Revendicare imobiliară. Decizia nr. 160/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 160/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2012 în dosarul nr. 160/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 160 A
Ședința publică de la 10.04.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – L. M. I.
JUDECĂTOR – D. M.
GREFIER – S. V.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă P. A. A., cu domiciliul ales la av. M. V., în București, Calea Călărașilor nr. 175, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1877/28.10.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. I. și P. M. E., ambii domiciliați în București, .. 13, sector 3 și M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, având ca obiect „revendicare imobiliară”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta reclamantă P. A. A. reprezentată de avocat M. V., cu împuternicire avocațială la dosar și intimații pârâți P. I. și P. M. E. reprezentați de avocat Gaube R. C., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Apărătorul apelantei reclamante P. A. A. solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii și să se dispună restituirea proprietății, urmând a se avea în vedere și dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României. Arată că instanța de fond avea obligația de a stabili care lege este aplicabilă în materia revendicării. Să se constate că statul a fost un detentor precar și nu a avut în patrimoniul său acest imobil. Mai arată că instanța a constatat că reclamanta are un titlu preferabil, dar nu i se poate restitui proprietatea. Consideră că judecătorul de fond atunci când constată că o lege internă este contrarie are posibilitatea de a aplica dispozițiile C.E.D.O. Apreciază că în cazul în care statul român a vândut unui dobânditor de bună credință, acțiunea în revendicare are prioritate. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar note scrise.
Apărătorul intimaților pârâți P. I. și P. M. E. solicită respingerea apelului ca nefondat. Consideră că nu poate fi vorba de o obligație a instanțelor române ca întotdeauna când sunt investite cu o acțiune în revendicare pe dreptul comun să de-a câștig de cauză revendicatorilor. Să se constate că în anul 1997 când intimații au dobândit imobilul, statul deținea un titlu cu privire la acest bun. Arată că revendicatorii nu au formulat notificare pentru ca intimații să nu cumpere acest imobil și nu au încercat anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995. să se constate că instanța a fost investită cu o comparare de titluri și nu s-a cerut constatarea nevalabilității titlului statului. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la data de 09.06.2010 pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr._, reclamanta P. A. A. a chemat în judecată pe pârâții P. I. și M. București prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța sa dispună obligarea pârâților să îi lase liberă și neviciată proprietatea, posesia și folosința asupra imobilului – construcție situat în București, .. 13, sectorul 3, compus din birou, sufragerie, hol, vestibul, terasă, dormitor, baie, cămară, debara, bucătărie și cameră de serviciu și terenul aferent construcției, construcție vândută pârâtului P. I., cu nerespectarea legii, imobil construcție vândut în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 7271/1997, evaluat actualmente la suma de 570.000 lei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, este beneficiara contractului de donație autentică nr. 2660/6.XI. 2009 prin care i s-au donat, de către mama sa, P. E., drepturile litigioase asupra imobilului teren și construcție, dobândite de autorii săi C. M. și C. M., care au fost proprietarii imobilului conform contract de vânzare-cumpărare nr._/9.07.1937 compus din teren și construcția ca unică locație și unitate locativă existentă pe teren.
După decesul lui C. M., a devenit moștenitoare soția sa, conform C.M. nr. 995/1977, iar după decesul acesteia, prin C. M. Nr. 196/1997 a devenit proprietară mama sa P. E..
A arătat că, în anul 1953, prin sentința penală nr. 108/1953 a Tribunalului Teritorial București, proprietatea autorului lor a fost confiscată pentru motivul de crimă de trădare, imobilul a fost luat abuziv, fără titlu legal și samavolnic prin puterea nelegiuită a comuniștilor și trecut în detenția precară a statului în baza hotărârii penale nr. 108/1953. Preluarea de către Stat a proprietății s-a făcut cu încălcarea art. 2 și 17 din Declarația Drepturilor Omului, prin încălcarea art. 8 și 10 din Constituția din 1948, astfel că titlul statului a fost și este inexistent .D. urmare, toate titlurile emise de stat persoanelor pârâte sunt viciate, obținute cu rea-credință invariabil și indiscutabil, precum și prin frauda legii, cu încălcarea art. 2 alin. l lit. b) Legea nr. 10/2001 și prin vânzarea unui bun ce nu aparținea legal vânzătorului, dar și cu încălcarea legilor imperative menționate.
