Evacuare. Decizia nr. 864/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 864/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-05-2012 în dosarul nr. 864/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 864 R
Ședința publică de la 02.05.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- P. F.
JUDECĂTOR:- M. A.
JUDECĂTOR:- D. Y.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenții-pârâți C. C. și C. L. împotriva Deciziei civile nr. 481 A/23.04.2006 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. S. G. VECHI și intimata-intervenientă P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, având ca obiect, evacuare.
Dezbaterile orale și concluziile pe fond, au avut loc în ședința publică din data de 25.04.2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 02.05.2012, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Prin sentința civilă nr.7715 din 26.09.2005 pronunțată în dosarul nr._/2004 al Judecătoriei Sectorului 3 București s-a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantei ca neîntemeiată. S-a admis cererea formulată de reclamanta P. Sf.G. Vechi și în consecință s-a dispus evacuarea pârâților C. C. și C. L. din imobilul situat în București, ..1D, mezanin, . precum și obligarea la plata sumei de 5.343.500 rol cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, în sinteză, s-a reținut următoarea situație de fapt și de drept.
Referitor la excepția lipsei calității procesual active a reclamantei s-a arătat că este neîntemeiată deoarece reclamanta a făcut dovada calității de proprietar și implicit al calității procesual active. S-a reținut că reclamanta este proprietar al imobilului în baza contractului de concesiune și al procesului – verbal din 5.12.1912, dreptul său de proprietate fiind intabulat în Cartea Funciară prin încheierea nr._/22.04.2005 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 3.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că închirierea este un contract prin care se asigura folosința temporară, totală sau parțială, a unei locuințe, în schimbul unei sume de bani.
Potrivit art.13 din Legea nr.114/1996 în cazul în care părțile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriașul este obligat să părăsească locuința la termenul contractual. Având în vedere că părțile nu au determinat durata locațiunii,contractul i-a sfârșit prin denunțarea unilaterală de către oricare dintre părți,cu respectarea termenului de preaviz (art.1436 alin.2 cod civil ).
În toate cazurile acțiunea de chemare în judecată pentru evacuare constituie manifestarea neechivocă a voinței de denunțare a contractului, termenul de preaviz fiind acoperit de timpul necesar soluționării litigiului, așa cum s-a decis constant în practica judecătorească.
În speță, a reținut instanța, între reclamantă, în calitate de proprietar și pârâți, în calitate de chiriași s-a încheiat un contract de închiriere cu privire la apartamentul nr.4, situat în imobilul din București, ..1D,mezanin, sector 3, pe o perioadă de 1 an, începând cu 1.10.2002 până la 1.10.2003. Acest contract nu a fost reînnoit prin convenția părților, dar chiriașii au rămas în folosința imobilului după expirarea termenului contractual și fără ca locatorul să-i împiedice, închirierea considerându-se, conform art.1437 și 1452 Cod civil, reînnoită prin tacita relocațiune.
În ce privește termenul de preaviz s-a reținut că a fost acoperit de timpul necesar soluționării litigiului, astfel că pârâții ocupă spațiul fără a deține un titlu, motiv pentru care s-a admis acțiunea, iar în temeiul art.274 Cod procedură civilă au fost obligate la cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții C. C. și C. L. iar Municipiul București prin Primarul General a formulat cerere de intervenție în interesul apelanților pârâți.
Prin decizia civilă nr.481 A din 23.04.2007 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București Secția a IV a Civilă s-a respins ca nefondat apelul pârâților C. C. și C. L. și ca nefondată cererea de intervenție formulată de Municipiul București iar apelanții pârâți au fost obligați la 200 lei cheltuieli de judecată către intimata – reclamantă.
Referitor la motivele de apel s-au reținut următoarele:
Primul motiv de apel, potrivit cu care motivarea privește alte părți, nefiind consemnate susținerile părților și modul de soluționare a excepțiilor, este neîntemeiat, el fiind practic soluționat prin respingerea excepției nulității absolute a sentinței instanța de fond, conform încheierii pronunțate la 8.05.2006.
În ce privește al doilea motiv de apel, legat de greșita respingere a excepției lipsei calității procesual active a reclamantei, s-a reținut că soluția instanței de fond este corectă, reclamanta justificând calitatea procesual activă prin cererea de evacuare.
