Legea 10/2001. Decizia nr. 1205/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1205/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 1205/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1205
Ședința publică din 08.09.2014
Curtea constituită din:
Președinte - F. P.
Judecător - C. M. T.
Judecător - D. A.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât M. București, prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.202 din 14.02.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. I. și C. A. E..
Cauza are ca obiect acțiune civilă întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic I. M. în calitate de reprezentant al recurentului pârât M. București, prin Primarul General în baza delegației pe care o depune la dosar și avocatul M. B. A. în calitate de reprezentant al intimaților reclamanți C. I. și C. A. E., în baza delegației de substituire pe care o depune alături de împuternicirea avocațială a avocatului titular R. S. F..
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Părțile arată că nu mai au cereri prealabile de formulat și nu solicită administrarea de noi probe, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului pârât M. București, prin Primarul General solicită admiterea recursului, astfel cum a fost motivat în scris, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de restituire în natură a terenului identificat prin expertiza efectuată de S. I., în cauză fiind incidente dispozițiile art.7 din Legea nr.1/2009, de aplicare a art.7 din Legea nr.10/2001 și H.G. nr.923/2010 care cuprinde normele metodologice de aplicare a prevederilor enunțate.
Precizează, la interpelarea instanței, că nu mai insistă în susținerea aspectelor privitoare la rețelele de utilități (apă, gaz, electricitate), în recurs.
Avocatul intimaților reclamanți C. I. și C. A. E. solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Apreciază că instanța a dispus în mod corect restituirea suprafeței de teren de sub construcție, dar și a curții, potrivit expertizei efectuate în cauză.
Invocă prevederile Legii nr.10/2001, potrivit cu care imobilele ce nu au făcut obiectul Legii nr.112/1995 se restituie în natură. Situația juridică a terenului – curte a fost clarificată, ca și cota parte din terenul de sub construcție.
În plus, precizează că pe suprafața de teren ce constituie curte se poate institui o servitute de trecere, potrivit legislației în vigoare și nu se încalcă dreptul cumpărătorilor apartamentelor pe temeiul Legii nr.112/1995.
Depune note scrise și solicită respingerea recursului avându-se în vedere toate aspectele invocate în cuprinsul acestora. Solicită și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată potrivit facturii fiscale și chitanței în cuantum de 3720 lei, reprezentând onorariu avocat, pe care le depune la dosar, cu mențiunea că este vorba și de onorariile a două expertize, dintre care una chiar dacă nu s-a efectuat, partea nu și-a mai putut recupera banii achitați deja.
Reprezentantul recurentului solicită ca instanța de recurs să cenzureze cuantumul acestor cheltuieli, apreciind că sunt excesive în recurs; în plus, observă că instanța de fond a reținut la acordarea cheltuielilor de judecată și onorariul de avocat și pe cel de expert.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.202/14.02.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ - în rejudecare – s-a admis cererea privind restituirea terenului formulată de reclamanții C. I. și C. A. E., în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
S-a dispus restituirea în natură către reclamanți a terenului în suprafața totală de 711,95 mp real (711,95 mp în acte) aferent imobilului situat în București, ., sector 2, individualizat conform raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză de expert topo S. I., compus după cum urmează: 159,95 mp teren sub construcție, corp A, 52 mp teren sub construcție corp B, 500 mp teren liber de construcție.
A fost obligat pârâtul către reclamanți la 7403,60 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin sentința civilă nr.2036/25.11.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosar nr._, a fost admisă în parte cererea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții C. I. și C. A. E. împotriva pârâtului M. București prin Primarul General, s-a dispus restituirea în natură către reclamantul C. I. a celor 6 apartamente situate în imobilul din București, ., sector 2, care nu au fost înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995, a fost obligat pârâtul să emită o dispoziție motivată, în favoarea reclamantului C. I., prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru celelalte două apartamente situate în imobil, vândute în baza Legii nr.112/1995, prin contractele de vânzare-cumpărare nr.2315/22.01.1997 și nr.4182/19.10.1998 și pentru terenul în suprafață totală de 788 m.p. din București, ., sector 2, preluate abuziv și care nu pot fi restituite în natură; totodată, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta C. A. E., ca neîntemeiată și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului C. I. 7.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în 5.000 lei onorariu avocat și 2.500 lei onorariu expertize.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că reclamanții C. I. și C. A. E. au formulat notificarea nr.3721/7.11.2001 prin care au solicitat restituirea în natură a bunurilor mobile și imobile ce au aparținut numitei S. F., situate în București, ., și că în procedura pendinte au precizat că solicită acordarea de măsuri reparatorii doar cu privire la imobilul din . (nu și pentru imobilul din .).
S-a observat că, în privința aceluiași imobil, au mai fost formulate și alte notificări, respectiv notificarea nr.3/36 din 5.11.2001, prin care Bellea M., P. P. și Bellea N. au solicitat, prin mandatar, C. I., restituirea în natură a aceluiași imobil din ., ca și notificarea nr.3210/8.11.2001, având ca titulari pe N. Ralita, B. M. M., B. B. I., Bellea M., P. P. și Bellea N., formulată prin același mandatar C. I.. S-au constituit astfel dosarele administrative nr._ (în temeiul notificării nr.3271/2001) și dosarele conexate nr._ și nr._.
Prima instanță a stabilit că situația prezentei cauze este aceea a ipotezei deciziei nr.XX/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciindu-se competentă să soluționeze pe fond acțiunea reclamanților îndreptată împotriva refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare și de a analiza pe fond cererea de restituire în natură a imobilului la care se referă notificările.
