Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2176/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2176/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-11-2012 în dosarul nr. 2176/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2176 R
Ședința publică de la 27.11.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – F. C.
JUDECĂTOR – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
………………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul revizuent Schrager (fost S.) D., împotriva deciziei civile nr. 675A/19.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, C. S. de Servicii Străulești, C. L. al Municipiului București și Direcția G. de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 1, având ca obiect „revendicare imobiliară”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul revizuent Schrager (fost S.) D. reprezentant de avocat O. Igor, cu împuternicire avocațială la dosar și intimata Direcția G. de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 1 prin consilier juridic N. G., cu delegație la dosar, lipsind intimații Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, C. S. de Servicii Străulești și C. L. al Municipiului București.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către intimatul Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București întâmpinare, o copie de pe aceasta fiind comunicată recurentului, iar de către intimata Direcția G. de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 1 s-a depus întâmpinare, în 5 exemplare.
Apărătorul recurentului revizuent Schrager (fost S.) D. face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 5 lei, prin depunerea la dosar a chitanței nr._/1/23.11.2012 și timbru judiciar de 1,50 lei.
Instanța comunică apărătorului recurentului revizuent Schrager (fost S.) D. o copie a întâmpinării formulată de intimata Direcția G. de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 1.
Apărătorul recurentului revizuent Schrager (fost S.) D. solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării comunicate.
După deliberare, Curtea respinge cererea de amânare și dispune lăsarea dosarului la ordine pentru a da posibilitate apărătorului recurentului să ia cunoștință de conținutul întâmpinării comunicate astăzi.
La a doua strigare a cauzei se prezintă recurentul revizuent Schrager (fost S.) D. reprezentant de avocat O. Igor, cu împuternicire avocațială la dosar și intimata Direcția G. de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 1 prin consilier juridic N. G., cu delegație la dosar, lipsind intimații Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, C. S. de Servicii Străulești și C. L. al Municipiului București.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului revizuent Schrager (fost S.) D. solicită admiterea recursului. Arată că hotărârile pronunțate în cauză sunt neîntemeiate pentru că au existat anumite erori, respectiv instanța a constatat că înscrisurile depuse nu sunt înscrisuri determinante. Au arătat instanței și nu s-a luat în considerare că înscrisurile depuse pot fi considerate ca înscrisuri noi. În anul 2010 printr-o analiză recurentul a descoperit înscrisurile care sunt hotărâtoare în prezenta cauză și care privesc trecerea imobilului în proprietatea statului. P. aceste motive solicită admiterea recursului, să se constate că acele înscrisuri noi în faza revizuirii sunt înscrisuri determinate și pe fond solicită respingerea prescripției achizitive. Nu se solicită cheltuieli de judecată. Mai solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul intimatei Direcția G. de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 1 solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca temeinică și legală. Arată că instanța de apel a avut în vedere prevederile art. 322 pct. 5 C.pr.civ. și nu a putut avea în vedere înscrisurile noi prezentate. Să se constate că înscrisurile depuse de recurent sunt înscrisuri deținute de instituțiile statului și care sunt la dispoziția publicului. Arată că toate înscrisurile de care se face vorbire sunt înscrisuri care datează cu mult înainte de perioada prescripției achizitive și nu puteau determina instanța decât să mărească perioada. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul recurentului revizuent Schrager (fost S.) D., în replică, solicită să se constate că nu constituie o împrejurare mai presus de voința părților faptul că instituțiile statului dețin acest acte, dar constituie o împrejurare mai presus de voința părților faptul că nu i s-au pus la dispoziție aceste înscrisuri.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 22.10.2011, sub nr._, revizuentul Sragher D. a solicitat în contradictoriu cu intimații Direcția G. de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 1, C. S. de Servicii Străulești, Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București (Fostă Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București) și C. L. al Municipiului București revizuirea sentinței civile nr. 5768/01.06.1994 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 11.188/1993, în sensul obligării pârâților să-i lase în deplină proprietate și posesia clădirea veche în suprafață de 150 mp, împreună cu anexele gospodărești și terenul aferent în suprafață de 3500 mp situate în București, .. 10, sector 1.
Prin sentința civilă nr. 6929/2011, Judecătoria Sectorului 1 București a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.
