Conflict de competenţă. Sentința nr. 150/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 150/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-07-2015 în dosarul nr. 150/2015
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 150 F
Ședința din Camera de Consiliu din 22.07.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE –E. L. F.
GREFIER – S. V.
…………….
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul I. – Secția Civilă și Judecătoria B., în cauza privind pe reclamanții C. M. V., domiciliată în ., .. 1, jud. I. și C. D. I., cu domiciliul în București, .. 5, ., în contradictoriu cu pârâții M. D., domiciliat în București, ., sector 1, I. N., domiciliat în București, ., ., ., M. M., domiciliată în București, . C, ., ., sector 2, C. Locală de Fonf Funciar Chiajna, cu sediul în com. Chiajna, ., jud. I., C. Județeană de Fond Funciar I., cu sediul în București, .-5, sector 3 și B. S., cu domiciliul în București, ., ., sector 1.
Fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 21.10.2014 sub nr._/94/2014, reclamanții C. M. V. și C. D.-I. au chemat în judecată pe pârâții M. D., I. N., M. M., C. Locală de Fond Funciar Chiajna, C. Județeană de Fond Funciar I. și B. S., solicitând să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/06.12.1996 emis de C. Județeană I. pe numele I. R., M. T., C. G., de pe urma defunctului autor al dreptului de proprietate C. T. T., în sensul radierii din titlul de proprietate a lui I. R. și M. T. – ca fiind persoane neîndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 8, 11 și 13 din Legea nr. 18/1991 și art. I, II, III din Legea nr. 169/1997 republicate.
Prin sentința civilă nr. 717/13.02.2015, Judecătoria B. a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului I..
În motivare, prima instanța a reținut că acțiunea este întemeiată în drept pe art. 8, 11, 13 din Legea nr. 18/1991 și art. I, II, III din Legea nr. 169/1997 care reglementează cauzele de nulitate absolută titlu de proprietate emis urmare a parcurgerii procedurii speciale prevăzute de legile fondului funciar.
Soluționarea acțiunii în constatare se realizează cu respectarea dispozițiilor procedurale speciale prevăzute de Titlul XIII din Legea nr. 247/2005. aplicându-se în completarea dispozițiile dreptului comun, nefiind prevăzute norme de competență distincte.
Întrucât temeiul juridic al cererii reclamantului rezidă din legile speciale în materie, dosarul a fost înregistrat pe rolul judecătoriei cu obiectul „fond funciar”.
Codul de procedură civilă de la 1865 reglementa la art. 2 pct. 1 lit. b faptul că nu intră în competența tribunalului „cererile în materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii, sau după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar”. Urmare a acestei dispoziții, interpretarea generală era aceea că, cererile în materia fondului funciar, indiferent de natura lor, erau de competență judecătoriei, întrucât aceasta era instanța de drept comun care judeca, potrivit art. 1 pct.1 „în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altei instanțe”.
Singura normă de competență prevăzută în legile speciale în materia fondului funciar este cea de la art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 care stabilește că, împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 zile de la comunicare. Competența instanței este stabilită prin trimitere la acest articol și în cazul plângerii împotriva refuzului comisiei locale de înmânare a titlului de proprietate sau de punere efectivă în posesie, după cum prevede art. 64 din Legea 18/1991.
De la . codului de procedură civilă nou, respectiv la data de 15 februarie 2013, judecătoriei îi revin spre soluționare numai cererile expres prevăzute de lege, în vreme ce tribunalul a devenit instanță de drept comun, art.95 statuând că tribunalul judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altei instanțe.
Întrucât în noua reglementare cererile în materia fondului funciar, cu excepția celor întemeiate pe art. 53 și 64 din Legea nr. 18/1991, nu mai sunt date de legiuitor în competența expresă a unei instanțe, iar instanța de drept comun este tribunalul, concluzia este că acestea trebuie judecate în primă instanță de tribunal.
Prin decizia civilă nr. 1658 din 10.06.2015, Tribunalul I. – Secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei B.. Totodată, a dispus suspendarea judecării cauzei și a înaintat dosarul către Curtea de Apel București pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî astfel, deliberând asupra competenței de soluționare a cauzei, tribunalul a reținut că obiectul prezentului litigiu nu este reglementat de niciuna din dispozițiile legale speciale din materia fondului funciar, ceea ce atrage incidența prevederilor de drept comun cuprinse în Codul de procedură civilă.
Prin urmare, tribunalul, cercetând obiectul acțiunii cu care a fost sesizat, a constatat că reclamanții au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea parțială a titlului de proprietate nr._/06.12.1996, în sensul radierii din titlul de proprietate a numiților I. R. și M. T..
Potrivit art. 94 pct. 1 lit. k Cod procedură civilă, judecătoriile judecă în primă instanță orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
Astfel, sub aspectul patrimonial al cererii deduse judecății, tribunalul constată că aceasta are un asemenea caracter, dat fiind faptul că dreptul subiectiv ce intră în conținutul raportului juridic litigios poate fi exprimat valoric. A susține că acțiunea în desființarea unui act juridic producător de consecințe patrimoniale nu are caracter evaluabil în bani înseamnă a ignora natura însăși a dreptului pe care se fundamentează acțiunea, drept care este personal și cu conținut economic. Or, dreptul subiectiv litigios este însuși dreptul de proprietate asupra imobilelor terenuri menționate în titlul de proprietate.
Prin urmare, având în vedere obiectul cererii, caracterul evaluabil al acestuia, precum și valoarea astfel cum a fost indicată de reclamant (fila 143 din dosarul primei instanțe), în conformitate cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. k Cod procedură civilă, competentă de a judeca cauza din punct de vedere material este judecătoria.
Pentru aceste motive, având în vedere norma legală imperativă menționată care reglementează un caz de competență materială de la care nu sunt permise derogări, văzând si dispozițiile art. 130 alin. 2 și art. 131 Cod procedură civilă, tribunalul a apreciat întemeiată excepția invocată și a admis-o, iar în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei B..
În temeiul dispozițiilor art. 134 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat ivit conflictul negativ de competență, motiv pentru care a suspendat din oficiu judecata cauzei și, în condițiile art. 135 alin. 1 Cod procedură civilă, a înaintat dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului de competență.
Sesizată cu conflictul de competență ivit, Curtea își însușește argumentele prezentate de tribunal, pe care le apreciază a fi corecte:
Într-adevăr, argumentele prezentate de judecătorie sunt juste, însă consecința lor este aceea a stabilirii competenței după regulile de drept comun, care, în materia cauzelor evaluabile bănește, statuează competența judecătoriei în cauzele al căror obiect are o valoare mai mică de 200.000 lei, cum e cazul de față (vezi fil. 143 dosar judecătorie), conform art. 94 pct. 1 lit. j Cod procedură civilă.
În baza art. 135 Noul Cod de procedură civilă va fi rezolvat conflictul prin stabilirea competenței în favoarea Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții C. M. V. și C. D. I., în contradictoriu cu pârâții M. D., I. N., M. M., C. Locală de Fond Funciar Chiajna, C. Județeană de Fond Funciar I. și B. S., în favoarea Judecătoriei B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. E. F. S. V.
Red. LEF
Tehnored. PS ex.
Judecător T. I.: M. E.
Judecător J. B.: A. L. F.
| ← Expropriere. Decizia nr. 362/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 355/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