S-a mai arătat că acțiunea în evacuare este personală care nu se confundă cu acțiunea în revendicare astfel că reclamanta nu trebuie să facă dovada absolută a dreptului de proprietate, fiind suficient pentru a justifica calitatea procesual activă prin dovedirea calității de locator, calitate dovedită cu contractul de închiriere existent la fila 23 dosar fond.
În ce privește dreptul de proprietate s-a reținut că intimata – reclamantă a făcut credibilă existența acestui drept, pentru a avea calitate procesual activă, în formularea acțiunii în evacuare.
S-a arătat de către instanță că, din actele atașate la dosarul de apel, filele 26 – 32, imobilul din ..1D, sector 3 a fost construit în baza autorizației de construcție nr.23 V /22.02.1913 și a contractului de concesiune încheiat prin procesul verbal nr._/5.12.1912 al Tribunalului I., încheiat între Biserica Sf. G. Vechi și d-l D. O. S., pe terenul aparținând Bisericii, conform contractului de concesiune iar, conform aceluiași contract la sfârșitul concesiunii, anul 1938, imobilul a trecut în proprietatea Bisericii S. G. Vechi.
Aceste acte privesc imobilul în litigiu, aflat în ..1D și rezultă din adresa emisă de Direcția Evidența Proprietate Cadastru (fila 53 dosar apel) care atestă că adresa din autorizație de construcție – ..2 este aceeași cu ..2, devenit nr.1D Calea Călărașilor, actual ..1D. Acest drept de proprietate a fost intabulat, conform încheierii nr._/22.04.2005 a OGPI sector 3.
Referitor la susținerile apelanților privind încheierea nr._/14.06.2005 a OCPI Sector 3 s-a arătat că sunt neîntemeiate pentru că, în primul rând nu anulează prima încheiere, ci doar se notează în cartea funciară plângerea formulată de Asociația de Locatari, . împotriva primei încheieri de intabulare, în al doilea rând, plângerea notată a fost respinsă prin sentința civilă nr.3478/14.04.2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin decizia nr.1607/10.11.2006 a Tribunalului București.
Referitor la critica privind respingerea cererii de suspendare întemeiată pe art.183 Cod penal s-a arătat că procedura înscrierii în fals, reglementată de art.180 și urm. Cod procedură civilă poate avea în vedere doar falsul material, respectiv contestarea scrisului și a semnăturii ca fiind false iar nu falsul intelectual. Cum apelanții au solicitat analizarea unui fals intelectual, respectiv atestarea de către funcționarul public cu atribuții specifice a unei împrejurări nereale și anume consemnarea calității de proprietar al reclamantei, procedura înscrierii în fals, așa cum apare reglementată de art.180 și urm. Cod procedură civilă, nu este aplicabilă.
Instanța a mai reținut că dreptul de proprietate al reclamantei apare credibil pentru că se coroborează cu procesul verbal de inventar din 20.06.1941 (fila 62 dosar apel) din care rezultă că P. M. București, prin Comisia de inventariere a imobilelor publice constată dreptul de proprietate al Parohiei asupra imobilului în litigiu. De asemenea, din adresa emisă de Consiliul Local Sector 3 (fila 34 dosar apel) rezultă că în perioada 1952 – 1995 P. Bisericii S. Gheoeghe Vechi a figurat impusă la venituri din închirieri la adresa ..1D, iar în prezent figurează în baza de date ca impusă pentru construcție și teren în suprafață totală de 380 mp la aceeași adresă, aspect care vine să confirme calitatea de proprietar și locator a intimatei – reclamante.
Simpla evidență că ar figura ca proprietar statul nu este relevantă, având în vedere numeroasele neconcordanțe între evidențele aceleiași instituții, în care tot ca proprietar apare și P. S. G. Vechi, în condițiile în care, comparând actele vechi, P. justifică titlu pentru formularea acțiunii în evacuare.
În concluzie, s-a reținut că reclamanta are calitate procesual activă pentru formularea acțiunii în evacuare, întrucât nefiind vorba de o acțiune în revendicare este suficient ca reclamanta să facă credibilă existența acestui drept, fapt dovedit.
În ce privește critica referitoare la lipsa unei aprobări statutare pentru formularea acțiunii s-a reținut că au fost aprobate demersurile în justiție de către chiriarhul locului, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, potrivit adreselor existente la dosar.
