Succesiune. Decizia nr. 1016/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1016/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 1016/2013

DOSAR NR._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.1016

Ședința publică de la 05.06.2013

Curtea constituită din:

P. - E. V.

JUDECATOR - A. D. T.

JUDECATOR - I. A. H. P.

GREFIER - S. P.

***** *****

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul – pârât P. D., împotriva deciziei civile nr.154 din 26.11.2012, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă N. S. și cu intimatul-pârât P. G..

P. are ca obiect – succesiune.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata-reclamantă N. S., personal și intimatul-pârât P. G., personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurentul-pârât nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar, deși a fost citat cu această mențiune, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrată.

Intimata-reclamantă, personal învederează că avocatul său se află la o altă secție și solicită lăsarea dosarului la a doua strigare.

Curtea față de cererea intimatei-reclamante dispune lăsarea dosarului la a doua strigare.

La reluarea pricinii, se prezintă intimata-reclamantă N. S., personal și asistată de avocat Scărlătache B., în baza împuternicirii avocațiale nr.GR_/03.06.2013, emisă de Baroul G. – Cabinet Individual, pe care o depune la dosar și intimatul-pârât P. G., personal, lipsind recurentul-pârât P. D..

Curtea constată că recurentul-pârât a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, astfel cum reiese și din dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu acesta, aflată la fila 4 dosar și din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului, urmând ca părțile să formuleze concluzii și pe fondul cauzei.

Avocatul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită în principal, anularea recursului, ca netimbrat, în raport de faptul că recurentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și pe fondul cauzei respingerea recursului, ca nefondat, menținerea deciziei pronunțată anterior ca fiind legală și temeinică, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței nr._/2013, pe care o depune la dosar.

Intimatul-pârât P. G., personal, având cuvântul solicită respingerea recursului și menținerea deciziei pronunțată în apel ca fiind legală și temeinică.

Curtea reține pricina spre soluționare.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.154/26.11.2012, Tribunalul G. a anulat ca netimbrat apelul formulat de apelantul – pârât P. D., împotriva sentinței civile nr.423/19.01.2012, pronunțată de Judecătoria G., în contradictoriu cu intimatul – reclamant N. S. și intimatul – pârât P. G..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul P. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de judecată din data de 05.06.2013 Curtea a rămas în pronunțare asupra excepției netimbrării recursului.

Analizând excepția, Curtea constată că este fondată pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În speță, recurentul – pârât, deși a fost citat cu mențiunea timbrării recursului cu o taxă de timbru în sumă de 4 lei, respectiv 0,15 lei timbru judiciar – dovadă fila 5 – acesta nu a făcut dovada plății pentru termenul de judecată mai sus menționat.

Așa fiind, Curtea urmează a anula recursul ca netimbrat.

În baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata – reclamantă N. S., reprezentând onorariul de avocat achitat conform chitanței nr._/03.06.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurentul – pârât P. D., împotriva deciziei civile nr.154 din 26.11.2012, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă N. S. și cu intimatul-pârât P. G..

Obligă recurentul la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata – reclamantă N. S..

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 05.06.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

E. V. A.-D. T. I.-A. H.-P.

GREFIER

Ș. P.

Red.A.D.T.

Tehdact.R.L

2 ex./17.06.2013

Trib.G. – M.Z.U.; G.U.

Jud.G. – R.C.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 1016/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI