Pretenţii. Decizia nr. 16/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 16/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 16/2013
Dosar nr._ (_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.16 A
Ședința publică de la 24.01.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - M. H.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulate de apelantul reclamant P. Ș. O. împotriva sentinței civile nr. 1666/10.10.2011, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/4/2009, în contradictoriu cu intimatele reclamante P. G. I., M. M. C. și cu intimații pârâți M. BUCUREȘTI, prin P. G., C. G. AL M. BUCUREȘTI, prin P. G., P. M. BUCUREȘTI, prin P. G., și P. G. AL M. BUCUREȘTI.
P. are ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 17.01.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea la 24.01.2013.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5.10.2009 pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă sub nr._, reclamanții P. Ș. O., P. G. I. și P. M. C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI, prin P. G., C. G. AL M. BUCUREȘTI, prin P. G., P. M. BUCUREȘTI, prin P. G., și P. G. AL M. BUCUREȘTI, obligarea acestora la plata sumei de 1.635.467 lei, reprezentând lipsa de folosință a imobilului în perioada de 15.01._09.
Prin sentința civilă nr. 1666 din 10.10.2011 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 15.01.2002 - septembrie 2006, a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă și a respins acțiunea pentru perioada octombrie 2006 - octombrie 2009, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, analizând cu prioritate excepția dreptului material la acțiune, a reținut că termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 și art. 7 alin. 1 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, curge de la data nașterii dreptului la acțiune.
În speță, s-a reținut că prin dispoziția nr._ din 16.06.2009 a fost restituit în natură în proprietatea reclamanților imobilul situat în București, .. 18, sector 4.
Raportat la această situație de fapt, tribunalul a apreciat că termenul general de prescripție de 3 ani a început să curgă din septembrie 2006 calculat de la data introducerii prezentei cereri, respectiv 5.10.2009.
În această situație, tribunalul a apreciat că pentru perioada 15.01.2002 . septembrie 2006 dreptul reclamanților este prescris.
Referitor la pretențiile pentru perioada octombrie 2006 - octombrie 2009, tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului ce a fost restituit în natură prin dispoziția nr._/16.06.2009.
În acest sens, instanța a constatat că prin sentința civilă nr. 5998/25.10.2004 P. M. București a fost obligată numai să răspundă la notificarea nr. 5011/2001, modul de soluționare fiind la latitudinea debitoarei, fără a se impune obligația restituirii în natură a imobilului.
În această situație, tribunalul a apreciat că pentru perioada pentru care au fost solicitate despăgubirile nu se poate reține crearea unui prejudiciu și a existenței unui raport de cauzalitate, nefiind astfel îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999 cod civil în lipsa unui titlu asupra bunului din partea reclamanților, titlu pe care reclamanții l-au obținut la data de 16.06.2009, în urma emiterii dispoziției nr._.
Totodată, tribunalul a apreciat că până la emiterea dispoziției menționate reclamanții nu pot invoca un „bun” în sensul Convenției și nici o „speranță legitimă”, în lipsa unei hotărâri prin care să se fi impus modalitatea de soluționare a notificării.
Împotriva acestei sentințe, la data de 22.11.2011 a formulat apel reclamantul P. Ș. O., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 12.12.2011.
1. În motivarea cererii sale, apelantul reclamant a arătat că instanța de fond a respins ca prescrisă cererea pentru obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință pentru perioada 15.01.2002 - septembrie 2006, interpretând eronat instituția prescripției.
Instanța de fond a reținut corect dispoziția legală incidența în speță, a reținut corect data de la care curge dreptul la acțiune, însă concluzia la care a ajuns este greșită. Timpul curge înainte, nu înapoi. Dacă prescripția curge de la data nașterii dreptului la acțiune, înseamnă că se împlinește în 30.06.2012 și nu în 2006 cum a reținut în mod evident eronat instanța de fond. Până în 2012 nu s-a putut împlini prescripția și astfel dreptul reclamantului la acțiune nu este prescris până în 2012.
Instanța de fond a confundat curgerea termenului de prescripție cu împlinirea termenului de prescripție.
Față de cele arătate, a solicitat respingerea excepției prescripției și să se constate că dreptul său la acțiune nu este prescris pentru perioada 15.01.2002 - septembrie 2006.
2. Instanța de fond a respins ca neîntemeiata cererea pentru obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosința pentru perioada octombrie_09 interpretând eronat existența prejudiciului pe care i l-au creat pârâții.
Este evidentă îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale. Neexecutarea unei hotărâri judecătorești constituie o încălcare a Convenției Europene, astfel că invocarea în motivare a acesteia este eronată.
Condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale sunt: i. existența unui prejudiciu, ii. existența unei fapte ilicite, iii. existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
i. Existența unui prejudiciu. În condițiile neexecutării unei hotărâri judecătorești, existența prejudiciului este implicită. Pârâții aveau obligația legală să se pronunțe asupra notificării prin care acesta a solicitat restituirea imobilului. Aveau un termen de 60 de zile, termen care s-a dovedit în final a fi de peste șapte ani. În mod evident, prin întârzierea răspunsului la notificare reclamantul a fost prejudiciat. Mai mult decât atât, i-a chemat în judecată și au fost obligați prin hotărâri judecătorești să răspundă. Se pune problema întinderii prejudiciului. Dacă notificarea ar fi fost emisă în 15.01.2002, adică dacă pârâții ar fi respectat legea, s-ar fi bucurat de bunul imobil din 15.01.2002. Fiindu-i restituit cu întârziere, adică în 2009, este evident lipsit de folosința bunului pe perioada 15.01._09.
ii. Existența unei fapte ilicite. Textul de lege este extrem de clar. Chiar și în lipsa unei hotărâri judecătorești, depășirea de către pârâți a termenului de 15.01.2002 reprezintă un fapt ilicit.
iii. Existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Nerespectarea legii și a hotărârii judecătorești l-a privat pe apelantul reclamant de folosința bunului într-un mod extrem de clar. Acesta are un „bun" și cel puțin o „speranță legitimă”, întrucât în favoarea sa a fost pronunțată o sentință civilă irevocabilă. O întârziere de șapte ani constituie în sine un prejudiciu.
Încălcările Convenției Europene din prezenta speță sunt următoarele: nerespectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei proceduri administrative, nerespectarea unei hotărâri judecătorești de către o autoritate administrativa și nerestituirea unui bun naționalizat fără titlu.
Astfel, pe fondul problemei, singura problemă de drept care se pune în prezenta speță este întinderea prejudiciului, nicidecum existența prejudiciului sau a îndeplinirii condițiilor de atragere a răspunderii civile delictuale.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului, lipsa de folosința a fost cuantificată de către expertiza tehnică imobiliară realizată în cauză la suma de 1.216.350 lei, sumă pentru care și-a precizat pretențiile.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă, art. 483 și următoarele, art. 485, art. 998 și art. 1000 Cod civil, completate cu prevederile Legii nr. 554/2004.
La solicitarea instanței, cu adresa nr. 6137/13.03.2012, P. M. București – Serviciul Evidență, analiză soluționare și gestiune notificări Legea nr. 10/2001 a înaintat în fotocopie dosarul administrativ (format din adresele nr. 5203/05.03.2010, nr. 5203/CCA/04.03.2010, nr._/11.12.2009, nr._/18.06.2009, nr._/4.09.2008, nr._/AN/21.07.2008, nr._/24.11.2008, nr._/9.12.2008, nr. 4068/1.03.2002, 4431/7.03.3002, 3834/2.06.2006, nr._/3.06.2004, nr._/07.05.2004, nr. 3834/18.10.2006, . 3844/2.10.2006 emise de P. M. București – Direcția Juridic, C., Legislație, Dispoziția nr._/16.06.2009 emisă de P. G. al M. București, notificare înregistrată la 15.11.2001 la P. M. București, declarație din data de 23.07.3009 dată de Tasip G. Blanche, declarație din data de 02.07.2009 dată de C. S., nota de reconstituire nr. 8964/28.07.2006 întocmită de P. M. București – Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală – Serviciul cadastru edilitar imobiliar, nota de constatare întocmită de P. M. București – Direcția Patrimoniu, Evidența Proprietăți, Cadastru – Serviciul Cadastru U. Edilitar, adresa nr._/10.06.2002 emisă de C. G. al M. București – Administrația Fondului Imobiliar, adresa nr. RR/9684/24.05.2001 emisă de P. M. București – Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar, adresa nr. 97/31.01.2002 emisă de S.C. A.V.L. Berceni S.A., adresa nr. 1152/04.03.2002 emisă de S.C. Romconfort S.A., adresa nr. 8964/6.09.2006 emisă de P. M. București – Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală – Serviciul Evidență Proprietăți, raport emis de P. M. București – Direcția Juridic, C. și Legislație, cereri înregistrate sub nr._/10.09.2008, nr. 6417/18.02.2008, nr._/09.09.2008, nr._/12.09.2008, nr._/9.09.2008, nr._/8.09.2008, nr._/14.10.2008, nr._/9.09.2008,_/9.11.2006 la P. M. București, sentința civilă nr. 5998/25.10.2004 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosar nr. 2909/2004, încheierea din 24.05.2006 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București în dosar nr._, notificarea înregistrată la P. M. București sub nr. 1255/6.09.2005 comunicată prin executorul judecătoresc T. G., certificat de căsătorie înregistrat sub nr. 2764/07.12.1974 de fostul Consiliu Popular al Sectorului 4, certificat de naștere înregistrat sub nr. 2686/14.12.1951 la fostul Consiliu Popular al Orașului București – Raionul T. V., certificat