Legea 10/2001. Decizia nr. 927/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 927/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 927/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI P. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.927
Ședința publică de la 23.05.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta pârâtă A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței civile nr. 73 din 15.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă K. M..
P. are ca obiect – acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 16.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 23.05.2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 mai 2012, pe rolul Tribunalului București – Secția a III a Civilă sub nr._ , reclamanta K. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. pentru Valorificarea Arhivelor Statelor, să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 66 din 08 mai 2012 emisă de A. pentru Valorificarea Activelor Statului, pentru frauda la lege, încălcându-se dispozițiile art. 3, 4 alin. 2 și 31 din Legea nr. 10/2001; să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea recalculată a 12.000 acțiuni deținute de autorii săi Armand Gabay și M. E. Gabai la Societatea Anonimă Română IDEAL; obligarea pârâtei la emiterea deciziei prin care să propună acordarea de despăgubiri și să înainteze decizia împreună cu dosarul administrativ către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD), cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a arătat în motivarea cererii formulate, în esență, că din înscrisuri oficiale a rezultat fără putință de tăgadă calitatea de acționar a autorilor săi. Susținerea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului în sensul că dovada calității de acționar ar trebui făcută exclusiv cu extras din Registrul acționarilor nu poate fi primită deoarece dovada calității de acționar se poate face cu orice mijloc de probă. Reclamanta invocă adresa C2504 din 19 iulie 2011 emisă de MAI – Direcția Municipiului București a Arhivelor Naționale în care s-a arătat că nu sunt deținute liste cu acționarii societății IDEAL din anii 1947 – 1948, astfel că cel puțin s-a făcut dovada că autorii săi erau acționari la societate, aceștia apărând în anexa 5, poziția 51, a decretului de naționalizare a societății din 11 iunie 1948. Deși A. pentru Valorificarea Activelor Statului a invocat o fișă CAFIN în care nu ar figura autorii săi, reclamanta contestă acest aspect, arătând că Ministerul de Finanțe i-a comunicat că nu deține fișa CAFIN. Reclamanta a opinat că revenea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului sarcina de a dovedi că autorii săi, după data de 28 martie 1947 și până la naționalizare, au pierdut calitatea de acționari. Reclamanta a solicitat să se constate calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent conform art. 3 alin. 1 lit. b din Legea nr. 1/2001 și art. 31 din aceeași lege, respectiv la valoarea recalculată a acțiunilor, sens în care a depus la dosarul administrativ ultimul bilanț și ultima balanță din 31 decembrie 1947.
Pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului nu depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 73 din 15 ianuarie 2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea formulată de K. M. în contradictoriu cu pârâta A. pentru Valorificarea Arhivelor Statelor; în temeiul art. 31 Legea nr. 10/2001 a constatat dreptul reclamantei la despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII ce se vor propune de către A. pentru Valorificarea Activelor Statului corespunzătoare cotei celor 12.000 acțiuni deținute de autorii săi: Armand Gabai și E. M. Gabai din 20.000 acțiuni la Societatea anonimă IDEAL naționalizată în 11 iunie 1948, raportat la activul net al societății din ultimul bilanț contabil din 31 decembrie 1947, în condițiile art. 31 alin. 4 din Legea nr. 10/2001; a obligat A. pentru Valorificarea Activelor Statului la emiterea dispoziției în acest sens; a respins capătul de cerere privind obligarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului de înaintare a dosarului administrativ către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor ca neîntemeiată; a obligat A. pentru Valorificarea Activelor Statului la plata către reclamantă a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că prin cererea nr. 5152 din 22 noiembrie 2001 (fila 269 dosar fond), K. M. a solicitat Primăriei Municipiului București în conformitate cu Legea nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului situat în Bucureștii Noi (fosta Fabrica IDEAL), compus din teren. Prin dispoziția nr._ din 31 martie 2009 a fost respinsă notificarea ca nedovedită, iar prin sentința civilă nr. 821 din 26 aprilie 2010 a fost anulată dispoziția și obligați pârâții Primăria Municipiului București și Municipiul București să trimită notificarea și dosarul administrativ la A. pentru Valorificarea Activelor Statului pentru soluționare. În decizia civilă nr. 761/A din 04 octombrie 2011 a Curții de Apel București, instanța de apel a reținut că reclamanta a solicitat valoarea recalculată a acțiunilor deținute de autorul ei la Societatea Anonimă IDEAL. A fost stabilită astfel competența Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului de soluționare a unei atare cereri, având ca temei legal art. 31 alin 3 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 66 din 08 mai 2012 notificarea reclamantei este respinsă ca nedovedită. A. pentru Valorificarea Activelor Statului a reținut că fișa CAFIN, transmisă în copie certificată de către Ministerul Finanțelor Publice nu menționează numele lui Armand Gabai și nici cel al soției sale printre acționarii . momentul naționalizării ei în 1948. Nici în documentul purtând titlul Situația acționarilor la 11 iunie 1948 pentru IDEAL SAR nu figurează numele acestora. În balanța de la 31 decembrie 1948, contul lui Armand Gabai în sumă de 70.150 lei a fost lichidat, iar capitalul firmei era de 71.000 lei.
