Legea 10/2001. Decizia nr. 227/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 227/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-06-2012 în dosarul nr. 227/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 227A
Ședința publică de la data de 01.06.2012
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - Z. D.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă O. E. – cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat C. M. din București, ., ..18, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 1700 din 12.10.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cauza având ca obiect „Legea 10/2001; pretenții”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de apeluri.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta – reclamantă O. E. – reprezentată de avocat M. C. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012, lipsind intimații – pârâți M. București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reprezentanta apelantei – reclamante depune la dosar note de ședință precum și un set de înscrisuri în copie, certificate conforme cu originalul, în cadrul probei cu înscrisuri, constând în raportul de evaluare efectuat în anul 2011, cu privire la terenul situat în București, ., sector 4 și decretul de expropriere.
Curtea pune în discuție incidența în cauză a deciziei în interesul legii nr.27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, după care, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra apelului declarat în prezenta cauză.
Reprezentanta apelantei - reclamante învederează instanței cu privire la decizia nr.27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că nu poate fi aplicabilă în speța de față, deoarece în afară de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate și M. București prin Primarul General în calitate de deținător actual al terenului ce face obiectul prezentului litigiu, expropriat, imposibil de restituit în natură.
A mai arătat că, chiar față de decizia nr.27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală, pârâtul chemat în această cauză este M. București, deținătorul actual al terenului expropriat și imposibil de restituit, de la care poate să solicite despăgubiri.
În ceea ce privește eficacitatea Fondului Proprietatea la momentul judecării prezentei cauze, arată că decizia nr.27/2011 a fost pronunțată la data de 14.11.2011, când încă se mai tranzacționau acțiuni la Fondul Proprietatea la B. de Valori București.
Ulterior pronunțării acestei decizii, statul a anunțat că nu mai deține acțiuni la Fondul Proprietatea, astfel încât nici o persoană îndreptățită în sensul legii nr.10/2001 republicată care se află în procedura de acordare a despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Titlul VII din Legea nr.247/2005, nu mai poate opta pentru acordarea despăgubirilor prin emiterea și tranzacționarea de acțiuni la Fondul Proprietatea deoarece statul nu mai deține acțiuni.
Prin OG nr.4/2012 a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni plata despăgubirilor.
Art.8 din Legea nr.247/2005 Titlul VII cap. II privind Fondul Proprietatea, arată că până la finalizarea procedurilor de despăgubire, Ministerul Finanțelor Publice va reprezenta statul român ca acționar al Fondului Proprietatea și va exercita toate drepturile ce decurs din această calitate.
În motivele de apel a arătat că apelanta-reclamanta a fost nevoită să facă mai multe diligențe și a încercat pe toate căile obținerea despăgubirilor pentru terenul expropriat.
Depune la dosar note de ședință cu privire la decizia nr. 27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și solicită în concluzie admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, obligarea pârâților la c/val. despăgubirilor aferente terenului expropriat și imposibil de predat în natură.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă sub nr._/3/2010, reclamanta O. E. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul General al Primăriei Municipiului București și Primăria Municipiului București – prin Primarul General, pentru ca în temeiul art. 574 Cod procedură civilă și următoarele și în urma probelor ce le va administra, să se dispună obligarea pârâtei la plata contravalorii despăgubirilor la care are dreptul pentru terenul în suprafață de 572 mp ce a fost situat în București, ., sector 4, dreptul său de a primi despăgubiri astfel cum a fost stabilit prin sentința civilă nr. 1212/2006 definitivă și irevocabilă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 1212 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/3/2006, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului prin decizia civilă nr. 55/09.01.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Civilă, sentință ce constituie titlu executoriu, Primarul General al Primăriei Municipiului București a fost obligat să emită o dispoziție în favoarea reclamantei având ca obiect propunerea de acordare a despăgubirilor conform Legii nr. 247/2005 Titlul VII.
Ca urmare a faptului ca pârâtele nu și-au îndeplinit obligația de a face, care este o obligație intuitu personae, prin emiterea dispoziției având ca obiect propunerea de acordare a despăgubirilor conform Legii nr. 247/2005 Ttitlul VII, a început punerea în executare a acestui titlu executoriu.