În anul 2001, urmare apariției Legii 10/2001, a formulat notificarea nr. 5483 prin care solicita restituirea în natură a imobilului, iar în urma notificării la primărie s-a format dosarul nr._/2001. Pe parcursul timpului, în anul 1997 statul a vândut construcția conform contractului de vânzare nr. 7271/1997 către pârâtul P. I., compusă din: birou, sufragerie, hol, vestibul, terasă, dormitor, baie, cămară, debara, bucătărie, cameră de serviciu, act de vânzare nelegal și întrucât statul nu era proprietar, titlul pârâților este inexistent, iar titlul sau este preferabil și singurul puternic pentru a produce efecte juridice. Inexistenta titlului pârâtului P. I. decurge din faptul că statul nu i-a transferat proprietatea, nefiind proprietar. Orice transfer de proprietate fără cauză, este afectat de o condiție suspensivă, astfel că dacă titlul statului nu se confirmă, contractul de vânzare devine inexistent. Dar titlul pârâtului asupra construcției este un titlu lipsit de eficacitate în fața titlului sau, titlu preferabil fiind original și perfect.
Statul a rămas cu posesia terenului cu vecinătățile arătate, astfel că are calitate procesuală pasivă de a sta în prezentul proces pentru a fi obligat să-i lase liberă posesia și proprietatea asupra terenului nevândut.
Așadar, pârâtul M. București, nu poate invoca un titlu valabil și nici preferabil, câtă vreme statul nu a fost niciodată proprietar iar proprietatea lor a fost permanent a lor și nedivizată, în raport de cele de mai sus, ambele titluri ale pârâților sunt viciate și echivoce, obținute prin frauda legii, astfel că nu poate opune titlului lor un motiv de negație.
Statul, ori de câte ori a preluat un bun în baza unei legi prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10, nu a devenit proprietar astfel că este de notorietate că statul nu putea vinde un drept inexistent în patrimoniul său.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul P. I. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, invocând totodată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, considerând că drepturile dobândite de reclamantă prin contractul de donație de drepturi litigioase privesc aspecte care nu au legătură cu obiectul acțiunii pe care a înțeles să o formuleze.
La termenul de judecata din data de 15.04.2011, instanța a dispus introducerea in cauza in calitate de parata a numitei P. M. E., urmare cererii precizatoare a cadrului procesual pasiv formulata de reclamanta.
In apărare, parații au invocat la data de 14.06.2011, excepția prescripției achizitive de scurtă durată, apreciind ca dreptul lor de proprietate s-a consolidat prin exercitarea asupra imobilului a unei posesii de peste 10 ani, perioada in care aceasta posesie a fost utila, continua, netulburata, publica si sub nume de proprietar, dobândind cu buna - credință acest drept.
Prin sentința civilă nr. 1877 din 28.10.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a V -a Civilă, s-au respins ca nefondate excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului M. București prin Primar General, excepția lipsei calității procesuale active, a lipsei interesului si inadmisibilității, s-a respins ca nefondata acțiunea formulată de reclamanta Poroieanu A. A., în contradictoriu cu pârâții P. I. și P. M. E. și M. București prin Primarul General.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat ca prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/9.07.1937 C. M. a dobândit proprietatea asupra a 2/3 din imobilul situat in București, .. 13, sectorul 3, compus din birou, sufragerie, hol, vestibul, terasă, dormitor, baie, cămară, debara, bucătărie și cameră de serviciu și terenul aferent construcției, cota de 1/3 fiind dobândita pe cale succesorala de pe urma defunctului Heraclie C., asa cum rezulta din Jurnalul nr._ emis in dosar nr.3295 al Tribunalului I. Sectia a II-a.
Urmare decesului acestuia, intervenit la data de 13.10.1976,a rămas ca unic moștenitor C. M. așa cum rezulta din Certificatul de Moștenitor nr. 995/1977, iar după decesul acesteia, prin Certificatul de Moștenitor nr. 196/1997 a devenit proprietară mama reclamantei, P. E..
Prin contractul de donație autentificat sub nr. 2660/6.XI. 2009 la BNP „Etica”, P. E., donează drepturile litigioase asupra imobilului catre reclamanta.
Din conținutul Deciziunii nr.290/31 mai 1954 emisa de Sfatul Popular al Raionului T. V., a rezultat ca imobilul a trecut in patrimoniul statului prin confiscare, conform sentinței penale nr.108/1953 pronunțata de Tribunalul Teritorial București, ca urmare a condamnării lui C. M., pentru infracțiunea de crimă de trădare, situație confirmata de conținutul adresei nr.6784/28.05.2010 emisa de Consiliul Local Sector 3 (fila 40).
Urmare apariției Legii nr.10/2001, autoarea reclamantei s-a adresat Comisiei de aplicare a acestei legi in sensul restituirii in natura a imobilului, așa cum rezulta din Notificarea transmisa prin intermediul B. S. si N. sub nr.5483/31.10.2001(fila 12).
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului M. București prin Primar General, tribunalul a apreciat-o ca nefondata și a respins-o ca atare, motivat de faptul ca reclamanta solicita pe calea acțiunii restituirea nu numai a construcției si terenului de sub construcție ci si terenul reprezentat de curtea libera de construcții, care a rămas in patrimoniu paratului M. București prin Primar General, acesta fiind considerat posesorul neproprietar al acestei parți din imobil.
