Legea 10/2001. Decizia nr. 553/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 553/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 553/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 553 A
Ședința publică de la 12.11.2015.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții reclamanți D. L. V. R., S. C. V. și H. V. și de către apelantul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 1991 din 12.11.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă.
P. are ca obiect: acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului pârât M. București prin Primarul General, conform delegației atașate la fila 41 din dosar, lipsind apelanții reclamanți D. L. V. R., S. C. V. și H. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că termenul a fost acordat pentru a se pune în discuție incidentul procedural al perimării.
Curtea constată că la data de 16.10.2014 s-a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art. 242 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților. La data de 02.10.2015, din oficiu, instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării excepției perimării și s-a acordat termen de judecată la data de 12.11.2015, C14, cu citarea părților.
Pune în discuție incidentul procedural al perimării.
Reprezentantul intimatului pârât pune concluzii de admitere a excepției, cu consecința constatării perimării cererii de apel.
Având în vedere faptul că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data suspendării din vina părților, Curtea reține dosarul în pronunțare în ceea ce privește incidentul procedural al perimării.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 11.04.2013, reclamanții D. L. V. R., S. C. V., H. V. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate dreptul reclamanților de a primi masuri reparatorii prin
echivalent la valoarea de piață de la data pronunțării prezentei hotărâri, stabilita conform standardelor internaționale de evaluare (conform cu art.10 alin.9 din Legea 10/2001) pentru imobilul situat în București, . nr. 29, sector 1, compus din teren în suprafața de 468 m.p. și construcțiile de pe acesta, imobilul fiind nerestituibil în natura deoarece după naționalizare construcția a fost demolata iar terenul a fost ocupat cu construcții noi ridicate de către stat, și în consecința sa fie obligat
M. București prin Primarul General al Municipiului București ca în
conformitate cu prevederile art.26 din Legea 10/2001 sa acorde în compensare bunuri imobile de valoare echivalenta cu cea de mai sus din cele pe care le deține.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că imobilul mai sus menționat a fost proprietatea autorilor lor A. Catelli și Eugenio Catelli.
Astfel, prin Jurnalul de succesiune no._/20.11.1941 emis de Tribunalul I.-Sectia V-a c.c, A. Catelli a dobândit prin moștenire de la defunctul sau sot Eugenio Catelli dreptul de proprietate în cota de 1/1 asupra imobilului situat în București, . nr.29, sector 1 și care este menționat expres și în Procesul verbal din 27.10.1941 emis de Administrația de Constatare Indirecta Sectorul IV V. prin care s-a inventariat averea rămasa de pe urma defunctului Eugenio Catelli.
Imobilul astfel dobândit de autorii reclamanților a fost preluat în mod abuziv de către autoritățile comuniste fara titlu valabil prin naționalizare în baza Decretului no. 92/1950, imobilul mai sus menționate regasindu-se enumerate în Lista anexa la Decretul de naționalizare nr. 92/1950 la poziția 1360 unde se menționează expres preluarea imobilelor de la autoarea A. Catelli. Reclamanții sunt în prezent unicii moștenitori ai autorilor lor A. Catelli și Eugenio Catelli pe care ii moștenesc conform următoarelor acte: Jurnalul nr._/20.11.1941 emis de Tribunalul llfov-Sectia V-a c.c. privind succesiunea defunctului Eugenio Catelli cu unica moștenitoare A. Catelli; Certificat de moștenitor nr. 47/29.03.2007 emis de BNP M. E. (insotit de Încheiere de rectificare nr. 5548/01.06.2007) de pe urma defunctei A. Culotti (văduva lui Eugenio Catelli) cu unica moștenitoare H. E.; Hotărâre judecătoreasca irevocabila (sentința civila nr. 9475/2006 emisa de Judecătoria Sector 1 București în dos._/299/2006) privind succesiunea defunctei H. E. cu moștenitori H. Armin, D. L. V. R. și S.; Certificat de moștenitor nr. 35/17.04.2006 emis de BNP „L." privind pe defuncta Sorocinski Luidhilda cu unic moștenitor S. C. V.; Certificat de moștenitor nr. 224/23.10.2003 emis de BNP G. Rozalinda privind pe defunctul H. Armin cu unic moștenitor H. V..
În calitate de unici moștenitori ai defuncților A. Catelli și Eugenio Catelli, D. L. V. R., S. C. V. precum și numitul H. Armin (tatăl reclamantului H. V. - în prezent decedat și moștenit de H. V. conform celor menționate mai sus) au adresat Primăriei Municipiului București, parata din prezenta acțiune, notificări în baza Legii 10/2001 prin care au solicitat sa se restituie în natura imobilele enumerate mai sus în prezenta acțiune.
