Validare poprire. Decizia nr. 962/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 962/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 962/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.962 R
Ședința publică de la 07 octombrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. R. T.
JUDECATOR - M. S. C.
JUDECĂTOR - M. D. O.
GREFIER - G. C. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul terț poprit Bank Post SA împotriva deciziei civile nr.1320A din 16.04.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata creditoare S. I. E. și intimata debitoare Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Cererea de chemare în judecată are ca obiect: „validare poprire”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul terț poprit Bank Post SA, reprezentat de avocat M. R. D., cu împuternicirea avocațială, . nr._/2015, lipsind intimata creditoare S. I. E. și intimata debitoare Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei de timbru.
Apărătorul recurentului terț poprit Bank Post SA arată că taxa de timbru a fost depusă împreună cu cererea de recurs. Depune practică judiciară.
Curtea constată că, deși rezoluția președintelui de complet, de la data înregistrării dosarului pe rolul Curții de Apel București Secția a IV-a Civilă, s-a referit la taxa de timbru datorată de recurentul terț poprit Bank Post SA pe cererea sa de recurs, din actele dosarului rezultă că la dosarul cauzei, la fila 23, se găsește ordinul de plată nr.1882 din 10.06.2015, prin care se face dovada achitării unei taxe judiciară de timbru, în cuantum de 100 lei, partea datorând pe cererea de recurs de față taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, împrejurare față de care anulează ordinul de plată pentru suma de 4 lei.
Apărătorul recurentului terț poprit Bank Post SA arată că în cererea de recurs redactată de consilierii recurentului s-a strecurat o eroare materială și modifică cererea de recurs, în sensul solicitării admiterii cererii de recurs, modificării în parte a deciziei recurate și menținerii sentinței pronunțate pe fondul cauzei ca fiind temeinică și legală, față de împrejurarea că prin cererea de recurs formulată inițial s-a solicitat modificarea în totalitate și s-a menționat în mod greșit sentință în loc de decizie.
Curtea ia act de modificările formulate la acest termen de judecată de apărătorul recurentului terț poprit Bank Post SA.
Apărătorul recurentului terț poprit Bank Post SA arată că nu are cereri prealabile.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Apărătorul recurentului terț poprit Bank Post SA solicită admiterea prezentei cereri de recurs, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul menținerii sentinței pronunțate pe fondul cauzei ca fiind temeinică și legală. Solicită ca instanța să aibă în vedere faptul că instanța de apel a pronunțat decizia cu aplicarea greșită și interpretarea greșită a legii, faptul că în mod greșit a reținut că, având în vedere că s-a emis o decizie în favoarea creditoarei, de către Tribunalul Dâmbovița, prin care a obligat ANOFM-ul la plata unor sume de bani decurgând din drepturi salariale, instanța de apel a interpretat că nu sunt aplicabile, în speță, dispozițiile Ordonanței 22/2002 alin.1 și 2, în sensul că, chiar dacă se precizează în mod clar faptul că creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate, potrivit bugetului aprobat, pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, având în vedere originea, respectiv drepturile salariale, și nu decizia, titlul executoriu, instanța de apel a considerat că această sumă poate fi poprită, sens în care s-a solicitat validarea poprii, Bank Post fiind terț poprit. În acest sens precizează că acesta a fost un cont cu afectațiune specială, lucru ignorat de către instanța de apel, dar în mod corect reținut de către instanța de fond și mai mult decât atât tot în temeiul Ordonanței nr,.22/2002, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond și cum în mod greșit a ignorat instanța de apel, nu pot fi supuse executării decât conturile având această destinație în conturile instituțiilor publice, contul deschis de ANOFM cu Bank Post, era un cont cu afectațiune specială, astfel cum a rezultat și pe fondul cauzei, lucru ignorat de instanța de apel. Conform extraselor de cont nu a fost vorba decât de circularea unor sume de bani afectate cheltuielilor de personal, Chiar dacă creditoarea a avut niște drepturi de natură salarială, astfel cum s-a constatat prin decizia Tribunalului Dâmbovița, care reprezintă titlul executoriu. Având în vedere faptul că era vorba de o procedură de executare, sumele executate nu putea fi poprite decât din conturile având această afectațiune, conturile deschise de către instituția de stat ANOFM. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5447/05.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Sector 2 București a respins excepția inadmisibilității și excepția prematurității și a respins cererea de validare a popririi formulată de creditoarea S. I. E. în contradictoriu cu debitorul Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și terțul poprit B. SA .
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, pe fond, că la data de 6 septembrie 2012 Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea formulată de creditoarea S. I. E. în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, aceasta fiind obligată la plata sumei de 294.500 lei, reprezentând salarii restante brute pentru perioada 2.11.2009 – 31.05.2012, cu cheltuieli de judecată. Sentința civilă nr. 1749/6 septembrie 2012 a rămas irevocabilă prin respingerea căilor de atac.
În temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1749/6 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul_, creditorul a solicitat executarea silită împotriva debitorului Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, formându-se dosarul de executare nr. 27/2013 al B. S. S..
