Pretenţii. Decizia nr. 355/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 355/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 355/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.355 A
Ședința publică de la 29.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de apel (după casare) formulate de apelanta reclamantă P. D. R. G., de apelantul pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, de apelantul M. P., P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.924/18.06.2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă.
Cauza are ca obiect - pretenții în baza Legii nr. 221/2009.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 15.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 22.06.2015 și apoi la 29.06.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, sub nr._, la data de 18.12.2009, reclamanta P. D. R. G. a chemat în judecată pe pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând următoarele:
Constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicate tatălui său, S. A.; obligarea Statului R. la acordarea despăgubirilor bănești pentru prejudiciul moral suferit de S. A. și familia sa, prin condamnarea politică a lui S. A. în cuantum de 7.000.000 euro în echivalent lei la data plății și obligarea Statului R. la acordarea despăgubirilor materiale pentru prejudiciul material suferit de tatăl său și familia sa, estimat la suma de 21.000.000 euro în echivalent lei la data plății, deoarece a fost arestat și deținut politic timp de 6 ani în perioada 1949-1955.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 15.08.1949, la miezul nopții, tatăl reclamantei a fost arestat de organele de securitate. Din acea noapte, timp de o săptămână, 24 de h din 24 h, lucrători ai organelor de securitate au rămas și au locuit la reclamantă în casă, cu misiunea de filaj și supraveghere permanentă a familiei, pentru a controla și verifica contractele cu persoane din exterior.
De la data arestării, sub acuzația de crimă împotriva clasei muncitoare ce interesează securitatea statului, S. A. a cunoscut ororile detenției comuniste din coloniile de muncă de la Ocnele M. „penitenciarul Jilava și penitenciarul de la Văcărești, neavând dreptul nici măcar la pachete de hrană, care erau returnate familiei fără a se cunoaște motivul, pentru care tatăl reclamantei era supus unui regim de detenție.
Concomitent cu aflarea în detenție a tatălui reclamantei, organele miliției și securității au efectuat o . percheziții domiciliare la locuința acestora, numai noaptea, între orele 3-5, creând panică mamei și reclamantei. Evacuarea familiei din locuință a avut loc după o lună de la arestarea tatălui său, în anul 1949, aceste măsuri nemaifiind niciodată anulate.
În ceea ce privește caracterul politic al măsurii administrative aplicată lui S. A. s-a constatat că a fost arestat și deținut nelegal, pentru infracțiuni politice în temeiul art.193 alin.1 și art.284 din C.pen 1936 dar, în final, nu a fost condamnat.
Detenția politică a tatălui reclamantei s-a datorat, în primul rând, originii sociale de moșier și președinte al unui partid politic istoric PNT, cât și funcțiilor avute în stat la acea vreme-secretar general la M. de justiției, magistrat, director al penitenciarelor și deputat pe lista PNT. Această categorie socială trebuia reprimată, motiv pentru care, cu prilejul schimbării denumirii din DGSP în Direcția Generală Securității Statului, prin Decretul nr.221 din /30.08.1948, s-a trasat obiectivul de distrugere a oricăror forme de activitate subversivă a dușmanilor poporului, aceștia fiind foști moșieri, proprietari de întreprinderi, lideri ai partidelor istorice.
