Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1282/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1282/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 1282/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1282
Ședința publică de la 18.09.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul revizuent C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr. 82 A din 25.01.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. A. M., S. A. N. și Ț. D..
P. are ca obiect – revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentului revizuent C. G. al Municipiului București, conform delegației atașate la fila 20 din dosar și avocatul Tițoiu B., în calitate de reprezentant al intimaților B. A. M. și S. A. N., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012, eliberată de Baroul București, atașată la fila 14 din dosar, lipsind intimatul Ț. D..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței atașarea dosarului nr.1944/1994, înaintat de către Judecătoria Sectorului 2 București.
Reprezentantul recurentului revizuient depune la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, decizia civilă nr. 1219/11.10.2011, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/300/2009, pe care o apreciază ca fiind utilă soluționări cauzei. În legătură cu această decizie, arată că este vorba despre o acțiune care încă se află pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București și care vizează același lucru și anume constatarea nulității absolute a cererii de chenare în judecată formulată în anul 1994, însă nu este în măsură la acest termen să depună la dosar un certificat de grefă care să ateste această împrejurare.
Avocatul intimaților B. A. M. și S. A. N. învederează faptul că are cunoștință de existența dosarului menționat de partea adversă și care are termen de judecată la data de 26.09.2014. Mai arată că acțiunea ce formează obiectul dosarului nr._/300/2009 este identică cu cea soluționată în mod definitiv de Curtea de Apel Târgu M., doar părțile sunt diferite; o acțiune este promovată de soții C., iar cealaltă de P.. Din punctul său de vedere, problema a fost tranșată definitiv prin decizia Curții de Apel Târgu M. și pe care a depus-o la dosar la termenul anterior, anexată cererii de repunere pe rol.
Reprezentantul recurentului revizuient arată că, nefiind în posesia unui certificat de grefă la acest moment, nu poate solicita nici suspendarea prezentei cauze în raport de soluționarea dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București. Consideră că această hotărâre judecătorească, astăzi depusă la dosarul cauzei, este intrată în puterea lucrului judecat, având în vedere că este anterioară deciziei pronunțate de Curtea de Apel Târgu M..
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului revizuient solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei instanței de apel în sensul admiterii apelului formulat de Municipiul București prin Primarul G., schimbării hotărârii instanței de fond, cu consecința admiterii cererii de revizuire cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art.322 pct.4 din Codul de procedură civilă.
Criticile de nelegalitate expuse prin motivele de recurs vizează greșita aplicare și interpretare a dispozițiile art. 322 pct.4 din codul de procedură civilă de către instanța de apel cu privire la înscrisul declarat fals de către P. de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București prin Ordonanța nr. 988/2010 și care, ulterior, a fost consfințită și prin sentința civilă nr. 3732/2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Dispozițiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă vorbesc despre un înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, iar instanța de apel consideră că, chiar dacă acest înscris a fost declarat fals, în materialitatea sa nu împietează asupra actului procedural care s-a efectuat ulterior prin recunoașterea mandatului avocatului la momentul respectiv; cererea de chemare în judecată din anul 1994 nu a fost formulată de către părți, doar ulterior a fost însușită de către acestea.
Practic, instanța de apel face o distincție cu care nu este de acord în ceea ce privește acest act sub semnătură privată, așa cum este considerat și de către instituția pe are o reprezintă, respectiv de către instanța de judecată care a pronunțat decizia civilă nr. 1219/11.10.2011.
În opinia sa, cererea de chemare în judecată este un înscris sub semnătură privată, a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, motiv pentru care apreciază că revizuirea este admisibilă.
Solicită a se avea în vedere toate hotărârile judecătorești pronunțate anterior, inclusiv decizia civilă nr. 1219/11.10.2011, respectiv Ordonanța Parchetului pe care a invocat-o anterior.
Avocatul intimaților B. A. M. și S. A. N. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
Consideră că instanța de apel a interpretat în mod corect dispozițiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, stabilind că acest text de lege se referă la acele înscrisuri considerate probe și nu la cererea de chemare în judecată.