Pe fondul cauzei s-a reținut că instanța de fond a reținut corect situația de fapt și corect a admis acțiunea în evacuare, motiv pentru care în temeiul art.296 Cod procedură civilă a respins apelul ca nefondat, iar față de această soluție, în conformitate cu art.49 și următoarele Cod procedură civilă tribunalul a respins și cererea de intervenție. În temeiul art.274 Cod procedură civilă apelanți au fost obligați la 200 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei au formulat recurs pârâții C. C. și C. L. .
În motivarea cererii de recurs întemeiată pe art.304 pct.9 Cod procedură civilă s-au susținut următoarele critici:
La fila 2 al cererii de recurs (fila 3 dosar nr._ al Curții de Apel București Secția a IV a Civilă) se face o scurtă expunere a petitului cererii de chemare în judecată și se afirma că s-a admis cererea reclamantei deși aceasta nu mai avea calitate procesuală de a solicita evacuarea și cu cât mai puțin de a purta negocieri privind o nouă închiriere. De asemenea s-a afirmat că hotărârea instanței de fond în motivare se referea la cu totul alte persoane și că din acest motiv, apărările lor nu au fost luate în considerare.
Apoi se arată că în faza de apel s-a invocat excepția nulității hotărârii instanței de fond pentru că s-a referit la alte persoane și pentru că, ar fi fost privată de un stadiu procesual – fondul.
De asemenea s-a relatat că la nivelul instanței de apel au fost comise o . erori care au condus la pronunțarea unei hotărâri netemeinice și nelegale, făcându-se o greșită aplicare a Legii ( art.304 pct.9 Cod procedură civilă ).
Printr-un prim și ultim motiv de recurs s-a arătat că în cadrul excepției lipsei calității procesual active s-a arătat că reclamanta intimată are încheiere de intabulare pentru un imobil de la o altă adresă, aspect de natură de a se verifica justețea înscrisului care stă la baza cererii de evacuare.
Printr-un al doilea aspect s-a arătat că există inadvertențe în înscrisurile depuse la dosar și care conferă reclamantei calitatea de detentor.
În dezvoltarea motivului s-a arătat că într-un înscris se arată că reclamanta este concesionarul unui imobil situat în ..18 și 20 colț cu ..2 iar pe încheierea de intabulare apare menționat ..19 fost C.Moșilor nr.36 și nu fost . și 20 colț cu ..2.
Recurenții au arătat că acest argument al lor a fost denaturat de către instanța de apel, în sensul că a fost privit ca o apărare la o acțiune în revendicare, argument ce nu a fost primit ca o apărare la acțiunea în evacuare.
S-a arătat că de fapt s-a intenționat să se arate că înscrisul depus de reclamantă privește un alt imobil iar motivul pentru care nu poate cere evacuarea este acela că nu poseda practic nici un înscris.
Sub un al treilea aspect, arătat de recurenți ca fiind subsidiar, referitor la considerentul instanței de fond „simpla evidență – vezi fila 162 din dosar apel că ar figura ca proprietar Statul nu este relevantă” s-a arătat că reclamanta este doar un detentor precar, detenție ce i-a fost conferită de numitul D. O. S., în realitate statul fiind proprietar dovada fiind și promovarea de către reclamant a unei acțiuni în constatarea uzucapiunii, conform sentinței civile nr.9830/15.11.2002 pronunțată în dosarul nr.7434/2002 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
În final se arată că s-au pronunțat soluția greșită fiind admisă o acțiune în evacuare promovată de un detentor precar.
