Legea 10/2001. Decizia nr. 1498/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1498/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 1498/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR..1498
Ședința publică de la 16.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentele reclamante C. G. și P. Ș. și de către recurenta pârâtă S.C. M. B. S.A, împotriva sentinței civile nr.. 2084 din 13.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte S.C. GRAN V. LUJERULUI IMOBILIAR S.A. și P. M. BUCUREȘTI.
P. are ca obiect – acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr.. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul P. C., în calitate de reprezentant al recurentelor reclamante C. G. și P. Ș., în baza împuternicirii avocațiale . nr.._/2014, eliberată de Baroul București, atașată la fila 77 din dosar, avocatul G. M., în calitate de reprezentant al recurentei pârâte S.C. M. B. S.A., în baza împuternicirii avocațiale . nr.._/2014, eliberată de Baroul București, atașată la fila 19 din dosar, avocatul Carasol G. R., în calitate de reprezentant al intimate pârâte S.C. Gran V. Lujerului Imobiliar S.A., în baza împuternicirii avocațiale . nr.._/2014, eliberată de Baroul București, atașată la fila 51 din dosar, consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatei pârâte P. M. București, conform delegației atașate la fila 75 din dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentelor reclamante C. G. și P. Ș. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat.
Solicită a se constata faptul că Tribunalul București prin hotărârea recurată a nesocotit dispozițiile trasate de către instanța de control judiciar prin decizia civilă nr.. 1773 R/17.10.2012, prin care s-a dispus ca pricina de față, pe fond, să fie subordonată dispozițiilor deciziei XX/2007 a ÎCCJ. Însă, instanța de fond s-a limitat a respinge acțiunea formulată de către reclamante pe motiv de prematuritate, invocându-se în acest sens dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013.
Apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre bazată pe o situație de fapt eronat reținută. Astfel, prematuritatea se naște anterior intrării în vigoare a unei norme de drept, născându-se anterior dreptului la acțiune.
Chiar dacă art. 4 din Legea nr.. 165/2013 prevede că dispozițiile acesteia se aplică și cauzelor aflate în curs de judecată, consideră că motivarea hotărârii nu poate fi cea aplicată de către instanța de fond.
Față de aceste considerente, apreciază că se impune casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Avocatul recurentei pârâte ..A. arată că, în ceea ce privește recursul declarat de către recurentele reclamante, înțelege să invoce excepția nulității recursului, având în vedere că recursul nu conține propriu zis, în mod explicit și echivoc o motivare în fapt și în drept, ci simple aprecieri ale recurentelor, fără a se arăta în mod clar ce anume ar justifica pretinsa nelegalitate a hotărârii recurate.
În situația în care instanța va trece peste această excepție, solicită respingerea recursului reclamantelor ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de către . pune concluzii de admitere astfel cum a fost formulat și motivat, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Consideră că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond poziția de unitate deținătoare a . a .. În acest sens, urmează a se avea în vedere faptul că așa-zisa notificare rămasă nesoluționată a fost greșit formulată către o societate care nu avea dreptul și obligația de a emite decizii, nefiind unitate deținătoare, entitate investită cu soluționarea notificării, astfel încât nu se poate vorbi de o repunere în termenul de soluționare a notificării de către unitatea deținătoare.
Solicită a se avea în vedere criticile expuse pe larg prin motivele de recurs.
Cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate cu prezentul proces, arată că înțelege să le solicite pe cale separată.
Avocatul recurentelor reclamante solicită respingerea excepției nulit.ății recursului ca neîntemeiată, având în vedere că motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 din Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește recursul declarat de către ., arată că înțelege să pună concluzii de respingere ca nefondat, având în vedere această calitate de unitate deținătoare a fost stabilită de către Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă prin decizia civilă nr..1773/17.10.2012, având în vedere faptul că dreptul de proprietate cu privire la teren s-a transmis succesiv până la societatea recurentă. Dacă se va analiza în mod corect această calitate de unitate deținătoare, ar trebui constatată autoritatea de lucru judecat. Instanța de fond nu a făcut decât să preia acea constatare a Curții de Apel București și să o transpună în hotărârea recurată.
Reprezentantul intimatului pârât Municipiul București solicită admiterea ambelor recursuri, având în vedere că soluția instanței de fond în ceea ce privește reținerea excepției de prematuritate este greșită, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii, pentru că legea nu retroactivează.
În ceea ce privește excepția nulității recursului declarat de către recurentele reclamante, pune concluzii de respingere.
Avocatul intimatei pârâte . Imobiliar SA, prealabil, solicită a se pune în vedere apărătorului recurentelor reclamate să pună concluzii și cu privire la motivul patru de recurs, ce vizează admiterea excepției tardivității modificării cererii de chemare în judecată, având în vedere că a omis să facă acest lucru, iar, în ipoteza în care va opera o casare totală, atunci instanța de fond va analiza din nou această decizie.
Curtea arată faptul că este învestită cu toate cele patru motive de recurs, chiar dacă partea recurentă nu a înțeles să susțină oral un anume motiv.
Avocatul recurentelor reclamante arată că susține toate motivele de recurs, chiar dacă oral a pus concluzii numai cu privire la anumite critici. A înțeles să puncteze situația specială creată prin pronunțarea deciziei nr.. 88/2014 a Curții Constituționale referitoare la constatarea neconstituționalității art. 4 din Legea nr.. 165/2013 și care ar viza admisibilitatea recursului său.
Avocatul intimatei pârâte . Imobiliar SA solicită a se avea în vedere faptul că limitele deciziei de casare vizau verificarea de către instanță dacă la data formulării notificării erau îndeplinite dispozițiile art. 21 din Legea nr.. 10/2001, după caz, dacă operează dispozițiile art. 29 din același act normativ. În ciclul doi, după casare, apărătorul recurentelor reclamante de astăzi, în mod tardiv, a depus la dosar o cerere prin care modifica acțiunea introductivă, cererea având un nou petit și anume anularea parțială a contractului de vânzare cumpărare; instanța, dat fiind faptul că se depășeau limitele trasate de Curtea de Apel, a respins această nouă cerere ca fiind tardiv formulată. Precizează că acesta este și motivul pentru care a solicitat ca partea adversă să pună concluzii și cu privire la motivul patru de recurs.
Avocatul recurentelor reclamante arată că hotărârea pronunțată în recurs va desființa sau va înlătura dispozițiile instanței de fond cu privire la toate aspectele reținute. Faptul că s-a considerat în mod greșit de către instanța de fond că cererea prin care a solicitat anularea parțială a contractului de vânzare cumpărare a fost depusă cu depășirea termenului procedural, consideră că sunt aspectele care sunt legate de fondul cauzei și nicidecum de excepțiile primordiale referitoare la neconstituționalitatea normei de drept care a stat la baza soluției pronunțate și care vizează prematuritatea acțiunii.
