Legea 10/2001. Decizia nr. 100/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 100/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-03-2012 în dosarul nr. 100/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.100 A
Ședința publică de la 5 martie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți P. V. și P. T. C., împotriva sentinței civile nr.711 din 06.04.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE .
Cauza are ca obiect –Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat V. Ș., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți P. V. și P. T. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 07.10.2011, eliberată de Baroul București, depusă la dosar fila 13 și consilier juridic A. C., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației depuse la dosar fila 24.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea pune în discuție necesitatea rectificării erorii materiale strecurată în încheierea de ședință de la termenul din 10.10.2011, termen la care s-a dispus calificarea căii de atac în prezenta cauză ca fiind apel, calificare care s-a făcut în funcție de raportul de expertiză extrajudiciar de la instanța de fond care evalua un apartament despre care se susține că este identic cu cel din litigiu și nu pe baza unei expertize judiciare care să fi stabilit valoarea apartamentului în litigiu. Rectifică încheierea în sensul că, raportul avut în vedere de instanță la momentul la care a calificat această cale de atac este expertiza extrajudiciară depusă la instanța de fond care a avut ca obiect evaluarea unui alt apartament și nu a apartamentului din litigiu, apartament despre care reclamanții au susținut constant că este însă identic ca și valoare cu cel din litigiu deoarece este situat în același imobil dar la un alt nivel.
Avocatul recurenților-reclamanți insistă a se menționa în încheiere și faptul că, într-adevăr, expertiza extrajudiciară depusă la instanța de fond filele 46 și următoarele din dosar a avut ca obiectiv stabilirea valorii de circulație a apartamentului nr.11din imobil, dar, din cuprinsul acestui raport de expertiză, rezultă că nu s-a permis expertului ..11 care trebuia expertizat, situație în care a procedat la stabilirea valorii de circulație a apartamentului nr.11, în urma vizionării apartamentului nr.7 din imobil și care face obiectul prezentei cauze, acesta fiind motivul pentru care reclamanții au susținut constant că valorile de piață ale celor două apartamente sunt identice.
Reprezentantul intimatului-pârât formulează obiecțiuni la raportul de expertiză, pe care le depune și în scris la dosar și comunică un exemplar apelanților –reclamanți, prin apărător, învederând că partea pe care o reprezintă azi în instanță este, în parte, de acord cu concluziile expertizei extrajudiciare administrate la instanța de fond, cu o singură precizare, și anume, consideră că valoarea de piață a apartamentului ar trebui diminuată cu 10% care reprezintă TVA, respectiv, de la suma de 555.638 Ron la suma de 419.249 Ron.
Avocatul apelanților-reclamanți arată că această expertiză a fost discutată la instanța de fond cu participarea reprezentantului Ministerului Finanțelor Publice fără nici un fel de obiecțiuni, iar diminuarea cu 10% nu se justifică ca o scădere a procentului; cu privire la taxa de TVA învederează că este de acord cu deducerea TVA.
Reprezentantul intimatului-pârât, față de precizările făcute de apelanții-reclamanți, prin apărător, apreciază că se impune reducerea sumei cu 10% și nu este necesar ca expertul să răspundă acestei solicitări.
Curtea apreciază că, în situația în care se va efectua reducerea solicitată, urmează să calculeze în funcție de nota depusă la dosar la termenul de astăzi și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de apel.
Avocatul apelanților-reclamanți învederează că pricina a fost soluționată la instanța de fond de un magistrat care a fost recuzat de două ori pe motiv că nu a admis nici o probă și nu a pus în discuție nici un element de fapt. Modul de aplicare a prevederilor Legii nr.1/2009 date prin decizia civilă nr.1703 din 25.02.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție stabilește că sunt aplicabile dispozițiile art.50 ind.1 alin 1 și 2 la aceste situații și invocă o practică a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o speță similară.
