Conflict de competenţă. Sentința nr. 2/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 2/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Sentința civilă nr. 2-F
Ședința din Camera de Consiliu de la 07.01.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea conflictului de competență ivit între Judecătoria sectorului 6 București și Tribunalul București-Secția a IV a Civilă, în cauză privind pe reclamanta O.-P.-SA și pe pârâții P. I., M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Cauza se soluționează în Camera de Consiliu, fără citare părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra conflictului de competență de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9355 din 02 noiembrie 2012, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București; a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta – pârâtă O. P. SA în contradictoriu cu pârâtul – reclamant P. I. și pârâții M. București prin P. G. și P. G. al Municipiului București, în favoarea Tribunalului București; a constatat intervenit conflictul negativ de competență; a înaintat cauza Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria Sectorului 6 București a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 2010, pe rolul Tribunalului București – Secția a IV a Civilă sub nr._/3/2010, reclamanta O. P. SA a chemat în judecată pe pârâții P. I. și P. G. al M. București, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate nulitatea absolută a Dispoziției nr._ din 17 aprilie 2009 emisă de P. Municipiului București prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în București, ., iar în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată .
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 08 iulie 2001, pârâtul P. I. a notificat prin intermediul executorului judecătoresc, Primăria M. București, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în București, ., în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 referitoare la regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Prin dispoziția nr._ din 17 aprilie 2009 emisă de P. M. București a fost soluționată favorabil notificarea pârâtului P. I., în sensul că s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 405,88 mp., din suprafața totală de 504 mp. și construcția în suprafață de 10 mp. din imobilul situat în București, ..
Reclamanta a apreciat că Primăria M. București nu avea calitatea de unitate deținătoare a imobilului situat în București, ., iar prin dispoziția nr._/2009, s-a dispus asupra unui bun care aparține în fapt și în drept reclamantei O. P. SA, dispoziția fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 27 și 28 din Legea nr. 10/2001. S-a menționat că reclamanta prin antecesoarea sa SNP P. SA – Sucursala Competrol, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 416 mp. situat în București, ., sector 1, în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și în baza HG nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea terenurilor deținute de societățile comerciale cu capital de stat, aspect confirmat prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 2905 din 11 iunie 1996, de către Ministerul Industriilor.
Din încheierea nr. 7928 din 01 iulie 2002, emisă de către Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr. 7928 din 28 iunie 2002, a rezultat faptul că terenul în suprafață de 416 mp., situat în București, ., sector 1, este intabulat pe vechea denumire a reclamantei, SNP P. SA – Sucursala Competrol, în Cartea funciară nr._ a Sectorului 1, București, sub numărul cadastral 9536.
Prin încheierea nr._ din 16 august 2007, emisă de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară București Sectorul 1 în dosarul nr._/2007, s-a notat schimbarea denumirii proprietarului tabular din PII/1 din SNP P. SA în . prezent O. P. SA), astfel cum a reieșit și din extrasul de Carte funciară nr._ din 17 august 2007.
Rolul fiscal pentru terenul în litigiu este deschis pe numele . certificatul de atestare fiscală emis de Consiliul Local Sector 1 – Direcția Generală Impozite și Taxe Locale sub nr._ din 29 septembrie 2009 a reieșit faptul că reclamanta a achitat an de an toate impozitele și taxele bugetare aferente terenului situat în București, ., sector 1.
Aceste aspecte de fapt și de drept au fost cunoscute chiar de către pârâtul P. I.. Astfel, într-o adresă intitulată notificare, înregistrată de către pârâtul P. I. la Primăria Municipiului București sub nr._ din 10 august 2001, acesta a precizat că pe teren se află o „construcție de 10 mp care reprezintă o mică stație de desfacere gaz, și care acum este folosită de Competrol”.
S-a subliniat faptul că la dosarul administrativ deschis de Primăria Municipiului București pentru soluționarea Notificării în baza Legii nr. 10/2001, se află și o declarație a SNP P. SA – Sucursala Competrol, „în calitate de proprietar al imobilului situat în București, .”.
S-a apreciat că reaua credință atât a notificatorului – pârâtul P. I. cât și a unității care a soluționat notificarea în baza Legii nr. 10/2001, deși nu avea calitatea de unitate deținătoare, cunoscând sau fiind obligată să cunoască adevăratul proprietar și deținător al imobilului, a fost pe deplin dovedită.
