Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1155/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1155/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 1155/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1155
Ședința publică de la 02.09.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – G. S.
JUDECĂTOR - M. H.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul – pârât B. T. împotriva deciziei civile nr.718 A din data de 05.07.2013, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanții V. I. – O., C. G. – V..
P. are ca obiect – rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul – pârât C. G. – V., personal, lipsind recurentul – pârât B. T. și intimatul – reclamant V. I. – O..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea procedează la legitimarea intimatului – reclamant C. G. – V..
Intimatul – reclamant C. G. – V., personal, având cuvântul, susține că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimatul – pârât C. G. – V., personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, întrucât criticile invocate nu au legătură cu prezentul litigiu, și având în vedere și tergiversarea în soluționarea cauzei produsă de pârât și de reaua – credință a acestuia.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ /11.08.2011, reclamanții V. I. O. și C. G. V. au chemat în judecată pe pârâtul BABEANU T., solicitând instanței să dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.1157/28.06.2011 la BNP Beanga S. L. și obligarea pârâtului la achitarea sumei de_ lei, echivalentul a 6000 Euro, reprezentând dublul avansului achitat conform clauzei stipulate în antecontract, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii s-a arătat că, la data de 28.06.2011, părțile au încheiat un antecontract de vânzare – cumpărare prin care pârâtul, în calitate de promitent-vânzător, s-a angajat sa transmită reclamanților dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 12, situat în București, ., ., .. Prețul imobilului a fost stabilit la suma de 55.500 Euro, la data intervenirii antecontractului vânzătorul încasând suma de 3000 Euro cu titlu de avans, iar diferența urmând a se achita la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare în forma autentica. Termenul maxim în vederea încheierii contractului în forma autentica a fost stabilit pentru data de 04.08.2011, și s-a inserat clauza potrivit căreia, în cazul în care promitentul-vânzător nu-și va executa obligațiile asumate, fără a putea invoca o cauză străina exoneratoare de răspundere, va restitui dublul sumei primite cu titlu de preț.
Reclamanții au învederat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația contractuală cu rea-credință, acesta încheind, anterior datei antecontractului a cărei rezoluțiune se solicita, un antecontract similar, cu o altă persoană, în baza căruia mai încasase un avans de 1000 Euro. Prin notificarea nr. 42/26.07.2011, reclamanții au reamintit pârâtului termenul limita convenit și i-au cerut ca la 04.08.2011, ora 16:00, sa se prezinte la BNP Beanga S. L., însă acesta nu a dat curs invitației, astfel cum rezultă din încheierea de certificare nr. 5879/04.08.2011, din care reiese și faptul ca reclamanții au făcut dovada ca sunt în măsura sa încheie contractul de vânzare-cumpărare în forma autentica.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1020, 1021 și 1298 C.civ.
Prin sentința civilă nr.1778/29.02.2012, a fost admisă acțiunea astfel formulată; s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1157/28.06.2011 la BNP Beanga S. L.; a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 6000 Euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plații efective, reprezentând dublul avansului achitat de reclamanți la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1157/28.06.2011 la BNP Beanga S. L.; a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 3136 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare, prin care pârâtul s-a obligat ca, până cel târziu la data de 04.08.2011, să transmită reclamanților dreptul de proprietate asupra imobilului menționat, la prețul stabilit în antecontract, obligație care nu a fost executată.
În ceea ce privește culpa neexecutării, instanța a constatat că, prin notificarea nr.42/26.07.2011, transmisă prin intermediul B. C. L., pârâtul a fost invitat la data de 04.08.2011, ora 16:00, la sediul BNP Beanga S. L., în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. În încheierea de certificare nr.5879/04.08.2011, emisă de BNP Beanga S. L., s-a consemnat că, la data de 04.08.2011, pârâtul nu s-a prezentat până la încheierea programului și nu a solicitat biroului notarial obținerea extrasului de carte funciară pentru autentificare, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. De asemenea, din aceeași încheiere de certificare rezultă că promitenții-cumpărători au făcut dovada faptului că sunt în măsură să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, în condițiile stabilite prin antecontractul de vânzare-cumpărare.