Din punctul său de vedere, cererea de chemare în judecată reprezintă forma concretă prin care un reclamant investește instanța cu dezlegarea unei probleme de drept, motiv pentru care, cererea de chemare în judecată trebuie privită ca și act de procedură și nu ca un înscris sub semnătură privată, astfel cum susține reprezentantul părții adverse. Acest lucru a fost stabilit în mod definitiv prin decizia Curții de Apel Târg M., care a stabilit în mod clar că atunci când se analizează nulitatea unei cereri de chemare în judecată trebuie ca instanța să se raporteze la dispozițiile din Codul de procedură civilă referitoare la nulitatea actelor de procedură prevăzute de art. 105 și 133 din Codul de procedură civilă.
Faptul că cererea de chemare în judecată a fost semnată de avocatul de la momentul respectiv cu numele clienților săi și nu în nume personal, în numele clienților, apreciază că nu este determinant în prezenta cauză astfel cum susține recurentul, ci probele administrate în dosar. În speță, nu se vorbește despre falsificarea conținutului, ci este vorba despre semnătură, care ar fi falsă.
Prin urmare, soluția pronunțată de către instanța de apel, conform căreia, chiar dacă s-ar desființa material înscrisul intitulat „cerere de chemare în judecată”, soluția pronunțată în acea cauză nu poate fi modificată, întrucât probatoriul administrat rămâne câștigat.
Solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr. 3 din 16.06.2014, pe care o depune la dosar.
Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 27.04.2005 sub nr._ (nr. vechi 5848/2005), revizuientul C. G. al Municipiului București reprezentat de Municipiul București prin Primar G., a chemat în judecată pe intimatul S. D. D. solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună revizuirea sentinței civile nr. 999/1995 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. 1944/1994 și, pe cale de consecință, să schimbe în tot hotărârea urmând a respinge acțiunea pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.
În motivarea cererii de revizuire, revizuientul a arătat că numiții B. D. și S. D. D. au revendicat în contradictoriu cu CGMB apartamentele nr. 203 și 215 din imobilul situat în București, .. 7-9, sector 2, prin hotărârea a cărei revizuire se solicită admițându-se acțiunea și fiind obligat revizuentul să lase intimaților cele două bunuri imobile în deplină proprietate și posesie, hotărârea rămânând ulterior definitivă și irevocabilă.
După rămânerea irevocabilă a hotărârii, CGMB a fost înștiințat că prin ordonanța nr. 70/II/-2/2005 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București s-a constatat că semnăturile de pe cererea de chemare în judecată sunt false, acestea neaparținând reclamanților, ci numitului Ț. D., avocatul reclamanților, deși se pretindea că acestea aparțin reclamanților. Prin această ordonanță s-a constatat incidența prescripției răspunderii penale pentru autorul falsului. S-a mai arătat că același apărător, având calitatea de mandatar al celor doi reclamanți, la două luni de la falsificarea semnăturilor acestora, a depus mărturie în dosarul notarial nr. 1044/1994 al notariatului de Stat Sector 1 în sensul că B. D. ar fi unicul moștenitor al lui B. Gh. M., deși mai existau și alți moștenitori, în plus încălcând prevederile legale care i-ar interzice să fie și avocat și martor al aceleiași părți.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 4 C.pr.civ.
În cauză s-a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul revizuientului de către numiții C. I. și C. L. M. prin care au solicitat admiterea cererii de revizuire, desființarea sentinței civile nr. 999 din 0.02.1995 și respingerea acțiunii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant al reclamanților întrucât s-a constatat că semnăturile din cererea de chemare în judecată au fost falsificate de avocatul Ț. D..
