Pretenţii. Decizia nr. 1014/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1014/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 1014/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI P. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1014
Ședința publică de la 5.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * *
M. Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror A. O..
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul pârât S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1075 din 01.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. V. și cu intimatul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE .
Cauza are ca obiect – pretenții, despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata reclamantă A. V., personal și asistată de avocatul N. Rose-M., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 05.10.2015, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul intimatei reclamante A. V., arată că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimatei reclamante A. V. depune la dosar concluzii scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Menționează că în ceea ce privește excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, excepție susținută de recurentul pârât prin motivele de recurs, instanța de fond, a apreciat în mod legal că măsura ce a făcut obiectul analizei instanței nu avea de drept caracter politic, nefiind enumerat art.1 și 3 din Legea nr.221/2009 și nefiind dispuse prin legea specială de constatare prevăzută prin art.4 din aceeași lege. În concluzie, apreciază că nu se justifică invocarea acestei excepții și solicită a fi respinsă.
Măsura arestării și reținerii bunicului reclamantei de către organele Securității Române a avut un caracter politic iar, instanța, a constatat, în mod corect acest caracter al măsurii politice. Constatarea caracterului politic al unei condamnări este suficient și pentru justificarea demersului judiciar pornit de reclamantă fără a prezenta relevanță, faptul că ar avea posibilitatea să obțină despăgubiri sau alte beneficii materiale în temeiul Legii nr.221/2009 sau a altor acte normative, pentru care măsura administrativă cu caracter politic reprezintă ipoteza normativă în aceste situații .
De asemenea, în acțiunea formulată s-a invocat și s-a reținut de către instanță și regula cu valoare de principiu a liberului acces la justiție, potrivit art.21 din Constituție, iar refuzul examinării unei cereri are caracter de excepție, ceea ce reprezintă că nu posibilitatea analizării de către instanță a unui drept invocat, ci cea a respingerii acestei verificări trebuie să fie prevăzută expres. Având în vedere, faptul că, instanța de judecată a concluzionat că măsura arestului a fost dispusă în temeiul dispozițiilor art.4 alin.2 raportat la art.3, art.1 alin.3 și art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, fiind vorba de o măsură a arestării și reținerii bunicului reclamantei.
La interpelarea instanței, de a preciza dacă a existat un act administrativ care a justificat măsura condamnării, recurenta reclamantă învederează că bunicul său a fost arestat pur și simplu, fiind o măsură abuzivă.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală.
Menționează că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea caracterului politic al măsurii arestării fără mandat din data de 15.08.1949 până la data de 06.10.1949, ca făcând parte din problema PNT, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 97 din dosarul de fond. Prin urmare, situația se circumscrie art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009 și nu art.3 din lege, astfel încât este necesară constatarea caracterului politic prin hotărâre judecătorească, măsura nemaiavând caracter politic de drept prin lege.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V a la data de 22.06.2012 reclamanta A. V., în contradictoriu cu pârâții S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE ȘI M. FINANȚELOR PUBLICE, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se constate caracterul politic al măsurilor abuzive cu privire la arestarea și reținerea bunicului său, constatarea caracterului politic al măsurilor abuzive cu privire la confiscarea tuturor bunurilor sale, începând cu anul 1946, obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, precum și la despăgubiri morale în cuantum de 2500 euro.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că bunicul său a fost arestat și reținut în diverse perioade de timp, fiindu-i confiscate toate bunurile, suferind traume fizice și psihice pe tot parcursul vieții.
În drept, au fost invocate disp. Lg. nr. 221/2009, art. 15, 16, 20, 21 din Constituție, art. 6 CEDO, art. 7 DUDO, Protocolul 1,CADLFO, precum și alte dispoziții legale incidente.
La data de 20.03.2014 au fost depuse la dosar precizări ale cererii de chemare în judecată, privind determinarea cadrului procesual pasiv, menționându-se că reclamanta înțelege să se judece în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și privind despăgubirile materiale, reprezentate de suma de 197 lei pe care bunicul său o avea asupra sa la data arestării asupra sa și care nu i-a fost restituită la punerea în libertate.
În susținerea cererii, reclamanta a atașat, în copii conforme cu originalul, o . înscrisuri.
Sub aspectul probatoriului, tribunalul a încuviințat reclamantei administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.1075/01.10.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. V.; a constatat caracterul politic al reținerii/arestării numitului A. D. și a respins capetele de cerere vizând despăgubirile materiale și daunele morale, ca neîntemeiate.
P. a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, potrivit art. 3 din Legea nr.221/2009, „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securității, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;
c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;
d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
e) Deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
f) Ordinul nr.838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.”
Potrivit art. 4 alin. 2 din aceeași lege, „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.”
