Revendicare imobiliară. Decizia nr. 5/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 5/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.5 A
Ședința publică de la 9 ianuarie 2013
Curtea constituită din:
P. - A. D. T.
JUDECATOR - I. A. H. P.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G., împotriva sentinței civile nr.263 din 26.02.2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . și intimatul-pârât C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
P. are ca obiect – revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al apelantului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G., în baza delegației pe care o depune la dosar și consilier juridic N. V., în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante ., în baza împuternicirii de reprezentare juridică nr._/1.10.2012, emisă de Colegiul Consilierilor Juridici, aflată la fila 12 dosar, lipsind intimatul-pârât C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul intimatei-reclamante arată că potrivit dispozițiilor deciziei Î.C.C.J. s-a constatat stare de litispendență între această cauză și o altă cauză de la Tribunalul București, astfel că urmează a se dispune întrunirea cauzelor la primul dosar cu care instanțele au fost investite.
Reprezentantul apelantului-pârât, consideră că trebuie să se rejudece apelul său pe excepția litispendenței.
Reprezentanții apelantului-pârât și al intimatei-reclamante, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantului-pârât, având cuvântul, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul reținerii excepției de litispendență cu privire la cele două litigii și înaintarea dosarului de față la dosarul care se află în prezent la Tribunalul București, care are termen de judecată la data de 25.01.2013.
Reprezentantul intimatei-reclamante, având cuvântul, în ceea ce privește excepția litispendenței arată că își menține apărările pe care le-a făcut în prima fază a judecării apelului, considerând că nu sunt întrunite condițiile celor trei elemente care conturează ideea de litispendență.
Curtea reține apelul spre soluționare.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 26.02.2008, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G. și C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, solicitând instanței, în calitate de succesoare a fostei societăți comerciale C. Nord SA, să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 486,51 mp, reprezentând o parte din terenul aferent Hotelului Ibis, situat în București, Calea Griviței nr.143 sector 1, teren pe care pârâții l-au preluat în mod abuziv, dându-i o destinație de utilitate publică.
În subsidiar, a solicitat ca, în cazul în care terenul care a aparținut societății reclamante nu poate fi restituit în natură, pârâții să fie obligați la plata unor despăgubiri în raport de valoarea de piață a terenului, plus o dobândă de 7%/an calculată pe ultimii 3 ani, anterior introducerii acțiunii și până la data plății efective sau la atribuirea unui teren în schimb, de aceiași suprafață și valoare, teren pe care pârâții îl dețin în Calea Griviței nr.143, sector 1, situat între limita dintre Calea Griviței a proprietății societății reclamante și trotuarul dinspre Calea Griviței din fața Hotelului Ibis.
La termenul din 25.03.2008, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând și contravaloarea lipsei de folosință pentru teren.
Prin sentința civilă nr.263/26.02.2010, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis capătul subsidiar din cererea reclamantei ., în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G. și C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, a obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 486,51 mp (deținut de către pârâți), situat în București, Calea Griviței nr.143, sector 1, în schimbul terenului reclamantei, în suprafață egală, situat la aceiași adresă, în București, Calea Griviței nr.143, sector 1, identificat în raportul de expertiză topografică întocmit de expertul inginer C. V. T. - în suprafețe S1 și S2 (în total 486,0 mp) - care face parte integrantă din hotărâre; a obligat M. București la plata către reclamantă a sumei de 33.480 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariul de expert.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta . a deținut în proprietate, în urma reorganizării prin absorbție cu mai multe societăți comerciale în cursul anului 2005, în condițiile Legii nr.31/1990 și a Legii nr.15/1990, un teren în suprafață totală de 6.140 mp, situat în București, Calea Griviței nr.143 sector 1, iar, din acest teren, ca urmare a sistematizării zonei, autoritățile administrative locale au preluat o suprafață de 846,51 mp, formată din două parcele de teren.
Reclamanta a solicitat fie acordarea unor despăgubiri la prețul de piață al terenului, fie acordarea în compensare a suprafeței de 486,56 mp, situată în fața Hotelului Ibis, pe Calea Griviței nr.143, sector 1, București.
Cu mențiunea că terenul ce va fi acordat în compensare urmează să păstreze destinația de loc de parcare, așa cum este deținut și în prezent, deoarece subsolul este afectat de linia de metrou, tribunalul a considerat că aceasta este soluția cea mai eficientă și mai puțin costisitoare pentru M. București, motiv pentru care, în temeiul art.480-481 Cod civil, a admis acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată.
