Legea 10/2001. Decizia nr. 146/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 146/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2012 în dosarul nr. 146/2012
Dosar nr._ (_ )
Completul 2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 146
Ședința publică de la 30.01.2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenta - reclamantă S. (S.) O., împotriva sentinței civile nr. 1264 din 22.06.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
P. are ca obiect - Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 16.01.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea cauzei la 23.01.2012 și apoi la 30.01.2012, hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1264/22.06.2011, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S. (S.) O., în contradictoriu cu pârâții M. București, prin P. G. și P. G. al Municipiului București.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin cererea dedusă judecății, reclamanta a solicitat soluționarea notificării, potrivit Deciziei nr.XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, motivat de faptul că termenul de 60 de zile necesar soluționării notificării de către M. București prin Primar G. a expirat și nu s-a primit nici un răspuns din partea pârâtului.
Astfel, reclamanta a formulat notificarea înregistrată sub nr.2926/08.08.2001 la B. B., R. și B. (filele 28-30), în baza căreia s-a constituit dosarul administrativ nr._, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din teren și construcții, la care se adaugă întreg inventarul de mașini,utilaje și instalații, imobil situat în București, ..n., sector 4.
Reclamanta susține că este moștenitoarea părinților săi Pliscof F., decedat la data de 04.04.1973 și Pliscof A., decedată la data de 29.07.1993.
Din certificatul de naștere înregistrat sub nr.989/29.04.1929 la Primăria Sector 4 București (fila 63) rezultă că părinții lui Pliscof O.-D. sunt Pliscof F. și Pliscof A.-Ermoza.
Pliscof O.-D. s-a căsătorit la data de 21.07.1956 cu S. S., păstrându-și numele de „Pliscof”, astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie nr.1093/21.07.1956 eliberat de Primăria Sector 4 București (fila 156).
Din Ordinul de moștenire din data de 13.01.1986 rezultă că moștenitorul lui Pliscof F. este S. O., în calitate de fiică, iar moștenitorul lui Pliscof A. este tot S. O., în calitate de fiică, potrivit Ordinului de moștenire din data de 07.06.1994 (filele 68-72).
Aceste înscrisuri nu fac dovada că reclamanta este persoană îndreptățită a solicita măsuri reparatorii în condițiile art.3 și 4 din Legea nr.10/2001.
Astfel, cele două ordine de moștenire invocate nu sunt apostilate în condițiile prevăzute de art.4 și 5 din Convenția de la Haga din 1961, ceea ce înseamnă că nu se poate atesta veridicitatea semnăturii și calitatea în care a acționat semnatarul actului. Mai mult, reclamanta nu a făcut dovada că este una și aceeași persoană cu numita Pliscof A., ai cărei autori sunt Pliscof F. și Pliscof A. și care au dobândit terenul ce face obiectul notificării prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr._/18.07.1936 la Grefa Tribunalului I., Secția notariat (filele 31-33).
Tribunalul nu a avut în vedere cele două declarații de notorietate din data de 10.11.2002 (filele 137 și 141) prin care numiții Steigmann P. și M. Markowitch A. au declarat că S. O. este una și aceeași persoană cu S. O. D. sau Shwartz O..
Tribunalul a avut în vedere că numita Pliscof O.-D., fiica lui Pliscof F. și a lui Pliscof A. - Ermoza prin căsătorie cu Șfartz S. și-a păstrat numele de Pliscof. Cât timp la dosarul cauzei nu există niciun act de stare civilă care să ateste că Pliscof O.-D. este una și aceeași persoană cu reclamanta S. (S.) O., tribunalul a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada calității sale de moștenitor a numiților Pliscof F. și a lui Pliscof A.- Ermoza cărora le-a aparținut terenul în litigiu, nefiind îndeplinite astfel cerințele art.3 și 4 din Legea nr.10/2001.
Nefiind îndeplinită una din cerințele esențiale pentru a solicita măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.10/2001, respectiv aceea de persoană îndreptățită, tribunalul nu a mai analizat și celelalte condiții prevăzute de lege în vederea soluționării pe fond a notificării.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta S. (S.) O., criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv în mod greșit s-a reținut că nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, judecătorul având obligația să îi solicite administrarea probatoriului necesar pentru a completa dovezile.
Verificând legalitatea sentinței recurate în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat în cauză, Curtea a constatat că recursul este fondat și în baza art.312 alin.3 Cod procedură civilă, a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente:
Cererea introductivă de instanță promovată de recurentă la 13.09.2010 are ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de dispoziție de primar privitor la retrocedarea în natură a terenului în suprafață de 2.500 mp situat în . 4 și acordarea de despăgubiri bănești.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001 care nici în prezent nu a fost soluționată.
În dovedirea cererii recurenta a depus acte de stare civilă, titlu de proprietate și copie după sentința civilă nr.5572/2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
Tribunalul a reținut că recurenta nu a făcut dovada că este persoană îndreptățită în sensul art.3 și 4 din Legea nr.10/2001.
În sensul legii sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora sau moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Recurenta a depus la dosar copie după sentința civilă nr.5572/2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în considerentele căreia s-a reținut că recurenta este singura moștenitoare a defunctului Pliscof F., fiind fiica acestuia. Se reține că reclamanta S. (S.) O. este cunoscută și ca S. O. D..
De asemenea, la fila 157 din dosarul de fond este depusă copie după adeverința nr._/16.10.2002, din care rezultă că S. O. a fost Pliscof.
Tribunalul, față de întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv actele de stare civilă și ordinele de moștenire aflate la filele 68 și 71 din dosarul de fond, nu putea să rețină că reclamanta nu a făcut dovada că este una și aceeași persoană cu Pliscof O., ai cărei autori sunt Pliscof F. și Pliscof A..
Dacă aprecia necesar a fi completat probatoriul, tribunalul, în temeiul art.129 Cod procedură civilă, avea obligația să pună în vedere recurentei să administreze probatorii în susținerea pretențiilor sale. Procesul civil este guvernat de principiul contradictorialității și în baza acestui principiu probele sunt solicitate de părți în condițiile art.112, 115, 132, 167 Cod procedură civilă și administrate de instanță. Tribunalul nu a motivat care este rațiunea pentru care nu a ținut cont de cele două declarații de notorietate aflate la filele 137 și 141 din dosarul de fond, deși conform art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă avea obligația să clarifice motivul pentru care a înlăturat aceste două probe.
Constatând că tribunalul a procedat la soluționarea cererii promovate de recurenta S. (S.) O. „fără a mai analiza și celelalte condiții prevăzute de lege în vederea soluționării pe fond a notificării” în condițiile art.312 alin.3 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul, a casat sentința recurată constatând că instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta – reclamantă S. (S.) O., împotriva sentinței civile nr.1264/22.06.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. BUCUREȘTI prin P. G. și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.01.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
I. A. G.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./15.02.2012
TB-S.4 – L.I.-C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 165/2012. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 168/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