În cadrul acestui dosar de executare, executorul judecătoresc a emis adresă de înființare a popririi asupra sumelor datorate de terțul poprit S.C. B. S.A. până la concurența sumei totale de 428.462,42 lei, adresa fiind comunicată la data de 7 iunie 2013. Terțul poprit a comunicat executorului, prin adresa nr. 517B/_/5.06.2013, faptul că debitorul figurează cu un cont destinat exclusiv efectuării plăților drepturilor salariale.
Astfel, între B. și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă s-a încheiat Convenția nr. 585/2281/3.09.2009 având ca obiect plata salariilor prin intermediul conturilor curente destinate plății salariilor denumite conturi de salariu.
În cererea ce formează obiectul cauzei de față creditorul a solicitat validarea popririi înființate asupra conturilor debitorului deschise la terțul poprit.
Potrivit art. 452 C.pr.civ., „Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. Nu sunt supuse executării silite prin poprire: (…) c) sumele necesare plății drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6 luni de la data înființării popririi”.
În cazul instituțiilor publice, cum este cazul debitorului Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, aceste prevederi se coroborează cu prevederile O.G. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Art. 1 alin. 2 din O.G. 22/2002 prevede: „Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate”.
Prin urmare, instanța a constatat că acoperirea creanței creditorului nu se poate realiza prin executarea conturilor debitorului deschise la terțul poprit S.C. B. S.A., atâta timp cât, astfel cum rezultă din adresele depuse la dosar, conturile în cauză sunt destinate exclusiv efectuării plăților drepturilor salariale, iar art. 1 alin. 2 din O.G. 22/2002 interzice executarea acestora.
Împrejurarea că terțul poprit a invocat în adresele inițiale termenul de 6 luni reglementat de art. 452 alin. 2 lit. c C.pr.civ. este irelevantă, atâta timp cât nu se naște în sarcina terțului poprit obligația de a indisponibiliza și vira suma poprită cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. 2 din O.G. 22/2002.
De asemenea, se mai reține de către instanța de fond că, în cauză nu s-a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei invocate de terțul poprit, respectiv a faptului că nu ar fi vorba despre conturi destinate exclusiv efectuării plăților drepturilor salariale.
Excluderea punctuală a cheltuielilor prevăzute de art.1 alin. 2 din O.G. 22/2002 urmărește un interes public, legitim, având în vedere că aceste cheltuieli sunt necesare desfășurării activității de interes public pe care o derulează instituția debitoare.
În favoarea debitoarei nu se instituie o imposibilitate perenă de executare, o imunitate de executare, astfel cum pretinde reclamanta, câtă vreme numai anumite categorii de fonduri nu pot fi executate, celelalte elemente ale patrimoniului putând fi supuse executării silite în condițiile legii.
De altfel, creditoarea a formulat adrese de înființare a popririi către alți terți popriți, fiind înregistrată de terțul poprit - Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București - între creditorii cărora urmează să li se acopere creanța în ordinea primirii adreselor de înființare a popririi.
Dreptul fundamental la salariu al reclamantei nu poate fi opus dreptului la încasarea salariului curent prin intermediul terțului poprit al celorlalți salariați ai debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-creditoare S. I.-E..
În motivarea apelului, creditoarea a arătat că, deși retine disp. art. 452 alin. 2 lit. c) Cod. Proc. Civ. 1865, care instituie interdicția executării silite prin poprire a "sumelor necesare plătii drepturilor salariate, dar nu mai mult de 6 luni de la data înființării popririi" instanța a dat prevalenta exclusiv disp. art 1 din OUG 22/2002, neanalizand in nici un fel apărările reclamantei in acest sens.
Sentința de fond omite faptul ca creanța are ca obiect chiar drepturi salariale - adică tocmai salariul de baza pentru toata perioada noiembrie 2009 - mai 2012.
A fost eludata jurisprudența CEDO, care a reținut că statul si instituțiile sale în calitate de debitori, nu pot invoca lipsa fondurilor, ca motiv pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești prin care s-au stabilit creanțe împotriva lor (Katsyuk contra Ucrainei; P. contra Moldovei; Shmalko contra Ucrainei; AMAT-G LTD și Mebaghishvili contra Georgiei).
Instanța a eludat solicitarea de a se constata ca există contradicție între prevederile OUG 22/2002, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată, si dispozițiile OUG nr. 92/2012, și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și ale art. 1 din Protocolul nr. 1, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituția României, si ,pe cale de consecința, sa dea prevalentă dispozițiilor convenționale în soluționarea litigiului de validare a popririi cu care instanța fost investita
Ideea ca ceilalți salariați ai ANOFM au dreptul sa isi încaseze lunar si prioritar salariul, si ca ar fi prejudiciați prin plata salariului din titlul executoriu al apelantei daca s-ar admite validarea popririi, este o aserțiune cu privire la care instanța s-a antepronuntat chiar si in cursul dezbaterilor la fond.
Arată apelanta că nu se poate deplasa culpa angajatorului ANOFM care nu a plătit salariul creditoarei la timp, pe planul dreptului incontestabil la salariu al celorlalți salariați ai debitoarei.
Obligația angajatorului este de a asigura prioritar plata salariului tuturor angajaților.