Începând cu anul 1949 până în anul 1955, S. A.,a fost supus unui regim de detenție, emițându-se pe numele său, o . mandate de arestare cu mențiunea de a fi reținut la dispoziția Procuraturii Militare Teritoriale București și ulterior la dispoziția Tribunalului M. Teritorial București, pentru fapte de crimă împotriva clasei muncitoare, care interesează securitatea statului, conform art.193 pct.1 și art.284 C.pen din 1948, după cum rezultă: fișa biografică a lui S. A., în care se consemnează ca fost arestat ca naționalist țărănist și anchetat în legătură cu activitatea unora dintre foștii membri ai acestui partid, la cea dată fiind deținut în penitenciarul Jilava; adresa Ministerului Afacerilor Interne, Direcția închisori și penitenciare către penitenciarul Văcărești, pentru majorarea la maximum de 24 luni a pedepsei cu internare în colonie de muncă, în baza Deciziei mai nr.684/1953, înregistrată sub nr.D/_/14.01.1954; mandatul de arestare nr.1389/10.09.1954, emis de Procuratura Militare Teritoriale București pentru fapte ce interesează securitatea statului și favorizarea infractorului, în baza art.284 C.pen, și 193 al.3 C.pen; mandatul de deținere preventivă nr._/1955, pentru fapte grave, care se pedepsesc cu detențiunea grea de la 3 la 20 de ani, conf.art.193, ind.1 alin.3 și art.200 pct.7 și 9, care pedepsește fapta gravă, calificată crimă; adresa Ministerului Afacerilor Interne nr./_ din 26.6.1954 către MAI-DIRECȚIA a VIII-a de înaintare a dosarului de CM-colonie de muncă-privind pe S. A., pentru a fi recercetat, în legătură cu întregul material existent la dosar, deținutul fiind arestat la penitenciarul Văcărești; adresa Procuraturii Militare Teritoriale București nr.2345/11.10.1954 către MAI de prelungire a mandatului de arestare până la data de 9.11.1954; adresa Procuraturii Militare Teritoriale București către penitenciarul Jilava nr.2362/9.05.1955 pentru prelungirea mandatului de arestare până la 15.05.1955; adresa Procuraturii Militare Teritoriale București către penitenciarul Jilava nr.2342/26.05.1955 pentru prelungirea mandatului de arestare până la 15.06.1955; autorizarea nr.2342/30.05.1955 a Procuraturii Militare Teritoriale București pentru efectuarea de către M. Afacerilor Interne, a unei perchiziții domiciliare la numitul S. A., în ., în scopul urmărit; proces verbal de percheziție din data de – indescifrabil-din anul 1955 efectuată la locuința din ..7, . 5.30 și 7.30 dimineața; proces-verbal de percheziție din data de 3.06.1955 efectuată de ofițerul de securitate la dresa din ..7 în perioada cât S. A. era încarcerat; adresa Procuraturii Militare Teritoriale București către penitenciarul Jilava de prelungire a mandatului de arestare până la data de 01.09.1955; rechizitoriul Procuraturii Militare Teritoriale București în dosarul nr.2342/10.08.1955 privind pe S. A., prin care faptele săvârșite de arestat, care a ocupat o funcție de răspundere într-o formațiune politică reacționară-PNT-se califică crima de activitate intensă împotriva clasei muncitoare, iar confiscarea averii este obligatorie, urmând a se institui sechestru asigurător pe averea personală mobilă și imobilă, a învinuitului; adresa Tribunalului M. Teritoriale București nr._/29.09.1955 către penitenciarul Jilava prin care se dispune punerea de îndată în libertate a deținutului S. A.; adresa serviciul C-strict secret; adresa Tribunalului M. Teritoriale București, emisă în baza încheierii din 25.08.1955 de înființarea unui sechestru penal asigurator pe întreaga avere mobilă și imobilă a acuzatului S. A.; sentința penală nr.1291 din/28.09.1955, prin care S. A. este achitat.
În ceea ce privește acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, suferit de familia reclamantei, presupune anumite criterii de determinare a valorii prejudiciului, alături de elemente de apreciere, de către instanță, cum ar fi valorile morale lezate, a celor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului la sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional. Totodată, prejudiciu moral înseamnă și starea de neliniște, neajunsuri și incertitudini.
În ceea ce privește acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul material suferit de tatăl reclamantei și de mama sa, conform art.5 alin.1 lit.a, rap. la art.5 lit.b, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp.art.3,4 și 5 din Legea 221/2009.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: fișa biografică a lui S. A., în care fișa biografică a lui S. A., în care se consemnează ca fost arestat ca naționalist țărănist; mandatele de arestere nr.1389/10.09.1954, emis de Procuratura Militare Teritoriale București pentru fapte ce interesează securitatea statului și favorizarea infractorului, în baza art.284 C.pen, și 193 al.3 C.pen; mandatul de deținere preventivă nr._/1955, pentru fapte grave, care se pedepsesc cu detențiunea grea de la 3 la 20 de ani, conf.art.193, ind.1 alin.3 și art.200 pct.7 și 9, care pedepsește fapta gravă, calificată crimă; adresa Ministerului Afacerilor Interne nr./_ din 26.6.1954 către MAI-DIRECȚIA a VIII-a de înaintare a dosarului de CM-colonie de muncă-privind pe S. A., pentru a fi recercetat, în legătură cu întregul material existent la dosar, deținutul fiind arestat la penitenciarul Văcărești; adresa Procuraturii Militare Teritoriale București nr.2345/11.10.1954 către MAI de prelungire a mandatului de arestare până la data de 9.11.1954; adresa Procuraturii Militare Teritoriale București către penitenciarul Jilava nr.2362/9.05.1955 pentru prelungirea mandatului de arestare până la 15.05.1955; adresa Procuraturii Militare Teritoriale București către penitenciarul Jilava nr.2342/26.05.1955 pentru prelungirea mandatului de arestare până la 15.06.1955; autorizarea nr.2342/30.05.1955 a Procuraturii Militare Teritoriale București pentru efectuarea de către M. Afacerilor Interne, a unei perchiziții domiciliare la numitul S. A., în ., în scopul urmărit; proces verbal de percheziție din data de – indescifrabil-din anul 1955 efectuată la locuința din ..7, . 