Legea 10/2001. Decizia nr. 1928/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 1928/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 1928/2014

DOSAR NR._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.1928

Ședința publică de la 17.12.2014

Curtea constituită din:

P. - A. P. B.

JUDECATOR - C. B. T.

JUDECĂTOR - M.-G. R.

GREFIER - Ș. P.

***** *****

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții-pârâți M. JUSTIȚIEI, de către M. P. – P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TELEORMAN și de către P. M. A. PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.37 din 27.01.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimatele – reclamantele P. P. și R. T.C. F..

P. are ca obiect – Legea nr.10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Tuică G., în calitate de reprezentant al intimaților-reclamanți P. P. și R. T.C. F., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/17.06.2014, emisă de Baroul Prahova – Cabinet Individual, aflată la fila 30 dosar și consilier juridic L. G., în calitate de reprezentant al recurentei-pârâte P. M. A., PRIN PRIMAR, în baza împuternicirii pe care o depune la dosar, lipsind recurentul-pârât M. JUSTIȚIEI și recurentul-pârât M. P. – P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TELEORMAN.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimatele-reclamante au depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 09.12.2014, cerere, la care a anexat înscrisuri (au fost comunicate părților adverse).

Se mai învederează și faptul că recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 18.12.2014, note scrise.

Avocatul intimatei-reclamante, având cuvântul, arată că nu au putut fi depuse toate actele solicitate de instanță, atât de către P. M. A., cât și de către reclamante. Arată că a depus dovada de la Arhivele Statului în legătură cu faptul că nu există planuri anexe la contractul din 1932, însă li s-a pus în vedere ca să fie depuse și certificatele de moștenitor de pe urma celor două defuncte, autoarea principală și autoarea numitei R. și de asemenea, încheierea de carte funciară și orice înscrisuri sau planuri în care să fie descrisă construcția-magazie, arătând că în legătură cu aceste din urmă acte va fi imposibil să facă vreo dovadă și solicită acordarea unui termen.

Curtea dispune strigarea cauzei la ordine, având în vedere că pricina a fost solicitată pe lista cauzelor la amânare fără discuție și fără ca toate părțile să fie prezente în instanță.

La reluarea pricinii, la ordine, se prezintă avocat Tuică G., în calitate de reprezentant al intimaților-reclamanți P. P. și R. T.C. F., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/17.06.2014, emisă de Baroul Prahova – Cabinet Individual, aflată la fila 30 dosar și consilier juridic L. G., în calitate de reprezentant al recurentei-pârâte P. M. A., PRIN PRIMAR, în baza împuternicirii pe care o depune la dosar, lipsind recurentul-pârât M. JUSTIȚIEI și recurentul-pârât M. P. – P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TELEORMAN.

Avocatul intimatelor-reclamante, având cuvântul, solicită ca instanța să revină asupra cererii de a mai depune și alte înscrisuri la dosar, în afară de cele referitoare la descrierea imobilului cu ocazia întocmirii actului de înstrăinare la nivelul anului 1932, de la Arhivele Statului, însă instanța a apreciat că se impune și depunerea unui certificat de moștenitor de pe urma autoarei comune a celor două intimate-reclamante, respectiv C. M. și P. F. G.. În opinia sa, apreciază că ne aflăm în al treilea ciclu procesual, iar Curtea de Apel București prin decizia de casare către Tribunalul Teleorman, a stabilit calitatea sa de a fi părți îndreptățite în această cauză, a stabilit părțile cu care se judecă și care sunt entitățile deținătoare față de care trebuie să se pronunțe instanțele de judecată, astfel încât, față de actele deja depuse și față de sensul art.315 din codul de procedură civilă apreciază că aceste acte nu mai sunt utile și nu mai sunt necesare făcându-se pe deplin dovada calității sale de persoane îndreptățite, de a sta în acest proces.

Reprezentantul recurentului-pârât MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, având cuvântul, apreciază că lipsesc documentele privind construcția demolată în conformitate cu prevederile pct.21.3 lit.e din normele metodologice și certificatele de moștenitor având în vedere pct.23.1 lit.b din normele de aplicare ale HG nr.250/2007, unde se face precizarea că testamentul trebuie însoțit de certificatul de moștenitor sau de calitate de moștenitor, iar reclamantele au depus testamentul. Consideră că certificatul de moștenitor este singurul care dovedește calitatea de moștenitor, astfel că nu se face dovada de la defuncții C. M. și D., autorii inițial și P. F. G..

Avocatul intimatelor-reclamante, având cuvântul, în ceea ce privește identificarea construcției, arată că, din considerentele deciziei Tribunalului Teleorman și din probele administrate se poate constata că s-a putut face identificarea construcției. Mai mult decât atât, în ultima sentință a Tribunalului Teleorman sunt descrise elementele componente ale acestei magazii, mai puțin suprafața.

Arată că a depus la dosarul cauzei un certificat de la Arhivele Statului, certificat care se referă la documentul emis de autoritatea locală la nivelul anului 1960, prin care a fost preluat imobilul și a trecut în proprietatea statului, iar acel document cu caracter de lege prevede în mod expres obligația pentru Primărie ca, în momentul preluării să fie desprins acest imobil, să se întocmească un proces-verbal de constatare, urmând a se face referire la cotele și dimensiunile imobilului. Astfel că, toate aceste documente care sunt utile pentru Autoritatea de restituire și de plata despăgubirilor, de a se efectua expertiza de evaluare, se află în arhiva apelantei-intimate, nefiind în măsură să obțină alte documente. Există o autorizație de demolare care prevede o casă și o magazie. Pe acel teren ocupa o suprafață de 500 mp pe care se afla o magazie, arătând că nu au susținut că dețin și o casă pe acest teren; Cartea de imobil depusă se referă la o altă construcție, prin acest înscris urma să dovedească că P. P. și P. G. sunt singurele descendente a celor doi autori, proprietari ai imobilului).

La interpelarea instanței, avocatul intimatelor-reclamante susține că ceea ce apare în memoriul tehnic și în actele anexe la autorizația de demolare se referea la o magazie și o casă.

Reprezentantul recurentului-pârât MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, având cuvântul, față de ceea ce s-a solicitat la termenul anterior arată că, în arhive nu dețin documentele cerute, însă s-au adresat Biroului Județean al Arhivelor Naționale unde se află documentele la care a făcut referire și d-nul avocat. Învederează că în memoriul tehnic se face vorbire despre magazie, iar în notificare reclamantele nu au solicitat o casă, ci teren și magazie, aveau posibilitatea să o soluționeze prin ceea ce inclusiv ANRP validează, respectiv o declarație a reclamantelor la Notarul P. susținută de doi martori, cu elementele construcției respective.

Curtea, în urma deliberării, constată că certificatele de moștenitor au fost solicitate intimatelor-reclamante în raport de una dintre criticile aduse de P. M. A. prin motivele de recurs, însă nu au fost depuse la dosar, iar aspectele învederate de intimatele-reclamante privind dezlegarea unor probele de drept, prin deciziile de casare urmează a fi analizate de instanță la momentul soluționării recursului. În ceea ce privește suprafața construcției constată că s-au depus la dosar înscrisuri, în urma solicitării instanței, însă în acest moment nu există indicii privind existența altor înscrisuri, astfel că urmează a se soluționa recursul pe baza probelor administrate.