Creditoarea este îndreptățită sa isi primească salariul in egala măsura cu ceilalți angajați ai instituției publice si sa nu fie discriminata in continuare arbitrar si nejustificat, neputandu-se invoca o eșalonare a plații salariului in condițiile in care salariul constituie unul dintre elementele definitorii ale contractului de munca
Potrivit legii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor, mai ales in cazul instituțiilor publice.
Deci, creanța având ca obiect salarii trebuie sa beneficieze de aceeași prioritate in executare.
Potrivit Codului Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Insa in toata perioada noiembrie 2009 - mai 2012, si pana in prezent, creditoarea S. I. a fost lipsita in totalitate de salariu.
Dreptul fundamental la salariu este consacrat si garantat prin art. 41 din Constituție, ca un corolar al dreptului la munca, respectiv dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioada in care munca a fost prestata (Lelas c. Croației din 20 mai 2010, par. 58).
Chiar si prin adresele emise de Ministerul Finanțelor si de Ministerul Justiției depuse la dosarul cauzei, la solicitarea expresa de clarificări făcuta chiar de către debitoarea ANOFM, s-a învederat debitoarei ANOFM modalitatea corecta de punere in aplicare a hotărârilor judecătorești, in raport de prevederile OUG nr. 71/2009, fapt confirmat si de jurisprudenta constanta a instanțelor judecătorești de respingere a contestațiilor la executare si de admitere a cererilor de validare a popririi in ipotezele similare prezentei cauze.
Terțului poprit B. i s-a pus in vedere, in raport de dispozițiile art. 456 Cod proc. civ., sa consemneze intreaga suma de bani in contul executorului judecătoresc investit cu instrumentarea executării silite, si sa instiinteze Biroul Executorului Judecătoresc S. Scaesteanu din București cu privire la îndeplinirea obligațiilor ce ii revin in calitate de terț poprit, insa acesta nu si-a indeplinit obligațiile si nu s-a conformat in termenele legale.
Refuzul neîntemeiat de executare a obligației de plata a obligat creditoarea la promovarea cererii de validare a popririi.
Debitoarea ANOFM a refuzat constant sa aducă la indeplinire o hotărâre judecătoreasca irevocabila privind plata salariului de baza pentru perioada noiembrie 2009 - mai 2012(deci lipsind creditoarea de salariul de baza timp de aproape 5 ani), astfel cum rezulta din înscrisurile de la dosarul cauzei, deși hotărârea de la fond a Tribunalului Dambovita este executorie de drept inca din data de 06.09.2012.
Titlul executoriu in Dosarul de executare nr. 27/2013 este reprezentat de o hotărâre judecătoreasca, aflata in puterea lucrului judecat, iar in cadrul procedurii de validare a popririi nu pot fi formulate de către debitor si terțul poprit apărări ce privesc fondul cauzei.
Singurul motiv de care se prevalează ANOFM si terțul poprit l-ar reprezenta împrejurarea ca titlul executoriu ar trebui executat in conformitate cu disp. OUG nr. 92/2012 (preluând termenele privind executarea eșalonată pe o perioada de 5 ani prevăzuta prin OUG nr. 71/2009) si disp. OUG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor bugetare.
In realitate, in baza acestor acte normative, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești se poate face eșalonat D. in situația in care cererea de executare silita are ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariata, stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, ceea ce nu este cazul in speța.
Plata eșalonată a unor "drepturi de natura salariala" (drepturi care se adaugă la salariul de baza al angajaților din sistemul bugetar care se prevalează de hotărâri judecătorești irevocabile in acest sens, respectiv sporuri, prime, indemnizații, alte drepturi suplimentare) nu vizează insa si salariul de baza lunar efectiv datorat angajaților.
Prin titlurile executorii anexate cererii de executare silita formulata de către creditoarea S. I., instanțele au dispus obligarea la plata integrala a salariului lunar pe care ANOFM trebuia sa ii achite subsemnatei.
In cauza nu se aplica dispozițiile privind eșalonarea sumelor din actele normative de care se prevalează debitoarea, după cum nu pot fi reținute in cauza considerentele din Decizia CEDO cu privire cauza D. D. D. si alții împotriva României, care se refera in mod clar la sporuri salariate, suplimentare.
Intenția legiuitorului nu a fost in nici un caz aceea a lipsirii angajaților bugetari, care au obținut hotărâri judecătorești favorabile, de salariul de baza efectiv pentru o anumita perioada de timp, situație care i-ar pune in imposibilitatea asigurării traiului zilnic personal si familial, salariul de baza lunar - remunerația lunara pentru munca efectiv prestata fiind singurul mijloc de subzistenta in cazul creditoarei S. I. E..
Dimpotrivă, s-a urmărit eșalonarea in timp doar a unor drepturi de natura salarială suplimentare, care se adaugă la salariu, sporuri, prime, indemnizații, alte drepturi suplimentare.