De asemenea, în dosarul nr._, disjuns din dosarul nr._, s-a pronunțat sentința civilă nr. 1371/12.02.2009 prin care Primarul General al Municipiului București și Primăria București reprezentată prin Primar, au fost obligați la plata sumei de 72.994 lei, reprezentând despăgubiri pentru neîndeplinirea obligației de a emite dispoziție privind acordarea de despăgubiri astfel cum s-a dispus prin titlul executoriu sentința civila nr. 1212/13.10.2008.
Având în vedere faptul că dețin un titlu executoriu prin care Primarul General al Municipiului București a fost obligat să emită dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru terenul revendicat de reclamantă, acesta nu și-a îndeplinit nici până în prezent această obligație de bunăvoie.
Deși a făcut toate demersurile legale pentru ca Primarul General al Municipiului București să fie obligat să pună în executare titlul executoriu prin amendarea acestuia în baza art. art. 5803 și art. 574 Cod procedură civilă cu amendă în favoarea statului, singura modalitate legală de a putea pune în executare o hotărâre având ca obiect obligație de a face intuitu personae, neputând fi adusă la îndeplinire prin altă modalitate legală, de asemenea, a fost obligat să plătească despăgubiri pentru neîndeplinirea obligației de a face, prin pasivitatea acestuia.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 10/2001.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri, se acordă de către entitatea investită cu soluționarea notificării, prin decizie sau dispoziție motivată și nu de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr. 1642/10.11.2010 pronunțată în dosarul nr._/3/2010 Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competența de soluționare a capătului doi de cerere formulat de reclamanta O. E. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în favoarea Curții de Apel București – Secția C. Administrativ.
Totodată, a disjuns capătul 1 de cerere formulat de reclamanta O. E. în contradictoriu cu pârâții Primarul General al Municipiului București, M. București prin Primar General, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin Cancelaria Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Prefectura Municipiului București și a acordat termen la 02.03.2011 F1, cu citarea părților.
După disjungere a fost format dosarul nr._ .
Reclamanta a formulat cerere precizatoare prin care a arătat că înțelege să se judece cu M. București prin Primar General și cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând scoaterea din cauză a celorlalți pârâți; a arătat că solicită obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la acordarea de despăgubiri bănești în valoare de 1.003.061 lei pentru terenul imposibil de restituit situat în București, ., sector 4, în suprafață de 572 m.p., afectat de elemente de sistematizare și de un . Statului R. la plata directă a despăgubirilor la care este îndreptățită pentru terenul expropriat imposibil de restituit în natură.
În motivarea cererii precizatoare, reclamanta a arătat că aceasta este singura modalitate prin care s-ar respecta dreptul de acces la o instanță judecătorească în condițiile în care nici astăzi, după mai mult de 10 ani de la inițierea procedurii administrative, aceasta nu a condus la acordarea niciunei despăgubiri în favoarea reclamantei.
Totodată, s-a arătat că în nenumărate rânduri CEDO a condamnat statul pentru neacordarea de despăgubiri efective.
În drept, cererea precizatoare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din aceeași Convenție Europeană, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005.
Prin sentința civilă nr. 1700/12.10.2011 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și acțiunea precizată formulată de reclamanta O. E. în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată cu privire la o cerere referitoare la plata contravalorii imobilului întemeiată pe dispozițiile art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca urmare a neadoptării de către stat a unei proceduri eficiente care să ducă la acordarea unei despăgubiri efective.
Pe fondul cererii de obligare a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata de despăgubiri constând în valoarea de piață a imobilului, tribunalul a constatat că prin dispoziția nr._/2010 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent reclamantei pentru terenul imposibil de restituit în suprafață de 572 mp situat în București ., sector 4.
Tribunalul a arătat că nu se poate reține argumentul lipsei de eficiență a procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005, ceea ce ar face ca măsurile reparatorii prevăzute să fie iluzorii și nu efective, deoarece prin listarea Fondului Proprietatea, posibilitatea valorificării acțiunilor acordate în procedura Legii nr. 247/2005 devine efectivă.