Intimații S. M. O. A., S. N. A. și B. A. M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de intervenție precizând că intervenienții nu au un interes propriu întrucât ei sunt doar chiriași ai unuia dintre apartamentele revendicate, contractul lor de vânzare-cumpărare fiind desființat în mod irevocabil de către instanța de judecată. Au solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă deoarece motivul invocat nu este justificat în cauză deoarece, deși se invocă falsitatea semnăturii autorilor lor, la dosarul cauzei există delegația nr. 3193 prin care avocatul Ț. este delagat de către S. D. și B. R. să îi reprezinte și să îi apere în dosarul nr. 1944/1994 al Judecătoriei Sectorului 2 București. Astfel, în calitate de reprezentant, putea semna cererea de chemare în judecată, iar intimații nu au retras niciodată mandatul dat de autorii lor. Mai mult, nu s-ar putea aplica dispozițiile art. 133 alin. 2 C.pr.civ. față de cele reținute prin ordonanța Parchetului întrucât lipsa semnăturilor de pe cererea de chemare în judecată poate fi complinită la primul termen de judecată după ce a fost ridicată, în condițiile în care la judecarea revizuirii se aplică dreptul comun cu mici excepții, aceasta nefiind decât o altă etapă procedurală a litigiului inițial. Referitor la susținerea din cererea de revizuire cu privire la declarația notarială dată de avocat Ț. D., intimații au precizat că moștenitorii lui B. R. sunt aceeași intimați prin intermediul lui S. D. D.. În cauză nu au fost încălcate prevederile Decretului nr.281/1954 ce guverna exercitarea avocaturii.
S-a atașat dosarul nr. 1944/1994 al Judecătoriei Sectorului 2 București.
În baza art. 322 pct. 4 C.pr.civ a fost citat în cauză și numitul Ținotoiu D..
La termenul de judecată din 28.09.2005 a fost respinsă ca tardivă cererea de intervenție accesorie formulată de C. I. și C. L. M. și pusă în discuție și admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului S. D. D..
Prin sentința civilă nr. 7453 din 30.09.2005 s-a admis cererea de revizuire, s-a schimbat în tot sentința civilă nr. 999 din 08.02.1995 în sensul că s-a anulat cererea de chemare în judecată conform art. 133 alin. 2 C.pr.civ.
Intimații au declarat apel respins ca tardiv formulat de către Tribunalul București prin decizia civilă nr. 92 din 18.01.2006 pronunțată în dosarul nr._/3/2005.
S-a declarat recurs de către intimați admis prin decizia civilă nr. 2014 din 06.11.2006 pronunțată de Curtea de Apel București. Prin această hotărâre s-a casat decizia civilă nr.92/2006 pronunțată de Tribunalul București, s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului și s-a respins ca inadmisibil recursul formulat de Ț. D..
Apelul s-a rejudecat de către Tribunalul București în dosarul nr._, iar prin decizia civilă nr. 336 din 13.03.2007 s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentința civilă nr. 7453 din 30.09.2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, iar pe fond s-a respins cererea de revizuire. Prin aceeași hotărâre s-a respins apelul și cererea de repunere în termenul de apel formulate de Ț. D. ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală și apelul formulat de CGMB.
CGMB a formulat recurs .
Prin decizia civilă nr. 1475 din 16.11.2009 Curtea de Apel București a admis recursul, a casat decizia recurată, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 2 București, reținându-se ca nici instanța de apel și nici cea de fond nu s-au pronunțat asupra cererii de revizuire astfel cum ea a fost formulată și nu au cercetat dacă înscrisul este sau nu „hotărâtor” și nici dacă din perspectiva eficienței juridice poate fi considerat un act fals care poate constitui temei al revizuirii în baza art. 322 pct.4 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr.7925/01.09.2010, Judecătoria sectorului 2 a respins excepția tardivității și a respins cererea de revizuire.
Prima instanță a reținut că art. 322 pct. 4 teza II C.pr.civ permite revizuirea hotărârii, în speță, a sentinței civile nr. 999/1995 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. 1944/1994, dacă înscrisul care a stat la baza pronunțării unei soluții a fost declarat fals în cursul sau în urma judecății.
