Pretenţii. Decizia nr. 2044/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2044/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 2044/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.2044
Ședința publică din 11.12.2013
Curtea constituită din:
Președinte - M. G. R.
Judecător - A. DorisTomescu
Judecător - I. A. H. P.
Grefier - E. C.
- XX -
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procurorul I. E..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant G. (Gheorg) Ș. F., împotriva sentinței civile nr.315 din 18.02.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Cauza are ca obiect pretenții întemeiate pe prevederile Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocatul Lizac A., în calitate de reprezentant al recurentului reclamant G. (Gheorg) Ș. F., în baza împuternicirii avocațiale eliberate de Baroul București, pe care o depune la dosar; lipsește reprezentantul intimatului pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Avocatul recurentului reiterează cererea formulată în fața primei instanțe, de suspendare a judecății sau de acordare a unui termen mai îndelungat pentru a obține actele de la Arhivele Naționale din Oradea, având în vedere că instituția este în curs de reorganizare până în luna iunie 2014. Precizează că dorește să obțină documente cu referire la participația autorilor reclamantului la Fabrica de B. Oradea, pentru care solicită despăgubiri și speră să poată depună cererea la începutul anului viitor.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de acordare a unui termen îndelungat, având în vedere că acțiunea a fost promovată la data de 26.06.2012, astfel că reclamantul avea posibilitatea să obțină și să depună la dosar toate înscrisurile de care înțelege să se folosească în proces.
După deliberare, Curtea respinge cererea recurentului reclamant de acordare a unui termen pentru obținerea de documente necesare soluționării cauzei, apreciind că amânarea judecății nu se impune raportat la soluția pronunțată de prima instanță și la criticile formulate în recurs. Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentului reclamant G. (Gheorg) Ș. F. solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Susține că hotărârea instanței de fond este nelegală pentru încălcarea dreptului la apărare prin respingerea cererii de acordare a unui termen pentru obținerea de documente necesare dovedirii pretențiilor, motiv pentru care solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de probe.
În cazul în care acest motiv de recurs nu va fi admis solicită admiterea celorlalte două critici de nelegalitate.
Una dintre acestea este faptul că instanța a considerat în mod greșit faptul că nu este învestită cu o cerere de constatare a caracterului politic al preluării acțiunilor, având în vedere conținutul cererii de chemare în judecată.
Ultima critică se referă la faptul că instanța de fond a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.221/2009, dar având în vedere că preluarea s-a făcut în anul 1945 de către Casa de administrare și supraveghere a bunurilor inamice și ulterior bunurile au fost trecute în proprietatea statului sovietic, pretențiile reclamantului fac parte din sfera de reglementare a legii speciale.
Solicită, așadar, admiterea recursului astfel cum a fost motivat pe larg în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că tribunalul a respins în mod corect cererea reclamantului de acordare a unui termen îndelungat pentru a depune înscrisuri pe care urma să le obțină de la Arhivele Naționale, invocându-se relocarea instituției, ținând seama de obiectul cererii de chemare în judecată și de înscrisurile existente în dosar.
Cât privește cererea de constatare a caracterului politic al măsurii administrative suferite de autorul reclamantului, consideră, de asemenea, că din conținutul acțiunii reiese clar că nu s-a formulat o atare solicitare; potrivit principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, nu se poate susține că este o cerere implicită.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 26.06.2012, reclamantul G. (GEORG) Ș. F., prin mandatar Michel Steger, a chemat în judecata pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri pentru măsura administrativă politică a preluării administrării și proprietății unui număr de aproximativ 1000 acțiuni deținute de Ș. F. la Fabrica de bere „Dreher Haggenmacher” SA din Oradea, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.315/18.02.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul G. (GEORG) Ș. F., prin împuternicit Michel Steger, în contradictoriu cu pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul G. (GEORG) Ș. F. a solicitat prin prezenta cerere, în baza Legii nr. 221/2009, acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul material suferit de autorul său, S. Friedmann (F.), ca urmare a confiscării acțiunilor deținute de acesta din urma la Fabrica de bere „Dreher Haggenmacher” SA din Oradea în perioada 1945-1948.
Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1 din Decizia nr. 1005/03.09.1945 privind unele întreprinderi care se încadrează în prevederile Legii nr. 91/10.02.1945 (filele 19-23), întreprinderile menționate în anexele Deciziei au fost supuse controlului Casei de administrare și supraveghere a bunurilor inamice (CASBI), în anexa 2, poziția 72 fiind menționată Fabrica de bere „Dreher Haggenmacher” SA din Oradea (fila 23). Ulterior, societatea a trecut în patrimoniul Statului R. în temeiul Legii nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, astfel cum rezulta din extrasul din data de 17.06.1948 emis de Comitetul Județean PMR (fila 24).
Tribunalul a constatat că, potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;
c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;
d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.
Având în vedere că Legea nr. 221/2009 se referă la condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Tribunalul a constatat că măsura confiscării acțiunilor deținute de autorul reclamantului la Fabrica de bere „Dreher Haggenmacher” SA din Oradea, în perioada 1945-1948, nu intră sub incidența acestei legi, întrucât nu se încadrează în categoria masurilor administrative cărora Legea nr. 221/2009 le recunoaște de drept caracterul politic, astfel cum acestea sunt enumerate de dispozițiile art. 3 din acest act normativ.
Conform dispozițiilor art. 4 alin. 2 din același act normativ, „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.”
Însă reclamantul nu a investit Tribunalul cu o cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurilor administrative luate împotriva autorului sau, în condițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, solicitând numai acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material suferit.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, cererea de acordare a despăgubirilor poate fi formulată de orice persoană care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii.
În speță, reclamantul G. Ș. F. are calitate procesuală activă în prezenta acțiune în pretenții întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, fiind descendent de gradul I al defunctului Ș. F. (Friedmann), potrivit înscrisurilor de la filele 17-18 și 25-26.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul material suferit, s-a constatat că, în temeiul prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, se pot acorda despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau reclamantul nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Această dispoziție legală are în vedere însă numai măsurile administrative cu caracter politic, iar în speță legea nu prevede caracterul politic al măsurii confiscării acțiunilor deținute la întreprinderile industriale, așadar acestea nu se încadrează în categoria bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că extrasul din data de 17.06.1948 emis de Comitetul Județean PMR (fila 24) atestă naționalizarea Fabricii de B. „Dreher Haggenmacher” SA din Oradea prin Legea nr. 119/1948 privind naționalizarea întreprinderilor industriale.
Prin urmare, Tribunalul a apreciat că pretențiile reclamantului reprezentând daune materiale nu se încadrează în prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, întrucât din înscrisurile existente la dosar nu rezultă că autorului reclamantului i s-ar fi confiscat acțiunile deținute la Fabrica de bere „Dreher Haggenmacher” SA din Oradea ca efect al unei masuri administrative cu caracter politic, întreprinderea fiind naționalizată în temeiul Legii nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi.
În concluzie, este incontestabilă preluarea abuzivă de către stat a Fabricii de B. „Dreher Haggenmacher” SA din Oradea (inclusiv a celor 1000 de acțiuni deținute de autorul reclamantului), însă nu ca efect al unei masuri administrative cu caracter politic, ci în urma aplicării Legii nr. 119/1948, situație în care nu sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr.221/2009 pentru acordarea despăgubirilor materiale.
Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor cu titlu de daune materiale.
Împotriva sentinței primei instanțe a formulat recurs reclamantul G. (Gheorg) Ș. F., în conformitate cu dispozițiile art. 299 - 316 Cod de procedură civilă („C.") coroborat cu art. 4 și 5 din Legea nr.221/2009, în termen legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond cu indicația de a se administra proba cu înscrisuri și expertiza evaluatoare a prejudiciului cauzat reclamantului prin măsurile politice cu caracter administrativ dezvoltate în acțiune.
