Expropriere. Decizia nr. 328/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 328/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 328/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.328 A
Ședința publică de la 11 decembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol se află soluționarea apelurilor formulate de apelanta-reclamantă . SRL, precum și de apelantul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 67 din 11.01.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._ .
Cauza are ca obiect – expropriere.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 2 decembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 9 decembrie 2013, apoi la 11.12.2013 când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 03.12.2010, sub nr._, reclamanta . SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primar General anularea parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 83/04.08.2010 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, în ceea ce privește articolului 1 prin care s-a dispus consemnarea unor despăgubiri în cuantum de 1.084.364 lei și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în sumă de 1.049.000 euro, compusă din 581.000 euro, valoarea reală de circulație a imobilului și 468.000 euro, beneficiul nerealizat în urma imposibilității de utilizare a imobilului pentru o durată estimată de 3 ani, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.67/11.01.2012 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte contestația reclamantei și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a unei despăgubiri în cuantum de 2.249.800 lei pentru imobilul situat în București, ..11, sector 1 ce a fost expropriat.
Capătul de cerere vizând plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului a fost respins ca neîntemeiat.
Pentru a statua astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanta, . SRL, avea în proprietate imobilului situat în București, .. 18, sector 1, format din construcție (spațiu comercial) în suprafață construită de 326,04 mp (suprafață utilă de 267,19 mp) și teren în suprafață de 326,04 mp, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 478/01.04.2005.
Prin H.G. nr.590/23.06.2010 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate afectate de proiectul „Dublarea Diametralei N - S pe tronsonul Buzești – Berzei - V. P. - B. P. H. – Uranus - Calea Rahovei, între acestea fiind cuprinse: construcția și suprafața de 27 mp din terenul menționat mai sus, aparținând reclamantei.
Prin Hotărârea nr. 83/04.08.2010 Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a propus reclamantei pentru imobilele expropriate suma de 1.084.364 lei, după ce, anterior, i se notificase plata sumei de 1.674.880 lei.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat prezenta contestație, susținându-se că despăgubirile propuse sunt mult sub valoarea reală a bunului, în plus, nefiind evaluate și celelalte prejudicii suferite ca urmare a măsurii exproprierii, constând în beneficiul nerealizat în perioada iulie_10 și în continuare pentru intervalul 05.11.2010-iulie 2012, reprezentat de chiria pe care reclamanta o încasa de la . SRL, conform contractului de închiriere încheiat la data de 28.01.2008 și înscris în cartea funciară prin încheierea nr._/31.01.2008 (potrivit notelor scrise de la f. 18-28 dosar).
În drept, sunt incidente dispozițiile 9 alin. 1 din Legea nr. 198/2004, „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. 4-8 și ale art. 6 alin. 2 se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii . . .”, iar potrivit art. 9 alin. 3 „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.
În art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 se arată că: „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar conform art. 26 alin. 2 „La calcularea cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
În cauză, pentru determinarea valorii imobilului, expertiza de specialitate a fost realizată de expert C. G. (propusă de reclamanți), Papasteri M. (desemnat de tribunal) și C. A. A. (propusă de pârât).
Toți cei trei experți au concluzionat în sensul că valoarea de piață a imobilului expropriat reclamantei este, la data de 22.04.2011, de 2.249.800 lei (550.000 euro) f. 231-236 dosar, iar, față de valoarea stabilită niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni, după cum s-a luat act în ședința publică din 29.06.2011 (f. 383).
Pentru a se stabili și celelalte prejudicii învederate de reclamantă, constând în beneficiul nerealizat, s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate contabilitate, raportul de expertiză fiind realizat de expert Iorgoaea E. (propusă de reclamanți), Măntoiu L. C. (desemnată de tribunal) și Sgarbura A. S. (propusă de pârât).
Dintre acestea, primele două au ajuns la un punct de vedere comun, în sensul că beneficiul nerealizat reprezentând contravaloarea chiriei realizată de reclamantă pentru perioada iulie_10 (data la care au fost consemnate despăgubirile pe numele acesteia) este de 659.013,24 lei, iar pentru perioada 05.11.2010 – iulie 2012 este în sumă de 1.195.865,99 lei, în total 1.854.879,23 lei fără TVA. Pentru a ajunge la această valoare, experții au arătat că s-a calculat contravaloarea chiriei facturate și încasate de reclamantă din contractele de închiriere încheiate începând cu anul 2010, valoare care s-a scăzut din contravaloarea chiriei pe care reclamanta ar fi încasat-o din contractul încheiat la data de 14.04.2008 cu . SRL (f. 420-439 dosar).