5.30 și 7.30 dimineața; proces-verbal de percheziție din data de 3.06.1955 efectuată de ofițerul de securitate la dresa din ..7 în perioada cât S. A. era încarcerat; adresa Procuraturii Militare Teritoriale București către penitenciarul Jilava de prelungire a mandatului de arestare până la data de 01.09.1955; rechizitoriul Procuraturii Militare Teritoriale București în dosarul nr.2342/10.08.1955 privind pe S. A., prin care faptele săvârșite de arestat, care a ocupat o funcție de răspundere într-o formațiune politică reacționară-PNT-se califică crima de activitate intensă împotriva clasei muncitoare, iar confiscarea averii este obligatorie, urmând a se institui sechestru asigurător pe averea personală mobilă și imobilă, a învinuitului; adresa Tribunalului M. Teritoriale București nr._/29.09.1955 către penitenciarul Jilava prin care se dispune punerea de îndată în libertate a deținutului S. A.; adresa serviciul C-strict secret; adresa Tribunalului M. Teritoriale București, emisă în baza încheierii din 25.08.1955 de înființarea unui sechestru penal asigurator pe întreaga avere mobilă și imobilă a acuzatului S. A.; sentința penală nr.1291 din/28.09.1955, prin care S. A. este achitat.
La termenul din 5.02.2010, reclamanta și-a precizat cererea înțelegând să se judece în contradictoriu cu S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, potrivit Legii nr.221/2009, art.48 din Constituția României, art.3 și 5 alin.5 CEDO, și Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, respectiv art. 5 și art.9.
S-a depus înscrisuri din care rezultă că reclamanta a uzat de disp.Legii 10/2001 în calitate de moștenitoare a lui A. S. și la solicitarea instanței CNSAS a comunicat dosarul individual al tatălui reclamantei A. S..
S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat notă de ședință, prin care a solicitat în principal respingerea acțiunii, ca nefondată, iar în subsidiar cenzurarea sumelor solicitate cu titlul de daune materiale și morale de către reclamantă.
Tribunalul București secția a IV-a Civilă prin sentința civilă nr.924/18.06.2010 a admis în parte cererea formulată de reclamanta P. D. R. G. în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE: a constatat caracterul politic al măsurii administrative aplicate lui S. A.; a obligat S. R. la acordarea de despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit de S. A. și familia sa, prin condamnarea politică a lui S. A., în cuantum de_ în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății; a respins capătul de cerere prin care se solicită despăgubiri bănești pentru prejudiciul material, ca neîntemeiat.
În considerentele sentinței s-a reținut următoarea situație de fapt:
Autorul reclamantei A. S. în calitatea sa de magistrat și avocat, membru marcant al PNT Gorj, deputat pe lista PNT între anii 1946-1947, membru al CC al PNT, fost director al penitenciarelor și secretar la cabinetul Ministrului Justiției, a fost arestat la data de 15.08.1949 de către lucrători ai organelor de securitate sub acuzația de crimă împotriva clasei muncitoare ce interesează securitatea statului și abia la 10.08.1955 a fost trimis în judecată, dar în final achitat și absolvit de orice penalitate.
Totodată averea sa mobilă și imobilă a fost pusă sub sechestru penal, urmată de confiscarea și repartizarea casei în care locuiau către Consiliul de Miniștrii, familia fiind evacuată.
Art.5 din Legea nr.221/2009 recunoaște dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic, în perioada 6.03._89 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic cum este și cazul deținerii și arestării tatălui reclamantei pentru o perioadă de 6 ani fără să fi fost judecat sau condamnat, iar după decesul acestor persoane, dreptul este recunoscut n favoarea soțului sau descendenților până la gradul 2 inclusiv, de a solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau prin măsuri administrativă luată.
Cât privește criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirilor corespunzător prejudiciului moral suferit de către tatăl reclamantei și implicit de către familia acestuia și în speță de către reclamantă, tribunalul are în vedere în primul rând că în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, având în vedere natura neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat bănește.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, tribunalul consideră că prin măsura deținerii și arestării fără drept luată împotriva reclamantului, măsură care a avut repercusiuni asupra vieții întregii familii ai acestuia cu consecințe pentru întreaga viață, care au afectat relațiile sociale, relațiile de prietenie și dreptul la un statut social, ruinat de către această arestare, vătămări care își găsesc expresia cea mai critică în durerea morală încercată de victimă și familiei acesteia.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, tribunalul va avea în vedere disp.art.5 alin.1 din legea nr.221/2009 luându-se în considerare consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic și importanța valorilor morale lezate, dându-se eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și echitabile.
