Legea 10/2001. Decizia nr. 363/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 363/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-10-2012 în dosarul nr. 363/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.363 A
Ședința publică de la 15 octombrie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul-intimat M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva încheierii din 24.10.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._/3/2005, în contradictoriu cu intimata-contestatoare P. O..
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al apelantului-intimat M. București prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar și intimata-contestatoare P. O., personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură, a unei întâmpinări formulate de intimata-contestatoare P. O., la data de 26.09.2012.
Părțile, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul apelantului-intimat solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, anularea încheierii atacate și a se constata că instanța de fond a lămurit dreptul părții adverse la cota de 1/3 din terenul în discuție astfel că nu se impunea, în raport de petitul cererii de chemare în judecată, completarea și lămurirea dispozitivului în sensul că, dimensiunea cotei de teren ce revine reclamantei este de 64 mp, respectiv 1/3 din suprafața totală de 192 mp.
Intimata-contestatoare P. O. solicită respingerea apelului ca nefondat, având în vedere că există o hotărâre definitivă și irevocabilă cu privire la terenul proprietatea sa iar instanța de fond a avut în vedere legile în vigoare la momentul pronunțării hotărârii.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea formulată la data de 24.06.2011, contestatoarea P. O. a solicitat Tribunalului București lămurirea sentinței civile nr. 285/2006 în sensul de a se preciza dimensiunea cotei de teren care a format obiectul acțiunii și evaluarea acestei cote conform expertizei topo menționată în dispozitiv.
Prin încheierea de ședință pronunțată în camera de consiliu de la data de 07.11.2011, Tribunalul București Secția a III a Civilă, a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 285/27.02.2006 pronunțată de această instanță în sensul că dimensiunea cotei de teren ce revine reclamantei este de 64 mp ( 1/3 din 192 mp), iar evaluarea cotei de teren, conform expertizei topografice întocmită de expertul P. M., este de 647 euro mp ( pentru terenul situat în București, ., sector 1).
Prin apelul formulat împotriva acestei încheieri de ședință, pârâtul M. București a susținut că instanța de fond a încălcat atât prevederile legale ce guvernează materia restituirii proprietăților dar și îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XX/2007. În consecință, față de prevederile art. 23-25 din Legea nr. 10/2001 și ale deciziei pronunțată de Î.C.C.J. în recursul în interesul legii, instanța de fond era obligată să se limiteze la analizarea fondului pretențiilor reclamantului și, constatând refuzul unității deținătoare de a soluționa notificarea, să o oblige pe aceasta la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Instanța de fond a încălcat atât atribuțiile ce-i reveneau potrivit Deciziei nr. XX/2007 dar și dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005 care prevăd că stabilirea cuantumului despăgubirilor cade în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În acord cu dispoziția art. 6 din CEDO, Legea nr. 247/2005 a scindat procedura administrativă în sensul că, în fața unității deținătoare se emite doar decizie sau dispoziție prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent iar ulterior la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se stabilește valoarea finală a despăgubirilor și se emite titlul de despăgubiri.
În speța de față, competența instanței de fond era limitată la prima etapă a procedurii administrative și anume, la a stabili dacă reclamantul își proba pretențiile și putea beneficia de anumite drepturi, fără însă a le cuantifica și a stabili o obligație de plată.
Competența de a stabili întinderea dreptului aparține Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar în cazul în care persoana îndreptățită este nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ. Procedând la cuantificarea dreptului și la stabilirea unei obligației de plată, instanța de fond s-a substituit, practic, în atribuțiile instanței de contencios administrativ încălcându-și astfel competențele funcționale.
Instanța este inconsecventă în opinii și contradictorie în motivare; dispozițiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și ale O.U.G. nr. 81/2007 sunt interpretate greșit, dispoziții față de care instanța nu putea obliga apelantul să facă altceva decât ar fi putut face conform dispozițiilor acestei legi.
Referitor la nesoluționarea în termen a notificării anterior apariției Legii nr. 247/2005, aceasta se coroborează cu pasivitatea reclamantelor.
Soluționând acțiunea pe fond, conform prevederilor obligatorii cuprinse în Decizia nr. XX/2007, instanța era obligată să aibă în vedere și dispozițiile obligatorii ale aceleiași instanțe, cuprinse în Decizia nr. 52/2007 pronunțată în recursul în interesul legii, potrivit căreia prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor /dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin legea nr. 247/2005.
