Conflict de competenţă. Sentința nr. 36/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 36/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 36/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECTIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR.36 F
Ședința din camera de consiliu de la 07.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între Judecătoria S. 3 București și Tribunalul București –Secția a V a Civilă, în cauza civilă privind pe reclamantul P. S. 3 BUCUREȘTI și pârâții P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și C. M..
Cauza a fost soluționată în camera de consiliu, fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată reține dosarul în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 3 la data de 23.06.2011 sub nr._/301, reclamantul P. S. 3 L. N. a chemat în judecată pe pârâții Primaria Municipiului B., C. M. si O. de C. si Publicitate Imobiliara B., solicitând instanței, pronunțarea unei sentințe prin care să se constate nulitatea absolută a dispozitiei nr._ /16.11.2010 emisă de P. G., prin care s-a restituit în natură, în proprietatea cesionarei C. M., terenul în suprafață de 2249,34 mp, situat în București ., sector 3, cu nr. actual 2C; să se dispună radierea încheierii de Carte Funciară Individuală nr._/26.01.2011, a extrasului de Carte Funciară Individuală cu nr._ precum și a numărului cadastral_.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat ca prin dispoziția nr._/16.11.2010 emisă de pârâtul P. G. al Municipiului B., s-a restituit în natură, în proprietatea cesionarei C. M., terenul în suprafață de 2249,34 mp situat în București ., sector 3, corespondent terenului aferent Pieții Râmnicu Sărat, sector 3.
Imobilul făcea parte, însă, din domeniul public al Municipiului București, fiind supus unor amenajări destinate deservirii nevoilor publice ale comunității locale, respectiv Piața Agroalimentară Râmnicu Sărat, situație în care nu putea fi restituit în natură, în baza Legii nr. 10/2001, dispoziția emisă de primat, în baza acestei legi fiind nulă absolut.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 115-118 Cod pr.civ., prevederile Legii nr.10/2001, ale Legii nr.213/1998, ale HG nr.250/2007, HG nr.348/2004 și ale Legii nr.7/1996.
Parata C. M. a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondată, arătând că prevederile Legii nr.10/2001 nu interzic restituirea in natura a bunurilor aflate in proprietatea publica a statului ci dimpotriva, legiuitorul a reglementat aceasta posibilitate, prin prevederile art.6.1 din HG nr.250/2007. In cursul procedurii administrative de solutionare a notificartilor nu prezinta relevanta juridica calificarile Legii nr.213/1998 sau alte acte normative subsidiare acesteia. Detinatorul imobilului, care la data solutionarii notificarii este calificat ca fiind bun proprietate publica, are competența de a dispune restituirea bunului in natura, fara a mai fi necesara parcurgerea procedurii prevazute de Lg. nr. 213/1998. Posibilitatea restituirii in natura pe cale administrativa a unor imobile aflate in domeniul public a fost legiferata prin HG nr. 250/2007 privind aprobarea noilor Norme metodologice de aplicare unitară a Legii. nr.10/2001. Astfel, a fost eliminată exceptia de la restituirea in natura a unor imobile afectate de activitati de interes public, dandu-se efecienta principiului prevalentei restituirii in natura, reglementat de art. 7 din lege, indiferent de calitatea de bun proprietate publică sau privată a imobilului ce se cere a fi restituit. Prin urmare, terenul ce face obiectul dispozitiei atacate nu se circumscrie sferei de reglementare a Legii nr.213/1998, neaflandu-se in domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ teritoriale. Terenul nu este amenajat si reprezinta o platforma betonata, pe care nu se afla nici o constructie si nu reprezinta o structura de vanzare a diferitelor produse, in sensul HG 348/2004. In drept, au fost invocate disp. art. 115 si urm C.pr.civ., art.274 C.pr.civ., Lg. Nr. 213/1998, HG 348/2004, Lg.10/2001 astfel cum a fost modificata si completata, HG 250/2007, Lg.7/1996 modificata si completata (filele 19-28).
M. B. prin Primar G. a formulat intampinare prin care a invocat excepția necompetentei materiale a Judecatoriei S. 3 B., iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea excepției a susținut că actul atacat prin actiune este o dispozitie de restituire in natura emisa in temeiul si in aplicarea Legii nr.10/2001, situație în care competența materială pentru soluționarea acțiunii în primă instanță aparține, conform art. 26 din lege, tribunalului și nu judecătoriei.
