Grăniţuire. Decizia nr. 664/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 664/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 664/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 664
Ședința publică de la 16.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul-pârât, F. I., împotriva deciziei civile nr.677.A. din 20.06.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. I..
P. are ca obiect – grănițuire.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 07.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 14.04.2014, 16.04.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5663/28.03.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiat.
S-a admis în parte cererea privind pe reclamantul V. I. și pe pârâtul F. I..
S-a stabilit linia de hotar dintre imobilul teren situat în București, ., sector 3 și respectiv imobilul teren situat în București, ..9-11 pe aliniamentul indicat de punctele 15-14-5-6-7 identificate în Anexa nr.2 a la raportul de expertiză tehnica întocmit de experții B. G., Didulescu C. și D. I..
A fost obligat pârâtul să mute gardul din tablă dintre cele două proprietăți pe linia de hotar anterior stabilită, și, pe cale de consecință, să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului suprafața de teren de 0,27 ml, aferenta distantei dintre punctul 1 și 15, respectiv de 0,54 ml aferentă distanței dintre punctul 3 și 14, conform aceluiași raport de expertiză, ocupată de gardul amplasat cu nesocotirea aliniamentului mai sus descris.
A fost obligat pârâtul să desființeze construcția ce depășește linia de hotar stabilită, pentru partea cuprinsă între punctul 14 și punctul 3, respectiv între punctul 5 și punctul 4 din aceeași anexă.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 4443,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.09.2009 sub nr._ reclamantul V. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul F. I. pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună stabilirea liniei de hotar care desparte proprietățile părților, obligarea pârâtului la respectarea dreptului de proprietate asupra fâșiei de teren acaparată fără drept și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului situat în București, ., sect.3, care se învecinează și cu terenul pârâtului F. I.. Acesta din urmă a desființat în mod abuziv semnele de hotar ce despart cele două proprietăți, acaparând o suprafață din terenul său de 8 mp. pe care a fost ridicată și o contrucție. În aceste condiții, arată reclamantul, se impune stabilirea liniei reale de hotar și demolarea construcției existente pe terenul acaparat în mod abuziv.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.584 C.civ.
În susținerea cererii a atașat un set de înscrisuri.
Pârâtul nu a formulat în termen legal întâmpinare
La termenul din data de 24.03.2010 instanța a dispus, din oficiu, efectuarea unei expertize tehnice topografice, fiind depuse, la solicitarea reclamantului, și răspunsul la obiecțiunile formulate de acesta.
La termenul din data de 22.09.2010 pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu are calitatea de proprietar al imobilului învecinat cu cel al reclamantului, excepție prorogată de instanță.
La termenul din data de 29.06.2011 instanța a încuviințat cererea reclamantului de efectuarea a unei contraexpertize, noul raport de expertiză fiind depus la dosarul cauzei.
La data de 31.01.2012 pârâtul a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, arătând că încălcarea dreptului de proprietate al acestuia este infimă și se poate datora unei eroări de măsurare, astfel încât nu pot fi avute în vedere concluziile expertizei iar, pe de altă parte, demolarea contrucției ar constitui o măsură excesivă.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1996/16.06.2009 a Judecătoriei Târgu-Cărbunești, luându-se act de tranzacția părților, reclamantul V. I. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., sect.3 format din teren în suprafață de 500 mp. și construcție, în calitate de succesor al numiților V. D. Ș. și V. T..
Conform primului raportul de expertiză tehnică judiciară linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamantului și cel ocupat de pârât nu corespunde planurilor cadastrale din anii 1980 iar diferența ce se constată față înscrisurile prezentate de părți se datorează faptului că pârâtul a modificat vechea configurație a construcției situată pe terenul său în sensul că o parte din aceasta a fost edificată pe terenul reclamantului.
Cea de-a doua expertiză tehnică topografică efectuată în cauză a avut în vedere doar actele de proprietate depuse de reclamant întrucât pârâtul, deși i s-a solicitat nu le-a prezentat.