Faptul că reclamanta nu este în măsură să obțină măsuri reparatorii reale și efective nu este imputabil apelantului și nu trebuie, în nici un caz, să conducă la obligarea acestuia la plata de despăgubiri bănești integrale în condițiile în care legea nu prevede această obligație în sarcina pârâtului.
Prin întâmpinarea de la 26.09.2012, intimata reclamantă a solicitat respingerea, ca nefondat, a apelului arătând că, în dispozitivul sentinței, dimensiunea cotei de teren ce i-a fost recunoscută ca proprietate este de 64 mp( ce reprezintă 1/3 din 192 mp) iar cererea de lămurire a dispozitivului acestei sentințe a fost formulată tot la solicitarea apelantului pârât pentru a putea realiza executarea sentinței civile în discuție.
Examinând cauza, prin prisma criticilor invocate în apel, având în vedere dispozițiile art. 295 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile susținute pe calea apelului pendinte sunt critici relative la fondul litigiului ce a fost soluționat prin sentința civilă a cărei lămurire s-a solicitat de către reclamantă. Or, aceste susțineri, au fost examinate, atât de tribunal, atunci când a pronunțat sentința civilă al cărei dispozitiv s-a solicitat a fi lămurit, dar și de instanțele de control judiciar, respectiv, Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă care a pronunțat decizia civilă nr. 343/8 septembrie 2006 și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 921/2007.
În concluzie, criticile enunțate mai sus sunt străine de hotărârea care face obiectul apelului, respectiv, de argumentele avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea încheierii de ședință de cameră de consiliu de la 07.11.2011.
Prin această din urmă hotărâre, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite cerințele prevăzute de dispoziția art. 281 din codul de procedură civilă și a rezolvat cererea de lămurire a dispozitivului sentinței în sensul arătat.
Reclamanta a învestit instanța de fond cu cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 285/2006 consecință a răspunsului primit de la Instituția Prefectului, în sensul că, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de către domnul P. M., reiese faptul că, în urma studierii actelor depuse precum și a recalculării prin digitalizare a suprafeței imobilului, reclamanta deține o suprafață de 64 mp ( 1/3 din 192 mp) și că se impune lămurirea sentinței în discuție cu privire la suprafața de teren ce reprezintă cota de proprietate a antecesoarei reclamantei și pentru care aceasta urmează să primească despăgubiri, cât și cu privire la modalitatea de stabilire a despăgubirilor.
În esență, prin încheierea ce face obiectul apelului de față, instanța de fond a aplicat și interpretat corect atât dispozițiile art. 281 coroborate cu cele ale art. 129 alin 6 din Codul de procedură cât și prevederile normelor speciale care guvernează procedura administrativă.
Prin urmare, pe calea apelului îndreptat împotriva încheierii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 285/2006 nu se pot repune în discuție chestiuni cu privire la fondul litigiului, care s-a finalizat cu admiterea contestației reclamantei, chestiuni care au fost, așa cum am arătat, examinate de instanțele de control judiciar( limitele analizei judecății în cadrul procedurii reglementate prin Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, deciziile pronunțate în interesul legii în materia dedusă judecății, raportul dintre plenitudinea de jurisdicție a instanței în procedura administrativă și competența instanței de contencios, etc.)
Prin urmare, în temeiul dispoziției art. 296 din Codul de procedură civilă, pentru considerentele arătate Curtea a apreciat că, în mod corect, Tribunalul a procedat la lămurirea dispozitivului sentinței amintite fiind respectate cerințele art. 4 din Legea nr. 10/2001, în interpretarea exprimată și prin normele metodologice de aplicare a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, a nefondat, apelul formulat de apelantul pârât M. București prin Primarul General cu sediul în București Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6 împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu de la 07.11.2011 pronunțată de Tribunalul București secția a III a Civilă în dosarul cu nr. 1884/2005 în contradictoriu cu intimata reclamantă P. O. domiciliată în București ., ., ., sector 2.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. B. Doinița M.
GREFIER,
L. Chriceanu
Tehnoredactat D.M
Ex. 4/30.10.2012
Tribunalul București secția a III a Civilă
Jud. C. T.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 106/2013. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1766/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