Reclamanta a arătat faptul că dispoziția nr._/2009 este emisă și cu încălcarea prevederilor art. 10 coroborat cu art. 29 alin. 1 din Legea nr. 10/2001. În acest context, chiar dacă s-ar fi respectat în cauză prevederile art. 27 și 28 din Legea nr. 10/2001, referitoare la soluționarea notificărilor de către persoana juridică care are calitate de unitate deținătoare, pârâtul P. I., în ipoteza în care ar fi făcut dovada de persoană îndreptățită în sensul art. 24 din Legea nr. 10/2001, ar fi fost cel mult în drept să i se acorde despăgubiri în echivalent, potrivit legii speciale, întrucât terenul nu este liber fiind ocupat de o stație de distribuție gaz, pe care reclamanta o folosește de mai mult de 40 ani.
S-a apreciat că pentru toate aceste motive dispoziția nr._/2009 emisă de P. G. al Municipiului București este lovită de nulitate absolută, și în consecință, reclamanta a solicitat admiterea cererii de chemarea în judecată și să se constate nulitatea absolută a acestui act juridic emis cu încălcarea normelor imperative în vigoare.
În drept, reclamanta a invocat art. 10, 27, 28 și 29 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
La data de 09 iunie 2011, pârâtul P. I. a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că dispoziția Primarului G. al Municipiului București a fost emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 întrucât entitatea care a avut bunul în administrare la data preluării abuzive a fost Consiliul Popular al Sectorului 1 București, bun preluat fără titlu și aflat în folosința precară PECO, devenită SNP P. SA.
Notificarea imobilului situat în ., sector 1, compus din teren și construcție s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 Primăria Municipiului București, întrucât din situația juridică obținută a rezultat că bunul s-a aflat în administrarea statului, respectiv Consiliul Local al Sector 1, conform adresei nr._/Ind. XII C emisa e Consiliul Local al Municipiului București.
Pârâtul a arătat că deși i-a adus la cunoștință Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 împrejurarea că bunul se afla în folosința PECO conform adresei nr._/Ind. XII C emisa e Consiliul Local al Municipiului București, aceasta a apreciat că este competentă să emită dispoziția de restituire în natură a bunului, dispoziție ce nu a fost contestată de pârât și nici revocată de către unitatea emitentă, astfel că pârâtul a dobândit calitatea de proprietar al bunului ce a ieșit în mod abuziv și fără niciun titlu valabil din proprietatea autorului său P. G..
Pârâtul a apreciat că titlul său este valabil și că nu este lovit de nulitate absolută, că este preferabil titlului reclamantei O. P. SA, întrucât titlul acesteia a fost obținut cu frauda la lege și provine de la un posesor neproprietar.
În temeiul art. 119 alin. 1, 2 și 3 Cod de procedură civilă pârâtul P. I. a formulat cerere reconvențională în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă O. P. SA prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 2905 din 11 iunie 1996 emis cu frauda la lege privind imobilul situat în București, ., sector 1; să se dispună revenirea bunului la situația anterioară emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 2905 din 11 iunie 1996 și drept consecință să se constate cu efect retroactiv că bunul respectiv imobilul situat în București, ., sector 1, la data preluării abuzive se afla în proprietatea autorului reclamantului, P. G.; să se dispună radierea din Cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei – pârâta . asupra imobilului situat în București, ., sector 1, compus din teren și construcție și să fie obligată reclamanta – pârâtă să-i lase în deplina proprietate și liniștită posesie și folosință imobilul teren și construcție, situat în București, ., sector 1, ca o consecință a constatării nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor M03 nr. 2905 din 11 iunie 1996.
În subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că bunul care face obiectul prezentei cauze a intrat cu titlu valabil în proprietatea predecesoarei sale SNP P. SA și se va constata nulitatea absolută a dispoziției nr._ din 17 aprilie 2009 emisă de P. G. al Municipiului București, pârâtul P. I. a solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului București prin P. G. și Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, să transmită dosarul administrativ la Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 a . în vederea soluționării notificării, în termenul legal.