Menționează că hotărârea prin care au fost evacuați este rezultatul unei comparări de titluri, aceasta fiind sentința civilă pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București care are la bază, în finalul acesteia, compararea de titluri cu cel al foștilor proprietari.
În concluzie, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat și motivat, stabilirea valorii de piață a apartamentului în litigiu și obligarea pârâtului de a achita această valoare de piață .
Reprezentantul intimatului-pârât solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică.
Consideră că, instanța de fond, în mod corect, a respins acțiunea, având în vedere că prin sentința civilă nr.2302/2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, contractul de vânzare-cumpărare al reclamanților a fost anulat tocmai pentru faptul că acesta a fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr.112/1995 și, prin urmare, aceștia nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art.50 ind.1 pentru a li se restitui prețul la valoarea de piață.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea de chemare în judecată de la 02.03.2009, reclamanții P. V. și P. T. C. au chemat în judecată pârâtul M. Finanțelor solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata diferenței între prețul de 3.070 RON actualizat cu indicele de inflație, stabilit în baza sentinței civile nr. 2144 din 18 februarie 2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București și prețul de piață al apartamentului nr. 7 situat în municipiul București, Calea D., ., pentru care contractul de cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 a fost definitiv și irevocabil desființat prin hotărâre judecătorească.
Prin sentința civilă nr. 773/03.06.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea formulată de reclamanții P. V. și P. T. C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că dispozițiile art.501 din Legea nr. 10/2001, invocate de reclamanți în susținerea cererii, vizează numai situația contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, text care nu este incident în speță, întrucât prin sentința civilă nr. 2523 din 9 aprilie 2003 a Judecătoriei Sector 3 București s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că reclamanții P., în calitate de chiriași cumpărători, au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 4938/_ din 17 iulie 1997, cu rea-credință, având cunoștință că la data vânzării, imobilul respectiv nu făcea parte din categoria imobilelor preluate cu titlu valabil, astfel încât actul respectiv s-a întemeiat pe o cauză ilicită, reprezentând în realitate o operațiune speculativă încheiată pe riscul cumpărătorului și cu complicitatea vânzătorului.
Reținându-se prin hotărârea judecătorească respectivă că au fost eludate prevederile Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilul aflat în litigiu, devin aplicabile dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, pârâtul fiind obligat numai la restituirea prețului actualizat, și nu la restituirea prețului de piață al imobilului, lucru obținut de reclamanți prin sentința civilă nr. 2144 din 18 februarie 2008 a Judecătoriei Sector 1 București.
Pentru toate aceste considerente, s-a constatat că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cererea de obligare la plata diferenței dintre prețul de piață și prețul actualizat, câtă vreme nu are nici calitatea procesuală pasivă de a fi obligat la plata prețului de piață al apartamentului.
Împotriva hotărârii respective, la data de 5 iunie 2009, au declarat apel pârâtul P. V. și P. T. C., criticând-o ca fiind nelegală și susținând că, în mod greșit, prima instanță a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Prin decizia civilă nr. 538/A din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința civilă nr. 673 din 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță întrucât există contradicție între dispozitiv și considerente, pe de o parte, iar pe de altă parte, a constatat că s-au încălcat principiile contradictorialității, al dreptului la apărare, precum și dreptul la un proces echitabil, drepturi ocrotite atât de Constituția României, cât și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme părților nu li s-a dat cuvântul pe fondul cauzei, ci doar pe excepție, iar Tribunalul București a analizat și reținut și motive de fond.
În al doilea rând, s-a constatat că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă întrucât acțiunea a fost întemeiată doar pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, republicată în urma adoptării Legii nr. 1/2009 care în art. 50 conferă calitate procesuală pasivă numai Ministerului Finanțelor Publice în acțiunile având ca obiect restituirea prețului de piață al apartamentelor ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între chiriași și stat în baza Legii nr. 112/1995.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 4204/02.07.2009, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei instanței de apel reținând, la rândul său că, dispozițiile art. 50 alin. 2 și 21 din Legea nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, stipulează faptul că - cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru, iar cererile sau acțiunile în justiție, având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt, de asemenea, scutite de taxele de timbru.