După depunerea notificărilor, au depus cereri de conexare a notificărilor depuse având ca obiect unul și același imobil și, de asemenea, au depus conform art. 23 din Legea 10/2001 republicata, cu dovada de primire la instituția notificata Primăria Municipiului București, parata din prezenta acțiune, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, intreaga documentație doveditoare în sprijinul notificărilor depuse.
Precizează că deși au depus toate actele noastre doveditoare în sprijinul notificărilor conform art. 23 din Legea 10/2001 republicata, parata a refuzat în mod nejustificat sa dea un răspuns notificărilor încălcând prevederile art. 25 alin. l din Legea 10/2001 .
În drept au invocat art. 1, 2 alin.2, 9, 23, 24, 25 și urmat, din Legea 10/2001 precum și toate dispozițiile Legii 10/2001, Decizia XX din 19 martie 2007 a I.C.C.J.- Secțiile Unite.
La data de 21.06.2013, pârâtul M. București prin Primar General a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată.
În fapt a arătat ca reclamanții au formulat notificarea nr.874/13.02.2002 transmisă prin intermediul executorului judecătoresc și înregistrată la M. București prin care au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu .
Potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legii. Conform art.1 al.1si al.2, art.4, art.16 și art.50 din Legea nr.165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1 al.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
La data de 17.07.2013 reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.1991/12.11.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis acțiunea formulata de reclamanții D. L. V. R., S. C. V., cu domiciliul în B., sector 1, ..5, . obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent, constând în acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul teren în suprafață de 468 mp și construcție demolată în suprafață construită de 557 mp și locuibilă de 161,10 mp, situat în București, . nr. 29, sector 1.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin notificarea înregistrată sub nr. 874/2002 transmisă prin executor judecătoresc, B., R. și B., notificatorii D. L. V. R., S. C. V., H. Armin au solicitat restituirea în deplină proprietate și posesie a imobilului situat în București, . C.) nr. 29.
Prin notificarea nr. 1097/2001 transmisă prin executor judecătoresc V. P., notificatorul H. Armin a solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în București, . C.) nr. 29, cu o suprafață constrută de 287 mp și teren în suprafață de 460 mp.
Astfel cum rezultă din procesul verbal de carte funciară nr._/1940 imobilul situat în .. 29 era compus din teren în suprafață de 468 mp și construcție, fiind în proprietatea numitei Catelli E. A., născută Culotti, menționându-se că aceasta deține imobilul în jurnalului de punere în posesie nr._, ca urmare a decesului soțului său, Eugenio Catelli. Conform jurnalului nr._/20.11.194, cu ocazia dezbaterii succesiunii defunctului Eugenio Catelli s-a stabilit că de pe urma acestuia au rămas cu vocație la moștenire soția supraviețuitoare, Catelli E. A., doi frați și doi nepoți de frate, însă datorită instituirii soției supraviețuitoare ca legatar universal, prin testamentul său, aceasta a fost pusă în posesie cu privire la întreaga avere succesorală rămasă de pe urma soțului său.
Imobilul a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950, la poziția 1360 în anexa la acest act normativ regăsindu-se preluarea de la Coteli F., Buzila și A. a unui număr de 44 apartamente, de la mai multe adrese poștale, printre care și General C. nr. 29.
În baza Decretului nr. 33/1982 imobilul de la adresa General A. C. nr. 29 a fost propus pentru dezafectare, după ce în prealabil, în baza Decretului Consiliului de Stata nr.241/1978 s-a dispus demolarea unei construcții situată la aceeași adresă, cu administrator ICRAL Pajura, cu o suprafață de 557 mp și locuibilă de 161,10 mp.
Din certificatul de deces al numitei Culotti A. rezultă că aceasta a decedat în Como, Italia, fiind văduva lui Emilio Catelli, apreciind tribunalul că s-a făcut dovada că numita Catelii A. este una și aceeași cu Culotti A..
De pe urma defunctei Culotti A. a rămas ca moștenitoare sora acesteia, H. E., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 47/2007, emis de BNP M. E..
Prin sentința civilă nr. 9475/2006 a Judecătoriei Sector 1 București luându-se act de tranzacția părților, s-a stabilit că moștenitorii legali ai defunctei H. E. sunt H. Armin, tatăl reclamantului H. V., D. L. V. R., S. Luidhilda, autoarea reclamantului S. C. V..
Ca urmare, tribunalul a constatat că reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori ai persoanei îndreptățite, în sensul art. 4 alin 2 din legea nr. 10/2001.