Reprezentantul recurentei-pârâte P. M. A. prin Primar și avocatul intimatelor-reclamante, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurentei-pârâte P. M. A. prin Primar, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, desființarea sentinței civile nr.37/2014 și pe fond respingerea cererii reclamantelor R. C. F. și P. P..

Referitor la recursul promovat de recurentul M. Justiției, solicită respingerea acestuia, ca nefondat, având în vedere că la momentul încuviințării și efectuării raportului de expertiză nu erau parte în proces, respectiv la data de 14.10.2013.

În ceea ce privește recursul formulat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, solicită admiterea acestuia.

Arată că nu este de acord cu susținerea din recursul Ministerului P., în sensul că nu s-a soluționat pricina pe calea administrativă, având în vedere că în anul 2003 P. M. A. a înaintat notificarea recurentelor M. Justiției și către M. P. și nu se mai putea soluționa pe care administrativă.

Avocatul intimatelor-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarate de recurenta-pârâtă P. M. A. prin Primar.

Arată că referitor la calitatea sa procesuală activă, este cert că dețin calitate procesuală activă și sunt persoane îndreptățite, care justifică primirea acestor despăgubiri; a dovedit aceste aspecte cu actele sale de stare civilă și cu celelalte acte din care rezultă că autorii lor C. au achiziționat acest imobil, prin act autentic. De asemenea, au făcut dovada faptului că imobilul a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, la Hotărârea Guvernului la nivelul anului 1960, nu era atașat decât o listă anexă la Decretul de Naționalizare și faptul că P. P. este fiica d-nei C., P. G. a fost fiica acesteia, în urma decesului pe parcursul soluționării acestui dosar, iar R. C. F. este nepoata de soră, fiica d-nei P. din dosar și beneficiara testamentului autentificat pe care P. G. i l-a dat. Prin urmare nu s-a pus în discuție această calitate dea lungul procesului, astfel că nu se mai poate pune la îndoială calitatea acestor persoane de a sta în proces în calitate de reclamante.

Pe de altă parte, P. contestă faptul că trebuie să plătească aceste despăgubiri, deși nu se mai poate pune în discuție acest aspect atâta timp cât această chestiune a fost clarificată în ciclul procesual anterior.

De asemenea, se pune problema și în ceea ce privește recursul declarat de P., întrucât și pentru acesta expertiza făcută și considerentele deciziei de casare ale Curții de Apel București către tribunal au fost în sensul acesta.

Referitor la descrierea construcției, arată că din actele depuse, există un memoriu tehnic și alte acte în care sunt descrise materialele componente și ar putea să se analizeze și să concluzioneze de către un expert de specialitate în domeniu construcții, având în vedere și ceea ce se stipulează în dispozitivul sentinței tribunalului, astfel că toate aceste elemente pot concura și pot forma convingerea unui specialist pentru a stabili datele necesare.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul M. Justiției, arată că, în opinia sa, este vorba despre o eroare materială, întrucât în considerentele sentinței tribunalului nu se stabilește obligativitatea în sarcina Ministerului Justiției de a plăti vreo despăgubire, apare însă, în mod eronat, în dispozitiv să fie obligat alături de ceilalți pârâți din acest dosar la plata acestor despăgubiri.

În situația în care nu va fi primită această apărare, urmează a se constata că recursul Ministerului Justiției este justificat și va fi admis, în sensul că nu au calitate procesuală și nu pot fi obligați la plata despăgubirilor, cât timp acest aspect a fost clarificat încă din faza anterioară, în ciclul anterior procesual.

CURTEA,

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. 39/87 din 11 ianuarie 2008, reclamanții R. F. C. și P. P., au chemat în judecată pârâții Instituția Prefectului Județului Teleorman, P. M. A. și M. Justiției, solicitând obligarea acestora la emiterea dispoziției sau deciziei prin care să se pronunțe cu privire la notificarea pe care au formulat-o în baza Legii nr. 10/2001, conținând propunerea de acordare a despăgubirilor pentru terenul și magazia de cereale situate în municipiul A., . și .. 41, ce au fost preluate în mod abuziv, obligarea pârâților la plata unei amenzi civile, în favoarea statului, pentru fiecare zi de întârziere, în cuantum maxim permis de lege și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantele au arătat că prin notificarea înregistrată la P. municipiului A. sub nr. 2236/2002 au solicitat să li se plătească despăgubirile cuvenite ca urmare a preluării abuzive de către stat a terenului și a magaziei de cereale aflată pe acest teren, situat în A., ., și .. 41 (fosta ., apoi Gh.D. nr.43), județul Teleorman. Odată cu notificarea au trimis și actele prin care fac dovada proprietății.

Astfel prin actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 438/1932 autoarea lor M. D.N. C., cu acordul soțului său D. C. a cumpărat un teren lung de 27,50 m și lat de 18,40 pe care se afla o magazie de cereale situate în A., .. Ulterior această stradă a căpătat denumirea de G. D., nr. 43. Magazia de cereale cu terenul aferent au fost preluate de Baza de Recepționare A. din 1950. În sfârșit, pe acest teren apoi s-a edificat clădirea în care funcționează Tribunalul Teleorman, Judecătoria A. și P. de pe lângă Tribunalul Teleorman, magazia fiind demolată.

Precizează că de pe urma M. C. și D. C. au rămas ca moștenitori cele două fiice ale lor: P. P. și P. F. G.. Aceasta din urmă a decedat și a testat toate bunurile sale nepoatei de soră R. F. C..

P. M. A., prin adresa nr. 2236/11.01.2005 le comunica faptul că notificarea a fost înaintată Direcției Generale a Finanțelor Publice Teleorman în vederea avizării conform prevederilor art. 33(2) din Legea nr. 10/2001.

Prin cererile înregistrate sub nr. 895/19.09.2005 la Prefectura Județului Teleorman și sub nr._/19.09.2005 la P. municipiului A. reclamantele au solicitat să fie soluționată notificarea.

Instituția Prefectului Județului Teleorman, prin adresa nr. II/895 din 19.09.2005 a înaintat cererea spre soluționare Primăriei municipiului A..

Ca urmare a demersurilor reclamantelor P. M. A., prin adresa nr. 2236/09.06.2006 le face cunoscut că prin ședința din 08.06.2006 a Comisiei Interne pentru analizarea notificărilor în baza Legii nr. 10/2001 s-a luat în discuție notificarea.

Ulterior, P. M. A., prin adresele nr._/17.11.2006 și nr._/11.06.2007 le face cunoscut că notificarea privind imobilul din municipiul A., fosta .. 43, a fost înaintată cu adresa nr. 6072/06.02.2003 M. Justiției în vederea soluționării.

Au sesizat în mai multe rânduri M. Justiției solicitând ca notificarea să fie soluționată, însă până în prezent n-au primit nici un răspuns.

La data de 11 februarie 2008, reclamantele au formulat cerere modificatoare a acțiunii, în sensul că au solicitat obligarea pârâților să le despăgubească corespunzător valorii terenului și magaziei de cereale situate în municipiul A., . și .. 41, județul Teleorman ce au fost preluate în mod abuziv.

Cererea completatoare a fost formulată în contradictoriu și cu Ministerul Finanțelor Publice, care, drept urmare, a fost citat ca pârât în cauză.

