Conflict de competenţă. Sentința nr. 113/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 113/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-08-2015 în dosarul nr. 113/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 113 F
Ședința din camera de consiliu din 19.08.2015
Curtea constituită din:
Președinte - M.-A. N.-G.
Grefier - M. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit în soluționarea cauzei privind pe reclamanții U. N., U. V., C. M. M. și pe pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Cauza se soluționează în condițiile art.22 alin.5 din Codul de procedură civilă.
Se face referatul cauzei de către grefier, după care instanța reține dosarul în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la 14.02.2014 sub nr._ reclamanta A.N.R.P., în contradictoriu cu U. N., U. V. și C. M. M., a formulat cerere de întoarcere a executării silite, prin restabilirea situației anterioare executării silite dispuse în dosarul de executare nr.1028/2012 aflat pe rolul B. D. și D. prin care s-a înființat poprirea asupra sumei de 607.155,86 lei în temeiul titlului executoriu constând în Decizia nr.5763/FF/21.11.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivare a arătat că prin sentința definitivă a Judecătoriei Sectorului 2 București a fost admisă contestația la executare și a fost anulată executarea silită și formele de executare în dosarul de executare nr.1028/2012.
Pârâții au formulat întâmpinare dar și cerere reconvențională.
Prin cererea reconvențională aceștia au solicitat în contradictoriu cu A.N.R.P., dar și cu S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea A.N.R.P. la plata unei sume de bani egală în cuantum cu valoarea dreptului de creanță constatat prin decizia de despăgubire nr.5763/FF/21.11.2008 cu titlu de despăgubire pentru refuzul A.N.R.P. de a soluționa și de a emite titlul de plată într-un termen rezonabil.
În motivare au arătat că A.N.R.P. nu a emis titlul de plată nici după 6 ani de la emitere titlului de despăgubire, că prevederile Legii nr.247/2005 sunt lipsite de fond și că aceasta ar fi singura modalitate de încasare a despăgubirilor.
Prin sentința civilă nr.7380/18.06.2014 Judecătoria Sector 2 București a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată și a disjuns cererea reconvențională fiind format dosar nr._/300/2014.
Prin sentința civilă nr._/01.10.2014 pronunțată în acest din urmă dosar a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței, iar cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului București.
În motivarea acestei ultime sentințe s-a reținut că nu este incident art. 17 C.proc.civ., întrucât s-a stabilit anterior în cauză că cererea de față nu are o legătură cu cererea principală inițială, neexistând o legătură suficientă sau interdependență între cele două cereri .
S-a arătat că această cerere incidentală este fie de natură civilă (dar depășind plafonul valoric până la care competența revine judecătoriei, valoarea pretențiilor fiind de 503.300 lei), fie de competența instanței de contencios administrativ, respectiv Tribunalul București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București,secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr._ .
La termenul de judecată din 24.09.2014 instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale funcționale a Secției a II-a de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București,excepție ce a fost admisă prin sentința civilă nr. 217 din data de 14.01.2015, cauza fiind declinată în favoarea uneia din secțiile civile ale Tribunalul București .
În luarea acestei decizii, Tribunalul a avut în vedere, cu titlu preliminar, faptul că reclamanții reconvenționali nu au invocat ca temei în drept Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
A mai reținut tribunalul că în speță, cererea de chemare în judecată are un obiect pur patrimonial, nefiind precedată de o acțiune în contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ sau constatarea refuzului nejustificat al pârâților de soluționare a unei cereri în termenul legal.
Condiționarea admisibilității acțiunii în daune, de soluționarea unei acțiuni anterioare de către instanța de contencios administrativ, rezultă din conținutul art. 19 alin. (1) al legii organice mai sus enunțată, conform căreia, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Totodată a mai reținut că reclamanții nu au invocat prevederile art.1 și urm. din Legea nr.554/2004 nu au demonstrat că anterior s-au adresat cu o cerere pentru anularea unui act administrativ sau recunoașterea dreptului pretins ori a interesului legitim, condiții în care cererea în pretenții trebuie soluționată de instanța de drept comun competentă (în acest sens a se vedea și Decizia nr.2089/06.06.2006 a ÎCCJ secția de contencios administrativ și fiscal); în speță, având în vedere criteriul valoric această instanță este Tribunalul București, secția civilă.
Nu în ultimul rând, în cauză s-a reținut că pretențiile derivă din modalitatea de aplicare a Legii nr.247/2005 iar din economia dispozițiilor Legii nr. 10/2001 controlul jurisdicțional aparține secției civile a tribunalului.
Ca urmare, cererea a fost înregistrată pe rolul Secției a IV-a civilă a Tribunalului București la data de 05.02.2015 sub numărul de dosar_ .
La termenul din data de 08.04.2015 Tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale.
Prin sentința civilă nr.504/08.04.2015, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții U. N., U. V. și C. M. M., în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Judecătoriei Sector 2 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și suspendă din oficiu orice procedură și a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel București, secția civilă pentru soluționarea conflictului negativ pe calea regulatorului de competență.
Tribunalul a reținut astfel că cererea reconvențională a fost disjunsă de cererea principală, formându-se dosarul nr._/300/2014, care a fost declinată succesiv, formând în prezent obiectul prezentei cauze.
Cererea reconvențională este o cerere incidentală întrucât are o existență de sine stătătoare (ca și cererea principală), dar este formulată într-un proces deja început.
În consecință, devin incidente dispozițiile art.17 C.proc.civ., potrivit cărora: ”Cererile accesorii și incidentale sunt de căderea instanței competente să judece cererea principală”.