În același timp, dispozițiile alin. 3 din același articol arată că - restituirea prețului prevăzut la alin. 2 și 21 se face de către M. Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Analizând aceste dispoziții legale, s-a constatat faptul că se conferă calitate procesuală pasivă Ministerului Economiei și Finanțelor (în prezent, Ministerul Finanțelor Publice) în cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pe considerentul că au fost eludate prevederile Legii nr.112/1995, precum și în situația cererilor sau acțiunilor în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
În cauză, reclamanții au formulat o cerere în justiție, în contradictoriu cu M. Economiei și Finanțelor (actualmente Ministerul Finanțelor Publice), solicitând restituirea prețului de piață al imobilului pentru care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, act de vânzare-cumpărare desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl reprezintă art.501 din legea specială, iar calitate procesuală pasivă, în cazul acțiunilor având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilului, către cumpătătorii chiriași ale căror contracte au fost desființate prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, revine Ministerul Finanțelor Publice, potrivit art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, modificată și completată, după cum a reținut, în mod corect, și Curtea de Apel.
În ce măsură sunt îndeplinite cerințele art.501 din legea specială, pentru ca reclamanții să beneficieze de diferența dintre prețul actualizat, obținut prin sentința civilă nr.2144/18.02.2008 a Judecătoriei Sectorului 1 București, și prețul de piață al imobilului, reprezintă o chestiune de fond, ulterioară stabilirii calității procesuale pasive, așa cum a reținut și instanța de apel.
Or, legitimarea procesuală pasivă, prioritară soluționării în fond a cererii de chemare în judecată, în raport de obiectul și temeiul juridic ale acesteia, aparțin Ministerul Finanțelor Publice, pentru considerentele deja arătate.
De asemenea, în mod corect, Curtea a stabilit că argumentele instanței de fond nu fundamentează soluția pronunțată în dispozitiv, deoarece, prima instanță, pentru verificarea legitimării procesuale pasive, a analizat chestiuni de fond, privind cauza de desființare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în speță, ceea ce nu era posibil, la acel moment procesual.
Reținând, în mod corect, că Ministerul Finanțelor Publice justifică legitimare procesuală pasivă, Curtea a procedat la o corectă aplicare a dispozițiilor art.297 alin.1 Cod procedură civilă, nesubzistând motivul de modificare invocat, respectiv dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În consecință, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul declarat de pârât a fost apreciat neîntemeiat și a fost respins, iar în baza art.274 Cod procedură civilă, a fost obligat recurentul, ca parte căzută în pretenții, către intimații-reclamanți, la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 711 din 06.04.2011, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 501 din Legea nr. 10/2001, „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”.
În cauză, contractul de vânzare-cumpărare al reclamanților, încheiat în baza Legii nr.112/1995 a fost desființat prin sentința civilă nr.2523/09.04.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului (fila 33-44 primul dosar), prin urmare este îndeplinită cea de-a doua condiție a textului art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Nu este însă întrunită prima cerință vizată de textul normativ amintit, respectiv nu se poate reține că reclamanții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare ce a fost anulat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Argumentul se bazează pe considerentele sentinței civile nr.2523/09.04.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, care a constatat existența unei cauze ilicite la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.4938/_/17.07.1997 și a celor menționate de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă în decizia nr. 2302/04.12.2003, în sensul că atât vânzătorul imobilului, cât și cumpărătorii au fost de rea-credință la încheierea contractului din 17.06.1997, având drept scop fraudarea intereselor adevăratului proprietar; prin urmare acesta s-a încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, respectiv întrucât Judecătoria Sectorului 1 București și Tribunalul București, în dosarul nr._/299/2007, au reținut, când au acordat acelorași reclamanți dreptul de a obține prețul plătit, actualizat, că încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a realizat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 (fila 7-10 primul dosar).
