Legea 10/2001. Decizia nr. 1187/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1187/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 1187/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1187
Ședința publică de la 08.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - L. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă P. M., împotriva deciziei civile nr.345 A din 20.02.2013, pronunțate de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL.
Cauza are ca obiect acțiune civilă în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat P. A., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante P. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 10.02.2014 emisă de Baroul București, aflată la fila 10 din dosar și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât Municipiul București prin Primarul General, în baza delegației aflată la fila 11 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează împrejurarea că Primăria M. București, ca răspuns la solicitarea instanței, a înaintat adresele cu nr._/_ din 26.08.2014 prin care comunică faptul că nu deține lista bunurilor care pot fi acordate în compensare conform prevederilor Legii nr.368/2013, precum și faptul că Municipiul București nu deține în prezent bunuri imobile pe care le atribuie în compensare potrivit dispozițiilor Legii nr.165/2013.
Curtea comunică o copie de pe relațiile înaintate de Primăria M. București recurentei-reclamante P. M..
Apărătorul recurentei-reclamante solicită aplicarea dispozițiilor Legii nr.368/2013, având în vedere că legiuitorul este obligat să comunice motivul pentru care nu au întocmit aceste liste. În concluzie, solicită a se reveni cu adresă, în atenția Primarului General al Capitalei pentru a comunica motivul pentru care de la data intrării în vigoare a legii nu s-au întocmit aceste liste și insistă în acest răspuns.
Reprezentantul intimatului-pârât învederează că există la dosar răspunsul cu privire la relațiile solicitate de instanță.
Curtea, după deliberare, respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă, prin apărător în sensul de a se reveni cu adresă la Primăria M. București pentru a comunica motivul neîntocmirii listei până la acest moment, apreciind că prin relațiile deja comunicate în cauză până la acest moment sau atins obiectivele stabilite în încheierea anterioară, răspunsul Primăriei M. București cu privire la acest motiv rezultând în mod clar din relațiile comunicate, respectiv neexistența unor bunuri sau servicii care să fie acordate în compensare și reține dosarul la ordinea listei de recursuri.
La reluarea cauzei se prezintă avocat P. A., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante P. M. și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât Municipiul București prin Primarul General.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei-reclamante învederează că primul motiv de recurs se referă la restituirea în natură a unui teren în suprafață de 110 mp iar instanța a respins această cerere cu motivarea că terenul este afectat în prezent de elemente de sistematizare.
Menționează că partea pe care o reprezintă a efectuat adrese la toate instituțiile statului pentru a transmite dacă partea de teren pe care se află o parcare și pe care înțelege să o revendice se află în posesia vreunei persoane, deși terenul este liber de construcții, deoarece așa-zisa parcare nu reprezintă o construcție în sensul legii privind disciplina în construcții, a fost edificată de persoane necunoscute, fără a fi prevăzută într-un plan de urbanism zonal și fără autorizație de construire, terenul nefiind afectat de utilități publice.
De asemenea, arată că nu s-a dovedit până la acest moment instituția de stat care ar fi identificat această parcare și se încalcă esența actului normativ de reparație, respectiv, Legea nr.10/2001 cu toate modificările ulterioare, inclusiv cele prevăzute de Legea nr.165/2013.
În situația, în care, instanța apreciază că există documente din care să rezulte că suprafața de teren ar constitui o parcare organizată în mod legal de către instituțiile statului, înțelege să achieseze și se prevalează de Legea nr.368/2013.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate și pe fond admiterea plângerii formulate și a se dispune restituirea terenului în suprafață de 110 mp, iar pentru diferența de 16 mp teren să se acorde contravaloarea acesteia, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
În subsidiar, solicită obligarea Primăriei M. București să ofere la schimb un imobil echivalent cu valoarea imobilului din litigiu.
Reprezentantul intimatului-pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală.