În drept, pârâtul – reclamant și-a întemeiat cererea reconvențională pe dispozițiile art. 948, 966 și 968 cod civil art. 480 și art. 481 Cod civil, dispozițiile Legii nr. 10/2001, Normele metodologice de aplicare a acestei legi modificata și completata, pe dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
La data de 15 iunie 2011, reclamanta – pârâtă O. P. SA și-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul că aceasta este formulată în contradictoriu cu pârâții P. I., în calitate de beneficiar al actului juridic de dispoziție contestat, P. G. al M. București, în calitate de emitent al dispoziției nr._ din 17 aprilie 2009, respectiv de autor al actului juridic civil contestat și unitatea administrativ teritorială – M. București reprezentat de P. G., în calitate de unitate care a soluționat dosarul întocmit în urma notificării nr. 2583 din 08 iulie 2011 în baza art. 25 din Legea nr. 10/2001, iar acțiunea este întemeiată pe dispozițiile dreptului comun (actul contestat încalcă dispozițiile imperative ale legii), fiind o acțiune formulată de un terț vătămat în interesele proprii (respectiv .), prin existența acestui act.
Prin sentința civilă nr. 2004 din 23 noiembrie 2011 Tribunalul București a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului privind cererea principală, ca neîntemeiată; a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului privind cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâtul – reclamant P. I. în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă O. P. SA și cu pârâtul Ministrul Economiei, cu privire la capetele de cerere lit. a și b, respectiv privind constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 2905 din 11 iunie 1996 și repunerea părților în situația anterioară emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 2905 din 11 iunie 1996 și a declinat competența de soluționare privind cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată, respectiv capetele de cerere lit. a și b, privind constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 2905 din 11 iunie 1996 și repunerea părților în situația anterioară emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 2905 din 11 iunie 1996, formulată de P. I. în contradictoriu cu Ministerul Economiei (fost Ministerul Industriei), în favoarea Curții de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal; a disjuns cererea principală și în rest cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată, cu formarea unui nou dosar civil, cu termen pentru continuarea judecății în dosarul disjuns la 21 decembrie 2011, complet F8, ora 830.
Tribunalul a apreciat că este competent să soluționeze în rest cererea reconvențională, în raport cu motivele de fapt și de drept invocate de reclamant.
În temeiul art. 165 Cod de procedură civilă s-a disjuns cererea principală și în rest cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată, cu formarea unui nou dosar civil, formându-se dosarul civil nr._/3/2011 la data de 16 noiembrie 2011.
La termenul de judecată din 21 martie 2012 reclamanta a evaluat imobilul în litigiu și a susținut că acesta are o valoare economică mai mică de 500.000lei.
La același termen tribunalul a invocat excepția necompetenței materiale față de valoarea indicată de reclamant, iar prin sentința civilă nr. 584 din 21 martie 2012 pronunțată în dosarul nr._/3/2011, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București cauza a fost înregistrată pe data de 24 aprilie 2012, sub nr._ .
Analizând actele dosarului cu prioritate prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu la termenul din data de 26 octombrie 2012, instanța a reținut următoarele:
Având în vedere cererile cu care instanța a rămas învestită în cadrul dosarului nr._/3/2011 format după disjungere, având ca obiect, astfel cum s-a reținut în chiar considerentele sentinței nr. 584 din 21 martie 2012, respectiv cererea principală prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr._ din 17 aprilie 2009 emisă de P. Municipiului București prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în București, ., și capetele de cerere reconvențională având ca obiect constatarea că bunul imobil în litigiu s-a aflat în patrimoniul autorului său P. G., să se admită în apărare acțiunea sa în revendicare prin compararea titlurilor și radiera din cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la terenul în litigiu, instanța apreciază că față de dispozițiile art. 17 Cod de procedură civilă, competența materială în soluționarea cauzei trebuie stabilită în funcție de cererea principală.
Cererea principală având ca obiect constatarea nulității absolute a dispoziției nr._ din 17 aprilie 2009 emisă de P. Municipiului București este o acțiune evaluabilă în bani, competența materială stabilindu-se, pe cale de consecință, în funcție de valoarea imobilului vizat de actul contestat.