În motivarea sentinței, s-a arătat, în esență, că obiectul cererii de revizuire îl constituie sentința civilă nr. 5768/01.06.1994 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, București, devenită irevocabilă ca urmare a admiterii recursului prin decizia civilă nr. 890/07.05.1997 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 1908/1995, prin care s-a admis recursul, s-a casat decizia din apel nr. 921A/18.04.1995, s-a respins în fond apelul declarat de apelantul-reclamant S. D. și s-a menținut ca legală și temeinică sentința civilă nr. 5768/01.06.1994 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
Prin sentința civilă nr. 5768/01.06.1994 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București s-a admis excepția prescripției achizitive invocată de pârâta Căminul de Bătrâni nr. 1, s-a respins acțiunea în revendicare, s-a constatat că pârâtul Căminul de Bătrâni nr. 1 este proprietara clădirii vechi și a anexelor precum și a terenului aferent construcțiilor ca efect al uzucapiunii de 30 de ani și s-a respins excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamantului și excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei DGMPS. S-a anulat ca netimbrată reconvenționala formulată de pârâta Căminul de Bătrâni nr. 1.
În considerentele hotărârii, rămasă irevocabilă, s-a reținut că reclamantul a făcut dovada calității procesuale active prin certificatul de moștenitor nr. 1324/03.06.1993 și nr. 952/02.09.1991, care dovedesc calitatea de succesor a reclamantului față de tatăl și bunicul său, iar existența actului de proprietate al bunicului reclamantului coroborată cu cuprinsul celor două certificate conferă reclamantului legitimare procesuală activă.
S-a mai reținut în considerentele hotărârii că, imobilul în litigiu a fost dat prin Ordinul nr. 4022/31.10.1953 al Ministerului Prevederilor Sociale, Centrului de trecere pentru vagabonzi invalizi, care în anul 1957 se transformă printr-un alt ordin în Căminul de Bătrâni nr. 1. A mai reținut instanța că de la data primului ordin și până în prezent Căminul a posedat neîntrerupt, netulburat și sub nume de proprietar și că apărările reclamantului privind viciile posesiei, poate valabile la momentul preluării imobilului, nu pot fi considerate că au existat și după predarea imobilului în patrimoniul Căminului care a exercitat în tot timpul o posesie utilă și publică.
Revizuentul a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 5768/1994 a fost respinsă excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamantului, soluție determinată de analizarea identității între persoana reclamantului și titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 10, sector 1, drept de proprietate în apărarea căruia s-a exercitat acțiunea civilă și care își găsește fundamentarea în considerentul că instanța a reținut calitatea de proprietar al reclamantului pentru imobilul în discuție. Opunerea de către pârât a uzucapiunii ca mijloc prin care în cadrul acțiunii în revendicare se determină ineficacitatea acțiunii și se urmărește a se da prevalență și efecte posesiei caracterizate vizează temeinicia cererii de revendicare, urmând să fie analizată în considerentele de mai jos.
În prezenta cerere de revizuire, revizuentul-reclamant invocă preluarea abuzivă de către stat a imobilului de la autorul său (bunicul patern). Preluare abuzivă de către stat a imobilului ar fi avut ca și consecință juridică lipsa oricărui titlu de proprietate al statului și deci lipsa efectului translativ de proprietate de la autorul revizuentului la stat și astfel păstrarea dreptului de proprietate în patrimoniul autorului revizuentului (bunicul patern). În această situație, premisele pe care s-a fundamentat raționamentul primei instanței (cele referitoare la calitatea procesuală activă reținută ca îndeplinită prin raportare la certificatele de moștenitor și titlul autorului reclamantului) se regăsesc și în ipoteza preluării abuzive a imobilului de către stat și nu determină o altă soluție, atâta timp cât prin preluarea abuzivă se pune în discuție calitatea procesuală activă în acțiunea în revendicare, care este justificată și păstrată de cel de la care s-a făcut preluarea abuzivă, astfel nefiind îndeplinită condiția caracterului determinant al înscrisului nou invocat de parte.