Pentru a putea fi admisă revizuirea, înscrisul trebuie să fi fost determinant în darea hotărârii, în sensul că în lipsa lui soluția ar fi fost alta.
În speța dedusă judecății se constată că prin ordonanța nr. 70/II/-2/2005 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București s-a constatat că semnăturile de pe cererea de chemare în judecată din dosarul nr. 1944/1994 al Judecătoriei Sectorului 2 București sunt false, acestea neaparținând reclamanților, ci numitului Ț. D., avocatul reclamanților, deși se pretindea că acestea aparțin reclamanților. Prin această ordonanță s-a constatat incidența prescripției răspunderii penale pentru autorul falsului.
În consecință, instanța de revizuire a reținut că cererea de chemare în judecată din dosarul nr. 1944/1994 al Judecătoriei Sectorului 2 București este falsă, în sensul că aceasta nu a fost semnată de reclamanți, ci de apărătorul acestora.
În continuare, instanța de revizuire a reținut că înscrisul – cerere de chemare în judecată - nu este „hotărâtor” și, din perspectiva eficienței juridice, nici nu poate fi considerat un act fals care poate constitui temei al revizuirii în baza art. 322 pct.4 C.pr.civ.
S-a avut în vedere că avocatul Ț. D. avea mandat de reprezentare al reclamanților din dosarul nr. 1944/1994, respectiv B. R. și S. D. D., din care rezultă că acesta avea dreptul să redacteze și să semneze acțiunea în numele acestora. Faptul că a semnat-o cu numele reclamanților și nu cu numele său în numele reclamanților nu înseamnă că cererea de chemare în judecată depusă a influențat soluția pe fondul cauzei.
Mai mult, cererea de chemare în judecată este un act de procedură ce investește instanța cu soluționarea unei cauze, neavând nici o relavanță cu privire la fondul procesului. Ori, în această situație, nu se poate reține că cererea de chemare în judecată este un act fals în sensul prevăzut de art. 322 pct. 4 teza II întrucât este irelevantă în raport de fondul cauzei.
Față de considerentele arătate a fost respinsă cererea de revizuire ca neîntemeiată.
Chiar dacă s-ar admite cererea de revizuire, reținându-se în mod excesiv că cererea de chemare în judecată este un act fals în sensul prevăzut de art. 322 pct.4 teza II C.pr.civ., sancțiunea prevăzută de art. 133 C.pr.civ nu s-ar putea aplica în condițiile în care moștenitorii au arătat tot timpul că-și însușesc cererea, iar soluționarea pe fond a cauzei nu ar fi influențată de cererea de chemare in judecată, soluția ar fi aceeași pe baza actelor dosarului cu relevanță asupra fondul dreptului.
Prin decizia civilă nr.82/A/25.01.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul ca nefondat și a obligat apelantul la plata sumei de 2500 lei către intimați, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că soluția de respingere a cererii de revizuire este corectă din două motive:
În primul rând, respectând îndrumările trasate în decizia de casare și verificând dacă din perspectiva eficienței juridice cererea de chemare în judecată inițială poate fi considerată un act fals care poate constitui temei al revizuirii în baza art. 322 pct.4 C.pr.civ., tribunalul a apreciat că norma antecitată se referă la înscrisuri numai în accepțiunea lor de instrumentum probationis, parte a probațiunii, adică la acele înscrisuri care constituie probe în cauză și care, ca probe, au fost falsificate pentru a altera judecata și a influența soluția.
Prin urmare, teza a doua a art. 322 pct.4 C.pr.civ. se referă la falsificarea unor probe, iar nu la cererea de chemare în judecată.
În altă ordine de idei, trebuie subliniat că anularea de către instanța civilă a unui înscris falsificat în temeiul art. 245 alin. 1 lit. c ind. 1 și art. 348 C.p.p. vizează exclusiv desființarea acestui înscris în materialitatea sa, fără însă a afecta asupra existenței sau nu a actului procedural, ca manifestare de voință a părții, pe care înscrisul o constata.