Față de cele învederate de părți și de actele prezentate expertul tehnic a propus două variante de grănițuire, respectiv una care respectă punctul de vedere al pârâtului și prin care rămâne actuală limita de hotar existentă, iar cealaltă respectă punctul de vedere al reclamantului și prin care linia de hotar este în conformitate cu planurile topografice.
Din înscrisurile depuse de pârât rezultă că acesta stăpânește terenul și construcția învecinată cu terenul reclamantului în baza unui înscris sub semnătură privată prin care autorul său, respectiv numitul F. N., a dobândit de la numiții D. G. și D. M. la data de 26.05.1968 terenul situat în București, ..9, sect.3. De asemenea, în legătură cu acest teren a fost formulată, printre alții și de către pârâtul F. I., o acțiune având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului și a construcției aferente prin uzucapiune și accesiune ce face obiectul dosarului nr._/301/2009 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
În urma demersurilor efectuate de instanță, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară – Sector 3 București a comunicat prin adresa nr._/25.10.2010 că pentru imobilul situat în București, ..9, sect.3 nu s-a deschis carte funciară individuală și prin urmare nu există un titlu de proprietate pentru acest teren.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât, conform art.137 al.1 C.proc.civ., instanța o va respinge ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.584 C.civ. orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa (...).
De asemenea, din dispozițiile art.480 C.civ. rezultă că în raporturile de proprietate orice persoană este obligată să respecte atributele acesteia.
Din aceste prevederi rezultă, pe de o parte, că în materie de grănițuire calitatea procesuală pasivă aparține persoanei care are calitatea de vecin în raport cu cel ce solicită grănițuirea iar în materie de revendicare calitatea procesuală pasivă aparține posesorului neproprietar.
Or, în cauză, din înscrisurile depuse la dosar precum și din susținerile părților rezultă că pârâtul F. I. este, prin prisma terenului și a construcției pe care o stăpânește la adresa din București, ..9, sect.3, vecin cu proprietatea reclamantului, motiv pentru care are calitate procesuală pasivă atât în ceea ce privește grănițuirea, cât și revendicarea. De altfel, chiar demersul pârâtului de a introduce acțiunea în constatarea uzucapiunii ce face obiectul dosarului nr._/301/2009 al Judecătoriei Sectorului 3 București trădează calitatea sa de posesor al terenului în discuție, uzucapiunea fiind o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate prin exercitarea posesiei un anumit interval de timp.
De aceea, nu poate fi reținută susținerea pârâtului privind lipsa calității procesuale pasive datorită lipsei calității de proprietar, cele două acțiuni, respectiv grănițuirea și revendicarea, pretinzând doar calitatea de vecin, respectiv posesor, calități care sunt întrunite în persoana sa.
Pe fondul cauzei, instanța constată că din cele două expertize efectuate în cauză și din înscrisurile existente la dosar rezultă neîndoielnic că situația din teren a celor două proprietăți învecinate nu corespunde celei din actul de proprietate al reclamantului și din planșele topografice. Din acest punct de vedere nu poate fi reținută susținerea pârâtului conform căreia diferențele s-ar putea datora unei erori de măsurare dat fiind tehnica utilizată la efectuarea măsurătorilor și ținând seama că ambele expertize confirmă aceste diferențe.
De asemenea, cea de-a doua expertiză efectuată în cauză, mai elaborată sub aspectul constatărilor, propune două variante de stabilire a liniei de hotar dintre care instanța o va alege pe cea de-a doua întrucât aceasta este în concordanță cu actele de proprietate prezentate de reclamant și cu planșele topografice existente și, prin urmare, realizează o corespondență mai fidelă între realitatea în fapt și cea în drept. Instanța mai arată și faptul că inclusiv prima variantă propusă de expert, care are în vedere doar susținerile pârâtului, constată o diferență de 11 mp. față de suprafața din acte în defavoarea reclamantului, de unde rezultă netemeinicia susținerilor pârâtului referitoare la concordanța între suprafețele din teren și cele din actele de proprietate.