Prin urmare, impedimentul nelistării Fondului Proprietatea a fost depășit, problemele rămase vizând, în principal, lipsa de personal cât și lipsa unor termene clare de soluționare a dosarelor
Aceste aspecte vizează doar problema soluționării într-un termen rezonabil a dosarelor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Or, pentru o astfel de situație există mijloace juridice interne care permit scurtarea acestor termen prin formularea în fața instanței de contencios administrativ a unor cereri similare celor care au fost avute în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție atunci când a pronunțat deciziile nr. IX/2006 și nr. XX/2007.
Cu alte cuvinte, remediul juridic nu este acela al acordării direct de despăgubiri bănești, ci acela al soluționării pe fond a dosarelor aflate în procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005, de către instanțele competente.
Cu privire la pârâtul M. București prin Primarul General, astfel cum este menționat în cererea precizatoare din data de 05.04.2011, tribunalul a constatat că prin această cerere nu se formulează o solicitare de obligare a acestuia la plata vreunei sume de bani.
Tribunalul a mai constatat, de asemenea, că acțiunea este neîntemeiată, având în vedere că acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc nu este prevăzută de Legea nr. 10/2001.
În acest sens, prin decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit competența deplină a tribunalului de a soluționa pe fond notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 în cazul în care acestea nu sunt soluționate în termenul imperativ prevăzut de această lege.
Stabilirea în concret a întinderii despăgubirilor nu este posibilă în această procedură, având în vedere că pârâtul M. București este competent în condițiile Legii nr. 10/2001 să dispună restituirea în natură sau să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta O. E..
În motivarea apelului declarat, apelanta-reclamantă O. E. a arătat următoarele:
Prin sentința pronunțată de tribunal, i s-a încălcat dreptul de a primi aceste despăgubiri, evaluate de reclamantă la suma de 1.003.061 ron și, de asemenea, s-a încălcat dreptul la apărare în ceea ce privește stabilirea și constatarea acestor despăgubiri având în vedere următoarele considerente:
Prin Dispoziția nr._/22.07.2010 și eliberată către reclamanta O. E. la data de 21.10. 2010, a Primarului Municipiului București, s-a răspuns la notificarea formulată de reclamantă, s-a pus în aplicare dispozițiile sentinței pronunțată de Tribunalul București, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă. Prin aceasta dispoziție s-a acordat în favoarea reclamantei măsuri reparatorii în echivalent constând în diferența dintre suma încasată și valoarea de piață, pentru terenul în suprafață de 572,00 mp afectat de elemente de sistematizare, situat în București, ., sector 4.
Având în vedere faptul că această dispoziție a fost emisă de Primarul General al Municipiului București urmează ca, potrivit legii, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să procedeze la evaluarea despăgubirilor și să acorde reclamantei aceste despăgubiri.
Referitor la dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 apelanta-reclamantă arată că această lege a fost aplicată constant de către instanțele de judecata și în special prin deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-au admis acțiunile reclamanților, a dispus efectuarea de expertize evaluatoare în cauzele aflate pe rolul instanțelor prin care s-au evaluat despăgubirile ce urmează să fie acordate persoanelor îndreptățite și astfel, au fost obligate toate autoritățile interesate să acorde despăgubiri conform hotărârilor judecătorești prin care s-au și evaluat aceste despăgubiri.
Văzând Dispoziția Primarului General al Municipiului București prin care s-au acordat aceste despăgubiri, instanța de fond avea obligația de a dispune și admite cererea reclamantei de efectuare a expertizei evaluatoare și stabilirea cu această ocazie a despăgubirilor.
Totodată, având în vedere precizările la acțiunea principală prin care reclamanta a introdus în cauza Ministerul de Finanțe ca reprezentant al Statului R., instanța de fond trebuia să oblige S. R. la plata acestor despăgubiri.
Prin trimiterea reclamantei la Comisia Centrala sau la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, instanța de fond nu a făcut decât să tergiverseze în continuare procedura de acordare a despăgubirilor efective și nu iluzorii, pentru că tocmai asta a fost și interesul în promovarea acestei acțiuni pentru acordarea efectivă a acestor despăgubiri.