In condițiile in care creditoarea S. I. E. deține un titlu executoriu împotriva debitorului ANOFM, rezulta ca are un „bun", în sensul Convenției, astfel încât măsurile instituite prin art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată contravin dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudenței constante a Curții Europene, deoarece se dispune amânarea în mod repetat a termenelor de plată a creanțelor stabilite prin titluri executorii, precum și suspendarea executării începute de creditor, până la împlinirea termenului de plata.
Prin neexecutarea integrala si întocmai a creanței stabilite irevocabil pe cale judiciară, se aduce atingere grava dreptului creditorului la un proces echitabil, recunoscut prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care, conform jurisprudenței Curții de la Strasbourg, cuprinde și executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (Ș. contra României, Immobiliare Saffi împotriva Italiei).
Intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că potrivit dispozițiilor exprese ale art.14 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare, incepand cu data intrării in vigoare a acestei ordonanțe, plata neefectuata a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești reprezentând drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii in perioada 01.01._12, se va realiza in aceleași condiții cu cele prevăzute de Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobata cu modificări prin Legea nr.230/2011, ale cărei dispoziții se aplica in mod corespunzător.
Dispozițiile exprese ale art.14 alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.17/2012, prevăd ca plata sumelor prevăzute la alin.(1) se va efectua din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal".
In conformitate cu dispozițiile imperative ale art.1 alin.(2) din ordonanța de urgenta invocata, in cursul termenului prevăzut la alin.(1) al articolului invocat, orice procedura de executare silita se suspenda de drept.
Precizează instanței ca, potrivit dispozițiilor exprese ale art.55 alin.(1) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile in bani si/sau in natura obținute de o persoana fizica ce desfășoară o activitate in baza unui contract individual de munca sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se refera, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acorda, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitatea temporara de munca.
Prin decizia civilă nr. 1320A/16.04.2015 Tribunalul București Secția a III-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-creditoare S. I.-E. formulat în contradictoriu cu intimata-debitoare AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ și cu intimata-terț poprit B. S.A., a schimbat în parte sentința civilă nr. 5447/05.05.2014, în sensul că a admis cererea și a validat poprirea până la concurența sumei de 428.462,42 lei; a obligat terțul poprit să plătească creditoarei suma de 428.462, 42 lei; a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 1749/6 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr.4204/12.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești secția I civilă intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ a fost obligată la plata către apelanta S. I.-E. a sumei de 294.500 lei reprezentând salarii brute restante pe perioada 2.11._12 ,sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație de la scadență până la plata efectivă .
Din considerentele sentinței ce reprezintă titlul executoriu rezultă că apelantei nu i s-a plătit salariul conform contractului individual de muncă încheiat cu intimata începând cu data de 2.11.2009.
La data de 12.09.2012 apelanta reclamantă a solicitat conducerii intimatei executarea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu ,însă aceasta nu s-a realizat, astfel că la data de 14.02.2013 a formulat cerere de executare silită la B. S. S.. Încuviințarea executării silite s-a realizat la data de 28.02.2013 prin încheierea Judecătoriei sectorului 4 București, la data de 25.03.2013 la Judecătoria sectorului 2 București și la data de 22.03.2013 la Judecătoria sectorului 3 București.
La data de 19.04.2013 s-a emis somație către intimata debitoare.
Potrivit procesului verbal din data de 27.05.2013 întocmit de executorul judecătoresc cu privire la stabilirea debitului și cheltuielilor de executare apelanta are de încasat o creanță de 428.462,42 lei reprezentând salariul net,impozitul,contribuțiile sociale și cheltuielile de executare.
La data de 27.05.2013 s-a emis o somație debitoarei privind plata acestei sume.
La data de 31.05.2013 s-a înființat poprirea aducându-se la cunoștința debitoarei despre aceasta.
Terțul poprit B. a comunicat executorului la data de 5.06.2013 că poprirea se referă la un cont destinat plății salariilor.
În cauză tribunalul a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.22/2002 întrucât art.1 alin 2 din acest act normativ se referă la faptul că nu se pot achita creanțele stabilite conform titlurilor executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice din sumele destinate acoperii cheltuielilor de personal, însă așa cum rezultă din titlul executoriu drepturile apelantei creditoare sunt rezultate din neplata de către intimata debitoarei a salariului de bază către apelantă. Prin urmare,sumele datorate sunt cheltuieli de personal.
Tribunalul constată că nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.71/2009 întrucât se referă la drepturi de natură salarială ,iar nu la salariu, așa cum este titlul executoriu în baza căruia apelanta reclamantă a solicitat validarea popririi. Intenția legiuitorului nu a fost aceea de a lipsi angajații de salariul la care au dreptul conform muncii depuse ,ci doar de a eșalona plata unor drepturi suplimentare adăugate la salariul de bază.
În acest caz intimata debitoare nu beneficiază de un termen de plată și de eșalonare a debitelor așa cum aceasta susține.
De altfel, tribunalul a constatat că intimata a formulat contestație la executare împotriva somației din data de 19.04.2013 întocmită de executorul judecătoresc prin care a invocat aplicarea dispozițiilor OUG nr.71/2009, prin sentința civilă nr.963/11.02.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București stabilindu-se că acest act normativ nu este aplicabil.