Tribunalul a constatat depunerea la dosarul administrativ a cererii de modificare din 09 iulie 1945 a societății SA IDEAL (fila 275 dosar fond) înmatriculată sub această denumire în 1944 (fila 270 dosar fond), societatea fiind dizolvată la 25 mai 1945 când totalitatea acțiunilor au fost dobândite de unicul acționar Armand Gabay. La data de 28 martie 1947 (fila 273 dosar fond) se solicită înmatricularea societății anonime IDEAL având ca administrator pe Armand Gabai, după ce anterior, la 25 martie se publicase actul constitutiv și statutul societății anonime IDEAL (fila 126, 286 dosar fond). Acestea statuau capitalul societății la înființare de_ lei, repartizat în 20.000 acțiuni a câte 5.000 lei fiecare, capitalul fiind complet subscris și vărsat de fondatori: Armand Gabai lei 50.000.000; V. I. lei 10.000.000; ing. I. A. lei 10.000.000; Camil I. lei 10.000.000; A. M. G. lei 5.000.000; M.E. Gabai lei 10.000.000 și E. Frege lei 5.000.000. Rezultă că la 26 martie 1947 s-a solicitat înmatricularea unei societăți anonime IDEAL cu privire la care participația la numărul de 20.000 acțiuni a fost de ½ pentru Armand Gabai și 1/10 pentru M.E. Gabai.
La data de 05 august 1948 IDEAL naționalizată (fila 37, 196, 207 dosar fond) depune cerere de înregistrarea a modificărilor intervenite în ce privește regimul juridic al societății la Registrul comerțului, fiind consemnat că întreprinderea a fost naționalizată la 11 iunei 1948; la 11 iunie a încetat valabilitatea semnăturilor care angajau firma și anume: a lui R. L. singură, a lui director A. Gabai împreună cu director Th. S. sau a lui R. L. cu unul din cei doi directori, persoana care angajează valabil și singur întreprinderea este a lui I.. D. I. în calitate de director al întreprinderii desemnat de Ministerul Industriei prin delegația din 11 iunie 1948.
În anexa Decretului nr. 119 din 11 iunie 1948 (fila 38 dosar fond), respectiv anexa 5, apare la poziția 51 societatea IDEAL, Armand Gabai, având menționat obiectul de activitate, carton asfalt.
Conform actului de deces tradus depus la dosar, A. Gabai a decedat la 06 aprilie 1994. A fost depus un certificat de naștere emis de Primăria Sectorului 1 în octombrie 2010 privind pe Gabai M. născută din părinții Armand Gabai și Gabai M. E.. Cu privire la aceasta din urmă a fost depus un extras din registrul de înregistrare a populației din care reiese că aceasta a divorțat de soț și un certificat de deces în copie, tradus, din care a reieșit că a decedat la 26 septembrie 1981. Gabai M. s-a căsătorit luând numele K. (fost Keresztesi, schimbat potrivit legii statului Israel) M., care potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 18 din 02 octombrie 2009 este moștenitoarea unică a defuncților Armand Gabai și E. M. Gabai.
Reclamanta Gabai M. a acordat procură, depusă în copie la dosarul instanței certificată pentru conformitate cu originalul, purtând apostila, în favoarea avocatului L. C. pentru a o reprezenta în toate acțiunile privind imobilele situate în România moștenite, în vederea dobândirii sau obținerii de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.
În drept, conform art. 1 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.
Potrivit art. 3 alin 1 Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: lit. b persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.