Mai mult, adoptând cea de-a doua variantă propusă de expert pârâtul va deține o suprafață identică cu cea declarată, respectiv de 450 mp., pe când reclamantul, chiar și în acest condiții va avea teren în suprafață de 450 mp., mai puțin cu 6 mp. față de suprafața din acte. Or, adoptând prima variantă s-ar crea o stare de fapt vădit contrară înscrisurilor ce probează situația juridică a celor două proprietăți întrucât reclamantul ar urma să dețină teren mai puțin cu 11 mp. iar pârâtul mai mult cu 5 mp.
Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea, va stabili linia de hotar dintre imobilul – teren situat în București, ., sect.3 și respectiv imobilul – teren situat în București ..9-11, pe aliniamentul indicat de punctele 15-14-5-6-7 identificate în Anexa nr.2 a raportului de expertiză topografică, va obliga pe pârât să mute gardul din tablă dintre cele două proprietăți pe linia de hotar anterior stabilită și, pe cale de consecință, să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei suprafața de 0,27 mp., aferentă distanței dintre punctul 1 și 15, respectiv 0,54 mp. aferentă distanței dintre punctul 3 și 14, conform aceluiași raport de expertiză, suprafețe ocupate de gardul amplasat cu nesocotirea aliniamentului mai sus descris.
De asemenea, constatând că din probele administrate în cauză pârâtul a încălcat dreptul de proprietate al reclamantului prin edificarea construcției și pe terenul său, va obliga pe pârât să desființeze construcția ce depășește linia de hotar stabilită, pentru partea cuprinsă între punctul 14 și punctul 3, respectiv între punctul 5 și punctul 4 din aceeași anexă”.
S-a făcut aplicarea art.274 C.proc.civ.
Împotriva sentinței civile nr.5663/28.03.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București a formulat apel pârâtul F. I., astfel cum s-a reținut în decizia pronunțată de Tribunalul București:
„În dezvoltarea motivelor de apel apelantul pârât a arătat că hotărârea pronunțată de Judecătoria sector 3 București este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
În fapt a motivat că, prin sentința apelata, s-a dispus stabilirea liniei de hotar dintre imobilul - teren, situat în Mun. București sector 3, . și respectiv imobilul - teren situat în Mun. București, sector 3, .. 9 - 11, pe aliniamentul indicat de punctele 15-14-5-6-7, identificate în Anexa nr. 2 la raportul de Expertiza Tehnica Judiciara întocmit de către experții B. G., Didulescu C. și D. I..
Apelantul a fost obligat să mute gardul din tablă dintre cele două proprietăți pe linia de hotar anterior stabilită și pe cale de consecința, să lase în deplina proprietate și liniștita posesie reclamantului suprafața de teren de 0,27 ml, aferenta distantei dintre punctul 1 și 15, respectiv 0,54 ml aferentă distantei dintre punctul 3-14, conform Raportului de Expertiza Tehnica Judiciara mai sus menționat.
Pe cale de consecința, a fost obligat sa desființeze construcția ce depășește linia de hotar stabilita, pentru partea cuprinsa intre punctul 14 și punctul 3, respectiv intre punctul 5 și punctul 4 din aceeași anexa.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut faptul ca, paratul a încălcat proprietatea reclamantului, pe o suprafața de 2,07 mp .
Instanța de Fond a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecata – plus expertiza.
Prin cererea de chemare în judecata, reclamantul a solicitat în temeiul dispoz. art. 584 C.civ., stabilirea liniei de hotar dintre terenul proprietatea sa și terenul aflat în posesia paratului, solicitând de asemenea obligarea reclamantului la respectarea dreptului sau de proprietate, aferent terenului. Acest al doilea capăt de cerere a fost calificat de către instanța de fond, din oficiu, ca fiind o acțiune în revendicare. Aceasta deducție reiese din motivarea instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantului care a analizat-o din prisma acțiunii în grănițuire și acțiunii în revendicare. Apreciază ca aceasta calificare efectuata din oficiu de către instanța de fond a fost nelegala, întrucât nu a fost solicitata de către apelant.