Cu alte cuvinte, actul anulat trebuie privit în dubla sa accepție: manifestarea voinței juridice a părții, pe de o parte, și suportul material care înregistrează această voință, pe de altă parte.
Cererea de chemare în judecată semnată în fals de către apărătorul reclamanților din respectiva pricină poate fi desființată ca înscris material, însă, atâta timp cât reclamanții (respectiv moștenitorii acestora) și-au însușit actul de procedură, respectiv și-au manifestat voința juridică a acționa în sensul revendicării bunului, actul de procedură al chemării în judecată nu poate fi anulat.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că nu se poate considera ca inexistentă voința reclamanților de a revendica bunul preluat abuziv de stat și, prin urmare, desființarea cererii de chemare în judecată ca înscris material nu poate afecta soluția în fond dată litigiului, câtă vreme probatoriul este conservat, astfel încât nici din acest punct de vedere nu poate fi primită revizuirea hotărârii.
Tribunalul a apreciat ca fiind corecte aprecierile prime instanțe în sensul că înscrisul declarat fals nu este hotărâtor pentru soluția dată în cauză.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuientul C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, solicitând modificarea deciziei instanței de apel și schimbarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii de revizuire a Consiliului G. al Municipiului București așa cum a fost formulată, schimbând sentința civilă nr. 999/08.02.1995 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 2 București în sensul respingerii acțiunii introductive pentru lipsa calității de reprezentant al reclamanților.
Invocând dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., recurentul consideră că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii întrucât, în opinia sa, instanța de judecată a respins în mod eronat ca nefondat apelul Consiliului G. al Municipiului București, reținând în considerentele hotărârii pronunțate faptul că, respectând îndrumările trasate în decizia de casare si verificând dacă din perspectiva eficienței juridice, cererea de chemare în judecată inițială poate fi considerată un act fals care poate constitui temei al revizuirii în baza art. 322 pct. 4 C.proc.civ., instanța de fond (Tribunalul) ar fi apreciat că norma antecitată (art. 322 pct. 4 C.proc.civ.) se referă la înscrisuri în accepțiunea lor de instrumentam probationis, parte a probațiunii, adică Ia acele înscrisuri care constituie probe în cauză și care au fost falsificate pentru a altera judecata și a influența soluția, teza a doua a art. 322 pct. 4 C.proc.civ. referindu-se la falsificarea unor probe și nu la cererea de chemare în judecată.
De asemenea, instanța de apel a mai statuat în considerentele hotărârii pronunțate faptul că anularea de către instanța civilă a unui înscris falsificat în temeiul art. 245 alin.1 lit. c și art. 348 C.proc.pen. vizează exclusiv desființarea acestui înscris în materialitatea sa, fără însă a afecta asupra existenței sau nu a actului procedural, ca manifestare de voință a părții, pe care înscrisul o constată.
Prin urmare, în opinia instanței de apel, actul anulat trebuie privit în dubla sa accepție: manifestarea voinței juridice a părții, pe de-o parte, și suportul material care înregistrează această voință, pe de altă parte, iar cererea de chemare în judecată semnată în fals de către apărătorul reclamanților din pricina respectivă poate fi desființată ca înscris material, însă atâta timp cât reclamanții (respectiv moștenitorii acestora) și-au însușit actul de procedură, respectiv și-au manifestat voința juridică de a acționa în sensul revendicării bunului, actul de procedură al chemării în judecată nu ar putea fi anulat.
În consecință, în opinia instanței de apel, nu s-ar putea considera ca inexistentă voința reclamanților de a revendica bunul preluat abuziv de către stat și, prin urmare, desființarea cererii de chemare în judecată ca înscris material nu poate afecta soluția dată în fond litigiului, câtă vreme probatoriul este conservat, astfel încât nici din acest punct de vedere nu ar fi primită revizuirea hotărârii, fiind astfel corecte aprecierile primei instanțe în sensul că înscrisul declarat fals nu este hotărâtor pentru soluția dată în cauză.