Avocatul intimatei pârâte . Imobiliar SA arată că decizia Curții Constituționale vizează dispozițiile art. 33 din Legea nr.. 165/2013 care este și motivul pentru care s-a admis excepția prematurității cererii de chemare în judecată, iar motivul patru de recurs vizează dispozițiile art. 1321 din Codul de procedură civilă.
Cu privire la recursul formulat de către recurentele reclamante, în raport de dispozițiile pronunțate de către Curtea Constituțională, consideră că se impune ca recursul să fie admis, iar sentința să fie casată în parte și trimisă spre rejudecare.
În ceea ce privește motivul de recurs numărul patru, solicită a se avea în vedere că instanța de fond a respins cererea de modificare a cererii de chemare în judecată în lumina dispozițiilor art. 132 ind.1 din Codul de procedură civilă, fapt ce excede dispozițiilor prevăzute în decizia Curții Constituționale raportat la tardivitatea modificării cererii de chemare în judecată. Astfel, în al doilea ciclu procesual, arată că primul termen de judecată a fost la 15.02.2013, dată la care reclamanții nu s-au prezentat, motiv pentru care instanța a dispus suspendarea pricinii în temeiul dispozițiilor art. 1551 din Codul de procedură civilă. Ulterior, au mai fost 3-4 termene de judecată până când s-a invocat această excepție. La momentul interpelării de către instanța de fond a apărătorului recurentelor reclamante asupra excepției tardivității, acesta a susținut că este o simplă cerere, formulată în urmă cu 4 ani la instanța de fond. Interpelat fiind în continuare, în sensul de a preciza fila la care se regăsește respectiva cerere, avocatul reclamantelor a comunicat că revine asupra susținerilor inițiale, arătând că este o cerere formulată într-un alt dosar. Prin urmare, în mod corect instanța de fond a admis excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată depusă în al doilea ciclu procesual, atât prin raportare la dispozițiile art. 1321 din Codul de procedură civilă, cât și față de îndrumările dispuse prin decizia de casare.
În ceea ce privește recursul declarat de către ., de asemenea, pune concluzii de admitere a acestuia.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Deliberând, Curtea respinge excepția nulității recursului declarat de recurentele reclamante, câtă vreme identifică cel puțin un motiv de nelegalitate prin raportare la dispozițiile Legii nr.165/2013, și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, la data de 29.11.2012, sub nr.._, urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, reclamantele CIUCA G. și P. S. au chemat în judecată pe pârâții ., . IMOBILIAR SA și P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună soluționarea notificării nr..M293/2002 și a notificării nr.. M294/2002 în sensul obligării pârâtului la restituirea în natură a diferenței din imobilul teren situat în București ..2bis, sector 6, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantele a arătat că sunt persoane îndreptățite la restituire, imobilul fiind dobândit de autorii lor, Ciuca A. și Vaceanu I. în baza actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4617/1020/25.10.1957 și preluat abuziv în baza Decretului nr.. 303/1973.
In drept, au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La data de 26.06.2013, la solicitarea instanței, reclamantele au completat cererea cu pretenția având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.. 4903/21.12.2006, asupra căreia tribunalul s-a pronunțat, constatând ca este tardiv formulată. Celelalte pretenții decurg din capătul principal privind soluționarea notificărilor.
Pârâtul . IMOBILIAR SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția tardivității și excepția inadmisibilității cererii modificatoare și excepția prematurității în raport de prevederile Legii nr.. 165/2013.
Prin sentința civila nr. 1884/31.10.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a in dosarul civil nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei . Imobiliar SA, respinsa excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei ., admisă excepția tardivității formulării cererii și respinsă contestația, ca atare.
Prin decizia civila nr.. 1773/17.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, au fost admise recursurile ambelor părți, casată sentința civilă și trimisă cauza spre rejudecare.
Astfel a fost din nou înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a sub nr.._ .
Prin sentința civilă nr. 2084/13.12.2013 Tribunalul București - Secția a V-a civilă a respins cererea formulata de reclamante, ca devenită prematură și a constatat cererea de chemare în garanție formulată de pârâta . Imobiliar SA împotriva pârâtei ., ca rămasă fără obiect.
Tribunalul a reținut că prin notificarea nr. 4293 (M293)/14.02.2002, emisă prin intermediul B. M. D. și adresată PMB, autoarea reclamantei Ciuca G., numita Ciuca Lisandra și reclamanta P. S. au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 322 mp situat în București .. 2 bis, sector 6, preluat de stat abuziv in perioada de referință a Legii 10/2001. Prin notificarea nr. 4294 (M294)/14.02.2002 emisă prin intermediul B. M. D. și adresată . persoane au formulat pretenția identică celei de mai sus (filele 54, 57 dosarul T.B. nr._ ).
Prin adresa nr. 443/19.03.2002 emisă de . fost informată reclamanta P. S. cu privire la starea juridică a acestei entități, respectiv faptul că este privatizată, fără a se dispune vreo măsură asupra notificării.
Prin dispoziția nr. 5636/20.03.2006 emisă de P. M. București, in temeiul notificării nr. 2941/14.02.2002 s-a dispus restituirea în natură în proprietatea celor două notificatoare a terenului în suprafață de 171,88 mp situat ăn București .. 2bis, sector 6. Prin dispoziția nr. 5637/20.03.2006, este declinată competența de soluționare a notificării pentru diferența de 147 mp teren către .>
Ca atare, in prezenta cauză, astfel cum chiar reclamantele au lămurit la termenul de astazi, au fost formulate două notificări în data de 14.02.2002, prin intermediul executorului judecătoresc M. D., având conținut identic. Una dintre ele a fost adresată Primăriei M. București, cealaltă către . numerele acestor notificări sunt 4293 (M293) și 4294 (M294). Nu există o notificare cu numărul 2941/14.02.2012, cum a reținut Curtea de Apel, eroarea pornind de la conținutul dispoziției nr. 5636/20.03.2006 emisă de P. M. București. De altfel, nici nu ar fi fost posibil ca același executor judecătoresc, în data de 14.02.2002 să înregistreze două documente cu numărul 4293, 4294 (ori 293, 294) și unul cu numărul 2941.
Așadar, în ceea ce privește notificarea nr. 4294 (M294) adresată . cert că nu a fost soluționată, prin adresa nr. 443/19.03.2002 nedispunându-se vreo măsură. Insă, P. M. București a soluționat în parte pretențiile reclamantelor, dispunând restituirea în natură a unei părți din teren, rămânând în discuție doar diferența care a făcut obiectul dispoziției de declinare nr. 5637/20.03.2006.
