Obligaţie de a face. Decizia nr. 1766/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1766/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-10-2012 în dosarul nr. 1766/2012
O M Â N I A
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1766 R
Ședința publică de la 15 octombrie 2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - I. P.
JUDECĂTOR - D. F. B.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă M. G., împotriva deciziei civile nr. 467A/27.04.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă G. C., având ca obiect: partaj judiciar.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 8.10.2012 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 15.10.2012.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 27.08.2007, reclamanta M. G. a chemat în judecată pe pârâta G. C. pentru constatarea deschiderii succesiunii de pe urma defunctei I. M. și să se dispună ieșirea din indiviziune a părților din proces cu privire la bunurile ce fac obiectul masei succesorale.
Prin sentința civilă nr. 6626 din 17.12.2007, Judecătoria B. a respins acțiunea cu motivarea că, de pe urma defunctei, nu au rămas bunuri.
Sentința a fost desființată prin decizia civilă nr. 738 din 30.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, cu motivarea că instanța nu a analizat toate capetele de cerere. Decizia menționată a rămas irevocabilă prin respingerea recursului potrivit hotărârii nr. 289 din 18.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă.
Rejudecând în fond după desființarea sentinței, Judecătoria B. a pronunțat hotărârea nr. 3515 din 23.06.2009 prin care a constatat deschisă succesiunea defunctei I. M.; a constatat calitatea de moștenitoare a părților din proces în calitate de fiice ale defunctei; a constatat că de pe urma defunctei nu au rămas bunuri și a respins celelalte capete de cerere.
Sentința a fost desființată în parte în apelul declarat de reclamantă, Instanța de apel a pronunțat decizia civilă nr. 318 din 8.03.2010 prin care a trimis spre rejudecare la Judecătoria B. capetele de cerere privind compunerea masei succesorale, raportul donației, reducțiunea liberalităților excesive și ieșirea din indiviziune.
Prin decizia civilă nr. 1398R/05.11.2010 Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a admis recursul formulat împotriva deciziei menționate, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.
În vederea rejudecării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a civilă sub nr._/3/2009*, probatoriul fiind suplimentat cu proba cu expertiză în specialitatea evaluare imobiliară.
Prin decizia civilă nr. 467 A/27.04.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă M. G., a schimbat în parte sentința civilă apelată, a constatat că au calitatea de moștenitori legali ai defunctei I. M., reclamanta M. G. și pârâta G. C., ambele în calitate de fiice, fiecare cu o cotă de ½, a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei I. M. se compune din cota de 5/8 din imobilul situat în Voluntari, ., jud. I., format din teren în suprafață de 400 mp și construcții în suprafață de 142, 23 m.p. astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză construcții întocmit de expert B. R., iar cotitatea disponibilă este de 1/3 din masa succesorală, a dispus reducțiunea liberalității excesive constând în contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2759/22.11.2001 până la rezerva de 1/3 cuvenită reclamantei în calitate de fiică a defunctei, a dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea imobilului, în deplină proprietate și posesie, către pârâta G. C., a obligat pârâta G. C. să plătească reclamantei M. G. suma de 36.111,04 lei, cu titlu de sultă, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la raportarea la masa succesorală a cotei de 5/8 din imobil, a menținut dispozițiile sentinței civile apelate referitoare la constatarea deschiderii succesiunii, a obligat intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 1552, 4 lei cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale și a respins, ca neîntemeiată, cererea intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, tribunalul, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, a obligat intimata-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1552,4 lei, constând în taxă de timbru și timbru judiciar în cuantum de 28, 3 lei, onorariu expert în cuantum de 400 lei taxă de timbru și timbru judiciar în cuantum de 9, 8 lei, taxă de timbru și timbru judiciar în cuantum de 14,3 lei, onorariu de expert în cuantum de 1100 lei. Cât privește obligarea la plata onorariului avocatului apelantei-reclamante, tribunalul a constatat că la dosar au fost depuse numai facturi, nu și chitanțe care să facă dovada acestor cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta M. G. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii în totalitate a cheltuielilor de judecată efectuate de apelanta-reclamantă, întrucât în mod greșit le-a respins pe considerentul că nu a fost făcută și dovada chitanțelor privind încasarea onorariului care a fost încasat prin virament bancar așa cum reiese din extrasele de cont bancar.
Recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 304 pct. 8 Cod din Codul de procedură civilă, considerând că instanța de apel, în mod greșit a apreciat că, deși la dosar sunt facturile privind dovada onorariului stabilit și perceput de avocat, la dosar nu există și chitanța prin care să facă dovada încasării onorariului de avocat. Recurenta-reclamantă a precizat că facturile existente la dosar fac dovada deplină privind onorariul perceput de la apelanta-reclamantă M. G., plată care s-a făcut prin virament bancar.