Cu privire la primul capăt de cerere, tribunalul nu poate reține susținerea pârâtului că în lipsa unei condamnări, reclamanta nu poate beneficia de disp.Lg.221/2009, constatând totodată că măsura arestării și deținerii pe nedrept, fără a exista o hotărâre de condamnare a tatălui reclamantei, pentru acuzația de crimă împotriva clasei muncitoare se încadrează pe deplin în disp.art.3 lit.a și b din Legea 221/2009, reclamanta putând beneficia de măsurile reparatorii conferite de art.5 aceluiași act normativ.
Cu privire la despăgubirile materiale pentru imobilele confiscate, tribunalul urmează să constate că acest capăt de cerere este neîntemeiat, întrucât notificările formulate de către reclamantă în temeiul Legii 10/2001 sunt în curs de soluționare, iar pentru imobil nu s-a depus titlul de proprietate, decât pentru casa din Târgul Cărbunești și pentru care s-a emis decizia nr.1241/2009 privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură.
Cu privire la imobilul situat în București, ., colț cu . că deși s-a depus titlul de proprietate petenta din prezenta cauză nu a solicitat evaluarea și identificarea imobilului, nu a formulat probe care să poată conduce în instanța de judecată la aprecierea cuantumului despăgubirilor, astfel că acest capăt de cerere urmează să fie respins ca neîntemeiat.
Prin încheierea camerei de Consiliu de la 22.10.2010 s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.924/18.06.2010 a Tribunalului București secția a IV-a Civilă în sensul că ”obligă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la despăgubiri bănești în cuantum de 500.000 euro”, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta P. D. R. G., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. P. P. de pe lângă Tribunalul București .
Reclamanta a criticat sentința sub aspectul neacordării daunelor materiale pentru bunurile confiscate ca urmare a condamnării și în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale.
Referitor la daunele materiale se arată că din coroborarea art.5 alin. 1lit.a raportat la art.5 lit.b din Legea nr.221/2009 rezultă 3 condiții cumulative și imperative care trebuie îndeplinite de persoana care solicită despăgubiri, respectiv :să fi suferit o condamnare sau măsură administrativă cu caracter politic; bunurile confiscate să nu fi fost restituite în natură sau să nu se fi primit despăgubiri prin echivalent ,ceea ce înseamnă că notificările au fost respinse sau nu au fost soluționate favorabil; notificările să fie în curs de soluționare,caz în care se aplică prevederea încetării de drept a acestor proceduri.
Referitor la repararea prejudiciului material, în expunerea de motive a Legii nr.221/2009 se arată că legea proprietății prevede restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv prin confiscarea averii, astfel încât s-a dat posibilitatea instanțelor să acorde direct despăgubiri bănești care să acopere valoarea bunurilor confiscate, în situația în care persoanele îndreptățite nu au obținut vreo despăgubire concretă.
Se susține că preluarea averii familiei s-a efectuat ca urmare și în considerarea statutului politic,profesional și social al tatălui apelantei reclamante, care a fost arestat și deținut nelegal timp de 6,5 ani,condamnat în secret și în final achitat.
Arată apelanta că a depus la dosar mijloacele de probă în susținerea acestui capăt de cerere,constând în titluri de proprietate, dovada asupra fazei procesuale a soluționării notificărilor,menținând și soluția pronunțată,pentru unele imobile acestea fiind nefavorabilă reclamantei, în contradicție cu dreptul înscris în actele de proprietate. De asemenea, dreptul de proprietate asupra imobilelor pentru care s-a solicitat acordarea despăgubirilor bănești sunt consemnate în însăși actele din dosarele CNSAS .
În dosarele CNSAS se specifică că la data punerii în libertate, Schileriu A. și familia sa nu mai dețineau nici un bun din cele pe care le aveau în proprietate înainte de arestarea și detenție, rezultând astfel cu certitudine că preluarea abuzivă s-a efectuat ca urmare a luării măsurilor de natură politică, statutului de deputat ales,condiției socio-profesionale, și de cel mai mare moșier din Gorj.
Pentru toate bunurile confiscate nu s-au primit despăgubiri.