Conform art. 4 din Legea nr. 10/2001 de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
Tribunalul a constatat că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 18 din 02 octombrie 2009, reclamanta K. M. este moștenitoarea unică a defuncților Armand Gabai și E. M. Gabai.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în următoarele cazuri: a) persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii.
Prin decizia civilă nr. 761/A din 04 octombrie 2011 a Curții de Apel București, s-a stabilit irevocabil temeiul legal aplicabil notificării reclamantei în raport de care va fi aceasta soluționată, anume art. 31 din Legea nr. 10/2001 care prevede: 1) Persoanele arătate la art. 3 alin. 1 lit. b au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. 2) De prevederile alin. 1 nu beneficiază persoanele fizice sau juridice care au primit despăgubiri până la data intrării în vigoare a prezentei legi, în condițiile art. 5. 3) Măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. 1 se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului. 4) Recalcularea valorii acțiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanț contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Națională a României prin Ordinul nr. 3 din 27 aprilie 2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 04 mai 2001, și a indicelui inflației stabilit de Institutul Național de S. și a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăților pe acțiuni, în cazul în care bilanțul este anterior acesteia.
La dosarul administrativ a fost depus bilanțul contabil din 31 decembrie 1947, ultimul bilanț contabil înainte de naționalizarea din 11 iunie 1948 (fila 218 dosar fond), în care se indică valoarea soldului creditor sau a rezervei provenite din recalcularea patrimoniului era de 693.995 lei și valoarea capitalului social de 71.000 lei.
Chestiunea litigioasă pusă în discuție în speță este calitatea de acționar a autorilor reclamantei, A. pentru Valorificarea Activelor Statului respingând notificarea acesteia ca nedovedită pe motiv că aceștia nu figurau în lista acționarilor societății din 11 iunie 1948, iar contul lui Armand Gabai fusese lichidat până la sfârșitul anului 1948.
Tribunalul a constatat că în anexa Decretului nr. 119 din 11 iunie 1948, respectiv anexa 5, apare la poziția 51 societatea IDEAL, Armand Gabai, iar la 05 august 1948 este constatată nevalabilitatea semnăturii directorului A. Gabai cât privește actele societății, după naționalizarea acesteia.
Prin urmare, la data naționalizării Armand Gabai avea calitatea de acționar unic al societății, fiind naționalizate acțiunile sale și ale celorlalți acționari. Aspectul că, prin naționalizare, Armand Gabai și-a lichidat contul până la sfârșitul anului 1948 nu determină concluzia că acesta și-ar fi pierdut calitatea de acționar, ci că acesta a încasat sumele ce i se cuveneau anterior naționalizării cu titlu de dividende. Tribunalul a reținut că la data naționalizării acțiunile societății, în lipsa unei dovezi contrarii privind titularii ori dovezii de modificare a acestor titulari, erau deținute de acționarii astfel cum figurau la momentul înregistrării în 28 martie 1947 și în cotele indicate la înregistrare.
Constatând îndeplinită situația premiză prevăzută de Legea nr. 10/2001, tribunalul a reținut dreptul reclamantei la despăgubiri conform art. 31 din lege, în condițiile Legii speciale nr. 247/2005 privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, pentru un număr de 12.000 acțiuni deținute de autorii săi: Armand Gabai și E. M. Gabai din 20.000 acțiuni la Societatea anonimă IDEAL naționalizată în 11 iunie 1948, raportat la activul net al societății din ultimul bilanț contabil din 31 decembrie 1947.
În ce privește trimiterea dosarului administrativ cu hotărârea judecătorească privind notificarea formulată, direct la Comisia centrală de Stabilire a despăgubirilor, a fost constatat acest capăt ca neîntemeiat.
Tribunalul a notat că Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv. P. analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire (art. 13 titlul VII). Comisia Centrală funcționează pe baza prevederilor prezentei legi și a regulamentului propriu de organizare și funcționare (art. 14). În consecință, procedura instituită de Legea nr. 247/2005 nu poate fi eludată prin hotărâri judecătorești, prin acordarea directă de despăgubiri de către acestea. Procedura stabilită de Legea nr. 247/2005 constituie etapă obligatorie pentru emiterea titlurilor de despăgubire potrivit opțiunilor beneficiarilor. Lentoarea funcționării Comisiei Centrale nu este de natură să determine adoptarea atribuțiilor acestei Comisii de către instanțe, această preluare de atribuții neavând temei legal și nu poate fi aplicată ca sancțiune față de Comisia Centrală. Singura posibilitatea de sancționare o constituie o acțiune în obligare la plata de daune pentru întârziere în înregistrarea dosarului deși dispoziția a fost emisă și s-a parcurs etapa verificării legalității de către prefect.