Cum cele statuate prin hotărâri judecătorești nu mai pot fi ulterior combătute, opunându-se prezumția de lucru judecat reglementată de art.1200 pct.4 din Codul civil, ce asigura securitatea juridică, tribunalul nu are posibilitatea de a reține o altă situație premisă, respectiv că reclamanții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare ce a fost anulat, cu respectarea cerințelor Legii nr. 112/1995, pentru a proceda la stabilirea prețului de piață al imobilului, conform standardelor internaționale de evaluare, așa cum s-a solicitat.
Prin apelul declarat împotriva sentinței civile de mai sus, reclamanții susținut că, în mod greșit, față de practica judiciară a instanței supreme, instanța de fond a refuzat a administra probele, absolut obligatorii în astfel de acțiuni de plată a valorii de piață a unui imobil, respectiv, expertiza evaluare potrivit standardelor internaționale, antepronunțându-se asupra acțiunii prin respingerea acestei probe. În aceste condiții, reclamanții au formulat cerere de recuzare a completului de judecată.
Prin refuzul de a se pronunța asupra cererii reclamanților prin care se solicita efectuarea unei expertize asupra imobilului din litigiu, apelanții s-au văzut nevoiți a formula o nouă cerere de recuzare și, în pofida faptului că cele două cereri de recuzare erau total distincte și că aveau elemente total diferite, instanța a refuzat a mai proceda la trimiterea cauzei spre soluționarea cererii de recuzare la completul special desemnat pentru aceste cereri considerând că cererea de recuzare ar fi inadmisibilă.
În aceste condiții, judecătorul fondului a soluționat cauza fără a avea dreptul să o facă fiind recuzat.
În apel se solicită instanței efectuarea unei expertize prin care să se evalueze apartamentul nr. 7, sau a se solicita opinia părții adverse privitoare la valabilitatea lucrării depuse la dosarul cauzei, prin care s-a stabilit valoarea unui alt apartament dar pe seama unei expertize efectuate în apartamentul din litigiu.
În mod greșit, se arată în motivarea apelului, instanța de fond, după casare, a considerat că nu sunt întrunite cerințele art. 501 din Legea nr. 1/2009.
Astfel, este de necontestat faptul că imobilul din București, sectorul 1, Calea Dorobanților nr.170 – a fost edificat de către tatăl lui M. G. Else – în anul 1940 – fiind exclusiv destinat închirierii (o parte dintre viitori chiriași au avansat chiria anticipat construirii acestui . s-a și edificat imobilul !!)
- imobilul este format de 3 spații comerciale la parter plus 14 apartamente de la nr. 1 la nr. 14 inclusiv!!- motiv pentru care a și fost naționalizat în anul 1950;
- în acest imobil nu a locuit nici unul din membrii familiei constructorului - D-nei M. G. Else, tatăl său, construindu-i o vilă în București, . nr. 21 sectorul 1;
- în anul 1996 - M. G. Else a formulat o acțiune - soluționată la primul termen !! - prin care a cerut ca instanța să constate că tatăl său a fost ilegal naționalizat - fiind exceptat de art.Il din Decretul – Lege nr. 92/1950 - sens în care instanța sa și pronunțat.
- în aceiași acțiune - M. G. Else a cerut instanței a constata că ea este proprietara acestui imobil - lucru ce i-a fost respins de către instanța de fond hotărâre rămasă definitivă prin respingerea apelului și irevocabilă prin respingerea recursului ei - la data de 13 mai 1997;
- în baza acestei hotărâri definitive și irevocabile - ce statua faptul că M. G. Else nu este proprietara imobilului din Calea Dorobanților nr. 170 – Primăria Municipiului București prin mandatar S.C. Herăstrău Nord SA a încheiat contractele de vânzare-cumpărare ale chiriașilor (în număr de 5 persoane!!) din acest imobil - vânzătoarea fiind "parte" în acest litigiu ce a constatat împrejurarea că reclamanta nu este proprietara imobilului în cauză!!