Instanța a mai reținut că atitudinea culpabilă a pârâtului rezultă și din extrasul de carte funciară nr._/07.07.2011, conform căruia, la data de 19.05.2011, anterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare ce face obiectul prezentului dosar, a încheiat promisiunea de vânzare autentificată sub nr.1405/19.05.2011 de BNP O. T. B., în favoarea numitei T. G..
S-a mai constatat că, deși citat cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a făcut dovada existenței unor împrejurări temeinice care l-au împiedicat să se prezinte, devenind astfel aplicabile dispozițiile art.225 Cod procedură civilă.
Instanța a constatat că pârâtul nu a reușit să facă dovada că neexecutarea nu s-a datorat culpei sale, respectiv a faptului că neîndeplinirea obligației se datorează unui fapt neimputabil lui. Astfel, reținând că neexecutarea se datorează atitudinii culpabile a pârâtului, instanța a admis acțiunea și a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1157/ /28.06.2011 la BNP Beanga S. L..
Cu privire la capătul doi de cerere, instanța a constatat că, la data încheierii antecontractului, vânzătorul a încasat suma de 3000 Euro, cu titlu de avans, diferența urmând a se achita la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare în forma autentica.
Având în vedere că, din culpa pârâtului, contractul de vânzare-cumpărare nu s-a putut încheia, iar reclamanții au optat pentru restituirea dublului sumei primite ca avans de promitentul vânzător, în baza art.969 Cod civil, instanța a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 6000 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plații efective, reprezentând dublul avansului achitat de reclamanți la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare.
În baza art.274 Cod procedură civilă, a fost stabilită obligația pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 3136 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. T..
În căii de atac astfel exercitate s-a arătat că, din considerentele sentinței civile atacate, rezultă că, la termenul de judecată din 01.02.2012, instanța a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri și interogatoriu și, întrucât pârâtul nu a avut cunoștință de litigiu, la termenul de judecată din 29.02.2012, instanța, încălcând dispozițiile art. 92 pct.3 și 4 C.pr.civ., a făcut aplicarea prevederilor art. 225 Cod procedură civilă și a constatat în mod greșit faptul că, fără motive temeinice, pârâtul a refuzat să se înfățișeze în instanță și să răspundă la interogatoriu.
Apelantul-pârât a precizat că nu a avut cunoștință de proces, întrucât a fost internat la spitalul Elias în perioada respectivă, despre acest aspect având cunoștință administratorul imobilului, rudele și vecinii.
În ceea ce privește neexecutarea antecontractului de vânzare-cumpărare, s-a arătat că aceasta se datorează unor fapte neimputabile apelantului, datorită unor împrejurări independente de voința sa. Astfel, acesta a arătat că agentul imobiliar Ciovean L. a încheiat un precontract cu promitenta cumpărătoare T. G. și, întrucât aceasta din urmă nu avea resurse financiare să perfecteze actele și nici aprobare de la bancă, a apelat la reclamanții C. Gigei V. și V. I.-O. și astfel, reclamanții, prin intermediul agentului imobiliar T. Vlaije, au luat suma de 3000 Euro, agentul imobiliar oprind 850 Euro comision.
S-a mai arătat că T. G. și T. Vlajie, agent imobiliar al reclamantului V. I.-O., au avut cheile și actele originale ale apartamentului ce a făcut obiectul antecontractului. T. G. a restituit cheile agentului imobiliar pe 18.04.2001.
Apelantul a menționat că nu a primit nicio sumă de bani, întrucât tatăl său era grav bolnav, astfel încât se ocupau de tranzacție cei doi agenți imobiliari, T. Vlajie agent imobiliar al reclamantului C. Gigei V. și L. Cioveanu agent imobiliar al d-nei T. G., care au promis că vor vinde apartamentul cu suma de 55.000 Euro.
S-a mai precizat că, la data de 04.08.2011, agentul imobiliar T. Vlajie și reclamantul C. G. V. au făcut procuri pentru a-l reprezenta pe apelant la BNP B. S. L., iar agentul imobiliar L. Cioveanu și d-na T. G. au încheiat antecontractul nr. 42/26.07.2011, pentru a cumpăra apartamentul ce face obiectul litigiului, împrejurare în care agentul imobiliar T. Vlajie și reclamanții C. G.-V. și V. I.-O. urmau să-i restituie d-nei T. G. suma de 1000 Euro, încheindu-se contractul nr. 1157/28.06/2011.