Expertul desemnat de partea pârâtă, Sgarbura A. S., și-a exprimat opinia separată, în sensul că nu se poate stabili un beneficiu nerealizat în perioada indicată, în condițiile în care reclamanta a realizat venituri din chirii chiar și în perioada când nu mai era proprietara imobilului expropriat – f. 460-462 dosar.
Față de concluziile celei din urmă, primele două experte și-au exprimat punctul de vedere, însușit și de reclamantă, conform căruia beneficiul nerealizat este dat de contravaloarea chiriei pe care o obținea din contractul încheiat la data de 14.04.2008 cu . SRL.
Dintre acestea, tribunalul urmează a-și însuși opinia exprimată de expert Sgarbura A. S., reținându-se că societatea reclamantă nu a dovedit producerea prejudiciului menționat în patrimoniul său.
Respectiv, se va constata că, într-adevăr, reclamanta a încheiat cu . SRL un contract de închiriere la data de 28.01.2008 pentru o durată de 5 ani, cu începere de la 15.02.2008 până la 15.02.2013, iar potrivit acestuia, chiria lunară ce urma a fi încasată era de: 12.000 euro/lună în perioada 15.04._09, 13.000 euro/lună în perioada 15.04._11, 14.000 euro/lună în perioada 15.04.2011 – 14.04.2012 și 15.000 euro în perioada 15.04.2012 – 14.04.2013 (f. 27-33).
Contractul a fost, însă, denunțat unilateral de către locatar (ultima factură emisă fiind din data de 27.03.2009 pentru perioada 01 aprilie – 15 mai 2009, iar predarea spațiului intervenind la 18.05.2009), foarte probabil doar în temeiul clauzei de la pct. 10 lit. c „cu respectarea unui preaviz de 3 luni și după scurgerea a cel puțin 14 luni de la data semnării”, neexistând nicio dovadă a încetării lui ca efect la măsurilor de expropriere la care era supus locatorul.
Nu se poate reține drept argument nici mențiunea reclamantei din cuprinsul precizărilor de la f. 406-408 dosar, în sensul că denunțarea unilaterală s-a produs ca urmare a faptului că zona în care este amplasat imobilul în litigiu nu mai putea să genereze veniturile previzionate, prin care s-ar încerca stabilirea unei legături de cauzalitate între denunțare și expropriere. Aceasta, întrucât locatorul cunoștea încă din anul 2006, faptul că prin Hotărârea CGMB nr. 262, zona în care se afla imobilul proprietatea sa a fost declarat zonă de utilitate publică de interes local și că în vederea realizării lucrării „Dublarea Diametralei N - S pe tronsonul Buzești – Berzei - V. P. - B. P. H. – Uranus - Calea Rahovei” imobilul construcție urma a fi expropriat (conform notificării de la f. 16 dosar) și, cu bună-credință, avea obligația de a-i aduce la cunoștință și locatarului această împrejurare. După cum, locatarul avea obligația de a depune minime diligențe pentru a se informa cu privire la situația imobilelor din zonă.
Or, în condițiile în care nu se poate stabili cu certitudine o legătură de cauzalitate între faptul exproprierii și acela al încetării contractului amintit, tribunalul nu poate lua în considerare un venit eventual, știut fiind faptul că prejudiciul trebuie să fie cert sub aspectul existenței și al posibilităților de evaluare. Mai mult, se reține și că, potrivit raportului de expertiză contabilă, reclamanta a continuat a obține venituri prin închirierea clădirii ce a făcut obiectul exproprierii, inclusiv după momentul consemnării despăgubirilor și al pierderii dreptului de proprietate (art. 9 alin. 1 din Legea nr. 198/2004), astfel încât nu se poate susține că patrimoniul său a fost prejudiciat, ci dimpotrivă, s-a îmbogățit.
Mai reține tribunalul și că, deși niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni privitoare la metoda aleasă de experți pentru determinarea valorii despăgubirilor ce s-ar cuveni reclamantei, aceea a comparației directe, conform Standardelor Internaționale de Evaluare, cu ocazia concluziilor asupra fondului, pârâtul a solicitat respingerea contestației, cu motivarea că „expertul nu a avut în vedere prețurile rezultate din contractele de vânzare cumpărare pentru imobile similare, situate în aceeași zonă”.
