Legea 10/2001. Decizia nr. 1/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 1/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1R
Ședința publică de la 08.01.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. C. B.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. LĂMÎIȚA C. LL.M
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr.1176/14.06.2012, pronunțate de Tribunalul București-Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. A., M. P. V., M. B. și R. C. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecarea să se desfășoare și în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București la data de 08.10.2010, reclamanții M. A., M. P. V., M. B. și R. C., au chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primar General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că nu mai este posibilă restituirea în natură a terenului în suprafață de 8.800mp situat în București, sector 6, ., Bărbătești, Progresului), și pe cale de consecință, având în vedere că restituirea terenului în natură nu mai este posibilă, solicită să se constate că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent, în cotele legale ce li se cuvin pentru imobilul teren în suprafață și cu vecinătățile mai sus menționate, în conformitate cu prevederile art. 16, titlul VII al Legii nr. 247/2005; solicită cheltuieli de judecată.
În argumentarea acestor pretenții, reclamanții au susținut că întreaga suprafață de teren a fost dobândită de autorii lor prin două contracte de vânzare-cumpărare înregistrate la Tribunalul I. - secția notariat și a fost preluată abuziv de stat, în anul 1959.
Conform Legii nr. 10/2001 s-a formulat notificare pentru măsurile reparatorii acordate de aceasta, până la momentul formulării cererii nefiind soluționată de către primărie.
Reclamanții au mai arătat că sunt moștenitorii legali ai autorilor, foști proprietari ai imobilului.
În dovedirea cererii au depus la dosar înscrisuri și s-a atașat dosarul administrativ și la cererea reclamanților s-a încuviințat o expertiză tehnică de specialitate pentru identificarea terenului și evaluare.
Lucrarea întocmită de expertul D. C. I. s-a depus la dosar la 11 mai 2011.
S-au mai solicitat relații cu privire la regimul juridic al imobilului.
Prin sentința civilă nr. 1176/14.06.2012, Tribunalul București Secția a III-a Civilă a admis acțiunea, a constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 la valoarea de piață a terenului de 8.800 mp din București, . și a obligat pârâtul la 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că pentru terenul în cauză în privința căruia autorii reclamanților au deținut 2 contracte de vânzare-cumpărare: 5355/41 și respectiv 688/43, s-a formulat notificare în vederea obținerii de măsuri reparatorii, reclamanții dovedind cu actele de stare civilă depuse la dosar și certificatele de moștenitor, calitatea lor de succesori în drepturi ai autorilor M. I. și A., respectiv pe aceea de persoane îndreptățite în sensul art. 3 din legea nr. 10/2001.
S-a mai reținut că a rezultat din observarea coroborată a expertizei efectuată în cauză și a notei de reconstituire întocmită în dosarul administrativ, că terenul este afectat de elemente de sistematizare, restituirea sa în natură nefiind posibilă, astfel că reclamanții sunt îndreptățiți a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent pentru acest teren conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Ca atare, tribunalul a admis cererea reclamanților și a constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 16 Titlul VII din legea nr. 247/2007 la valoarea de piață a terenului de 8800 mp din București, .. A fost obligat pârâtul la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Ulterior, pârâtul M. București reprezentat legal de către Primarul General, în temeiul art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, a formulat recurs în termen legal, criticând sentința ca fiind netemeinică și nelegală.
A susținut recurentul că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat instanței să se pronunțe pe fondul notificării formulate în condițiile Legii nr. 10/2001 și să oblige pârâtul să emită o dispoziție de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în ., ce nu poate fi restituit în natură, ceea ce conduce la concluzia sesizării instanței de fond, cu o contestație întemeiată pe Legea nr. 10/2001 îndreptată împotriva refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea înregistrată de reclamanți, aceasta fiind singura abilitată de legiuitor să emită o decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
De asemenea, a arătat că unitatea deținătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv, dispoziție decât dacă este investită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege, ceea ce nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție care consacră accesul liber la justiție, întrucât, vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului garantat, atât constituțional, cât și - prin art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Recurentul a mai argumentat în sensul că, în cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 zile curge de la data depunerii notificării, iar în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
O altă susținere a recurentului a fost aceea că obligația instanței de fond de a soluționa notificarea, în cazul refuzului unității deținătoare întemeiată în drept pe decizia nr. XX/19.03.2007, nu o îndreptățește pe aceasta să nesocotească prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001, respectiv instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut-o face entitatea învestită cu soluționarea notificării.