În subsidiar, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Precizează că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Susține recurentul – reclamant că sentința este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive de recurs:
Instanța de fond a privat reclamanții de dreptul la apărare, drept conferit de Constituția României și CEDO, prin respingerea probei cu înscrisuri și expertiza solicitate de reclamanți
Astfel cum s-a arătat la pct. I. Supra, instanța de fond a respins cererea de administrare a probei cu înscrisuri și expertiza solicitată de reclamant. Prin respingerea acestei cereri de probe s-a încălcat dreptul la apărare al reclamantului care a fost astfel în imposibilitate de a dovedi susținerile din cererea de chemare în judecată.
B. Instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 4 din Legea nr.221/2009 - art. 304, pct. 9 Cod de procedură civilă:
Reclamantul a investit instanța cu constatarea caracterului politic al măsurii administrative. Astfel, în mod greșit instanța de fond nu s-a considerat investită și cu constatarea caracterului politic a măsurii administrative de trecere a acțiunilor deținute de Ș. F. la societate în administrarea CASBI și în patrimoniul URSS și ulterior, prin Legea nr.119/1948 în patrimoniul Statului R..
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat instanței de judecată obligarea Statului R. la acordarea de despăgubiri reclamantului pentru măsura administrativ cu caracter politic a preluării administrării și proprietății unui număr de aproximativ 1000 acțiuni deținute de Ș. F. la Societate.
În conținutul cererii sunt detaliate condițiile de admisibilitate a cererii, printre care și existența caracterului politic al măsurii administrative cu caracter politic a trecerii acțiunilor deținute de Ș. F. la Societate în administrarea CASBI și în patrimoniul URSS și ulterior, prin Legea nr.119/1948 în patrimoniul Statului R..
Constatarea caracterului politic al măsurii administrative de preluare a acțiunilor deținute de Ș. F. la Societate este o cerință implicită și absorbită de cererea de acordare de despăgubiri.
Verificând admisibilitatea cererii de acordare de despăgubiri, instanța de fond era obligată să analizeze în prealabil dacă măsura administrativă supusă atenției sale a avut caracter politic sau nu.
Atâta timp cât reclamantul a solicitat prin acțiune obligarea Statului R. la plata de despăgubiri în temeiul Legii nr.221/2009 și în cuprinsul cererii de chemare în judecată a dezbătut pe larg caracterul politic al măsurii administrative ca și condiție de admisibilitate a cererii, reclamantul a investit instanța de fond în mod automat și cu constatarea caracterului politic a măsurii administrative a preluării acțiunilor deținute de Ș. F. la Societate.
Art. 4 din Legea nr.221/2009 nu trebuie interpretat restrictiv în sensul că cererea de constatare a caracterului politic a măsurii administrativ poate fi și implicită, respectiv subînțelesă prin cererea de obligare a Statului R. de acordare a despăgubirilor.
Instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 5 din Legea nr.221/2009 – art. 304, pct. 9 Cod de procedură civilă:
Deși din întregul ansamblu probator rezultă cu certitudine faptul că preluarea acțiunilor deținute de Ș. F. la Societate în administrarea CASBI și în patrimoniul URSS și ulterior, prin Legea nr. 119/1948 în patrimoniul Statului R., au fost măsuri administrative cu caracter politic, instanța nu a dat eficiență în cauză art. 5 din Legea nr.221/2009 și a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Existența unor măsuri administrative cu caracter politic: Trecerea acțiunilor deținute de Ș. F. la Societate în administrarea CASBI și în patrimoniul URSS a fost o măsură administrativă cu caracter politic.
1. Caracterul politic al preluării acțiunilor deținute de Ș. F. la Societate:
(i) Războiul este un eveniment motivat și generat politic, și la fel sunt și actele normative (tratate, conferințe) la care părțile beligerante iau parte pentru încetarea acestora.