În mod categoric, recurentul apreciază că nu poate fi de acord cu soluția instanței de apel, pe care o consideră ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, în condițiile în care, așa cum a arătat și în motivele de apel, actul în baza căruia a solicitat revizuirea sentinței civile nr.999/1995 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 2 București, respectiv cererea de chemare în judecată inițială semnată în fals de către avocatul Tintoiu D. reprezintă în mod incontestabil un înscris determinant, hotărâtor pentru soluția dată în cauză (în anul 1995), fiind, de asemenea, dovedit ca atare (fals) atât prin sentința civilă nr.3732/18.03.2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată în dosarul nr._/300/2010, cât și prin Ordonanța din 25.05.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București, dată în dosarul nr. 988/III-5/2010.
Este mai mult decât evident în cauză faptul că instanța de apel realizează o aplicare si o interpretare greșită a dispozițiilor art.322 pct. 4 C., în sensul că s-ar referi doar la falsificarea unor probe, iar nu și la cererea de chemare în judecată, iar anularea (sau declararea) de către instanța civilă a unu înscris falsificat în temeiul art. 245 alin. l lit. c ind. l și art. 348 C.proc.pen. ar viza exclusiv desființarea acelui înscris (cererea de chemare în judecată) în materialitatea sa, fără a afecta asupra existentei sau nu a actului procedural, ca manifestare de voință a părților, pe care acel înscris (cererea de chemare în judecată) o constata.
In mod concret, instanța de apel procedează la o aplicare și interpretare greșită a legii, în sensul că sintagma "dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals" s-ar referi la înscrisuri doar în accepțiunea lor de parte a probațiunii, adică la înscrisuri care constituiau probe în cauză si care, ca probe, ar fi fost falsificate pentru a altera judecata și a influența soluția, în condițiile în care textul de lege invocat în susținerea cererii noastre de revizuire (art. 322 pct.4 C.proc.civ.) nu distinge în acest sens (iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă), vorbește, punctual despre înscrisuri ("în temeiul unui înscris") declarate false în cursul sau în urma judecății.
Chiar și dacă ne raportăm la îndrumările deciziei de casare, este incontestabil faptul că acest înscris a fost determinant în pronunțarea hotărârii a cărei revizuire o solicităm, în lipsa lui soluția fiind alta, în condițiile în care la momentul depunerii cererii de chemare în judecată era inexistentă voința reclamanților de a revendica bunul preluat abuziv de către stat (în sensul că nu exista o asemenea manifestare de voință, nici tacită și nici expresă), anularea cererii de chemare în judecată fiind astfel covârșitoare (determinantă) în ceea ce privește soluția dată în fond litigiului, probatoriul administrat în cauză neputând fi conservat cauzei (atâta timp cât cererea de chemare în judecată a fost declarată falsă).
În calea de atac a recursului a fost depusă la dosar decizia civilă nr.793/R/28.05.2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. în dosarul nr._/300/2010.
Curtea, analizând cererea de recurs, constată următoarele:
Textul de drept incident în cauză este reprezentat de art. 322 pct. 4 teza II Cod procedură civilă, potrivit căruia: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: …dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză”.
Recurentul a susținut prin cererea de recurs, în esență, faptul că cererea de chemare în judecată inițială reprezintă un înscris determinant, fiind dovedit a fi fals atât printr-o hotărâre judecătorească, cât și printr-o ordonanță a parchetului, respectiv faptul că art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă se referă nu doar la probe, ci și la cererea de chemare în judecată, iar anularea de către instanța civilă a unui înscris falsificat în temeiul art. 245 alin. 1 lit. c ind. 1 și art. 348 Cod procedură penală vizează nu doar desființarea cererii de chemare în judecată în materialitatea sa, ci și actul procedural ca manifestare de voință a părților pe care respectiva cerere o constată.