Prezentul litigiu a fost fundamentat în drept pe dispozițiile art. 584 Cod civil, care prevede ca orice proprietar poate îndatora pe vecinul sau la grănițuire proprietății lipite cu a sa.
Valoarea menționata în pct. 5 al Concluziilor din Raportul de Expertiza Tehnica Judiciara în specialitatea Topografie întocmit de către Dl. Expert B. C..
În egala măsura, acțiunea fondata pe dispozițiile art. 584 cod civil nu permite judecătorului trecerea peste cele ce atesta voința inițiala a pârtilor sau situația primordiala a liniei de demarcare dintre proprietăți și stabilirea unei situații juridice noi, în sensul fixării unui alt hotar decât cel avut în vedere de părți cel existent la momentul la care a operat transmisiunea dreptului de proprietate.
Este motivul pentru care reclamantul în acțiunea în grănițuire nu se poate fundamenta, în considerentele acțiunii sale, pe împrejurări ulterioare stabilirii traseului originar al liniei de hotar.
Prin opoziție cu cel de buna-credința, constructorul de rea-credința este acela care efectuează construcția, plantația sau lucrarea pe un teren despre care știe ca aparține altei persoane. Se afla în aceasta situație cel care folosește terenul în baza unui titlu lovit de vicii care îi sunt cunoscute sau cel care, cunoscând caracterul litigios al titlului său, construiește pe teren înainte de rămânerea definitiva a hotărârii judecătorești.
Ținând seama de buna-credința a constructorului, art.494 C.civ., partea finala, prevede ca proprietarul terenului care devine prin accesiune și proprietar al construcțiilor, nu-l poate sili pe acesta să demoleze și sa-și ridice lucrările, iar în privita obligației sale de dezdăunare, are dreptul sa opteze intre valoarea materialelor și a muncii prestate ori sporul de valoare dobândit de teren în urma efectuării construcțiilor.
De asemenea, va trebui sa cerceteze și sa aibă în vedere la pronunțarea hotărârii, soluția neeconomica a demolării construcțiilor sau desființării plantațiilor ori altor lucrări, pe cât posibil, aceasta putând fi înlocuita printr-o despăgubire în bani, ori de cate ori aceasta rezolvare este mai echitabila și de natura a pune în acord interesele individuale ale pârtilor din proces cu cele economice generale.
Pentru situații asemănătoare celei deduse prezentei judecata, în care edificarea construcției a fost parțiala terenul vecin, iar încălcarea proprietății este una minima, soluția practicii a fost aceea de a nu se permite demolarea celor edificate de un constructor de buna-credința și de a înlocui aceasta măsura economica cu acordarea de despăgubiri, pentru a nu încălca normele de echitate și pentru a pune în acord interesele individuale ale pârtilor cu cele generale ale societății, îndreptate în sensul stimulării construcțiilor.
F. de aceste considerente arată ca instanța de fond s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere neformulat de către reclamant și a dispus de asemenea masuri specifice acțiunii în revendicare.
De asemenea a dispus la desființarea construcției reclamantului, construcție ce depășește linia de hotar pe o suprafața infima de 2,07 mp, ceea ce reprezintă o măsura excesiva, contrara interesului economic al bunului contrara echității, izvor de drept al Curții Europene a Drepturilor Omului.
În drept, dispoz. C.pr.civ. 93, 242 alin. 2, 274 și 282 și urm. C.civ. 480, 482, 486, 487, 494 și 584”.