Pe de altă parte, recurentul a mai arătat că instanța de judecată trebuia să clarifice cu prioritate calitatea reclamanților de persoane îndreptățite în condițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece din actele depuse, inclusiv situația juridică, nu rezultă că imobilul a fost preluat în proprietatea statului.
O ultimă critică a vizat faptul că în mod greșit a fost reținută obligația la plata de cheltuieli de judecată în sarcina recurentei, atâta timp cât nu s-a făcut dovada culpei procesuale a acesteia și, mai mult, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere și dispozițiile art. 274 alin 3 Cod procedură civilă, aceste cheltuieli fiind nepotrivit de mari față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că se impune admiterea recursului, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau unitatea notificată este obligată ca, prin decizie sau dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv, prin expropriere, se face în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor.
Nici înainte de modificarea adusă Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, pentru imobilele expropriate nu se puteau acorda măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești, pentru că regimul juridic al acestor imobile este reglementat de art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar dispozițiile acestui articol au caracter de normă specială, prin raportare la art. 24 alin. (2) care prevedea posibilitatea acordării despăgubirilor bănești pentru construcțiile cu destinația de locuință.
După abrogarea alineatului 2 al art. 24, acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești nu mai este posibilă, astfel încât, în prezent, indiferent de modalitatea de preluare și natura imobilului, măsurile reparatorii sunt cele prevăzute de legea specială.
Art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede că notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi, se transmit Secretariatului Comisiei Centrale pentru Acordarea de Despăgubiri, însoțite de decizia sau dispoziția conținând propunerea motivată de acordare de despăgubiri și de documentația aferentă.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6) și alin. (7) al textului de lege invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. De aceea, stabilirea cuantumului despăgubirilor nu poate face obiectul de analiză al instanței de judecată, despăgubirile urmând a fi stabilite prin decizie a Comisiei Centrale, dreptul de acces la instanță nefiind negat, ci supus condiției epuizării procedurii derulate la Comisia Centrală.
Posibilitatea atacării cuantumului despăgubirii de două ori în instanță ar fi de natură a prejudicia durata rezonabilă a procedurii și dreptul de a obține în termen scurt măsurile reparatorii acordate de lege.
Prin art.1 alin.(1) Titlul VII, Legea nr.247/2005 reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură. În acest sens, art.13 alin.(1) precizează că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr.247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin.(5), secretariatul acestei comisii se asigură de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Din analiza acestor texte de lege rezultă că recurentul nu mai are competența legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a propune acordarea acestora în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv instituției competente - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin.(2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În speță, Tribunalul a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, fără a avea în vedere că evaluarea făcută prin expertiza tehnică în cadrul procedurii contestației întemeiate pe dispozițiile art.26 din Legea nr.10/2001 e provizorie și nu leagă Comisia Centrală în procedura stabilită prin art.16 alin.(1) si (2), finalizată prin emiterea raportului de evaluare ce va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Pentru toate aceste considerente, a fost admis recursul și, în temeiul art.312 alin.(3) Cod procedură civilă, sentința a fost modificată în tot, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii formulate de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta – pârâtă M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL cu sediul în București, .. 291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 1176/14.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți M. A., M. P. V., M. B. și R. C. M., toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocat S. G., în București, ., ., ..
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi. 08.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
B. A. V. A. M. LĂMÎIȚA
C. C. LL.M
GREFIER
C. E. D.
Red.ACB Tehnored. NC/ACB /2 ex.
Tribunalul București – Secția a III-a Civilă
Judecător: Ș. Ț.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1093/2012. Curtea de... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 10/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