(ii) Prin Acordul de Armistițiu dintre Aliați și România din 12.09.1944, România a încetat unilateral toate acțiunile împotriva forțelor aliate, a acceptat armistițiul aliat și intră în război împotriva forțelor Axei declarând ca și state inamice Germania și Ungaria.
(iii) Prin Legea nr. 91/09.02.1945 s-a înființat CASBI pentru preluarea sub control și administrare a bunurilor aparținând persoanelor considerate inamice conform Acordul de Armistițiu dintre Aliați și România din 12.09.1944.
(iv) Ulterior, prin Conferința de la Potsdam, ținută la Cecilienhof, în Potsdam, Germania (lângă Berlin), din 16 iulie până pe 2 august 1945, s-au reglementat problemele ordinii internaționale postbelice, problemele tratatelor de pace, aprecierea efectelor războiului, precum și problema acoperirii pagubelor de război cauzate URSS prin trecerea bunurilor și activelor germane în proprietatea URSS. Conferința de la Postdam este un acord internațional cu caracter politic.
(v) În România, Conferința de la Postdam a fost pusă în aplicare prin Decretul – Lege nr. 182, act normativ cu caracter politic care, în art. 1 dispunea următoarele: "Toate activele germane aflătoare pe teritoriul României: acțiunile, activele societăților pe acțiuni, activele întreprinderilor industriale și comerciale și a altor întreprinderi, averea mobilă și imobilă, orice alte valori precum și drepturile și foloasele aparținând persoanelor juridice și fizice germane, care în conformitate cu hotărârile Conferinței de la Potsdam au trecut în proprietatea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, se predau instituțiilor împuternicite de Guvernul Uniunii RSS, indicate de Comisia Aliată de Control din România".
(vi) Ulterior Decretul – Lege nr.182 toate bunurile considerate inamice ce au fost puse sub controlul și administrarea CASBI au trecut în patrimoniul URSS cu titlul de reparații de război.
(vii) Societatea a fost considerată bun inamic deoarece era deținută în proporție de peste 20% de persoane de naționalitate maghiară și germană, trecând sub administrarea CASBI prin Decizia nr. 1005/03.09.1945.
(viii) Acțiunile deținute de Ș. F. la Societate au trecut astfel inițial în administrarea CASBI, în anul 1945 și, ulterior, în proprietatea URSS.
(ix) Concursul pe care S. R. l-a dat Uniunii Sovietice în săvârșirea abuzurilor de implementare a Conferinței de la Potsdam a fost în mod indubitabil motivat politic, întrucât a ales în mod deliberat să aplice abuziv și excesiv un act administrativ pentru satisfacerea unor exigențe politice și ideologice ale ocupantului sovietic și ale sale. Astfel, în aplicarea Decretului – Lege nr.182, care se referă exclusiv la bunurile aparținând persoanelor fizice sau juridice germane (maghiare). S. R. alege să-și dea concursul la măsurile politice sancționatorii ale Uniunii Sovietice și să constrângă anumite categorii de cetățeni, care nu făceau parte din cercul subiecților pasivi ai regulii de drept pe care el însuși o emisese, să predea bunurile către Uniunea Sovietică, o măsură așadar motivată ideologic și prin urmare politic. În acest fel, acțiunile deținute la Societate de Ș. F., persoană fizică de naționalitate română, au trecut în baza unei măsuri administrative cu caracter politic în patrimoniul Uniunii Sovietice, el fiind sancționat pentru că ar fi avut acțiuni într-o Societate care aparținea în proporție de peste 20% persoanelor inamice și, astfel, implicit, ar fi sprijinit efortul de război al Germaniei.
Caracterul administrativ al preluării acțiunilor deținute de Ș. F. la Societate:
(i) Măsurile de punere a bunurilor inamice sub administrarea CASBI și măsurile de confiscare a acestora întreprinse de S. R. au fost eminamente de natură administrativă. Ele au reprezentat acte juridice unilaterale emise în realizarea puterii de stat, impunând obligații unor anumite categorii de subiecte de drept, în speță confiscând fără o bază legală valori ale unor persoane. Astfel de acte constituie conform opiniei unanime din literatura de specialitate din România acte administrative.