Dreptul la salariu este prevăzut atât de Codul Muncii,dar și de art.41 din Constituția României, astfel că amânarea plății creanței constatate prin titlul executoriu reprezintă, în realitate, o lipsire a apelantei creditoare de salariu pentru care a efectuat o muncă în baza contractului de muncă.
În consecință, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.452 Cod procedură civilă în sensul că sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
Împotriva deciziei civile nr. 1320A/28.11.2015 declarat recurs recurenta terț poprit Bank Post SA., în motivarea căruia a susținut următoarele critici de nelegalitate:
La data de 03.06.2013, B. S. Scaesteanu a comunicat recurentei B. SA adresa de înființare a popririi emisă la data de 31.05.201 în dosarul de executare nr. 27/2013 asupra conturilor debitoarei ANOFM, până la concurența sumei de 428 462,42 lei.
La data de 05.06.2013, recurenta a transmis B. S. Caesteanu adresa de răspuns nr. 517B/_/05,06.2013, prin care aceasta a informat executorul judecătoresc ca în baza de date a acesteia debitorul figurează cu un cont destinat exclusiv efectuării plații drepturilor salariale, debitorul neavând conturi curente.
Recurenta a solicitat să se constate că de la data înființării popririi, aceasta în calitate de terț poprit nu a avut temei legal pentru indisponibilizarea sumelor de bani existente în cont sau pentru consemnarea acestora la dispoziția organului de executare, întrucât, în ceea ce privește contul destinat exclusiv plaților drepturilor salariale, sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 2 din OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, potrivit cărora: "Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor si autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate" și dispozițiile art. 1 alin.1 din OG 22/2002, potrivit cărora: "Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor si autorităților publice se achita din sumele aprobate cu aceasta destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plata respectiva".
Față de textele legale mai sus menționate, recurenta consideră că decizia instanței de apel privind validarea popririi nu este legală.
Recurenta a arătat că aceste conturi deschise de către debitoarea Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Munca la B. SA sunt cu afectațiune specială conferită de lege. Așadar, în cazul în care recurenta ar fi procedat la indisponibilizarea sau consemnarea sumelor de bani aflate în conturile deschise de intimata - debitoare Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Munca cu destinația exclusiva a efectuării plații drepturilor salariate, recurenta ar fi încălcat dispozițiile legale care constituie cadrul legal al procedurii de executare silita prin poprire.
Mai mult decât atât, nu se poate reține în cauza motivarea instanței de apel, în sensul în care "nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr. 22/2002 întrucât art. 1 alin. 2 din acest act normativ se refera la faptul că nu se pot achita creanțele stabilite conform titlurilor executorii in sarcina instituțiilor și autorităților publice din sumele destinate acoperirii cheltuielilor de personal, însă așa cum rezultă din titlul executoriu drepturile apelantei creditoare sunt rezultate din neplata de către intimate debitoare a salariului de bază către apelanta. Prin urmare, sumele datorate sunt cheltuieli de personal", întrucât din coroborarea acestor dispoziții legale, rezultă existența unei interdicții legale pentru orice terț poprit de a proceda la indisponibilizarea sumelor destinate cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, achitarea creanțelor putând fi realizată exclusiv din sumele aprobate cu această destinație expresă (de achitare a titlurilor executorii) prin bugetele debitorilor.
Recurenta subliniază că orice altă conduită, inclusiv cea prevăzută de art. 456 C.proc.civ, invocat în mod abuziv de către intimată, ar fi condus la încălcarea de către Bancă a propriilor obligații legale referitoare la măsurile ce pot fi dispuse cu privire la conturile existente pentru organizarea și desfășurarea propriei activități (cu referire specială la achitarea drepturilor salariatei).
Este dincolo de orice îndoială, astfel, că dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 22/2012 înlătură de la aplicare dreptul comun în materie de poprire, instituind o procedură specială (de excepție) în ceea ce privește creanțele față de instituțiile și autoritățile publice.
Această concluzie se impunea a fi reținută inclusiv de către instanța de apel, care, prin decizia recurată, a nesocotit prevederi legale cu influență substanțială asupra organizării funcționării instituțiilor publice, permițând executarea în condiții obișnuite, de drept comun, normale a unor sume destinate exclusiv achitării obligațiilor salariate față de persoanele integrate în muncă în sectorul public și având ca atare un regim juridic derogator special.
Or, o asemenea soluție se impune a fi cenzurată de către instanța de control judiciar prin admiterea recursului promovat de către recurentă în prezenta cauză.
De asemenea, în concordanță cu cadrul normativ existent, neluat în considerare în mod greșit de către instanță, nu se poate admite ca efectele validării popririi să se producă în privința recurentei în condițiile în care, prin demersurile întreprinse, recurenta a procedat la respectarea legii incidente.
Mai mult, aceste aspecte sunt confirmate și de dispozițiile act. 70 alin. (1) și (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice în conformitate cu care, sumele datorate creditorilor pot fi colectate printr-o procedură execuțională exclusiv din conturile cu această destinație la unitățile teritoriale ale trezoreriei statului.