Apelantul-pârât a arătat că nu a fost niciodată înștiințat să se prezinte la data de 04.08.2011 la biroul notarului public pentru perfectarea actelor, iar agenții imobiliari și reclamanții au săvârșit o . abuzuri, pentru a obține anumite sume de bani, motiv pentru care a formulat plângere penală împotriva acestora.
În consecință, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299, 304 pct. 5 și 9 și art. 312 Cod procedură civilă.
Prin încheierea de ședință de la termenul din 25.01.2013, Tribunalul a calificat calea de atac exercitată ca fiind apel.
Prin decizia civilă nr. 718 A din 05.07.2013 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât B. T., și a constatat că ajutorul public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru de 3.136,50 lei, încuviințat apelantului-pârât, rămâne în sarcina statului
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește susținerea apelantului-pârât în sensul că nu a avut cunoștință de proces, că pârâtul a fost prezent personal la primul termen de judecată în fața instanței de fond, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din data de 21.12.2011 - fila 21 dosar fond, termen la care acesta a solicitat amânarea judecării cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului său.
Așadar, potrivit dispozițiilor art.153 alin.1 Cod procedură civilă, pârâtul a primit termen în cunoștință, iar cererea acestuia din data 01.02.2012, prin care a solicitat, la termenul de judecată următor, amânarea cauzei pentru motive medicale, a fost primită la dosar după strigarea cauzei și acordarea termenului de judecată.
De asemenea, tribunalul a constatat că, deși pentru termenul din 29.02.2012 pârâtul a fost legal citat cu mențiunea "personal la interogatoriu sub sancțiunea aplicării art. 225 Cod procedură civilă", conform prevederilor art.153 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, acesta nu s-a prezentat pentru a răspunde la interogatoriu și nici nu a făcut dovada existenței unor motive temeinice care l-au împiedicat să se înfățișeze în instanță.
Astfel, se observă că nu a fost probată susținerea apelantului privind internarea sa în spital pentru o perioadă de două luni pe parcursul procesului, nefiind depus niciun înscris doveditor în dosarul de apel, iar la prima instanță a fost depusă numai copia unui bilet de trimitere din data de 31.01.2012 (fila 22), fără a rezulta dacă ulterior pârâtul a fost internat în Spitalul Elias, așa cum a arătat prin motivele de apel.
Cu privire la neexecutarea obligației asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1157/28.06.2011 de BNP Beanga S. L. de către apelantul-pârât B. T., în calitate de promitent-vânzător, Tribunalul a reținut că neexecutarea obligației de a vinde imobilul promitenților-cumpărători V. I.-O. și C. G.-V. este imputabilă apelantului, care nu a făcut dovada unor cauze de natură să înlăture culpa acestuia.
În acest sens, susținerile din motivele de apel privind încheierea promisiunilor de vânzare-cumpărare succesive de către agenții imobiliari nu înlătură obligația apelantului, asumată prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1157/28.06.2011, în calitate de promitent-cumpărător, de a se prezenta la data de 04.08.2011 la notarul public, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu cât acesta fusese notificat de promitenții-cumpărători la data de 26.07.2011, prin intermediul executorului judecătoresc.
Astfel cum în mod just a reținut prima instanță, neexecutarea obligației asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare de față de către promitentul-vânzător este cu atât mai mult imputabilă acestuia, în condițiile în care încheiase anterior (personal sau printr-un agent imobiliar, în calitate de mandatar) un alt antecontract cu privire la același imobil
Nu au putut fi reținute susținerile apelantului, în sensul că nu ar fi primit nicio sumă de bani cu titlu de avans, agenții imobiliari fiind cei care s-au ocupat de tranzacționarea imobilului. Astfel, în cuprinsul antecontractului autentificat sub nr. 1157/28.06.2011 se arată faptul că suma de 3.000 Euro, în echivalent în lei, a fost primită de promitentul-cumpărător în ziua autentificării antecontractului, mențiunea din înscrisul autentic beneficiind de prezumția de legalitate până la înscrierea în fals.
De asemenea, neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare este imputabilă apelantului, atât timp cât acesta nu a făcut dovada faptului că a dat procură altor persoane, pentru a-l reprezenta la notarul public la data de 04.08.2011, în vederea încheierii actului în formă autentică.