La data de 5 mai 2008, reclamantele au depus precizări la acțiune, prin care solicită despăgubiri pentru imobilul situat pe .. 41 – teren în suprafață de 506 mp și magazie de cereale care se afla pe acesta – precizări însoțite și de un plan al imobilului. Nu mai solicită reparație și pentru imobilul ce fusese situat pe .. 43, actualmente ., retrocedat – în echivalent – altor persoane.

Pârâții Instituția Prefectului Teleorman, P. A. și M. Economiei și Finanțelor au depus întâmpinări în care au invocat că nu au calitate procesuală pasivă, nefiind deținători ai imobilului.

Excepțiile au fost admise prin încheierea nr. 54 din 12 mai 2008, constatându-se că, într-adevăr, niciunul dintre cei trei pârâți nefiind deținători ai imobilului, nu au calitate procesuală pasivă. S-a constatat că singurul potențial deținător al imobilului este M. Justiției, care, de altfel, prin întâmpinarea de la dosar și-a și formulat apărări în cauză.

Apărările pârâtului M. Justiției privesc necesitatea de a se lămuri atât calitatea reclamantelor, de moștenitoare ale proprietarilor inițiali ai imobilului în litigiu - C. D. și M. – cât și identitatea imobilului și locul situării acestuia, respectiv pe . P., la numărul 41 ori la numărul 43.

Prin sentința civilă nr.117/29.09.2008, Tribunalul Teleorman a admis acțiunea împotriva pârâtului M. Justiției, a dispus acordarea de despăgubiri către reclamante, pentru terenul în suprafață de 506 mp și magazia de cereale situată pe acesta construită din cărămidă, pe suporți de beton de 1 m înălțime, acoperită cu tablă, având dimensiunile de 25 x 10 metri, imobil situat în A., .. 41, despăgubirile urmând a fi acordate în temeiul și condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a luat act că reclamantele nu pretind cheltuieli de judecată.

A reținut tribunalul că potrivit actelor de stare civilă depuse în cauză la dosar, (filele 78 – 80 și 82 – 83) și testamentului autentificat sub nr. 215/1997 (filele 85, 86), s-a făcut dovada că reclamantele sunt moștenitoare ale defuncților M. și D. C., proprietari ai imobilului din .. 41 (fostă C. N. P. nr. 41).

Cu privire la imobil, s-a făcut dovada, cu actul de vânzare – cumpărare de la dosar autentificat sub nr. 438/1932 (fila 18) și depozițiile martorilor I. L. (fila 143 ) și S. F. (fila 148) că defuncții M. și D. C. au cumpărat o magazie de cereale, cu terenul aferent în suprafață de 506 mp, imobil situat în A., ..

Imobilul este descris de cei doi martori, ca fiind amplasat în ..41 (în prezent), iar magazia avea dimensiunile de 25 x 10 metri, era construită din cărămidă pe suporți de beton de 1 m înălțime, acoperită cu tablă și a fost demolată atunci când s-a construit clădirea Parchetului Teleorman.

S/a maia reținut că imobilul a fost preluat de stat în anul 1950 și dat în folosință Bazei de recepționare pentru depozitarea cerealelor, conform HCM din luna mai 1950, iar în anul 1960 a fost atribuit în folosința I.G.O. A., prin Decizia nr. 62/1960 a fostului Sfat Popular al orașului A.. Decizia s-a întemeiat pe dispozițiile HCM nr. 1068 din 25 iulie 1960, care completează lista imobilelor naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 (filele 21 și 22).

S/a reținut că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art. 1 alin. 2 și art.2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 10/2001, modificată – respectiv, imobilul fiind preluat abuziv de către stat prin naționalizare în baza Decretului nr. 92/1950 – iar reclamantele fiind îndreptățite la măsuri reparatorii conform art. 4 alin. 2 din lege, reparația în natură nefiind posibilă.

Împotriva sentinței civile nr.117/29.09.2009, pârâtul M. Justiției a declarat apel, susținând că reclamantele au precizat că nu mai solicită măsuri reparatorii pentru imobilul din .. 43, actualmente ., unde se află sediul Tribunalului Teleorman și al Judecătoriei A..

Prin decizia nr. 225 din 25 martie 2009, Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă a fost respins, ca nefondat, apelul, cu motivarea că potrivit înscrisurilor depuse la dosar (decizia nr. 62/1960, raportul de la fila 68) și martorilor audiați în cauză, adresa actuală a imobilului în litigiu este .. 41, menționată de reclamante în precizările prin care au renunțat la măsuri reparatorii pentru terenul din .. 43, preluat abuziv de la alți proprietari.

Împotriva acestei decizii a fost formulat recurs de către M. Justiției, prin care a solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii apelului, desființării sentinței și respingerii acțiunii.

În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C.pr.civ., pârâtul a susținut că reclamantele au precizat că nu mai solicită măsuri reparatorii pentru imobilul din .. 43, actualmente ., unde se află sediul Tribunalului Teleorman și al Judecătoriei A..

S-a mai arătat că la adresa indicată de reclamante, respectiv .. 41, se află sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman și al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. și că, nefiind deținător al imobilului pentru care intimatele reclamante au solicitat măsuri reparatorii, admiterea acțiunii promovate împotriva sa este greșită.

Prin decizia nr. 286/21.01.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a admis recursul declarat de pârâtul M. Justiției și Libertăților Cetățenești, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că în notificare, în cererea de chemare în judecată și prin precizările din 5 mai 2008, reclamantele au indicat adrese diferite ale imobilului pentru care solicită măsuri reparatorii în echivalent, referindu-se succesiv la " .. 43 (în prezent . nr. 22 și .. 41" și, respectiv, ".. 41".

Înalta Curte a reținut că două secții ale Tribunalului Teleorman (civilă și penală) își au sediul în . și că terenul din .. 43, unde se află clădirea ce adăpostește sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman și Parchetului de pe lângă Judecătoria A., a fost expropriat prin Decretul nr. 265/1974 de la o persoană fără nici o legătură cu reclamantele, ai cărei moștenitori sunt menționați în raportul cu propuneri de măsuri reparatorii în echivalent întocmit la 12 februarie 2007 de Comisia de analiză a notificărilor constituită la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din schița întocmită de reclamante și inclusă în precizările formulate la 5 mai 2008 rezultă că între terenul amplasat în .. 41 (pentru care se solicită măsuri reparatorii) și intersecția cu . două terenuri ce aparțin altor persoane.

De asemenea, Înalta Curte a reținut că aceste date contradictorii duc la concluzia că deținerea de către pârâtul recurent a terenului la care fac referire intimatele reclamante este incertă.

Or, potrivit procedurilor de restituire prevăzute în Capitolul III al Legii nr. 10/2001, clarificarea aspectului menționat este esențială pentru stabilirea entității abilitate să soluționeze notificarea și, implicit, a măsurii reparatorii adecvate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte a admis recursul și a casat hotărârea atacată, trimițând cauza spre rejudecare, la aceeași instanță de apel, care va administra probe noi, pentru stabilirea entității deținătoare a terenului preluat abuziv de la autorii reclamantelor și, cu ocazia rejudecării, se va pune în discuția părților și eventuala incidență a art. 32 din Legea nr.10/2001 în referire la magazia de cereale demolată.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr._, în vederea rejudecării apelului.