Menționează că instanța de fond a fost învestită cu o plângere împotriva dispoziției Primarului General prin care s-a respins o cerere de restituire în natură a terenului care a făcut obiectul unui Decret de expropriere din anul 1989. Probatoriul administrat la instanța de fond, inclusiv Decretul de expropriere și tabelul anexă arată faptul că acest imobil a cărei restituire se solicită în natură a făcut obiectul unei cauze de utilitate publică, chiar și parcarea amenajată reprezintă un element de sistematizare. Precizarea referitoarea la eventuala atribuire în compensare a unui bun imobil potrivit dispozițiilor Legii nr.368/2013 nu poate fi primită, deoarece la instanța de fond nu există un capăt de cerere subsidiar întemeiat pe Legea nr.247/2005 de atribuire în compensare a unui bun imobil.
În concluzie, solicită respingerea recursului și a se avea în vedere strict motivele de recurs formulate în cauză.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, sub nr._, la data de 08.11.2011, astfel cum a fost ulterior modificată, reclamanta P. M. a chemat în judecată pârâtul Municipiul București, prin Primar General, solicitând tribunalului ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună desființarea Dispoziției nr._/29.08.2011 în sensul restituirii în natură a suprafeței de teren de 110,04 m.p., situate în București, .. 6, sector 3, și a acordării contravalorii diferenței de teren de 16 m.p. la valoarea de 16.000 euro.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că scopul pentru care terenul a fost expropriat nu a fost realizat, în prezent acesta fiind liber de construcții, în continuare, reclamanta a susținut faptul că măsurile reparatorii ce s-au propus nu sunt până la concurența contravalorii terenului, ci constau în diferența dintre suma încasată și valoarea de piață pentru teren, în condițiile în care pentru teren nu au fost acordate despăgubiri, ci numai pentru construcție.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu expertiză tehnică imobiliară în specialitatea topografie, pe care tribunalul le-a admis, în temeiul art.167 alin.1 C.proc.civ. De asemenea, reclamanta a solicitat și încuviințarea probei testimoniale și a celei cu expertiză tehnică imobiliară în specialitatea construcții, la care ulterior însă a renunțat, tribunalul luând act în consecință.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, însă s-a prezentat în fața tribunalului prin consilier juridic, atașând dosarul administrativ în fotocopie și punând concluzii de respingere a acțiunii.
Prin sentința civilă nr.345/20.02.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins contestația, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001, comunicată pârâtului Municipiul București prin intermediul B.E.J. V. P. sub nr. 2082/06.11.2001, reclamanta P. M. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, .. 6, sector 3, format din teren în suprafață de 186 m.p.
Tribunalul a remarcat faptul că notificarea privește exclusiv terenul, iar nu și construcția, aspect reținut și în raportul Direcției Juridic, C. și Legislație din cadrul instituției M. București (fila nr. 22 din dosar), motiv pentru care dispoziția emisă nu a vizat și acordarea măsurilor reparatorii pentru construcție, tribunalul fiind, la rândul său, ținut la soluționarea cauzei de limitele trasate de reclamantă prin notificare.
Mai mult, din relațiile emise de S.C. Apolodor S.A. (fila nr. 36 din dosar) rezultă că au fost plătite de stat despăgubiri în valoare totală de 47.092 lei la data de 02.07.1990, din care pentru teren suma de 315 lei. Prin urmare, tribunalul a constatat că susținerile reclamantei inserate în contestația introductivă în sensul că pentru teren nu au fost achitate despăgubiri, ci numai pentru construcție, acestea fiind în sumă de 315 lei, sunt contrazise de probele administrate în cauză.
Prin urmare, în mod legal, pârâtul a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în diferența dintre suma încasată și valoarea de piață pentru teren, întrucât din dosarul administrativ rezultă cu evidență faptul că au fost plătite și încasate despăgubiri pentru teren în sumă de 315 lei.
De asemenea, solicitarea reclamantei de acordare a unei sume concrete prin dispozitivul hotărârii judecătorești nici nu ar fi fost în concordanță cu dispozițiile art.1 alin.3 teza a 2-a din Legea nr.10/2001, potrivit cărora măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit legii cu soluționarea notificării. Ca atare, pârâtul Municipiul București are obligația numai de a propune acordarea de despăgubiri, iar nu și pe aceea de a le acorda și achita efectiv, motiv pentru care nici tribunalul nu poate proceda la obligarea acestei unități administrative la plata vreunei sume de bani cu titlu de despăgubiri în favoarea reclamantei.