Cu referire la imobilul din București, ., sector 2, s-a reținut că a aparținut numitei P. F., ce l-a moștenit de la tatăl său, col.C.Vispescu, potrivit actului de partaj autentificat de Tribunalul I., secția notariat sub nr.8823/5.11.1903.
Imobilul a fost înscris în cartea funciară conform procesului-verbal nr._/22.01.1941 emis de Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare București.
P. F. a decedat la 20.08.1947, fiind moștenită de P. G. și S. F., în calitate de fii, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr.42/8.07.2008, acestea fiind și persoanele pe numele cărora imobilul a fost preluat de stat, alături de cel din ., în baza H.C.M. nr.563/1959.
Urmând șirul succesiunilor succesive ale celor doi moștenitori, prima instanță a stabilit că Torand C., decedată la 16.02.1996, a lăsat ca legatar cu titlu particular pe reclamanți C. I. și C. A. E., Nița Ralita, B. M. M., B. (C.) B. I., Bellea M., P. P. și Bellea N., potrivit testamentului autentificat sub nr._/9.06.1993 și certificatului de moștenitor nr.2/23.12.1996.
Totodată, de pe urma aceleiași persoane, Torand C., s-a mai emis certificatul suplimentar de moștenitor nr.81/7.11.2002, prin care s-a stabilit că moștenirea legală a acesteia a fost deferită numitului A. P., în calitate de văr primar, căruia îi revine întreaga masă succesorală. A. P. a decedat la 4.05.1996 și a lăsat ca unică moștenitoare pe fiica sa, P. P., conform certificatului de moștenitor nr.225/19.07.1996.
Prin contractul de cesiune autentificat sub nr.2332/15.11.2002, P. P. a cesionat către C. I. toate drepturile succesorale rezultate în baza certificatului suplimentar de moștenitor nr.81/7.11.2002 și certificatului de moștenitor nr.2/23.12.1996.
Tribunalul a stabilit că are calitate de persoană îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii pentru imobilul din ., doar reclamantul C. I., însă nu prin prisma calității sale de legatar cu titlu particular, ci ca urmare a cumpărării drepturilor succesorale de la P. P. prin contractul de cesiune autentificat sub nr.2332/15.11.2002.
Conform principiilor devoluțiunii legale a moștenirii, moștenitorii legali cu titlu particular dobândesc o vocație concretă doar cu privire la bunurile testate în favoarea lor, ei neputând culege emolumentul moștenirii, nici dacă ulterior s-ar descoperi că în masa succesorală s-ar mai afla și alte bunuri, cum este și cazul de față. Observându-se că printre legatele instituite conform testamentului autentificat sub nr._/9.06.1993 nu se regăsesc dispoziții și cu privire la imobilul din ., ci doar cu privire la alte imobile, prima instanță a apreciat că de pe urma defunctei Torand C., vocație la a solicita acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul din . o are doar A. P., căruia i-a revenit întreaga masă succesorală a defunctei, în calitatea sa de moștenitor legal, respectiv succesorii în drepturi ai acestuia (numita P. P.).
Pe cale de consecință, tribunalul a stabilit că niciunul dintre legatarii cu titlu particular instituiți prin voința defunctei Torand C. nu poate fi îndreptățit la obținerea măsurilor reparatorii cu privire la imobilul din ., ci doar acei moștenitori cu vocație universală la întreaga succesiune a acestei defuncte. Cum această persoană o reprezintă doar moștenitorul legal A. P., moștenit la rândul său de fiica P. P., ce a cesionat către C. I. toate drepturile succesorale dobândite în temeiul certificatului de moștenitor nr.81/7.11.2002 și certificatului de moștenitor nr.2/23.12.1996, s-a concluzionat că reclamantul C. I. are calitatea de persoană îndreptățită în prezenta cauză, cu excluderea soției sale, C. A. E., care nu a fost parte în contractul de cesiune menționat.
Raportat la situația juridică și locativă actuală a imobilului din ., sector 2, s-a apreciat că pot fi restituite în natură toate cele 6 apartamente deținute cu contracte de închiriere (dintre care un apartament este rămas liber și neînchiriat, urmare a decesului numitei P. M.), mai puțin spațiile ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr.2315/22.01.1997 (proprietar C. M.) și nr.4182/19.10.1998 (proprietar F. I.), întrucât acestea au fost vândute chiriașilor cumpărători, în temeiul Legii nr.112/1995, împreună cu cota de teren indiviză de sub construcții, în suprafață de 87,05 m.p.
În ceea ce privește terenul liber de construcție, expertul S. I. a stabilit că acesta poate fi restituit în natură, în întreaga sa suprafață de 500 m.p., iar în ceea ce privește terenul ocupat de construcții, care este în suprafață de 247 m.p. corp A și 52 m.p. corp B poate fi restituit în natură, cu excepția celor 87,05 m.p. parte indiviză, ce au fost vânduți în temeiul Legii nr.112/1995.
Instanța a reținut că sunt incidente în cauză dispozițiile art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001 și Normele pct.7.3 din H.G. nr.981/2009, astfel încât reclamanților nu le poate fi restituit terenul ce constituie curtea construcției de 500 m.p. și nici terenul de sub construcție în suprafață de 211,95 m.p., (299 m.p. – 87,05 m.p.) întrucât proprietarilor care au cumpărat în baza Legii nr.112/1995 nu li se poate stabili un drept de servitute de trecere, astfel după cum a propus expertul, deoarece aceștia nu ar mai avea acces la propriile locuințe.
