Legea 10/2001. Decizia nr. 522/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 522/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 522/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.522
Ședința publică de la 27 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1889 din 13.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți I. A. M., I. E., I. R. M. și . SA.
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului pârât M. București prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar și avocatul Prioteșescu V. în substituirea d-lui avocat Toia P., în calitate de reprezentant al intimaților reclamanți I. A. M., I. E., în baza delegației de substituire și a împuternicirii avocațiale nr._ din 20.04.2015, emise de Baroul București, pe care le depune la dosar, lipsind intimații reclamanți I. R. M. și . SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul intimaților reclamanți învederează că intimata . SA nu mai are calitate procesuală în prezenta cauză, deoarece de la momentul pronunțări soluției de către instanța de fond și până în prezent s-a anulat contractul de cesiune între . SA și reclamanții persoane fizice din prezenta cauză, motiv pentru care s-a transmis calitatea procesuală activă. Depune la dosar tranzacția părților încheiată la 22.09.2014 și comunică un exemplar reprezentantului recurentului pârât.
Reprezentantul recurentului pârât arată că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului pârât solicită admiterea recursului în ceea ce privește criticile ce vizează lipsa refuzului nejustificat de soluționare a notificării raportat la Decizia nr.20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și cele referitoare la înaintarea dosarului administrativ pentru soluționarea notificării către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și cele vizând cheltuielile de judecată pe care solicită a fi analizate de către instanță.
Apărătorul intimaților reclamanți depune la dosar concluzii scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la aplicarea legii și la Decizia nr.20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicită a se avea în vedere că unitatea deținătoare este obligată să soluționeze notificarea. În speță dosarul aferent notificării formulate de reclamanți este complet, astfel încât M. București era obligat să soluționeze notificarea în termenul legal prevăzut de art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Cu privire la critica referitoare la obligarea pârâtului să înainteze dosarul administrativ direct Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, solicită a se avea în vedere faptul că, noua Lege 165/2013 îi obligă să înainteze dosarul direct comisiei după efectuarea controlului de legalitate. În această situație instanțele de judecată au verificat controlul de legalitate, astfel că nu se mai impune transmiterea dosarului după efectuarea controlului de legalitate și la prefect.
Referitor la critica ce vizează cheltuielile de judecată, solicită a se avea în vedere că pârâtul fiind în culpă procesuală prin refuzul soluționării notificării, apreciază că în mod corect a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art.274 din Codul de procedură civilă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, la data de 13.04.2012, reclamanții I. A.-M., I. E., I. R.-M. au chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând să se dispună:
1. soluționarea pe fond a notificării nr. 661/02.08.2001, privind cota de 5/8 din imobilul situat în București, .. 5, sector 5, format din teren în suprafață de 196 mp și construcție în suprafață construită de 105,25 mp, din care suprafața utilă reprezintă 89,63 mp, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, în sensul de a dispune fie restituirea acestuia în natura, fie acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, stabilite la valoarea de piață a imobilului de la momentul soluționării;
2. să fie obligat pârâtul M. București să transmită imediat și direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul aferent notificării.
În subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile dispozițiile art. 16 alin. 21 din Legea nr. 247/2005, cu modificările si completările ulterioare, reclamanții au solicitat să fie obligat M. București să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative.
3. obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin notificarea nr. 661/02.08.2001, transmisă prin executor judecătoresc, înregistrată la Primăria Municipiului București, în dosarul nr._, autorul lor, I. D.-M., a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, .. 5, sector 5, preluat în mod abuziv de stat.
Ulterior depunerii notificării, în anul 2002, autorul a decedat, iar ca moștenitori au rămas, conform certificatului de moștenitor nr.19/11.10.2002 întocmit la B.N.P. G. A., reclamanții I. E., cu o cotă de 2/8, B. A.-M. (născută I.) și I. R.-M., cu câte o cotă de 3/8 fiecare.