Intimatul reclamant a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.677/A/20.06.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă s-a respins ca nefondat apelul în temeiul art.296 C.proc.civ., pentru următoarele considerente:
„Prin critica principală formulată, apelantul susține ca instanța de fond pronunțând hotărârea a acordat mai mult decât s-a cerut. Astfel, deși a fost investita exclusiv cu o cerere în grănițuire, prima instanța a calificat cererea din oficiu ca având și un capăt de cerere în revendicare.
Susținerile apelantului sunt neîntemeiate și vor fi înlăturate pentru următoarele argumente.
Prin acțiunea formulata, intitulata chiar în preambul de reclamant - acțiune de grănițuire și revendicare, s-a solicitat stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietățile părților și ca urmare a stabilirii liniei de hotar, paratul sa fie obligat sa respecte dreptul de proprietate și posesie al reclamantului asupra fâșiei de teren pe care a acaparat-o de pe proprietatea reclamantului și obligarea paratului la demolarea construcției existente pe aceasta suprafața.
În acest context, prima instanța, contrar motivelor invocate, s-a pronunțat în limitele cadrului procesual trasat de reclamant, neavând relevanta împrejurarea indicării ca temei de drept doar a articolului 584 c.civ., atât timp cât prin acțiune reclamantul a individualizat în mod cert obiectul cererii deduse judecății, indicând totodată și motivele de fapt în susținerea cererii sale.
Omisiunea indicării temeiurilor de drept corespunzătoare fiecărui capăt de cerere-în cazul de fata pentru capătul de cerere vizând revendicarea și obligația de demolare a construcției - nu echivalează cu neindicarea obiectului cererii - a pretenției concrete deduse judecății, cu atât mai mult cu cat acestea au fost expuse în mod clar de reclamant în petitul cererii deduse judecății, și oricum dispozițiile art.129 alin 4 c.p.civ. permit judecătorului sa ceara părților sa prezinte explicații cu privire la situația de fapt și motivele de drept ce se invoca în susținerea pretențiilor și apărărilor, chiar daca nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare.
Prin urmare, cererea a fost corect soluționata în limitele cadrului procesual trasat, prin aplicarea dispozițiilor legale incidente, situației de fapt rezultata din probele administrate în cauza.
Din probele administrate în cauza a rezultat ca reclamantul este proprietarul terenului în suprafața de 500 mp și construcție, situat în București . sector 3,dobândit, astfel cum rezulta din sentința civilă nr.1996/16.06.2009 a Judecătoriei Târgu - Cărbunești, prin tranzacția încheiată de autorii săi, numiții V. D. Ș. și V. T..
Pe de alta parte, apelantul parat stăpânește terenul și construcția învecinată cu terenul reclamantului în baza unui înscris sub semnătură privată prin care autorul său, respectiv numitul F. N., a dobândit de la numiții D. G. și D. M. la data de 26.05.1968 terenul situat în București, ..9, sect.3. În ceea ce privește terenul menționat, apelantul pârât F. I., alături de alte persoane a formulat o acțiune având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului și a construcției aferente prin uzucapiune și accesiune ce face obiectul dosarului nr._/301/2009 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
Ceea ce trebuie subliniat este faptul ca ambele expertize topografice administrate în cauză au demonstrat susținerile reclamantului, în sensul încălcării liniei sale de hotar de către apelantul pârât și edificarea construcției pe fâșia de teren acaparată din proprietatea reclamantului.
Astfel, conform primului raport de expertiză tehnică judiciară linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamantului și cel ocupat de pârât nu corespunde planurilor cadastrale din anii 1980, diferența datorându-se modificării de către parat a vechii configurații a construcției situată pe terenul său, în sensul că o parte din aceasta a fost edificată pe terenul reclamantului.