Prin urmare, s-a concluzionat că pot fi restituite în natură reclamantului C. I. doar cele 6 apartamente situate în imobilul din București, ., sector 2, ce nu au fost înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995, urmând ca aceeași persoană să beneficieze, în condițiile Legii speciale (Titlul VII al Legii nr.247/2005), de măsuri reparatorii prin echivalent pentru celelalte două apartamente din imobil, ce au fost vândute în baza Legii nr.112/1995 și pentru terenul în suprafață totală de 788 m.p. situat la aceeași adresă, părți de proprietate asupra cărora s-a apreciat că nu poate fi asigurată măsura restituirii în natură.
În temeiul art.274 alin.1 Cod de procedură civilă, pârâtul a fost obligat la suportarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat și onorariu de expertiză.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs ambele părți.
Prin recursul declarat de reclamanții C. I. și C. A. E. s-a solicitat modificarea în parte a hotărârii de primă instanță și admiterea în tot a acțiunii precizate, în a se dispune restituirea în natură către ambii reclamanți a celor 6 apartamente nevândute în baza Legii nr.112/1995 și în a se restitui către ambii reclamanți terenul de sub construcție în suprafață de 211,95 m.p. (247 m.p. suprafața de teren – amprenta la sol a corpului A din care se scade 87,05 m.p. + 52 m.p. suprafața de teren – amprenta la sol a corpului B), aferent celor 6 apartamente restituite în natură, restituirea în natură către ambii reclamanți a terenului de 500 m.p. liber de construcții și acordarea în favoarea ambilor reclamanți a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru cele două apartamente vândute în baza Legii nr.112/1995 și pentru terenul de sub construcție în suprafață de 87,05 m.p.
În motivarea recursului declarat, recurenții au criticat pentru nelegalitate hotărârea primei instanțe, în considerarea următoarelor argumente:
- în mod greșit a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta C. A. E. ca neîntemeiată, considerându-se că aceasta nu are calitate de persoană îndreptățită conform art.3 din Legea nr.10/2001. Prima instanță ar fi trebuit ca, pentru aceleași considerente pentru care a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită reclamantului C. I., să admită ca dovedită aceeași calitate și în persoana reclamantei C. A. E., deoarece respectivele drepturi succesorale ce au făcut obiectul contractului de cesiune autentificat sub nr.2332/15.11.2002 au devenit bun comun al soților C. în temeiul art.30 alin.1 din Codul familiei.
Sub un alt aspect, dacă ar fi apreciat că reclamanta nu justifică calitatea de persoană îndreptățită, ceea ce conduce implicit la o lipsă a calității sale procesuale active în formularea acțiunii, judecătorul fondului era obligat ca în virtutea art.41 și art.137 Cod de procedură civilă să pună în discuția părților, premergător acordării cuvântului pe fond, excepția lipsei calității procesuale active a acestei reclamante.
- în mod greșit, judecătorul fondului a apreciat că poate face obiectul legii speciale de restituire, prezumându-se că aceasta este suprafața preluată abuziv de stat, doar suprafața de 788 m.p. și nu aceea de 799 m.p. ce a fost stabilită prin expertiza topografică în cauză.
Subsumat acestei critici de recurs, recurenții au făcut trimitere la explicațiile expertului tehnic în specialitatea topografie oferite asupra diferenței foarte mici, de doar 11 m.p. între suprafața rezultată din măsurătorile actuale și cea evidențiată de actele de proprietate, subliniind faptul că de la data dobândirii dreptului de proprietate de către autoarele lor, în baza actului de partaj din anul 1903 și până în anul 2011, când s-a efectuat expertiza, terenul nu și-a schimbat configurația și dimensiunile. D. măsurătorile efectuate în diferite perioade de tip și cu aparate mai mult sau mai puțin performante au arătat o diferență a suprafeței de teren.
- în mod greșit a apreciat judecătorul fondului că nu se poate restitui în natură întreaga suprafață de 799 m.p., întrucât aceasta intră sub incidența art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001.
Subsumat acestei critici, recurenții au susținut că și prin aplicarea dispozițiilor art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001 împreună cu norma art.7.3 din Normele de aplicare ale Legii nr.10/2001, soluția adoptată de judecătorul fondului este de neexplicat, fiind de neconceput să fie refuzată restituirea întregului teren liber și a celui de sub construcție pentru motivul bunei utilizări a doar 2 apartamente vândute în temeiul legii nr.112/1995. Deși decide restituirea în natură a celor 6 apartamente din imobil care nu au fost vândute în temeiul legii nr.112/1995, prima instanță nu acordă pentru acestea terenul aferent de sub construcție și nici teren liber din curtea imobilului care, urmând aceeași argumentație, ar fi trebuit să asigure beneficiarilor restituirii în natură buna folosință a proprietății lor.
Soluția este și absurdă deoarece se înțelege că aprecierea judecătorul fondului a fost în sensul că pentru buna utilizare a 2 apartamente dintr-un total de opt sunt necesari 211,95 m.p. teren construit și 500 m.p. teren liber, în timp ce pentru buna utilizare a celorlalte 6 apartamente din imobil ar putea fi suficienți 0 m.p.
