Obligaţie de a face. Decizia nr. 1204/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1204/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 1204/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1204
Ședința publică din 08.09.2014
Curtea constituită din:
Președinte - F. P.
Judecător - C. M. T.
Judecător - D. A.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții reclamanți A. N. și A. E., precum și de recurenții pârâți M. Ș. și M. N., împotriva deciziei civile nr.85 A din 04.03.2014, pronunțate de Tribunalul I. - Secția Civilă.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul reclamant A. N. – care se legitimează prezentând C.I. . nr._ eliberată de SPCLEP B. la data de 25.04.2008, asistat de avocatul C. F., în baza împuternicirii avocațiale eliberate de Baroul București, pe care o depune la dosar, același avocat reprezentând în cauză și interesele recurentei reclamante A. E.,; se prezintă și avocatul D. E. în calitate de reprezentant al recurenților pârâți M. Ș. și M. N., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, că recurenții reclamanți au depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare față de recursul părții adverse, iar recurenții pârâți au depus, la rândul lor, întâmpinare, în două exemplare, însoțită de dovada achitării taxei judiciare în cuantum de 9,50 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, aferente căii de atac de față și de înscrisuri, respectiv contract vânzare cumpărare nr.3931/1994, adeverințe și alte corespondențe purtate cu autoritățile locale.
Avocatul recurenților reclamanți depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 9,50 lei și timbre judiciare de 0,30 lei, datorate în recurs, potrivit rezoluției administrative de la momentul înregistrării dosarului. Solicită proba cu înscrisuri, constând într-un istoric al proprietăților ambelor părți, respectiv actele de proprietate prin comparație. Recunoaște, la observația instanței, că aceste documente se regăsesc la dosar, dar nu sunt unitar depuse pentru a fi comparate cu ușurință.
Avocatul recurenților pârâți se opune la administrarea probei solicitate de partea adversă, având în vedere stadiul procesual în care se află litigiul și susține că, mascat, reclamanții revendică o suprafață din terenul pârâților, așa încât se impune ca aceștia să timbreze cererea la valoare. Acum, în recurs, reclamanții revendică o parte din terenul pârâților, susținând că aceștia dețin o suprafață mai mare decât cea din acte. Solicită, așadar, ca reclamanții să precizeze pentru ce suprafață contestă dreptul de proprietate al pârâților și solicită să le fie lor atribuită.
În replică, avocatul recurenților reclamanți arată că aceleași discuții s-au purtat și la Tribunalul I., dar pârâții nu înțeleg faptul că nu se solicită, în recurs, nicio suprafață de teren din proprietatea lor, ci se invocă aspecte legate de grănițuire, iar actele pe care dorește să le depună astăzi la dosar susține motivele de recurs și vizează tocmai această problemă.
După deliberare, Curtea constată că taxele de timbru au fost calculate în funcție de motivele de recurs invocate de fiecare dintre părți, astfel că nu se impune o nouă verificare a acestei chestiuni. Cât privește înscrisurile ce se dorește a fi depuse, instanța lasă pricina la o nouă strigare, pentru a-i da răgaz avocatului recurenților pârâți să verifice aceste documente, care, de altfel, se regăsesc la dosar.
La reluarea cauzei, la sfârșitul listei de recursuri, avocatul recurenților pârâți arată că toate înscrisurile prezentate de partea adversă se află deja la dosarul de fond.
Curtea respinge cererea recurenților reclamanți de administrare a probei cu înscrisuri, în raport de prevederile art. 305 din Codul de procedură civilă, care statuează că în recurs poate fi încuviințată această probă numai dacă se depun acte noi.
Părțile arată că nu mai au cereri prealabile de formulat, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocatul recurenților reclamanți A. N. și A. E. solicită, conform motivelor expuse în scris la dosar, admiterea recursului acestora, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. Susține că instanța de apel a apreciat în mod eronat, ca și instanța de fond, omologând expertiza nelegală efectuată în cauză, că gardul respectă linia de hotar dintre cele două proprietăți. În realitate, așa cum reiese din probele administrate în cauză, pârâții dețin o suprafață de teren mai mare decât cea din acte, nu reclamanții, care dețin suprafața înscrisă și în evidențele cadastrale.
Solicită, așadar, admiterea recursului și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței pe care a depus-o la dosar odată cu împuternicirea avocațială.