În cauza M. A. și alții c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că Legea nr. 247/2005 a unificat procedurile de restituire a bunurilor naționalizate și această unificare ar merge în direcția bună deoarece implementează proceduri simplificate, însă ar fi eficientă dacă autoritățile ar fi dotate cu mijloace umane și materiale corespunzătoare sarcinilor ce trebuie îndeplinite. În afară de această constatare în cauza M. A., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit constatarea din cauza Faimblat c. României referitoare la aspectul soluționării în ordine aleatorie a dosarelor de către Comisia Centrală și lipsa unui termen legal pentru analizarea dosarelor de către această Comisie. Aceste aspecte nu pot constituie însă temei pentru ca instanțele judecătorești să preia atribuțiile Comisie Centrale, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care se stabilește dreptul la despăgubiri sau la restituirea în natură neținând loc de dispoziție și nici de titlu de despăgubiri. Procedura reglementată de Titlul VII Legea nr. 247/2005 are caracter administrativ astfel cum rezultă din ansamblul dispozițiilor din acest titlu. Neîndeplinirea obligațiilor de transmitere a dosarului de către unitățile emitente ale deciziilor/dispozițiilor este astfel sancționabilă doar pe calea contenciosului administrativ. Așadar, o cerere de obligare a unității care emis dispoziția de a transmite dosarul poate fi formulată doar în temeiul art. 554/2004, iar nu ca și un capăt de cerere accesoriu soluționării notificării de către instanță. Așadar, capătul al doilea apare ca neîntemeiat din perspectiva acestei analize, prin acesta reclamanții solicitând adoptarea unor măsuri de către instanță ce încalcă procedura obligatorie stabilită de Legea nr. 247/2005.
Potrivit art. 16 alin 21 Cap V Legea nr. 247/2005, Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
Tribunalul a reținut că în urma stabilirii în mod irevocabil a dreptului reclamantei la despăgubiri, unitatea A. pentru Valorificarea Activelor Statului după emiterea dispoziției de constatare a dreptului la despăgubiri va transmite dosarul prefecturii pentru emiterea avizului de legalitate și ulterior urmând a se urma procedura stabilită de Legea nr. 247/2005. Așadar, controlul efectuat de prefect se referă și la situația în care dispoziția de acordare a despăgubirilor este emisă în urma rămânerii irevocabile a unei hotărâri judecătorești de recunoaștere a acestui drept la despăgubiri. Prefectul are obligația controlului dispoziției emise pentru a verifica nu temeinicia dispoziției ci emiterea ei conform hotărârii pronunțate și raportat la datele și împrejurările de fapt și de drept reținute de instanță. Prin urmare capătul al doilea din acțiune apare și din această perspectivă ca neîntemeiat.
Avizul de legalitate este impus indiferent că notificarea a fost soluționată de autoritatea deținătoare sau de instanțele judecătorești. Acest aviz este necesar și în situația soluționării notificării de către instanțe, prefectul verificând emiterea dispoziției în sensul celor reținute de acestea din urmă. Rezultă că cererea din capătul al doilea din acțiune, privind înlăturarea controlului de către prefect și trimiterea dosarului direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de către A. pentru Valorificarea Activelor Statului este neîntemeiată și a fost respinsă ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, a obligat pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului la plata către reclamantă a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată, apreciind că suma de 2.000 lei este rezonabilă și necesară în raport de obiectul cauzei și cerințele unei apărări efective în speță.
Împotriva acestei sentințe, la data de 26 februarie 2013, a declarat recurs pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând, în baza art. 304 pct. 5 și 9, art. 3041 și art. 312 alin. 3 Cod de procedură civilă, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, ia pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
În motivare se arată că există un motiv de nulitate al sentinței civile nr. 73 din 15 ianuarie 2013, deoarece aceasta nu cuprinde nici semnătura judecătorului care a pronunțat hotărârea, nici a grefierului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă.
În aceste condiții și conform art. 105 alin. 1 s-a pricinuit Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului, deoarece în acest caz vătămarea este prevăzuta de lege.