În speța de față, având în vedere faptul că până în prezent nu s-au acordat nici un fel de despăgubiri bănești în favoarea reclamantei deși aceasta a făcut mai mult decât diligențe, a acționat în mod repetat în judecată persoanele și instituțiile statului răspunzătoare de neîndeplinirea obligațiilor stabilite și garantate prin Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 nici până în prezent nu a primit despăgubiri.
În ceea ce privește obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata acestor despăgubiri, această calitate i-a fost recunoscută și de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile pronunțate în acest sens (decizia nr._/2009) cât și prin deciziile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României.
Deși hotărârea a rămas irevocabilă în anul 2007, doar prin obligarea și sancționarea Primăriei Municipiului București și a Primarului Municipiului București la plata de daune interese și amendarea acestora potrivit art. 580 Cod procedură civilă, în doua dosare consecutive și executarea silită a acestora, reclamanta a reușit să obțină doar emiterea unei dispoziții privind acordarea despăgubirilor în anul 2011.
Apelanta-reclamantă arată că, dacă instanța i-a trimis la altă procedură cu siguranță vor mai trece încă 4, 5 ani pentru a putea fi în posesia efectivă a despăgubirilor și asta se va întâmpla doar prin alte hotărâri judecătorești, titluri executorii și doar prin executarea silită, pentru că din experiența de până acum nimic nu s-a realizat de către instituțiile statului R. prin bunăvoie, doar prin executare silită.
Or, tocmai acesta a fost și interesul introducerii în cauză a Statului R. prin Ministerul de Finanțe care este ordonatorul și titularul plăților despăgubirilor.
Apelanta-reclamantă solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței civile atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 296, 297 C.pr.civ., Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul 1 Anexa la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București nu au formulat întâmpinare în apel.
Analizând sentința apelată, în limitele devoluțiunii fixate conform motivelor de apel formulate, conform art. 295 alin. 1 C.pr.civ., și analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Situația de fapt a fost în mod corect stabilită de tribunal, acest aspect nefiind contestat prin motivele de apel, în sensul că, întrucât notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 25 alin. 1 din lege, a investit instanța cu o acțiune prin care a solicitat soluționarea pe fond a notificării.
Această acțiune directă a fost finalizată prin pronunțarea sentinței civile nr. 1212/13.10.2006, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 458A/28.06.2007 a Curții de apel București și irevocabilă prin decizia nr. 55/09.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care Tribunalul București, Secția a V-a civilă, a constatat că reclamanta O. E. este îndreptățită la despăgubiri pentru terenul în suprafață de 572 m.p. situat în București, ., sector 4 și a dispus emiterea unei dispoziții de către Primarul General al Municipiului București, având ca obiect propunerea de acordare a despăgubirilor calculate de Comisia Centrală, conform Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Prin sentința civilă nr. 1371/12.02.2009, Judecătoria Sector 1 București a admis acțiunea formulată de reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 574 și 5803 alin. 2 C.pr.civ. și ale art. 998-999 C.civ. și a obligat pârâtul Primarul General al Municipiului București la plata sumei de 72.994 lei, cu titlu de despăgubiri către reclamantă, pentru neexecutarea obligației la care era ținut prin titlul executoriu – sentința civilă nr. 1212/2006 a Tribunalului București, rămasă definitivă și irevocabilă.
Acțiunea de față, cu soluționarea căreia a fost corect investit în primă instanță tribunalul (având în vedere ca valoarea pretențiilor solicitate este mai mare de 500.000 lei, conform art. 2 pct. 1 lit. b C.pr.civ.) nu a fost întemeiată de reclamantă pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece aceasta a parcurs deja procedura reglementată de acest act normativ, obținând sentința civilă nr. 1212/2006.