În ceea ce privește recursul pârâților, solicită respingerea acestuia, ca nefondat. Invocă prevederile art.306 din Codul de procedură civilă, considerând că motivele susținute de partea adversă nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile prevăzute la art.304 din Codul de procedură civilă.
Pe fond, precizează că instanța de apel a schimbat în mod corect sentința pronunțată de Judecătoria Cornetu cu privire la plata cheltuielilor de judecată de către pârâți, în condițiile în care acțiunea a fost admisă. Cu privire la autenticitatea chitanței de plată a onorariului pentru expert, susține că este un aspect ce nu a fost contestat și, oricum, expertul nu ar fi realizat lucrarea dacă onorariul nu ar fi fost achitat.
Interesul reclamanților în speță rezidă în stabilirea graniței pentru ca aceștia să edifice un nou gard, deoarece cel existent la acest moment este vechi, nu asigură siguranța proprietăților și nici nu este în linie dreaptă, dar pârâții se opun.
Avocatul recurenților pârâți M. Ș. și M. N. începe prin a solicita respingerea recursului declarat de reclamanți.
Arată că pârâții critică în recurs diferențele dintre considerente deciziei atacate și dispozitivul acesteia: pe de o parte, se reține în considerente că apelul va fi admis în parte, iar în dispozitiv se menționează doar admiterea căii de atac.
Ține să precizeze că și ceilalți vecini ai reclamanților au avut, în cauzele purtate cu aceștia, același expert, astfel încât nu este cert că dovada onorariului se referă la prezentul litigiu, așa încât pârâții au solicitat să fie depuse chitanțele de plată a onorariilor de expert și de avocat – în original.
Solicită respingerea excepției nulității recursului, invocată de recurenții reclamanți în temeiul art.306 din Codul de procedură civilă.
Susține că, atâta vreme cât apelul a fost admis în parte, se impune ca și cheltuielile de judecată să fie acordate tot în parte.
Cererea de chemare în judecată este lipsită de interes. Astfel, inițial reclamanții au spus că vor să repare gardul, apoi au solicitat îndreptarea liniei de hotar iar apoi, refacerea gardului. Dar, așa cum rezultă din dovezile administrate în cauză, ca și din raportul de expertiză, vechii stâlpi de lemn ai gardului sunt dublați de stâlpi metalici.
Solicită obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâți atât în recurs, cât și la fond și în apel, ținând seama de faptul că îi poartă prin procese de 4 ani.
În ceea ce privește recursul părții adverse, solicită a se observa că reclamanții solicită ca pârâții să facă dovezi cu privire la suprafața de teren pe care o dețin, deși ei sunt cei care susțin că pârâții ar deține o suprafață mai mare decât cea din acte, iar obligația probei le incumbă acestora.
Potrivit chiar dovezilor depuse la dosar, eliberate de Primăria din M., reclamanții au construit în anul 2013 un gard pe lungimea de 40 m.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului reclamanților, ca nefondat și admiterea celui declarat de pârâți.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1662/4.03.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei de interes privind pe reclamanții A. N. și A. E. în contradictoriu cu pârâții M. Ș. și M. N., ca neîntemeiată.
S-a admis în parte cererea, așa cum a fost precizată.
Au fost obligați pârâții să permită accesul pe linia de hotar a proprietății, în vederea construirii unui gard nou, pe cheltuiala reclamanților.
S-a respins capătul de cerere privind grănițuirea, ca neîntemeiat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu reclamanții A. N. și A. E., în contradictoriu cu pârâții M. S. M. N., au solicitat obligarea acestora sa îndrepte linia de hotar, sa permită accesul pe linia de hotar în vederea construirii unui gard despărțitor între proprietăți.
Se arata ca reclamanții se învecinează cu pârâții pe latura de est a imobilului. Deși pârâții au promis ca le vor permite accesul pentru a îndrepta linia de hotar, aceștia s-au răzgândit și s-au opus vehement ridicării gardului. Cererea se întemeiază pe art. 584 C.civ. Au fost depuse înscrisuri.
Prin precizarea acțiunii reclamanții solicita sa se dispună grănițuirea proprietăților.
Prin întâmpinare pârâții solicita respingerea acțiunii, arătând ca acțiunea este doar un motiv de șicanare a acestora.
A fost încuviințată pentru părți proba cu acte, și expertiza.