În opinia recurentei, instanța de apel a realizat o greșită interpretare a facturilor depuse la dosar care fac dovada deplină a cheltuielilor de judecată, fără a fi necesar vreun alt act suplimentar pentru dovedirea încasării efective a banilor, așa cum a apreciat instanța de apel.
Recurenta-reclamantă a arătat că a anexat prezentei cereri de recurs și dovada achitării sumelor de bani achitați prin virament bancar așa cum reiese din extrasele de cont bancar, precum și celelalte facturi și extrase de cont care fac dovada achitării cheltuielilor de judecată suportate de apelanta-reclamanta M. G., cheltuieli pe care solicită să le încuviințeze și să o oblige pe intimata-pârâtă la plata lor. Astfel, cuantumul cheltuielilor de judecată este de 10.000 lei, așa cum reiese din extrasele cont bancar ale Cabinetului de avocat, plăți făcute în baza facturilor emise în datele din 22.06.2007, 06.05.2008, 21.07.2008, 11.01.2009, 07.02.2009, 01.11.2009, 23.06.2010, 16.02.2011 și 21.03.2011 pe parcursul ciclurilor procesuale, motiv pentru care recurenta-reclamantă a solicitat obligarea intimatei pârâte G. C. la plata lor.
Recurenta-reclamantă a precizat că a depus extrasele de cont pentru a face dovada acestor plăți din luna mai 2007, aprilie 2008, iulie 2008, noiembrie 2008, februarie 2009, august 2009, iunie 2010, februarie 2011 și martie 2011.
Intimata-pârâtă G. C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, analizând fiecare dosar pe parcursul celor cinci ani în care s-a desfășurat procesul, recurenta nu a făcut dovada cheltuielilor reprezentând onorariul avocatului. Dovada acestor cheltuieli trebuia să fie făcută pentru fiecare dosar (stadiu) al cauzei. Recurenta a așteptat să se soluționeze cauza, pentru a veni, la acest moment, cu presupuse dovezi de plată a onorariului, ceea ce nu poate fi primit de instanță. Dovezile trebuiau depuse în fiecare dosar, indiferent de soluția pronunțată, iar aceste dovezi constau în chitanțele depuse în original sau în copie legalizată. Chiar și acele extrase de cont depuse la data înregistrării recursului, trebuiau depuse în cadrul fiecărei etape a cauzei.
Intimata a arătat că unele facturi, care oricum nu fac dovada plății, ci numai a prestării serviciului, sunt depuse de recurentă sunt în copie, nu în original iar în situația în care recurenta dorea să susțină în mod plauzibil recursul, trebuia să depună un minim efort și să facă o corelație corectă a facturilor cu extrasele de cont. În opinia intimatei, nu se pot face aceste corelații, iar din extrasele de cont nu rezultă factura achitată și în ce dosar s-a efectuat plata onorariului.
Intimata a considerat că recurenta nu poate să solicite cheltuieli de judecată într-un cuantum mai mare decât i-a acordat instanța de apel și pentru faptul că intimata-pârâtă a fost de acord încă de la începutul procesului, de la prima zi de înfățișare, cu primele două capete de cerere formulate de recurenta-reclamantă (recunoașterea calității de moștenitoare a recurentei și deschiderea succesiunii de pe urma defunctei I. M.), iar capătul de cerere referitor la raportul donației a fost respins.
Intimata a considerat că instanța va aprecia în ce măsură va da eficiență și prevederilor art. 276 din codul de procedură civilă privind compensarea cheltuielilor de judecată.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește admisibilitatea depunerii unor înscrisuri noi doveditoare în faza procesuală a recursului, Curtea constată că, potrivit art. 305 din Codul de procedură civilă, în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.
Astfel, înscrisurile noi în recurs sunt toate actele scrise, emanate de la părțile în proces sau de la un terț, care ar fi putut înrâuri soluția cauzei, dacă ar fi fost folosite la instanța de fond. Înscrisurile noi pot fi depuse în tot cursul judecății în recurs.
Susținerea intimatei în sensul că înscrisurile noi privind cheltuielile de judecată nu pot fi luate în considerare nefiind depuse la judecata în fond nu pot fi reținute. Astfel, proba cu înscrisuri fiind admisibilă în recurs, instanța de recurs nu poate refuza discutarea înscrisului nou numai pe considerentul că acesta nu a fost înfățișat din culpa părții înaintea instanței de fond. În cauză, din înscrisurile noi depuse în recurs, rezultă sumele plătite de parte cu titlul de cheltuieli de judecată.