Aceste susțineri nu pot fi însă primite, pentru următoarele considerente:
Legiuitorul nu a definit noțiunea de „preț cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel”, din cuprinsul art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.
„Valoarea de piață” a unui imobil, așa cum este definită de Standardele Internaționale de Evaluare este „suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu prețul determinat obiectiv, după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părțile implicate au acționat în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere”, prezumându-se, așadar, că prețul determinat prin această metodă reprezintă cu cea mai mare probabilitate prețul real agreat de ambele părți contractante.
Metoda Standardelor Internaționale de Evaluare este indicată expres de legiuitor pentru stabilirea contravalorii despăgubirilor ce se plătesc persoanelor ale căror imobile au fost preluate abuziv (inclusiv prin exproprieri de drept ori de fapt), conform Legii nr. 10/2001 și art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Prin urmare, fiind vorba despre situații identice (pierderea proprietății ca efect la exproprierii), ar trebui să fie aplicate soluții identice pentru determinarea „justei despăgubiri”.
Metoda indicată de pârât (prețuri consemnate în contracte de vânzare-cumpărare autentice încheiate în aceeași perioadă) nu răspunde întotdeauna tuturor situațiilor de fapt ce s-ar putea ivi. Respectiv, este foarte posibil ca în perioada în care se efectuează evaluarea să nu se fi încheiat alte contracte de vânzare-cumpărare în zonă sau să nu fie vorba despre imobile cu caracteristici similare celui în litigiu. Mai mult, este bine-cunoscut că prețul într-un contract de vânzare-cumpărare se stabilește și în funcție de persoana contractanților, care, în considerarea relațiilor deosebite dintre ei, pot agrea ca el să se situeze sub valoarea pieții. După cum, este de notorietate indicarea unui preț mai mic decât cel efectiv plătit de cumpărător și încasat de vânzător pentru a rezulta un cuantum mai mic al taxelor aferente unei vânări.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis în parte contestația formulată de reclamantă împotriva hotărârii nr.83/04.08.2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a unei despăgubiri în cuantum de 2.249.800 lei pentru imobilul situat în București, sector 1, .. 18 (compus din teren în suprafață de 27 mp și construcție în suprafață de 326,04 mp), ce a fost expropriat.
Totodată, a respins capătul de cerere vizând plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului, ca neîntemeiat și s-a luat act că reclamanta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Prin apelul formulat împotriva acestei sentințe, reclamanta a susținut că, potrivit raportului de expertiză tehnică realizat în fața instanței de fond, pârâtul datorează suma de 550.000 euro care reprezintă valoarea de piață a imobilului expropriat, valoare ce a fost stabilită, în opinia sa, în mod corect, prin raportare la cursul de schimb comunicat de BNR valabil la data efectuării raportului de expertiză.
Sentința a fost criticată sub aspectul netemeiniciei soluției de respingere a capătului de cerere privitor la beneficul nerealizat, cel de-al doilea principiul al exproprierii – existența unei despăgubiri drepte și prealabile - nefiind respectat. În argumentarea acestei critici au fost invocate prevederile art. 44 alin. 3 și alin. 6 din Constituția României, art. 481 din Codul civil, art. 28 din Legea nr. 33/1994. Faptul că procedura exproprierii a fost începută pentru imobilul din litigiu în Baza Legii nr. 33/1994, dreptul comun în materie, dar a fost continuată în baza Legii nr. 198/2004 nu îi conferă expropriatorului nicio derogare de la dispozițiile imperative evocate mai sus; instanța trebuia să aibă în vedere și prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție și să urmărească existența unui just echilibru între mijloacele folosite și scopul vizat, echilibru care nu poate fi atins decât dacă despăgubirea stabilită în favoarea proprietarului expropriat este reală, efectivă și rezonabilă.
Valoarea despăgubirii acordate de intimatul apelant pârât nu a fost stabilită de comun acord cu reclamanta astfel cum impun dispozițiile art. 44 alin. 6 din Constituția României; valoarea a fost stabilită în mod unilateral și este cu mult inferioară valorii reale a imobilului expropriat astfel cum a constatat instanța de fond deoarece nu a avut în vedere prejudiciul cauzat reclamantei prin expropriere. În condițiile în care valoarea prejudiciului efectiv suferit se compune din valoarea reală a bunului și din valoarea beneficului nerealizat, despăgubirile acordate de apelantul pârât nu sunt în concordanță cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. În opinia sa, apelant arată că prejudiciul pretins se compune din suma de 550.000 euro reprezentând valoarea construcției demolate și a terenului în suprafață de 27 mă și suma de 429.778 euro reprezentând prejudiciul cauzat, care acoperă un interval de trei ani, din care doi ani pentru realizarea lucrării de interes public și un an pentru edificarea unei construcții noi.