Recurenta a precizat că, contul deschis de intimata-debitoare Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Munca nu este un cont tranzitoriu având caracterul unui cont curent, ci este un cont cu destinație speciala deschis în baza unei convenții, instituțiile publice având posibilitatea de a deschide astfel de conturi în temeiul prevederilor OUG nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului.
Instanța de apel nu a menționat în cuprinsul considerentelor deciziei civile nr. 1320/A/16.04.2015 care sunt obligațiile pe care recurenta le-a încălcat în calitatea sa de terț poprit, în condițiile în care din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă ca intimata-creditoare nu a indicat sumele de bani care ar fi tranzitat conturile recurentei în calitate de terț poprit și nu a produs nicio minima proba în acest sens, respectiv niciun extras de cont, ordin de plata sau orice alt instrument care să demonstreze faptul că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale.
Pe cale de consecință, recurenta solicită să se constate că instanța de apel a analizat în mod superficial dispozițiile art. 460 Cod procedură civilă, înțelegând să analizeze o cerere de validare de poprire fără să aibă în vedere condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru o astfel de acțiune. Totodată, instanța de apel a dispus admiterea cererii de validare, cu încălcarea prevederilor art. 460 alin.2 Cod de procedura civila, obligând-o pe recurentă la plata către creditoare a sumei de 428.462,42 lei, în timp ce dispozițiile legale mai sus indicate prevăd că „instanța (...) va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit sa plătească creditorului, in limita creanței, suma datorata debitorului", si nu întreaga creanța stabilita prin titlul executoriu.
Prin urmare, recurenta solicită să se constate că pentru admiterea unei cereri de validare a popririi este necesar a fi îndeplinită cel puțin una dintre condițiile de mai jos:
(i) Terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi;
(ii) Terțul poprit a eliberat debitorului poprit suma urmăribila, în loc sa o consemneze. Numai . situații se poate transforma terțul poprit în debitorul creditorului, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 460 C..
În condițiile în care pretențiile formulate nu au fost dovedite de către intimata-creditoare, decizia recurată este lipsită de fundament prin raportare la împrejurările de fapt ale cauzei, iar prima instanță a încălcat în mod vădit principiul aflării adevărului în procesul civil.
Astfel, intimata-creditoare nu a indicat în niciun moment sumele de bani care s-ar fi aflat în contul recurentei în calitate de terț poprit, în condițiile în care această probă se afla în sarcina sa și se impunea a fi făcută în temeiul art. 460 alin. (1) C.proc.civ. și din perspectiva principiului actori incumbit probatio.
De asemenea, a precizat recurenta, intimata nu a probat în niciun moment în cursul litigiului modul concret în care recurenta nu a îndeplinit obligațiile legale ce i-ar fi incumbat în calitate de terț poprit.
Astfel, având în vedere aspectele mai sus prezentate, recurenta solicită să se constate că B. - în calitate de terț poprit și-a îndeplinit în totalitate obligațiile ce îi revin în această calitate, obligații stabilite de dispozițiile imperative procedurale civile, iar în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 456 Cod de procedura civila, sens în care recurenta solicită să se constate că soluția pronunțata de instanța de apel are un caracter vădit nelegal.
În consecință, recurenta consideră că în mod nelegal, cu aplicarea greșita a legii, instanța de apel a dispus validarea popririi împotriva sa, sens în care, solicită admiterea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 1320A/16.04.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civila, în dosarul nr._, cu consecința modificării acestei decizii, în sensul respingerii menținerii hotărârii primei instanțe de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prioritar, este de menționat faptul că legea de procedură aplicabilă în cauză este vechiul Cod de procedură civilă - 1865, întrucât data începerii executării silite în dosarul de executare nr. 27/2013 al B. S. S. (14.02.2013) este anterioară intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin 1 din Legea nr. 76/2012.
În al doilea rând, Curtea constată că intimata-debitoare Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă nu a formulat recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, consecința fiind aceea că a intrat sub puterea lucrului judecat îndeplinirea primului raport juridic necesar pentru existența oricărei popriri, respectiv raportul juridic dintre creditorul popritor și debitorul poprit.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 452 C.pr.civ. „Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente”, iar potrivit dispozițiilor art. 460 alin. 2 C.pr.civ. instanța va da o hotărâre de validare a popririi „dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului”.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, ce reprezintă temeiul juridic al investirii instanței în cauza de față, rezultă că instanța investită cu soluționarea unei cereri de validare a popririi înființate de executorul judecătoresc verifică existența celor două raporturi juridice necesare pentru existența oricărei popriri, respectiv raportul juridic dintre creditorul popritor și debitorul poprit, precum și raportul juridic obligațional dintre debitorul poprit și terțul poprit, pe baza și ca efect al validării popririi de către instanță urmând să ia naștere și cel de-al treilea raport juridic (dintre creditorul urmăritor și terțul poprit).
Din punctul de vedere al primului raport juridic - dintre creditor și debitorul poprit - din faptul că debitorul nu a formulat recurs rezultă că nu mai pot fi repuse în discuție apărările ce țin de fondul raportului juridic de creanță dintre aceștia.