Prin sentința civilă nr. 1662/04.03.2013 instanța de fond respinge excepția lipsei de interes, ca neîntemeiata, admite în parte cererea așa cum a fost precizata, obliga pârâții sa permită accesul pe linia de hotar a proprietății, în vederea construirii unui gard nou, pe cheltuiala reclamanților, respinge capătul de cerere privind granițuirea ca neîntemeiat.
În cauza a fost ridicată de către pârâți, excepția lipsei de interes excepție unita cu fondul de către instanța, și pe care o va respinge pentru următoarele considerente:
Este evident ca reclamantul este titular al unui drept de proprietate asupra imobilului din vecinătatea pârâților, și în virtutea acestuia, este îndreptățit să-și apere acest drept, prin deschiderea unei acțiuni în justiție. Mai mult decât atât interesul reclamantului reiese și din dorința acestuia de a-și repara gardul despărțitor, împiedicat fiind de pârâți.
Analizând actele și probele administrate în cauza instanța admite acțiunea în parte pentru următoarele considerente:
Potrivit art.584cciv, orice proprietar poate îndatora pe vecinul sau la grănițuirea proprietății lipite cu a sa.
Așa cum reiese din actele dosarului și din constatările expertizei tehnice de specialitate efectuată în cauză, între părți exista un gard despărțitor foarte vechi, gard ce marchează linia istorică de hotar între părți.
Întrucât exista un hotar între părți instanța va respinge acest capăt de cerere privind stabilirea liniei de hotar.
Faptul ca pârâții nu permit reclamanților accesul pe linia de hotar pentru a repara gardul reiese din recunoașterea la interogatoriu a pârâtei M. N., dar și din constatările expertizei care arată că gardul se sprijină pe stâlpi putreziți de vechime iar prin completarea expertizei, se arata de către expert ca gardul este foarte vechi, stâlpii se inclina în toate direcțiile la cea mai mica atingere, trebuie reconstruit fiind deteriorat.
Având în vedere această situație de fapt ce reiese din expertiză, că acțiunea reclamanților este întemeiată, va obliga pârâții să permită accesul acestora în vederea construirii unui gard nou, pe cheltuiala reclamanților”.
Împotriva sentinței civile nr.1662/04.03.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, au formulat apel părțile, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei din apel:
„Apelanții pârâți M. Ș. și M. N. au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, respingerea acțiunii ca lipsită de interes, cu cheltuieli de judecată în fond și apel. În subsidiar, solicită stabilirea liniei de hotar conform înscrisurilor depuse la dosar și obligarea reclamanților de a lăsa diferența de teren pârâților având în vedere că aceștia au o suprafață mai mică decât cea prevăzută în acte.
Arată apelanții că instanța de fond a omis să precizeze pe ce amplasament urmează să fie construit gardul nou, a omis să se pronunțe pe cheltuielile de judecată și pe daunele morale solicitate de către pârâți.
Menționează apelanții pârâți că în speță nu subzistă nici un suport cert probator de natură să demonstreze cu certitudine că reclamanții aveau interes în promovarea acțiunii.
În drept au fost invocate disp. art. 282-298 c.p.c.
Au solicitat proba cu înscrisuri precum și orice alte probe care rezultă din dezbateri.
Cererea a fot timbrată cu taxă judiciară de timbru de 9,5 lei și timbru judiciar de 0,50 lei.
Apelanții reclamanți A. N. și A. E. au solicitat admiterea apelului formulat de aceștia, schimbarea în parte a sentinței apelate iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecata așa cum a fost formulata și precizata, cu cheltuieli de judecata.
Considera apelanții reclamanți să sentința de fond este parțial nelegala și netemeinica.
Arată apelanții reclamanți că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca obiectul principal al litigiului, gardul dintre părți este situat pe linia de hotar despărțitoare a proprietății părților. În urma expertizei efectuate în cauza, în mod eronat instanța a omologat acest raport care a concluzionat fără temei legal faptul că terenul pârâților ar avea o suprafața din măsurători de 4683 mp, iar din acte 5443 mp.
În realitate, așa cum rezulta din actele depuse la dosar, pârâții au cumpărat numai 5/8 din terenul respectiv. În acest sens, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3931/06.07.1994 la fostul notariat de Stat al Sectorului Agricol I., Municipiul București este edificator.