Prin decizia instanței de control s-a statuat în același sens, lipsa răspunsului la notificarea adresată . de numărul pe care notificarea l-a purtat, pretenția formulată de cele două notificatoare a fost aceeași, și anume restituirea în natură a terenului în suprafață de 322 mp situat în București .. 2 bis, sector 6. Deși, prin cererea modificatoare formulată la data de 26.06.2013, reclamantele nu par a fi înțeles directivele trasate de instanța de recurs, reiterând pretenția de soluționare a celor două notificări și contestație împotriva a două acte juridice prin care nu s-a dispus o măsură pe fondul notificării, în considerarea principiului rolului activ, urmând lămuririle făcute verbal în ședința publică de azi, tribunalul a avut în vedere că are a se pronunța asupra acelei părți din notificare ce nu a fost încă soluționată.
Iar în raport de pretenția concretă dedusă judecății, față de dispozițiile Legii 165/2013, tribunalul a constatat întemeiate susținerile pârâtei . Imobiliar SA.
In contextul volumului amplu de cauze aflate pe de o parte, în curs de soluționare in cadrul procedurii administrative, iar pe de altă parte, pe rolul instanțelor de judecată, dar și în analiza Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta din urmă a remarcat, în pronunțarea hotărârii pilot în cauza M. A. c Romaniei, că, de la . legilor nr. 1/2000 și nr. 10/2001 și mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri. Iar, datorită unei cunoașteri directe a societății lor și a nevoilor acesteia, „autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de "utilitate publică". În mecanismul de protecție instituit de Convenție, acestora le revine, așadar, obligația de a se pronunța primele asupra existenței unei probleme de interes general ce justifică măsuri aplicabile în domeniul exercitării dreptului de proprietate, inclusiv măsuri ce presupun privări și restituiri de bunuri. Prin urmare, ele se bucură aici de o anumită marjă de apreciere, ca în alte domenii asupra cărora se extind garanțiile Convenției”. Procedând la o analiză globală a diferitelor interese clamate în cauzele deduse spre analiză, Curtea a opinat pentru o cercetare a realității situației litigioase, subliniind că „această apreciere poate să se refere nu numai la modalitățile de despăgubire aplicabile - dacă situația este similară cu o privare de libertate - ci și la conduita părților, inclusiv la mijloacele utilizate de stat și la punerea lor în aplicare. În acest sens, trebuie subliniat că incertitudinea - fie ea legislativă, administrativă sau legată de practicile aplicate de autorități - este un factor ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului”. Recunoscând că în materie de restituire de proprietăți, o legislație de mare anvergură, mai ales dacă execută un program de reformă economică și socială, nu poate asigura o dreptate completă în fața varietății de situații în care se află numeroasele persoane în cauză, Curtea a reiterat obligativitatea existenței, în favoarea autoritățile naționale, a unei largi marje de apreciere, nu numai pentru a alege măsurile care să reglementeze raporturile de proprietate din țară, ci și pentru a avea la dispoziție timpul necesar pentru punerea lor în aplicare. A mai observat că motivațiile de ordin faptic invocate de autoritățile române, fără a fi de neglijat, totuși „nu au fost în mod suficient însoțite de măsuri legislative și administrative capabile să ofere tuturor părților interesate în procesul de restituire o soluție coerentă, previzibilă și proporțională cu scopurile de interes public urmărite”. In lumina acestor principii, in temeiul hotărârii pilot, Curtea a dispus suspendarea, pe o perioada de 18 luni, a analizei tuturor cauzelor rezultate din aceeași problematică generală.
Asumându-și obligațiile statuate în sarcina sa de instanța europeană, legiuitorul român a edictat legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România. In ceea ce privește domeniul de activitate al acestui nou act normativ, tribunalul a opinat în același sens cu considerentele Curții Constituționale expuse în decizia nr. 232/2013, asupra existenței unor reglementari normative paralele, respectiv corelarea dispozițiilor normative deja existente (Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000, Legii nr. 10/2001 etc.) cu cele nou intrate în vigoare. De altfel, aceasta a fost și intenția legiuitorului, transpusă în mod direct și explicit în conținutul actului normativ, respectiv dispozițiile art. 3 din Legea 165/2013. Astfel, potrivit punctului 1 al textului citat, în înțelesul Legii 165/2013, cererea este definită ca fiind notificarea formulată în temeiul Legii 10/2001.
Recunoscând că procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv a fost unul extrem de anevoios, incoerent și lipsit de cursivitate, autoritățile române au apreciat că este necesară implementarea de noi termene pentru soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii 10/2001, astfel cum au fost reglementate în cuprinsul prevederilor art. 33 din Legii nr. 165/2013. Însă, fără a statua asupra unei posibile suspendări a procedurii, în temeiul art. 4 din Legea 165/2013 s-a prevăzut de către legiuitorul român, că noul act normativ se aplică tuturor cererilor formulate și depuse în termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare-20.05.2013, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul CEDO suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12.10.2010, pronunțată în cauza M. A. și alții.
In prezenta cauza, reclamantele se afla în situația descrisă mai sus, în sensul că notificarea nr. 4294 ( M294/2941)/14.02.2002 formulată în temeiul Legii 10/2001 nu a fost soluționată de entitatea investită de lege până la momentul intrării în vigoare a Legii 165/2013, prin urmare, s-a avut în vedere că în favoarea unității deținătoare curge un nou termen legal, imperativ pentru emiterea dispoziției/deciziei de admitere/respingere a pretențiilor notificatorilor. Insă, caracterul imperativ al termenului stipulat în prevederile art. 33 Legea 165/2013 în favoarea unității deținătoare, pentru persoana care se pretinde îndreptățită la măsuri reparatorii devine unul prohibitiv, adică în interiorul termenului, notificatorul nu poate îndeplini un act de procedură care tinde la nesocotirea termenului legal.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat, în esență, a se constata nesocotirea termenului prevăzut de Legea 10/2001 pentru soluționarea notificării și obligarea pârâtului-unitate investită cu aceasta atribuție în mod legal, să procedeze la emiterea dispoziției. Or, prin . Legii 165/2010, se constată că notificatorul se află în poziția de a fi îndeplinit un act de procedură care nesocotește termenul prohibitiv instituit de prevederile art. 33, conduită care transformă actul într-unul prematur, concluzie ce se desprinde din prevederile art. 4 Legea 165/2013, mai sus citate, potrivit cu care actul normativ se aplica și notificărilor nesoluționate încă în procedura administrativă, dar și cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, fără a se face vreo distincție în raport de etapa procesuală în care se găsesc. Până la . acestui nou act normativ, instanțele de judecată aveau ele însele căderea de a soluționa notificările formulate în termen legal în temeiul Legii 10/2001, constatându-se refuzul nejustificat al unităților deținătoare, aspecte clarificate de instanța supremă în considerentele deciziei nr. XX/2007. Astfel, s-a statuat asupra competenței instanței de judecată să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite o dată cu examinarea căii de atac exercitate împotriva dispoziției de respingere a notificării, apreciindu-se că este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă decizie/dispoziție de restituire în natură. In virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând decizia/dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii, o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct, asupra restituirii. Iar, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat. Însă, în analiza făcută în anul 2007, instanța supremă a avut în vedere acele situații în care termenul legal de soluționare a notificărilor expirase.