În ceea ce privește susținerile apelantului referitoare la formularea unei plângeri penale împotriva agenților imobiliari, aceste aspecte nu pot fi avute în vedere drept cauze care ar înlătura culpa acestuia în neexecutarea obligației asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentic, încheiat personal.
Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul a constatat că sentința primei instanțe este legală și temeinică.
În temeiul prevederilor art.19 alin.1 din OUG nr. 51/2008, Tribunalul a constatat că ajutorul public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru de 3.136,50 lei, încuviințat apelantului-pârât, rămâne în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul pârât.
În motivarea recursului astfel exercitat, se susține în esență că:
Din sentința pronunțată de prima instanță rezultă că, la data de 01.02.2012, instanța a încuviințat probele, iar la termenul ulterior a procedat în mare grabă la administrarea respectivelor probe – între care și interogatoriul –, făcând aplicarea art. 225 C.pr.civ. ca urmare a constatării că pârâtul a refuzat fără motive temeinice să răspundă la interogatoriu, în condițiile în care pârâtul recurent nu a avut cunoștință de acest litigiu. Astfel, consideră recurentul că au fost încălcate prevederile art. 92 pct. 3 și 4 din C.pr.civ.
Susține recurentul că nu a avut cunoștință de proces pentru că, în perioada respectivă, a fost internat la Spitalul Elias un interval de timp de peste 2 luni, împrejurare despre care aveau cunoștință rudele, vecinii, președintele și administratorii blocului.
În continuare, recurentul face referire la problemele grave de sănătate cu care se confruntă.
În ce privește neexecutarea antecontractului de vânzare cumpărare, arată recurentul că aceasta se datorează unor motive care nu îi sunt imputabile, sens în care face următoarele precizări: agentul imobiliar Cioveanu L. a încheiat un precontract cu promitenta cumpărătoare T. G.. Pentru că aceasta din urmă nu a avut resursele financiare necesare perfectării actului de vânzare cumpărare, a apelat la reclamanții intimați prin agentul Imobiliar T. Vlajie. Președintelșe blocului le-a încredințat cheile apartamentului celor doi agenți imobiliari, care au găsit actele originale ale apartamentului și documentele cadastrale în interiorul locuinței. Ulterior, la data de 18.04.2012, numita T. G. a restituit agentului imobiliar Cioveanu L. cheile apartamentului.
Afirmă recurentul că nu a primit nicio sumă de bani întrucât, după decesul unor soției și tatălui recurentului, cei doi agenți imobiliari menționați anterior i-au promis că vor vinde apartamentul recurentului în lipsa acestuia, pentru prețul de 55.000 euro.
La judecata cauzei în apel, arată recurentul că a solicitat admiterea căii de atac, casarea sentinței cu consecința respingerii acțiunii, ca nefondată.
Solicită admiterea prezentului recurs, precizând că „din motive de bun simț” cere recuzarea completului care a judecat la data de 05.07.2014. Se arată că la data de 05.07.2013 a fost depusă cererea de recuzare a completului de judecată.
Concluzionând, recurentul arată că agenții imobiliari și reclamanții au comis o . abuzuri, înfrângând texte de lege, pentru a obține sume de bani, și pentru aceste motive a formulat plângere penală împotriva lor.
În raport de aceste motive, și de prevederile art. 314 alin. 4 C.pr.civ., se solicită admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, cu consecința rejudecării cauzei în fond și respingerii acțiunii promovate de reclamanți.
Recurentului i-a fost admisă cererea de ajutor public judiciar, sub forma scutirii de obligația de plată a taxelor judiciare aferente recursului pendinte.
Prin întâmpinarea formulată, intimații reclamanți susțin caracterul nefondat al recursului.
Arată intimații că recurentul a fost legal citat, și s-a și prezentat la primul termen de judecat, ulterior vând termenele în cunoștință. În condițiile în care a fost citat pentru interogatoriu, iar acesta a refuzat să se prezinte pentru a răspunde întrebărilor formulate în cadrul interogatoriului, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 225 C.pr.civ.