La dosar s-a depus procura specială autentificată sub nr.824/24.01.2007 prin care C. L. îl împuternicea pe C. C. să-i reprezinte interesele în actualul dosar nr._ un înscris numit „Note scrise” depuse de recurentul C. C., adresa nr.1402/20.09.2007 a . în care se arată că imobilul din ..1D, sector 3 nu a figurat în evidențele . copia unei cereri de chemare în judecată formulată de Municipiul București în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice prin care se solicita constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului din ..1D, sector 3, în temeiul art.111 Cod procedură civilă adresa nr.683/12.03.2008 emisă de Consiliul General al M. București – Administrația Fondului Imobiliar din care rezultă că imobilul situat în ..1D nu s-a aflat și nu se află în administrarea A. F.I. și nici nu dețin date despre imobil, adresa nr.5966/25.04.2008 al Consiliul Local Sector 3 – Direcția Impozite și Taxe Locale din care rezulta că pentru imobilul cu adresa ..1D figurează plătitor de impozite P. S. G. Vechi iar impunerea s-a făcut în baza contractului autentificat sub nr._/1912 și a încheierii nr._/22.04.2005 a OCPI – Sector 3, înscrisuri care au și fost anexate sentința civilă nr.363/20.01.2004 prin care s-a anulat ca insuficient timbrată cererea de chemare în judecată formulată de P. Sf.G. Vechi de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune a imobilului situat în București, ..1D sector 3;adresa nr._/7886/14.06.2006 a Primăriei M. București – Direcția Evidența Imobiliară și Cadastru în care se arată că imobilul ce poartă adresa ..1D în mai purtat adresele nr.2 pe . – 1919); nr.2b . 1937); nr.2 . 1948 – 1987) nr.1D Calea Călărașilor (1987 – 1995); nr.18 Calea Văcărești (până la nivelul anului 1924) și 52 pe . 1924);adresă emisă de P. M. București (fila 66 dosar recurs) în care se arată că cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice a fost respinsă la fond și apel iar recursul s-a perimat; adresa nr.4459/2008 a Patriarhiei Române – Mitropolia Munteniei și Dobrogei prin care se certifică delegarea Parohiei S. G. Vechi de a face demersuri în vederea apărării dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, ..1D, sector 3; sentința civilă nr.9830 din 15.11.2002 definitivă și irevocabilă pronunțată în dosarul nr.7434/2012 al Judecătoriei Sectorului 3 București, prin care s-a respins acțiunea Parohiei S. G. Vechi de recunoaștere a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, ..1D, sector 3, pe considerentul că Decretul – Lege nr.115/1938 nu se aplică speței și că înscrierea dreptului în Cartea Funciară provizorie, în temeiul Decretului – Lege nr.242/1947 nu este constitutiv de drepturi ce poate avea cel mult valoarea unei prezumții de proprietate; sentința civilă nr.4204/11.05.2006 pronunțată în dosarul nr._/301/2005 al Judecătoriei Sectorului 3 București, definitive și irevocabilă, prin care s-a respins acțiunea reclamantei Asociația de Locatari (chiriași) nr.1D de obligare a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice de a prelua în patrimoniul statului imobilul din București, ..1D, pe motivul că ar fi fără stăpân, respingerea s-a motivat pe considerentul că la nivelul anului 1986 – terenul în suprafață de 470 mp era proprietate de stat și că P. S. G. vechi – care a încheiat contracte de închiriere cu locatarii, ar fi avut doar calitatea de administrator al fondului locativ și deci bunul nu era fără stăpân.
S-au mai depus Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române; rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de Broticevici T. și R. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijența în serviciu și fals material în înscrisuri oficiale prevăzute de art.246, art.249 și art.288 Cod penal și disjungerea cauzei față de numitul F. L. și reprezentanții Parohiei S. G. Vechi sub aspectul acelorași fapte; ordonanța din 17.02.2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de T. Broticevici și V. R. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.246 Cod penal raportat la 2481 Cod penal și de art.248 raportat la 2481 Cod penal și disjungerea cauzei față de T. Broticevici și V. R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.249 Cod penal, art.288 Cod penal și art.289 Cod penal, P. C. V. D. I.(paroh al Parohiei S. G. Vechi) F. L. (inginer cadastru) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.291,292 și 293 Cod penal.
Intimata – reclamantă a depus un „Memoriu” prin care a solicitat repunerea pe rol, cu argumentul că înscrisuri în fals cu privire la încheierea de carte funciară nr._/2005 nu produc nici un efect juridic față de părțile dosarului ; ordonanța din 10.04.2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție prin care s-au infirmat dispozițiile de neîncepere a urmăririi penale ale ordonanței nr.152/P/2007 emisă la 17.02.2009, vizând pe Broticevici T. și R. V..
La 29.08.2011 se depun de către intimata reclamantă o nouă cerere de repunere pe rol motivând că nu exista încă dispusă o începere a urmăririi penale împotriva funcționărilor OCPI.