Au susținut că terenul solicitat prin notificare a fost dobândit de autoarea lor, C. P., în baza actului de partaj autentificat sub nr._/22.07.1925 la Tribunalul I., Secția notariat. Ulterior, aceasta și-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară, conform procesului-verbal de carte funciară nr. 5408/1940, unde figurează cu teren în suprafață de 204 mp și construcție în .. 5 b. Diferența de număr poștal se datorează faptului că terenul dobândit prin actul de partaj menționat a făcut parte dintr-o suprafață mai mare, pentru a se diferenția de cealaltă parte de teren care aparținea lui F. P. S. conform aceluiași act de partaj.
În anul 1965, C. P. a decedat, iar conform certificatului de moștenitor nr. S213/29.03.1965, întocmit la Notariatul de Stat al Raionului V.I. Lenin, unica moștenitoare a rămas I. E..
În anul 1977, a decedat și I. E., moștenitori fiind autorul reclamanților, I. D.-M., împreună cu I. I. și I. D., conform certificatului de moștenitor nr. 1329/24.11.1977, eliberat de Notariatul de Stat Local Sector 6.
În anul 1993, I. I. a decedat, iar ca moștenitor a rămas autorul reclamanților I. D.-M., conform certificatului de moștenitor nr. 36/03.10.2011 întocmit la B.N.P. M. V..
Având în vedere faptul că I. D.-M. nu a preluat și cota fratelui său, I. D., reclamanții au arătat că solicită măsuri reparatorii doar pentru cota de 5/8 din terenul în suprafață de 196 mp, situat în București, .. 5, sector 5.
În privința modului de preluare, reclamanții au arătat că imobilul a fost stăpânit până în anul 1986, când a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, în baza decretului nr. 64/1986. În anexa decretului sunt trecuți autorul lor I. D.-M. împreună cu I. I. și I. D. cu imobil compus din teren în suprafață de 196 mp și construcție în suprafață de 89,65 mp, situat în București, .. 5B, sector 5.
Au precizat reclamanții că la momentul exproprierii au fost acordate despăgubiri în valoare de 27.448 lei, din care suma de 490 lei pentru terenul în suprafață de 196 mp, iar diferența de 26.958 lei pentru construcția în suprafață de 89,65 mp, așa cum reiese din adresa nr. 1227/28.07.2011 a S.C. Cotroceni S.A. și declarația autentificată sub nr. 110/30.01.2012 la B.N.P. M. C.-M..
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin documentele pe care le-au anexat în original sau, după caz, în copie legalizată, au probat calitatea autorilor lor de proprietari ai imobilului la data preluării abuzive, continuitatea dreptului de proprietate până la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, situația juridică a imobilului și a despăgubirilor.
Pârâtul M. București nu a respectat termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. 1 și 26 din Legea 10/2001 și pct. 25 din H.G. 250/2007, încălcând dreptul la un proces echitabil, privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale la care România a devenit parte.
Au arătat reclamanții că sesizarea instanței pentru a tranșa asupra dreptului pretins s-a datorat atitudinii culpabile a primarului care, învestit cu notificare în anul 2001 și cu cererea de emitere a dispoziției formulată la 09.02.2012, nu a procedat la soluționarea acesteia, nesocotind flagrant dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001. Fiind în culpă cu nesoluționarea notificării pe o perioadă care depășește cu mult durata oricărui termen rezonabil, primarul se afla oricum în întârziere de drept, înaintea învestirii instanței (potrivit art. 1079 alin. 1 pct. 3 din vechiul cod civil în vigoare la acea dată, o asemenea situație existând când obligația trebuia îndeplinită într-un anumit termen pe care debitorul l-a lăsat să treacă). Lipsa de diligență a primarului ca reprezentant al unității deținătoare creează un raport de solidaritate între unitate și primar, solidaritate care era fundamentată pe dispozițiile art. 1000 alin. 3 din vechiul Cod civil, instituție preluată prin dispozițiile art. 1373 din Codul Civil actual, precum și în baza art. 16 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv a entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede la art. 21 alin. 2 că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Ca urmare, se impune ca instanța de judecată să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri.
Referitor la capătul 2 de cerere, reclamanții au arătat că obligația de transmitere a dosarului este prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. 1, 2, 21 și 22 cap. V, titlul VII din Legea 247/2005.