Or, în urma adoptării de noi soluții legislative pentru soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii 10/2001, asumându-și observațiile Curții Europene a Drepturilor Omului, autoritățile române au stipulat un nou termen. In atare situație, nimic nu mai îndreptățește instanța de judecată să analizeze conduita unității deținătoare în soluționarea unei notificări.
Soluția edictată de legiuitorul român este în echilibru cu principiile de analiză impuse de CEDO, care sublinia, în aceeași hotărâre pilot, că nu trebuie pierdut din vedere faptul că România se confruntă cu un mare număr de cereri de restituire sau de despăgubire provenite de la foști proprietari sau de la moștenitorii acestora, iar la acest număr mare, se adaugă și cerința unei despăgubiri integrale impusă de legile în vigoare. Din acest motiv, i-a fost permis statului român să aleagă liber, în mod suveran mijloacele prin care să îndeplinească obligațiile sale juridice, sub controlul Comitetului Miniștrilor.
Luând act atât de volumul mare de cauze, dar și de disfuncționalitatea mecanismului de restituire în natură ori prin echivalent, Curtea a reiterat obligația statului membru de a garanta, prin măsuri legale și administrative adecvate, respectarea dreptului de proprietate al tuturor notificatorilor „prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză”.
Pentru toate aceste considerente, văzând contextul normativ actual, tribunalul a constatat că cererea formulată de reclamantă privind soluționarea notificării nr. 4294 (M294/2941)/14.02.2002 este devenită prematură, instituirea unui termen legal în vederea soluționării administrative a notificării, neputând fi ignorată.
In ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta . Imobiliar SA împotriva pârâtei . (fila 62, dosarul J.s.6), văzând dispozițiile art. 60 alin. 1 C.proc.civ., a reținut că este rămasă fără obiect, dat fiind că pârâtele nu au căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele C. G. și P. Ș. și pârâta S.C. M. B. S.A, recursuri care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 24.03.2014.
Prin motivele de recurs formulate la data de 13.02.2014, recurenta-pârâtă S.C. M. B. S.A. apreciază în parte ca netemeinică și nelegală sentința recurată.
Soluția instanței de fond privind excepția prematurității cererii de chemare în judecată față de dispozițiile art. 33 din legea nr. 165/2013 invocată de S.C. G. V. Lujerului Imobiliar S.A. (în sensul admiterii acestei excepții) este netemeinică și nelegală.
In realitate în cauza de față nu sunt incidente dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, neexistând o notificare nesoluționată de către "unitatea deținătoare” - S.C. ELECTROTEHNICA S.A./S.C. M. B. SA. întrucât, potrivit legii, nici una dintre aceste societăți (S.C. ELECTROTEHNICA S.A./S.C. M. B. S.A.) nu au obligația sau dreptul de a emite decizie de soluționare a unei notificări nefiind "unitate deținătoare”/”entitate investită cu soluționarea notificării" (noțiuni definite clar de legislație), iar, pe de altă parte, aceste două societăți nici nu aveau imobilul revendicat în patrimoniul lor la momentul primirii notificării (cazul S.C. Electrotehnica S.A.) sau nu l-au avut niciodată în patrimoniu (cazul S.C. M. B. S.A.).
Aflată în rejudecarea cauzei instanța de fond s-a oprit asupra excepției prematurității invocată de S.C. G. V. Lujerului Imobiliar S.A. și a rămas în pronunțare pe această excepție, cauza fiind soluționată nu pe fond, ci pe excepția prematurității.
În mod greșit și cu încălcarea dispozițiilor imperative a legilor speciale (Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 165/2013) instanța nu a observat însă că notificarea așa-zis rămasă nesoluționată (notificarea adresată S.C. Electrotehnica S.A.) a fost greșit formulară către o societate care nu avea dreptul și obligația de a emite decizii de soluționare a acestei notificări, nefiind „unitate deținătoare"/""entitate investită cu soluționarea notificării", noțiuni expres și limitativ definite de legislația proprietății.
În plus, instanța nici nu a observat că din adresa (nr. 443/19.03.2002) formulată de S.C. Electrotehnica S .A. ca răspuns la notificarea reclamantelor reieșeau clar următoarele aspecte: - aspectul privatizării S.C. Electrotehnica S.A. si incidența dispozițiilor art. 27 alin. l și alin. 2 din legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la acea dată; - aspectul lipsei calității de „unitate deținătoare" așa cum este definită această noțiune potrivit art. 21 din legea nr. 10/2001 informă în vigoare la acea dată; - lipsa dreptului și a obligației S.C. Electrotehnica S.A. de a emite decizie de soluționare a unei notificări pe Legea nr. 10/2001; - faptul că imobilul revendicat nu putea potrivit legii nr. 10/2001 să fie restituit în natură, competența A. de a soluționa notificarea; - faptul că S.C. Electrotehnica S.A. nici nu mai avea în patrimoniu imobilul revendicat.
Arată în continuare recurenta-pârâtă că S.C. Electrotehnica S.A. și cu atât mai puțin S.C. M. B. S.A. nu au dreptul sau obligația de a emite decizii de soluționare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, nefiind „unitate deținătoare"/"entitate investită cu soluționarea notificării", astfel că nu se poate vorbi de o repunere în termenul de soluționare a notificării de către unitatea deținătoare. Dispozițiile art. 33 din legea nr. 165/2013 nu sunt incidente, iar cererea de chemare în judecată nu a devenit prematură.
Dimpotrivă, instanța trebuie să verifice și celelalte excepții formulate în cauză și aspecte privind calitatea procesuală pasivă a S.C. M. B. S.A..
Instanța de fond s-a grăbit să analizeze excepția prematurității, fără a aprecia și excepția lipsei calității procesuale pasive și fără a lua în calcul apărările formulate de pârâtă în dezbateri privind lipsa incidenței dispozițiilor art. 33 din legea nr. 33/2013 motivat de faptul că S.C. Electrotehnica S.A. nu era „unitate deținătoare"/"entitate investită cu soluționarea notificării" și nu putea emite vreo decizie de soluționare notificare (emițând doar un răspuns cu arătarea temeiurilor de drept și indicarea A. ca și "entitate investită cu soluționarea notificării"), iar S.C. M. B. S.A. nu este nici ea „unitate deținătoare"/"entitate investită cu soluționarea notificării", astfel că nu poate emite decizii de soluționare a notificării pe legea nr. 10/2001.