Cealaltă suprafața de teren de 3/8 din totalul deținut de pârâți aparțin în indiviziune și altor persoane respectiv M. S., N. G., Bugui F.. Acest lucru rezulta din certificatul de moștenitor nr. 414/20.04.1994 emis de către fostul Notariat de Stat I.. C. de 5/8 din terenul apelanților-parați reprezintă, deci, o suprafața de 3125 mp. Prin urmare, se poate reține faptul că apelanții-pârâți au o suprafața mai mare de teren identificata de expert decât cea care li se cuvenea din acte.
Consecința interpretării coerente a proprietății deținute de intimații-pârâți, proprietate care în mod clar nu este de 5443 mp, determina concluzia ca nici gardul nu se afla pe linia de hotar, prin urmare granțuirea proprietăților deținute de noi și de pârâți este absolut necesara.
Al doilea motiv de apel vizează faptul ca deși au avut calitatea de reclamanți în cauza, deși acțiunea a fost admisa, totuși nu li s-au acordat cheltuieli de judecata. Cheltuielile de judecata ce li se cuvin vizează atât onorariul pentru expertiza cat și onorariul de avocat.
În drept au fost invocate disp. art. 274, 294 - 298 C.p.c.
Au solicitat probele cu înscrisuri, martori, expertiza.
Apelanții reclamanți au formulat întâmpinare la apelul formulat de apelanții pârâți.
Considera ca motivele de apel invocate de apelanții-pârâți sunt nelegale și netemeinice, motiv pentru care solicita respingerea acestora pentru următoarele considerente.
Față de opoziția apelanților-pârâți de a construi un gard nou pe linia de hotar al proprietății părților din proces, interesul reclamanților este justificat, motiv pentru care, instanța de fond în mod corect a respins excepția lipsei de interes.
Solicitarea apelanților-pârâți de a respinge acțiunea reclamanților este neîntemeiata, deoarece dispozițiile art. 584 cod civil circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoana care are un drept real asupra unui fond limitrof de a pretinde vecinului sau, prin acțiune în justiție ori amiabil, stabilirea hotarului real ce trebuie sa separe fondurile învecinate și marcarea acestuia prin semne materiale vizibile. Acțiunea în grănițuire este admisibila chiar daca intre proprietăți exista hotar exterior ori de câte ori acesta nu a fost stabilit prin înțelegerea proprietarilor celor două fonduri limitrofe sau prin hotărâre judecătorească. În speța, reclamanții au arătat că exista neînțelegeri între părți cu privire la linia de hotar, apelanții-pârâți au încercat să schimbe configurația gardului în timpul judecății cauzei în fond. Gardul nu se mai afla în linie dreapta, ci ocolește pomii ce se aflau pe linia de hotar.
În ceea ce privește solicitarea apelanților-pârâți la obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces, în fond și în apel, solicită respingerea.
Referitor la solicitarea apelanților-pârâți de a fi obligați la plata daunelor morale în cuantum de 5000 lei, de a stabili linia de hotar, precum și de a obliga pe reclamanți de a lăsa diferența de teren apelanților-pârâți motivat de faptul că reclamanții ar avea o suprafața mai mica decât cea prevăzuta în acte, invoca excepția inadmisibilității acestor cereri, cu consecința respingerii ca inadmisibile. Aceste cereri nu au fost solicitate în prima instanța, nu au format obiectul unor capete de cerere în prima instanța, apelanții-pârâți au formulat cerere noi în apel.
În drept au fost invocate disp. art. 289 C.p.c.
În susținere au solicitat probe cu inscrisuri, martori.
Sub aspectul probatoriului, în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
La termenul din data de 25.02.2014 apelanții pârâți au declarat că nu înțeleg să invoce nicio pretenție cu privire la vreo suprafață de teren”.
Prin decizia civilă nr.85/A/04.03.2014, pronunțată de Tribunalul I. în dosarul nr._, s-a respins apelul formulat de apelanții pârâți M. S. și M. N., ca nefondat.
S-a admis apelul formulat de apelanții reclamanți A. N., A. E..
S-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că:
Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1008,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost menținute, în rest ,dispozițiile sentinței apelate.
Au fost obligați apelanții pârâți la plata către apelantul reclamant A. N. a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
În decizia din apel, s-au reținut considerentele ce urmează:
„Apelanții reclamanții au criticat sentința civilă pronunțată în cauză sub două aspecte invocând că prima instanță în mod greșit a omologat raportul de expertiză întrucât pârâții dețin o suprafața de teren mai mare decât cea menționată în titlurile de proprietate și că instanța a omis să le acorde cheltuielile de judecată solicitate.