de grefă eliberat la data de 05.03.2002 în dosar nr. 3469/2001 al Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă, tranzacția autentificată sub nr. 78/22.02.2002 de notar public V. B., sentința civilă nr. 1610/28.02.2002 pronunțată de Judecătoria Sector 3 București în dosar nr._/2004, certificat de naștere înregistrat sub nr. 273/10.09.1925 la fostul Consiliu Popular al Orașului București – Raionul Stalin, certificat de căsătorie înregistrat sub nr. 313/01.03.1951 la fostul C. Popular al Orașului București – Raionul T. V., certificat de căsătorie înregistrat sub nr. 1157/21.07.1997 la C. Local al M. București, certificat de deces înregistrat sub nr. 1387/14.07.1971 la fostul Consiliu Popular al Sectorului 1, certificat de naștere înregistrat la 2.07.1963 la fostul Consiliu Popular al Orașului B., certificat de naștere înregistrat sub nr. 4092/26.11.1969 la fostul Consiliu Popular al Sectorului 4, certificat de naștere înregistrat sub nr. 4539/08.11.1967 la fostul Stat Popular al Raionului 23 August, certificat de deces înregistrat sub nr. 1528/10.05.1980 la fostul Consiliu Popular al Sectorului 4, certificat de deces înregistrat sub nr. 1185/23.09.1977 la fostul Consiliu Popular al Sectorului 3, certificat de naștere înregistrat sub nr. 4092/26.11.1969 la fostul Consiliu Popular al Sectorului 4, certificat de naștere înregistrat sub nr. 4539/08.11.1967 la fostul Sfat Popular al Raionului 23 August, un set de fotografii, adresa nr. 1/_/09.11.2001 emisă de C. Local al Sectorului 4 - Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale - Serviciul constatare persoane fizice, certificat de naștere înregistrat sub nr. 517/01.03.1941 la fostul Consiliu Popular al Raionului T. V., certificat de căsătorie înregistrat sub nr. 2293/03.11.1973 la fostul Consiliu Popular al Sectorului 4, certificat de căsătorie înregistrat sub nr. 1270/03.08.1996 la C. Local al Sectorului 2, certificat de naștere înregistrat sub nr. 2056/07.06.1967 la C. Local al Sectorului 1, certificat de naștere înregistrat sub nr. 2044/20.09.1935 la fostul Consiliu Popular al Raionului N. B., certificate de moștenitor nr. 418/20.10.1997, nr. 24/11.02.2002 eliberate de notar public R. C., certificat de calitate de moștenitor nr. 25/07.04.2003 eliberat de notar public R. C., notificarea înregistrată sub nr._/27.06.2001 la P. M. București, trimisă sub nr. 914/19.06.2001 prin B. B., R. și B., notificarea înregistrată sub nr._/15.11.2001 trimisă sub nr. 5011/12.11.2001 prin B. B., R. și B., notificarea trimisă sub nr. 414/11.02.2002 prin B. T. G., filele 2-3 din BI . nr._, CI . nr._, CI . nr._, filele 2-5 din BI . nr._, filele 2-3 din BI . nr._, CI . nr._, filele 2-3 din BI . nr._, filele 2-5 din BI . nr._, adresa nr._/22.11.2006 emisă de P. M. București - Direcția Juridic, C., Legislație – Serviciul analiză contestații și emitere dispoziții Legea nr. 10/2001, procură autentificată, sentința civilă nr. 2996/27.05.2003 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosar nr. 5155/2002, sentința civilă nr. 2997/27.05.2003 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosar nr. 5116/2002, sentința civilă nr. 2998/27.05.2003 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosar nr. 5157/2002, decizia civilă nr. 1965/22.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă în dosar nr._/2/2004 (număr în format vechi 3310/2004), sentința civilă nr. 1519/19.03.2003 pronunțată de Judecătoria Sector 4 în dosar nr. 8152/2002, sentința civilă nr. 1520/19.03.2003 pronunțată de Judecătoria Sector 4 în dosar nr. 8153/2002, act dotal din 2.07.1936, certificat de moștenitor eliberat sub nr. 930 de fostul notariat de Stat Sector 3 în dosar nr. 1211/1990, act de vânzare autentificat sub nr. 2276/27.02.1910 de fostul Tribunal I. – Secția Notariat, certificat de moștenitor nr. 546/22.07.1996 eliberat de notar public I. L., notificarea trimisă sub nr. 683/14.02.2002 prin executor judecătoresc S. D., filele 2-3 din BI . nr._, certificate de moștenitor nr. 173/01.06.1970 și nr. 861/29.06.1990 eliberate de fostul Notariat de Stat Local Sector 3 București, certificat de moștenitor nr. 382/13.03.1991 eliberat de fostul Notariat de Stat Sector 2 București și certificat de moștenitor nr. 1364/17.08.1992 eliberat de fostul Notariat de Stat Local Sector 6).
Apelantul reclamant a mai depus la dosar, în fotocopie, certificat de moștenitor nr. 1416/06.09.1989 eliberat de fostul Notariat de Stat Local Sector 2, încheierea de rectificare nr. 1855/22.02.2002 dată de notar public R. C., certificat de moștenitor nr. 1364/17.08.1992 eliberat de fostul Notariat de Stat Sector 1, certificat de moștenitor nr. 63/02.06.2004 eliberat de notar public G. E., contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1143/13.07.20o4 de notar public R. C. și certificat de moștenitor nr. 861/29.06.1990 eliberat de fostul Notariat de Stat Sector 3 București.