Prin decizia civilă nr. 675A/19.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-revizuient Schrager D., împotriva sentinței civile nr. 6929/11.04.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu intimații Direcția G. de Asistenta Socială și Protecție a Copilului Sector 1, C. S. de Servicii Straulesti, Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București și C. L. al Municipiului București.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs revizuentul Schrager (fost S.) D., solicitând admiterea recursului și schimbarea în tot a hotărârii în sensul admiterii cererii de revizuire și, pe cale de consecința, modificarea în tot a sentinței nr. 5768/01.06.1994 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în sensul obligării intimaților sa-i lase în deplina proprietate și liniștita posesie clădirea veche în suprafața de 150 mp, invocând dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă și art. 327 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, recurentul-revizuient arată că, referitor la anexele gospodărești și terenul aferent în suprafața de 3500 mp, toate situate în București, .. 10, sector 1, în mod greșit instanțele de fond și de apel au respins cererea sa de revizuire întrucât, după pronunțarea sentinței civile nr. 5768 din 01.06.1994 a descoperit o . înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică (Statul Român prin Ministerul Muncii și Prevederilor Sociale), care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare obiectiva mai presus de voința sa.
În fapt, arată că a descoperit cu totul întâmplător acte pe care la data judecării pricinii nu le-a putut obține, prin refuzul autorităților publice (Arhivele Naționale) de a le pune la dispoziție, ci numai ulterior, deși aceste acte sunt emise din anii 1949-1953. Recurentul a făcut nenumărate demersuri până la obținerea acestor înscrisuri, dar cu un rezultat incert până la data de 27.09.2010, dată fiind multitudinea de ipoteze verificabile care au exclus posibilitatea obținerii lor din propria sa inițiativă.
Instanța de apel care a soluționat cererea de revizuire a reținut în mod greșit faptul ca recurentul-revizuent nu a făcut suficiente demersuri pentru obținerea acestor înscrisuri pe parcursul dosarului de fond, nefiind în situația unei împrejurări mai presus de voința sa. În sprijinul combaterii acestui aspect invocat de către instanța de apel, învederează faptul că a făcut demersuri la Arhivele Naționale pentru a obține aceste documente, instituție care avea în custodie toate actele publice, unde se depuneau astfel de solicitări, iar prin una din adresele din anul 1993, i s-a comunicat faptul ca nu deține documente referitoare la situația juridica a acestui imobil (de altfel, la nivelul multor ani, Arhivele Naționale furnizau în mod continuu informații nereale privind nedeținerea unor înscrisuri).
După ce a găsit aceste înscrisuri pur întâmplător la Arhiva Bibliotecii Romane, cercetare făcută personal, a făcut o noua solicitare către Arhivele Naționale, care prin adresa nr. 1542 din 27.01.2011 i s-a comunicat un răspuns cu totul diferit față de cel din anul 1993, în sensul că: "fondul nr. 1237 (Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale) a fost dat în cercetare (publica) ca urmare a procesului-verbal încheiat în data de 30 martie 2004 .... ". Ca și concluzie, până în anul 2004 aceste fonduri arhivistice nu erau date spre cercetare.
Astfel, consideră că trebuie reținut faptul ca el a intrat în posesia unor înscrisuri noi la data de 27.09.2010, 14.10.2010 și 15.10.2010.
În data de 27.09.2010 a găsit la Arhiva Bibliotecii Române, în timp ce căuta documente necesare perfecționării ocupației sale, Foaia Oficiala nr. 8/27.05.1949, înscris din care rezulta ca autorul său, E. Schrager, fusese proprietar asupra imobilului în litigiu până la data de 31.03.1949, data la care, în mod abuziv, i-a fost preluat de către statul comunist.
De la 31.03.1949, potrivit Foii Oficiale, în acest imobil a fost înființat Centrul de Reeducare.
Relevanta și importanta acestui înscris consta în faptul ca la data înființării Centrului de Reeducare autorul său nu mai era proprietar, ci statul roman.
Instanța de apel a reținut în mod greșit faptul ca acest înscris este tocmai în întărirea soluției pronunțate de către instanța de fond, în sensul ca certifica încă o data faptul ca intimații au posedat acest imobil o perioada suficienta de timp pentru a putea invoca uzucapiunea. În concluzie, din acest înscris rezulta în mod clar faptul ca acest centru a fost înființat pe proprietatea Statului R., atâta timp cât în cuprinsul acestuia este precizat faptul ca "… pe fosta proprietate a fraților Henri și E. Schrager", nu pe proprietatea autorului său.