Reclamanți au mai depus un act de donație (danies) întocmit de Sărdoreasca Eufrosinei C., un contract de vânzare nr._ din 14.11.1909 (fila 230 dosar recurs) prin care P. orașului București vinde către Epitropia Bisericii S. G. Vechi, un teren public rămas după prelungirea . în București, Calea Văcărești nr.20, colț cu . alipit de proprietatea Bisericii S. G. Vechi suprafața fiind de 144 mp și 59 cm pătrați, contract care este însoțit de o schiță a terenului; autorizația de construcție nr.1041/V/6.05.1911 de realizare a unei îngrădiri a terenului din Calea Văcărești nr.20, rămânând ieșire doar la . concesiune nr._ din 5.12.1912 (fila 236 – 238 dosar recurs)prin care Epitropia Bisericii Parohiale Sf.G. vechi concesionează numitului D. O. S. terenul proprietatea bisericii, situat în București, Calea Văcărești nr.18 și 20, colț cu ., în suprafață de 470 mp, termenul concesiunii este de 25 ani, începând de la 26.10.1913 și până la 26.10.1938. Scopul concesiune este construirea unui imobil cu destinație de prăvălii și apartamente. La expirarea termenului concesiunea s-a prevăzut că imobilul va rămâne în proprietatea și posesiunea bisericii S. G. Vechi, fără nici o despăgubire; autorizația de construire nr.25/V/23.02.1913 emisă pe numele Epitropiei Bisericii S. G. Vechi de construire la imobilul din Văcărești colț cu ., proces verbal din 26.10.1938 încheiat între concesionar și Biserica S. G. Vechi de luare în primire a imobilului din ., colț cu . fost Văcărești nr.18 – 20; proces – verbal din 3.02.1941 de înscrieri în Cartea funciară nr._/1940 a dreptului de proprietate asupra imobilului din București, . colț cu Barației nr.52; proces – verbal de revizuire din 23.06.1941 întocmit de P. M. București - Comisiunea de inventariere a imobilelor publice prin care se confirma datele referitoare la proprietatea Bisericii S. G. vechi – teren și construcție, situat în ., proces verbal din 20.06.1941 al aceleiași comisii prin care se identifica compunerea imobilului din ., proprietatea Bisericii S. G. vechi; rezoluția din 11.03.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București .
La 21.09.2011 instanța a admis cererea de repunere pe rol, având în vedere că reprezentantul intimatei a arătat că renunță la proba reprezentată de încheierea de carte funciară nr._/22.04.2005 pentru care se face cercetări și pentru care încă nu s-a dispus începerea urmăririi penale. S-a luat act că intervenienta P. M. București nu și-a însușit proba și că a solicitat amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de actele depuse.
La 14.09.2011 se pronunța rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București nr.5729/P/2006 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de Broticovici T., R. V., P. C. V., D. I. și F. L..
La 25.01.2011 recurentul C. C. depune un înscris numit „note scrise” în care susține prematuritatea încuviințării repunerii pe rol a cauzei pentru că intimata a omis să arate că s-a formulat plângere împotriva rezoluției din 11.10.2011; a invocat excepția autorității de lucru judecat referitor la inexistența dreptului de proprietate al reclamantei, raportat la sentința civilă nr.9830/15.11.2002; excepția lipsei calității procesual active pentru lipsa titlului de proprietate, conform sentinței civile nr._.11.2012 și pentru că imobilele aparține statului,conform deciziei civile nr.1582/06.10.2006, pentru că reclamanta nu mai are nici calitatea de administrator deoarece conform contractului de asociere din 01.09.2000 încheiat cu . SA dreptul de administrare a revenit acestor societăți; excepția lipsei calității de exercițiu a drepturilor procesuale și în subsidiar excepția lipsei calității de reprezentare procesuală, lipsind aprobarea prealabilă scrisă a chiriarhul în speța a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române excepția lipsei de interes a intimatei reclamante deoarece nu este nici proprietar și nici administrator.
Recurentul a mai arătat că setul de înscrisuri filele 227 – 215 este fără relevanță privind calitatea de proprietar, deoarece nici unul nu se referă la imobilul în cauză, ci la un nr.poștal inexistent și se urmărește inducerea în eroare a instanței,
De asemenea recurenții au depus o cere de suspendare a cauzei în temeiul art.183 Cod procedură civilă ; defăimând ca fals – traducerea parafată de paroh D. I., cu mențiunea „conform cu originalul(filele 228 – 229 dosar recurs) indicat ca autor al falsului parohul D. I.. Anexat cererii s-au depus înscrisul defăimat, o notă de ședință întocmită de reclamantă în dosarul nr._/302/2006 al Tribunalului București Secția a V a Civilă, încheieri de ședință din 04.02.2011, 01.04.2011 din dosarul nr._/302/2006 raport de expertiză întocmit în același dosar sentința civilă nr.9830/15.11.2002, extras de carte funciară pentru informare, din Carte funciară nr._, sentința civilă nr._ din 04.07.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 București pronunțată în dosarul nr._, contract de asociere între P. Sf. G. Vechi și . SA, în raport de expertiza contabilă judiciară întocmit în dosarul nr._/16.09.2003 al Poliției Sector 3 – Serviciul de Investigare a fraudelor.