Pe fond a solicitat respingerea actiunii, ca nefondata deoarece in cadrul dosarului constituit la Comisia de aplicare a Lg.10/2001 s-a procedat la identificarea terenului restituit, atat din punct de vedere al amplasamentului si al suprafetei, cat si din punct de vedere al destinatiei acestuia. In acest sens a existat un raport de expertiza extrajudiciara intocmit de un expert tehnic judiciar autorizat, iar acest raport a fost insusit de Directia Evidenta Imobiliara si Cadastrala – Serviciul C.. Potrivit concluziilor expertului, terenul face parte din fosta mosie Dudesti-C. si reprezinta o platforma betonata, libera de constructii. Amplasamentul terenului restituit in natura paratei nu se suprapune cu amplasamentul Pietei Ramnicu Sarat, cum gresit sustine reclamanta. Dimpotriva, terenul in suprafata de 2.249,34 mp este situat in cealalta parte a străzii L. R. fata de Piata Ramnicu Sarat. Pe aceasta latura a stăzii L. R. nu exista nicio piata agroalimentara, deci nici trotuar sau alei de acces in piata. Pct.6.1 din HG nr.250/2007 prevede restituirea in natura a bunurilor proprietate publica, de catre unitatea destinatoare, in speta Municipiului B., fara a mai fi necesara parcurgerea procedurii prevazute de Lg.213/1998. Acest articol statueaza ca nu prezinta relevanta afectatiunea juridica actuala a imobilelor solicitate, fiind fara relavanta juridica calificarea Lg. 213/1998. Potrivit disp. art.21 alin.3 din Lg. 213/1998, dovada faptului ca un bun se afla in proprietatea publica a statului sau a unitatilor administrativ teritoriale o constituie hotararea de guvern prin care este aprobat inventarul bunurilor ce fac parte din domeniul public. In cauza de fata nu exista o hotarare de guvern care sa stabilesca acest aspect. Pe terenul in litigiu nu exista asemenea utilitati, terenul reprezentand o platforma betonata care nu beneficiaza de facilitati sau dotari specifice si alte utilitati absolut necesare desfasurarii activitatilor specifice pitelor agroalimentare. Pe acest teren nu exista amenajari de utilitate publica la nivelul solului, spatii verzi sau trotuare aferente blocurilor, cum eronat sustine reclamanta. In drept au fost invocate dispozitiile art.115 si urm. C.pr.civ., Lg.10/2001, HG 250/2007, Lg. 213/1998, HG 348/2004 (f.94-97).
Prin sentința civilă nr. 9635/30.05.2012, Judecătoria S. 3 București a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Instanța a reținut că, fata de decizia nr. IX din 20.03.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casatie si Justiție în soluționarea recursului in interesul legii, judecătoria nu este competenta sa soluționeze litigiile determinate de refuzul persoanelor juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivata de restituire in natura ori de acordare de despăgubiri, potrivit Lg. nr.10/2001.
Astfel, s-a arătat in această decizie ca, fata de dispoziția cuprinsa in art.26 alin.3 din Lg. nr.10/2001 - potrivit căreia decizia sau după caz dispoziția motivata de respingere a notificării sau a cererii de restituire in natura poate fi atacata de persoana care se pretinde indreptatita la sectia civila a tribunalului in a cărui circumscripție se afla sediul unitatii detinatoare (…), in termen de 30 de zile de la comunicare - rațiuni de simetrie impun ca si in cazul refuzului persoanei juridice notificate, detinatoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivata de restituire in natura ori de acordare de despagubiri, potrivit Lg. nr.10/2001, sa poată fi formulata cerere, împotriva acestui refuz, tot la sectia civila a tribunalului in a cărui raza teritoriala își are sediul persoana juridica notificata.
Aplicand aceleasi ratiuni de simetrie si in prezenta cauza, care are ca obiect nulitatea absoluta a deciziei de restituire in natura a imobilului si prin care se contesta modul in care a fost solutionata notificarea adresata de parata C. M. in baza Lg. nr.10/2001, instanța a conchis că aparține Tribunalului București competenta soluționării litigiului în primă instanță. Printr-o interpretare contrara s-ar ajunge la situatia in care o contestatie formulata de “persoana indreptatita” ( astfel cum aceasta este definita de Lg. nr.10/2001) impotriva deciziei de respingere a notificarii sau a cererii de restituire in natura sa fie judecata de tribunal, iar o contestatie formulata de o terta persoana impotriva unei decizii de admitere a restituirii in urma notificarii sa fie solutionata de judecatorie, in conditiile in care controlul de legalitate al instanței se refera la aplicarea dispozițiilor aceleiași Legi nr. 10/2001 si in aceeași materie.
Cauza a fost înaintată Tribunalului București și înregistrată pe rolul Secției a V-a Civilă sub nr._ .
La 13.11.2013, reclamantul a arătat că valoarea obiectului cauzei este de 299.754 lei, iar la 17.02.2014 s-a invocat de către Tribunalul București –Secția a V-a Civilă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe de a soluționa acțiunea formulată de reclamant în primă instanță.
Prin sentința civilă nr. 243/24.02.2014 Tribunalul București – Secția a V a Civilă a admis excepția invocată din oficiu, a declinat soluționarea cauzei, în favoarea Judecătoriei S. 3 București, a constatat ivit conflict negativ de competență între cele două instanțe și a trimis cauza la Curtea de Apel București pt soluționarea conflictului.
Pt a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin acțiune, P. S. 3 București a solicitat anularea unei dispoziții emise de P. G. al Municipiului București, prin care s-a restituit în natură, în proprietatea cesionarei C. M., un imobil situat în București, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Dispozițiile anterior menționate stabilesc o competență materială specială în favoarea tribunalului, în situația în care persoana care pretinde a fi îndreptățită formulează contestație împotriva deciziei sau dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură.