Prin urmare, acțiunea de față nu este o contestație împotriva dispoziției administrative emise de entitatea investită cu soluționarea notificării, întemeiată pe prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, procedură ce a fost deja parcursă de reclamantă, ci este o acțiune prin care se invocă efectul direct și prioritar al Convenției Europene a Drepturilor Omului, prin care reclamanta vizează obținerea măsurilor reparatorii prin echivalent (despăgubiri la valoarea de circulație a imobilului) direct de la S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin invocarea nefuncționalității mecanismului reparator conceput de legiuitor prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 și a necesității asigurării efectivității garanțiilor consacrate prin art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
În aceste condiții, Cutea constată că are aplicabilitate în cauză decizia nr. 27/2011, publicată in Monitorul Oficial nr. 120 din 17.02.2012, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că: „2. Acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile”.
Scopul reclamantei este acela de a obține despăgubiri într-un alt mecanism decât cel prevăzut de titlul VII al Legii nr. 247/2005, datorită ineficienței sistemului reparator astfel conceput, sancționată în mod constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În considerentele deciziei în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, în ceea ce privește acțiunile directe, îndreptate împotriva statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care se solicită despăgubiri bănești în temeiul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, acestea nu pot fi primite, deoarece ignoră principiul specialia generalibus derogant, pentru același raționament cu cel expus de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 33/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 108 din 23 februarie 2009.
Prin Decizia în interesul legii nr. 33/2008 a fost analizată admisibilitatea acțiunilor în revendicare întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001, iar în prezenta cauză se analizează posibilitatea pe care o au persoanele îndreptățite de a beneficia de despăgubiri în alte condiții și în altă procedură decât cea instituită de legea specială.
Așadar, instanța supremă, în soluționarea recursului în interesul legii, a arătat că, atât timp cât „pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate susține, fără a încălca principiul specialia generalibus derogant, că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială”.
Instanța supremă, în soluționarea recursului în interesul legii nr. 27/2011, a analizat și concordanța dintre legea specială și Convenția europeană, constatând că jurisprudența C.E.D.O. lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri - Cauza P. împotriva României.
Or - a reținut completul competent să soluționeze recursul în interesul legii – în această materie statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005, iar stabilirea cuantumului despăgubirilor se face potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Instanța supremă a subliniat, în considerentele deciziei în interesul legii, că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunțată în recenta Cauză M. A. și alții împotriva României (paragraful 115).
În ceea ce privește susținerea conform căreia statul român nu a pus la punct un mecanism apt să asigure despăgubirea persoanelor îndreptățite într-un termen rezonabil, iar Fondul "Proprietatea", instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este funcțional, prin decizia în interesul legii nr. 27/2011 s-a reținut că prin hotărârea-pilot din Cauza M. A. și alții împotriva României, C.E.D.O. a decis că "statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare".
Or, în condițiile în care părțile se pot prevala de existența unui „bun” în baza unei o decizii sau dispoziții administrativă sau a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-a stabilit dreptul la despăgubiri, instanța supremă a reținut, prin decizia în interesul legii pusă în discuția părților de instanță, că „mecanismul eficient de protecție a drepturilor garantate de art. 6 din Convenție și de art. 1 din Primul Protocol adițional, la care se referă C.E.D.O. în hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, presupune tocmai stabilirea unui sistem eficient și previzibil de executare într-un timp rezonabil a deciziilor și dispozițiilor administrative sau a hotărârilor judecătorești irevocabile”.
Or, așa cum a reținut completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, „controlul de convenționalitate al sistemului național existent de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent a fost deja realizat de C.E.D.O. în hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, care a stabilit în sarcina statului român obligația de a pune la punct, într-un termen determinat, un mecanism care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, conform principiilor consacrate de Convenție”.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora dezlegările date prin decizia asupra recursului în interesul legii nr. 12/2011 sunt obligatorii pentru instanță de la data publicării în Monitorul Oficial nr. 120 din 17.02.2012, raportat la art. 296 C.pr.civ., Curtea va respinge aceste critici, ca nefondate.
Cu ocazia dezbaterilor pe fondul apelului, după punerea în discuția părților a deciziei în interesul legii nr.27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apelanta-reclamantă a solicitat instanței să observe că în afară de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate în cauză și M. București prin Primarul General în calitate de deținător actual al terenului ce face obiectul prezentului litigiu, expropriat, imposibil de restituit în natură.