La 25.01.2012 intimata reclamantă prin apărător a arătat că înțelege să nu se mai folosească de înscrisul depus la 227 – 299 și că astfel cererea de suspendare formulată în temeiul art.183 Cod procedură civilă a rămas fără obiect.
În ce privește cererea de suspendare întemeiat pe art.244 pct.1 Cod procedură civilă, instanța a respins ca neîntemeiată, deoarece între acțiunea ce face obiectul dosarului nr._/302/2006, ce are ca obiect de a se recunoaște dreptul de proprietate al statului asupra imobilului din București – ..1D, sector 3, cerere formulată de reclamanta . și prezentat cauză, nu există o legătură, în sensul că de dreptul dedus judecății în dosarul nr._/302/2006 ar depinde soluționarea prezentului recurs.
Împotriva încheierii a formulat recurs pârâtul C. C., dosarul fiind înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție . Urmare unei cereri formulate de intimata reclamantă dosarul a fost trimis de către Înalta Curte de Casație și Justiție Curții de Apel București.
La 25.04.2012 recurentul C. C. depune o nouă cerere de suspendare a cauzei până la soluționarea recursului împotriva încheierii de ședință din 25.01.2012.
Cererea de suspendare și recursul sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Referitor la cererea de suspendare pentru soluționarea recursului împotriva încheierii din 25.01.2012.
Potrivit art.2441 (1) Cod procedură civilă teza finală încheierile pronunțate în fază recursurile sunt irevocabile, nu mai pot fi atacate cu recurs. Față de acest aspect instanța reține, potrivit art.723(1) Cod procedură civilă, că recurentul nu a exercitat cu bună – credință cererea de suspendare până la soluționarea recursului împotriva unei încheieri irevocabilă, că cererea este făcută abuziv, contrar scopului în vederea cărora s-a reglementat posibilitatea de a cere suspendarea unei cauze.
Pentru caracterul abuziv și de rea credință cererea de suspendare va fi respinsă.
Pe recurs și pe excepțiile invocate de recurent se constată următoarele:
Raportul juridic dedus judecății dintre reclamant P. S. G. Vechi și pârâții C. C. și C. L. constă în încetarea contractului de locațiune încheiat la 0.1.10.2002 între P. Sf.G. Vechi, în calitate de locatar și C. C. și C. L. în calitate de locatari, termenul contractului fiind de 1 an, începând cu data de 1.10.2002 și până la 1.10.2003.
Dreptul dedus judecății a fost și este deci dreptul de folosință asupra apartamentului nr.14, format din două camere, în suprafață totală de 14 mp, situat în ..1D – mezanin, sector 3, cu destinație de locuință.Obiectul cererii a fost evacuarea pentru scurgerea termenului de locațiune și pentru refuzul locatarului de a prelungi locațiunea.
Referitor la excepție autorității de lucru judecat, respectiv la inexistența dreptului de proprietate, conform sentinței civile nr.9830/15.11.2002, instanța o constată nefondată, pentru următoarele argumente: obiectul cererii de chemare în judecată în care s-a pronunțat sentința civilă nr.9830/19.11.2002 l-a reprezentat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune tabulară, părți au fost intimați reclamanți și Municipiul București, Asociația de Locatari și B. I. și M. A., cauza cererii a fost existența înscrierii dreptului de proprietate în C.F.provizorie nr._/1940. S-a reținut în sentință că înscrierea a fost doar provizorie și că C.F.provizoriu nu este constitutiv de drepturi, iar înscrierea doar prezuma existența dreptului de proprietate.
Rezultă deci că nu poate fi vorba de o autoritate de lucru judecat, recurenții nefiind părți în dosarul nr.7434/2002, obiectul cererilor este diferit, prezenta cauză are ca obiect evacuarea, cauza este și ea diferită, în prezentul proces cauza evacuării este lipsa vreunui drept de locațiune al pârâților.