Intervine de asemenea și necesitatea aprecierii asupra tardivității cererii de chemare în judecată față de precizările făcute de reclamante în fața instanței de fond având în vedere că: notificarea a fost greșit adresată S.C. Electrotehnica S.A. ce nu era „unitate deținătoare"/"entitate investită cu soluționarea notificării" iar reclamantele nu s-au adresat A.; reclamantele nu au contestat potrivit legii nr. 10/2001 decizia Primăriei de declinare a competenței către S.C. Electrotehnica S.A. (declinare nelegală și neîntemeiată de altfel - P. trebuia să decline competența către A., S.C. Electrotehnica S.A. fiind societate privatizată și deci nu „unitate deținătoare"); reclamantele, din cunoștințele pârâtei, nici nu s-au adresat A. deși fuseseră ghidate corect și legal de către S.C. Electrotehnica S.A..
Arată recurenta-pârâtă că din prevederile legale incidente în cauză, pe care le enunță, rezultă fără putință de tăgadă că nu poate vorbi de „unitate deținătoare”/”entitate investită cu soluționarea notificării" nici în cazul S.C. Electrotehnica S.A.. nici în cazul S.C. M. B. S.A., în consecință nu se poate vorbi despre o notificare nesoluționată de „unitatea deținătoare" și deci nici de repunerea în termen prevăzută de dispozițiile art. 33 din legea nr. 165/2013.
În cauză fiind incidente dispozițiile actualului art. 29 (fost art. 27) din Legea nr. 10/2001 și nefiind incidente dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, S.C. Electrotehnica S.A., nefiind „unitate deținătoare", a procedat în mod corect la emiterea adresei prin care le redirecționa pe reclamante către A., S.C. Electrotehnica S.A. neavând nici dreptul și nici obligația legală de a emite vreo decizie/dispoziție.
Trebuie să se observe dispozițiile imperative ale art. 21 din Legea nr. 10/2001 care se referă la „data intrării în vigoare a prezentei legi" deci la data de 14.02.2001. Trebuie văzut clar la acea dată - 14.02.2001 - în patrimoniul cui se afla imobilul în litigiu.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, 14.02.2001, terenul în suprafață de 43.743 m.p. situat în ., sectorul 6, București, se afla în patrimoniul S.C. Electrotehnica S.A., societate care nu se numără printre „unitățile deținătoare" în înțelesul pe care l-a stabilit. legiuitorul, societatea fiind privatizată integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Așadar, S.C. Electrotehnica S.A. nu intră în categoria „unităților deținătoare", nu putea emite "decizie/dispoziție", astfel ca a procedat în mod corect la emiterea unei adrese de răspuns și redirecționare a reclamantelor către A..
S.C. M. B. S.A. nu este noua denumire a S.C. Winmarkt Alfa S.R.L. ci este o societate distinctă care în anul 2007 (deci după ce S.C. Winmarkt Alfa S.R.L. a înstrăinat terenul în suprafață de 43.743 m.p. situat în ., sectorul 6, București, către S.C. G. V. Lujerului Imobiliar S.A.) a absorbit S.C. Winmarkt Alfa S.R.L.. Pe cale de consecință S.C. M. B. S.A. nu este nici succesoarea în drepturi a S.C. Winmarkt Alfa S.R.L. cu privire la terenul anterior indicat întrucât la momentul fuziunii acel teren nu se mai afla în patrimoniul S.C. Winmarkt Alfa S.R.L.
În realitate, așa cum a arătat mai sus, având în vedere că terenul în suprafață de 43.743 m.p. situat în ., sectorul 6, București, nu se mai afla în patrimoniul S.C. Winmarkt Alfa S.R.L. la momentul fuziunii acestei societăți cu pârâta, S.C. M. B. S.A. nu este nici succesoarea în drepturi și obligații a S.C. Electrotehnica S.A. cu privire la terenul în suprafață de 43.743 m.p. situat în ., sectorul 6, București.
In ceea ce privește terenul revendicat, la dosarul cauzei nu au fost administrate probe din care să rezulte faptul că terenul revendicat s-ar regăsi în terenul fost proprietatea S.C. Electrotehnica S.A., S.C. Winmarkt Alfa S.R.L., aflat actualmente în patrimoniul S.C. G. V. Lujerului Imobiliar S.A..
S.C. M. B. S.A. nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză (fața de acțiunea principală) întrucât nu este și nici nu a fost titularul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu (în suprafață de 150,12 m.p., situat în București, .. 2 bis, sectorul 6).
Dimpotrivă, S.C. Winmarkt Alfa S.R.L. a fost proprietarul unui teren în suprafață de 43.743 m.p. situat în ., sectorul 6, București, identificat sub nr. cadastral 3132 și intabulat în Cartea Funciară nr. 9803 a localității București, sectorul 6, până în anul 2006 (deci anterior fuziunii cu S.C. M. B. S.A.) când a vândut acest teren către S.C. Iue Leader Imobiliare S.R.L. (societate ce poartă în prezent denumirea de S.C. Gran V. Lujerului Imobiliar S.A.).
Arată pârâta că, reclamantele nu au făcut dovada că terenul revendicat în suprafață de 150,12 m.p., situat în .. 2 bis, sectorul 6, București, face parte din terenul în suprafață de 43.743 m.p. situat în ., sectorul 6, București.
In concluzie, având în vedere motivele expuse mai sus, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii recurate (în măsura criticilor formulate de aceasta) si trimiterea cauzei spre rejudecare.
Solicită totodată obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
In drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 242 al. 2, art. 248 și următoarele, art. 299 și următoarele, art. 3041, art. 312 C.proc.civ.; art. 480 C.civ.; art. 20 din Legea nr. 15/1990; H.G. nr. 1213/20.11.1990; Legea nr. 10/2001; art. 15 din Constituția României.
Prin motivele de recurs formulate la data de 3.02.2014 recurentele-reclamante apreciază sentința recurată ca nelegală și netemeinică.
Arată recurentele că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, fiind și o hotărâre bazată pe o situație de fapt eronat apreciată.
În motivarea hotărârii s-a invocat practica CEDO și dispozițiile Legii 165/2013, fapt pentru care instanța fondului pretinde că acțiunea de soluționare a notificării pe Legea 10/2001, „a devenit prematură"
Astfel, prematuritatea se naște anterior intrării în vigoare a unei norme de drept născându-se anterior dreptului la acțiune.
Chiar dacă art. 4 din Legea 165/2013 prevede că dispozițiile acesteia se aplică și cauzelor aflate în curs de judecată, motivarea hotărârii nu poate fi cea aplicată de instanța de fond.
Se mai arată că instanța de fond a încălcat limitele rejudecării stabilite de instanța de recurs din primul ciclu procesual.
Instanța de fond a aplicat în mod greșit Legea 165/2013 în detrimentul deciziei ce are putere de lege a Secțiilor Unite ale ICCJ nr. XX/2007, încălcând dispozițiile art. 330 C.pr.civ.
In plus, dispoziția instanței referitoare la tardivitatea cererii de constatare a nulității parțiale a contractului de vânzare cumpărare nr.4903/21.12.2006, pentru suprafața de 150,12 mp din terenul de 43.743 mp situat în . 6 este nelegală atâta timp cât cauza nu s-a soluționat pe fond.