Tribunalul reține că prima critică formulată de apelanți reclamanți este nefondată. Conform art.584 Cciv grănițuirea reprezintă o operațiune de delimitare prin semne exterioare a doua proprietăți vecine, care aparțin unor titulari diferiți. În speță, prin acțiunea în grănițuire se urmărește printre altele determinarea prin hotărâre judecătoreasca a limitelor dintre proprietăți și stabilirea traseului real pe care trebuie sa-l urmeze hotarul.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză există linie de hotar între cele două proprietăți, această linie este trasată cu respectarea suprafeței de teren deținute de apelanții reclamanți conform contractului de vânzare cumpărare. De asemenea se menționează existența unui gard deteriorat care indică limita istorică dintre cele două proprietăți. Așadar Tribunalul apreciază ca nu sunt necesare delimitări noi ale liniei de hotar deja existente.
Nu pot fi primite apărările referitoare la lipsa procesului verbal care să cuprindă opiniile părților legate de modalitatea de efectuare a expertizei și constatările de la fața locului având în vedere că apelanții reclamanții nu a dovedit suferirea vreunei vătămări determinată de lipsa procesului verbal și nici nu au invocat acest aspect în cadrul obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză în fața primei instanțe. Totodată Tribunalul reține că aceștia aveau posibilitatea să își exprime poziția cu privire la modalitatea de efectuare a expertizei formulând obiecțiuni sau invocând nulitatea raportului de expertiză, iar constatările de la fața locului se regăsesc în cuprinsul raportului de expertiză.
În ceea ce privește cea de-a două critică adusă hotărârii referitor la omisiunea instanței de fond de a acorda cheltuieli de judecată Tribunalul o găsește întemeiată. Văzând dispozițiile art. 274 cod.proc.civ și reținând că acțiunea reclamanților a fost admisă în parte, pârâții căzând în pretenții apreciază că se impune obligarea acestora din urmă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1008,3 lei reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar - aferente capătului de cerere admis - și onorariu expert.
2. Apelanții pârâții au invocat prin motivele de apel faptul că prima instanță nu a stabilit pe ce amplasament urmează a de face accesul reclamanților pe linia de hotar în vederea construirii unui gard, nu a justificat interesul reținut în favoarea reclamanților pentru a pronunța hotărârea atacată având în vedere că există deja un gard între cele două imobile, a omis să se pronunțe pe cheltuielile de judecată și pe daunele morale solicitate.
Tribunalul apreciază că motivele de apel sunt nefondate, soluția primei instanțe urmând a fi menținută cu privire la dispozițiile vizând capetele de cerere având ca obiect grănițuire, respectiv obligația de a face.
Interesul apelanților reclamanților în promovarea acțiunii este unul actual și pe deplin justificat având în vedere că gardul existent pe teren este format, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză, din 3 tronsoane, doar primul tronson fiind format din stâlpi metalici și plasă, celelalte două fiind alcătuite fie din stâlpi de lemn foarte vechi aflați într-o stare avansată de degradare fie din stâlpi de metal înclinați și instabili. Astfel, nu se poate susține că solicitarea reclamanților de construi un gard nou și stabil în vederea delimitării celor două proprietăți este nejustificată.
Având în vedere linia de hotar se află la granița dintre cele două proprietăți nu era necesar ca instanța să stabilească amplasamentul pe care se va face accesul întrucât, pe de o parte, nu a fost învestită cu o asemenea solicitare, iar, pe de altă parte, accesul apelanților reclamanți pe proprietatea apelanților pârâți se va face în imediata vecinătate a liniei de hotar, doar pentru edificarea gardului despărțitor dintre cele două proprietăți.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată și daunele morale solicitate de apelanții pârâți Tribunalul constată că în mod judicios prima instanța nu le-a acordat. Întrucât pârâții au căzut în pretenții iar acțiune reclamanților a fost admisă ( chiar și în parte ) aceștia din urmă nu puteau fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în raport de dispozițiile art. 274 cod proc civ. Daunele morale au fost solicitate doar cu ocazia cuvântului pe fond și prin concluziile scrise, solicitarea fiind astfel reiterată cu nerespectarea dispozițiilor legale. De asemenea Tribunalul reține că nici în faza procesuală a apelului apelanții pârâți nu au înțeles să solicite și să administreze vreo proba în susținerea acestei cereri.