- pe parcursul timpului, M. G. Else a încercat a i se recunoaște calitatea sa de proprietară a imobilului - fiind moștenitoarea tatălui său, N. P. - dar nici Dispoziția PMB nr.1437/1997 nu i-a folosit fiind desființată de Curtea de Apel București și de către Curtea Supremă de Justiției și nici prin Dispoziția PMB nr. 255/2002 - ce a soluționat notificarea făcută la Legea nr. 10/2001 - care a refuzat a-i restitui și apartamentele vândute la Legea nr.112/1995 chiriașilor.
- precizează că sentința civilă nr. 2523/2003 = invocată în cauză = statuează faptul că i s-a dat câștig de cauză lui M. G. Else prin compararea de titluri de proprietate (a se vedea fila 11 alin. 2 din sentință) - instanța considerând că titlul de proprietate, izvorând din actul de proprietate al tatălui său - este mai caracterizat, comparativ cu actul de cumpărare al soților P.!
Apelanții – reclamanți fac referire la practica judiciară consemnată în decizia civilă nr. 1703/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia aplicării prevederilor art. 50/1 din Legea nr. 1/2009 – și solicită a se observa motivarea de la fila 13 alin. 1 și alin.2.
In final - la acest capitol - solicită instanței de apel - să constate faptul că: interpretarea prevederilor art. 50/1 din Legea nr. 1/2009 - numai în sensul că au dreptul la prețul de piață al apartamentului - chiriașii - cărora li s-a desființat contractul de cumpărare prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile - dar care au cumpărat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 - în practică duce la inaplicabilitatea acestei legi!
*** este unanim cunoscut faptul că - fiind vorba de contracte speciale - încheiate în temeiul unei legi speciale desființarea lor poate fi dispusă numai cu motivarea unei încălcări (indiferent de ce natură ar fi ea !!) a Legii nr.112/1995 ;
*** și în cazul în care - hotărârile judecătorești au constatat valabilitatea contractelor de cumpărare ale chiriașilor - și nu le-au desființat - prin admiterea acțiunii foștilor proprietari, în final, chiriașii tot au fost deposedați de locuința respectivă chiar dacă o dețineau în baza unui contract de cumpărare declarat a fi valabil!!
Aici - instanțele au considerat că lipsind ,,o desființare a contractelor prin hotărâri judecătorești care să le constate a fi fost încheiate cu încălcarea Legii nr.112/1995" - nu se poate aplica acest text.... lipsind condiția desființării prin hotărâre judecătorească. ... chiar dacă finalitatea a fost deposedarea chiriașului de locuință!!
*** Se remarcă aici faptul că - atari interpretări au dus la refuzul de a aplica legea - fapt repudiat de prevederile art. 3 din Codul civil anterior datei de 01.10.2011.
În apel nu s-a formulat întâmpinare.
Examinând cauza, prin prisma motivelor de apel, în temeiul dispoziției art. 295 din Codul de procedură civilă, având în vedere înscrisurile administrate în cauză, în fond și apel, Curtea apreciază că apelul este nefondat pentru considerentele următoare:
Referitor la aspectele de ordin procedural invocate prin memoriul de apel, Curtea arată că susținerile invocate sunt nefondate iar în cauză au fost respectate garanțiile unui proces echitabil, garanții care implică și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
Astfel, într-adevăr, la termenul de judecată de la 09.02.2011, reclamanții au recuzat completul de judecată pentru motivul antepronunțării în cauză, ca urmare a respingerii probei cu expertiză; prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la 04.03.2011 cererea de recuzare a fost respinsă.
Reiterându-se solicitarea de a fi încuviințată proba cu expertiză - respinsă, după cum am arătat, la termenul anterior - Tribunalul a procedat la respingerea acestei solicitări, pentru argumentele arătate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, împrejurare în care, reclamanții au formulat cea de-a doua cerere de recuzare a completului de judecată.