Cererea de constatare a nulității intervine după casare la primul termen dată la care în raport cu situația concretă a cauzei se aflau la primul termen în care se puteau pune concluzii pe fondul cauzei.
Mai mult decât atât, nu este lipsit de importanță faptul că la termenul la care s-a depus cererea precizatoare procedura de citare pentru soluționarea fondului cauzei nu a fost complet îndeplinită ca urmare a pretinsei lipse a dreptului de reprezentare pentru avocat.
Efectele soluționării la prima instanță de fond au fost anihilate de casarea hotărârii date pe excepție fapt pentru care în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor art. 132 C.pr.civ. acestea sunt realizate față de cererea precizatoare împrejurare în raport cu care se impunea admiterea cererii și implicit a capătului privind nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare nr.4903/21.12.2006
Față de cele de mai sus, în temeiul dispozițiile art. 412 c.p.c. recurentele- reclamante solicită admiterea recursului, casare hotărârii recurate și trimiterea acesteia spere rejudecare, întrucât nu s-a judecat fondul, ci cauza a fost soluționată numai pe calea excepțiilor.
Precizează recurentele că, cheltuieli de judecată se vor solicita pe cale separată.
La data de 3.06.2014 reclamantele C. G. și P. Ș. au depus întâmpinare la recursul formulat de pârâta ., prin care solicită respingerea acestuia .
Prematuritatea primului motiv de recurs este dată de prevederile Deciziei CCR nr. 88/27.02.2014, care constată că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
In raport cu această dispoziție, motivarea recurentei referitoare la netemeinicia prematurității invocate de instanța fondului, nu face altceva decât să ateste faptul că această opinie a sa este prematur invocată prin motivele de recurs.
În ceea ce privește caracterul neîntemeiat al motivului de recurs, învederează recurentele că motivarea vizează fie o excepție ce nu a fost pusă în discuția părților, fie aspecte de fond ce nu au fost supuse judecății și care de drept nu pot constitui motiv de recurs pentru motive ce nu au fost supuse judecății.
Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului declarat de S.C. Metax B. S.A. și admiterea recursului recurentelor - reclamante în limitele motivelor de recurs dar și în limitele Deciziei 88/2014 a CCR.
La data de 16.06.2014 intimata pârâtă S.C. Gran V. Lujerului Imobiliar S.A. a formulat întâmpinări împotriva recursurilor formulate de recurentele-reclamante și de recurenta-pârâtă S.C. Metax B. S.A.
Prin întâmpinarea formulată la recursul recurentei-pârâte S.C. Metax B. S.A. solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de pârâtă și menținerea ca temeinică și legala a sentinței recurate .
Deși M. avea obligația indicării cărui motiv de recurs prevăzut de art. 304 C.pr.civ. se subscrie recursul formulat, a neglijat aceasta cerință.
Apreciază intimata pârâtă că în mod corect instanța de fond a admis excepția de prematuritate respectând limitele rejudecării instituite de Curtea de Apel prin decizia civila 1773 R/17.10.2012.
Instanța de fond avea ca limite „să verifice dacă la data formulării acțiunii erau îndeplinite dispozițiile art.21 din Legea 10/2001 și dacă operează art.29 din aceeași lege caz în care va pronunța o soluție pe fondul notificării, și daca obligația este posibil de executat de către persoana juridică ținută să se pronunțe asupra notificării".
Astfel, instanța urma să purceadă la analiza îndeplinirii condițiilor și în raport de Decizia XX/2007 decizie ale cărei efecte au fost anihilate prin . Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în.
În raport de cele expuse intimata - pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală sentința recurată.
În drept, își întemeiată prezenta pe dispozițiile codului de procedură civilă, Legii 10/2001 precum și legii 165/2013.
Prin întâmpinarea formulată la recursul recurentelor reclamante C. G. și P. Ș., solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de reclamante și menținerea ca temeinică și legala a sentinței recurate .
Cu privire la primul motiv de recurs și anume acela că instanța a interpretat și aplicat greșit legea.
In primul rând intimata pârâtă solicită respingerea acestui motiv de recurs ca urmare a lipsei oricărei critici de nelegalitate a sentinței.
Solicită să se observe superficialitatea formulării acestui motiv de recurs, fapt ce echivalează cu o lipsă a motivării acestuia având drept consecința aplicarea sancțiunii anulării acestuia în lumina art. 306 (1) C.proc.civ.
In măsura în care instanța va respinge apărările intimatei, solicită să se observe că în raport de dezlegarea dată de Tribunalul București soluționării excepției prematurității formulării cererii de chemare în judecată, în lumina Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, instanța pe bună dreptate a admis excepția menționată.
Arată intimata că este bine știut faptul că una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, este dreptul. Acesta trebuie să fie: recunoscut și ocrotit de lege (cazul de față Legea 10/2001); să fie exercitat potrivit scopului economic și social recunoscut de lege; să fie exercitat cu bună credință; să fie actual - adică să nu fie supus unui termen sau unei condiții suspensive.
In speța, dreptul este supus condiției suspensive instituite de dispozițiile art. 33 din lege sens în care se impune respingerea acestui motiv de recurs instanța pe bună dreptate admițând acesta excepție de fond, peremptorie și absolută.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs prin care s-a menționat că instanța de fond a încălcat limitele rejudecării stabilite de instanța de recurs, arată că se impune aplicarea sancțiunii instituite de art. 306 (1) Cod de proc.civ.. raportat la nemotivarea acestuia.
În măsura în care instanța de recurs va respinge aceste apărări intimata solicită respingerea acestui motiv de recurs raportat la faptul că în opinia sa instanța de fond a respectat limitele rejudecării instituite de Curtea de Apel prin Decizia civila 1773 R/17.10.2012.
Instanța de fond a respectat întocmai limitele de rejudecare impuse de instanța superioară dar nu putea nesocoti dispozițiile legale imperative statuate de Lege.
Prin urmare, instanța de fond, pe bună dreptate, a reținut faptul că până la . Legii 165/2013, instanțele aveau ele însele căderea de a soluționa notificările formulate în termen legal dar nesoluționate de unitățile deținătoare. Totodată, ulterior intrării în vigoare a Legii, instanța a luat act de noul termen statuat de legiuitor în acord cu observațiile Curții Europene a Drepturilor Omului prin care unitățile deținătoare sunt îndrituite să soluționeze notificările, instanțele pierzându-și acest atribut până la expirarea termenului suspensiv.
Raportat la cele expuse soluția instanței de fond este temeinică și legală fapt ce atrage respingerea acestui motiv de recurs.
Cu privire la cel de al treilea motiv de recurs prin care instanța a aplicat greșit Legea 165/2013 în detrimentul deciziei XX/2007 a ICCJ, arată că și cu privire la acest motiv de recurs opinează că se impune aplicarea sancțiunii instituite de art. 306 (1) Cod de proc.civ. raportat la nemotivarea acestuia iar în măsura în care se vor respinge aceste apărări solicită respingerea și acestui motiv pentru considerentele enunțate la punctul anterior.