Pentru considerentele expuse va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanții pârâți M. S., M. N., va admite apelul formulat de apelanții reclamanți A. N., A. E. și va schimba în parte sentința apelată în sensul că va obliga pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1008,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și va menține în rest dispozițiile sentinței civile apelate.
Văzând dispozițiile art. 274 cod proc civ, în raport de admiterea apelului doar cu privire la cheltuielile de judecată aferente judecății în fond, va obliga apelanții pârâți la plata către apelantul reclamant A. N. a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel – onorariu avocat”.
1. Împotriva deciziei nr. 85/A/04.03.2014, pronunțată de Tribunalul I., în dosarul nr._, au formulat recurs reclamanții A. C. N. și A. E., criticând-o pentru nelegalitate cu invocarea prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată.
În motivarea recursului s-a arătat că Tribunalul I. a admis în parte apelul declarat și a obligat pe pârâți la plata către reclamanți a sumei de 1.008,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de expert achitat la fond, fiindu-le respins primul motiv de apel referitor la modalitatea de grănițuire stabilită de instanța de fond prin omologarea raportului de expertiză.
Or, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au apreciat în mod greșit obiectul principal al litigiului, gardul este situat pe linia de hotar despărțitoare a proprietăților părților în cauză.
Astfel, în mod nelegal, s-a omologat de către prima instanță, expertiza care a concluzionat fără temei legal faptul că terenul recurenților-pârâți ar avea o suprafață din măsurător de 4.583 m.p., iar din acte de 5.443 m.p.
În realitate, potrivit actelor de la dosar, pârâții au cumpărat numai 5/8 din terenul respectiv, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3531/06.07.1994, la Notariatul de Stat S.A.I., cealaltă suprafață reprezentând 3/8 din totalul deținut de pârâți aparține în indiviziune și altor persoane, respectiv M. Ș., N. G., Bugui F., potrivit certificatului de moștenitor nr. 414/20.04.1994.
D. urmare, cota de 5/8 deținută de pârâți reprezintă o suprafață de 3.125 m.p., adică o suprafață mai mare de teren identificată de către expert, decât cea care li se cuvenea din acte.
Astfel, expertul la punctul 6 din raportul întocmit, reține că "pentru imobilul deținut de M. Ș. și N. G., Bugui F. și M. N., nu dispuneau de măsurători pentru comparare".
Nu s-a întocmit la acest raport de expertiză și un proces-verbal cu opiniile părților legate de modalitatea de efectuare a expertizei și de constatările de la fața locului ale expertului.
Analizând conținutul actului de vânzare-cumpărare coroborat cu restul istoric de acte doveditoare a adevăratei suprafețe de teren deținute de pârâți certificatul de moștenitor nr. 416/1991, certificatul de atestare fiscală a Comisiei locale M. – Direcția de taxe și impozite din 10.08.2010, etc. – este evident că pârâții nu dețin în acte o suprafață de 5.443 m.p., din care ar lipsi 760 m.p., astfel cum a constatat expertul.
Tendențios astfel, expertul afirmă că pârâților le-ar lipsi o suprafață de teren raportat la cel care ar rezulta din acte.
Proprietatea pârâților nefiind de 5.443 m.p., determină în mod logic concluzia că nici gardul nu se afla pe linia de hotar, prin urmare grănițuirea proprietăților deținute de reclamanți și pârâți este absolut necesară.
În mod corect a reținut prima instanță că gardul despărțitor existent între cele două proprietăți se sprijină pe stâlpii putreziți de vechime și care este extrem de deteriorat, necesitând reconstituire.
Pârâții însă, au încercat să schimbe configurația gardului care și în prezent nu este o linie dreaptă, având o direcție oblică, ocolind pomii, iar punerea în executare a sentinței în cauză va crea obstacole, tocmai pentru că acest gard nu are o linie dreaptă și ar fi imposibil să se construiască un nou gard, fiind necesare delimitări noi între proprietăți.
Hotărârea s-a data cu încălcarea art. 584 Cod civil potrivit căruia "Orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa".
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și cheltuieli de judecată.