În speță este cert dovedit că reclamanții și-a îndeplinit obligația impusă de Legea nr.10/2001, aceea de a notifica unitatea deținătoare în vederea obținerii de măsuri reparatorii pentru imobilul litigios, notificarea fiind formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 21 din Legea nr.10/2001 (art. 23 după republicarea din septembrie 2005 a legii). Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de acordare a măsurilor reparatorii solicitate, iar în acest refuz trebuie cenzurat de instanță, întrucât procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001 este subsumată exercitării unui drept subiectiv civil, astfel că dacă este temporizată deschide celui vătămat accesul la jurisdicția civilă pentru a fi finalizată. De altfel, prin decizia nr.20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond, inclusiv acțiunea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Tribunalul a constatat că apartamentele din imobilul construcție au fost preluate în baza Decretului nr. 92/1950, fiind așadar o preluare abuzivă în sensul art. 2 alin 1 lit a din Legea nr. 10/2001 și față de faptul că imobilul construcție a fost preluat și demolat ulterior, după trecerea mai multo ani, apreciază că preluarea a fost făcută unitar, atât în ceea ce privea terenul cât și construcția, reține preluarea abuzivă și a terenului, în condițiile art. 2 lit i din Legea nr.10/2001, preluarea fiind fără titlu valabil, neexistând dovada preluării acesteia din patrimoniul titularilor dreptului de proprietate.
În ceea ce privește imobilul construcție, tribunalul a reținut că acesta a fost demolat, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin 1 din Legea nr.10/2001, despăgubirea urmând a se face prin echivalent, în condițiile art. 32 din lege.
Conform notei de reconstruire a imobilului preluat abuziv rezultă că terenul în suprafață de 460 mp este ocupat în prezent de un . betonată, spațiu verde aferent blocului (f.188 și urm).
Potrivit art. 10 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, iar în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Față de cele de mai sus, tribunalul în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu dispozițiile RIL 20/2007, analizând în fond notificarea formulată de reclamanți a admis acțiunea, constând în acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul teren în suprafață de 468 mp și construcție demolată în suprafață construită de 557 mp și locuibilă de 161,10 mp, situat în București, . nr. 29, sector 1.
În ceea ce privește modalitatea de punere în executare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în sensul de a se acorda în compensare un alt bun, tribunalul a reținut că potrivit art. 1 alin 5 din Legea nr. 10/2001 primarii sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
A reținut tribunalul că acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma acordării bunurilor în compensare, este condiționată de dovada că acel bun se află inclus pe tabelul prevăzut de art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001.
A apreciat tribunalul că spre deosebire de cele reținute în RIL nr.XX/2007, potrivit cărora instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, care are în vedere soluționarea pe fond a unui litigiu întemeiat pe dispozițiile speciale ale Legii nr.10/2001, aceeași instanță nu se poate substitui instanței de contencios administrative care ar putea soluționa un eventual refuz al Primarului de întocmire a listei cu bunurile disponibile ce pot fi acordate în compensare.
A mai reținut Tribunalul sub acest aspect că prevederile legale fac trimitere la obligația publicității acestor bunuri, pentru ca ele să fie avute în vedere de toți notificatorii, cu stabilirea unor criterii de acordare și nu aleatoriu, cum ar putea să o facă instanța.
În consecință, tribunalul a reținut că nu s-a făcut dovada de către contestator a existenței unui alt bun, ce poate fi acordat în compensare, pentru ca instanța să dispună din oficiu notarea în cartea funciară a acelui imobil a litigiului de față, a faptului că acesta a fost introdus pe o listă publică de bunuri ce pot fi acordate în compensare și nici nu s-a solicitat printr-o acțiune directă, întemeiată pe dispozițiile speciale ale Legii contenciosului administrativ ca primarul să întocmească lista prevăzută de Legea nr.10/2001, în condițiile în care s-a făcut dovada inexistenței acestei liste, în prezentul litigiu.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții D. L. V. R., S. C. V. și H. V. și pârâtul M. București prin Primarul General.
Prin apelul formulat, reclamanții susțin că instanța de fond, cu încălcarea legii, a pronunțat sentința apelată, având în vedere că în mod greșit a dispus închiderea dezbaterilor și a rămas în pronunțare la primul termen de judecată din acest dosar din data de 29.10.2013 cu încălcarea legii, respectiv cu încălcarea principiului comunicării actelor procedurale, a principiului dreptului la apărare și a principiului disponibilității procesului civil.
Astfel, la termenul de judecată din 29.10.2013, instanța de fond a rămas în pronunțare, fără însă a proceda la comunicarea către reclamanți a unei copii de pe dosarul administrativ de Legea nr.10/2001 depus la dosarul cauzei de M. București.
Apelanții reclamanți arată că, deși au solicitat atât prin acțiunea introductivă de instanță, cât și prin răspunsul la întâmpinare, acordarea de bunuri în compensare în condițiile art.26 din Legea nr.10/2001, instanța de fond a trecut cu lejeritate peste solicitarea acestora și, în mod nelegal, a acordat ceea ce reclamanții nu au cerut, respectiv măsuri compensatorii în echivalent sub formă de puncte, conform Legii nr.165/2013.