Având în vedere aceste aspecte solicită în baza art. 304 pct. 5 și art. 312 alin. 3 Cod de procedură civilă admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Un alt motiv de recurs invocat vizează faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 3 alin 1 lit. b și art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Dovada calității de persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001 se face prin depunerea fișei CAFIN, respectiva unui extras din registrul acționarilor ai societății naționalizate la data intervenirii actului legal de preluare abuziva a acesteia.
Acest probatoriu este în concordanță cu normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora pentru dovedirea calității de asociat al societății în unele colective ori în comandită simplă sau pentru dovedirea calității de acționar la societăți cu acțiuni nominative se va solicita și se va depune extrasul din registrul prevăzut la art. 142 pct. 1 Cod comercial, modificat sau fișa Cafin a societății emisă de Ministerul Finanțelor Publice.
Intimatul-reclamant nu a făcut dovada după regulile prevăzute de Legea nr. 10/2001 a calității de persoană îndreptățita la obținerea de despăgubiri în natură sau prin echivalent cu privire la acțiunile Societății Anonime Romane Ideal.
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. b din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite, în interesul legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobile și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, iar potrivit art. 18 din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în situația în care persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii.
Or, intimata-reclamanta nu a făcut dovada calității de acționari ai autorilor săi la momentul naționalizării Societății Anonime Romane Ideal.
Astfel în mod corect prin decizia nr. 66/2012 emisă de instituția acesteia, a fost respinsă ca neîntemeiată notificarea intimatei-reclamante.
Un al treilea motiv de recurs se încadrează în art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, recurenta apreciind că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind interpretate și aplicate eronat dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, Legea nr. 247/2005, dispozițiile OUG nr. 81/2007 și nelegal, instanța de fond a stabilit, în condițiile în care a obligat A. pentru Valorificarea Activelor Statului să emită decizie de propunere privind acordarea de despăgubiri, că este neîntemeiată înaintarea dosarului administrativ către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Astfel, arată instanței că obligațiile Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului conform Legii nr. 10/2001 republicată, se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri conform art. 29 din Legea nr.10/2001 republicată, (obligație de a face) și în condițiile Legii speciale nr. 247/2005, privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Astfel, art. 29 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 prevede „În situația imobilelor prevăzute la alin. 1 și 2, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. 1 fiind aplicabile în mod corespunzător”.
Prin Legea nr. 24 din 22 iulie 2005, art. 1 alin. 1 Titlul VII, care a modificat și completat Legea nr. 10/2001, se reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată.
În acest sens, art. 13 alin. 1 capitolul III din Legea nr. 247 din 22 iulie 2005, precizează că „P. analizarea si stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea cancelariei Primului Ministru, instituției competente Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în condițiile art. 16 alin. 2 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Așadar, din analiza acestor texte legale, se dovedește că A. pentru Valorificarea Activelor Statului numai propune acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, instituției competente – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform art. 16 alin. 2 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
După emiterea deciziei motivate de către A. pentru Valorificarea Activelor Statului, această împreuna cu dosarul administrativ sunt înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform art. 16 alin. 2 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În același sens, dispoziția instanței de fond în sensul că este neîntemeiată înaintarea dosarului administrativ către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor este nelegală, deoarece și prin OUG nr. 81 din 28 iunie 2007 se reglementează în mod cert procedura și modalitățile de despăgubire efectivă pentru imobilele preluate în mod abuziv.
În conformitate cu dispozițiile OUG nr. 81/2007, în baza deciziilor emise de către Comisia Centrală și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite un titlu de conversie și/sau un titlu de plata, conform legii.
În ce privește al patrulea motiv de recurs, acesta se încadrează în art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, recurenta apreciind că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind interpretate și aplicate eronat dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr. 247/2005, dispozițiile OUG nr. 81/2007 și nelegal a fost obligată A. pentru Valorificarea Activelor Statului să propună intimatei-reclamante despăgubiri.
Conform acestor prevederi legale „În situația imobilelor prevăzute la alin. 1 și 2, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. 1 fiind aplicabile în mod corespunzător”.
A. pentru Valorificarea Activelor Statului are competență doar de a emite decizie prin care propune măsuri reparatorii prin echivalent în conformitate cu dispozițiile legale sus-menționate, iar intimata-reclamanta urmează a continua procedura la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Individualizarea măsurilor reparatorii prin echivalent nu intră în competenta A. pentru Valorificarea Activelor Statului ci a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform dispozițiilor Legii nr. 247/2005.