Instanța de fond apreciază că atributul ius fruendi corespunzător dreptului de proprietate la reclamantei este limitat doar la fructele civile la care societatea era îndreptățită în baza contractului de închiriere cu . SRL, ignorând fructele civile pe care apelanta reclamantă trebuia să le culeagă în calitate de titular al unui drept real.
Contractul de închiriere a fost denunțat unilateral de către locatar deoarece în vara anului 2009 au început efectiv lucrările de demolare în zona Buzești-Berzei-V. P. iar restricționarea accesului public în zonă a împiedicat reclamanta să închirieze imobilului.
Instanța de fond a ignorat la stabilirea prejudiciului suferit de reclamantă imposibilitatea acesteia de a exercita în mod liber și nestingherit prerogativele dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 299 mp rămas în urma exproprierii.
La rândul său, pârâtul a susținut în motivarea apelului, că, soluția asupra primului capăt de cerere este greșită deoarece au fost aplicate greșit dispozițiile art. 4 pct. 8 și 9 din Legea nr. 198/2004 precum și dispozițiile art. 23 alin. 2 și ale art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.
Instanța este cea care stabilește cuantumul despăgubirilor ținând seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobile de același fel și raportându-se la grila notarilor publici. Instanța de judecată nu a avut în vedere însă că experții au realizat o evaluare ipotetică, exclusiv pe baza descrierilor făcute de chiriașa reclamantei și pe baza fotografiilor realizate de către apelanta reclamantă.
La termenul de judecată de la 10 septembrie 2012, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize în condițiile prevăzute de prevederile art. 25-26 din Legea nr. 33/1994.
Examinând cauza prin prisma criticilor de mai sus, având în vedere probele administrate în cauză până în această etapă procesuală, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispoziției art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Experții vor defalca despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale.
În cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seamă de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor.
Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî astfel încât despăgubirea acordată de către instanță să nu fie mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Din această perspectivă raportul de expertiză tehnică judiciară construcții efectuat în apel la data de 22.05.2013 a fost apreciat de instanță ca fiind întocmit cu respectarea cerințelor legale precitate.
Astfel, Curtea a reținut că valoarea de circulație a imobilului din litigiu respectiv aceea de 1.675.888 lei raportați la cursul de 4,4792 lei/euro comunicat de BNR pentru data de 10.09.2012, este valoarea la care este îndreptățită reclamanta pentru a fi asigurată cerința justei și prealabile despăgubiri impusă de dispozițiile legii speciale cât și de dispoziția art.44 alin.3 și 6 din Constituția României și art.481 din Codul civil.
Această valoare a fost stabilită prin metoda comparației directe a vânzărilor, care se bazează pe tranzacții efective cu imobile similare situate în zona apropiată bunului analizat și prin raportare la cea mai bună utilizare pentru proprietatea imobiliară analizată și anume aceea de spațiu comercial. Evaluatorii au avut în vedere pentru a realiza o comparație directă între o proprietate comparabilă vândută efectiv și proprietate de evaluat corecțiile bazate pe diferențele dintre elementele de comparație cum ar fi corecția procentuală sau corecția absolută.
La elaborarea raportului de expertiză s-au avut în vedere ofertele de vânzare din zona Buzești – Piața H. B. – Griviței depuse la dosar, și s-a stabilit că valoarea de circulație a imobilului din litigiu compus din teren și construcțiile edificate pe acesta care au format obiectul exproprierii a avut în vedere inclusiv anul de edificare al clădirii, starea tehnică a acesteia, utilarea, gradul de finisare și funcțiunea de cazinou.
Curtea a apreciat că opinia separată la raportul de expertiză tehnică imobiliară care stabilește o valoare de piață a imobilului expropriat – spațiu comercial de 1.092.182 lei nu poate fi însușită deoarece prin această opinie nu se argumentează nici în drept și nici în fapt soluția propusă. Deși expertul economist B. A. M. D. ajunge la o opinie separată la evaluarea imobilului, folosind aceeași metodologie de evaluare respectiv metoda comparației directe a tranzacțiilor a avut în vedere criteriul celei mai bune utilizări și s-a raportat la aceleași tranzacții de proprietăți comparabile pe care le-au avut în vedere și ceilalți doi experți, Curtea a înlăturat această opinie nefiind argumentată așa cum am arătat mai sus. Pe cale de consecință, a fost omologat raportul de expertiză tehnică judiciară construcții efectuat în apel de experții tehnici judiciari Osepeanu C. și V. G..