Argumentarea instanței de fond referitoare la prescripția achizitiva și anume, faptul ca paratul Căminul pentru Persoane Vârstnice (succesorul unei instituții de stat) ar fi posedat sub nume de proprietar este eronata, deoarece statul nu putea poseda împotriva sa și cu atât mai mult împotriva sa, nefiindu-i opozabila o posesie a unei proprietăți obținute prin violenta.
Ulterior, la data de 14.10.2010 am descoperit un înscris intitulat proces-verbal din 30 iunie 1950, emis de către Centrul de Reeducare nr. 8 Straulesti, care era în subordinea Ministerului Muncii și Prevederilor Sociale, în care se precizează pe prima pagina ca „Centrul de Reeducare Straulesti a fost înființat de drept prin decizia Ministeriala publicata fără număr în Foaia Oficiala nr. 8 din 27 mai 1949, când ferma respectiva a fost efectiv preluata de la tov. Schrager, care a cedat-o Direcției Reeducării pentru înființarea unui Centru de Reeducare agricola.”
De asemenea, pe pagina 3 a aceluiași document, la capitolul II intitulat Gestiunea în Alimente și Materiale, se arata ca „Ferma Straulesti, preluata în fapt în exploatare încă de la 1 aprilie 1949 și devenita în drept ca Centru de Reeducare prin Decizia Ministeriala din 27 Mai 1949 a fost lucrata de zilieri”.
Din ambele citate rezulta faptul ca autorii recurentului au fost deposedați în mod abuziv de această proprietate la data de 1 aprilie 1949, și nu în anul 1953, cum greșit a reținut instanța de fond ca data de la care a început sa curgă prescripția achizitiva și ca data de înființare a Centrului de Tratare pentru vagabonzi invalizi ce ulterior fusese transformat în Căminul de Bătrâni nr. 1.
Atât din acest proces-verbal, cât și din Foaia Oficiala rezulta fara dubiu ca imobilul bunicului său a trecut în proprietatea Ministerului Muncii și Prevederilor Sociale, care era o instituție a statului.
Tot în data de 14.10.2010, la Arhivele Naționale București, a găsit doua facturi din 09 septembrie 1949 și 30 septembrie 1949, care reprezentau contravaloarea utilităților, respectiv energie electrica și vidarea haznalelor, pe care le avea de achitat Ministerului Muncii și Prevederilor Sociale, documente din care rezulta foarte clar faptul ca la acea data proprietar era statul, nicidecum autorul său.
Ulterior, la data de 15.10.2010 a găsit un alt înscris intitulat Raport de activitate pe trimestrul III 1 iulie 1949 – 30 septembrie 1949. La capitolul intitulat Centrul de Reeducare Straulesti – I. se precizează „Localul mic – format dintr-un imobil fosta locuința a proprietarului, cu 5 camere și cu o capacitate maxima de 18 locuri de la data preluării 20 aprilie a.c. – s-au executat lucrările agricole de grădinărie și de viticultura. S-au luat masuri de evacuarea locatarilor străini de unitate" – înscris din care reiese încă o data faptul ca la acel moment singurul proprietar era statul.
Și jurisprudența a stabilit că pentru a se putea formula o cerere de revizuire bazată pe acest motiv trebuie să fie vorba de un înscris ce nu a putut fi administrat inițial, independent de voința părții, înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecății și partea care se prevalează de act să nu-l fi putut produce în instanță din cauza reținerii lui de către adversar ori dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, care nu-i poate fi imputată și, nu în ultimul rând, înscrisul nou invocat trebuie să aibă o importanță deosebită, dacă nu chiar hotărâtoare, pentru dezlegarea pricinii.
De asemenea, pe cale de consecința, solicită respingerea excepției prescripției achizitive invocate de Căminul de Bătrâni (actualul intimat-parat C. S. de Servicii Străulești) pentru faptul ca nu au fost îndeplinite cumulativ toate condițiile pentru a uzucapa, în sensul ca posesia Căminului de Bătrâni nu a fost sub nume de proprietar, atâta timp cât la acea data acesta aparținea statului, neputând opera uzucapiunea statului împotriva statului, cum în mod eronat a reținut instanța de fond.
Posesia intimatei-pârâte a fost viciata și prin violență morală și fizică, atâta timp cât imobilul a fost preluat de la autorul său în mod abuziv de către stat.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Examinând motivele de recurs, Curtea în raport de dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, reține următoarele:
În baza înscrisurilor noi, revizuentul a solicitat instanței constatarea unei alte situații de fapt care ar conduce în opinia acestuia la o nouă soluție în ceea ce privește uzucaparea de către căminul de Bătrâni nr 1 a imobilului ce a aparținut autorului său prin reținerea violenței exercitate de către stat la momentului preluării imobilului precum și reținerea vicierii posesiei de către Căminul de Bătrâni, dat fiind notorietatea actului de preluare.
Potrivit art. 322 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (…) 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.
Raportat la ipoteza relevantă pentru cauza de față, tribunalul a constatat că reprezintă motiv de revizuire situația în care instanța nu a avut în vedere anumite înscrisuri noi, deoarece nu i-au putut fi înfățișate de părți din motive independente de voința lor, înscrisuri care în mod vădit erau de natură a schimba soluția dată.
În urma interpretării textului menționat, doctrina de drept procesual civil și o jurisprudență constantă și îndelungată au concluzionat că, pentru a se putea invoca acest motiv, devenind astfel admisibilă revizuirea, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: 1) partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou care să nu fi fost folosit procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, deci care să nu fi făcut obiect de cercetare și să nu fi fost cunoscut de instanță; 2) înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; 3) înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; 4) înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată; 5) înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea și nu poate pretinde instanței să îl administreze din oficiu.
În cauza de față, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile art. 322 pct. 5 prima teză Cod procedură civilă, în raport de înscrisul invocat de partea revizuentă.
Pârâtul Căminul de Bătrâni nr. 1 care nu era deținătorul vreunui titlu de proprietate, fiind deținător în baza unor ordine, nu a posedat împotriva unei anumite persoane ci împotriva oricărei persoane care ar pretinde că este titularul dreptului de proprietate și nu și-a exercitat în nici un mod atribuțiile dreptului de proprietate. Din momentul ce reclamantul a susținut că titlul statului este nul întrucât a fost preluat abuziv imobilul în cauză ,legitimându-se astfel activ în acțiunea în revendicare ,consecința acestei legitimări face ca tocmai împotriva reclamantului, pârâtul ,Căminul de Bătrâni, să invoce drept titlul legal al posesiei sale prescripția achizitivă iar nu împotriva statului.
Pe de altă parte nu este dovedită nici violența exercitată de către stat cu actele noi depuse la dosar, întrucât acestea nu atestă o altă situație de fapt decât aceea cuprinsă în actele anterioare ce au fost analizate cu ocazia judecării în fond.
P. ca înscrisurile ce se prezintă în cererea de revizuire să fie ,,înscrisuri doveditoare” în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc.civ. este necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluție decât cea pronunțată.
Această condiție nu este îndeplinită în cazul în care înscrisul invocat nu atestă o altă situație de fapt decât aceea cuprinsă în acte anterioare ce au fost analizate cu ocazia judecării în fond
Dintre motivele invocate, Curtea primește ca fondat motivul privind imposibilitatea procurării actului nou dat fiind lipsa accesului la arhiva Bibliotecii Române întrucât până în anul 2004 aceste fonduri arhivistice nu erau date spre cercetare astfel cum rezultă din înscrisul emanat de la aceasta,și prin urmare oricâte diligențe ar fi depus revizuentul nu ar fi putut procura actele mai înainte de această dată. Cu toate acestea recursul nu va fi admis întrucât singurul motiv al imposibilității procurării unui act nou nu poate conduce la admiterea revizuirii câtă vreme este apreciat ca nedeterminant.
P. considerentele arătate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-revizuent Schrager (fost S.) D., împotriva deciziei civile nr. 675A din 19.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, C. S. de Servicii Străulești, C. L. al Municipiului București și Direcția G. de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. C. D. L. M. D. F. G.
GREFIER,
S. V.
Red. FC
Tehnored. FC/PS 2 ex
19.12.2012
Jud. apel: I.Târțău
E. C. C.
| ← Succesiune. Decizia nr. 1016/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Evacuare. Decizia nr. 864/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