Din punctul de vedere al celui de-al doilea raport juridic ce este analizat de instanța de validare - dintre debitor și terțul poprit, în procedura de validare a popririi, terțul poprit poate invoca doar aspecte legate de raportul juridic obligațional dintre acesta și debitor (creditorul terțului poprit), codul de procedură civilă prevăzând că între persoana chemată în judecată în calitate de terț poprit și debitorul urmărit silit trebuie să existe un raport juridic generator al unei creanțe exigibile sau care va deveni exigibilă ulterior, în temeiul unui raport juridic existent.
Prin urmare, terțul poprit nu poate invoca aspecte legate de raportul juridic dintre creditor și debitor, deoarece aceste aspecte ce țin de legalitatea actelor de executare efectuate de executorul judecătoresc pot fi examinate doar în cadrul unei contestații la executare; obiectul cererii de validare a popririi fiind limitat la analiza întrunirii condițiilor prevăzute de art. 460 C.pr.civ. pentru a se putea antrena răspunderea civilă a terțului poprit.
Această modalitate de interpretare a normelor juridice ce reglementează procedura validării de poprire a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 7/2013.
Astfel, potrivit art. 456 alin. 1 C.pr.civ., în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurilor mobile incorporale poprite, și să trimită dovada executorului.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 460 C.pr.civ., dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin în executarea popririi, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze suma de bani, creditorul poate să sesizeze instanța de executare, în vederea validării popririi.
Instanța supremă a statuat că dispozițiile art. 460 alin. 1 C.pr.civ. „reglementează validarea popririi doar ca o procedură de excepție, determinată de conduita terțului poprit, spre deosebire de vechea reglementare, care instituia regula popririi urmată de validare în toate situațiile, indiferent de conduita terțului poprit. (…) Această situație este justificată de faptul că art. 456 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 219/2005, instituie o . obligații în sarcina terțului poprit care, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, trebuie să consemneze suma de bani sau să indisponibilizeze bunurile poprite și să trimită dovada executorului sau să plătească direct creditorului suma cuvenită acestuia. În situația în care terțul poprit nu respectă obligațiile instituite prin art. 456 din Codul de procedură civilă, creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă. (…) Termenul în discuție este, deopotrivă, și un termen legal, fix și absolut, deoarece legea îl impune, iar nerespectarea lui, în lipsa unor alte dispoziții contrare, afectează eficacitatea sesizării instanței de executare prin intervenirea sancțiunii decăderii”.
Aceste statuări ale instanței supreme date în decizia asupra recursului în interesul legii vin în sprijinul concluziei că procedura de validare a popririi este o procedură judiciară distinctă de procedura contestației la executare, în cadrul căreia instanța de validare nu analizează legalitatea actelor de executare, ci verifică existența raporturilor juridice de poprire, și, în funcție de conduita terțului poprit, va pronunța o hotărâre judecătorească ce va constitui titlu executoriu împotriva terțului poprit.
Prima critică formulată de recurenta terț poprit constă în aceea că în mod greșit nu a observat tribunalul faptul că terțul poprit nu avea temei legal pentru a indisponibiliza sumele de bani existente în contul debitoarei sau pentru a le consemna la dispoziția organului de executare, față de dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din OUG nr. 22/2002.
Potrivit acestor dispoziții legale, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor si autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate, însă Curtea constată că în mod corect a observat tribunalul faptul că intimata-creditoare solicită executarea silită a unei creanțe ce rezultă din neplata de către debitoare a salariului de bază, ceea ce înseamnă că dispozițiile legale invocate de către recurenta-terț poprit permit tocmai realizarea unei astfel de creanțe, ce are natura unor cheltuieli de personal.
Obiectul cererii de chemare în judecată de față este validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 27/2013 al B. B. G..
Din această perspectivă, mai este de menționat și faptul că intimata-debitoare Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a uzat de mijlocul procedural reglementat de art. 399 C.pr.civ., formulând contestație la executare în contradictoriu cu intimata-creditoare S. I. E., invocând în fața instanței de executare dispozițiile OG nr. 2/2002 și ale OUG nr. 71/2009. Prin sentința civilă nr. 963/11.02.2014 pronunțată în dosarul nr._/4/2013 Judecătoria sectorului 4 a respins contestația la executare ca neîntemeiată. Din evidențele Ecris rezultă că această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de debitoare, prin decizia civilă nr. 4141/24.11.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă.
Din considerentele acestei hotărâri judecătorești pronunțate asupra contestației la executare formulate de debitoarea Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă cu privire la legalitatea actelor de executare efectuate în dosarul nr. 27/2013, Curtea reține că instanța de executare Judecătoria sectorului 4 București a analizat susținerile invocate de către contestatoarea debitoare Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă cu privire la motivul de nelegalitate a actelor de executare, și a constatat că suntem în prezența unui conflict între aplicarea ordonanțelor de Guvern ce prevăd eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile (creanțe ce reprezintă drepturi salariale restante) și aplicarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului însoțită de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care se soluționează în favoarea acestora din urmă, instanța fiind obligată să dea curs acestora din urmă în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României.
De altfel, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1 din OG nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 92/2011, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația respectivă, plata sumelor conform titlurilor executorii realizându-se pe măsura alocării de fonduri suplimentare cu această destinație.