Curtea, rejudecând apelul, conform indicațiilor deciziei de casare, a dispus completarea probatoriului cu înscrisuri și a pus în vedere intimaților reclamanți să depună note de precizări cu privire la adresa terenului pentru care solicită măsuri reparatorii în echivalent, având în vedere criticile pârâtului Ministerului Justiției, cu privire la adresele succesive, pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii și în acest sens, a fost depusă precizare de către aceștia la data de 10.11.2010, și au arătat că terenul pentru care solicită despăgubiri bănești în baza Legii nr. 10/2001 este situat în Municipiul A., fostă . nr. 41, și ulterior, a dobândit numele de G. D., păstrat și în prezent, fiind menținut același număr 41.

Intimații au precizat că terenul în litigiu are o suprafață de 506 mp și a fost proprietatea autorilor intimaților conform actului de vânzare transcris la tribunalul Teleorman prin procesul verbal nr. 438/1932 și a fost trecut în proprietatea statului, conform deciziei nr. 62/04.08.1960 în temeiul HG nr.1068/25.07.1960 ce a completat listele Decretului nr. 92/1950.

Curtea a emis adresă către P. orașului A. pentru a se comunica situația juridică a terenului în litigiu în prezent, și de asemenea, depunerea istoricului de rol fiscal, și precizarea persoanei ce figura în calitate de proprietar în anul 1974, astfel cum s-a precizat prin decizia de casare, și în acest sens, au fost emise adrese către Administrația Financiară A..

Din relațiile comunicate instanței, a rezultat că terenul situat pe .. 41, corp 2 este ocupat de P. de pe lângă Tribunalul Teleorman și P. de pe lângă Judecătoria A. și aparține domeniului public al statului conform prevederilor pct. 9 din Anexa la Legea nr. 213/1998.

Din adresa comunicată de către P. M. A. primită la data de 13.12.2010, și aflată la fila 36 dosar apel, a rezultat că din evidențele fiscale din perioada 1959-1960, figura cu imobil pe .. 39, din A., d-na C. M. cu o suprafață de teren de 465 mp, din care 245 mp ocupați de construcții, iar matricola de clădiri și terenuri pentru imobilul situat pe .. 41 a fost închisă în anul 1960 cu mențiunea „naționalizat”, iar în ceea ce privește calitatea de proprietar, în anul 1974 nu există rol fiscal, din acest an la această adresă, poziția fiind închisă cu mențiunea „naționalizat” așa cum s-a arătat, iar la această adresă nu a mai figurat nici o persoană în calitate de proprietar în anii următori în registrele matricole de clădiri și terenuri.

Din aceeași adresă a rezultat că la această dată, în evidențele fiscale figurează la această adresă - .. 41 jud. A., P. de pe lângă Tribunalul Teleorman cu imobil și construcție.

De asemenea, P. M. A. a precizat că fostul imobil de pe .. 41 din A. nu a făcut obiectul prevederilor decretului de expropriere nr. 265/27.12.1974, fiind trecut în proprietatea statului prin naționalizare în anul 1960 și este situat la același număr poștal, respectiv nr. 41 de pe . A..

Prin decizia civilă nr. 89 A din 01.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât M. Justiției împotriva sentinței civile nr. 117/29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă.

A constatat că, în ceea ce privește clarificarea aspectelor menționate în decizia de casare, cu privire la faptul că terenul din .. 43 a fost expropriat prin Decretul nr. 265/1974, acesta nu face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, deoarece s-au cerut măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în .. 41, iar terenul de la această adresă, a fost naționalizat în anul 1960, astfel cum s-a arătat din analiza adreselor menționate.

Din înscrisurile completatoare menționate în prezenta cauză a rezultat că pe terenul de pe .. 41 din A. se află în prezent imobilul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, teren ce reprezintă domeniul public al statului, iar construcțiile ce se aflau pe acest teren la momentul naționalizării, în anul 1960, au fost desființate pentru realizarea obiectivului sediu procuratură și tribunal.

Din actele și lucrările dosarului, a rezultat că intimatele-reclamante sunt succesoarele defuncților M. și D. C., care au fost proprietarii imobilului din .. 41, A..

Curtea a constatat că, potrivit prevederilor art. 294 Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Prima instanță a constatat că intimatele reclamante sunt persoane îndreptățite la primirea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în .. 41, A., iar acest imobil a fost preluat în mod abuziv în anul 1960, în temeiul HCM nr. 1068, situație în care, în condițiile dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, iar în cauză, măsurile reparatorii urmează a se acorda în echivalent bănesc, deoarece terenul de la această adresă, se află în domeniul public al statului.

Curtea a constatat că prima instanță a constatat că intimatele-reclamante pot primi măsuri reparatorii în echivalent, și că aceste despăgubiri vor fi acordate în temeiul și în condițiile Titlului nr. VII din Legea nr. 247/2005.

În condițiile acestui titlu, despăgubirile vor fi stabilite de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor și vor fi achitate în modalitatea ce va fi prevăzută de către această comisie.

În această situație, având în vedere notificarea formulată de către intimatele reclamante, Curtea a constatat că acestea sunt persoane îndreptățite la despăgubire, astfel cum a stabilit și prima instanță, iar apelantul-pârât urmează să emită o dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri în temeiul prevederilor Titlului nr. VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a stabilit și prima instanță.

În ceea ce privește prevederile art. 32 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a dispus decizia de casare, Curtea a constatat că această cauză a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, adică la Curtea de Apel București care este instanță de apel, iar în această fază procesuală, nu poate fi schimbată calitatea părților, fiind incidente prevederile art. 294 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește cadrul procesual și calitatea părților, acesta s-a stabilește în fața primei instanțe, în speță, apărările apelantului pârât cu privire la cadrul procesual, trebuiau evocate în fața fondului, cadrul procesual neputând fi stabilit în apel.

În situația în care apelantul-pârât considera că nu are calitate de unitate deținătoare trebuia să înainteze notificarea spre soluționare organului competent.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă, a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul M. Justiției și Libertăților Cetățenești invocând incidența dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Recurenta a criticat hotărârea sub următoarele aspecte:

- Din înscrisurile administrate în rejudecare rezultă că pe terenul situat în ..41 din A. se află în prezent imobilul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleroman, iar construcțiile ce se aflau pe acest teren la momentul naționalizării, în anul 1960 au fost desființate. Obiectul cererii de chemare în judecată în reprezintă despăgubiri pentru terenul amplasat în ..41 și nu la nr.43 (în prezent .> - S-a stabilit că pârâtul M. Justiției nu este unitate deținătoare și cu toate acestea a fost obligată să emită dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri, astfel că, în mod nelegal, nu s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.

- Nu s-a făcut dovada faptului că imobilul situat în . cu vecinătățile identificate în actul de proprietate contract de vânzare-cumpărare transcris în registrul de transcripțiuni al Tribunalului Teleorman la nr.2007/28 martie 1932 este același cu cel situat în .> - Acțiunea a fost admisă în mod greșit în contradictoriu cu M. Justiției, de vreme ce la adresa pentru care s-au acordat despăgubiri ..41 se află sediul unor unități de parchet în raport de care nu poate apărea ca deținător M. Justiției. Notificarea petenților privea clar imobilul situat în ..43 în prezent . s-a construit Tribunalul Teleorman.

Prin decizia civilă nr. 401/26.01.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Civilă, s-a admis recursul declarat de pârâtul M. Justiției împotriva deciziei civile nr. 89 A din 2 februarie 2011 a Curții de Apel București – Secția a IV a Civilă, a fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că primul ciclu procesual, parcurs de prezentul demers judiciar, s-a finalizat prin pronunțarea, în recurs, a deciziei de casare nr.286 din 21 ianuarie 2010 potrivit cu care cauza a fost trimisă spre rejudecare la instanța de apel.