La rândul sau cea de-a doua expertiza efectuata de o comisie de experți, compusa din experții B. G., Didulescu C. și D. I., expertiza efectuata în baza planurilor topografice actuale dar și a Planului Topografic cu ridicările din 1963 a concluzionat ca reclamantul ocupa în fapt o suprafața de teren mai mica decât cea deținuta în titlul de proprietate - S-489 mp, mai puțin cu 11 mp fata de cea de 500, iar paratul ocupa o suprafata de 455 mp, mai mult cu 5 mp, fata de suprafața de 450 mp declarata în acțiunea formulata având ca obiect dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Prin urmare, pentru suprafața ocupată din cea deținută de reclamant cu titlu de proprietate, pârâtul nu a justificat nici un titlu astfel încât, soluția de admitere a cererii sub toate aspectele-respectiv, de stabilire a liniei de hotar pe aliniamentul indicat de punctele 15-14-5-6-7 identificat în Anexa 2 a raportului de expertiza tehnica efectuat de experții B. G., Didulescu C. și D. I., de mutare a gardului pe aliniamentul descris, de obligarea a apelantului pârât de a lăsa reclamantului în deplina proprietate și posesie suprafața de teren acaparată, precum și desființarea construcției ce depășește linia de hotar, se justifică pe deplin, fiind în acord cu prevederile art.480 și 584 C.civ.
Nu pot fi primite aserțiunile apelantului parat privind nejustificarea măsurii demolării construcției, atâta timp cât încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului este minimă.
Reclamantul, spre deosebire de apelantul pârât și-a probat dreptul de proprietate prin titlul depus la dosar, dispozițiile art.480 C.civ. protejându-l împotriva oricăror uzurpări ale dreptului său. Totodată, o pretinsa măsură neeconomica, constând în demolarea părții din construcția ce încalcă proprietatea reclamantului nu se poate fundamenta pe un act ilegal, și anume încălcarea dreptului de proprietate.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la situația constructorului de buna credință, se constată ca o asemenea apărare a fost formulata pentru prima dată în apel, neputând fi primita în condițiile art.294 alin 1 C.p.civ.”.
Împotriva deciziei civile nr.677/A/20.06.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._ a formulat recurs pârâtul F. I., criticând-o pentru nelegalitate, cu invocarea prevederilor art.304 pct.9 C.proc.civ., solicitându-se admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată și judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 C.proc.civ.
- În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, reținând faptul că nu poate fi analizată în apel apărarea cu privire la buna-credință a constructorului, prin raportare la art.294 alin.1 C.proc.civ., întrucât în teza a II-a a acestui articol se menționează expres faptul că „(…) excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi”.
Din interpretarea gramaticală și teleologică a prevederilor art.292 C.proc.civ. coroborate cu prevederile art.294 alin.1 teza finală rezultă că nu este limitată posibilitatea folosirii mijloacelor de apărare în instanța de apel, numai la cele invocate la prima instanță, ci „expresis verbis” se prevede că se pot folosi mijloace de apărare și dovezi, altele decât cele invocate la prima instanță sau arătate în cererea de apel și întâmpinare”.
Așadar, nu pot fi considerate cereri noi în apel mijloacele de apărare, în toată diversitatea lor, atâta timp cât au ca scop contracararea efectelor cererii părții adverse, chiar dacă ele au fost ori nu au fost discutate la prima instanță.
Normele cu caracter imperativ din cele două texte de lege susmenționate sunt de ordine publică, nu se poate deroga de la ele.
- S-a arătat că în doctrină, se consideră buna-credință ca reprezentând convingerea greșită pe care o are o persoană cu privire la temeinicia dreptului pe care îl invocă sau îl exercită și de care legea ține seama, pentru a-i recunoaște, fie dreptul însuși, fie alte efecte juridice, în scopul protejării raporturilor civile ale acestora, față de acelea ale participanților de rea-credință, sancționați astfel pentru conduita lor.