Sub acest aspect, instanța a constatat prin sentința civilă nr. 2004 din 23 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2010 (fila 20 dosar nr._/3/2011), prin care Tribunalul București s-a pronunțat inițial în sensul respingerii excepției necompetenței materiale a Tribunalului București în soluționarea cererii principale, s-a definitivat, din perspectiva competenței materiale, evaluarea imobilului la valoarea indicată de pârât și necontestată la acel moment de reclamant, această valoare fiind de peste 500.000 de lei, ceea ce atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, conform art. 2 pct. 1 lit. b Cod de procedură civilă.
Instanța a reținut că atâta vreme cât Tribunalul București s-a pronunțat în mod expres asupra competenței materiale de soluționare a cererii principale raportându-se la evaluarea imobilului realizată de pârât, pe care a apreciat-o ca fiind însușită în mod tacit de către reclamantă care nu a contestat această valoare, și a reținut că valoarea imobilului este de peste 500.000 de lei, constatând în baza acestei evaluări că Tribunalul București este competent material să soluționeze cererea principală, instanța a apreciat că evaluarea imobilului avută în vedere de către Tribunalul București la pronunțarea asupra excepției necompetenței materiale pe data de 23 noiembrie 2011 este câștigată cauzei, neputându-se accepta realizarea unei noi evaluări ulterioare, de către reclamantă, care să atragă ulterior invocarea din oficiu a excepției necompetenței materiale a Tribunalului București și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
În formularea acestei concluzii, instanța a avut în vedere faptul că disjungerea cererii principale și a capetelor de cerere reconvențională anterior detaliate nu schimbă natura acestora, formarea unui nou dosar reprezentând doar un act administrativ, care nu echivalează, însă, cu o nouă sesizare a instanței cu o cerere distinctă. Altfel spus, măsurile dispuse anterior disjungerii cu privire la cererile disjunse se mențin, neputându-se, pe cale de consecință, nici reitera excepțiile soluționate, nici reanaliza soluțiile deja pronunțate în cauză cu privire la cererile disjunse.
Astfel, instanța apreciază că atâta vreme cât Tribunalul București, anterior disjungerii cererii principale și a capetelor de cerere reconvențională anterior detaliate, s-a pronunțat asupra competenței materiale de soluționare a cererii principale, apreciind că este competent material să soluționeze cererea față de valoarea imobilului stabilită la peste 500.000 de lei, în funcție de evaluarea realizată de pârât și necontestată de reclamantă, instanța a apreciat că nu se poate reveni asupra acestei soluții, competența astfel stabilită rămânând câștigată cauzei, o soluție contrară echivalând cu nesocotirea caracterului interlocutoriu al hotărârii prin care Tribunalul București a soluționat excepția necompetenței materiale pe data de 23 noiembrie 2011 (fila 20 dosar nr._/3/2011).
Având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Față de această soluție, instanța a constatat intervenit conflictul negativ de competență, conform art. 20 pct. 2 Cod de procedură civilă, urmând a proceda în conformitate cu dispozițiile art. 21 coroborat cu cele ale art. 22 alin. 2 Cod de procedură civilă, în sensul înaintării cauzei Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Asupra conflictului negativ de competență.
Așa cum rezultă din actele dosarului, s-a ajuns la stabilirea unor competențe diferite ca urmare a disjungerii de către tribunalul (pe criteriul valori mai mare de 500.00 lei și nu al Legii nr. 10/2001).
Or, atât cererea principală cât și cererea reconvențională urmează același regim juridic sub aspectul soluționării și al competenței instanței care soluționează cauza; ce formează un tot unitar.
Așa fiind față de dispozițiile art. 17 din Codul de procedură civilă, Curtea stabilește ca fiind competent în a soluționa toate cererile, așa cum s-au formulat inițial, deci și cele disjunse de către Tribunalul București – Secția Civilă.
Văzând și dispozițiile art. 22 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește ca fiind competent în a soluționa cererilor disjunse formulate de reclamanta O. P. SA cu sediul în București, . nr. 22, sector 1 și pe pârâții P. I. cu domiciliul în București, ., ., ., sector 1, M. București prin P. G. și P. G. al Municipiului București ambii cu sediul în București, .. 291 – 293, sector 6, Tribunalului București – Secția Civilă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 ianuarie 2013.
Președinte, Grefier,
C. M. T. Rădița I.
Red.C.M.T.
Tehnodact.C.F.
6ex./05.02.2013
| ← Succesiune. Decizia nr. 995/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1070/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