La datele de 27.06.2012 și la 21.11.2012 au fost depuse suplimente la raportul de expertiză, întocmite de expert D. C..
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I.1. În fapt, imobilul situat în București, .. 18, sector 4, a fost dobândit de P. D. în baza actului de vânzare autentificat sub nr. 2276/27.02.1940 de fostul Tribunal I. – Secția Notariat și, conform adresei nr. 8964/06.09.2006 emise de P. M. București – Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală – Serviciul Evidență Proprietăți, a făcut obiectul Decretului nr. 92/1950, unde la poziția 4786 este înscris M. G. și la poziția 6365 este înscris P. D. prin P. A..
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 24/11.02.2002 eliberat de notar public R. C., la data de 25.07.1940 a decedat P. D., rămânând ca succesori de pe urma acestuia Ș. Bălășica (Blanche), M. M., P. I., P. D. M., P. P. și P. G., în calitate de descendenți de gradul I revenindu-le fiecăruia câte o cotă de 1/6.
Conform certificatului de moștenitor nr. 173/1.06.1970 eliberat de fostul Notariat de Stat Sector 3, la data de 31.01.1970 a decedat Ș. Bălășica (Blanche), rămânând ca succesori de pe urma acesteia P. I., P. G., P. P., P. D. M. și M. M., în calitate de frați revenindu-le fiecăruia câte o cotă de 1/5.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 382/13.03.1991 eliberat de fostul Notariat de Stat Sector 2, la data de 25.02.1985 a decedat M. M., rămânând ca succesor de pe urma acesteia M. Ș. O.. Conform certificatului de moștenitor nr. 546/22.07.1996 eliberat de notar public I. L., la data de 09.05.1992 a decedat M. Ș. O., rămânând ca succesori M. G., în calitate de soție, cu o cotă de 1/4 și reclamantele M. M. C. și P. G. I., în calitate de fiice, cu câte o cotă de 3/8. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 25/07.04.2003, la data de 08.02.2003 a decedat M. G., rămânând ca succesori de pe urma acesteia reclamantele P. G. I. și El Hamoui M. C. (care a revenit la numele purtat anterior căsătoriei, acela de M., în urma sentinței civile nr. 8624/30.10.2007 pronunțate de Judecătoria Sectorului București 2 în dosarul nr._ ), în calitate de fiice revenindu-le câte o cotă de 1/2.
Conform certificatului de moștenitor nr. 418/20.10.1997 întocmit de notar public R. C., la data de 28.10.1986 a decedat P. I., rămânând ca succesori de pe urma acestuia reclamantul P. Ș. O. și P. D. M..
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 861/29.06.1990 eliberat de fostul Notariat de Stat Sector 2, la data de 21.09.1977 a decedat P. D. M., rămânând ca succesoare de pe urma acestuia Tosip G. Blanche.
Conform certificatului de moștenitor nr. 861/29.06.1990 eliberat de fostul Notariat de Stat Sector 1, la data de 18.12.1991 a decedat P. P., rămânând ca succesoare de pe urma acestuia P. E., în calitate de soție și legatară universală.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 930 eliberat de fostul Notariat de Stat Sector 2, la data de 24.10.1982 a decedat P. G., rămânând ca succesoare M. N..
2. Prin notificarea trimisă sub nr. 5011/15.11.2001 prin B.E.J. Asociați „B., R. și B.”, P. Ș. O., M. G., P. G. I. și El Hamoui M. C. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, .. 18.
Prin notificarea trimisă sub nr. 683/14.02.2002 prin B.E.J. S. D., P. E. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în litigiu.
Prin notificarea trimisă sub nr. 414/11.02.2002 prin B.E.J. T. G., Tașip Blanche G. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, .. 18. De asemenea, prin notificările trimise sub nr. 914/14.06.2001 și 5009/12.11.2001 prin B.E.J. Asociați „B., R. și B.”, I. H. M. Ș., I. H. C. A. și I. H. M. G. au solicitat restituirea în natură a imobilului. Prin tranzacția autentificată sub nr. 78/22.02.2002 de notar public V. B., de care s-a luat act prin sentința civilă nr. 1610/28.02.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului București 3 București în dosar nr._/2001, I. H. M. Ș., I. H. C. A. și I. H. M. G. au renunțat definitiv la drepturile pretinse împotriva doamnei Tașip G. Blanche având drept izvor succesiunile defuncților P. C. și P. D. M..
Prin notificarea trimisă sub nr. 1255/16.09.2005 prin B.E.J. T. G., M. N. a solicitat restituirea în natură a aceluiași imobil.
3. Astfel cum rezultă din adresele nr. 1318/10.06.2002 emisă de C. G. al M. București – Administrația Fondului Imobiliar, nr. 9684/24.05.2001 emisă de P. M. București – Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar și nr. 97/31.01.2002 emisă de S.C. A.V.L. Berceni S.A., aceasta din urmă a vândut în baza Legii nr. 112/1995 următoarele apartamente: - etaj 1, ., contract de vânzare cumpărare nr. 1827/08.05.1997; - etaj 1, ., contract de vânzare cumpărare nr. 201/09.09.1996; - etaj 2, . M., contract de vânzare cumpărare nr. 781/06.11.1996; - etaj 2, ., contract de vânzare cumpărare nr. 2439/24.05.1999; - etaj 3, ., contract de vânzare cumpărare nr. 2426/15.03.1999.