În ce privește culpa procesuală a recurentului, se arată că aceasta a fost stabilită în mod indubitabil, fiind cert că recurentul a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare și cu numita T. G., fără a-i informa și pe intimați despre existența acestei convenții anterioare. Scopul imediat urmărit de recurent a fost – în opinia intimaților – acela de a încasa avansul de la fiecare dintre promitenții cumpărători, el neavând intenția de a perfecta actele pentru înstrăinarea apartamentului. Susținerea potrivit căreia agentul imobiliar ar fi cel în culpă este lipsită de orice suport logic.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 304 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Recursul este o cale de atac extraordinară în cadrul căreia – potrivit dispozițiilor art. 304 partea introductivă – poate fi realizat un control care privește exclusiv aspecte de legalitate a hotărârii atacate pe această cale.
În speță, obiectul recursului îl constituie decizia civilă nr. 718/05.07.2013, prin care instanța de apel a respins apelul, reținând netemeinicia criticilor aduse de apelantul recurent hotărârii (sentinței) pronunțate în primă instanță.
Cum sentința primei instanțe nu face obiectul nemijlocit al recursului pendinte, criticile prin care recurentul evocă neregularități ale respectivei hotărâri nu pot fi circumscrise exigențelor ce rezidă din art. 304 partea introductivă din C.pr.civ., respectiv nu vizează aspecte care interesează legalitatea hotărârii împotriva căreia a fost exercitat recursul.
Curtea notează că instanța de apel a analizat punctual, prin prisma probatoriului administrat, criticile prin care apelantul recurent a susținut: că nu a avut cunoștință despre existența prezentului litigiu pe rolul primei instanțe; greșita aplicare a prevederilor art. 225 din C.pr.civ.; lipsa culpei pentru neexecutarea obligației asumate prin antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu reclamanții intimați; plângerile penale formulate de apelantul pârât cu privire la conduita reclamanților și a agenților imobiliari nominalizați prin cererile de apel și recurs. În urma aceasta analize, a concluzionat instanța de control judiciar că sentința atacată este legală și temeinică.
Or, în condițiile în care în calea de atac a apelului s-a realizat astfel controlul judiciar al sentinței, recursul constituind calea de atac în care poate fi realizat numai un control de legalitate a deciziei pronunțate în apel, iar recurentul nu a formulat vreo critică de natură a viza legalitatea raționamentului juridic expus în decizia recurată – procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilității în toate etapele procedurale pe care le parcurge – Curtea constată că nu există fundamentul unei constatări în sensul nelegalității deciziei recurate.
Formularea, de către apelantul recurent, la momentul închiderii dezbaterilor în apel, a unor concluzii în sensul admiterii căii de atac pe care a exercitat-o nu putea conduce prin ea însăși la pronunțarea unei soluții în sensul solicitat în condițiile în care – potrivit art. 295 alin. 1 din C.pr.civ. – instanța de apel era ținută să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei sentinței apelate nu numai în raport de criticile aduse de apelant, ci și în raport de probatoriul administrat (care a stat la baza stabilirii/verificării situației de fapt de către instanțe).
În ce privește cererea de recuzare a completului de judecată ce a judecat în apel la termenul din data de 05.07.2013 – ultimul termen de judecată în etapa apelului -, cerere pe care recurentul o fundamentează prin „motive de bun simț”, Curtea constată că un atare fundament al unei cereri de recuzare nu se regăsește în situațiile stabilite prin art. 27 din C.pr.civ.
Norma juridică menționată reglementează situațiile de excepție în care judecătorii investiți în condițiile legii cu soluționarea unei pricini pot fi îndepărtați de la această judecată, iar aceste situații limitativ stabilite sunt de strictă interpretare și aplicare.
Astfel, atâta vreme cât cererea de recuzare formulată prin cererea de recurs nu este fundamentată pe argumente apte a reliefa vreuna dintre situațiile expres reglementate prin art. 27 din C.pr.civ., aceasta apare a fi fiind vădit nefondată.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea reține că nu există temei spre a fi constată nelegalitatea deciziei recurate prin raportare la criticile aduse acesteia de către recurentul Băbenu T.. Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 din C.pr.civ., urmează a se dispune respingerea, ca nefondat, a recursului susținut prin criticile analizate în precedent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât B. T. împotriva deciziei civile nr.718 din 05.07.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția IV-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – reclamanți V. I. – O. și C. G. – I..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. M. H. I. S.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehnored.C.S./G.S.
Ex.2/04.09.2014
T.B.Secția a IV-a Civilă – R.N.
- A.I.T.
Jud.sector 4 București - A.R.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1162/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1277/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