Se mai susține că deși s-a depus la dosar actele de proprietate acestea nu au fost analizate și evaluate,respectiv grile a notarilor publici,extrasele prețurilor înscrise pe site-urile imobiliare de specialitate.
Susține apelanta că din 6 imobile(prezentate în cererea de apel) instanța s-a pronunțat numai asupra a două dintre acestea.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, apelanta arată că s-a depus la dosar acte din care rezultă măsurile abuzive suportate de familia sa, măsuri menite să ducă la exterminare precum și la lipsirea familiei de orice surse de venit.
În aceste condiții pretențiile reclamantei au fost pe deplin justificate în condițiile în care, numai salariul ca deputat al lui Schileriu A.,pe perioada de 3 ani a mandatului anulat politic era în valoare de 1.500.000 euro, S. R. având obligația să despăgubească persoanele ce au suferit măsuri punitive nelegale.
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința sub aspectul obligării Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 500.000euro cu titlu de despăgubiri morale, fără a se ține cont de condiționarea social – istorică a actului normativ și a finalităților pe care acesta le urmărește.
Din această perspectivă, dispozițiile art.5 din Legea nr.221/2009 nu pot fi rupte de cadrul normativ în care au fost inserate de legiuitor, iar înțelesul acestui text trebuie să concorde cu finalitatea urmărită de legiuitor, prin adoptarea legii.
În acest sens, prin sintagma „acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare” reiese cu certitudine faptul că legiuitorul s-a referit exclusiv la prejudiciul moral suferit de cel care a fost condamnat politic.
Despăgubirile ce pot fi acordate în temeiul art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 au la baza prejudiciul moral suferit efectiv de condamnat, iar nu de către soțul sau descendenții acestuia, reclamanți în cadrul acțiunii. Mai mult, se susține că din cuprinsul dispozițiilor Legii nr.221/2009 rezultă că acțiunea în plata daunelor morale este o acțiune personală.
Pe de altă parte se mai susține că textul menționat se referă doar în situația condamnărilor pronunțate în baza unor hotărâri judecătorești nu sin în cazul luării unor măsuri de arestare preventivă în baza unui ordin al M.A.I. cu nr.684/1953.
Prin sentința penală nr.1291/28.09.1955 pronunțată de Tribunalul M. Teritorial București, tatăl reclamantei S. A. a fost achitat pentru infracțiunea de crimă de activitate contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare.
O altă critică se referă la cuantumul sumei acordate cu titlu de daune morale, apreciind că acesta este exagerat de mare. În acest sens se arată că suma stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu atât a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
Apelantul citează în sensul susținerilor sale mai multe hotărâri judecătorești pronunțate în acest domeniu.
MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat sentința sub aspectul acordării daunelor morale în cuantum de 500.000 euro, considerând că s-a apreciat greșit cuantumul acestora, întrucât nu s-a ținut cont de O.U.G. nr.62/2010 care a limitat acordarea daunelor morale la 10.000 euro, 5.000 euro și respectiv 2.500 euro.
Se arată că acordarea unei sume atât de mai cu titlu de despăgubiri morale, are ca rezultat îmbogățirea nejustificată a reclamantei în contextul în care Legea nr.221/2009 a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, modificare care este în concordanță cu practica C.E.D.O. în domeniu.
La 08.12.2010 reclamanta P. D. R. G. a formulat o completare a acțiunii, invocând ca temei juridic al acesteia și dispozițiile art.504-506 Cod procedură penală (fila 28 – volumul I apel).
Prin decizia civilă nr. 244/21.10.2013 Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile formulate de apelanții – pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a schimbat în parte sentința apelată în sensul respingerii capătului de cerere privind despăgubirile bănești pentru daunele morale și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
A respins, ca nefondat apelul formulat de apelanta – reclamantă P. D. R. G. .
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta P. D. R. G. .
Prin decizia civilă nr.2624 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Din considerentele acestei decizii, rezultă că motivul de casare a fost determinat de dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, cu referire la art.261 alin.1 Cod procedură civilă, hotărâre fiind nemotivată.
În acest sens s-a arătat că, considerentele cuprind sumar argumentele în sprijinul soluției pronunțate și că acestea sunt și contradictorii, denotând și faptul că instanța de apel nu a cercetat cauza prin prisma actelor depuse și nu a analizat punctual motivele de apel formulate în cauză.
Rejudecând cauza în apel, Curtea va admite apelurile formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București și va respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanta P. D. R. G. pentru următoarele considerente:
Curtea va dezlega în mod unitar prin considerente comune celor trei apeluri, susținerile referitoare la daunele morale acordare în cauză, având în vedere că reclamanta consideră, cuantumul acestora neîndestulător față de suferințele morale îndurate de autorul său, iar pe de altă parte, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București consideră că acordarea acestora s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.