Acesta a procedat la soluționarea cauzei, dispozițiile art. 28-29 din codul de procedură civilă fiind corect interpretate.
Potrivit cu aceste norme, pentru aceleași motive de recuzare nu se poate formula o nouă cerere de recuzare, această cerere fiind considerată inadmisibilă chiar de către completul în fața căruia a fost formulată.
Situația de fapt a fost corect reținută de către Tribunal care, în funcție de acest mod de stabilire a aplicat corect și dispoziția art. 50 din Legea nr. 1/2009.
De altfel, însăși hotărârea judecătorească pe care apelanții înțeleg să o invoce, cu titlu de practică judiciară, și în confirmarea susținerilor acestora, conduce la aceiași concluzie pe care a reținut-o instanța de fond în adoptarea soluției care face obiectul prezentului apel.
Astfel, se reține prin decizia nr. 1703/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție că, art. 501 din Legea nr.10/2001, introdus prin Legea nr.1/2009 prevede că: „proprietarii ale căror contracte de vânzare – cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare; valoarea despăgubirilor, se stabilește prin expertiză”.
Astfel, ipotezele avute în vedere de dispozițiile art. 50 din Legea nr.10/2001 sunt diferite de cele cuprinse în art. 501 și se exclud reciproc pentru că, în timp ce art. 50 are în vedere restituirea prețul actualizat în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legi nr. 112/1995, dispozițiile art.501 dimpotrivă, se referă la restituirea prețului de piață al imobilelor în situația contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995.
Prin art. 8 din Legea nr. 1/2009, la art. 20 din Legea nr. 10/2001, s-a introdus alin. 21 potrivit cărora "În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu bună credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare cumpărare au fost desființate,, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile ...".
Așa fiind, este evident că, în înțelesul Legii nr.1/2009, prin "desființare" nu se înțelege doar situația când contractul de vânzare cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost anulat, ci și cea a admiterii unei acțiuni în revendicare.
Or, așa cum s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 2523/09.04.2003, prin care Judecătoria Sectorului 1 București a soluționat acțiunea în revendicare introdusă de reclamanta M. G. împotriva C.G.M.B. și a pârâților P. V. și C., și capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare pentru încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, aceștia din urmă, aveau cunoștință despre intenția reclamantei de a redobândi bunul preluat prin naționalizare și nu se pot prevala, în apărarea lor, de invocarea bunei credințe deoarece eroarea acestora asupra calității de proprietar al statului la data vânzării nu a îndeplinit cerința caracterului comun și invincibil, fiind răsturnată, așadar, prezumția bunei credințe la încheierea vânzării.
Prin urmare, în mod corect, Tribunalul a stabilit că reclamanții, de rea credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare, nu pot solicita diferența dintre prețul actualizat cu indicele de inflație, pe care l-au obținut, în baza aceluiași temei juridic, prin sentința civilă nr. 2144/2008 a Judecătoriei Sectorului 1 București, și prețul de piață al apartamentului din litigiu, fiind lipsită, astfel, de utilitate examinarea criticii care vizează exclusiv valoarea acestui bun imobil.
În cauză, Tribunalul a interpretat corect dispozițiile art. 138 și ale art. 212 din Codul de procedură civilă; în condițiile în care instanța s-a considerat lămurită asupra situației dedusă judecății, a procedat la soluționarea litigiului, astfel că, prin soluția dispusă asupra cererii de probe formulată de reclamanți, nu s-a antepronunțat în cauză.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziției art. 296 din Codul de procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanții-reclamanți P. V. și P. T. C., cu domiciliul ales la avocat V.Ș., în București,., ., sector 1, împotriva sentinței civile nr.711 din 06.04.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.03.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
L. C.
Red.D.M.
Tehdact.R.L./D.M.
5 ex./27.03.2012
TB-S.5 – R.M.V.
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 391/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