În cadrul obiectivelor stabilite de instanță pentru expertiza topografică nu s-a avut în vedere o eventuală aplicare a art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001. D. un expert topograf ar putea stabili și propune instanței suprafața de teren din jurul construcției necesară bunei utilizări a 2 apartamente din totalul de 8. Cele două apartamente înstrăinate din imobil se află în corpul A al construcției, astfel că terenul de sub corpul B și cel liber de construcții aferent acestuia nu se pot încadra în prevederile art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001.
Curtea liberă a imobilului, în suprafață de 500 m.p., nu poate fi considerată necesară bunei utilizări a celor 2 apartamente în virtutea unei folosințe normale a spațiului de locuit și prin luarea în considerare a configurației și amplasamentului construcției pe teren.
Soluția primei instanțe anihilează chiar esența dreptului de proprietate al persoanelor îndreptățite la restituire. Rațiunea legiuitorului la momentul modificării legii nr._ prin introducerea alin.5 al art.7 viza tocmai acele imobile care au fost cumpărate de către foștii chiriași în întregime și ale căror curți nu au putut fi dobândite de către aceștia. Această soluție nu poate fi aplicată și în cazul de față în care 75% din construcție și 89,1% din teren este nevândut și liber de utilități, putând și trebuind a fi restituit în natură.
În motivarea recursului declarat de M. București prin Primarul General, s-a susținut nelegalitatea hotărârii de primă instanță, motivat de faptul că în mod greșit s-a trecut la soluționarea pe fond a notificării, apreciindu-se de către prima instanță că s-ar găsi în prezența unui refuz nejustificat al unității deținătoare de a soluționa notificarea, în condițiile în care aceasta nu a putut fi soluționată din pricina nedepunerii actelor doveditoare ce urmau a sta la baza fundamentării acesteia. De asemenea, lipsește în cauză precizarea persoanei îndreptățite cum că nu mai deține alte probe, precizare care condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării.
Obligația instanței de judecată de a soluționa pe fond notificarea, în cazul refuzului unității deținătoare întemeiată în drept pe decizia nr.XX/19.03.2007 nu o îndreptățește pe aceasta să nesocotească prevederile speciale ale Legii nr.10/2001 în ceea ce privește restituirea bunului. În cazul unei astfel de contestații, instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut-o face entitatea învestită cu soluționarea notificării și nu poate ignora dispozițiile obligații ale dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Recurentul a criticat, de asemenea, obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, considerând că nu s-a făcut dovada culpei sale procesuale. De asemenea, invocă faptul că prima instanță ar fi trebuit să facă aplicare dispozițiilor art.274 alin.3 Cod de procedură civilă.
În drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, recurentul pârât solicitând și judecarea cauzei în lipsă.
În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Prin decizia civilă nr. 990/29.05.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauza cu Minori și de Familie, în dosarul nr._ (533/2012), s-au admis recursurile declarate de recurenții-reclamanți C. I. și C. A. E., precum și de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 2036 din 25.11.2011, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă; a fost casată în parte sentința recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecarea cererii de restituire în natură a terenului din ., sector 2, București, situat sub construcții și a celui liber de construcții; au fost menținute restul dispozițiilor sentinței privind restituirea în natură și prin echivalent a construcției de la aceeași adresă, precum și soluția privind respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de C. E..
În ceea ce privește recursul formulat de recurenții reclamanți, Curtea a apreciat că cea dintâi critică a acestuia este neîntemeiată.
Astfel, justificarea calității de persoană îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr._, cu referire la imobilul în litigiu, din București, ., sector 2, nu putea fi – contrar susținerilor recurenților – justificată și dovedită prin aceleași operațiuni juridice și înscrisuri doveditoare în cazul ambilor reclamanți.
Aceasta întrucât, în opoziție cu susținerile recurenților, Curtea a apreciat că cesiunea de drepturi succesorale constatată prin înscrisul autentificat sub nr.2332/15.11.2002, intervenită între numita P. P. și reclamantul C. I., nu a avut ca efect sporirea patrimoniului comun al soților C. cu valoarea reprezentată de respectivele drepturi succesorale ce au făcut obiectul cesiunii.
În acest sens, Curtea a observat că cesiunea de drepturi succesorale intervenită între cei doi a fost una cu titlu gratuit, iar nu cu titlu oneros, nefiind vorba despre o „cumpărare de drepturi succesorale”, după cum greșit afirmă în considerentele hotărârii sale judecătorul fondului (deși soluția adoptată vădește că nu a tratat-o astfel) și după cum și cei doi recurenți reclamanți o califică.
Fiind vorba despre o cesiune cu titlu gratuit realizată de numita P. P., singura succesoare legală în drepturi a autoarei Torand C., potrivit certificatului suplimentar de moștenitor nr.81/7.11.2002, în favoarea reclamantului C. I., ea nu putea fi realizată decât pe calea donației, chiar dacă înscrisul probator al actului juridic menționat nu poartă denumirea specifică de donație.
Cum cesiunea cu titlu gratuit de drepturi succesorale a fost realizată exclusiv în favoarea soțului C. I., fără nici o specificație în sensul că intenția și voința cedentei ar fi în sensul ca aceasta să profite ambilor soți, înseamnă că în virtutea dispozițiilor art.31 lit.b din Codul familiei, bunul ori valoarea astfel dobândită a devenit bun propriu al soțului cesionar, fiind exceptată de la regula comunității de bunuri instituită prin dispozițiile art.30 din Codul familiei.
