Conflict de competenţă. Sentința nr. 66/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 66/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 66/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 66 F
Ședința din camera de consiliu din 06.05.2015
Curtea constituită din:
Președinte - M. G. R.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit în soluționarea cauzei privind pe reclamanta V. R. A. și pe pârâtele P. F. G. și S. I.-P..
Cauza se soluționează în condițiile art.135 din Codul de procedură civilă.
Se face referatul cauzei de către grefier, după care instanța reține dosarul în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 28.05.2014 sub nr._ , reclamanta V. R.-A., în contradictoriu cu pârâtele S. I.-P. și P. F.- G., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei Velicsar V., decedata la 29.10.2013 în sectorul 6, București; să se stabilească masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, precum și cotele lor succesorale; să se dispună ieșirea din indiviziune, prin atribuirea imobilului în natură pârâtei P. F. G. și obligarea acesteia la sultă; să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 9586/12.12.2014, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale.
S-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect succesiune, privind pe reclamanta V. R. A., în contradictoriu cu pârâtele P. F. G. și S. I.-P., în favoarea Tribunalului București.
Instanța a reținut că, prin prezenta acțiune, reclamanta a învestit instanța cu mai multe capete de cerere cu obiect diferit, respectiv constatarea deschiderii succesiunii defunctei Velicsar V., constatarea masei succesorale, constatarea cotelor succesorale precum și ieșirea din indiviziune.
Analizând petitul acțiunii prin prisma dispozițiilor art. 30 Cod procedură civilă, instanța a constatat că reclamanta a formulat atât capete de cerere principale, cât și accesorii.
Astfel, conform art. 30 alin. 4 Cod procedură civilă, cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal.
Întrucât de soluția pronunțată asupra primului capăt de cerere, având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii, depinde modul de soluționare a capetelor de cerere având ca obiect constatarea masei succesorale, constatarea cotelor succesorale, precum și ieșirea din indiviziune (întrucât doar ca urmare a constatării deschiderii succesiunii se poate analiza existența unor moștenitori, stabilirea cotelor succesorale, a masei succesorale și a modalității de partajare a acesteia), instanța apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile art. 123 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora cererile accesorii se judecă de instanța competentă pentru cererea principală.
Instanța a reținut că cererile având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii, a calității de moștenitor și a cotelor succesorale, ca cereri în constatare neevaluabile în bani, sunt de competența tribunalului, ca instanță de fond de drept comun, astfel cum rezultă din coroborarea art. 94 cu art. 95 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Capetele de cerere având ca obiect constatarea masei succesorale și ieșirea din indiviziune sunt de competența judecătoriei, conform art. 94 alin. 1 lit. j Cod procedură civilă în ceea ce privește valoarea acestora astfel cum a fost indicată în acțiune, mai mică de 200.000 de lei.
Însă, având în vedere dispozițiile art. 123 Cod procedură civilă și caracterul accesoriu al cererilor de competența judecătoriei față de capătul de cerere principal constând în constatarea deschiderii succesiunii, care este de competența tribunalului, instanța a apreciat că întreaga acțiune este de competența tribunalului.
Sub acest aspect, instanța a reținut că noile dispoziții procedurale nu mai exclud, în mod expres, din competența materială a tribunalului acțiunile formulate în materia succesorală, alături de cererile de împărțeală judiciară, nefiind preluate în noul Cod de procedură civilă dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b din vechiul Cod de procedură civilă. Astfel, art. 94 din noul Cod de procedură civilă prevede doar faptul că cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare, sunt de competența judecătoriei, nemaiexistând o dispoziție similară în ceea ce privește cererile în materia succesorală, astfel încât cererile având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii, constatarea calității de moștenitor și a cotelor, sunt de competența materială a tribunalului, ca instanță de drept comun, împrejurarea că prin aceeași acțiune s-a solicitat și constatarea masei succesorale și partajul nefiind de natură a conduce către stabilirea competenței judecătoriei în soluționarea unei atare acțiuni, având în vedere caracterul accesoriu al acestei cereri și dispozițiile art. 123 Cod procedură civilă.
Având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului București.
Pe rolul Tribunalului București Secția a III – a Civilă, cauza a fost înregistrată la data de 16.01.2015 sub nr._ .
La termenul din 18.03.2015 tribunalul, din oficiu, a pus în discuția părților excepția de necompetență materială față de obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr.368/18.03.2015, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis excepția de necompetență materială, motiv pentru care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Asupra excepției necompetenței materiale, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 94 lit. i) N.C.pr.civ., cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare, sunt de competența judecătoriei.
Potrivit art. 123 NCPC, cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.
Din perspectiva celor două texte de lege, în situația cererii având ca obiect și finalitate partaj succesoral, problema care se naște este de a identifica voința legiuitorului din art. 94 lit. i (I.) și de apreciere asupra caracterului principal a capătului privind constatarea deschiderii succesiunii (II).