În considerentele deciziei de casare s-a reținut că există date contradictorii privitor la situația juridică a imobilului pentru care s-a solicitat despăgubiri, iar clarificarea acestui aspect este esențială pentru stabilirea entității atribuite să soluționeze notificarea și implicit a măsurilor reparatorii adecvate.

În rejudecare, instanța a admis doar proba cu înscrisuri și a constatat că terenul din ..43 a fost expropriat prin Decretul nr.265/1974 și că acesta nu face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, deoarece s-au cerut măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în ..41, iar terenul de la această adresă a fost naționalizat în anul 1960. S-a reținut în continuare că pe terenul din ..41 se află în prezent imobilul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, dar a fost obligat pârâtul M. Justiției să emită dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri.

Având în vedere constatările instanței de rejudecare, a fost cert că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite așa cum s-a dispus prin decizia de casare.

În primul rând, așa cum bine s-a susținut prin motivele de recurs, nu s-a clarificat dacă imobilul din actul de proprietate (contract de vânzare-cumpărare transcris la nr.2007 din 28.03.1932) este același cu imobilul situat în .. Tot pe această linie nu s-a clarificat neconcordanța existentă între notificare, prin care se solicită „despăgubiri pentru imobilul situat în fosta stradă C. N. P., apoi ..43, în prezent . s-a construit Tribunalul Teleorman și cererea de chemare în judecată, prin care s-a solicitat acordarea despăgubirilor pentru terenul și magazia de cereale situate în Municipiul A., . și ..41.

Constatările instanței de rejudecare, prin care s-a reținut că petenții nu au solicitat despăgubirile pentru imobilul situat în ..43 sunt neconforme cu realitatea, întrucât primul înscris care declanșează procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001, îl constituie notificarea. În raport de conținutul notificării s-a stabilit unitatea deținătoare a imobilului.

În cauză, petenții solicitând prin notificare despăgubiri pentru imobilul situat în ..43, pârâta P. M. A. a îndreptat notificarea către M. Justiției și M. P., iar acesta din urmă, deși investit cu soluționarea notificării nu a fost chemat în judecată.

Or, îndrumările deciziei de casare priveau aceste date contradictorii care trebuiau lămurite, și în raport de acestea urma să se stabilească entitatea juridică deținătoare a imobilului, cu precizarea că, notificarea a fost înaintată de P. M. A., așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 12 din dosar fond, atât Ministerului Justiției, cât și Ministerului P..

În atare condiții, sunt fondate motivele de recurs prin care s-a susținut că pârâtul M. Justiției „deși se reține că nu este entitate deținătoare”, este totuși obligat să emită dispoziție prin care să acorde despăgubiri petenților.

Îndrumările deciziei de casare nu au fost în sensul ca în rejudecare să se schimbe calitatea părților, ci de a se stabili prin administrarea de noi probe, care este imobilul litigios, situația juridică a acestuia, și în funcție de această stare de fapt care este unitatea deținătoare a imobilului.

M. Justiției a susținut constant că este necesar a se stabili în mod cert locul situării imobilului litigios, întrucât în raport de clarificarea acestui aspect se va stabili și unitatea ce urmează a fi obligată la despăgubiri.

În atare condiții, pentru clarificarea tuturor acestor aspecte ce vizează situația a fapt este necesară efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea imobilului în litigiu, expertiză care va avea în vedere toate înscrisurile depuse la dosar.

Așadar, în raport de cele reținute, Înalta Curte în baza art.312 (1) și 313 Cod procedură civilă,a admis recursul și a casat hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr._ *.

În rejudecarea apelului, în conformitate cu art.315 din Codul de Procedură Civilă, având în vedere îndrumările obligatorii ale instanței de control judiciar s-a dispus completarea probatoriului pentru a se stabili cu certitudine situația juridică a imobilului litigios și unitatea deținătoare.

În acest scop, la interpelarea instanței de judecată, intimatele-reclamante au precizat că imobilul care formează obiectul notificării este situat în A., ..41.

Prin încheierea de ședință din data de 15.06.2012, s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate topografice, având ca obiective: identificarea suprafeței de teren ce face obiectul notificării imobilului situat în A., ..41, județul Teleorman, cu indicarea suprafeței, a limitelor și vecinătăților în raport de actele de proprietate și schițele acestora și a deciziei de trecere în proprietatea statului nr.62/1960 și Ordinul nr.295/04.08.1960 al Sfatului Popular al Raionului A. și indicarea dacă pe acest teren se află sediul vreunei instituții publice, respectiv Tribunalul Teleorman sau sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.

În conformitate cu art.169 coroborat cu art.298 din Codul de Procedură Civilă s-a dispus înaintarea dosarului la Tribunalul Teleorman, în vederea efectuării raportului de expertiză prin comisie rogatorie.

A fost îndeplinită comisia rogatorie, fiind atașat la dosarul Curții de Apel București, dosarul Tribunalului Teleorman nr._, în care este depus raportul de expertiză topografică efectuat de către expertul Bucata C..

Prin decizia civilă nr.118 A/29.03.2013, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelantul – pârât M. Justiției, împotriva sentinței civile nr. 117/29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele – reclamante P. P. și R. T. C. F., a desființat sentința civilă apelată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Teleorman.

In ce privește situația de fapt, s-a reținut că intimații au formulat notificare prin care au solicitat, în temeiul Legii nr.10/2001, restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii pentru magazia demolată și terenul în suprafață de 506 mp care s-a aflat în proprietatea autorilor intimaților, conform actului de vânzare transcris la tribunalul Teleorman.

Din adeverința din data de 27 august 1954 și din copia de la Arhivele Naționale, aflate la filele 21-22 din dosarul Tribunalului Teleorman, rezultă că terenul, proprietatea autorilor intimaților a fost preluat prin procesul verbal nr. 438/1932, conform deciziei nr. 62/04.08.1960, în temeiul HG nr. 1068/25.07.1960 ce a completat listele Decretului nr. 92/1950.

Prioritar, Curtea a constatat că, prin apelul declarat de către M. Justiției nu s-a criticat decât lipsa calității de unitate deținătoare a acesteia, nefiind formulate critici cu privire la calitate de persoane îndreptățite a intimaților-reclamanți și nici cu privire la caracterul abuziv al preluării.

Pe cale de consecință, în primul ciclu procesual s-a statuat cu putere de lucru judecat, prin neexercitarea căilor de atac de către nici una dintre părți, asupra calității de persoană îndreptățită a intimaților-reclamanți cu privire la terenul suprafață de 506 mp dobândit de către autorii reclamanților prin actul de vânzare transcris la Tribunalul Teleorman prin procesul verbal nr. 438/1932 și trecut în proprietatea statului, conform deciziei nr. 62/04.08.1960 în temeiul HG nr. 1068/25.07.1960 ce a completat listele Decretului nr. 92/1950.

De asemenea, s-a statuat definitiv și irevocabil, prin neexercitarea căilor de atac, că intimații au calitatea de persoane îndreptățite cu privire la magazia demolată și că preluarea s-a realizat în mod abuziv în conformitate cu art. 2 alin. 1 lit.a din Legea nr.10/2001.