Date fiind aceste împrejurări, Curtea a apreciat că în mod corect prima instanță a stabilit că reclamanta C. A. E. nu are calitate de persoană îndreptățită în privința imobilului notificat, situat în București, ., sector 2, aceasta nedobândind în temeiul actului juridic al cesiunii de drepturi litigioase autentificat sub nr.2332/15.11.2002 nici un drept în succesiunea defunctei Torand C. și, implicit, nici pe acela de a solicita restituirea imobilului sus menționat.
Cât privește critica recurenților de neanalizare a acestui element al cauzei pe calea procesuală a excepției lipsei calității procesuale active, Curtea observă înainte de toate că aceasta este lipsită de interes, indiferent de forma procedurală a rezolvării acestui aspect al pricinii, consecința practică fiind pentru parte aceeași: nerecunoașterea nici unui drept în procedura Legii nr.10/2001 acestei persoane în privința imobilului în litigiu.
Sub un alt aspect, Curtea consideră că în procedura de aplicare a Legii nr.10/2001, verificarea condiției calității de persoană îndreptățită a celui ce a solicitat pe calea notificării acordarea măsurilor reparatorii reglementate de acest act normativ, constituie o condiție de fond a cauzei, alături de aceea a dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului vizat și a faptului preluării sale abuzive de către stat în perioada de referință a legii.
Prin urmare, în opinia Curții, judecătorul fondului nu era ținut de a invoca și pune în discuția părților nici o excepție procesuală, deci nici pe cea a lipsei calității procesuale active a reclamantei C. A. E., acesta soluționând în mod corect, pe fond, cererea de chemare în judecată formulată de această persoană și respingând-o temeinic și legal ca nefiind întemeiată dat fiind că această parte nu are calitatea de persoană îndreptățită, în sensul art.3 și 4 din Legea nr.10/2001 în privința imobilului a cărui restituire a solicitat-o prin notificarea adresată Primăriei Municipiului București.
Și cea de-a doua critică a recursului este nefondată, prima instanță stabilind în mod corect că suprafața de teren ce poate face obiectul măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr.10/2001 este cea care rezultă din actele de proprietate, potrivit descrierilor din actul de partaj autentificat sub nr.8823/5.11.1903, care menționează o suprafață de 862,50 m.p. teren, și a procesului verbal nr._/22.01.1941 emis de Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare București din care reiese că imobilul din . avea la data înscrierii o suprafață de 788 m.p. teren, suprafață mai aproape de cea menționată în nota de reconstituire întocmită în etapa administrativă (790 m.p.) a soluționării notificării.
Curtea nu putea împărtăși opinia recurenților în sensul că suprafața de teren ce trebuie luată în considerare în aplicarea dispozițiilor Legii nr.10/2001 este cea de 799 m.p. menționată în raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de expert S. I..
În primul rând, Curtea nu are nici o certitudine că suprafața de teren indicată în plus de expert față de cea din acte, de 11 m.p., este consecința diferențelor în aparatura folosită la diferitele momente ale executărilor de măsurători, după cum explică expertul.
O astfel de situație nu este regăsită cu titlu obișnuit în cauze similare în care se pune problema reconstituirilor sau retrocedărilor de proprietăți pe baza actelor vechi de proprietate.
În al doilea rând, același expert mai explică regăsirea unei suprafețe în plus față de cea din acte, prin aceea că limita către imobilul din .-8 este diferită pe teren față de cum este ea figurată pe planurile ce au stat la baza reconstituirii.
Nu în ultimul rând, Curtea a observat că potrivit dimensiunilor indicate de expert ca fiind cele actuale ale imobilului, stabilite în urma reconstituirii, latura dinspre ., indicată în actul de partaj nr.8823/1903 ca măsurând 23,05 m.l., ajunge în prezent să măsoare 23,48 m.l.
În sfârșit, pentru instanță, afirmația expertului cum că „actualmente terenul și.-a păstrat aceeași configurație de-a lungul timpului”, semnifică observarea unei identități a formei imobilului, nu în mod necesar și a dimensiunilor laturilor acestuia, după cum afirmă recurenții, adăugând la concluzia expertului în sensul că în urma suprapunerii de planuri s-ar fi constatat că terenul nu și-a schimbat configurația și dimensiunile.
În schimb, Curtea a apreciat că este întemeiată și deplin justificată cea de-a treia critică a recursului prin care a fost combătută soluția primei instanțe adoptată în privința terenului ce nu a fost înstrăinat de către unitatea deținătoare, teren situat sub construcție și teren liber de construcție.
Cu referire la această parte a proprietății imobilului din ., după prealabila evocare a dispozițiilor art.7, 9 și 18 din Legea nr.10/2001 ce consacră prevalența măsurii reparatorii a restituirii în natură, ca și a prevederilor art.7 alin.5 din lege și a punctului 7.3 din Normele metodologice de aplicare a acesteia, prima instanță a decis în mod surprinzător în sensul nerestituirii în natură în favoarea recurentului reclamant C. I. atât a terenului de sub cele două corpuri de construcție rămas neînstrăinat, așadar aflat încă în patrimoniul unității deținătoare, cât și a terenului liber de construcții în suprafață de 500 m.p.
Soluția primei instanțe este surprinzătoare întrucât, deși aceasta face trimitere la conținutul normei art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001, ca și al celei a punctului 7.3 din Normele de aplicare a acesteia, ea totuși decide să nu le dea curs și să nu le aplice în considerarea faptului că două dintre apartamentele construcției au fost înstrăinate anterior către foștii chiriași în temeiul Legii nr.112/1995, iar expertul topograf a propus stabilirea unui drept de servitute de trecere pentru acești proprietari din imobil în vederea asigurării accesului lor la propriile locuințe.