Din formularea respectivelor norme rezultă că dispozițiile autorităților publice locale „se centralizează la nivelul Prefecturilor", acest lucru implicând obligația autorităților de a transmite dispozițiile, însoțite de actele doveditoare, către Prefectură. În absența unui termen care să fie prevăzut de legea specială, se aplică termenul general de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Ca argumente cu privire la necesitatea transmiterii dosarului direct către CCSD și evitarea procedurii de transmitere a dosarului către Prefectură, reclamanții au arătat următoarele:
- controlul de legalitate exercitat de un judecător este superior celui ce ar putea fi exercitat de către prefect deoarece are loc cu respectarea tuturor garanțiilor prevăzute de lege pentru ocrotirea dreptului la un proces corect și echitabil: accesul liber la justiție, imparțialitatea magistratului, contradictorialitatea, egalitatea de tratament, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv;
- nu este admisibil și s-ar afecta cu consecințe deosebit de grave securitatea juridică dacă prefectul ar putea reforma, prin mijloace care ar decurge din interpretarea eronată a legii, o hotărâre judecătorească, care se bucură de autoritate de lucru judecat. Un control al prefectului asupra legalității unei hotărâri judecătorești, chiar nedefinitive, ar reprezenta o gravă imixtiune care ar rupe principiul separației puterilor în stat;
- omisiunea statului de a crea proceduri administrative clare și eficiente cu privire la soluționarea notificărilor este culpa exclusivă a acestuia, instanțele de judecată având plenitudinea de competență de a înlătura de la aplicare acele norme care ar conduce la prelungirea procedurilor administrative dincolo de limitele unui termen rezonabil sau care ar produce încălcări ale ordinii și securității juridice.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, Decizia 33/2008 a ÎCCJ, Decizia XX/2007 a ÎCCJ, art. l din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 25, art. 6 din CEDO, art. 16 cap. V – Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1073 din Codul civil de la 1864, art. 1523 alin. 2 lit. a, art. 1373 Cod civil.
În ședința publică de la 19.12.2012, reclamanții au depus cerere precizatoare prin care au arătat că prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 722/19.03.2012 de B.N.P. F. M. și Asociații au cesionat cota de 28% din măsurile reparatorii ce li se cuvin pentru imobilul situat în București, .. 5, sector 5, către S.C. R. G. Invest S.A., și au solicitat introducerea acesteia în cauză în calitate de reclamantă pentru cota cesionată.
La același termen, instanța a luat act de transmiterea calității procesuale active pentru cota de 28% din drepturile litigioase în persoana S.C. R. G. Invest S.A.
Pârâtul M. București prin Primar General nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1889/13.11.2013 Tribunalul București - Secția a V a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți; a constatat că reclamanții I. A.-M., I. E. și I. R.-M. au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii constând în compensare prin puncte, în condițiile art. 24 din Legea nr. 165/2013, măsuri ce se acordă pentru cota de 5/8 din imobilul situat în București, .. 5, sector 5, compus din teren în suprafață de 192,50 mp; a constatat că reclamanții I. A.-M., I. E. și I. R.-M. au înstrăinat drepturile ce li se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății în cotă de 28% către reclamanta S.C. R. G. Invest S.A., conform contractului de cesiune autentificat sub nr. 722/19.03.2012 de B.N.P. F. M. și Asociații, și în consecință; a constatat că reclamanta S.C. R. G. Invest S.A. este îndreptățită la măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte în condițiile art. 24 alin. 2 și 4 din Legea nr. 165/2013; a respins cererea privind acordarea măsurilor reparatorii pentru construcția demolată ca neîntemeiată; a obligat pârâtul M. București să înainteze dosarul administrativ vizând notificarea nr. 661/02.08.2001, privind imobilul situat în București, .. 5, sector 5, către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor; a obligat pârâtul M. București la 1550 lei cheltuieli de judecată către reclamanții I. A.-M., I. E. și I. R.-M., reprezentând onorariul de avocat și onorariul de expert.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 02.08.2001, autorul reclamanților, I. D. M., a formulat notificarea nr. 661, prin intermediul B.E.J. S. D., în baza Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri în echivalent pentru terenul situat în București, .. 5, sector 5, în suprafață de 192 mp, intrat în proprietatea statului în anul 1986. Notificarea a fost înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr._/2001.