În art.494 C.civ. se reglementează un tratament diferit pentru constructorul de bună credință, față de cel de rea-credință, intervenind apoi rolul jurisprudenței și a doctrinei în a defini, în raport de anumite împrejurări de fapt, de comportament și atitudine a participanților la raporturile civile, să definească buna credință, prin conturarea anumitor criterii în acest sens, dându-se exemple în materie:
- buna-credință a celui ce construiește pe terenul altuia, dedusă din existența unui titlu de proprietate ale cărui vicii nu-i sunt cunoscute și aplicându-se dispozițiile art.486-487 C.civ.;
- buna-credință prin raportare la pasivitatea și toleranța proprietarului asupra terenului pe care se construiește;
- buna-credință prin raportare la acțiunea proprietarului care îmbracă forma abuzului de drept prin pasivitate și acceptarea de a se face lucrări, pentru ca după finalizarea lor să introducă acțiune în instanță, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în scop șicanator, etc.
Or, constructorul de rea-credință este acela care efectuează construcția, plantația sau lucrarea pe un teren, despre care știe că aparține altei persoane, sau că asupra lui se poartă un proces, etc.
Având în vedere buna-credință a constructorului, în art.494 C.civ., partea finală se prevede că proprietarul terenului care devine prin accesiune și proprietarul construcțiilor, nu-l poate sili pe acesta să-și ridice lucrările, iar în privința obligației sale de dezdăunare, are dreptul să opteze între valoarea materialelor și a muncii prestate ori sporul de valoare dobândit de teren în urma efectuării construcțiilor.
În situația constructorului de rea-credință s-a prevăzut obligația proprietarului terenului de a-i plăti constructorului valoarea materialelor și prețul muncii ori obligarea constructorului să desființeze sau să ridice lucrările efectuate.
În situația demolării, practica instanței supreme a statuat că la pronunțarea hotărârii, va trebui să se cerceteze dacă demolarea nu apare ca fiind o soluție neeconomicoasă și inechitabilă pentru părți, astfel că ea nu ar putea fi înlocuită printr-o soluție de acordare de despăgubiri, concordantă cu interesele părților din proces, la măsura dispusă a demolării, trebuind a fi în plus avută în vedere și necesitatea existenței autorizării organului de stat competent.
Pentru situații asemănătoare celei deduse judecății, în care s-a construit parțial pe terenul altuia, prin extinderea lucrării edificate de constructorul de bună-credință, astfel că încălcarea proprietății este una minimă, soluția practică a fost aceea de nedemolare, ci înlocuirea unei astfel de măsuri neeconomice, prin acordarea de despăgubiri, pentru a nu încălca normele de echitate.
Față de aceste considerente, s-a solicitat a se reține, că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, în sensul interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art.294 C.proc.civ., încurajând abuzul de drept efectuat de către reclamant, care a dovedit o stare de pasivitate la momentul edificării construcției – construcție edificată cu mai mult de 30 de ani în urmă.
Intimatul reclamant V. I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că pârâtul este de rea-credință, între părți existând nenumărate discuții contradictorii pe tema liniei de hotar, pârâtul începând lucrări de extindere a construcției sale, pe terenul reclamantului începând cu anul 2000, fără acordul său și fără autorizație legală, acesta edificându-și o nouă construcție chiar în 2009 fără autorizație de construcție.
Nu s-au administrat noi probe în recurs.
Recursul nu este fondat.
Curtea constată că nu este fondată critica vizând interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art.294 C.proc.civ., în sensul că nu ar fi fost primite apărările privind buna-credință a constructorului de către instanța de apel, cu toate că teza a II-a a alineatului 1 al art.294 C.proc.civ. statuează că „…excepțiile de procedură și alte mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi” – text pe care instanța l-ar fi ignorat total.
Mai întâi, întrucât calitatea de constructor de bună-credință invocată de către pârât nu constituie o excepție de procedură și nu face parte din „alte asemenea mijloace de apărare”, în sensul textului de lege invocat, spre a nu fi considerate cereri noi, simple apărări care ar trebui analizate direct în calea de atac a apelului, ci veritabile apărări de fond, ce țin nu de dreptul procedural, ci de cel substanțial, pe care pârâtul îl și are în vedere – art.494 C.civ., cazul constructorului de bună-credință, cu drepturile și obligațiile ce decurg dintr-o astfel de calitate, stabilită de către instanță, printr-o cerere în acest sens adresată acesteia.