În ce privește calitatea procesual activă și aceasta este nefondată atât timp cât părți ale contractului de locațiune au fost reclamanta și pârâții – recurenți.
Celelalte aspecte invocate cu privire la această excepție vor fi de asemenea respinse, atâta timp cât litigiul s-a declanșat pentru nerespectare de către pârâți a dreptului de folosință al reclamantei.
Sunt nefondate și excepțiile lipsei calității procesuale de exercițiu și a calității de reprezentare.
La fila 71 dosar recurs exista adresa nr.4459/2008 prin care Patriarhia Română – Mitropolia Munteniei și Dobrogei – Arhiepiscopia Bucureștilor din care rezultă că P. S. G. Vechi - a fost delegată împuternicită să facă demersurile în vederea apărării dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, ..1D, sector 3 și deci ambele excepții sunt nefondate.
Referitor la excepția lipsei se interes și aceasta este nefondată.
Interesul este considerat de doctrina că unul din elementele dreptului subiectiv, în speță al dreptului de folosință asupra imobilului. Acest drept a fost recunoscut de către intimații – recurenți la momentul încheierii contractului de locațiune.
În concret interesul este de a obține avantaje din folosința lucrului – în speță a imobilului. În speță, încheierea contractului de asociere cu . SA dovedește că interesul s-a concretizat într-o sumă de bani și locuințe pentru bătrâni în punerea la dispoziția reclamantei a patru locuințe, după renovare, pentru bătrâni și handicapați.
Rezultă deci că și această excepție este nefondată.
Strict la motivele de recurs astfel cum a fost dezvoltat.
Critica potrivit cu care intimata – reclamantă nu are calitate procesual activă pentru că are o intabulare pentru un alt imobil de la o altă adresă și că astfel nu s-ar mai justifica înscrisul în baza căruia s-a cerut evacuarea este nefondată.
Raportul juridic care a existat între părți, a fost unul de locațiune în temeiul căruia reclamanta a transmis, cu caracter temporar, folosința unei locuințe. Temeiul acțiunii în evacuare îl reprezintă expirarea contractului de închiriere și nu alt titlu.
Critica potrivit cu care exista inadvertențe în ce privește înscrisurile la dosar și că reclamanta ar fi avut doar calitatea de detentor precar, este nerelevantă.
Potrivit art.1431 Cod civil, deci potrivit naturii contractului de locațiune, locatorul are obligația de a restitui locatorului lucrul în starea în care l-a primit.
Rezultă deci că recurenții pârâți au avut o asemenea obligație și că potrivit art.970 Cod civil, convențiile trebuie executate cu bună – credință.
Faptul că diverse înscrisuri prezintă unele aspecte care în opinia recurenților ar fi incerte, nu-l exonerează pe debitorul obligație de a restitui lucrul primit.
Recurenții – pârâți sunt în totală eroare cu privire la calitatea reclamantei, iar demersurile lor scot în evidența reaua – credință. Este evident că înscrisul pe care s-a întemeiat acțiunea în evacuare este contractul de închiriere și că potrivit naturii acestui contract la expirarea termenului contractului au avut obligația de a restitui lucrul primit în locațiune.
Demersurile recurenților pârâți de a contesta calitatea de proprietari a reclamantei, depășesc sfera bunei credințe, atât timp cât aceștia s-au obligat, potrivit natura contractului, să restituie bunul luat în locațiune.
Și ultimul aspect al motivului de recurs va fi respins ca nefondat, deoarece în speță nu interesează calitatea de proprietar al reclamantei.
În speță, interesează asumarea obligației pârâților – recurenți de a restitui lucrul închiriat la încetarea locațiunii.
Pentru toate aceste considerente Curtea constată că soluția instanței de apel și soluția instanței de fond sunt legale că nu exista o greșită aplicare a legii și deci nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod procedură civilă se va respinge și recursul iar în temeiul art.274 Cod procedură civilă recurenții vor fi obligați la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate cererea de suspendare și cererea de recurs formulate de recurenții-pârâți C. C. și C. L. împotriva Deciziei civile nr. 481 A/23.04.2006 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. S. G. Vechi și intimata - intervenientă P. M. București prin Primarul General.
Obligă recurenții la 1050 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. M. A. D. Y.
GREFIER
F. J.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
28.05.2012
Jud. apel – T.B.. – I. D.
- A. Țambulea
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2176/2012. Curtea de Apel... | Evacuare. Decizia nr. 1017/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