Analizând apelul formulat și din această perspectivă, Curtea constată că și capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul M. București privind acordarea directă a despăgubirilor reprezentând valoarea de circulație a terenului imposibil de restituit în natură, a fost în mod corect respins.
Din situația de fapt expusă în cele ce preced a rezultat faptul că reclamanta a inițiat în contradictoriu cu Primăria Municipiului București contestația reglementată prin dispozițiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 rep., obținând sentința civilă nr. 1212/13.10.2006, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care Tribunalul București, Secția a V-a civilă, a dispus obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții prin care să propună acordarea despăgubirilor în echivalent pentru terenul în suprafață de 572 m.p. situat în București, ., sector 4, în condițiile legii speciale.
Or, legea speciala de care fac vorbire dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, rep., este reprezentata de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează la rândul său regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și prevede în acest sens o altă procedură administrativă, în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, căreia îi va fi înaintată propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Prin urmare, Curtea constată că, în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv, legiuitorul a adoptat legi speciale de reparație a abuzurilor săvârșite în materie imobiliară de regimul comunist, cum este și Legea nr. 10/2001, lege specială cu caracter reparatoriu – care, pentru determinarea întinderii despăgubirilor și al plății lor efective – trimite la dispozițiile cu caracter special cuprinse la Titlul VII (privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv) al Legii nr. 247/2005.
Astfel, potrivit art. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001”.
Din ansamblul acestei reglementări reiese faptul că singura autoritate cu atribuții în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (art. 13 din Titlul VII) și faptul că împotriva deciziei emise de această instituție partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, în condițiile legii contenciosului administrativ (art. 19 și 20 din Titlul VII).
Analizând argumentul susținut de apelantă conform căruia, în aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Constituție (potrivit cărora, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile), instanțele trebuie să facă aplicarea prioritară a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, Curtea constată că dispozițiile de drept substanțial cuprinse în Legile nr. 10/2001 și nr. 247/2005 nu sunt incompatibile cu dispozițiile relevante din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România (împreună cu Protocoalele sale adiționale) prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, Curtea constată că dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului nu impun ca obligația de plată a despăgubirilor, stabilite în mod efectiv, să fie pusă direct în sarcina entității investite cu soluționarea notificării.
Curtea arată că o astfel de modalitate de soluționare a pretențiilor reclamantei nu reiese din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, dimpotrivă, a subliniat în mod constant că statele-părți la Convenție au o marjă amplă de apreciere în a stabili condițiile în care li se poate recunoaște un drept la restituire foștilor proprietari asupra bunurilor de care au fost deposedați de regimul anterior.
Or, prin urmarea procedurii prevăzută de Legii nr. 10/2001, dreptul reclamantei de a primi despăgubiri a fost stabilit de instanța civilă, drept care, însă, se valorifică în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Conform jurisprudenței reieșită din cauza-pilot A. c. României (cererile nr._/05 și nr. 3380/06, hotărârea-pilot din 12.10.2010), Curtea constată faptul că, tocmai pentru că a urmat procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, în patrimoniul reclamantei a luat naștere un drept la compensare, drept care însă va putea fi valorificat în condițiile legii speciale la care face trimitere Legea nr. 10/2001, respectiv Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Și în procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dreptul reclamantei de a avea acces la o instanță imparțială și independentă este asigurat în aceeași măsură, având în vedere faptul că dispozițiile cap. 6 din acest titlu reglementează căile de atac pe care le are la dispoziție persoana interesată pentru a contesta decizia de stabilire a despăgubirilor emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C.pr.civ., Curtea va respinge apelul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă O. E., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat C. M. din București, ., .. 18, sector 4, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independentei nr. 291-293, sector 6 și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, . Gerota, nr. 13, sector 2.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.06.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. M. S. Z. D.
GREFIER,
D. L.
Red.dat.jud.MSC
Tehnored. PS/5 ex./13.06.2012
Jud. fond: C. A.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 5/2013. Curtea de Apel... | Partaj judiciar. Decizia nr. 1125/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
