Obligaţie de a face. Decizia nr. 767/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 767/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2012 în dosarul nr. 767/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.767R
Ședința publică de la 10 aprilie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul-reclamant E. D. C. împotriva deciziei civile nr.1090A/15.12.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți E. D. și E. Ș., având ca obiect „obligația de a face”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 3 aprilie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 10.04.2012.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 22.06.2010 sub nr._, reclamantul E. D. C., în contradictoriu cu pârâții E. Ș. și E. D., a solicitat obligarea primului pârât la îndeplinirea mandatului acordat – procura specială nr. 538/25.01.2005 încheiată și autentificată la BNP M. V. din ., Județul I., precum și obligarea ambilor pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că, la 25.01.2005 i-a acordat pârâtului mandatul special prin procura specială încheiată și autentificată la BNP M. V., prin care acesta s-a obligat ca în numele reclamantului să se prezinte la biroul notarului public în vederea semnării contractului de partaj voluntar privind cota indiviză din terenurile cuprinse în titlurile de proprietate nr._/1998, nr._/1998 și nr._/1998. Pârâtul a depășit limitele mandatului și, de la sine putere, a trecut în lotul său terenul de 550 mp, ce-i revenea în baza acestuia.
Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, conform art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Prin sentința civilă nr. 1244/04.04.2011, Judecătoria Cornetu a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune și a constatat prescrisă acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că „termenul de prescripție extinctivă este intervalul de timp stabilit de lege înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune, sub sancțiunea pierderii posibilității de a obține condamnarea pârâtului la executarea obligației ce-i revine”.
Termenul de prescripție extinctivă, cu caracter general, aplicabil raporturilor juridice obligaționale, este instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia „termenul prescripției este de 3 ani”.
Așa cum reiese din contractul de partaj voluntar nr. 874, acesta a fost încheiat la 26.03.2007. Acțiunea reclamantului a fost depusă la 22.06.2010, după împlinirea termenului de 3 ani și, pe cale de consecință, instanța de fond a constatat ca prescrisă prezenta acțiune și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, care a invocat greșita aplicare a art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 „prescripția dreptului la acțiune pentru repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”. Or, reclamantul a luat cunoștință de pagubă la data de 13.04.2010, când a fost convocat de către OCPI și nu la data încheierii actului de partaj voluntar, respectiv 26 martie 2007.
Prin decizia civilă nr. 1090A/15.12.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Tribunalul a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în raport de situația de fapt și dispozitiile legale incidente cauzei, reținând că potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 3 termenul de prescripție este de 3 ani.
Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar potrivit art. 8 prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Totodată, s-a precizat că la dosarul cauzei reclamantul nici nu a invocat și nici nu a făcut dovada vreunei cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției.
În consecință, dreptul apelantului reclamant de a solicita obligarea pârâtului la îndeplinirea mandatului acordat, s-a născut la data 26.03.2007 – data producerii prejudiciului, data la care nu s-a respectat mandatul acordat prin procura nr. 238/25.01.2005, însă nu mai târziu de data de 26.03.2010.
Tribunalul a mai arătat că apelantul-reclamant nu a reușit să facă dovada faptului că a aflat despre contractul de partaj la data de 13.04.2010. În baza prevederilor art. 1169 Cod civil, cel ce face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească. În consecință, reclamantului îi revenea sarcina să probeze susținerile sale cu un suport probatoriu adecvat din care să rezulte că nu a încălcat termenul de prescripție în care putea să introducă cererea de chemare în judecată.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamantul, care a arătat că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în baza căruia dreptul la acțiune curge de la cunoașterea prejudiciului. Or, el și-a dat seama despre existența prejudiciului doar când a constatat că este în imposibilitate să-și intabuleze dreptul de proprietate, respectiv la data de 13.04.2010, când a fost notificat de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară, cu privire la intabularea dreptului de proprietate pe numele pârâtului. Așa fiind, cum acțiunea a fost intentată la data de 22 iunie 2010, termenul de prescripție de 3 ani instituit prin art. 3 din Decretul nr.167/1958, nu este îndeplinit.