Dispozițiile art. 1 alin. 3 ale legii sus-menționate sunt astfel enunțate: „Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.”
De asemenea, în temeiul art. 5, alin. 1 lit. a) din lege, „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la” plata de despăgubiri pentru prejudiciile morale suferite prin condamnare.
Aplicând aceste dispoziții la cauza de față, Tribunalul a reținut că situația de fapt indicată de reclamantă, în calitate de nepoată a numitului A. D., potrivit actelor de stare civilă atașate dosarului de la fila 65 la 70, se încadrează în condițiile prevăzute de lege, pentru a se constata caracterul politic al măsurilor luate față de acesta, respectiv reținerea și arestarea (înscrisuri privind măsurile luate față de bunicul reclamantei depuse în ședința publică de la data de 03.09.2014). Aceste argumente au fost, de altfel, reținute și în Decizia nr. 15/12.11.2012 pronunțată în interesul legii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cât privește cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat prin luarea acestor măsuri față de bunicul său, aceasta este neîntemeiată, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010.
În conformitate cu disp. art. 147 alin. 4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar, de la data publicării, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Având în vedere că în intervalul de timp prevăzut de Constituția României, Parlamentul nu a pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii supreme, tribunalul a constatat că art.5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce reprezintă temeiul de drept al prezentei acțiuni, și-a încetat efectele juridice.
Independent de justețea soluției pronunțate de Curtea Constituțională, tribunalul este obligat să respecte deciziile acesteia, cu atât mai mult cu cât în cazul constatării neconstituționalității unor norme juridice, se consideră că dezacordul cu legea supremă a existat încă de la data adoptării acesteia, afectându-i ca atare valabilitatea, chiar dacă efectele deciziei Curții Constituționale vizează numai perioada ulterioară publicării acesteia în Monitorul Oficial.
În ceea ce privește capătul de cerere vizând acordarea daunelor materiale, reprezentate de contravaloarea bunurilor mobile confiscate, tribunalul a apreciat că acesta nu este fondat, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial în data de 29.04.2013 a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6/15 aprilie 2013, pronunțată în recurs în interesul legii cu privire la interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. b. (1) lit. b din Legea nr.221/2009, cu efect obligatoriu pentru instanțele judecătorești în soluționarea cauzelor.
Astfel, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările si completările ulterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, si Legea nr.247/2005, cu modificările si completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
P. toate considerentele anterior expuse, tribunalul a admis în parte cererea, a constatat caracterul politic al măsurii administrative constând în reținerea/arestarea numitului A. D., respingând capetele de cerere vizând daunele materiale și morale, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, apreciind că hotărârea este nelegală și netemeinică, potrivit art.304 pct.9 C.proc.civ.
În acest sens, se invocă excepția lipsei de interes a acțiunii, motivat de dispozițiile art.3 din Legea nr.221/2009, susținându-se că atâta timp cât printr-o lege s-a statuat că anumite măsuri administrative având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative prevăzute la art.3 din Legea nr.221/2009, au caracter politic, instanța nu mai poate să constate altceva decât ceea ce prevede legea.
Reclamanta nu a justificat interesul în vederea promovării unui astfel de capăt de cerere,deoarece Legea nr.221/2009 arată în mod clar care măsuri au caracter politic.
Intimata reclamantă a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge recursul ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constatate caracterul politic al măsurilor abuzive cu privire la arestarea și reținerea bunicului său, A. D..
Bunicul reclamantei, A. D., a fost arestat de organele securității – Direcțiunea Securității Capitalei în noaptea de 15/16.08.1949, pe motiv că face parte din P.N.Ț. M.. Acesta a fost pus în libertate abia la data de 6.10.1949, fără să fi existat o judecată penală, o urmărire penală sau vreo altă procedură prevăzută de lege.
Această situație de fapt a fost dovedită de reclamantă cu dosarul pe care A. D. îl are la Arhiva securității, documente aflate la dosarul cauzei de fond la filele 53-83.
Având în vedere această împrejurare, în cauză sunt incidente dispoz.art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009, potrivit cărora persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3, pot solicita instanței să se constate caracterul politic al acestora.
Prin urmare, întrucât măsura arestării nu se înscrie în niciuna din ipotezele prevăzute la art.3 din Legea nr.221/2009, reclamanta are interes în promovarea acțiunii, conform art.4 alin.2, pentru a se constata că perioada în care bunicul său, A. D., a fost privat de libertate, a fost o măsură cu caracter politic.
Astfel fiind, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1075 din 01.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. V. și cu intimatul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE.
Obligă recurentul la 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta-intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. D.
GREFIER
L. C.
Red.D.A.B
Tehnored.B.I.
2 ex/21.10.2015
----------------------------------------------
T.B-Secția a V-a – M.S.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 962/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 921/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