Or, la fond, nu s-a solicitat de către pârât să se constate calitatea susmenționată din perspectiva art.494 C.civ. într-o eventuală cerere reconvențională, potrivit art.111 C.proc.civ., și nici ca o apărare de fond, dimpotrivă, pârâtul nici nu a formulat în termenul legal, întâmpinare la acțiunea reclamantului.
Instanța de apel – în aceste împrejurări – nu avea căderea de la lege să treacă la analiza noii cereri formulată direct în apel, fără ca aceasta să fi făcut în prealabil cercetarea pe fond la prima instanță, tocmai în virtutea limitelor impuse de prevederile art.294 C.proc.civ.
Pe cale de consecință, critica vizând situația constructorului de bună-credință nu a făcut obiect de analiză în apel, în mod legal.
Cu atât mai mult, în calea de atac a recursului nu va putea fi cercetată această nouă cerere a recurentului pârât, în recurs fiind analizate critici de nelegalitate a deciziei recurate și nu de netemeinicie, astfel cum sunt acestea formulate într-o prezentare teoretică amplă cu privire la situația constructorului de bună și respectiv de rea-credință, criteriile după care se poate reține buna-credință astfel cum rezultă din practica judiciară conturată în această materie, dar și efectele juridice pe care una sau alta dintre cele două calități le nasc cu privire la drepturile și obligațiile dintre proprietarul terenului și cel al construcțiilor edificate pe terenul altuia, insistându-se pe faptul că practica instanței supreme este, în sensul că nu se dispune demolarea atunci când o astfel de soluție nu este economicoasă și nici echitabilă pentru părți, putând fi înlocuită printr-o soluție de acordare de despăgubiri, concordantă cu interesele părților din proces.
Altfel spus, instanța de recurs nu va putea cerceta ceea ce nu s-a cerut la fond și ulterior în apel – direct în recurs, inclusiv de a stabili calitatea constructorului de bună-credință pentru pârât, pentru extinderea de construcție prin acapararea unei fâșii de teren din proprietatea dovedită a reclamantului, de către pârât, pe susținerea de fapt a construirii în urmă cu 30 de ani – susținere formulată direct în criticile din apel și recurs.
Curtea constată însă, că nu poate fi considerată soluție echitabilă pentru reclamantul care și-a dovedit dreptul de proprietate pe terenul în litigiu, nedemolarea extinderii de construcție de către pârâtul care nu a adus nicio dovadă privind dreptul de proprietate asupra terenului învecinat, stăpânit împreună cu construcția aflată pe acesta în baza unui înscris sub semnătură privată, prin renunțarea forțată a reclamantului la dreptul său integral de proprietate asupra terenului, dovedit pe deplin în instanță, uzurpat practic prin acapararea de către pârât a unei fâșii de teren pe care pârâtul a extins construcția învecinată, astfel cum s-a stabilit și de către instanța de apel, în urma reaprecierii probatoriului în cauză..
Curtea observă că abuzul de drept nu se poate reține în persoana proprietarului reclamant, ci dimpotrivă, astfel cum a stabilit, în baza reaprecierii întregului probatoriu, instanța de apel, el se reține în persoana pârâtului neproprietar al terenului învecinat (ci proprietar doar al construcției de pe acesta), care a mutat gardul dintre cele două domenii învecinate, extinzându-și stăpânirea terenului, astfel cum au constatat cele două expertize tehnice efectuate în cauză, - asupra celui al reclamantului, cu încălcarea dreptului de proprietate al acestuia.
Pentru considerentele reținute, potrivit art.312 C.proc.civ., va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât F. I., împotriva deciziei civile nr.677.A din 20.06.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. C. M. T. D. A.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehnored.B.I.
2 ex/12.05.2014
-----------------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – D.I.T.
- M.I.L.
Jud.Sector 3 – G.P.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 732/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 684/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