Textul de lege menționat consacră un caz de prorogare legală a competenței. În consecință, dacă a operat prorogarea competenței în privința soluționării cererii reconvenționale, iar legea prevede posibilitatea disjungerii acesteia (art.120 alin. C.proc.civ.), instanța ce a devenit competentă în temeiul art.17 C.proc.civ., în speță Judecătoria Sectorului 2 București, își va păstra competența de a soluționa cererea incidentală și după disjungere.
Prin urmare, nu se va putea declina competența în favoarea instanței care, în mod normal, ar fi fost competentă să judece cererea respectivă, dacă aceasta ar fi fost formulată pe cale principală.
Întrucât Judecătoria Sectorului 2 București, prin sentința civilă nr._/01.10.2014 pronunțată în dosar nr._/300/2014 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de dispozițiile art. 20 pct.2 C.proc.civ. tribunalul a constatat ivit conflictul negativ de competență, iar în baza art.21 C.proc.civ. a suspendat din oficiu orice altă procedură.
Cum cele două instanțe în conflict (Tribunalul București și Judecătoria Sector 2 București) se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel, în baza art.22 alin.2 C.proc.civ. tribunalul a înaintat dosarul la Curtea de apel București, secția civilă pentru soluționarea conflictului negativ pe calea regulatorului de competență.
Cauza s-a înregistrat pe rolul aceste Curți la data de 22.07.2015.
Examinând, conflictul de competență ivit în prezenta cauză în raport de dispozițiile art. 20 și urm. din codul de procedură civilă de la 1865, incident cauzei deduse judecății, Curtea constată următoarele:
Prima instanță a fost învestită cu o cerere prin care pârâții U. N., U. V. și C. M.-M., chemați în judecată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 2 București, având ca obiect întoarcere executare silită, au solicitat instanței învestite cu soluționarea cererii introductive sa oblige pe reclamanta inițială A.N.R.P., dar și pe S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata unei sume de bani egală cu valoarea dreptului de creanța constatat prin decizia de despăgubire nr. 5763/FF/21.11.2008, cu titlu de despăgubire pentru refuzul ANRP de a soluționa si de a emite titlul de plată ..
In drept, au fost invocate disp. art. 11, art. 20, art. 22 din Constituția României si art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O.
Această cerere a fost disjunsă de cererea principală, formându-se dosarul nr._/300/2014.
Curtea reține astfel că cererea de față a fost formulată pe cale incidentală într-un alt proces.
Curtea constată că, deși dispozițiile art. 17 C.proc.civ. stabilesc expres prorogarea legală de competență a cererilor accesorii sau incidentale, așa încât ele vor fi judecate de instanța competentă să soluționeze cererea principală conform principiului „accesorium sequitur principale" (accesoriul urmează soarta principalului), care își va păstra competenta de a soluționa cererea incidentală și după disjungere, aceste prevederi nu pot fi incidente în speță.
Curtea reține în acest sens că prin sentința civilă prin care s-a dispus disjungerea, sent. civ. nr. 7580/18.06.2014 pronunțata în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 2 București, urmare a punerii în discuție a inadmisibilității respectivului demers judiciar al pârâților pe această cale a cererii reconvenționale, s-a statuat că cererea intitulată „reconvențională” are un obiect distinct de cel al cererii principale și că nu există o legătură directă suficienta cu obiectul principal al cererii de chemare în judecată care sa justifice soluționarea împreuna a celor două cereri, instanța dispunând disjungerea prin raportare și la împrejurarea că respingerea ca inadmisibila a cererii reconvenționale ar duce la lăsarea nesoluționată a acestor pretenții.
Rezultă, deci, că prima instanță a stabilit că respectiva cerere nu este o cerere reconvențională, neputând fi calificată în aceste condiții ca o cerere cu caracter incidental prin raportare la cererea inițială formulată de reclamanta A.N.R.P.
Mai reține Curtea că sentința sus-menționată a fost atacată cu recurs numai de reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - ANRP, recurs admis prin Dec. civ. nr. 3478R/5.11.2014 a Tribunalului București Secția a IV-a civilă, hotărârea de fond fiind modificată în sensul admiterii acțiunii și a dispunerii întoarcerii executării silite prin obligarea pârâților la plata sumei de 607.155,86 lei.
In aceste condiții, statuările instanței referitoare la calificarea dată cererii de față se impun și instanței chemate să pronunțe regulatorul de competență, Curtea urmând să se raporteze în stabilirea instanței competente exclusiv la prevederile art. 2 pct.1 lit.b C.proc.civ., conform cărora tribunalul judecă procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția litigiilor enumerate limitativ de acest text legal, în cadrul cărora nu se încadrează și obiectul prezentei cauze.
In consecință, reținând că pretențiile solicitate de reclamanți prin cererea analizată sunt în valoare de 503.300 lei (respectiv, „o sumă egală cu valoarea dreptului de creanță constatat prin decizia de despăgubire nr. 5673/FF/2008” emisă de C.C.S.D. conform Legii nr. 247/2005), Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții U. N., U. V. și C. M. M., toți cu domiciliul ales la C.. Av. Tirdea C. din Calea Călărașilor nr. 57, ., sector 3, și pe pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca nr. 202, și S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, ., în favoarea Tribunalului București.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.08.2015.
PREȘEDINTE,
M.-A. N.-G. GREFIER,
M. C.
Red.M.A.N.G.
Tehdact.R.L./M.A.N.G.
7 ex.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 114/2015. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 126/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