Chiar dacă expertul topograf a propus o altă soluție sau rezolvare a situației decât cea oferită de legiuitor prin dispozițiile art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001 și cele conținute la punctul 7.3 din Normele de aplicare a acesteia, prima instanță nu putea refuza aplicarea dispozițiilor legale menționate.
Curtea a mai observat că soluția primei instanțe este și absurdă, întrucât pentru rațiunea proteguirii dreptului celor doi chiriași cumpărători din imobil, de a avea asigurat accesul la propriile locuințe, tribunalul a sacrificat în întregime dreptul succesorului fostului proprietar al imobilului de a beneficia de restituirea în natură a acestuia, în măsura neînstrăinării sale, dezavantajându-l în raport cu acești proprietari prin nerestituirea terenului de sub partea de construcție retrocedată lui și prin lipsa oricărei preocupări de a-i asigura și lui, ca proprietar a 6 din unitățile locative din construcție (pe care i le-a restituit totuși în natură), același drept de acces la propriile locuințe.
De fapt, pornind de la rațiunea legii, pe care dovedește că o cunoaște, judecătorul fondului în loc să aplice legea, ajunge într-o soluție extremă de neaplicare a acesteia.
Curtea a apreciat că în aplicarea dispozițiilor art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001 și a normei de la punctul 7.3 din H.G. nr.250/2007, astfel cum au fost modificate și completate prin H.G. nr.923/2010, norme ce au adus noi limitări principiului restituirii în natură, nu poate fi considerat ca exceptat de la restituirea în natură terenul de sub construcția B și nici cel de sub construcția A corespunzător celor 6 apartamente a căror restituire în natură s-a dispus în mod corect prin sentința recurată, aflate în patrimoniul unității deținătoare și făcând obiectul mai multor contracte de închiriere conform relațiilor aflate la fila 146, comunicate de S.C. F. S.A.
Sub acest aspect, soluția primei instanțe contravine în mod flagrant chiar dispozițiilor legale pe care singură le evocă.
În ceea ce privește curtea liberă a imobilului, în suprafață de 500 m.p., Curtea a apreciat că nici această porțiune de teren nu se înscrie în integralitatea sa în excepția de la restituirea în natură introdusă prin art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001, ci doar în limitele în care aceasta se încadrează în noțiunea de „teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995”, potrivit explicațiilor de la punctul 7.3 alin.2 din H.G. nr.250/2007 completate prin H.G. nr.932/2009, respectiv amprenta construcției (înstrăinate) și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia.
Însă, pentru determinarea acestor limite, tribunalul era dator să ordone efectuarea unei expertize în specialitatea topografie cu aceste obiective, observându-se că expertizei deja administrate în prima judecată de fond îi lipsesc total astfel de solicitări din partea instanței.
Întrucât instanței de recurs îi lipsesc la acest moment toate instrumentele probatorii necesare soluționării cauzei în acord cu cele anterior arătate, impunându-se extinderea probatoriului prin administrarea unei expertize ori a unui supliment la expertiza deja efectuată, cu obiectivele necesare care să permită instanței corecta aplicare în cauză a dispozițiilor art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001 și a punctului 7.3 din H.G. nr.250/2007, Curtea va admite recursul declarat și în temeiul art.304 pct.9 și art.312 alin.3 Cod de procedură civilă va casa în parte sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecarea cererii de restituire în natură a terenului din ., sector 2, București situat sub construcții și a celui liber de construcții prin aplicarea acestor dispoziții legale.
Curtea a menținut restul dispozițiilor sentinței, privind restituirea în natură și prin echivalent a construcției de la aceeași adresă, precum și soluția privind respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de C. E..
Întrucât în urma soluționării recursului declarat de recurenții reclamanți împotriva hotărârii de primă instanță cauza nu a fost rezolvată irevocabil, pentru argumentele arătate impunându-se reluarea cercetării judecătorești și refacerea judecății, Curtea a admis și recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri judecătorești de către intimat pentru a asigura o judecată unitară a cauzei și a permite ca, final, instanțele să se pronunțe asupra culpei procesuale în cauza de față a acestei părți și, implicit, și în privința cheltuielilor de judecată pe care le datorează în proces.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, la data de 17 oct. 2012, sub nr._ .