În cauză însă, reclamantul este terț față de dispoziția în discuție, neavând calitatea de persoană îndreptățită, astfel cum este definită aceasta potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a arătat că, astfel după cum rezultă și din economia Legii nr. 10/2001, competența materială specială, derogatorie de la normele de drept comun, trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se aplică numai în condițiile strict descrise de acest act normativ, reglementările sale neputând fi extinse, pe cale de interpretare, și la alte categorii de litigii.
Contrar celor reținute de Judecătoria S. 3 București, prin sentința civilă nr. 9635/30.05.2012, nu există identitate de rațiune între ipotezele avute în vedere la pronunțarea Deciziei IX/20.03.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secțiile Unite, în interesul legii, și ipoteza din prezenta speță. Decizia a ținut seama de argumentul a fortiori – qui potest plus, potest minus, cu privire la procedura prealabilă impusă de dispozițiile Legii nr. 10/2001, argument neaplicabil în speță.
Totodată, tribunalul a considerat că interpretarea prin analogie a acestei decizii cu privire la oricare acțiuni în legătură cu Legea nr. 10/2001 ar extinde în mod artificial competența specială a Tribunalului București, împotriva voinței legiuitorului.
Constatând, astfel cum s-a precizat anterior că, în speță, reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr.10/2001, tribunalul a concluzionat că acesta nu are deschisă calea unei acțiuni în anularea dispoziției Primarului G., în procedura prevăzută de acest act normativ, ci pe cea a procedurii de drept comun reglementată de dispozițiile Codului de procedură civilă.
Prin urmare, în aplicarea prevederilor legii, obiectul prezentului litigiu fiind constatarea nulității unui act juridic, competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, se determină potrivit dispozițiilor dreptului comun.
Reținând că este vorba de un litigiu ce are un obiect patrimonial, competența materială de soluționare a cauzei se determină prin raportare la valoarea obiectului litigiului.
Or, potrivit propriei aprecieri a reclamantului, necontestată de pârâți, valoarea obiectului cauzei este de 299.754 lei, ceea ce determină competența materială a judecătoriei, potrivit art. 1 pct. 1 coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă.
Analizând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria sectorului 3 și Tribunalul București, Curtea reține următoarele:
Prin acțiune, reclamantul P. S. 3 L. N. a chemat în judecată pe pârâții Primaria Municipiului B., C. M. si O. de C. si Publicitate Imobiliara B., solicitând instanței, pronunțarea unei sentințe prin care să se constate nulitatea absolută a dispozitiei nr._ /16.11.2010 emisă de P. G., prin care s-a restituit în natură, în proprietatea cesionarei C. M., terenul în suprafață de 2249,34 mp, situat în
București ., sector 3, cu nr. actual 2C; să se dispună radierea încheierii de Carte Funciară Individuală nr._/26.01.2011, a extrasului de Carte Funciară Individuală cu nr._ precum și a numărului cadastral_.
În cauză - obiect principal al acțiunii introductive de instanță, în raport cu care se stabilește instanța competentă material să soluționeze acțiunea, îl reprezintă indiscutabil cererea privind constatarea nulității absolute a dispozitiei nr._ /16.11.2010, emisă de P. G. în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001, cerere formulată de P. S. 3 - terț, atât în raport cu emitentul, cât și cu beneficiarul dispoziției de restituire în natură.
Potrivit art. 26 alin 3 din Legea 10/2001 dispoziția de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare.
Așadar textul de lege prevede expres situațiile în care este competentă secția civilă a tribunalului să soluționeze o plângere împotriva dispoziției emise în temeiul Legii 10/2001. D. persoana care se pretinde îndreptățită la restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii poate ataca această dispoziție la tribunal –secția civilă. per a contrario, toate celelalte persoane care contestă o asemenea dispoziție se adresează instanței în condițiile art. 1 pct. 1 Cod pr. civ.
Pe de altă parte, conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptatite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
Prevederea legală citată impune interpretarea potrivit căreia decizia sau dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 reprezintă un veritabil titlu de proprietate asupra imobilului retrocedat, iar nu un simplu instrument probator, cu caracter constatator, situație în care competența materială de soluționare a acțiunii în anulare promovată de reclamant, care invocă încălcarea legii în procedura retrocedării imobilului, aparține judecătoriei.
În concluzie, în prezenta cauză, nici dispozitiile art.2 pct. 1 Cod procedură civilă, si nici dispozitiile Legii speciale nr.10/2001, nu reglementează competența tribunalului pentru judecarea actiunilor directe formulate de terte persoane impotriva dispoziției de restituire în natură, examinată conform art.25 din Legea nr.10/2001 ca și titlu de proprietate, imprejurare în raport cu care Curtea constată că, în temeiul dispozițiilor art.1 pct. 1 Cod procedura civila, competența solutionării cauzei în primă instanță revine Judecătoriei sectorului 3 și nu tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul P. S. 3 BUCUREȘTI și pârâții Primaria Municipiului B., C. M. si O. de C. si Publicitate Imobiliara B., în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 07.04.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I. B. L. C.
Red.IB.
Tehnored.IB
2ex./24.04.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 134/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 561/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
