Conflict de competenţă. Sentința nr. 41/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 41/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-07-2013 în dosarul nr. 41/2013
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 41 F
Ședința din Camera de Consiliu din data de 18.07.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – P. F.
GREFIER – V. S.
…………….
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București – Secția a VI A Civilă și Judecătoria sector 3 București, în cauza privind pe reclamanții V. A. și V. G., ambii domiciliați în com. Soenesti Floresti, ., în contradictoriu cu pârâta B.R.D. G. Societe Generale SA – Sucursala Unirea, cu sediul în București, .. 2, sector 3.
Fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1356 din 21.02.2013 pronunțată în dosarul nr._/3/2012 al Tribunalului București s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanții V. G. și V. A. în contradictoriu cu B. – G. Societe Generale SA – Sucursala Unirea, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Pentru a dispune în acest sens s-au reținut, în sinteză, următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată se tinde la protejarea unui drept patrimonial astfel că pentru stabilirea competenței materiale a instanței se impune evaluarea obiectului litigiului.
În speță, reclamanții au evaluat obiectul la suma de 53.751 lei. Față de această valoare sunt incidente dispozițiile art.2 pct.1, lit.b Cod procedură civilă, în vigoare la data introducerii acțiunii, conform cărora Tribunalul judecă, în primă instanță, printre altele, procesele și cererile în materie civilă, al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară etc.
Având în vedere și dispozițiile art.7 Cod procedură civilă precum și sediul pârâtei, în temeiul art.159 și 1591 Cod procedură civilă s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 București sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.7702 din 14.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 3 București s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului București; S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat cauza la Curtea de Apel București pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a dispune în acest sens s-au reținut următoarele:
Acțiunea în constatarea nulității contractului de ipotecă, autentificat sub nr.2772/13.05.2010 la BNP R. J. este o acțiune cu caracter patrimonial determinați de valoarea ipotecii constituite de reclamanții V. G. și V. A., în favoarea creditorului ipotecar – pârâta B..
Prin contractul de ipotecă reclamanții au consimțit să constituie ipotecă în favoarea creditorului B. asupra mai multor bunuri imobile, situate în ., evaluate la 532.000 euro, respectiv 983.000 euro.
S-a mai reținut că desființarea actului juridic conduce la lipsirea acestuia de efectele patrimoniale specificate în cuprinsul său și că nu este permisă evaluarea efectuată de reclamanți pentru a se stabili o anumită competență, terenurile fiind deja evaluate. Cum valoarea terenurilor este de peste 500.000 lei, acțiunea este de competența Tribunalului București, conform prevederilor art.2 pct.1, lit.b Cod procedură civilă.
În temeiul art.159 pct.2 Cod procedură civilă s-a admis excepția necompetenței materiale, iar în temeiul art.20 pct.2 raportat la art.22 alin.2 Cod procedură civilă s-a înaintat cauza la Curtea de Apel București.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București sub nr._ .
Examinând actele și lucrările dosarului se rețin următoarele:
Reclamanții V. G. și V. A. au formulat o acțiune în justiție prin care au solicitat nulitatea contractului de ipotecă nr.2772/13.05.2010.
Potrivit contractului de ipotecă autentificat sub nr.2772 din 13.05.2010 la B.N.P. R. J. reclamanții au garantat ipotecar cu două terenuri în valoare de 532.000 euro și 983.000 euro obligația . de a restitui un credit de 1.000.000 euro.
La 7.02.2013 reclamantul V. G. depune o cerere precizatoare prin care susține că în realitate valoarea celor două terenuri este de 53.751 lei, valoare la care a timbrat cu taxa judiciară în sumă de 2.687 lei.
În raport de cele constatate rezultă valoarea terenurilor din contractul de ipotecă a fost stabilit în baza unui raport de expertiză, agreată de părțile contractului.
Față de cele constatate Curtea apreciază că reclamanții nu pot în mod unilateral să stabilească o altă valoare a celor două terenuri și că ei sunt ținuți de această valoare cât timp contractul este în ființă în această formă, conform principiului de drept pacta sunt servanda, respectiv principiul forței obligatorii a contractului.
În consecință stabilirea competenței instanțelor de judecată se face în raport de valoarea imobilelor stabilite în contractul de ipotecă și nu în raport de o valoare lăsată la liberul arbitru al reclamanților.
În raport de valoarea din contractul de ipotecă, potrivit art.2 pct.1 lit.b din Cod procedură civilă competența aparține Tribunalului București, motiv pentru care, în temeiul art.20 (5) Cod procedură civilă se va stabili competența materială în favoarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art.20(5) Cod procedură civilă stabilește competența materială de soluționare a acțiunii privind nulitatea contractului de ipotecă autentificat sub nr.2772/13.05.2010, formulată de reclamanții V. G. și V. A. domiciliați în comuna Soenești – Florești, . în contradictoriu cu pârâta B. – G. Societe Generale SA – Sucursala Unirea cu sediul în București, sector 3, ..2, în favoarea Tribunalului București.
Cu recurs.
Dată în Camera de Consiliu.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 iulie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
P. F. S. V.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 5 ex.
19.07.2013
← Conflict de competenţă. Sentința nr. 42/2013. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 243/2012. Curtea de Apel... → |
---|