Or, aceste aspecte au fost tranșate în mod definitiv prin decizia civilă nr. 793/R/28.05.2013 pronunțată în dosarul nr._/300/2010 de către Curtea de Apel Târgu M., ale cărei efecte se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, astfel cum au solicitat intimații.
Conform reglementării actuale, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale – respectiv, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).
Această a doua formă de reglementare a autorității de lucru judecat vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
În analizarea legalității deciziei recurate, Curtea va porni de la decizia civilă nr. 793/R/28.05.2013 pronunțată în dosarul nr._/300/2010 de către Curtea de Apel Târgu M. - prin care s-a admis recursul declarat de pârâtul D. Ț., s-a modificat decizia civilă atacată și s-a admis apelul formulat de apelantul Ț. D. și s-a schimbat sentința civilă atacată nr.3732/2011 a Judecătoriei sector 2 București în sensul respingerii sesizării formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 2 București - decizie ale cărei efecte sunt opuse în prezentul proces.
În speță, decizia civilă sus-indicată cuprinde modalitatea în care au fost dezlegate anumite aspecte litigioase referitoare la același act juridic respectiv cererea de chemare în judecată care a învestit Judecătoria sector 2 București, reclamanți figurând B. R. și S. D. D. iar pârât C. Local al Municipiului București, obiectul cererii constând în anularea măsurii de trecere în proprietatea statui a apartamentelor nr. 203 și 215 din imobilul situat în .. 7-9, sector 2, respectiv obligarea pârâtului la lăsarea în deplină proprietate și posesie a celor două apartamente.
De necontestat, prin ordonanța nr.70/II/2005 emisă de P. de pe lângă Judecătoria sector 2 București, s-a constatat că semnăturile de pe cererea de chemare în judecată din dosarul nr.1944/1994 al Judecătoriei sectorului 2 București sunt false, acestea neaparținând reclamanților, ci numitului Ț. D., avocatul reclamanților, prin aceeași ordonanță constatându-se intervenită prescripția răspunderii penale pentru autorul falsului.
În dosarul nr._/300/2010 în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 793/R/28.05.2013 de către Curtea de Apel Târgu M., Ministerul public a sesizat instanța civilă, în baza art. 245 al. 1 lit. c1 Cod procedură penală cu soluționarea unei cauze având ca obiect desființarea în întregime a cererii de chemare în judecată ce a stat la baza formării dosarului 1944/1994 înregistrat pe rolul Judecătoriei sector 2 București.
Într-adevăr, în dosarul de referință figurează ca părți Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, iar pârât Ț. D., în timp ce în prezenta cauză recurent este C. G. al Municipiului București, iar intimați B. A. M. și S. A. N., singura parte comună fiind Ț. D., în ambele cauze figurând în calitate de intimat.
Curtea nu poate să nu constate faptul că Ministerul Public a sesizat instanța civilă în baza art.245 alin.1 lit.c ind.1 C.proc.pen., legitimarea procesuală activă a procurorului în respectivul proces urmărind un scop legitim ce respectă raportul de proporționalitate care trebuie să existe între interesul general al societății și cel individual, astfel că recurentul nu poate cu deplin succes să invoce faptul că în dosarul la care ne raportăm nu a figurat ca parte și nu a fost în măsură să-și formuleze apărarea.
Tot astfel, nu se poate face abstracție că în ambele cereri se solicită revizuirea aceleiași hotărâri, invocându-se același motiv de revizuire.
În referire la cererea de chemare în judecată, ce formează obiect al discuției juridice de față, în decizia nr.793/R/28.05.2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. s-a reținut că aceasta reprezintă o formă concretă de manifestare a acțiunii civile, cea prin care se pune în mișcare acțiunea civilă, fiind deci un act de procedură care generează un litigiu.
Totodată, s-a reținut că spre deosebire de dreptul civil, unde se face distincție între operațiunea juridică (negotium) și înscrisul care probează existența operațiunii (instrumentum) în procedura civilă prin act de procedură se înțelege atât operațiunea juridică, cât și actul scris care o constată, actul scris fiind considerat el însuși o operațiune juridică.