Prioritar, în analiza acestor motive de apel, se impune a se preciza că pe parcursul soluționării cauzei și de la data formulării motivelor de apel, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 prin deciziile nr.1360 și nr.1358/2010, precum și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.12/2012 pronunțată în recurs în interesul legii.
Urmare sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și soluționării acestei excepții prin deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010, s-a stabilit de către această instanță că aceste dispoziții legale sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: „decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie”.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin. 1 din Constituție: „Dispozițiile din legile [...] constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul [...], după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Cum până la data soluționării cauzei, termenul de 45 zile, anterior menționat s-a împlinit, fără a avea loc o punere de acord a prevederilor neconstituționale cu dispozițiile Constituției, instanța de recurs nu poate decât să procedeze la aplicarea acestor decizii definitive și obligatorii în prezenta cauză.
Curtea are, de asemenea, în vedere faptul că în situația excepției de neconstituționalitate a unor prevederi din lege, decizia definitivă a Curții Constituționale produce efecte juridice cât privește aplicarea normei juridice.
În cazul în care se decide că prevederea legală în cauză este neconstituțională - cum este și cazul de față - ea nu mai poate fi aplicată, procesul judecându-se la instanțele judecătorești cu luarea în considerare a acestei noi realități juridice.
Ca atare, decizia Curții Constituționale, așa cum a considerat și prima instanță, paralizează efectele juridice ale normei juridice contestate și constatată ca nefiind conformă prevederilor Constituției.
Efectele pentru viitor date deciziilor instanței constituționale, în controlul „a posteriori”, semnifică faptul că ele nu se aplică situațiilor juridice sau drepturilor câștigate sub imperiul legii înainte de declararea ei ca neconstituțională, or, în cazul de față, reclamantul nu este beneficiarul niciunui drept câștigat, la fond respingându-i-se acțiunea.
Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010, fac trimitere în mod expres la prevederile alin. 1 din același articol, Curtea Constituțională a constatat că trimiterile la lit. a alin. 1 al art. 5 din Legea nr. 221/2009, au rămas fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional.
Curtea reține, totodată, că principiul care stă la baza controlului constituționalității legilor este acela potrivit cu care Constituția este superioară legii, așadar orice lege contrară Constituției nu este lege și că a admite contrariul înseamnă a se ajunge la aplicarea unei norme legale care înfrânge Constituția.
Ca urmare a caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, pronunțate în temeiul art. 146 lit. c din Constituție, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe, prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată, încetându-și de drept efectele pentru viitor.
Având în vedere, pe de o parte, că efectele admiterii excepției se produc erga omnes și, ca atare, în aceleași condiții, atât față de autorul excepției, cât și față de alții, iar pe de altă parte, că, în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia s-a invocat excepția nu mai poate face aplicarea textului declarat neconstituțional prin ipoteză ulterior sesizării instanței, concluzia care se impune este aceea că norma juridică inferioară care înfrânge o dispoziție constituțională nu mai poate fi aplicată în cadrul tuturor proceselor aflate în curs de desfășurare la data publicării deciziei Curții Constituționale.
Curtea reține, totodată, că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la efectele consacrării pe calea controlului de neconstituționalitate, a lipsei conformității unei prevederi legale cu Constituția, a fost deja în atenția Curții Constituționale, așa cum s-a arătat mai sus, astfel că nu este de natură a conduce la alte concluzii, decât cele deja expuse.
Curtea apreciază că trebuie amintită în acest context și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza D. P. împotriva României din 26 aprilie 2007, hotărâre prin care s-a statuat între altele că „nici Convenția, în general, nici art. 13, în special, nu impun statelor contractante o manieră determinată de a asigura în dreptul lor intern aplicarea eficientă a prevederilor acestui instrument”, fiind important că „un sistem bazat pe supremația Convenției și a jurisprudenței aferente acesteia asupra drepturilor naționale este apt să asigure buna funcționare a mecanismului de apărare implementat de Convenție și de protocoalele sale adiționale”.
Prin urmare, Curtea, văzând considerentele celor două decizii de neconstituționalitate, apreciază prin prisma art. 51 din Constituția României că, în aplicarea legii interne, trebuie respectată interpretarea dată acesteia de Curtea Constituțională în analiza compatibilității sale cu norma constituțională, prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform art. 20 din Constituție, având în vedere rolul Curții Constituționale de unică autoritate de jurisdicție constituțională, ce are ca scop garantarea respectării Constituției și, implicit, efectele deciziilor sale pronunțate în această materie.