I. Opinia tribunalului, în ceea ce privește intenția legiuitorului, care se desprinde din art. 94 lit. i), este aceea că legiuitorul a intenționat ca orice partaj, indiferent de izvorul coproprietății, să fie de competența materială a judecătoriei.
Dispozițiile din materia procedurii speciale a partajului prevăd că, în cadrul partajului, instanța stabilește bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții. Dacă se împarte o moștenire, instanța va mai stabili datoriile transmise prin moștenire, datoriile și creanțele comoștenitorilor față de defunct, precum și sarcinile moștenirii. (art. 984 NCPC).
Este astfel evident că legiuitorul nu a privit aspectele de stabilire a bunurilor succesorale, a cotelor, a calității de coproprietar, a sarcinilor și datoriilor moștenirii ca fiind cereri principale, ci ca aspecte de soluționat în cadrul acțiunii de partaj.
Acestea reprezintă chestiuni care se judecă în procedura unitară a partajului și nu au fost apreciate ca cereri distincte de către legiuitor. Prevăzând și că cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare se judecă de judecătorii, rezultă că voința legiuitorului a fost ca partajele, indiferent de izvorul lor, să intre în competența materială a acestor instanțe. Faptul că, în cadrul acestor partaje, instanța apreciază asupra cotelor, calității de coproprietari, bunurilor de împărțit, ele nu determină concluzia că acestea sunt cereri distincte și că ar trebui judecate ca cereri principale.
Modul de formulare a unor cereri nu poate schimba natura juridică reală, corectă a acestora. Faptul că s-a practicat și se practică în cererile de partaj succesoral o formulare de genul „să se constate deschisă succesiunea defunctului X, să se stabilească masa succesorală ca fiind alcătuită din (…)”, nu determină concluzia că acestea sunt capete principale.
II. Aprecierea că un capăt de cerere având ca obiect constatarea ca deschisă a succesiunii este capăt principal, iar cererile privind stabilirea masei succesorale, a cotelor succesorale și a partajul succesoral sunt capete accesorii care depind de soluționarea primului capăt este eronată.
O asemenea apreciere este considerată ca o aplicare excesiv de formalistă și rigidă din perspectiva definiției capetelor principale și capetelor accesorii ale unei acțiuni civile. Capetele de cerere privind stabilirea masei succesorale și stabilirea cotelor succesorale reprezintă, alături de capătul de cerere privind constatarea ca deschisă a succesiunii, cereri prealabile ce au ca obiect constatarea incidenței unor aspecte prealabile, necesare soluționării însă capătului principal de acțiune, anume partajul succesoral.
Constatarea ca deschisă a succesiunii unui defunct nu reprezintă un capăt principal de acțiune civilă de sine-stătător, deoarece prin el însuși nu produce niciun fel de efecte juridice, în afara cererilor privind constatarea compunerii masei succesorale și stabilirea cotelor succesorale (primul capăt fiind de altfel și evaluabil în bani). Prin urmare, nu se poate aprecia că aspectul prealabil al constatării deschiderii succesiunii poate determina distinct o acțiune care să formeze un litigiu având ca obiect o contestație asupra unui drept civil.
Ceea ce se solicită prin această cerere este o constatare a unei situații de fapt (producătoare de consecințe juridice a căror analiză se solicită a fi realizată de instanță în cadrul partajului, nu independent de partaj), nu de drept. Totodată, această situație de fapt, deschiderea succesiunii prin decesul unei persoane, prezintă relevanță doar din perspectiva solicitărilor privind stabilirea masei succesorale, a cotelor succesorale și realizării partajului succesoral dacă acesta a fost solicitat, dar nu poate prezenta relevanță prin el însuși, din punct de vedere al unei acțiuni civile care să implice analiza unor drepturi sau obligații.
Tribunalul a reținut că cererile privind constatarea ca deschisă a succesiunii, stabilirea masei succesorale și a cotelor succesorale reprezintă capete de cerere având ca obiect stabilirea unor aspecte prealabile judecății capătului principal de acțiune și care reprezintă finalitatea urmărită de reclamant, anume partajul succesoral.
Dacă cererea de partaj este precedată de cereri având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii, a calității de moștenitor și a cotelor-părți, aceste cereri nu pot fi calificate ca principale, ci simple chestiuni prealabile ce trebuie soluționate în cadrul partajului - ele nici nu trebuie formulate distinct -, instanța fiind învestită, în fapt, cu o cerere unică, având ca finalitate partajul[1].
De altfel, în procedura specială privind partajul, care se aplică indiferent de cauza proprietății comune (art. 979 NCPC), prin hotărârea de partaj trebuie stabilite bunurile supuse partajării, calitatea de coproprietar, cota parte ce revine fiecăruia, creanțele născute din starea de coproprietate.