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și de problemele de drept dezlegate cu putere de lucru judecat în primul ciclu procesual și de decizia de casare, precum și de îndrumările date prin decizia de casare de Curtea de Apel București, obligatorii potrivit art. 315 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Curtea de apel în soluționarea recursului a apreciat că în aplicarea dispozițiilor art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001 și a normei de la punctul 7.3 din H.G. nr.250/2007, astfel cum au fost modificate și completate prin H.G. nr.923/2010, norme ce au adus noi limitări principiului restituirii în natură, nu poate fi considerat ca exceptat de la restituirea în natură terenul de sub construcția B și nici cel de sub construcția A corespunzător celor 6 apartamente a căror restituire în natură s-a dispus, în mod corect prin sentința recurată, aflate în patrimoniul unității deținătoare și făcând obiectul mai multor contracte de închiriere conform relațiilor aflate la fila 146, comunicate de S.C. F. S.A., și nici curtea liberă a imobilului, în suprafață de 500 m.p.,, ci doar în limitele în care aceasta se încadrează în noțiunea de „teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995”, potrivit explicațiilor de la punctul 7.3 alin.2 din H.G. nr.250/2007 completate prin H.G. nr.932/2009, respectiv amprenta construcției (înstrăinate) și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize care să răspundă acestor obiective.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a concluzionat că situația juridică actuală rezultată din actele depuse la dosar a terenului în suprafață de 799mp(788mp din acte)situat în ., sector 2, București, este următoarea:
-Suprafața de teren de 45,83 mp situat sub construcție, reprezentând cota indiviză situată sub construcție este proprietatea F. I. și F. E., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 4182 din 19.10.1998;
-Suprafața de teren de 41,22mp teren situat sub construcție este proprietatea lui C. M., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2315 din 22.01.1997;
-Suprafața de teren de 711,95 mp din măsurătorile prezentate (700,95 din acte reprezentând suprafața indiviză (cotă indiviză) nevândută/neatribuită situată atât sub construcție (C1 și C2) cât și teren liber de construcții.
Având în vedere cele ce au fost deja dezlegate, tribunalul constată că și cererea privind restituire terenului este întemeiată, urmând a fi admisă și a dispune către reclamanți restituirea în natură a terenului în suprafața totală de 711,95mp real (711,95 mp în acte) aferent imobilului situat în București, ., sector 2, individualizat conform raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză de expert topo S. I., compus după cum urmează: 159,95 mp teren sub construcție, corp A, 52mp teren sub construcție corp B, 500 mp teren liber de construcție.
În baza art. 274 C.pr.civ., existând cerere dovedită pentru cheltuieli de judecată, precum și culpă procesuală, tribunalul va obliga pârâții către recșlamanți la plata acestora în sumă de 7403,60 lei, apreciind cuantumul ca necesar și util, reprezentând onorariu de avocat și de expert”.
Împotriva sentinței civile nr.202/14.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ - în rejudecare (parțială) – pârâtul M. București prin Primarul General, a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, cu invocarea prevederilor art.304 pct.9 C.proc.civ.
În motivarea recursului s-a arătat că instanțele de judecată au fost sesizate cu soluționarea unei contestații întemeiată pe Legea nr.10/2001, contra refuzului de soluționare a notificării înregistrată de reclamantă.
Or, instanța de fond a dispus restituirea suprafeței de teren de 711,95 m.p., fără a fi avute în vedere prevederile art.7 alin.4 și 5 din Legea nr.10/2001, astfel cum au fost completate prin Legea nr.1/2009 și respectiv Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995 (H.G. nr.923/01.09.2010), potrivit cărora, terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995 „nu se restituie în natură…”.
În art.7 pct.3 din H.G. nr.923/01.09.2010 coroborat cu art.5 din acest act normativ, explicitează sintagma de „teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995” ca fiind „terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosință”.
Același text stabilește în sarcina unității deținătoare să stabilească suprafața de teren necesară bunei utilizări a construcției și să menționeze expres în conținutul deciziei/dispoziției sau ordinului, pe lângă descrierea construcției (materiale, suprafețe, anul edificării) și situația juridică a acesteia și suprafața de teren ce nu se restituie în natură și pentru care se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent – respectiv curtea imobilului solicitată de asemenea, de către reclamantă în cauză.
Instanța de judecată dispune restituirea în natură a imobilului, fără a clarifica însă situația juridică a acestuia, în raport de concluziile raportului de expertiză care identifică efectiv imobilul solicitat.
Totodată – s-a mai criticat sentința – și în ceea ce privește restituirea în natură a terenului, fără a ține seama de existența rețelelor subterane care afectează terenul, astfel cum rezultă dintr-o adresă de la Direcția Patrimoniu, și se impunea a se obține relații directe de la S.C. APA N. S.A., S.C. DISTRIGAZ S.A. și S.C. ELECTRICA S.A., cu privire la clarificări din acest punct de vedere, pentru a nu exista ulterior, anumite impedimente la executare.
S-au adus critici sentinței și cu referire la obligarea Municipiului București la plata unor sume nerezonabile, cu titlu de cheltuieli de judecată – potrivit jurisprudenței C.E.D.O., - respectiv de 7.403,60 lei, în condițiile în care, în mod greșit s-a reținut culpa pârâtului chemat să soluționeze notificarea după ce partea a depus toate actele doveditoare potrivit art.22 din Legea nr.10/2001, în plus instanța avea la îndemână textul de lege care permitea instanței să reducă onorariile nepotrivit de mari în raport de complexitatea speței și celelalte criterii avute în vedere – art.274 alin.3 C.proc.civ. – nefiind etic, moral ori legal ca pârâtul să fie obligat la plata unor sume nejustificate, din banii publici, cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 (2) C.proc.civ.