Curtea constată că aceste dispoziții legale nu sunt de natură a exonera terțul poprit de obligația de plată a sumelor prevăzute în titlul executoriu, aceste dispoziții legale prevăzând, în esență, obligația debitorului de a asigura resursele bugetare necesare plății drepturilor bănești prevăzute în titlul executoriu, în vederea realizării integrale a drepturilor creditorului.
În ceea ce privește critica prin care recurenta terț poprit a arătat că, conturile deschise de către debitoarea Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Munca la B. SA sunt cu afectațiune specială, conferită de lege, deoarece au destinația exclusivă a efectuării plății drepturilor salariale, Curtea constată că tribunalul a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 452 alin. 2 lit. a) C.pr.civ., potrivit cărora „nu sunt supuse executării silite prin poprire:
a)sumele ce sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dispoziție”.
Destinația specială a contului deschis de debitoare la recurenta terț poprit nu poate fi invocată împotriva intimatei-creditoare, în condițiile în care aceasta execută silit o creanță ce derivă tocmai din neplata drepturilor salariale ale acestea.
Opoziția recurentei terț poprit la executarea de către intimata-creditoare a creanței sale derivând din neplata drepturilor salariale, pe motiv că debitoarea are deschis la bancă un cont cu afectațiunea specială de a efectua plata drepturilor salariale către ceilalți salariați ai debitoare, este discriminatorie și de natură să-i încalce creditoare dreptul la acordarea drepturilor salariale în condiții de egalitate cu ceilalți salariați ai debitoare, drepturi pentru a căror respectare a fost nevoită să cheme în judecată angajatorul în dosarul de fond, în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu în cauza de față. A accepta ca ceilalți angajatori ai debitoarei să-și primească salariul din contul cu afectațiune specială deschis la recurenta terț poprit, iar intimatei-creditoarei să i se opună această afectațiune specială a contului, ar echivala cu golirea de conținut a unei hotărâri judecătorești prin care instanțele de judecată au constatat faptul că intimata-creditoare a fost lipsită de drepturile salariale cuvenite pe perioada 2.11._12 și a crea o situație de discriminare, arbitrară și nejustificată, în defavoarea intimatei-creditoare.
Curtea va respinge critica potrivit căreia instanța de apel nu a menționat în cuprinsul considerentelor deciziei recurate care sunt obligațiile pe care recurenta le-a încălcat în calitatea sa de terț poprit, în condițiile în care obligațiile terțului poprit sunt de natură legală, fiind prevăzute de dispozițiile art. 456 și 457 C.pr.civ.
Nu este întemeiată nici critica potrivit căreia instanța de apel a dispus admiterea cererii de validare cu încălcarea prevederilor art. 460 alin.2 C.pr.civ., obligând-o pe recurentă la plata către creditoare a sumei de 428.462,42 lei, în timp ce dispozițiile legale mai sus indicate prevăd că „instanța (...) va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit sa plătească creditorului, in limita creanței, suma datorata debitorului", și nu întreaga creanță stabilita prin titlul executoriu, deoarece nu s-a invocat și nici dovedit de către recurentă faptul că s-ar fi executat o parte din creanță sau că în realitate creanța ar fi mai mică.
În virtutea dispozițiilor art. 460 alin. 4 C.pr.civ., validarea popririi produce efecte în patrimoniul terțului poprit, prin constituirea unui drept de creanță în favoarea creditorului, având ca obligație corelativă obligația terțului poprit de a achita, direct creditorului, sumele de bani datorate debitorului și pe care, culpabil, nu le-a indisponibilizat sau nu le-a eliberat debitorului poprit.
În ceea ce privește criticile referitoare la nedovedirea pretențiilor de către intimata-creditoare, Curtea constată că sunt critici de netemeinicie, astfel că nu pot fi analizate de către instanța de recurs.
Modalitatea de apreciere a probatoriului și stabilirea în baza acestuia a situației de fapt de către instanța de apel excede controlului pe care Curtea îl poate exercita în faza de recurs, potrivit dispozițiilor art. 304 alin. 1 C.pr.civ., deoarece controlul judiciar al instanței de recurs este limitat numai la motivele de nelegalitate, nu și de netemeinicie.
Începând cu modificarea Codului de procedură civilă prin OUG nr. 138/2000 (publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005), care prin art. I pct. 112 a abrogat pct. 11 al art. 304 din Codul de procedură civilă (referitor la cazul de recurs când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate), instanța de recurs nu mai are posibilitatea evaluării judiciare a modului de apreciere de către cele două instanțe de fond a probatoriilor administrate în dosar, controlul judiciar al instanței de recurs limitându-se numai la problemele de drept incidente în speță.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de către recurenta terț poprit, pe care instanța le-a analizat din perspectiva cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ.; Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul terț poprit Bank Post SA împotriva deciziei civile nr.1320A din 16.04.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata creditoare S. I. E. și intimata debitoare Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 octombrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. R. T. M. S. C. M. D. O.
GREFIER
G.-C. A.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored.C.G./2 ex./19.10.2015
Jud. apel: C. P.
L. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 991/2015. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 1014/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