Totodată, apelanții învederează faptul că sentința apelată cuprinde o motivare contradictorie, ce derogă, cel puțin parțial, de la natura și obiectul pricinii deduse judecății în prezenta cauză.
Astfel, instanța de fond nu motivează soluția dispusă prin sentința apelată, respectiv soluția acordării de măsuri compensatorii sub formă de puncte în condițiile Legii nr.165/2013. Mențiunile vagi din cuprinsul considerentelor, care ipotetic al trebui să justifice o atare soluție, nu justifică în mod logic măsura nelegală dispusă de instanță, fiind total neconvingătoare.
Motivarea instanței de fond este vădit contradictorie, dar și insuficientă deopotrivă, din cuprinsul considerentelor sentinței apelate nerezultând motivele certe care au format convingerea instanței de a pronunța soluția fundamental greșită din cadrul sentinței apelate.
În temeiul dispoz.art.412 alin.1 pct.1 C.proc.civ., apelanții au solicitat suspendarea judecării cauzei ca urmare a decesului reclamantei D. L. V. R., anexând certificatul de deces.
Apelantul pârât M. București prin Primarul General a criticat sentința apelată în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, apelantul consideră că în mod greșit instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, or, în cazul de față nu se poate reține culpa instituției pârâte, reclamanții având obligația de a depune la Serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art.22 din Legea nr.10/2001 pentru soluționarea notificării.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.466 și urm. C.proc.civ.
Prin încheierea de ședință din 16.10.2014, Curtea, în temeiul art.412 pct. 1 C.proc.civ., a dispus suspendarea judecării cauzei, ca urmare a decesului apelantei D. L. V. R..
La data de 02.10.2015, in aplicarea disp. art. 420 C.proc.civ., Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării excepției de perimare, acordându-se termen la data de 12.11.2015, cu citarea părților, cu această mențiune.
Curtea reține în ceea ce privește normele de procedură incidente cauzei, că potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: „Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”.
În temeiul acestei norme tranzitorii, câtă vreme, acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 13.05.2013, dispozițiile procesuale incidente în cauză sunt cele înscrise în noul Cod de procedură civilă reprezentat de Legea nr. 134/2010 ( Codul de procedură civilă).
Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 482 din codul de procedură civilă asupra excepției de perimare a apelului, Curtea reține că este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art.416 Cod procedură civilă: ,,orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs... se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni”.
Totodată, în conformitate cu art. 418 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în cazurile prevăzute de art. 412, cursul perimării este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecății dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă trei luni ale termenului de perimare.
Or, fapta care a justificat suspendarea- decesului apelantei D. L. V. R. - s-a petrecut la data de 01.12.2013, nefiind incident acest caz de suspendare.
Din interpretarea dispozițiilor art. 416 Cod Proc.Civ., rezultă că atunci când suspendarea judecării se datorează lipsei de stăruință a părților în judecată, cursul perimării nu este suspendat. Or, în cauză, după adoptarea măsurii suspendării, pricina a rămas în nelucrare din culpa părților, care deși aveau obligația de a formula cerere de reluare a judecății, cu indicarea moștenitorilor părții decedate, în condițiile stabilite de art. 415 pct. 2 din Codul de procedură civilă, nu au înțeles să îndeplinească în cauză acte de procedură, în vederea continuării procesului, astfel încât în cauza de față termenul de perimare a început să curgă la data de 16.10.2014.
Prin urmare, fiind aplicabile dispozițiile art. 416 alin. 1 și 2 Cod Proc.Civ., cum între data de 16.10.2014 și până la data redeschiderii din oficiu a judecății, părțile nu au îndeplinit nici un act de procedură care să întrerupă cursul perimării, se constată că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni .
Întrucât perimarea este o sancțiune procedurală pentru lipsa de stăruință a părților în judecată, care operează de drept la împlinirea termenului de 6 luni de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, sancțiune care nu poate fi înlăturată prin nici un alt act de procedură îndeplinit după împlinirea termenului perimării și având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, timp în care nici una din părțile din proces nu a solicitat repunerea pe rol a apelului respectiv că, în această perioadă, nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Curtea, în temeiul art.416 și următoarele Cod procedură civilă, va constata perimat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat apelul declarat de apelanții reclamanți D. L. V. R., S. C. V. și H. V., precum și de apelantul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1991/12.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 12.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. D. M. I.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
2 ex/20.11.2015
--------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – S.E.P.
| ← Anulare act. Decizia nr. 432/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Strămutare. Sentința nr. 20/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