În drept, s-au reținut dispozițiile art. 21din Legea nr.10/2001 și aleCapitolului II din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.

Din adeverința din data de 27 august 1954 și din copia de la Arhivele Naționale, aflate la filele 21-22 din dosarul Tribunalului Teleorman, rezultă că terenul situat pe ..41, proprietatea autorilor intimaților, a fost preluat prin procesul verbal nr. 438/1932, conform deciziei nr. 62/04.08.1960, în temeiul HG nr. 1068/25.07.1960 ce a completat listele Decretului nr. 92/1950.

Curtea a constatat că din extrasul de la Arhivele Naționale, aflat la fila 22 din dosarul Tribunalului Teleorman, se menționează că terenul preluat se află pe ..41.

În rejudecarea apelului, prin expertiza topografică administrată de către instanța de apel, în conformitate cu îndrumările instanței de control judiciar, s-a stabilit identitatea dintre terenul dobândit de către autorii intimaților prin contractul de vânzare-cumpărare transcris la nr.2007 din 28.03.1932, terenul preluat conform deciziei nr. 62/04.08.1960, în temeiul HG nr. 1068/25.07.1960 ce a completat listele Decretului nr. 92/1950 și terenul pe care se află, în prezent, sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.

Potrivit raportului de expertiză se constată că „din suprafața totală de 509 m.p.(care este notificată și care formează obiectul litigiului de față) situată în incinta Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, 190 m.p. sunt ocupați de construcția Parchetului. Din planul topografic întocmit rezultă că sediul Parchetului d- e pe lângă Tribunalul Teleorman se află parțial pe terenul care a aparținut autorilor reclamantelor.

Astfel, având în vedere îndrumările obligatorii ale instanței de control judiciar de a stabili care este imobilul litigios, situația juridică a acestuia, și în funcție de această stare de fapt care este unitatea deținătoare a imobilului, ținând cont de probele administrate, respectiv decretul de expropriere coroborat cu adeverințele depuse la dosar și cu concluziile raportului de expertiză rezultă că pe terenul notificat de către intimatele-reclamante se află sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.

Curtea a reținut că terenul notificat de către intimați se află situat pe ..41, chiar dacă din eroare s-a menționat în cuprinsul notificării ..43.

Acest aspect a fost confirmat de către intimații-reclamanți de mai multe ori în cauza de față, inclusiv prin precizările formulate în fața instanței de apel, în al treilea ciclu procesual. De asemenea, susținerile părților sunt confirmate și de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză care a statuat identitatea din terenul notificat cu terenul expropriat și cu terenul ocupat de către Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.

Pe cale de consecință, având în vedere toate precizările formulate se constată că are calitatea de unitate deținătoare, în conformitate cu art.21-22 din Legea nr.10/2001, M. P., care are în subordine P. de pe lângă Tribunalul Teleorman.

Constatându-se că pe terenul notificat se află sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, Curtea a reținut că este întemeiat singurul motiv de apel formulat de către M. Justiției cu privire la lipsa calității acestuia de unitate deținătoare.

În ceea ce privește magazia demolată sunt incidente dispozițiile art.32 din Legea nr.10/2001, care prevăd că „ În situația imobilelor-construcții demolate, notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează potrivit art. 10 sau 11 prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului București”.

În concluzie, în conformitate cu art.21-22 din Legea nr.10/2001 are calitatea de unitate deținătoare pentru terenul notificat M. P., iar pentru magazia demolată are calitatea de unitate deținătoare P. M. A..

Curtea a constatat că notificarea nr.2236 formulată de către reclamanți a fost depusă la P. M. A., care, prin adresa nr.6072/06.02.2003, a înaintat-o la M. Justiției și M. P..

Deși notificarea reclamanților a fost redirecționată către cele două instituții, nici una dintre acestea nu s-au pronunțat asupra notificării înaintate, în conformitate cu art.27 din Legea nr.10/2001, în forma în vigoare la 25.10.2010.

De asemenea, Curtea a constatat că intimații apelanți au formulat acțiunea inițială dedusă judecății în contradictoriu cu Instituția Prefectului Județului Teleorman, cu P. M. A., cu M. Justiției și cu M. Economiei și Finanțelor, nefiind chemat în judecată și M. P..

Prin încheierea nr.54/12 mai 2008 pronunțată de către Tribunalul Teleorman s-au admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Instituția Prefectului Județului Teleorman, a Primăriei M. A. și a Ministerului Economiei și Finanțelor, reținându-se că acestea nu au calitate de unitate deținătoare și s-a constatat că M. Justiției are calitate de unitate deținătoare.

Potrivit art.282 alin.2 din Codul de Procedură Civilă apelul declarat împotriva sentinței pronunțate se exercită și împotriva încheierilor premergătoare, interlocutorii sau preparatorii.

Având în vedere că instanța de fond a soluționat, în mod greșit, excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei M. A., reținând că aceasta nu are calitate de unitate deținătoare și că nu a soluționat pe fond acțiunea promovată cu privire la acordarea de măsuri reparatorii pentru magazia demolată, Curtea a reținut sunt incidente dispozițiile art.297 din Codul de Procedură Civilă, motiv pentru care a dispus desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei în vederea rejudecării pe fond a cauzei.

În rejudecarea cauzei de către Tribunalul Teleorman, intimații-reclamanți, chiar dacă nu au formulat acțiunea inițială în contradictoriu cu M. P., au posibilitatea să își precizeze cadrul procesual, având în vedere că, prin probele administrate în cauză, s-a statuat că pentru terenul notificat are calitate de unitate deținătoare M. P., iar, pentru magazia demolată, calitatea de unitate deținătoare îi aparține Primăriei M. A..

Pentru aceste motive, în conformitate cu art.295-297 cu aplicarea art.315 din Codul de Procedură Civilă, a admis apelul declarat de către M. Justiție, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Teleorman.

Cauza s-a reînregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman, la data de 05.07.2013, sub nr._ *.

Tribunalul, conform indicațiilor deciziei de casare, la termenul de judecată din 14.10.2013 a dispus și citarea, în calitate de pârâți, a Ministerului P. – P. de lângă Tribunalul Teleorman și a Primăriei M. A. în calitate de unități deținătoare pentru terenul notificat și imobilul magazie.

La termenul de judecată din 06.11.2013, pârâtul Municipiul A. – prin primar a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei mun. A., conform art. 21 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale.

A motivat că, potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, iar în justiție sunt reprezentate după caz de primar sau președintele consiliului județean. Prin urmare, nu se verifică existența uneia dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile respectiv cea privitoare la calitatea procesuală pasivă, acțiunea fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.

La termenul de judecată din 09.01.2014, pârâtul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Au fost depuse la dosarul cauzei note de concluzii de către pârâtul P. M. A..

Prin sentința civilă nr.37/27.01.2014, Tribunalul Teleorman a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. M. A. invocată prin întâmpinare, a admis acțiunea formulată de reclamantele R. T. C. F. și P. P., împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, P. M. A., prin Primar, și M. Justiției, a dispus acordarea de despăgubiri către reclamante, pentru terenul în suprafață de 509 mp și magazia de cereale situată pe acesta, construită din cărămidă, pe suporți de beton de 1m înălțime acoperită cu tablă, imobil situat în A., .. 41, urmând ca despăgubirile să fie acordate în temeiul și condițiile capitolului III al Legii nr. 165/2013 și s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

A reținut tribunalul că, în ceea ce privește clarificarea aspectelor menționate în decizia de casare, cu privire la faptul că terenul din .. 43 a fost expropriat prin Decretul nr. 265/1974, acesta nu face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, deoarece s-au cerut măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în .. 41, iar terenul de la această adresă, a fost naționalizat în anul 1960, astfel cum s-a arătat din analiza adreselor menționate.