2. În recursul formulat de pârâții M. Ș. și M. N., s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților – ca lipsită de interes, cu cheltuieli de judecată – potrivit motivelor de recurs prev. de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, s-a arătat că pârâții au invocat în întâmpinare faptul că acțiunea reclamanților este lipsită de interes, în condițiile în care există o linie de hotar care desparte cele 2 proprietăți.
Iar dacă instanța va considera că este necesară construirea unui nou gard, să se țină seama de înscrisurile aflate la dosar, interogatoriul și expertiza, din care rezultă că reclamanții dețin o suprafață mai mare decât cea prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1355/8.08.2003 cu 19 m.p.
În apelul declarat de reclamanți s-au adus critici pentru că prima instanță nu ar fi precizat pe ce amplasament urma să se ridice noul gard, raportat la faptul că reclamanții dețin o suprafață de teren mai mare decât cel din acte, iar instanța de apel s-a pronunțat pe cheltuielile de judecată și daunele morale, fiind respinsă, în mod legal, prima critică a reclamanților, cu motivarea că ei nu au făcut dovada încălcării drepturilor de proprietate de către pârâți, mai mult, că reclamanții dețin o suprafață de teren mai mare decât cea rezultând din actele doveditoare.
În mod greșit însă, instanța de apel i-a obligat pe pârâți la cheltuieli de judecată către apelanții-reclamanți care nu au depus chitanța de onorariu avocat în original la dosar, iar chitanța privind onorariul expertului nu a fost certificată conform cu originalul, respectând legea.
Cheltuielile de judecată, oricum, trebuiau admise în parte, întrucât acțiunea a fost admisă în parte (deși aceste cheltuieli nu au fost dovedite legal).
Instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere al apelanților-pârâți, în ceea ce privește omisiunea primei instanțe de a preciza pe ce amplasament urmează să se construiască noul gard.
S-a solicitat să se constate existența contradicțiilor între considerente și dispozitiv, întrucât în considerente se menționează că se respinge primul capăt de cerere al apelanților-reclamanți, iar în dispozitiv menționează că se admitere apelul reclamanților pe capătul 2 de cerere privind cheltuielile de judecată, deși nu există dovezi pe acest aspect, astfel că nu se înțelege în ce temei s-au admis aceste cheltuieli.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și respingerea ca lipsită de interes a acțiunii reclamanților – cu cheltuieli de judecată.
În recurs nu s-au administrat noi probe.
Recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce urmează:
1.Curtea constată că recursul reclamanților este nefondat, greșit susținându-se că instanțele nu ar fi înțeles obiectul principal al litigiului, că s-ar fi omologat în mod eronat raportul de expertiză care ar fi stabilit – între altele – că terenul pârâților ar avea o suprafață de 4.583 m.p., deși din acte ar rezulta că ei ar avea o suprafață mai mare, respectiv de 5.443 m.p., ignorându-se faptul, stabilit de altfel și prin expertiză, că gardul (vechi – nota red.) este situat pe linia de hotar despărțitoare a proprietăților în cauză.
Mai întâi, întrucât ceea ce s-a reținut relevant pentru cauza pendinte, fiind faptul recunoscut de către părți, al existenței vechiului hotar între proprietățile învecinate, marcat de stâlpi din loc în loc, unii din lemn deteriorat, impunându-se a fi reparat, astfel cum solicită prin acțiune reclamanții, pe cheltuiala lor, iar pârâții se opun în mod nejustificat.
Așadar, nu s-a impus delimitarea proprietăților prin expertiza tehnică, situație în care s-ar fi impus verificarea proprietăților învecinate pe limita invocată și care ar fi impus o suplimentare a obiectivelor expertizei, dar și a probatoriului în cauză.
Astfel cum a reținut și instanța de apel în operațiunea de reapreciere a probelor, ceea ce a stabilit expertiza tehnică în mod clar este menționarea existenței unui gard deteriorat care indică limita istorică dintre cele două proprietăți, gard care se impune a fi refăcut, consolidat (sublin.red.).
În mod legal, astfel, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au constatat că nu se impune grănițuirea – capăt de cerere care a fost respins – și, prin urmare, nu se impune nici stabilirea întinderii exacte a proprietăților părților în cauză, susținerile privind suprafețele deținute care nu ar corespunde actelor de proprietate, prin măsurători exacte, neprezentând relevanță în cererea de obligare a pârâților de a permite refacerea gardului vechi, deteriorat, aflat pe hotarul vechi dintre proprietățile învecinate, formulată de către reclamanți.