Nu s-au administrat noi probe în recurs.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Curtea constată că privitor la stabilirea „terenului liber” de 500 m.p. restituit în natură prin sentința recurată, în rejudecare, Tribunalul București nu a respectat dispozițiile deciziei de casare potrivit art.315 C.proc.civ., întrucât deși se susține în considerente că s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice care să clarifice situația juridică exactă a acestei suprafețe de teren (cu destinație curte, astfel cum rezultă din relațiile de la fila 146 fond invocate, ale S.C. F. S.A. – în decizia de casare) privind limitele în care acesta se încadrează în noțiunea de „teren aferent imobiliar înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995”, potrivit explicitării corespunzătoare cuprinse în art.7.3 alin.2 din H.G. nr.250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, completată cu modificările ulterioare prin H.G. nr.932/1.09.2010 – ca urmare a modificării art.7 din Legea nr.10/2001 prin Legea nr.1/2009 – expertiza tehnică în specialitatea topografie efectuată de către expertul tehnic S. I., nu răspunde și la acest al doilea obiectiv – într-adevăr stabilit prin adresa efectuată de către instanță (fila 95 dosar fond, în rejudecare) dar fiind menționat art.7.3 din Normele metodologice (art.7.5, astfel cum este modificat în urma H.G. nr.923/1.09.2010).
Se constată că expertul S. I. nu reține nicio referire cu privire la prevederile art.7 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.1/2009 și art.7.5 din Normele metodologice modificate, astfel cum se impunea potrivit deciziei de casare, expertul menționând la obiectivele expertizei doar: „Să se stabilească suprafața de teren care poate fi restituită în natură privind terenul din ., sector 2, București, situat sub construcții și a celui liber de construcții” (fila 103 dosar fond în rejudecare – sublin.red.).
Întrucât părțile nu au formulat obiecțiuni, s-a reținut cauza astfel, spre soluționare, deși nu s-au fixat în clar, de către instanță, obiectivele – ca atare – care decurg din actele normative susmenționate, și la care să răspundă în mod cert expertiza tehnică, în contra dispozițiilor deciziei de casare.
Curtea observă că inițial s-a efectuat adresă către expertul în construcții – G. C., care a avut în vedere pentru terenul aferent imobilului înstrăinat în temeiul legii nr.112/1995 – prevederile art.7.3 (devenit 7.5) din H.G. nr.250/2007 cu completările și modificările ulterioare, dând un răspuns în speță, pentru curtea de 500 m.p. liber de construcții – învederând că intră în terenul aferent susmenționat și o suprafață de circa 212 m.p. (fila 25) privind „crearea unei alei de acces carosabilă cu lățimea de 3,50 m. de acces de serviciu pentru colectarea deșeurilor menajere și pentru accesul mijloacelor de stingere a incendiilor conform H.G. nr.525/1996”.
Expertiza susmenționată a fost însă anulată, iar expertul în specialitatea topografie S. I. nu a avut în vedere și obiectivul fixat de către instanță (cu raportare la art.7.3 devenit 7.5 din Norme) prin adresă, spre a se răspunde conform deciziei de casare în cauză.
În plus, Curtea constată că expertul tehnic topo urmează a lămuri și alte aspecte privind situația juridică exactă a terenului – curte de 500 m.p. în cauză, în sensul de a arăta care este destinația lui în cauză și dacă este afectat în subteran de rețele – conducte de mare calibru de apă – gaze – electricitate (care vizează anumite servituți, inclusiv legale utilitare) în sensul art.10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 ce trebuie avute în vedere, ca și faptul dacă terenul este afectat de o zonă de protecție a clădirilor din zonă, este traversat de alei de acces, zone verzi, etc., urmând a se stabili și în raport de aceste elemente – că terenul de 500 m.p. (curtea) – constituie în totalitate noțiunea de „teren liber”, în înțelesul dat de art.10.3 din Normele metodologice, ori să se determine ce suprafață din cei 500 m.p. ar fi „teren liber” care să poată face obiectul restituirii în natură”, potrivit legii, cu delimitările corespunzătoare și explicațiile cuprinse într-un raport de expertiză și schițe de amplasament anexă.
În lipsa acestor clarificări care se impuneau, inclusiv prin decizia de casare, Curtea constată că se află în imposibilitatea de a efectua controlul judiciar corespunzător, pentru motive ce ar viza doar modificarea deciziei recurate, în speță fiind incidente și prevederile art.312 alin.3 C.proc.civ., fiind necesară administrarea de probe noi, inclusiv cu adrese către unitățile de profil privind asigurarea utilităților zonei cu apă – canalizare, gaz și energie electrică – rețele, coloane de mare calibru în sensul art.10.3 din Normele metodologice, care ar traversa suprafața de teren de 500 m.p. avută în vedere.
Este necesar, de asemenea, a nu se ignora și punctul de vedere al expertului tehnic în specialitatea topografie și de a clarifica și „teren aferent construcțiilor ce au făcut obiectul înstrăinării în temeiul Legii nr.112/1995”, în înțelesul dat de legiuitor, dar și cu raportare la opinia expertului în construcții G. C., cu referire inclusiv la H.G. nr.525/1996 privind asigurarea accesului pentru incendii în zonă și care afectează terenul – curte de 500 m.p.
În rejudecare – instanța va stabili în clar toate obiectivele, care să răspundă la toate aspectele reținute mai sus, suplimentând astfel probatoriul, în raport de care se impune o soluție unitară și în limita casării anterioare dispuse.
În consecință, potrivit art.312 alin.3 C.proc.civ. – art.304 pct.9 coroborat cu art.315 C.proc.civ., Curtea va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe – Tribunalul București.
În rejudecare se va avea în vedere și critica din recurs privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, din perspectiva solicitată vizând aplicarea art.274 alin.3 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.202 din 14.02.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. I. și C. A. E..
..//..
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță – Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. C. M. T. D. A.
GREFIER
E. C.
Red.F.P.
Tehdact.B.I.
2 ex./11.09.2014
-----------------------------------
T.B.- Secția a III-a – I.N.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1188/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1948/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