La termenul de judecată din 13 ianuarie 2014, tribunalul a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul P. mun. A., excepție care a fost unită cu fondul, conform art. 137 alin. 2 C..

Excepția a fost considerată neîntemeiată, reținându-se că, de vreme ce prin decizia de casare s-a statuat cu putere de lucru judecat că, pentru imobilul magazie, P. municipiului A. are calitatea de unitate deținătoare conform art. 21-22 din Legea nr. 10/2001, aceasta justifică implicit calitatea procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății.

Privitor la fondul cauzei, s-a reținut că reclamantele au formulat notificare prin care au solicitat, în temeiul Legii nr.10/2001, restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii pentru magazia demolată și terenul în suprafață de 506 mp care s-a aflat în proprietatea autorilor intimaților, conform actului de vânzare transcris la Tribunalul Teleorman.

Din extrasul de la Arhivele Naționale, aflat la fila 22 din dosarul Tribunalului Teleorman, se menționează că terenul preluat se afla pe ..41.

Prin expertiza topografică administrată de către instanța de apel, în conformitate cu îndrumările instanței de control judiciar, s-a stabilit identitatea dintre terenul dobândit de către autorii reclamantelor prin contractul de vânzare-cumpărare transcris la nr.2007 din 28.03.1932, terenul preluat conform deciziei nr. 62/04.08.1960, în temeiul HG nr. 1068/25.07.1960 ce a completat listele Decretului nr. 92/1950 și terenul pe care se află, în prezent, sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.

Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, s-a constatat că „din suprafața totală de 509 m.p.(care este notificată și care formează obiectul litigiului de față) situată în incinta Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, 190 m.p. sunt ocupați de construcția Parchetului. Din planul topografic întocmit a rezultat că sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman se află parțial pe terenul care a aparținut autorilor reclamantelor.

Astfel, Curtea a învederat că terenul notificat de către reclamante se află situat pe ..41, chiar dacă din eroare s-a menționat în cuprinsul notificării ..43.

Acest aspect a fost confirmat de către reclamante de mai multe ori în cauza de față, inclusiv prin precizările formulate în fața instanței de apel, în al treilea ciclu procesual. De asemenea, susținerile părților sunt confirmate și de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză care a statuat identitatea din terenul notificat cu terenul expropriat și cu terenul ocupat de către Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.

În ceea ce privește magazia demolată, s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.32 din Legea nr.10/2001, care prevăd că „În situația imobilelor-construcții demolate, notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează potrivit art. 10 sau 11 prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului București”.

În conformitate cu art.21-22 din Legea nr.10/2001 are calitatea de unitate deținătoare pentru terenul notificat M. P., iar pentru magazia demolată are calitatea de unitate deținătoare P. M. A..

Tribunalul, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. 2 și art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 10/2001 modificată – respectiv imobilul fiind preluat abuziv de stat prin naționalizare în baza Decretului nr. 92/1950 – iar reclamantele fiind îndreptățite la măsuri reparatorii conform art. 4 alin. 2 din lege, a constatat acțiunea întemeiată, reținând că despăgubirile trebuie să fie acordate în temeiul și condițiile capitolului III al Legii nr. 165/2013.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, cale de atac recalificată ca recurs la termenul din 25.06.2014, pârâtul M. Justiției, pârâtul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și pârâta P. M. A. prin Primar.

Recurentul – pârât M. Justiției a solicitat că se constate că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, fiind nesocotite probele administrate în cauză pentru a se lămuri situația juridică a imobilului pentru care se solicită despăgubiri.

Astfel, în considerentele deciziei civile nr. 118A/29.03.2013 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr._ *, instanța a reținut "constatându-se că pe terenul notificat se află sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, Curtea învederează că este întemeiat singurul motiv de apel formulat de M. Justiției cu privire la lipsa calității acestuia de unitate deținătoare”(...) pentru terenul notificat are calitate de unitate deținătoare M. P., iar pentru magazia demolată, calitatea de unitate deținătoare aparține Primăriei M. A..

La rândul său, în considerentele sentinței criticate, Tribunalul Teleorman a reținut a reținut următoarele:

- Raportul de expertiză întocmit în cauză a statuat identitatea dintre terenul expropriat și terenul_ocupat de_Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman;

- Are calitatea de unitate deținătoare pentru terenul notificat M. P., iar pentru magazia demolată are calitatea de unitate deținătoare pentru P. M. A..

Cu toate acestea, instanța de fond admite acțiunea și împotriva Ministerului Justiției, refuzând (afirmația are în vedere hotărârile de casare) să constate că M. Justiției nu are loc în raportul juridic dedus judecății și prin urmare nu are calitate procesuală pasivă.

În același context, recurentul – pârât face referire și la cea de-a doua decizie de casare, nr. 401/26.01.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ - în considerentele căreia s-a statuat, între altele, că "în atare condiții, sunt fondate motivele de recurs prin care se susține că pârâtul M. Justiției deținătoare>, este totuși obligat sa emită dispoziție prin care să acorde despăgubiri petenților".

În ciuda acestor aspecte evidente care susțin lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției (excepție de fond, absolută și peremptorie, de ordine publică care poate fi invocată pe tot parcursul procesului de către partea interesată, de procuror sau de instanță din oficiu), tribunalul admite în mod greșit acțiunea și împotriva acestui pârât.

Încă din prima hotărâre de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - nr. 286/21.01.2010 - s-a reținut că există aspecte contradictorii care duc la concluzia că deținerea de către pârâtul recurent (M.J.) a terenului la care fac referire intimatele reclamante este incertă.

Prin cea de-a doua decizie de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că este necesară efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea imobilului în litigiu. Curtea de Apel București a dispus înaintarea dosarului la Tribunalul Teleorman în vederea efectuării raportului de expertiză prin comisie rogatorie. Prin încheierea de ședință din data de 15._ a Curții de Apel București, onorariul de expert a fost stabilit la suma de 2000 lei dispus a fi achitat în cote egale de M. Justiției și reclamantele R. T. C. F. și P. P., fără să fie avute în vedere și celelalte părți din proces (ex. P. M. A.). Prin urmare, cu adresa din data de 25.10.2012 emisă în dosarul nr._, pentru termenul din 21.11.2012, tribunalul a pus în vedere Ministerului Justiției să achite onorariul de expert în cuantum de 1000 lei stabilit prin încheierea de ședință din data de 15.06.2012 a Curții de Apel București, în contul Biroului de expertize din cadrul Tribunalului Teleorman. Raportul de expertiză întocmit în cauză a stabilit, între altele, identitatea dintre terenul notificat și terenul ocupat de P. de pe lângă Tribunalul Teleorman. Așadar, a reținut Tribunalul Teleorman în sentința civilă nr.37/27.01.2014 că, "în conformitate cu dispozițiile art. 21 - 22 din Legea nr. 10/2001 are calitatea de unitate deținătoare pentru terenul notificat M. P., iar pentru magazia demolată are calitatea de unitate deținătoare P. M. A.". Rezultă așadar că M. Justiției nu are calitatea, de unitate deținătoare pentru imobilul în schimbul căruia se solicită și se acordă despăgubiri. Neavând calitate procesuală în cauză, nu poate fi obligat la plata cheltuielilor ocazionate de acest litigiu, acestea fiind în sarcina părților căzute în pretenții.