În temeiul art.274 Cod de procedură civilă, tribunalul a admis cererea reclamantei și a obligat M. București la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru și onorariul de expert.
În termen legal a declarat apel M. București, prin Primarul G., susținând că hotărârea apelată este netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului, apelantul a arătat, în primul rând, că, în speță, sunt întrunite condițiile prevăzute de art.163 Cod de procedură civilă, ce vizează litispendența.
Astfel, pârâtul a solicitat să se constate că pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă a fost înregistrată, la data de 23.08.2007, acțiunea formulată de reclamanta S.C. C. Hotels S.A., prin care s-a solicitat obligarea Municipiului București să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren, în suprafață de 486,56 m.p., situat în București, Calea Griviței nr.143, sector 1, acțiune întemeiată pe dispozițiile art.480 și urm. Cod civil.
În acea cauză, M. București a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii privind incidența în cauză a prevederilor Legii nr.10/2001, excepție admisă de instanță prin sentința civilă nr.98/18.01.2008, hotărâre rămasă definitivă prin decizia civilă nr.102/10.02.2010 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă.
În dosarul pendinte, cererea reclamantei a fost admisă pe capătul subsidiar, instanța obligând M. București să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul de 486,51 m.p., situat în București, Calea Griviței nr.143, sector 1, teren alăturat celui deținut de reclamantă potrivit titlului de proprietate.
În consecință, excepția de litispendență trebuie admisă, iar dosarul trebuie înaintat către Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece reclamanta S.C. C. Hotels S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr.102/2010, menționată anterior.
Cea de-a doua critică invocată de apelant a vizat inadmisibilitatea cererii de față, având în vedere că, ulterior datei de 14.02.2001, când a intrat în vigoare Legea nr.10/2001, acțiunea în revendicare a imobilelor la care se referă nu mai este posibilă, iar o acțiune nouă este condiționată de parcurgerea procedurii administrative, obligatorie și prealabilă sesizării instanței de judecată.
Pe de altă parte, orice acțiune privind restituirea unui imobil preluat abuziv, înregistrată după . Legii nr.10/2001, este inadmisibilă din perspectiva necompetenței generale a instanțelor judecătorești în soluționarea unei astfel de cereri, care implică cercetarea valabilității preluării de către stat.
Prin instituirea legii speciale, întrucât actul administrativ emis în cadrul procedurii speciale este supus controlului judecătoresc, potrivit art.24 alin.7 – 8 din Legea nr.10/2001, nu se poate aprecia că se încalcă principiul constituțional al liberului acces la justiție.
Referitor la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, apelantul a arătat că în mod greșit a fost admisă această cerere, cât timp la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, care, în speță, nu a putut fi reținută în sarcina instituției pârâte.
Prin decizia civilă nr.157 A/15.02.2011, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins, ca nefondat, apel declarat de apelantul pârât M. București prin Primarul G., împotriva sentinței civile nr.263/26.02.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. C. Hotels S.A. și intimatul pârât C. G. al Municipiului București.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, având în vedere probatoriul administrat atât în fond, cât și în apel, precum și dispozițiile art.295 Cod de procedură civilă, Curtea a constatat următoarele:
Ca și o chestiune prealabilă, potrivit art.295 Cod de procedură civilă, instanța de apel este obligată să se pronunțe doar în limitele în care a fost învestită de apelantul pârât M. București prin Primarul G., devoluțiunea fiind limitată la două reguli, exprimate în adagiile: „tantum devolutum quantum apellatum” și „tantum devolutum quantum indicatum”.
Pe de o parte, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt și de drept care s-au pus în fața primei instanțe, ci numai acelea care sunt criticate expres sau implicit de apelant. Pe de altă parte, Curtea constată, față de dispozițiile art.294 Cod de procedură civilă, că efectul devolutiv al apelului vizează numai ceea ce s-a judecat de către prima instanță.
D. consecință, conform principiului tantum devolutum quantum apellatum, efectul devolutiv al apelului se va raporta strict la criticile formulate de apelant, în sensul că instanța de apel nu va putea proceda la o nouă judecată decât în limitele stabilite de acesta.