Contractul de vânzare cumpărare nr. 1827/08.05.1997 a fost constatat nul prin sentința civilă nr. 2998/27.05.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 5157/2002, definitivă prin decizia civilă nr. 263A/9.03.2004 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1965/22.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/2/2004.
Contractul de vânzare cumpărare nr. 201/09.09.1996 a fost declarat nul prin sentința civilă nr. 2997/27.05.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 5156/2002, irevocabilă prin decizia civilă nr. 717/28.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă (conform mențiunii de pe sentință).
În privința contractului de vânzare cumpărare nr. 781/06.11.1996 s-a constat nulitatea absolută prin sentința civilă nr. 1520/19.03.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 8153/2002, irevocabilă prin decizia civilă nr. 275/24.02.2005 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă (conform mențiunii de pe sentință).
În privința contractului de vânzare cumpărare nr. 2439/24.05.1999 s-a constat nulitatea absolută prin sentința civilă nr. 1519/19.03.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 8152/2002, irevocabilă prin decizia civilă nr. 311/11.03.2005 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă (conform mențiunii de pe sentință).
Contractul de vânzare cumpărare 2426/15.03.1999 a fost declarat nul prin sentința civilă nr. 2996/27.05.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 5155/2002, rămasă irevocabilă la data de 14.09.2004 prin constatarea, în opinie majoritară, a nulității recursului declarat împotriva deciziei din apel (și conform mențiunii de pe sentință).
4. Prin sentința civilă nr. 5998/25.10.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. 2909/2004, definitivă prin decizia civilă nr. 684/2005 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții P. Ș. O., P. G. I. și El Hamoui M. C. în contradictoriu cu pârâta P. M. București și a fost obligată pârâta la a răspunde reclamanților la notificarea nr. 5011/12,11.2001, comunicată prin B.E.J. „B., R. și B.”, reținându-se că în mod culpabil pârâtul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Prin încheierea din 24.05.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de creditorii P. Ș. O., P. G. I. și El Hamoui M. C. împotriva debitoarei P. M. București și, în temeiul art. 5803 Cod procedură civilă, a fost obligată debitoarea la plata, în favoarea statului, a unei amenzi civile în sumă de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu - sentința civilă nr. 5998/25.10.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. 2909/2004.
Prin cererea înregistrată la data de 2.06.2006 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._, reclamanții P. Ș. O., P. G. I. și El Hamoui M. C. au chemat în judecată pe pârâta P. M. București, solicitând obligarea acesteia la plata unor daune interese în cuantum de 2000 RON pe lună de întârziere, calculate de la data la care a rămas definitivă sentința civilă nr. 5998/25.10.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București până la data la care pârâta o va pune în aplicare. Prin sentința civilă nr. 8131/15.12.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 412 R/26.03.2007 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, acțiunea a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că instanța nu a impus un anumit mod de rezolvare a notificării, respectiv nu a fost obligată P. M. București la restituirea în natură a bunului și în această situație nu devin incidente dispozițiile art. 572 Cod procedură civilă, nefiind întrunită condiția premisă – existența unui titlu executoriu prin care pârâta să fi fost obligată la predarea unui bun.
5. Prin Dispoziția Primarului G. al M. București nr._/16.06.2009 a fost restituit în natură în proprietatea lui P. Ș. O., P. G. I., El Hamoui M. C., Tașip Blanche G. și P. E. imobilul situat în București, .. 18, sector 4, compus din teren în suprafață de 225 m.p. și construcție tip A (S+P+3, S+P+4) și anexe și au fost respinse cererile formulate de I. H. M. Ș., I. H. C. A. și I. H. M. G., pentru lipsa calității de persoane îndreptățite.
În motivare, unitatea deținătoare a arătat că, soluționând notificările înregistrate sub nr. 914/2001, nr. 5009/2001, nr. 5011/2001, nr. 683/2002 și 414/2002, a avut în vedere actele dosarului anexate la notificare, raportul Comisiei interne pentru soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, sentințele civile nr. 1519/19.03.2003, nr. 1520/19.03.2003, nr. 2996/27.05.2003, nr. 2997/27.05.2003 și nr. 2998/27.05.2003, precum și faptul că notificatorii au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la restituire în baza certificatelor de moștenitor nr. 173/1970, nr. 861/1990, nr. 382/1991, nr. 1364/1992, nr. 546/1996, nr. 418/1997, nr. 24/2002 și nr. 25/2003, iar imobilul la data preluării abuzive a fost în proprietatea numitului P. D. prin P. A.. în baza actului de vânzare cumpărare nr. 2276/1910.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 63/02.06.2004 eliberat de notar public G. E., la data de 22.05.2004 a decedat P. E., rămânând ca succesori de pe urma acesteia I. I. și I. C.. Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1143/13.07.2004 de notar public R. C., I. I. și I. C. au înstrăinat reclamantului P. Ș. O. drepturile litigioase inclusiv asupra imobilului situat în București, .. 18, sector 4.