Așadar, din analiza acestor texte legale, rezultă în mod evident că A. pentru Valorificarea Activelor Statului doar propune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent instituției competente Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. 2 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Al cincilea motiv de recurs – în mod nelegal instanța de fond a obligat instituția recurentă în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă Ia plata cheltuielilor de judecata, întrucât A. pentru Valorificarea Activelor Statului nu poate fi acuzată de rea credință sau de comportare neglijenta manifestate în desfășurarea procesului soluționat prin hotărârea recurată.
Așa cum rezultă din probele cauzei, se poate constata că onorariul solicitat a fost stabilit într-un cuantum foarte mare față de munca îndeplinită de avocat.
Mai mult decât atât, cheltuielile de judecată sunt arbitrar stabilite, deoarece nu sunt justificate prin dovezi clare, ca fiind conforme în raport de costurile reale ale procesului.
Față de aceste considerente, solicită înlăturarea obligației Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului de plată a cheltuielilor de judecată, deoarece sunt nelegale și nejustificate.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat înscrisuri noi în recurs, conform art. 305 C.proc.civ..
Examinând sentința recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză și de prevederile legale incidente, având în vedere dispozițiile art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
Primul motiv de recurs invocat, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 5 și art. 312 alin. 3 Cod de procedură civilă, este vădit nefondat, Curtea reținând că hotărârea recurată cuprinde atât semnătura judecătorului care a pronunțat-o, cât și semnătura grefierului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă.
Al doilea motiv de recurs, care vizează o încălcare a prevederilor art. 3 alin 1 lit. b și a art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, este, de asemenea, nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Curtea nu poate primi în acest context nici criticile de netemeinicie referitoare la lipsa probatoriului sub aspectul calității de persoane îndreptățite la restituire a reclamantei, respectiv, în ceea ce privește dovedirea condițiilor prevăzute de art. 31 din Legea nr. 10/2001.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă fără echivoc calitatea de acționar a autorilor reclamantei, reținându-se corect că la data naționalizării Armand Gabai avea calitatea de acționar unic al societății IDEAL S.A.R., fiind naționalizate acțiunile sale și ale celorlalți acționari.
Se constată astfel că în anexa Decretului nr. 119 din 11 iunie 1948, respectiv anexa 5, apare la poziția 51 societatea, Armand Gabai, iar în lipsa unei dovezi contrarii privind titularii ori dovezii de modificare a acestor titulari, trebuie reținut că acțiunile erau deținute de acționarii care figurau la momentul înregistrării în 28 martie 1947 și în cotele indicate la înregistrare – având în vedere și împrejurarea că la dosarul administrativ a fost depus bilanțul contabil din 31 decembrie 1947, ultimul bilanț contabil înainte de naționalizarea din 11 iunie 1948 (fila 218 dosar fond), în care se indică valoarea soldului creditor sau a rezervei provenite din recalcularea patrimoniului era de 693.995 lei și valoarea capitalului social de 71.000 lei.
Toate acestea sunt acte relevante conform Legii nr. 10/2001 și Normelor de aplicare ale acesteia, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, pentru stabilirea existenței și întinderii drepturilor la măsuri reparatorii, aceste înscrisuri fiind însoțite totodată de o adresă emisă de Arhivele Naționale în sensul că această autoritate nu deține extras din registrul acționarilor societății comerciale supusă naționalizării în anul 1948.
Prin urmare, în mod corect s-a reținut calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri conform art. 31 din lege, în condițiile Legii speciale nr. 247/2005 privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, pentru un număr de 12.000 acțiuni deținute de autorii săi, Armand Gabai și E. M. Gabai, din 20.000 acțiuni la Societatea anonimă IDEAL, societate naționalizată în 11 iunie 1948, raportat la activul net al societății din ultimul bilanț contabil din 31 decembrie 1947.
Un al treilea motiv de recurs invocat, care se încadrează în textul art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, vizează interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, Legea nr. 247/2005, dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007 în sensul că instanța de fond ar fi stabilit, în condițiile în care a obligat A. pentru Valorificarea Activelor Statului să emită decizie de propunere privind acordarea de despăgubiri, că este neîntemeiată înaintarea dosarului administrativ către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Curtea constată că acest motiv este întemeiat, prin raportare la obligațiile Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului conform Legii nr. 10/2001 republicată, conform art. 29 din Legea nr.10/2001 republicată, în concordanță cu Titlul VII al Legii speciale nr. 247/2005, privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv care a modificat și completat Legea nr. 10/2001.