În acest sens, Curtea a reținut că prin apelul formulat pârâtul M. București prin Primarul G. a invocat excepția de litispendență, prin raportare la litigiul înregistrat sub nr._/3/2007, excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare, determinată de apariția Legii nr.10/2001, care reglementează o procedură specială în ceea ce privește redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv, precum și netemeinicia soluției primei instanțe privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Cu referire la prima critică, Curtea a constatat, în primul rând, că la momentul invocării excepției de litispendență (în apel, în dosarul pendinte), prima cerere de chemare în judecată fusese soluționată definitiv, prin respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, prin sentința civilă nr.98/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, respectiv decizia civilă nr.102/10.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, ambele în dosarul nr._/3/2007.
De altfel, în cadrul soluționării excepției de litispendență, potrivit art.163 Cod de procedură civilă, ultima instanță învestită, în fața căreia s-a ridicat excepția, în speță Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, nu poate aprecia decât dacă sunt întrunite condițiile formale de litispendență, fără să analizeze oportunitatea litispendenței.
D. consecință, Curtea a constatat că apelantul nu a dovedit întrunirea, cel puțin formală, în cazul a doua cereri identice, a celor trei elemente – părți, obiect și cauză, de natură a anticipa autoritatea de lucru judecat.
Referitor la excepția de inadmisibilitate, Curtea a avut în vedere că legea specială, la care se raportează apelantul în susținerile sale, reglementează, ca excepție de la regula de drept comun, situația imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Or, în cauza de față, preluarea terenului de către pârât s-a făcut ulterior emiterii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului proprietatea reclamantei (conform Legii nr.15/1990), respectiv în perioada 2000 – 2003, în speță neputând fi invocate prevederile Legii nr.10/2001, act normativ care are un alt obiect de reglementare decât cel dedus judecății.
În ceea ce privește obligarea pârâtului M. București prin Primarul G. la plata cheltuielilor de judecată în fond, Curtea a constatat că prima instanță a făcut în mod legal aplicarea prevederilor art.274 Cod de procedură civilă, având în vedere că cererea reclamantei a fost admisă, acest pârât căzând în pretenții.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, conform art.296 Cod de procedură civilă, a respins apelul declarat de apelantul pârât M. București prin Primarul G., împotriva sentinței civile nr.263/26.02.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. C. Hotels S.A. și intimatul pârât C. G. al Municipiului București, ca nefondat.
Împotriva menționatei decizii a formulat recurs în termen legal pârâtul M. București, prin Primar G., criticând decizia instanței de recurs în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.5 Cod procedură civilă, deși a fost invocat art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestuia s-a arătat că soluția dată asupra excepției de litispendență este greșită, deoarece există tripla identitate între cele două cauze, astfel încât excepția trebuia admisă, iar dosarul trimis pentru a fi atașat primului dosar aflat în faza procesuală a recursului.
De asemenea, greșit a fost soluționată excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de apariția Legii nr.10/2001 care stabilește o necompetență generală a instanțelor judecătorești în soluționarea cererilor care implică cercetarea valabilității titlului statului.
Prin decizia civilă nr.3189/10.05.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă a admis recursul declarat de pârâtul M. București, prin Primar G. împotriva deciziei nr.157 A din 15 februarie 2011 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte a apreciat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
În cauza care formează obiectul dosarului nr._/3/2007 reclamanta . a chemat în judecată pe pârâții M. București, prin Primarul G. și C. G. al Municipiului București solicitând atribuirea cu titlu de proprietate a terenului în suprafață de 486,56 mp situat în Calea Griviței nr. 143 sector 1 București, în schimbul terenului ce a aparținut ., cu o suprafață de 486,51 mp, situat la aceeași adresă, dar pe un alt amplasament, iar, în subsidiar, acordarea de către pârâți de despăgubiri potrivit legii și de daune pentru lipsa de folosință a terenului.
Acest dosar a parcurs un prim ciclu procesual, finalizat prin decizia civilă nr.1040/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus casarea deciziei din apel și a sentinței primei instanțe, cauza fiind trimisă spre rejudecare la tribunal.
Comparând dosarul menționat cu prezentul dosar, s-a observat că părțile sunt identice: reclamanta . și pârâții M. București, prin Primarul G. și C. G. al Municipiului București, iar obiectul dosarului nr._/3/2007 este identic cu cererea subsidiară a prezentei cauze (teza a II-a): acordarea de teren în compensare pe Calea Griviței nr. 143 sector 1 București, în fața Hotelului Ibis, pentru cei 486,51 mp preluați de la reclamantă. De asemenea, și cauza celor două dosare este identică, față de precizarea făcută în dosarul nr._/3/2007.