În ceea ce privește restituirea în natură a terenului, aceasta nu poate fi dispusă din moment ce imobilul este afectat în prezent de elemente de sistematizare - stradă, trotuar, parcare amenajată, aspect ce rezultă atât din nota de reconstituire, cât și din schițele anexă la raportul de expertiză tehnică imobiliară în specialitatea topografie întocmit în cauză de expertul judiciar O. P..
Din dispozițiile art.10 din Legea nr.10/2001 și din cele corespunzătoare ale Normelor metodologice de punere în aplicare rezultă că nu numai terenurile afectate de construcții noi nu pot fi restituite în natură persoanei îndreptățite, dar și terenurile afectate de amenajări de utilitate publică ale localităților urbane, caz în care restituirea se va converti în măsuri reparatorii în echivalent, în cadrul acestor amenajări de utilitate publică intră cele existente în prezent pe terenul solicitat și anume stradă, trotuar și parcare amenajată, legea excluzând numai construcțiile neautorizate în condițiile legii după data de 01.01.1990, construcțiile ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri și altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora din urmă a fost autorizată, lucrările de investiții de interes public neaprobate, dacă nu a început construcția acestora, ori lucrările aprobate, dar abandonate ulterior.
În acest context este de menționat faptul că art.10.3 din Normele metodologice prevede faptul că, în toate cazurile, entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea) (...). Ca atare, existența pe terenul solicitat a unei străzi, trotuar și parcări amenajate este de natură să impieteze la restituirea acestuia în natură.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. M., criticând sentința ca nelegală și netemeinică sub aspectul nerestituirii imobilului în natură.
Susține că din probele administrate în cauză, acte și expertiză topografică a rezultat fără dubiu că terenul este liber de construcții, că nu este afectat de utilități, dar este acoperit de un strat de beton, fiind transformat ad-hoc de cetățenii ce locuiesc în blocurile învecinate în parcare auto.
Autoritățile statului au arătat că nu cunosc cine a edificat parcarea, deoarece aceasta nu este cuprinsă într-un plan de urbanism și că nu este revendicată de nimeni, în sensul edificării, folosinței și administrării acesteia.
Apreciază că motivarea instanței de fond este nelegală, întrucât încalcă spiritul Legii nr.10/2001, inclusiv a Legii nr.165/2013, care prevăd în mod imperativ ca predominantă restituirea în natură a imobilelor revendicate atunci când nu sunt afectate de construcții, înainte de ianuarie 1990.
Deși s-a omologat raportul de expertiză întocmit de experta O. P., instanța nu a ținut cont de concluziile acesteia, apreciind că restituirea în natură nu este posibilă.
Susținerea instanței că pe terenul respectiv ar exista o stradă, trotuar și parcări amenajate, nu poate fi primită, pentru că este combătută de expertiza tehnică efectuată în cauză.
Porțiunea de teren placată cu ciment nu este o parcare în sensul legii, dovadă fiind faptul că ADP nu percepe nicio taxă pentru aceasta.
Acordarea de despăgubiri în echivalent, prevăzută în dispoziția contestată, nu reprezintă o formă echitabilă de despăgubire atâta vreme cât la momentul judecării cauzei, Fondul Proprietatea era nefuncțional.
Apreciază că în mod greșit instanța nu a individualizat în mod concret înțelesul noțiunii de „echivalent”, hotărârea fiind astfel neexecutabilă.
În cadrul probei cu acte, s-a solicitat și instanța a încuviințat comunicarea situației juridice a terenului în litigiu, în sensul de a se arăta dacă amenajările efectuate în ..6, sector 3, au fost executate în condițiile Legii nr.50/1991.