Deși avea obligația legală de a soluționa notificarea, prin emiterea unei decizii motivate, pârâtul M. București nu a respectat dispozițiile legii, refuzând să comunice un răspuns.
Având în vedere dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. XX/19.03.2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit cu care instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, tribunalul a apreciat că se impune analizarea pe fond cererii de restituire formulată de reclamanți.
Din probele administrate în cauză s-a constatat că, prin actul de partaj autentificat sub nr._/22.07.1925 de fostul Tribunal I. – Secția Notariat, moștenitorii lui P. M. au împărțit terenul situat în .. 1, pe care defunctul l-a dobândit în baza actului de vânzare autentificat sub nr. 7777/12.08.1878, transcris sub nr. 1091/1878 de Grefa Tribunalului I. – Secția a III-a, când figura pe . urma partajului, autoarea reclamanților, P. G. C., a dobândit dreptul de proprietate asupra unei parcele de teren în suprafață de 192 mp din terenul situat în .. 1. În 1942, P. G. C. își intabulează dreptul de proprietate asupra imobilului situat în .. 5b compus din teren în suprafață de 204 mp și casă cu parter, având 4 camere și un antreu, conform procesului-verbal nr._/28.01.1942 al Comisiei pentru înființarea cărților funciare în București.
Din adresa nr._/9024/04.08.2011 a Serviciului cadastru al Primăriei Municipiului București s-a reținut că artera de circulație din București, sector 5 care poartă denumirea de . purtat denumirea de . aceeași adresă menționându-se că, în anul 1927 a fost înscris imobil cu nr. vechi 1 – nr. nou 5 pe . în anul 1948 figurau înscrise pe . cu nr. actual 5 – nr. vechi 5, nr. actual 5A – nr. vechi 5 și nr. actual 5B – nr. vechi 5; totodată expertul topograf desemnat în cauză a identificat fostul imobil din București, .. 5, sector 5, pe baza actelor de proprietate și a planurilor cadastrale.
În consecință, tribunalul a constatat că este dovedită identitatea dintre imobilul notificat și imobilul dobândit de autoarea reclamanților.
Analizând în continuare situația juridică a imobilului solicitat prin notificare, instanța de fond a reținut că, imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 64/1986, figurând în anexa nr. 1 a decretului de expropriere, cuprinzând tabelul proprietarilor imobilelor expropriate, la poziția 36/46 pe numele I. I., I. D. și I. D., cu teren în suprafață de 196 mp și construcție în suprafață desfășurată de 105,25 mp, din care 89,63 mp suprafață utilă, preluarea fiind abuzivă conform art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește calitatea reclamaților I. A.-M., I. E., I. R.-M. de succesori ai fostei proprietare C. P., tribunalul a reținut că aceasta a decedat la data de 11.01.1965, de pe urma sa rămânând ca unică moștenitoare I. E., fiică, potrivit certificatului de moștenitor nr. S213/29.03.1965 eliberat de fostul Notariat de Stat al Raionului V. I. Lenin, București. I. E. a decedat la data de 16.03.1977, fiind moștenită de I. I., în calitate de soț, cu cota de 2/8 din masa succesorală, și fiii săi I. D. și I. D. M., fiecare cu cota de 3/8 din masa succesorală, după cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1329/24.11.1977 eliberat de fostul Notariat de Stat Local Sector 6 București. La data de 29.09.1993 a decedat și I. I., rămânând ca unic moștenitor fiul I. D. M., conform certificatului de moștenitor nr. 36/03.10.2011 eliberat de B.N.P. M. V., iar acesta a decedat la 21.08.2002, moștenitori fiind I. E., soție supraviețuitoare, și copiii I. A. - M. și I. R. - M., potrivit certificatului de moștenitor nr. 19/11.10.2002 eliberat de B.N.P. G. A..