Astfel, art. 29 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 prevede „În situația imobilelor prevăzute la alin. 1 și 2, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. 1 fiind aplicabile în mod corespunzător”.
Potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.81/2007, legiuitorul a urmărit centralizarea dispozițiilor emise de autoritățile administrație publice locale, pe județe, la nivelul prefectului, acesta fiind cel însărcinat să le înainteze la Comisia Centrală, după acordarea avizului de legalitate.
Recurenta nu se încadrează însă în această categorie, având în vedere statutul acestei autorități publice așa cum este acesta conturat de actele de înființare și de organizare ale A.V.A.S., respectiv O.U.G. nr. 51/1998, Hotărârea de Guvern nr. 837 din 27 mai 2004 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, Ordonanța de urgență nr. 23 din 15 aprilie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbție cu A. pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului.
Prin urmare, după emiterea deciziei motivate de către A. pentru Valorificarea Activelor Statului, aceasta, împreună cu dosarul administrativ, sunt înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform art. 16 alin. 2 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
De altfel, în condițiile în care tribunalul a fost învestit cu o acțiune în soluționarea căreia era ținut să respecte normele Legii nr. 10/2001 care reglementează procedura contestației și, respectiv, cele statuate prin Decizia XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, care nu pot fundamenta un petit ce vizează un aspect ulterior etapelor prevăzute de legea specială de reparație menționată pentru soluționarea notificării, și care excede, deci, controlului de legalitate exercitat de tribunal în limitele acestei legi, instanța de fond trebuia să constate că realizarea efectivă a dreptului recunoscut reclamantei nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal prezentat anterior, care impune respectarea prescripțiilor procedurale ale legii speciale.
In ceea ce privește celelalte susțineri ale recurentei încadrate în motivul prev. de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, în sensul că obligațiile Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului conform Legii nr. 10/2001, republicată, s-ar limita numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată (obligația de a face), și în condițiile Legii speciale nr. 247/2005, privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, iar nu și la acordarea propriu-zisă de măsuri reparatorii în echivalent/despăgubiri, Curtea constată că acestea nu pot reprezenta critici ale hotărârii recurate, hotărâre prin care s-a făcut corect aplicarea dispozițiilor legale enunțate anterior, față de care pârâta A. a fost obligată doar să emită o decizie motivată de propunere a măsurilor reparatorii în echivalent pentru_ acțiuni, în favoarea reclamantei.
Tribunalul a avut astfel în vedere și acest ultim aspect prev. de art. 29 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și nu a instituit în sarcina recurentei-pârâte o obligație directă de plată.
Este neîntemeiat și motivul de recurs vizând obligarea pârâtei prin sentința recurată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei.
Fundamentul juridic al cheltuielilor de judecată este reprezentat de dispozițiile art. 274 C.proc.civ. și Curtea constată că stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată nu se poate realiza prin prisma textului legal arătat cu ignorarea principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat de partea căzută în pretențiuni, în raport de culpa sa procesuală reținută in cauză, în sarcina pârâtei.
Trebuie remarcat că datele concrete ale cauzei nu susțin critica referitoare la caracterul disproporționat și arbitrar al onorariul avocatului. Contrar celor susținute de recurentă, onorariul de avocat care a constituit suma cu titlu de cheltuieli de judecată stabilită în speță a fost justificat, întrucât a fost necesar – avocatul a ajutat la clarificarea raportului juridic dedus judecății, este real – fiind la dosar dovezi cu privire la plata efectivă a onorariului (fila 172 dosar fond) – și este rezonabil – având în vedere problemele de drept dezlegate, miza procesului pentru părți.
P. considerentele care au fost expuse, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va admite recursul în sensul modificării parțiale a sentinței recurate, înlăturând dispozițiile acesteia referitoare la modalitatea în care se va realiza înaintarea dosarului administrativ, după emiterea deciziei, și urmând a fi păstrate celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 73 din 15 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă K. M..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că înlătură dispozițiile sentinței referitoare la înaintarea dosarului administrativ, după emiterea deciziei, înaintare care se va face conform Legii nr. 247/2005.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. D. M. I. M.-A. N.-G.
Grefier,
M. C.
Red.M..
Tehnodact.M../C.F.
2ex./20.05.2013
T.B.-S.3.-R.M.C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 767/2012. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 867/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