Pentru considerentele expuse, apelul pârâtului M. București prin Primarul General a fost apreciat întemeiat față de critica acestuia privind modul de aplicare a dispozițiilor art.23 alin.2 din Legea nr.33/1994 reținându-se o valoare mai mică decât aceea stabilită de prima instanță cu titlu de despăgubiri pentru imobilul expropriat.
Apelul reclamantei este apreciat ca fiind neîntemeiat deoarece așa cum corect a arătat și prima instanță prejudiciul cauzat ca urmare a exproprierii suprafeței de 27 mp. din terenul aparținând reclamantei și construcția spațiu comercial, se limitează doar la valoarea acestui imobil.
Nici pe parcursul judecății în fața primei instanțe și nici în apel reclamanta nu a reușit să demonstreze, deși sarcina probațiunii îi incumba, legătura de cauzalitate dintre fapta apelantului – pârât și prejudiciul pretins constând în beneficiul nerealizat și anume contravaloarea chiriei realizată pentru perioada iulie 2009 – 05.11.2010.
Susținerile apelantei – reclamante au fost în mod corect înlăturate de către prima instanță de fond cu argumentul că deși reclamanta invocă beneficiul contractului de închiriere cu . SRL apelanta nu a demonstrat că faptul denunțării unilaterale de către locatar a acestui contract de închiriere ar fi consecința directă a măsurii exproprierii.
La data de 27.03.2009 contractul a fost denunțat unilateral fiind achitată ultima factură pentru perioada 01.04.-15.05.2009, cu mult anterior datei de 14.12.2009 când Primăria Municipiului București a notificat reclamanta în legătură cu hotărârea Consiliului General al M. București nr.262/2.11.2006 prin care zona în care se afla situat imobilul a fost declarată zonă de utilitate publică de interes local (fila 276 dosar fond Vol. I).
În apel, teza inexistenței unei legături de cauzalitate între denunțarea locațiunii și expropriere nu a fost înlăturată prin nici o probă, iar beneficiul nerealizat pe care îl pretinde apelanta – reclamantă nu a fost demonstrat în condițiile în care aceasta a continuat să încaseze venituri din chirii chiar și în perioada când nu mai era proprietara imobilului expropriat: contractul de închiriere încheiat cu . OPTIONS SRL pentru perioada din 07.01.2010 până la 06.01.2013 pentru o chirie lunară de 3.000 Euro + TVA; contractul de închiriere încheiat cu . pentru perioada 04.03.2010 până la 15.03.2013 pentru o chirie lunară de 2.200 Euro + TVA; contractul de închiriere încheiat cu . SRL pentru perioada din 15.09.2010 până la 15.09.2013 pentru o chirie lunară de 2.200 Euro + TVA și contractul de închiriere încheiat cu . perioada din 03.01.2011 până la 03.01.2012 pentru o chirie lunară de 2000 Euro + TVA.
Prin urmare, deși hotărârea de expropriere a fost emisă la data de 04.08.2010, la data de 12.11.2010 a fost consemnată la dispoziția reclamantei suma reprezentând contravaloarea imobilului, iar la data de 27.01.2011 reclamanta a fost somată să elibereze bunul, aceasta realizându-se efectiv la data de 04.01.2012, apelanta – reclamantă a beneficiat de fructele civile ale bunului, așa cum am arătat în cele ce preced.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea a apreciat că apelul reclamantei este nefondat, urmând ca valoarea prejudiciului produs în patrimoniul acesteia să se limiteze la valoarea de circulație a imobilului expropriat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta . ales în București, ..6, ., ., sector 5 la Cabinetul de Avocat V. L. D., împotriva sentinței civile nr.67/11.01.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu apelantul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6.
Admite apelul pârâtului M. București prin Primarul General împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că despăgubirile datorate de pârât sunt în cuantum de 1.675.888 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
L. C.
Red. D.M.
Tehnored.C.S./DM
Ex.4/11.12.2013
T.B.Secția a V-a Civilă – R.M.V.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2044/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 6/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