Cu privire la cel de al patrulea motiv de recurs prin care se critica admiterea de către instanța de fond a excepției tardivității cererii de constatare a nulității parțiale a contractului de vânzare cumpărare nr.4903/21.12.2006, solicită respingerea și acestui motiv de recurs, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală.
Primul aspect ce ar fi trebuit reținut de recurentele reclamante este acela al limitelor de rejudecare statuate de instanța de recurs prin decizie. Soluționarea unei astfel de excepții excede acestor limite mult aclamate de acestea in motivele de recurs anterioare dar voit omise in acest motiv de recurs.
In caz de casare instanța care rejudecă fondul trebuie să se limiteze numai la rezolvarea problemei care a atras casarea în cazul de față: „să verifice dacă la dala formulării acțiunii erau îndeplinite dispozițiile art. 21 din Legea 10/2001 și dacă operează art.29 din aceeași lege caz în care va pronunța o soluție pe fondul notificării, și dacă obligația este posibil de executat de către persoana juridică ținută să se pronunțe asupra notificării".
Noua cerere formulată de recurentele reclamante având ca obiect constatarea a nulității parțiale a contractului de vânzare cumpărare excedând acestei limite.
În al doilea rând conform art. 132 (1) Cod de procedură civilă: "La prima zi de înfățișare instanța va putea sa acorde reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii sau propunerea de noi probe ".
Prin urmare apreciază intimata - pârâtă că instanța de fond după casare nu putea depăși limitele stabilite de Curtea de Apel prin decizie în sensul analizării unei noi cereri; prima zi de înfățișare a avut loc în primul ciclu procesual iar în măsura în care instanța de recurs va respinge acest raționament, prima zi de înfățișare a avut loc cel târziu în fond după casare a termenul din data de 15.02.2013, dată la care recurentele reclamante fie depuneau un nou petit (care de altfel nu putea fi analizat de instanța prin prisma limitelor statuate de instanța de recurs) fie solicitau un termen pentru această modificare (care de asemenea nu putea fi acordat). Oricum, acestea nu au îndeplinit o astfel de procedură, termenul de depunere a unei modificări a cererii de chemare în judecată fiind depășit, fapt ce pe bună dreptate a atras admiterea excepției.
Raportat la cele expuse, intimata - pârâtă solicită respingerea și acestui motiv de recurs.
În raport de cele expuse, solicită anularea motivelor de recurs nemotivate iar în măsura respingerii acestei cereri, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței.
In drept, și-a întemeiat prezenta pe dispozițiile Codului de procedură civilă, Legii 10/2001 precum și legii 165/2013.
La data de 18.06.2014 recurenta-pârâtă S.C. Metax B. S.A. a formulat întâmpinări împotriva recursului formulat de recurentele - reclamante, prin care înțelege să invoce excepția nulității recursului declarat de P. Ș. și C. G. pentru lipsa motivelor de recurs (ca nemotivat în termenul legal) întrucât recursul nu conține propriu-zis și în mod clar, explicit și echivoc o motivare în fapt și în drept ci simple aprecieri sau susțineri de genul „hotărârea nu este legală" fără a se arăta în mod clar, în fapt și în drept, ce anume ar justifica pretinsa nelegalitate și netemeinicie.
Așa-zisele prime trei motive de recurs nu sunt reale motive de recurs, nearătându-se în mod neechivoc temeiul de fapt și de drept pentru care hotărârea nu ar fi legală si temeinică. Mai mult, susținerile recurenților nu sunt cursive, coerente și nici inteligibile.
Se susține că s-au încălcat limitele rejudecării stabilite de instanța de recurs dar nu se arată în ce fel, ce anume limite ar fi fost încălcate.
In ceea ce privește soluția instanței de rejudecare pe excepția prematurității cererii de chemare în judecată față de dispozițiile art. 33 din legea nr. 165/2013 arătat că deja a depus și noi motive de recurs, înțelegând să le reitereze în cele ce urmează și ca apărări.
Al patrulea așa-zis motiv de recurs privește soluția dată de instanța de rejudecare pe excepția tardivității cererii „de constatare a nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4903/21.12.2006" și este netemeinic și nesusținut în fapt si în drept.
Soluția instanței de rejudecare privind tardivitatea cererii modificatoare este corectă, temeinică și legală, având în vedere faza procesuală în care se află - rejudecare fond în condițiile în care obiectul acțiunii fusese stabilit în mod corect si clar de instanța de casare cu trimitere.
În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, în ceea ce privește recursul declarat de recurentele - reclamante, solicită admiterea excepției nulității și anularea ca nemotivat recursul declarat de acestea, respingerea ca nefondat recursul declarat de reclamante.
Solicită obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 242 al. 2, art. 248 și următoarele, art. 299 și următoarele, art. 3041, art. 312 C.proc.civ.; art. 480 C.civ.; art. 20 din Legea nr. 15/1990; H.G. nr. 1213/20.11.1990; Legea nr. 10/2001; art. 15 din Constituția României.
Nu s-au depus înscrisuri noi în recurs.
In ședința publică din data de 16.10.2014 Curtea a pus în discuție și a respins excepția nulitătii recursului declarat de recurentele-reclamante,.
Examinând sentința recurată și ansamblul probelor administrate în cauză în raport de motivele de recurs invocate și de dispozițiile legale incidente, precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
În legătură cu critica de nelegalitate care vizează excepția prematurității cererii de sesizare a instanței de fond, critică comună adusă sentinței de toți recurenții în cauză, Curtea constată că aceasta este fondată, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Întrucât în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013 a fost publicata Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, Curtea constată în prealabil că în mod corect s-a stabilit incidența acestui ultim act normativ în cauza dedusă judecății, avându-se în vedere normele imperative cuprinse în art. 4 din această lege, conform cărora „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Curtea va avea însă în vedere, pe de altă parte, prevederile art. 109 alin.2 din codul de procedură civilă de la 1865 – incident în cauză, în raport de data introducerii acțiunii introductive la Judecătoria Sectorului 6 București, conform dispozițiilor art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Potrivit articolului de lege mai sus menționat, „În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege”.
În cauză, acțiunea introductivă a fost înregistrată inițial pe rolul instanțelor la data de 17.10.2008 și, prin urmare, la data introducerii cererii de chemare în judecată, era în vigoare Legea nr. 10/2001, republicată, în temeiul căreia reclamantele aveau posibilitatea recunoscută, cu putere obligatorie, conform art. 3307 alin. 4 Cod de procedură civilă, de Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite prin decizia în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, prin raportare la îndrumările obligatorii ale instanței de casare de a solicita cenzurarea refuzului entității învestite de a proceda la soluționarea notificării și de a proceda la analizarea în fond a cererii de restituire întemeiată pe legea specială adoptată în materia imobilelor preluate abuziv de către stat.
