensul specificat pentru fiecare recurs în parte. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 1665 din 10.12.2014 pronunțată Tribunalul București - Secția a lll-a Civilă.
Admite recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de recurenții - reclamanți F. J. A., G. I. C. – decedat pe parcursul procesului, continuat de moștenitoarea acestuia G. C..
Admite recursul declarat de recurentul – pârât Orașul V. împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge cererea de obligare a Orașului V. la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafețele S2 de 83 mp și S3 de 177 mp, astfel cum a fost identificată prin anexa 3 la raportul de expertiză întocmit de expert M. C. L..
Obligă pârâtul Orașul V. să emită dispoziție cu propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția în suprafață de 50 mp, în prezent demolată, în favoarea reclamanților, în condițiile legii speciale privind acordarea despăgubirilor.
Obligă pârâtul Orașul V. să înainteze notificarea către Consiliul Județean I., în calitate de unitate deținătoare a suprafeței S2 de 83 mp aflată pe DJ 494, cu regim de proprietate publică.
Obligă pârâtul Orașul V. să trimită notificarea către Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, în calitate de unitate deținătoare a suprafeței S3 de 177 mp situată în Pădurea Ștefănești.
Respinge cererea de înaintare directă a dosarului format ca urmare a notificării, către Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. B. G. S. D. M.
G.
GREFIER
G. C. A.
Red. A.C.B./ Tehnored. T.I./A.C.B./ 2 ex.
Jud. fond: R. M. C.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 159/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 409/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