Așa cum a constatat Curtea Constituțională, legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea, reabilitarea celor condamnați din motive politice, acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
Reglementările adoptate au ținut seama de rezoluțiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096 (1996) intitulată „Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" și nr. 1.481 (2006) intitulată „necesitatea condamnării internaționale a crimelor comise de regimul comunist”.
Potrivit acestor acte cu caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei, având în vedere încălcarea drepturilor omului de către regimul comunist, s-a constatat necesar ca persoanele nevinovate, persecutate pentru fapte care ar fi considerate legale într-o societate democratică să fie reabilitate, să le fie restituite proprietățile confiscate sau să primească compensații, dacă acest lucru nu mai este posibil și, atât timp cât victimele regimului comunist sau familiile lor mai sunt în viață, să poată primi compensații pentru daunele morale suferite.
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, Curtea Constituțională a constatat că există o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice.
Elocvente au fost reținute în acest sens prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acte normative care stabilesc o . drepturi.
Curtea Constituțională a constatat prin deciziile sus menționate că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este, nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Așa cum a reținut și Curtea Constituțională, Curtea consideră că nu poate exista decât o obligație „morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă, dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale neimpunând statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor, această apreciere fiind raportată și la jurisprudența obligatorie a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei, Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei).
Curtea reține, prin referire la aceeași jurisprudență, că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea Convenției ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotărârea din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei). În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (Hotărârea din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
Curtea Constituțională a analizat prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă și a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009 - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Curtea a constatat că prin art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009, scopul urmărit de legiuitor este identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată - adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Deși despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă ar trebui să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative, Curtea Constituțională a constatat că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Prin Decretul-lege nr.118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri morale sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Or, reglementarea criticată s-a apreciat a nu fi temeinic fundamentată.
Curtea Constituțională a observat că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere că Legea nr. 47/1992 nu permite invocarea unei noi excepții de constituționalitate în cazul în care dispoziția legală a fost declarată neconstituțională, se impune concluzia că admiterea excepției de neconstituționalitate trebuie să producă erga omnes.
Prin urmare, admiterea celor două recursuri formulate de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București se întemeiază pe declararea neconstituțională a textului de lege invocat ca temei juridic al cererii de chemare în judecată, iar pe cale de consecință, susținerile apelantei – reclamante față de cuantumul neîndestulător al cuantumului daunelor morale acordate în cauză, devin nefondate.
În ceea ce privește completarea acțiunii sub aspectul temeiului juridic, respectiv art.504 – 506 Cod procedură penală, formulată de apelanta – reclamantă la 18.12.2012, Curtea nu o va analiza deoarece potrivit art.294 alin.1 Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Deoarece instanța de fond nu a fost investită cu analizarea cererii de chemare în judecată și sub aspectul dispozițiilor legale menționate, respectiv art.504 – 506 Cod procedură penală, invocarea acestor temeiuri de drept direct în apel, reprezintă și o schimbare a cauzei, ceea ce este inadmisibil potrivit articolului sus menționat.
În ceea ce privește critica formulată de apelanta – reclamantă referitoare la daunele materiale solicitate, Curtea are în vedere faptul că potrivit art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Prin sentința penală nr.1291 din 28.09.1955, autorul reclamantei S. A. a fost achitat pentru crime de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare.
Este adevărat că anterior finalizării procesului penal prin sentința sus menționată, autorul reclamantei a fost privat de libertate în regim de detenție pe o perioadă de 6 ani.
Pentru a fi însă incidente dispozițiile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, este necesar ca bunurile pentru care se solicită acordarea de despăgubiri în echivalent valoric să fi fost confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
Astfel cum s-a arătat anterior, în cauza nu putem vorbi de o hotărâre de condamnare, deoarece prin sentința penală nr.1291/1955 S. A. a fost achitat, iar pe de altă parte, deși i se aplicat o măsură administrativă privativă de libertate, nu s-a făcut dovada că bunurile solicitare prin cererea de chemare în judecată au fost confiscate ca efect al acestei măsuri administrative.
Din această perspectivă și raportat la probele administrate în cauză, a rezultat că prin rechizitorului din 10.08.1955 cu nr.2342 al Procuraturii Militare Teritoriale București, s-a instituit sechestru asigurător pe averea personală mobilă și imobilă a lui A. S..