Altfel spus, sub imperiul Legii nr.10/2001, ca efect al împlinirii termenului de 60 de zile prevăzut de art.25 alin.(1) din Legea nr.10/2001, la data sesizării primei instanțe, ca urmare a refuzului nejustificat al entității învestite cu o notificare de a răspunde la aceasta, reclamantele se prevalau de un drept actual, născut, de a se adresa instanței de judecată pentru a obține soluționarea pe fond a notificării formulate, în temeiul Legii nr. 10/2001, împrejurare care exclude existența vreunui impediment procedural legat de o pretinsă prematuritate a acțiunii, prin raportare la art.109 din Codul de procedură civilă.
In plus, prin decizia Curții Constituționale nr. 88/27.02.2014, publicată in Monitorul oficial nr. 281 din 16.04.2014, admițându-se o excepție de neconstituționalitate vizând textul legal reținut ca incident de tribunal, s-a constatat că „dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii”.
In considerentele acestei decizii s-a apreciat că „aplicarea retroactivă a dispozițiilor criticate este de natură să rupă echilibrul procesual, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil, sub aspectul egalității armelor în procesul civil, drept consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție.
Curtea Constituțională a reținut totodată că „principiul liberului acces la justiție oferă oricărei persoane dreptul de a accede la instanța judecătorească în vederea apărării drepturilor sale. Așa cum s-a subliniat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, simpla sa consacrare legală, chiar și la nivelul suprem, prin Constituție, nu este de natură a asigura și o eficacitate reală a acestuia, atât timp cât, în practică, exercitarea sa întâmpină obstacole. Accesul la justiție trebuie să fie asigurat, în consecință, în mod efectiv și eficace.”
De asemenea, Curtea a observat că „principiul constituțional instituit de art. 21 privind accesul liber la justiție se referă la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept”, iar acest principiu „implică și adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale.”
Având astfel în vedere că „dreptul de acces liber la justiție nu se limitează doar la posibilitatea introducerii unei cereri de chemare în judecată, ci include și dreptul de a beneficia de judecarea și tranșarea pe fond a litigiului existent în fața unei instanțe”, Curtea a reținut că „prin aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aduce atingere dreptului de acces liber la justiție al persoanelor îndreptățite la măsurile consacrate prin legile reparatorii, drept de care aceste persoane beneficiază de la momentul învestirii instanței de judecată până la soluționarea definitivă a cauzei. Efectul juridic al soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, în sensul respingerii acțiunilor menționate ca "devenite premature", constituie o evidentă încălcare a liberului acces la justiție și, prin urmare, o nesocotire a dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (2) potrivit cărora ’’Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". Prin urmare, „introducerea în cadrul unui proces în curs a unui impediment care tinde să nege dreptul de acces liber la justiție al persoanei interesate încalcă prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție”
Ïn raport de aceste statuări ale Curții Constituționale, instanța de recurs urmează a avea în vedere și dispozițiile art. 147 alin.1 din Constituție, conform cărora "dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept", precum și cele ale alin. (4) al aceluiași articol, potrivit cărora "deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".
In ceea ce privește susținerile recurentei-pârâte ..A. vizând notificările care ar fi trebuit soluționate în speță și legitimarea procesuală a celor chemați în judecată de reclamanți în cadrul acestei acțiuni fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, respectiv, aprecierea recurentei legată de pretinsa tardivitate a cererii de chemare în judecată, Curtea constată că acestea nu pot fi primite în acest recurs în raport de cadrul procesual în limitele căruia a înțeles să se pronunțe tribunalul – acesta limitându-se prin sentința recurată, așa cum, de altfel, și recurentul recunoaște, la analiza excepției prematurității, fără a fi analizate alte apărări cum sunt cele referitoare la calitatea de unitate deținătoare a pârâtelor.
Pe de altă parte, orice aprecieri legate de aceste aspecte care excedează chestiunea prematurității acțiunii pusă în discuție de instanța de fond exclusiv din perspectiva incidenței art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 în referire la termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege, ar putea fi examinate numai în contextul respectării întocmai a îndrumărilor obligatorii și a celor statuate irevocabil în cauză de instanța de casare, conform art. 315 C.proc.civ., inclusiv în ceea ce privește obiectul acțiunii și inexistența obligației de respectare a termenului prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001, precum și cu privire la legitimarea procesuală a părților.
In acest context, Curtea constată ca fiind nefondată și critica formulată de recurentele-reclamante în privința respingerii de către tribunal a cererii de modificare a acțiunii formulată în rejudecare, în temeiul dispozițiilor art. 132 C.proc.civ.
Este adevărat că, potrivit art. 132 alin.1 Cod procedură civilă, la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului termen pentru întregirea sau modificarea acțiunii.
Tribunalul a apreciat însă în mod corect că a primi cererea de modificare a acțiunii în situația în care instanța de control judiciar a statuat asupra obiectului cererii de chemare în judecată echivalează cu lipsirea de efect a prevederilor art. 315 C.proc.civ.
Or, o atare reținere este corectă în raport de datele speței, iar soluția adoptată este, în plus, în deplină concordanță cu jurisprudența instanței noastre supreme care a statuat în acest sens, în mod repetat, că în rejudecare după casare, cadrul procesual este deja stabilit, urmând ca instanța de trimitere să se pronunțe în limite precis stabilite, limite ce nu pot fi depășite ori ignorate prin soluționarea unui alt obiect al acțiunii, nemaifiind aplicabile dispozițiile privind prima zi de înfățișare, tocmai pentru că în caz contrar, s-ar ajunge la o nouă judecată și nu la o rejudecare, ceea ar încălca principiile ce guvernează sistemul căilor de atac reglementate de Codul de procedură civilă de la 1865.
Prin urmare, corect s-a reținut că modificarea acțiunii nu poate avea loc la instanța care rejudecă fondul după casarea cu trimitere, o statuare în sens contrar având drept consecință încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. 1 și 3 C.proc.civ.
In consecință, față de considerentele arătate mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., va admite ambele recursuri declarate în cauză și va casa în tot sentința recurată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la același tribunal, instanță care va avea în vedere și toate apărările invocate de recurenți, cu respectarea celor dispuse prin decizia de casare pronunțată anterior cu privire la fondul pricinii .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurentele-reclamante C. G. și P. Ș. și de recurenta-pârâtă S.C. M. B. S.A împotriva sentinței civile nr.. 2084 din 13.12.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. GRAN V. LUJERULUI IMOBILIAR S.A. și P. M. BUCUREȘTI.
Casează în tot sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. D. M. I. M.-A.
N.-G.
GREFIER,
M. C.
Red. M.
Tehnored. M./GIA
2 ex./10.12.2014
TB - S. a V-a civ. - B. C. L.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 423/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 12/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