Excepția lipsei calității procesuale active, a lipsei interesului si inadmisibilității invocării ca apărare a dobândirii dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii, tribunalul le-a apreciat ca nefondate, acestea reprezentând apărări de fond in combaterea excepției intervenirii prescripției achizitive de scurta durata.
Construcția si suprafața de teren de 196,30 mp., a fost vândută pârâților P. I. si Prepelița M. E., prin contractul de vânzare cumpărare nr. 7271/1997, încheiat in temeiul Legii nr.112/1995.
In raport de cele reținute, tribunalul a constatat ca in cauză, ambele părți au titluri de proprietate, acțiunea in revendicare urmând a fi soluționata din perspectiva analizării comparative a acestor titluri de proprietate sub aspectul preferabilității unuia din titlurile exhibate cu trimitere la analiza titlurilor autorilor parților, autorii fiind diferiți.
In ce privește titlul paraților aceștia au dobândit imobilul de la Primăria Municipiului București, al cărui titlu s-a constituit prin lege, lege aplicata in sentința penala nr.108/1953 pronunțata de Tribunalul Teritorial București, titlul statului nefiind contestat la momentul dobândirii imobilului de către parați.
Cu privire la preferabilitatea unuia din titluri, tribunalul a apreciat ca aceasta preferabilitate este in favoarea titlului paraților, pentru următoarele considerente:
In speță, titlul pârâților s-a constituit in temeiul legii, lege care a fost respectata la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare câtă vreme reclamanta nu a răsturnat aceasta prezumție absolută de validitate, nu a contestat si nu a desființat acest contract.
Susținerile reclamantei in sensul ca pârâții au fost de rea-credință la cumpărare nu pot fi reținute, atitudinea subiectiva a terțului dobânditor putând face obiect de analiză doar in ipoteza verificării valabilității contractului nu si in aceea a revendicării.
In același context CEDO a apreciat ca diminuarea vechilor atingeri nu trebuie să creeze prejudicii disproporționate, terții dobânditori nu trebuie sa suporte consecințele abuzurilor statului.
Cu privire la terenul reprezentat de curtea libera de construcții, instanța a constatat ca sunt incidente disp. art. 7 alin.5 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.1/2009, in sensul ca nu pot fi restituite in natura terenurile eferente imobilelor care au fost înstrăinate in temeiul Legii nr.112/1995, legea specială cu privire la acest teren având prioritate fata de dreptul comun in materia revendicării.
Cum instanța a apreciat ca nefondată acțiunea în revendicare, considerând preferabil titlul pârâților dobânditori ai imobilului, este inutilă analiza excepției prescripției achizitive de scurtă durată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel apelanta - reclamantă P. A. A., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență, că s-a făcut o greșită aplicare a legii și că în mod eronat instanța de fond a înlăturat compararea titlurilor care este de esența acțiunii în revendicare, dând valoare juridică actelor de vânzare încheiate cu un neproprietar și posesor nelegitim. Prin Legea nr. 10/2001 se consideră că statul a preluat abuziv imobilul și totuși instanța îl consideră valid, ceea ce este în contradicție cu legea aplicabilă.
S-a făcut greșita aplicare a dispozițiilor art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 privitor la terenul nevândut, având în vedere că acest text de lege este contrar Convenției Europene.
Apelanta - reclamantă a invocat deciziile pilot nr. I, II și III, precum și cauza Katz versus România, arătând că instanțele trebuiau să aplice cu prioritate jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului precum și principiile ce reies din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Instanțele trebuiau să facă aplicațiunea dispozițiilor ce rezultă din hotărârea V., T. T., Huber și M. A. contra României și să dea prevalență dreptului de proprietate al reclamantei care este mai bine conturat decât cel al pârâților întrucât vânzarea de către stat a bunului asupra căruia nu are un titlu valabil, devine la rândul său o vânzare nevalabilă.
Apelul este nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin acțiunea formulată la data de 09.06.2010 reclamanta P. A. A. a chemat în judecată pe pârâții P. I. și M. București prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța sa dispună obligarea pârâților să îi lase liberă și neviciată proprietatea, posesia și folosința asupra imobilului – construcție situat în București, .. 13, sectorul 3.
În motivarea cererii sale a arătat că este succesoarea în drepturi a autorilor C. M. și C. M. și că imobilul a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român.
S-a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a imobilului, însă solicitarea nu a fost soluționată de către Primăria Municipiului București.
Este nefondată susținerea apelantei că instanța de fond nu a făcut comparația titlurilor de proprietate deoarece acest aspect a fost analizat în considerentele hotărârii, menționându-se că există două titluri, însă atâta timp cât titlul pârâților nu este desființat, acțiunea în revendicare este nefondată.