Susținerea că în prezent gardul nu ar fi unul drept, nu impune schimbarea liniei vechi de hotar, astfel cum sugerează criticile recurenților reclamanți, printr-o operațiune de grănițuire pe care s-o încuviințeze instanța, pe seama unor neconcordanțe de suprafețe semnalate în constatările efectuate de către experți pe teren, față de mențiunile din actele părților.
În cauză – cu privire la acest aspect, s-a precizat că nu se contestă și nu se revendică suprafețe de teren, astfel că nu poate fi primită critica referitoare la faptul că în mod greșit nu s-a încuviințat o expertiză tehnică având ca obiectiv grănițuirea proprietăților, potrivit cu suprafețele ce rezultă din actele deținute de către părți, inclusiv acte de înstrăinare, certificate de moștenitor, etc.
Curtea constată dimpotrivă, că o astfel de expertiză cu obiectivele susmenționate nu se impunea, în raport de cererea dedusă judecății, prin care nu s-au formulat revendicări privind suprafețe de teren, între proprietățile învecinate existând hotarul vechi, cu delimitări clare, pe care părțile nu îl contestă, iar existența lui neîndoielnică o constată expertiza tehnică administrată în cauză.
Susținerea că punerea în executare a sentinței va crea obstacole, tocmai pentru că gardul vechi nu este drept, ci oblic, și ar fi imposibil să se construiască un nou gard, fiind necesare noi delimitări între proprietăți, nu poate fi primită, ea conducând la solicitarea în fapt a stabilirii unui alt hotar între proprietăți, decât cel existent (și vechi), eventual în linie dreaptă și nu ca cel existent – pretenție vădit nelegală pe care instanțele de fond și de apel au sancționat-o prin soluția de respingere a cererii de grănițuire, ca neîntemeiată.
2.Recursul pârâților este, de asemenea, nefondat, întrucât excepția privind lipsa de interes privind grănițuirea impunea verificări pe teren care țin practic de fondul cauzei și administrare corespunzătoare de dovezi, interesul decurgând din raportul de vecinătate a celor două proprietăți și prevederile legale în această materie.
Susținerea pârâților în caz de apreciere a instanței că este necesară construirea unui nou gard, să se țină seama că potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr.1355/8.08.2003 reclamanții dețin o suprafață mai mare cu 19 m.p. – nu prezintă relevanță în recurs, nefiind o critică de nelegalitate a deciziei, în recurs neputând fi analizate aspecte care să modifice situații de fapt constatate anterior în fond și apel – în plus, înșiși pârâții arată că hotarul vechi între proprietăți există, astfel cum constată și expertiza și afirmă și reclamanții.
Critica privind greșita obligare la cheltuieli de judecată pe pârâți, întrucât chitanțele de onorarii expert și avocat nu ar fi fost depuse în forma legală la dosar, avizate, certificate legal – nu pot fi primite, dovezile privind cheltuielile cu onorariile respectând prevederile legale, în plus ele au fost admise în parte, potrivit art.276 C.proc.civ., raportat la pretențiile admise din acțiune.
Susținerea că instanța a omis să se pronunțe pe cererea apelanților pârâți privind amplasamentul pe care urmează a se construi noul gard, nu poate fi primită spre analiză în recurs, fiind o solicitare cu aspect de temeinicie și nu de nelegalitate a deciziei recurate și care era necesară a fi formulată mai întâi în primă instanță, cu respectarea regulilor de procedură civilă, cu un probatoriu adecvat administrat.
Existența unor contradicții între considerente și dispozitiv invocată este o critică vădit nefondată, întrucât calea de atac vizează soluția de admitere sau respingere, iar nu de admitere în parte ori de respingere în parte, astfel cum sugerează recurenții pârâți, pentru a contesta cheltuielile de judecată la care au fost obligați ca părți căzute în pretenții, în faza de judecată a apelului.
Având în vedere considerentele reținute, potrivit art.312 C.proc.civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții reclamanți A. N. și A. E., precum și de recurenții pârâți M. Ș. și M. N., împotriva deciziei civile nr.85/A/04.03.2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. C. M. T. D. A.
GREFIER
E. C.
Red.F.P.
Tehnored.B.I.
2 ex/03.10.2014
--------------------------------------
T.I. – C.D.
- R.N.
Jud.Cornetu – A.L.F.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1206/2014. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1187/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