În conformitate cu art. 3 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, instanța a constatat că sunt îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de lege persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali și testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. În consecință, s-a apreciat că reclamanții I. E., I. A. - M. și I. R. - M. au justificat pe deplin calitatea lor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru cota de 5/8 din imobil, în calitate de succesori în drepturi de pe urma autoarei, defuncta C. P..
Cu privire la întinderea dreptului de proprietate, tribunalul a reținut că, prin actul de partaj autentic, autoarea reclamanților a dobândit în proprietate suprafața de 192 mp teren, care este menționată și în certificatele de moștenitor; în procesul verbal de carte funciară este înscrisă suprafața de 204 mp, iar în anexa decretului de expropriere a fost înscrisă suprafața de 196 mp teren. Prin raportul de expertiză topografică, întocmit de expert Ș. Lolica G. și avizat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, imobilul a fost identificat pe baza planurilor cadastrale și a actelor de proprietate ale autoarei reclamanților cu aparate de precizie, rezultând suprafața de 192,50 mp, astfel că această suprafață a fost considerată ca fiind cea reală.
Cât privește construcția, tribunalul a avut în vedere faptul că autorul reclamanților, notificatorul I. D. M., nu a solicitat măsuri reparatorii pentru construcția demolată, situație în care cererea formulată de reclamanți prin acțiune, în sensul de a li se acorda măsuri reparatorii și pentru aceasta nu poate fi primită.
Referitor la modalitatea de restituire, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 conform cu care imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi; în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, precum și dispozițiile art. 7 alin. 1 care stabilesc că, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 din același act normativ, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Din examinarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, tribunalul a constatat că restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, terenul în suprafață de 192,50 mp din fostul imobil situat în .. 5 fiind afectat în totalitate de elemente de sistematizare: punct termic, tablou electric, platformă betonată, trotuar, alee de acces între blocuri, spațiu verde, astfel că nu poate fi restituit în natură, măsurile reparatorii urmând a fi stabilite în echivalent.
În consecință, s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar la stabilirea acestora urmează a se ține seama de sumele încasate de autorii reclamanților cu titlu de despăgubire la momentul exproprierii conform dovezilor depuse la dosarul cauzei – 490 lei pentru teren.
Totodată, având în vedere prevederile Legii nr. 165/2013, conform cărora dispozițiile sale se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor,..., ipoteză ce se regăsește în prezenta cauză, tribunalul a făcut aplicarea art. 1 alin. 3 din acest act normativ, care prevede că în situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4) și drept consecință:
A constatat că reclamanții I. A.-M., I. E. și I. R.-M. au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii constând în compensare prin puncte, în condițiile art. 24 din Legea nr. 165/2013, măsuri ce se acordă pentru cota de 5/8 din imobilul situat în București, .. 5, sector 5, compus din teren în suprafață de 192,50 mp.
A constatat, totodată, că reclamanții I. A.-M., I. E. și I. R.-M. au înstrăinat drepturile ce li se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății în cotă de 28% către reclamanta S.C. R. G. Invest S.A., conform contractului de cesiune autentificat sub nr. 722/19.03.2012 de B.N.P. F. M. și Asociații, și totodată, că reclamanta S.C. R. G. Invest S.A. este îndreptățită la măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte în condițiile art. 24 alin. 2 și 4 din Legea nr. 165/2013.
În raport de conținutul notificării formulate de autorul reclamanților, tribunalul a respins cererea privind acordarea măsurilor reparatorii pentru construcția demolată ca neîntemeiată, față de lipsa notificării și de faptul că termenul în care notificarea ar fi putut fi completată în sensul solicitării măsurilor reparatorii și pentru construcția demolată a fost depășit.