Pe de altă parte, s-a reținut că reclamanta nu poate justifica un bun actual în raport de dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce înseamnă că nu are titlu, deoarece un titlu vechi nu își mai poate produce efectele în prezent, fără a fi recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau act printr-un act administrativ.
Așadar, s-a procedat la compararea titlurilor părților, statuându-se că este preferabil titlul pârâtului, întrucât reclamanta nu și-a valorificat dreptul de proprietate în condițiile legii speciale.
Sunt nefondate susținerile apelantei și în ceea ce privește aplicarea jurisprudenței Curții Europene de la Strasbourg.
Trebuie reținut că pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada comunistă există o lege specială, respectiv Legea nr. 10/2001, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite.
Legea specială se referă, atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la acele preluate fără titlu valabil, precum și la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditorii cărora le permite să păstreze imobilele în anumite condiții expres prevăzute de lege (art. 18 lit. c).
Prin decizia în interesul legii nr. 33/09.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut în legea specială.
Dispozițiile din legea specială, precum și recursul în interesul legii, sunt relevante în cauză, deoarece reclamanta nu poate invoca un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, decât în măsura în care acesta este valorificat pe calea legii speciale.
În acest sens, în raport de jurisprudența Curții Europene, cauza M. contra României, se poate reține că reclamanta nu are un bun în sensul convenției și nici o speranță legitimă, în situația în care imobilul a fost preluat de stat și nu s-a statuat asupra restituirii acestuia printr-o hotărâre judecătorească, un act administrativ sau orice altă formă care ar recunoaște un drept actual în patrimoniul apelantei – reclamante.
Este adevărat că apelanta – reclamantă a depus diligențe în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a imobilului, însă notificarea fiind nerezolvată, nu poate fi invocată ca argument în sprijinul confirmării dreptului de proprietate al reclamantei.
În ceea ce privește hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, ce constituie jurisprudența contra României, invocate în cuprinsul motivelor de apel, acestea statuează că dreptul de proprietate era recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, astfel încât persoanele din cauzele respective puteau invoca un bun în patrimoniul lor.
Trebuie de asemenea menționat faptul că reclamanta nu a formulat acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare al pârâților, în baza dispozițiilor art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 și ca urmare titlul acestora este valabil și s-a consolidat.
Intimații – pârâți au dobândit speranța legitimă conferită de legea în vigoare că, nefiindu-le anulate contractele de vânzare – cumpărare, sunt îndreptățiți să păstreze imobilul care, conform art. 18 lit. c, nu mai putea fi restituit în natură foștilor proprietari. Garanțiile oferite de convenție operează și în favoarea pârâților deoarece și aceștia sunt titularii unui „bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În practica recentă a Curții de la Strasbourg, cauza A. contra României, paragrafele 143-146 se stabilește că nicio jurisdicție sau autoritate administrativă internă nu a recunoscut părților din acea cauză în mod irevocabil un drept la restituirea imobilului litigios. In consecință, Curtea a apreciat ca imobilul litigios nu constituia „un bun actual” in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, de care reclamantele să se poată prevala. S-a statuat că, deși naționalizarea imobilului fusese abuzivă, nu antrenează in mod automat un drept la restituirea bunului.
S-a stabilit cu valoare de principiu că situația menționată generează un drept la indemnizare în măsura în care se constată că erau întrunite condițiile cerute de lege pentru a beneficia de masuri reparatorii, respectiv naționalizarea ilegală a bunului si proba calității de moștenitor al proprietarului inițial.
În acest context, faptul că reclamanta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, legea specială privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, îi permite acesteia valorificarea dreptului său de a obține măsuri reparatorii în situația în care se constată că întrunește condițiile prevăzute de actul normativ menționat.
Așa fiind, în raport de dispozițiile deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, se impune a se stabili în litigiul de față că dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului nu înlătură aplicarea legii speciale.
Legea specială impune în ceea ce o privește pe reclamantă recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu în sensul valorificării dreptului la restituire, fie în natură, fie prin măsuri reparatorii în echivalent, în raport de situația concretă.
În consecință, în cadrul acțiunii în revendicare, apelanta – reclamantă nu are un titlu întemeiat pe un drept actual și nu i se poate recunoaște în patrimoniul său dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, ceea ce înseamnă că titlul pârâtului este preferabil fiind valabil încheiat și neatacat cu acțiune în anulare.
Față de aceste considerente, instanța în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - reclamantă P. A. A., cu domiciliul ales la av. M. V., în București, Calea Călărașilor nr. 175, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1877/28.10.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. I. și P. M. E., ambii domiciliați în București, .. 13, sector 3 și M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
L. M. I. D. M.
GREFIER
S. V.
Red.L.M.I.
Tehnored. T.I.
6 ex./17.05.2012
Jud. fond: L. F.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 916/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 767/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