II.1. Angajarea răspunderii civile delictuale presupune dovedirea întrunirii condițiilor generale ale acesteia, astfel cum sunt reglementate în art. 998-999 Cod civil, și anume: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între primele două și a vinovăției celui care a provocat prejudiciul, în oricare dintre formele prevăzute de lege.
i. Prima chestiune care trebuie rezolvată în cauză este stabilirea faptei ilicite care a fost săvârșită de către pârât.
În principiu, lipsirea proprietarului (sau titularului unui alt drept real sau al unui drept de creanță) de folosința bunului său este cauzată de nerespectarea de către o altă persoană a obligației de predare a acestuia, obligație care își poate găsi izvorul fie într-un contract, fie în faptul juridic ilicit al ocupării lui fără titlu.
Aplicarea regulii generale enunțate, în condițiile în care abia la finalizarea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 se determină titularul actual al dreptului de proprietate, deoarece actul normativ în discuție reglementează soarta juridică a vechiului drept de proprietate al reclamanților/autorului reclamanților și măsurile reparatorii de care ei pot beneficia, ar conduce la concluzia că aceștia ar putea pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosință numai pentru perioada ulterioară emiterii unei dispoziții de restituire în natură, ca act juridic ce le deschide posibilitatea de a-și exercita calitatea de proprietari ai imobilului în litigiu.
Această concluzie este valabilă pentru orice subiect de drept deținător al unui imobil ce face obiectul Legii nr. 10/2001, mai puțin pentru entitatea învestită cu soluționarea notificării, căreia îi incumbă și o altă obligație, izvor al îndatorii subsecvente de predare a imobilului, și anume aceea de emitere în termenul prevăzut de lege a deciziei de restituire în natură, a cărei nerespectare împiedică însăși recunoașterea posibilității exercitării dreptului de proprietate și ca atare este de natură să producă aceeași consecință, aceea a lipsirii proprietarului (sau titularului unui alt drept real sau al unui drept de creanță) de folosința bunului său.
Este adevărat că, în cauză, dacă dispoziția de soluționare a notificărilor ar fi fost emisă în intervalul începând cu împlinirea termenului prevăzut de lege și până la constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare prin hotărâri judecătorești irevocabile, soluția ar fi fost, în ceea ce privește partea din imobil înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995, una de acordare a unor măsuri reparatorii prin echivalent - conform art. 18 lit. d din Legea nr. 10/2001, în forma inițială (tocmai de aceea art. 47 alin. 2 prevăzând că procedura de restituire începută în temeiul prezentei legi este suspendată până la soluționarea acțiunilor având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă) -, iar nu de restituire în natură, pentru acea parte a imobilului. Cu toate acestea, trebuie avut în vedere că într-o asemenea situație s-ar fi ajuns numai pentru că pârâtul și-a mai încălcat și o altă obligație, anume aceea de a nu înstrăina acele părți din imobil, întrucât nu erau întrunite condițiile Legii nr. 112/1995, aspect reținut cu putere de lucru judecat prin hotărârile judecătorești prin care s-a constatat nulitatea absolută a celor cinci contracte de vânzare cumpărare (pct. I.3).
Existența faptei ilicite constând în emiterea cu întârziere a dispoziției rezultă în cauză din data la care a fost pronunțată, ulterior termenului prevăzut de lege, astfel cum s-a reținut și prin sentința civilă nr. 5998/25.10.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. 2909/2004, iar a aceleia negative de a nu dispune de bunuri pentru care se formulaseră cereri de restituire în natură în temeiul Legii nr. 112/1995 din considerentele hotărârilor judecătorești menționate anterior.
În absența săvârșirii celor două fapte ilicite cumulate, notificările ar fi fost soluționate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 și măsura adoptată ar fi fost aceea de restituire în natură a imobilului.
ii. Prejudiciul creat apelantului reclamant constă tocmai în lipsirea acestuia de exercițiul concret al atributului jus utendi al dreptului de proprietate - care presupune exercitarea de către titularul său a unei stăpâniri efective asupra bunului în materialitatea sa, din punct de vedere fizic sau economic, direct și nemijlocit prin putere proprie și în interes propriu sau a consimți ca stăpânirea să fie exercitată în numele și în interesul lui, de către o altă persoană - pentru terenul și construcția preluate abuziv de stat de la autorul acestuia și al celorlalte persoane îndreptățite (P. G. I., El Hamoui M. C., Tașip Blanche G. și P. E.) și nepredate până la data de 30.06.2009, indicată prin cererea de chemare în judecată. Este de menționat faptul că, deși dispoziția a fost emisă la data de 16.06.2009, a fost comunicată mandatarului apelantului reclamant, C. S., împuternicit cu procură autentificată, la 02.07.2009, când acesta a dat o declarație prin care a atestat că a primit-o în original.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, neexercitarea dreptului la acțiune în termenul prevăzut de lege conduce la stingerea dreptului la acțiune.