S-a stabilit, totodată, că operațiunea juridică privitoare la introducerea unei cereri de chemare în judecată este un act de procedură, iar cererea de chemare în judecată un alt act de procedură.
Instanța de recurs a constatat prin decizia sus indicată că regimul nulității actelor de procedură este reglementat de art.105 C.proc.civ. și art.133 C.proc.civ., iar prezentul litigiu trebuie analizat din perspectiva prevederilor Codului de procedură civilă.
S-a stabilit, totodată, că cererea de chemare în judecată semnată de o altă persoană în numele reclamantului poate fi ratificată de aceasta.
S-a constatat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. R. și S. D. D. a fost înregistrată la 18.02.1994 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, fixându-se primul termen de judecată la data de 25.03.1994, iar delegația avocațială depusă la dosar poartă data certă de 24.03.1994, fiind înregistrată în Registrul oficial de evidență, prin care avocatul s-a legitimat că îi reprezintă pe reclamanți.
De asemenea, s-a constatat că această delegație avocațială dată de reclamanți apărătorului angajat, a fost emisă în condițiile reglementate de Decretul nr.281/1954 și se coroborează cu manifestările de voință și demersurile judiciare ulterioare ale moștenitorilor reclamanților, respectiv ale numiților S. A. M. O., S. N. A. și B. M. A., care prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au obținut constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a numiților C. I. și C. L. M. și evacuarea acestora din imobilul în litigiu.
S-a mai reținut, totodată, că în fața instanțelor de judecată moștenitorii au arătat tot timpul că își însușesc cererea de chemare în judecată, respectiv că moștenitorii B. M. A. și S. N. A. au declarat în fața Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București că l-au împuternicit pe Ț. D. să-i reprezinte în fața instanțelor de judecată și a altor organe în legătură cu mai multe imobile din București ce au fost preluate abuziv în perioada comunistă de la persoane ai căror moștenitori legali sunt.
Curtea de Apel Târgu M. a concluzionat în sensul că, din cele arătate, rezultă că moștenitorii reclamanților au confirmat existența împuternicirii, iar contractul de mandat nu are condiții de validitate cu privire la forma de exteriorizare, fiind valabil încheiat și verbal, iar confirmarea de mandat duce la înlăturarea dubiilor cu privire la veridicitatea calității de reprezentant sub care acționează mandatarul, conform art. 1533 cod civil și art. 1546 alin. 2 Cod civil, în cauză fiind aplicabil principiul potrivit căruia ratificarea valorează mandat, reguli care sunt aplicabile și mandatului judiciar.
În prezenta speță, Curtea urmează să dea eficiență puterii de lucru judecat dedusă din decizia susmenționată prin care au fost deja dezlegate chestiunile de drept ce interesează recurentul.
Având în vedere că în urma verificărilor jurisdicționale realizate, s-a tranșat în sensul că cererea de chemare în judecată semnată de o altă persoană în numele reclamantului poate fi ratificată de către acesta, în speța de față reclamanții procedând în acest sens, recurentul nu poate susține în prezenta cauză, decât cu încălcarea puterii lucrului judecat, că cererea de chemare în judecată nu are valoarea juridică a unei cereri care a învestit în mod legal Judecătoria sector 2 București de natură a produce consecințe juridice în sensul în care deja i-au fost date acesteia.
Prin raportare la considerațiile expuse mai sus legate de aplicarea excepției puterii lucrului judecat, Curtea apreciază ca nefondate susținerile recurentului astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă cu referire la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient C. G. AL MUNICIPULUI BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr.82/A/25.01.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații B. A. M., S. A. N. și Ț. D..
Obligă recurentul la 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimații B. A. M. și S. A. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M. A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.I.D/B.I.
2 ex/08.10.2014
----------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – L.E.F.
- I.Târțău
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1293/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1286/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