Totodată, tribunalul a obligat pe pârâtul M. București, prin Primar, să înainteze dosarul administrativ vizând notificarea nr. 661/2001 privind imobilul situat în București, .. 5, sector 5, Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în vederea stabilirii numărului de puncte ce se vor acorda în compensare, apreciind că, din moment ce prin hotărâre judecătorească s-a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii și imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, nu se mai impune efectuarea unui control de legalitate de către instituția prefectului așa cum prevede art. 16 alin. 21 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Un asemenea control ar însemna cenzurarea unei hotărâri judecătorești de către o autoritate a administrației publice din afara sistemului judiciar, or hotărârea judecătorească este supusă doar căilor de atac prevăzute de lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâtul M. București, prin Primar, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1550 lei către reclamanții I. A.-M., I. E. și I. R.-M., constând în onorariul de avocat, conform chitanței nr. 446/12.11.2013, și onorariul de expert.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs pârât M. București prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs a susținut că unitatea deținătoare este singura abilitată prin lege să emită o decizie sau după caz, dispoziție motivată de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură, dar emiterea unei astfel de decizii este condiționată de formularea unei notificări.
A arătat că o astfel de reglementare nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție care consacră accesul liber la justiție, întrucât vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului.
Cu privire la acordarea măsurilor reparatorii, recurentul pârât a susținut că legea nu stabilește o ierarhie între tipurile de măsuri reparatorii pe care le reglementează și nu acordă preferabilitate în vreun caz concret despăgubirii persoanei deposedate de bunul său în modalitatea compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării.
Referitor la obligația de a înainta dosarul administrativ Comisiei Naționale a arătat că se încalcă, astfel, dispozițiile art. 16 alin. 2 indice 1 din OUG nr. 81/2007, care impun controlul de legalitate al prefectului,iar cu privire la cheltuielile de judecată a susținut că acestea pot fi acordate doar dacă se dovedește culpa părții ce se cere a fi obligată, dar și faptul că se impuneau a fi micșorate de instanța de fond.
Analizând sentința instanței de fond, în raport de dispozițiile legale incidente în materie și de criticile formulate de recurentul pârât, Curtea va reține că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Intimații reclamanți au învestit instanța de fond cu soluționarea pe fond a notificării nr. 661/02.08.2001, privind cota de 5/8 din imobilul situat în București, .. 5, sector 5, format din teren în suprafață de 196 mp și construcție în suprafață construită de 105,25 mp, din care suprafața utilă reprezintă 89,63 mp, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, invocând dispozițiile Legii nr. 10/2001, refuzul recurentului pârât de a soluționa notificarea și dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Din probele administrate, instanța de fond a reținut că imobilul, teren și construcție, a fost proprietatea autorilor reclamanților, a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului, prin expropriere. Construcția a fost demolată, dar reclamanții nu pot primi despăgubiri pentru aceasta, deoarece nu au formulat notificare în termen, iar, în prezent, terenul nu poate fi restituit în natură, fiind afectat în totalitate de elemente de sistematizare.
Această situație de fapt și de drept, precum și dreptul reclamanților la acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul imposibil de restituit în natură, nu au fost contestate în recurs de către recurentul pârât M. București prin Primarul General, criticile formulate de acesta vizând doar competența exclusivă a unității deținătoare de a soluționa notificarea reclamanților; inexistența unei ierarhii între tipurile de măsuri reparatorii reglementate de lege; încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 16 alin. 2 indice 1 din OUG nr. 81/2007 ; aplicarea greșită de către aceeași instanță a dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă.
Prima critică, este în mod evident nefondată, în raport de dispozițiile deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu putere obligatorie pentru celelalte instanțe, că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite împotriva refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare. Instanța Supremă a considerat că, în acest caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. 2, că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime .
Autorul reclamanților a înregistrat în termenul prevăzut de lege notificarea nr. 661/02.08.2001, prin care solicita restituirea în natură sau prin echivalent a cotei de 5/8 din imobilul teren situat în București, .. 5, sector 5.
Notificarea nu a fost soluționată de recurentul pârât în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, situație în care recurenții reclamanți se puteau adresa instanței de judecată, pentru soluționarea pe fond a cererii de restituire formulată de autorul lor, în conformitate cu dispozițiile obligatorii ale deciziei anterior menționate.