Acest sechestru asiguratoriu instituit în timpul urmării penale nu reprezintă însă temeiul confiscării bunurilor imobile, întrucât din celelalte probe administrate în acuză și din precizările efectuate de reclamantă în cel de al doilea ciclu procesual al apelului, rezultă următoarea situație de fapt:
1. Apartamentul din ..11, colț cu ., actuala stradă Athena nr-11, sector 1 București, în suprafață de 402,13 mp. compus din 4 camere și 3 dependințe a trecut în proprietatea statului prin Hotărârea nr.766 a Consiliului de Miniștri a R.P.R. de trecere în folosința statului a imobilului figurând în anexa nr.1112/04.07.1950, în tabelul nominal de preluare al clădirilor naționalizate folosite de C.C.al P.M.P., precum și în anexa Decretului nr.92/1950 poziția nr.6313.
Se observă astfel că acest imobil a trecut în proprietatea statului ca urmare a unor acte normative abuzive de deposedare a unor categorii de persoane considerate privilegiate de regimul comunist, iar pe de altă parte autorul reclamantei a fost deposedat de acest imobil în anul 1950 și ca urmare a sechestrului asigurator instituit prin Rezoluția parchetului, rezoluție care este mult anterioară acestui moment, respectiv 1955.
2. Terenul arabil de 63,5 ha din fosta M. Frasinu – Andreești, actuala comună V., județul Gorj a fost expropriat în baza Legii reformei agrare din anul 1945, aspect ce rezultă fără dubiu din procesul verbal întocmit în 12.10.1946 (fila 111 – 112 dosar apel volumul IV).
3. Conacul boieresc – Domeniu din localitatea S. M., . Județul Suceava, compus din imobil conac, teren 50 ha în jurul conacului și 294 ha teren (din care 214 ha terne arabil și 80 ha pădure) a făcut de asemenea obiectul reformei agrare din 25.05.1946, astfel cum rezultă din procesele verbale aflate la filele 115 – 116 dosar apel volumul IV.
4. Terenul forestier – pădure – în suprafață de 518,50 ha situat în localitatea S. M., . Suceava a fost de asemenea expropriat conform Decretului – Lege nr.83/1949.
5. Teren forestier – pădure – în suprafață de 90,6 ha în muntele Urechea, orașul Azuga, județul Prahova a trecut în proprietatea statului tot în temeiul reformelor agrare, întrucât reclamanta împreună cu alte persoane au solicitat acest teren în baza Legii nr.18/1991.
Înscrisuri de la fila 180 din volumul IV al dosarului de apel, intitulat „Referat de urmărire operativă” și aflat în dosarul securității ce îl privea pe autorul reclamantei, nu face dovada că această suprafață de teren ar fi putut face obiectul unei confiscări în temeiul măsurii administrative a reținerii ilegale.
În precizările din data de 14.05.2015 reclamanta a solicitat și echivalentul salariului de deputat al lui S. A. însă această sumă de bani nu se circumscrie dispozițiilor art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 întrucât obiectul despăgubirilor nu poate fi decât imobilele preluate abuziv în perioada 06.03._ – 22.12.1989 și care fac obiectul legilor speciale de reparație, respectiv Legea nr.10/2001 și Legea nr.247/2005.
Astfel fiind, Curtea apreciază că cererea apelantei – reclamantei prin care solicită despăgubiri reprezentând echivalentul valorii imobilelor sus menționate este neîntemeiată întrucât toate aceste bunuri imobile, construcții și terenuri au fost preluate de stat în temeiul unor legi speciale în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 și nu confiscate fie prin hotărâre de condamnare (aceasta lipsind cu desăvârșire) și nici ca efect al măsurii administrative privative de libertate, întrucât deposedarea autorului reclamantei de imobilele menționate s-a realizat anterior măsurii de instituire a sechestrului asigurator din 10.08.1955.
Având în vedere aceste considerente, Curtea va respinge apelul formulat de reclamantă, ca nefondat, va admite apelurile formulate de apelanții MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, va schimba în parte sentința în sensul respingerii cererii reclamantei de obligare a Statului R. la plata daunelor morale ca neîntemeiate și, va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă P. D. R. G. cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocat „C. N. în București, ..20, sector 5 împotriva sentinței civile nr.924/18.06.2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă.
Admite apelurile formulate de apelantul pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI cu sediul în, București, ., sector 5 și în București, . Gerota, nr. 13, sector 2 și de apelantul M. P., P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI cu sediul în București, .-3, sector 3 împotriva sentinței civile nr.924/18.06.2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul respingerii capătului de cerere privind despăgubirile bănești pentru daune morale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red.D.A.B
Tehnored.C.S./DAB
6 ex/22.07.2015
T.B.Secția a IV-a Civilă – C.Segărcianu
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 150/2015. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 356/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