Termenul de prescripție, cu caracter general, aplicabil acțiunilor prin care se valorifică drepturi de creanță, cum este cazul cererii din prezenta cauză, este instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia „termenul de prescripție este de 3 ani (...)”. Acest termen se aplică tuturor acțiunilor personale, indiferent de izvorul concret al raporturilor juridice, desigur cu excepția cazurilor pentru care sunt stabilite termene speciale de prescripție.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Prin urmare, pentru prejudiciul aferent fiecărei zile ulterioare expirării termenului în care trebuia emisă dispoziția începutul termenului de prescripție se situează în ziua respectivă, iar împlinirea acestuia are loc după trei ani. Cât privește modul de calcul al termenului de prescripție stabilit pe ani, art. 101 alin. 3 și 4 Cod procedură civilă instituie regula conform căreia acesta se împlinește în ziua corespunzătoare (zilei în care a început să curgă) din ultimul an; dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare, termenul se socotește împlinit în ultima zi a acestei luni.
Aplicând aceste considerații teoretice în cauza de față, se constată că, spre exemplu, dreptul la acțiune pentru prejudiciul aferent zilei de 13.09.2004 s-a prescris la data de 13.09.2007, întrucât acțiunea nu a fost introdusă cel târziu la această dată. Mergând pe același raționament, dreptul la acțiune pentru prejudiciul aferent fiecărei zile din perioada 15.01.2002-4.10.2006 s-a prescris în mod corespunzător în intervalul 15.01.2005-4.10.2009, întrucât acțiunea a fost introdusă la data de 5.10.2009.
În aceste condiții, Curtea urmează să înlăture primul motiv de apel și, în plus, să respingă acțiunea ca fiind prescrisă și pentru perioada 1.10.2006-4.10.2006.
Sub un alt aspect, instanța de apel are în vedere că principiul general în materia reparării prejudiciului este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită. Aceasta înseamnă că autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Or, beneficiul nerealizat de apelantul reclamant ca urmare a neemiterii deciziei de restituire în natură este reprezentat de chiria pe care acesta ar fi putut-o obține prin închirierea imobilului pe piața liberă și a fost probat prin expertiza efectuată în primă instanță și suplimentele efectuate în apel.
Pornind de la suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză, prin care a fost stabilită dintr-o eroare pentru perioada 05.10._09, în loc de 05.10._09 (30.06.2009 fiind punctul final al intervalului menționat în cererea de chemare în judecată) contravaloarea lipsei de folosință, constând în valoarea estimată a venitului net ce se poate obține din închirierea imobilului, ținând seama de chiriile solicitate pe piața imobiliară, instanța a procedat la refacerea calculelor, scăzând în cadrul algoritmului folosit de expert cuantumului chiriei pe 3 luni, iulie-septembrie 2009, astfel cum a fost indicată, corespunzător diferitelor tipuri de spații, pentru perioada 01.10._09, ajungând la valoarea de 624.450,15 lei.
De asemenea, dat fiind că obligația unității notificate de a acoperi prejudiciul este una divizibilă (conjunctă), conform art. 1041 vechiul Cod civil, fiecare dintre creditori nu poate pretinde de la debitor decât partea sa.
Prin urmare, trebuie stabilită cota din dreptul de proprietate asupra imobilului restituit prin Dispoziția Primarului G. al M. București nr._/16.06.2009, care revine apelantului reclamant.
Întrucât cota parte din dreptul de proprietate ce a aparținut lui Ș. Blanche a fost dobândită de ceilalți cinci frați, iar în privința moștenitorilor lui P. G. unitatea notificată (peste termen de M. N.) a făcut aplicarea art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, rezultă că a fost recunoscută câte o cotă de 1/4 moștenitorilor celorlalți patru frați: P. I. (singurul moștenitor care a formulat notificare și care beneficiază astfel de prevederile art. 4 alin. 4 fiind apelantul reclamant P. Ș. O.), P. P. (moștenitoare fiind P. E.), P. D. M. (moștenitoare fiind Tașip G. Blanche) și M. M. (moștenitoare fiind P. G. I. și El Hamoui M. C..
Având în vedere că prin contractul de vânzare cumpărare încheiat cu I. I. și I. C., apelantul reclamant a dobândit și cota din dreptul de proprietate care a aparținut autoarei lor, acesta deține o cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului restituit și ca atare are dreptul de a obține o cotă de ½ din suma stabilită cu titlu de prejudiciu.
4. În ceea ce privește legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, aceasta este elocventă. Omisiunea pârâtului de a soluționa în mod favorabil notificarea, corelată cu păstrarea imobilului până cel puțin la data de 30.09.2009, au generat lipsirea apelantului reclamant de exercițiul folosinței asupra bunului, ca atribut important al dreptului de proprietate, dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularului dreptului.