Calitatea procesuală activă a reclamantului - calitatea de persoană îndreptățită:
Reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri conform art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Reclamantul nu a primit despăgubiri de nici o natură pentru acțiunile pe care le deținea la Societate trecute în administrarea CASBI, patrimoniul URSS și, ulterior, în patrimoniul Statului R. prin Legea nr. 119/1948.
Instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura actului - art. 304, pct. 8 Cod de procedură civilă:
Instanța de fond a motivat sentința în sensul că „este incontestabilă preluarea abuzivă de către stat a Fabricii de B. „Dreher Haggenmacher" SA din Oradea (inclusiv a celor 1000 de acțiuni deținute de autorul reclamantului), însă nu ca efect al unei măsuri administrative cu caracter politic, ci în urma aplicării Legii nr. 119/1948, situație în care nu sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 pentru acordarea despăgubirilor materiale".
Așadar, instanța de fond consideră în mod greșit că măsura administrativă cu caracter politic reclamata de reclamant ar fi preluarea acțiunilor Societății de către S. R. prin Legea nr.119/1948, interpretând astfel în mod greșit actul dedus judecății și schimbându-i natura.
Măsura administrativă cu caracter politic a fost trecerea acțiunilor deținute de Ș. F. la Societate în administrarea CASBI și apoi în patrimoniul URSS ca o măsură administrativă cu caracter politic a confiscării bunurilor inamice URSS-ului.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond cu indicația de a se administra proba cu înscrisuri și expertiza evaluatoare a prejudiciului cauzat reclamantului prin măsurile politice cu caracter administrativ dezvoltate în acțiune.
În subsidiar, recurentul – reclamant solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
În principal recurentul se plânge de faptul că, în mod greșit tribunalul a reținut că nu ar fi solicitat prin acțiunea introductivă constatarea caracterului politic al măsurii administrative de preluare a acțiunilor deținute de autorul său, deși este evident că aceasta este o cerință implicită și absorbită în cererea de acordare de despăgubiri.
Sub un prim aspect, curtea constată că deși într-o singură frază tribunalul a reținut că reclamantul nu ar fi formulat o asemenea cerere, totuși a analizat pe fond acțiunea formulată și a constatat că preluarea acțiunilor deținute de autorul său în patrimoniul URSS nu constituie o măsură administrativă care intră sub incidența Legii nr.221/2009.
Sub un al doilea aspect, examinând criticile formulate privind neîncadrarea acestei măsuri de preluare a acțiunilor în categoria măsurilor administrative cu caracter politic, curtea constată că în mod corect a reținut tribunalul că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 221/2009.
După cum rezultă din însuși titlul Legii nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și din prevederile art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (1) ale legii menționate, acest act normativ are ca obiect de reglementare doar condamnările cu caracter politic și măsurile administrative pronunțate/dispuse după data de 6 martie 1945, până la data de 22 decembrie 1989.
Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare: "Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător."
În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare: "Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea
calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare."
Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, "Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
c^1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială".
În fine, dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că: "Prezenta lege se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4, precum și persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătorești pentru săvârșirea de infracțiuni la care face referire prezenta lege și care au obținut desființarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiția să nu beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c)."
Din însăși expunerea de motive întocmită pentru proiectul Legii nr. 221/2009 rezultă că scopul acestui act normativ este să completeze cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist.