La data de 22.06.2007 a fost emisă factura nr._ depusă în copie la fila 25 din dosarul Curții, precum și la fila 15 din dosarul nr._ al Tribunalului București, din care rezultă că, pentru redactarea, introducerea și susținerea acțiunii de partaj succesoral, a fost facturat un onorariu de 2000 lei. Acțiunea menționată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 27.08.2007.
Plata onorariului a fost dovedită cu extrasul de cont din 22.05.2007, din care rezultă achitarea sumei de 2000 lei.
De asemenea, pentru servicii de asistență juridică au fost emise facturile nr._/06.05.2008, depusă în copie la fila 14 dosar nr._ al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, nr. 14/21.07.2008 depusă în copie la fila 23 din dosarul Curții, nr. 12/11.01.2009 depusă în copie la fila 22 din dosarul Curții, nr. 14/27.02.2009 depusă în copie la fila fila 23 din dosarul Curții, nr. 121/01.11.2009 depusă în copie la fila 20 din dosarul Curții, nr. 140/23.06.2010 depusă în copie la fila 21 din dosarul Curții, nr. 61/16.02.2011, nr. 69/21.03.2011, depuse la filele 74 și 75 din dosarul nr. 35._ * al Tribunalului București, secția a IV-a civilă.
Sumele prevăzute în aceste facturi au fost plătite prin virament bancar în contul avocatului, astfel cum rezultă din extrasele de cont eliberate de Banca Transilvania: suma de 2000 lei – mai 2007, 1000 lei – aprilie 2008, 1000 lei – iulie 2008, 1000 lei - mai 2008, 1000 lei – februarie 2009, 1000 lei – august 2009, 1000 lei - iunie 2010, 1000 lei - februarie 2011, 1000 lei – martie 2011.
Astfel, prin aceste extrase de cont, recurenta-reclamantă a dovedit achitarea sumelor datorate avocatului pentru serviciile de asistență juridică prestate. Termenele de plată, diferite în raport de datele emiterii facturilor, privesc relația contractuală dintre parte și avocatul său, părțile fiind libere să stabilească termene de plată, ceea ce nu afectează validitatea contractului sau puterea probantă a înscrisurilor care atestă efectuarea plății.
În ceea ce privește puterea probantă a înscrisurilor depuse la dosar în copie, Curtea constată că acestea au fost certificate de reclamant că sunt la fel cu originalul, astfel cum impune art. 112 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește titlul cu care au fost achitate respectivele sume, Curtea constată că, în extrasele de cont se menționează că plățile reprezintă onorariul de avocat, aspect necontestat de părțile din contractul de asistență juridică.
Susținerea intimatei în sensul că în mod greșit nu au fost aplicate prevederile art. 275 din Codul de procedură civilă, conform cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, nu pot fi reținute. Astfel, din întâmpinarea depusă la prima zi de înfățișare, rezultă că pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În privința compensării cheltuielilor de judecată în temeiul art. 276 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că atunci când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor. În cauză, prin decizia recurată, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă M. G., a schimbat în parte sentința civilă apelată, a constatat calitatea de moștenitor, a constatat compunerea masei succesorale, a dispus reducțiunea liberalității excesive până la rezerva de 1/3 cuvenită reclamantei în calitate de fiică a defunctei, a dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea imobilului, în deplină proprietate și posesie, către pârâta G. C., a obligat pârâta G. C. să plătească reclamantei M. G. suma de 36.111,04 lei, cu titlu de sultă, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la raportarea la masa succesorală a cotei de 5/8 din imobil, a menținut dispozițiile sentinței civile apelate referitoare la constatarea deschiderii succesiunii.
Întrucât numai cererea de raport a fost respinsă, toate celelalte cereri ale reclamantei fiind admise, în mod corect a apreciat tribunalul că nu se impune compensarea cheltuielilor de judecată, având în vedere raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
Reținând că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă este întemeiat, actul juridic al plății fiind greșit interpretat de instanța de apel, văzând prevederile art. 312 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă M. G. împotriva deciziei civile nr. 467A/27.04.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, va modifica în parte decizia în sensul că va obliga intimata-pârâtă și la plata sumei de 10.000 lei către apelanta-reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată. Celelalte dispoziții ale deciziei, neformând obiect de critică în recurs, urmează a fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă M. G. împotriva deciziei civile nr. 467A/27.04.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă G. C..
Modifică în parte decizia în sensul că obligă intimata-pârâtă și la plata sumei de 10.000 lei către apelanta-reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.10.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. P. D. F. B. C.-M. S.
GREFIER
V. Ș.
Red. DF
Tehnored. GC – 2 ex
25.10.2012
Jud. apel R. N.
A. I. T.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 363/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 461/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