5. Vinovăția celui care a cauzat prejudiciul reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârșirii faptei ilicite sau, mai exact, la momentul imediat anterior săvârșirii acesteia, față de faptă și urmările acesteia. În Codul civil nu găsim o definire a diferitelor forme pe care le poate îmbrăca vinovăția. Art. 998 se referă la răspunderea pentru „greșeală”, iar art. 999 precizează că răspunderea este angajată nu numai pentru „faptă” (în înțeles de intenție), dar și pentru „neglijență și imprudență”.
În cadrul răspunderii civile delictuale, întinderea răspunderii nu este condiționată de gradul de vinovăție a autorului faptei ilicite; independent de faptul că acesta a acționat cu intenție, din neglijență ori din imprudență, el este dator să repare, în întregime, prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită. Gradul de vinovăție va fi luat totuși în considerare în stabilirea obligației de dezdăunare, atunci când, de exemplu, la producerea prejudiciului a contribuit și fapta culpabilă a victimei.
Acest element al răspunderii civile delictuale trebuie să se regăsească și în privința modalității de rezolvare a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru emiterea căreia entitatea competentă poate solicita administrarea unor probe, pentru a confrunta apoi faptele cu regulile de drept în scopul tragerii unor consecințe juridice concrete.
Este adevărat că într-o asemenea situație unitatea notificată face aprecieri asupra probelor administrate și dă interpretări ale dispozițiilor legale aplicabile, astfel că, în regulă generală, necesitarea suplimentării dovezilor, ca și soluția adoptată nu îi pot fi imputate, aceasta din urmă chiar și atunci când ar fi schimbată în căile de atac exercitate împotriva deciziei/dispoziției.
Cu toate acestea, răspunderea sa poate fi angajată, tot în temeiul principiilor generale de drept aplicabile unor asemenea acte juridice, în cazul exercitării atribuțiilor ce îi revin cu rea-credință (intenție) sau gravă neglijență.
Or, în cauză, entitatea notificată a emis ea însăși dispoziția de restituire în natură (cu întârziere) pe baza unor acte care existau la dosarul administrativ înainte de luna octombrie 2006 (de vreme ce prin adresa nr. 3834/18.10.2006 trimisă apelantului reclamant aceasta a solicitat în completare depunerea numai a unei copii legalizate a tranzacției autentificate sub nr. 78/22.02.2002, deși art. 23.2 din H.G. nr. 250/2007 permite și depunerea unor copii certificate și în plus nici nu a fost invocată în considerentele dispoziției emise, și a contractelor de vânzare cumpărare nr. 1827/1997, nr. 201/1996, nr. 781/1996, nr. 2439/1999, nr. 2426/1999, în care avea calitatea de vânzător, chiar dacă prin mandatar S.C. A.V.L. Berceni S.A.) și a unor hotărâri judecătorești pe care trebuia să le cunoască, figurând în calitate de parte în acele litigii.
Prin urmare, întârzierea în emiterea deciziei cu chiar soluția adoptată în final (restituire în natură), iar nu numaia uneia cu conținut indiferent, îi este imputabilă pârâtului.
Este de menționat și faptul că intimatul pârât nu a invocat și cu atât mai mult dovedit existențe unor împrejurări ce pot înlătura vinovăția: fapta victimei însăși; fapta unei terțe persoane pentru care autorul nu este chemat, potrivit legii, să răspundă; cazul fortuit stricto sensu sau forța majoră.
Față de aceste considerente, reținând nelegalitatea hotărârii atacate numai sub aspectele arătate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită apelul și să schimbe în parte sentința civilă apelată în sensul că va respinge acțiunea ca fiind prescrisă și pentru perioada 01.10._06, va admite în parte acțiunea și va obliga intimatul pârât M. București, prin P. G., să plătească apelantului reclamant suma de 312.225,075 lei, reprezentând despăgubiri pentru perioada 05.10._09, menținând totodată celelalte dispoziții.
De asemenea, în temeiul art. 298 cu referire la art. 274 Cod procedură civilă, va obliga același intimat pârât, care se află în culpă procesuală, să plătească apelantului reclamant suma de 400 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert, pentru cele două suplimente efectuate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulată de apelantul reclamant P. Ș. O., cu domiciliul ales în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1666 din 10.10.2011, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/4/2009, în contradictoriu cu intimatele reclamante P. G. I. și M. M. C., ambele cu domiciliul în București, .. 1 A, ., parter, . și cu intimații - pârâți M. BUCUREȘTI, prin P. G., C. G. AL M. BUCUREȘTI, prin P. G., P. M. BUCUREȘTI, prin P. G., și P. G. AL M. BUCUREȘTI, toți cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291 - 293, sector 6.
Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că:
Respinge acțiunea ca fiind prescrisă și pentru perioada 01.10._06.
Admite în parte acțiunea.
Obligă intimatul pârât M. București, prin P. G., să plătească apelantului reclamant suma de 312.225,075 lei, reprezentând despăgubiri pentru perioada 05.10._09.
Menține celelalte dispoziții.
Obligă același intimat pârât să plătească apelantului reclamant suma de 400 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 24.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER,
C. G. M. H. I. A. G.
Red. CG
Tehnored. GIA/CG
9 ex./22.02.2013
TB – Secția a III- a civilă – I. I.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 243/2012. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 1371/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