Hotărârile de condamnare pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru infracțiuni împotriva statului au putut fi anulate pe calea exercitării unor căi extraordinare de atac, consecințele condamnărilor fiind șterse prin efectul legii în cazul infracțiunilor ce au fost dezincriminate. Totodată, statul a acordat o . drepturi persoanelor persecutate din motive politice prin Decretul-lege nr. 118/1990, precum și celor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Aceste măsuri reparatorii au fost considerate însă insuficiente, motiv pentru care prin Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, s-a urmărit:
- ștergerea ope legis a tuturor consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic;
- repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea de condamnare s-a dispus decăderea din acestea și degradarea militară;
- afirmarea explicită a posibilității instanțelor de judecată de a acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral dacă se apreciază, în urma examinării tuturor circumstanțelor cauzelor, că reparația obținută prin efectul Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu este suficientă;
- reglementarea unei posibilități speciale de reparare a prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri ca efect al hotărârii de condamnare cu caracter
Măsura dispusă în cauză constă în faptul că, în urma Acordului de Armistițiu dintre Aliați și România din 12.09.1944, fabrica de B. din Oradea, la care autorul reclamantului deținea calitatea de acționar a trecut sub controlul Casei de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice prin decizia_/1945, măsură ce se consideră că nu se încadrează obiectiv în domeniul de aplicare a acestei legi, fiind o consecință a încheierii celui de-al doilea război mondial.
De altfel, din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2), ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, se concluzionează că, pentru ca o măsură administrativă să intre sub incidența Legii nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, este necesar ca aceasta să îndeplinească o dublă cerință: pe de o parte, să aibă caracter politic, în sensul de a constitui o manifestare, ca formă de opoziție față de regimul comunist totalitar, iar, pe de altă parte, măsura administrativă să fi fost dispusă de organele fostei miliții sau securități în cadrul perioadei de referință a legii.
În acest caz, se reține că măsura nu are caracter politic întrucât nu a constituit în nici un caz o formă de opoziție față de regimul comunist, totalitar instaurat la 06.03.1945, ci a fost o consecință a încheierii acordului de armistițiu. În intervalul ulterior încheierii armistițiului, pentru acoperirea pagubelor de război cauzate URSS și ca măsură de represalii împotriva Germaniei naziste și aliaților săi, s-a decis trecerea bunurilor considerate inamice, în cauză societatea având acționari de naționalitate germană și maghiară a intrat în această categorie, în proprietatea URSS. Contribuția statului român la punerea în aplicare a măsurii a constat în identificarea societăților și adoptarea legislației corespunzătoare. De asemenea, se reține că măsura a fost rezultatul unor acțiuni militare, în contextul istoric al participării României la cel de-al Doilea Război Mondial.
Pe de altă parte, măsura administrativă din speță nici nu a fost dispusă de organele fostei miliții sau securități. Astfel, se reține că măsura s-a realizat de comisarul general al executării armistițiului din 12 septembrie 1944.
Prin urmare, această categorie de măsură de natura celei invocată de reclamant nu se regăsește în textul Legii nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, fapt ce se consideră că denotă intenția legiuitorului de a reglementa măsuri reparatorii exclusiv pentru consecințele represive dispuse de regimul politic comunist imediat după data de 6 martie 1945, iar nu de a repara și consecințele nefaste cauzate de război, motiv pentru care, în baza principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, această situație nu poate intra în sfera de reglementare a acestei legi.
În raport de considerentele arătate anterior, nu va fi primită nici critica recurentului privind încălcarea dreptului său la apărare determinată de neadmiterea probelor solicitate în cauză, întrucât reținând că măsura dispusă împotriva autorului reclamantului nu intră în sfera de reglementare a legii 221/2009, depunerea înscrisurilor solicitate ca probă era irelevantă.
Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.8 C.pr. civ., curtea constată că, nu se poate vorbi de o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății sau de o schimbare a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât aceste dispoziții legale au în vedere modalitatea de interpretare a unui act juridic încheiat între părți, ceea ce nu este cazul în speță unde se critică doar aprecierea sau nu a caracterului politic al măsurii dispuse împotriva autorului reclamantului din perspectiva incidenței legii 221/2009.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 Cod de procedură civilă, Curtea respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul – reclamant G. (GHEORG) Ș. F., împotriva sentinței civile nr.315/18.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T. I.-A. H.-P.
GREFIER
E. C.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
2 ex./29.01.2014
TB-S.4 – R.N.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 2047/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Expropriere. Decizia nr. 328/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