În plus de aceasta, când mandantul nu a prevăzut un termen pentru executarea mandatului, termenul de prescripție a acțiunii prin care mandantul poate solicita obligarea mandatarului la îndeplinirea mandatului, curge de la data încetării contractului de mandat și nu de la data când contractul de mandat a fost încheiat de părți.
Curtea constată că recursul se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât recurentul a invocat și criticat greșita aplicare a dispozițiilor art. 3, 7 și 8 Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Ca urmare, excepția nulității recursului pe considerentul că acesta nu cuprinde motivele pe care se sprijină este neîntemeiată.
În schimb, recursul nu este întemeiat.
Din examinarea procurii speciale, autentificată sub nr. 238/25.01.2005 la Biroul Notarului public M. V., Curtea reține că mai mulți coindivizari ai terenurilor, ce fac obiectul titlurilor de proprietate nr._,_ și_ din 9 ianuarie 1998 eliberate de Comisia Județeană I. pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor, printre care și reclamantul, l-au împuternicit pe pârâtul I. Ș. să-i reprezinte în fața biroului notarului public și să semneze contractul de partaj voluntar privind ieșirea lor din indiviziune în modalitatea indicată în procură.
Conform acestei procuri suprafața de 550 m.p. teren identificată în ., trebuia să revină reclamantului I. C..
Pârâtul a semnat în numele său și pentru toți ceilalți coindivizari, deci inclusiv pentru reclamant, contractul de partaj voluntar, autentificat sub nr. 874 la 26 martie 2007 de către Biroul notarului public V. M., prin care s-a consemnat că întregul teren intravilan în suprafață de 550 m.p. … identificată în ., revine în lotul nr. 1 către I. Ș. și I. D..
Prin acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la îndeplinirea întocmai a mandatului acordat la 25 ianuarie 2005, în sensul ca suprafața de 550 m.p. teren intravilan situat în ., să fie trecută în lotul său și nu în lotul pârâtului.
În mod practic, reclamantul solicită îndeplinirea unei obligații care a fost deja executată din 26.03.2007 și vizează depășirea limitelor contractului de mandat, fără a solicita însă desființarea acestuia.
Or, mandatul a încetat la data încheierii contractului de partaj, respectiv la data de 26.03.2007, astfel încât pârâtul nu mai poate fi chemat în judecată pentru a fi obligat la aducerea lui la îndeplinire.
Termenul de prescripție pentru îndeplinirea obligației era de 3 ani, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și cum just au reținut instanțele.
Conform art. 7 alin. 1 din același act normativ, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită,iar conform art. 7 alin. 2, în obligațiile al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția curge de la data nașterii raportului de drept.
În speță, raportul de drept s-a născut la data încheierii contractului de mandat, respectiv la data de 25.01.2005, în condițiile în care prin procura specială, nu s-a stabilit un termen pentru încheierea contractului de partaj voluntar.
Cum acțiunea a fost intentată la data de 22 iunie 2010, evident a fost introdusă după încheierea termenului de prescripție de 3 ani calculat de la data de 25 iunie 2005, respectiv până la data de 25 iunie 2008.
Dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, conform cu care prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății, căci acestea reglementează prescripția dreptului la acțiune în cadrul răspunderii delictuale.
Or, prezenta cerere de chemare în judecată are drept obiect obligația de îndeplinire a contractului de mandat ce se situează în cadrul răspunderii civile contractuale, al cărei termen de prescripție curge, conform art. 7 alin. 2 din Legea nr. 167/1958, de la nașterea raportului de drept cum s-a arătat mai sus.
Așa fiind, reținând netemeinicia tuturor motivelor de recurs formulate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat .
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat să plătească intimaților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată din recurs, justificată cu plata onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului, ca nefondată.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant E. D. C. împotriva deciziei civile nr. 1090A/15.12.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți E. D. și E. Ș..
Obligă pe recurent să plătească intimaților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.04.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. P. A. V. R. P.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. PS /TI 2 ex.
27..04.2012
Jud. fond: L.I. F.
L.Gh. Z.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 160/2012. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 927/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