Art. 983 NCPC prevede că dacă se împarte o moștenire, instanța va mai stabili: datoriile transmise prin moștenire, datoriile și creanțele moștenitorilor față de defunct, sarcinile moștenirii.
Este astfel mai mult decât evident că aspectele referitoare la constatarea deschiderii moștenirii, stabilirea cotelor, a calității de moștenitor, stabilirea datoriilor și sarcinilor moștenirii se realizează în cadrul partajului succesoral, nu în afara acestuia.
Art. 983 NCPC este relevant în acest sens și demonstrează că toate aspectele prealabile analizei efective asupra ieșirii din indiviziune, fac parte din procedura de partaj succesoral și nu reprezintă capete de cerere principale, ci cereri formulate în cadrul partajului succesoral.
S-a apreciat de către tribunal că inclusiv situația în care cererea de partaj succesoral este formulată împreună cu o altă cerere în materie succesorală, spre ex. împreună cu o cerere de reducțiune a liberalităților excesive ori o cerere în anularea certificatului de moștenitor, este supusă dispozițiilor art. 94 lit. i N.C.pr.civ. Astfel, raportul donațiilor sau reducțiunea liberalităților excesive se soluționează, conform art. 984 N.C.pr.civ., nu prin hotărârea de partaj, ci prin încheierea de admitere în principiu, fiind așadar etape în realizarea partajului succesoral care constituie în realitate cererea principală.
În condițiile în care partajul constituie finalitatea oricărei cereri în materie succesorală împreună cu care este formulat, că în speță constatarea deschiderii succesiunii reprezintă doar un aspect de fapt prealabil care se soluționează în cadrul partajului succesoral solicitat, iar nu un capăt de cerere principal neevaluabil în bani, tribunalul va constata că, potrivit art. 94 lit. i) NCPC, judecătoria este competentă să soluționeze prezentul dosar, indiferent de valoare.
În aceste condiții tribunalul a admis excepția de necompetență, motiv pentru care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
A constatat ivit astfel conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei către Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului de competență.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, la data de 30.04.2015, sub nr._ .
Examinând actele dosarului, ținând seama de motivele de fapt și de drept invocate de părți prin cererea cu care au învestit instanța și având în vedere prevederile legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Cât privește cererea cu care reclamanta a învestit Judecătoria Sectorului 6 București, Curtea constată că aceasta face parte din categoria celor prevăzute de art. 483 alin. 2 C.pr.civ., respectiv de art. 94 alin. 1 lit. i C.pr.civ., fiind o cerere de împărțeală judiciară.
Apreciază Curtea că o astfel de calificare a cererii trebuie reținută în principal din perspectiva scopului urmărit de reclamantă prin promovarea sa, aceasta urmărind să pună capăt stării de indiviziune rezultate din decesul defunctei Velicsar V., prin atribuirea bunului imobil succesoral către unul dintre moștenitori, cu obligarea acestuia la sultă către ceilalți.
Împrejurarea că cererea de chemare în judecată, alături de ieșirea din indiviziune, are și alte capete de cerere, cum sunt cele vizând constatarea calității de moștenitor în ceea ce le privește pe reclamantă și pe cele două pârâte și a compunerii masei succesorale, nu poate conduce la concluzia că aceasta trebuie calificată altfel decât o cerere de împărțeală judiciară, câtă vreme pretențiile privind calitatea de moștenitor și compunerea masei succesorale au, în cazul cererii formulate de reclamantă în prezenta cauză, un caracter accesoriu, dat fiind că acțiunea reclamantei urmărește sistarea, prin intermediul instanței de judecată, a stării de indiviziune asupra singurului bun sucesoral, acesta fiind capătul principal al cererii.
Partajarea bunului imobil la care reclamanta a făcut referire în cerere presupunea constatarea apartenenței acestuia la masa succesorală, dar și a calității părților din proces de moștenitori ai defunctei și a cotelor ce le revin din moștenire, o constatare în sensul celor solicitate de reclamantă trebuind a fi făcută oricum, chiar în lipsa unei cereri expres din partea reclamantului, de instanța care face partajul, în conformitate cu dispozițiile art 983 alin. 1 C.pr.civ.
Așa fiind, în temeiul prevederilor art. 135 alin. 1 și 4 C.pr.civ., Curtea va stabili, în soluționarea conflictului de competență, că Judecătoria Sectorului 6 București este instanța competentă material să judece cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta V. R. A., CNP_, cu domiciliul în București, ., sector 1 și pe pârâtele P. F. G., CNP_ și S. I. – P., CNP_, ambele cu domiciliul ales la C.. av. M. S. I. în București, ..47A, ., sector 1, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. G. R. E. C.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
5 ex./08.05.2015
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 519/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Succesiune. Decizia nr. 653/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