Luând în considerare aspectele constatate, Înalta Curte a apreciat că excepția de litispendență a primit o soluționare greșită din partea instanței de apel, care a concluzionat că apelantul nu a dovedit întrunirea, cel puțin formală, în cazul a două cereri identice, a celor trei elemente – părți, obiect și cauză, de natură a anticipa autoritatea de lucru judecat.
În susținerea acestei concluzii instanța de apel a considerat că atât cauza, cât și obiectul sunt diferite în cele două dosare, deoarece în primul dosar s-a făcut aplicarea Legii nr. 33/1994, spre deosebire de prezenta cauză unde s-a solicitat aplicarea art. 480-481 Cod civil, iar sub aspectul obiectului, prin cererea de față, în fond, a fost admis capătul subsidiar al acțiunii.
În consecință, urmare a rejudecării dosarului nr._/3/2007, a fost analizat și art. 480-481 Cod civil, ceea ce înlătură argumentul instanței de apel conform cu care în dosarul nr._/3/2007 s-a făcut cu prioritate aplicarea Legii nr. 33/1994.
Astfel fiind, prin interpretarea greșită a art.163 Cod procedură civilă, instanța de apel a respins excepția de litispendență, trecând la soluționarea apelului, deși excepția se impunea a fi admisă. Cele două dosare trebuiau întrunite deoarece se aflau în fața unor instanțe de fond, câtă vreme, la momentul soluționării apelului în prezenta cauză, dosarul nr._/3/2007 fusese deja trimis, spre rejudecare, primei instanțe de fond.
Pronunțând decizia recurată cu neobservarea formelor legale subsecvente soluționării excepției de litispendență, Înalta Curte a constatat că recurentei i s-a produs o vătămare care nu se poate înlătura decât prin casarea hotărârii, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Având în vedere că soluționarea excepției litispendenței are prioritate față de cea a inadmisibilității, pentru că, în cazul admiterii sale, dosarul se trimite pentru întrunirea cauzelor la primul dosar cu care instanțele au fost investite, respectiv la instanța cu grad mai înalt, urmând ca instanța, astfel investită, să analizeze toate aspectele de legalitate ale cauzei, Înalta Curte a considerat că nu se mai impune analizarea criticilor recurentului privind modul de soluționare a excepției de inadmisibilitate.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr._ .
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate și în raport de considerentele deciziei de casare, Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Motivele de apel formulate de apelantul M. București prin Primarul G. au vizat, în principal soluționarea greșită a celor două excepții invocate, respectiv excepția de litispendență, în raport de dosarul nr._/3/2007 al Tribunalului București - Secția a III-a Civilă și excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun prin raportare la Legea nr.10/2001, precum și greșita obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului.
Curtea constată că, prin decizia de casare pronunțată în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în mod irevocabil că excepția de litispendență invocată de apelant este întemeiată, fiind incidente dispozițiile art.163 Cod de procedură civilă.
În raport de această statuare cu caracter irevocabil, obligatorie pentru instanțe, conform art.315 Cod de procedură civilă, Curtea constată că primul motiv de apel este întemeiat, astfel că, în raport de dispozițiile art.297 Cod de procedură civilă cu referire la art.163 Cod de procedură civilă, Curtea admite apelul, desființează sentința apelată, admite excepția de litispendență și trimite cauza Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, unde se află în prezent în rejudecare dosarul nr._/3/2007, cu termen la 25.01.2013, ca fiind prima instanță investită cu soluționarea cauzei.
Excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare nu este întemeiată, întrucât Legea nr.10/2001, ca lege specială are în vedere restituirea imobilelor preluate abuziv în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, ori, în cauză se revendică un teren preluat de stat în perioada 2000-2003, situație în care acest imobil nu intră sub incidența Legii nr.10/2001.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că, în mod corect a stabilit instanța de fond că sunt aplicabile dispozițiile art.274 Cod de procedură civilă, pârâtul fiind căzut în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL G., cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291–293, sector 6, împotriva sentinței civile nr.263/26.02.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. C. HOTELS S.A., cu sediul ales în București, Calea Griviței nr.143, sector 1 și intimatul pârât C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6.
Desființează sentința apelată.
Admite excepția de litispendență și trimite dosarul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, ce are pe rol soluționarea dosarului nr._/3/2007.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A.-D. T. I.-A. H.-P.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.D.T..
Tehnored.R.L.
5 ex/17.01.2013
T.B.- Secția a IV- C.Segărcianu
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 6/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 227/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