În cauza de față refuzul recurentului pârât de a soluționa notificarea rezultă din neemiterea deciziei/dispoziției motivate prevăzută de lege și este nejustificat, în condițiile în care, la notificare au fost depuse și actele doveditoare, inclusiv cele privind calitatea recurenților de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii, în condițiile legii speciale de reparație.
Cu privire la măsurile reparatorii, recurentul pârât a susținut că legea nu prevede o ierarhizare a acestora, alegerea uneia sau alteia din măsurile ce pot fi acordate fiind lăsată de legiuitor la latitudinea exclusivă a entității învestită cu soluționarea notificării. O astfel de critică este însă străină cauzei, în condițiile în care, prin sentința recurată instanța de fond a reținut dreptul intimaților reclamanți la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensarea prin puncte, conform procedurii prevăzută de Legea nr. 165/2013 și nu prin acordarea de bunuri în compensare.
Nefondată este și critica prin care se invocă nelegalitatea soluției de obligare a recurentului pârât la înaintarea dosarului administrativ direct către Comisia Națională, susținându-se că era obligatoriu, anterior sesizării Comisiei, controlul de legalitate al prefectului, conform art. 16 alin. 2 indice 1 din OUG nr. 81/2007.
Conform art. 16 alin. 2^1 din OUG nr. 81/2007 dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
Textul are însă în vedere ipoteza soluționării notificării în cadrul procedurii administrative reglementată de Legea nr. 10/2001 nu și cazul în care cererea de restituire se soluționează de către instanța de judecată, în cadrul acțiunii prin care partea interesată invocă refuzul nejustificat al entității învestită cu soluționarea notificării de a-i soluționa cererea de restituire. În această ultimă ipoteză, calitatea titularului notificării de persoană îndreptățită la restituire, iar în caz afirmativ modalitatea efectivă de restituire către acesta se stabilesc de instanța de judecată, pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin hotărâre judecătorească.
Hotărârea pronunțată de instanță, poate fi atacată de părți doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege și în nici un caz nu poate fi supusă controlului de legalitate al prefectului, astfel cum se dorește de recurentul pârât.
Instanța de fond a soluționat corect și cererea reclamantului, privind cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 cod procedură civilă și în raport de soluția pronunțată, prin care pârâtul a căzut în pretenții față de reclamanți.
Există, în cauză, culpa procesuală a pârâtului, iar aceasta constă în refuzul nejustificat de a soluționa notificarea în termenul prevăzut de lege.
Și în ipoteza, nedovedită, în care reclamanții nu ar fi anexat la notificare toate actele necesare fundamentării deciziei de restituire, pârâtul avea posibilitatea legală de a solicita acestuia, în scris, completarea actelor sau de a soluționa negativ cererea de restituire, dar, în nici un caz, nu putea refuza soluționarea notificării prin decizie/dispoziție motivată.
Conform art. 274 din Codul de procedură civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Nu pot, însă, micșora celelalte cheltuieli, pe care partea dovedește că le-a făcut, inclusiv onorariile de expert.
Prin sentința recurată, recurentul pârât a fost obligat să plătească în favoarea reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 1550 lei, reprezentând onorariu avocat și onorariu de expert.
Din această sumă, onorariul de avocat a fost de 550 lei, astfel cum rezultă din chitanța de la fila 207 din dosarul de fond, sumă ce nu poate fi apreciată ca fiind prea mare în raport cu complexitatea cauzei sau munca depusă de avocat, care a formulat contestația, s-a prezentat la termenele de judecată stabilite de instanță, a propus și administrat în numele clienților săi probe.
În consecință, apreciind că sentința instanței de fond este legală, Curtea va dispune, în baza art. 312 cod procedură civilă, respingerea recursului ca nefondat.
În baza art. 274 cod procedură civilă și față de soluția pronunțată asupra recursului, instanța va obliga recurentul pârât la 500 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 1889/13.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți I. A. M., I. E., I. R. M. și . SA.
Obligă recurentul-pârât la 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
L. C.
Red.I.B.
Tehdact.B.I.
2 ex./27.05.2015
-----------------------------------------------
T.B-Secția a V-a – E.D.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 518/2015. Curtea de Apel... | Anulare act. Decizia nr. 230/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