Primăria Sectorului 3 București – Direcția Urbanism și Amenajarea Teritoriului a comunicat instanței la 9.05.2014 situația juridică a terenului în litigiu.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge recursul ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Principala critică formulată se referă la nerestituirea terenului în natură, recurenta apreciind că acesta nu este afectat de nici un detaliu de sistematizare, astfel încât în mod greșit s-a respins contestația.
Deși în raportul de expertiză efectuat în cauză de exp.O. P., a rezultat că suprafața de 110,04 m.p. marcată prin conturul 3-4-5-6-7-3, este liberă de construcții supraterane, din adresa Primăriei M. București nr._/1.11.2012, a rezultat că aceeași suprafață, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză, este afectată în prezent de carosabil, trotuar și parcaj amenajat.
Prin aceeași adresă, Primăria M. București a menționat că nu poate preciza dacă lucrările au fost executate în condițiile Legii nr.50/1991, fiind necesare de la Primăria Sectorului 3, pe teritoriul căreia se află imobilul în litigiu.
Relațiile de Primăria Sectorului 3 au fost solicitate de instanța de recurs, iar aceasta a comunicat că parcajele de reședință amenajate pe terenul fostului imobil din ..6 au fost realizate la momentul sistematizării urbane a zonei, anterior anului 1989.
Planul urbanistic care a generat sistematizarea zonei și care a condus la exproprierea suprafeței de teren aflată în proprietatea reclamantei a fost întocmit de către proiectantului Ansamblului de locuințe Institutul Proiect București.
În prezent, parcările de reședință aparțin domeniului public al M. București și se află în administrarea Primăriei Sectorului 3.
Primăria Sectorului 3 a realizat lucrări de reparații la suprafața carosabilă existentă, prin refacerea marcajelor rutiere, sens în care s-a obținut avizul Direcției Transporturi, Drumuri, Sistematizarea Circulației – D.T.D.S.C. din data de 06.04.2006, din cadrul Primăriei M. București.
Conform art.11 din Legea nr.50/1991, pentru lucrări de reparații nu este necesară obținerea autorizației de construcție.
Prin urmare, a rezultat fără echivoc că suprafața de teren în litigiu este afectată de o utilitate publică, respectiv parcare de reședință, aceasta fiind edificată chiar de la momentul sistematizării zonei, aflându-se în domeniul public al M. București și în administrarea Primăriei Sectorului 3.
Tot Primăria Sectorului 3 este cea care a efectuat lucrări de reparații și marcaje, pentru aceste lucrări nefiind necesară autorizația de construcție.
Sub acest aspect, hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală, întrucât restituirea în natură a imobilului nu este posibilă.
Analizând susținerile recurentei referitoare la preeminența restituirii în natură izvorâtă din Legea nr.10/2001 și Legea nr.165/2013, Curtea a solicitat Primăriei M. București relații privind terenurile disponibile, ce ar putea fi acordate în compensare.
În acest sens, prin adresele nr.DA/_/_/26.08.2014 și nr.DA/_/22.08.2014, Primăria M. București a comunicat instanței că nu deține o astfel de listă conform prevederilor Legii nr.368/2013 și H.G. nr.89/2014, întrucât Municipiul București nu deține în prezent bunuri imobile pe care le-ar putea atribui în compensare, deoarece operațiunea de inventariere nu a fost încă finalizată.
Față de această situație de fapt, Curtea constată că singura modalitate de reparație efectivă ce ar putea fi obținută de recurenta reclamantă conform procedurii Legii nr.10/2001 și Legii nr.165/2013 este aceea a măsurilor reparatorii în echivalent, astfel cum s-a dispus prin dispoziția Primarului General nr._/29.08.2011.
Curtea nu va reține ca pertinentă nici critica referitoare la faptul că instanța nu a individualizat în mod concret înțelesul noțiunii de „echivalent”, întrucât potrivit legii această individualizare se va face conform procedurii legii speciale, aplicabile la momentul de față de către Comisia Națională de Compensare a Imobilelor.
Având în vedere dispoz.art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă P. M., împotriva deciziei civile nr.345 A din 20.02.2013, pronunțate de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
L. C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/24.09.2014
---------------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – D.N.T.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1204/2014. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1287/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