Pentru motivele arătate, având în vedere dispozițiile art.295 – 297 .C.proc.civ., recurentul – pârât M. Justiției solicită modificarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Teleorman în rejudecare, iar în consecință, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a Ministerului Justiției, neexistând niciun temei de drept care să justifice admiterea prezentei cereri de chemare în judecată în contradictoriu cu M. Justiției și de asemenea să oblige părțile căzute în pretenții să plătească în solidar, către M. Justiției, cheltuielile de judecată care au fost puse în sarcina acestei părți (cotă parte onorariu expertiză în cuantum de 1000 lei).

Recurentul – pârât Municipiul A. susține, prin criticile formulate în recurs,căinstanța de fond nu ținut cont că I.C.C.J. prin decizia 286/ 21.01.2010 a reținut că „aceste date contradictorii duc la concluzia ca deținerea de către pârâtul recurent a terenului la care fac referire intimatele reclamante este incertă.

Din lecturarea dosarului cauzei rezultă fără echivoc că: „în evidențele fiscale pe .. 41 din municipiul A. Județul Teleorman se afla P. de pe lângă Tribunalul Teleorman cu imobil și construcții".

Din înscrisurile completatoare (așa cum a statuat și instanța de fond în respectiva decizie) rezultă că pe terenul din .. 41 se află în prezent P. de pe lângă Tribunalul Teleorman, iar construcțiile ce se aflau pe acest teren la momentul naționalizării, în anul 1960 au fost desființate pentru realizarea obiectivului sediu procuratura și tribunal”.

În mod legal și temeinic a susținut M. Justiției că este necesar a se stabili locul situării imobilului litigios, în acest sens s-a dispus efectuarea unei expertize topografice. Municipiul A. neavândposibilitatea să formuleze obiecțiuni (fiind introdusă în cauză mult mai târziu) în raport de prevederile Codului de Procedura Civila sau să solicite instanței de judecată ca OCPI (Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliara) Teleorman să avizeze raportul de expertiză în conformitate cu prevederile art. 1 din Ordinul nr. 1882/C din 12.09.2001 cu privire la corectitudinea datelor topografice, susține că trebuia avute în vedere următoarele aspecte:

-în actul de vânzare cumpărare datat 09.03.1932 nu este specificat numărul poștal, cinumai ."

-în notificare reclamantele solicita imobilul din .. 43;

-expertul judiciar face vorbire despre numărul 41.

-în cadrul raportului de expertiza nu sunt descrise și individualizate reperele fixe care nu s-au modificat în timp și față de care expertul a identificat poziția geospațial și geometria imobilului expropriat. De asemenea, nu s-au stabilit distanțe față de obiectivele stabile existente la data efectuării expertizei și prin coordinate X,Y în system de proiecție național;

-pentru stabilirea amplasamentului terenului expropriat, nu au fost stabilite și atributele cadastrale ale altor imobile retrocedate anterior pe vechiul amplasament și înscrise în Sistemul de Carte Funciara.

În consecință, solicită să se constate că se face vorbire despre o adresa inexactă, având în vedere necorelarea celor doua numere poștale și apreciază că nici la aceasta dată nu este stabilit din punct de vedere topografic amplasamentul corect, existând dubii față de corectitudinea raportului de expertiză.

De asemenea, se arată că instanța de fond nu a ținut cont de solicitările M. A., legitime și oportune în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001și precizările Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, de ase solicita reclamantelor documentele necesare soluționării notificării în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și HG nr. 250/2007 Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, pct. 23.1.

Astfel, trebuia ca la dosar să fie depuse:

-acte juridice care atestă calitatea de moștenitor, respectiv certificate de moștenitor sau de calitate de moștenitor în aplicarea literei „b” pct. 23.1 din HG nr. 250/2007 de pe urma defuncților C. M. și C. D., iar notificatoarea R. F. C. de pe urma defunctei P. F. G.;

-actul de expropriere de care face vorbire în notificare, în conformitate cu prevederile literei „c" din pct. 23.1, HG nr. 250/2007;

-în aplicarea literei „e" din pct. 23.1, HG nr. 250/2007, „în cazul construcției demolate orice act juridic care descrie construcția demolată.

-în aplicarea acestui aspect, în cazul în care instanța statuează ca

notificatoarele vor primi despăgubiri în condițiile Cap.III din Legea nr.165/2013 (având în vedere ca pe terenul respectiv s-au edificat construcții noi, iar construcția inițială a fost demolata-acestea fiind singura posibilitate), după emiterea actului administrativ de despăgubire de către entitatea care va fi stabilită de instanța de judecată și expedierea acestuia la Agenția Naționala pentru Restituirea Proprietăților, Comisia speciala din cadrul instituției mai sus menționate (constituită în baza Legii nr. 165/2013) nu poate duce la îndeplinire sentința judecătorească și nici decizia entității care a dispus rezolvarea notificării, deoarece nu va exista baza de calcul, având în vedere cerințele ANRP, act care va trebui solicitat notificatoarelor și care trebuie să conțină:

-adresa, nr. postal și după caz, Carte Funciara,nr. topografic actual, suprafețe (construită/desfășurată/utila), regim de înălțime;

-se va preciza pentru fiecare construcție în parte destinația (locuința, anexa gospodărească, spațiul comercial, obiectiv industrial, etc.), anul edificării, materiale folosite la edificare (fundație, planșeu, pereți, pardoseli, acoperiș, tencuieli exterioare, etc.), utilități/instalații (sanitare, electrice, încălzire, etc.);

-în cazul obiectivelor industriale se va menționa pe lângă adresă, numărul, cota și suprafața părților comune indivize, specificându-se care sunt acestea (teren, casa scării, etc.);

Comisia internă de analiză a notificărilor formulate în baza Legii nr.10/2001 nu a dispus nicio măsură având în vedere prevederile art. 2 din Legea nr.10/2001, în speță deținătorii imobilelor fiind M. P. pentru sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman iar M. Justiției pentru Tribunalul Teleorman.

Solicită admiterea apelului și desființarea sentinței recurate ca netemeinică și nelegală, iar pe fond respingerea cererii formulate de intimatele reclamante R. T. C. F. și P. P. ca nefondata.

Recurentul – pârât MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman consideră sentința netemeinică și nelegală și solicită schimbarea în totalitate a hotărârii, cu consecința respingerii acțiunii reclamantelor ca neîntemeiată.

În motivare, se arată că intimatele reclamante au promovat pe rolul instanței de fond cererea formulată în contradictoriu cu Instituia Prefectului județului Teleorman, P. municipiului A. și M. Justiției, având ca obiect obligarea acestora la emiterea deciziei sau dispoziției prin care să se pronunțe asupra notificării privind imobilul situat în mun. Alexanddria, . și .. 41.

Cererea a fost înregistrată atât în baza Legii nr.10/2001, cât și în baza notificării menționate referitoare la propunerea de acordare a despăgubirilor pentru terenul și magazia de cereale situate în mun. A., . și .. 41 ce au fost preluate în mod abuziv, solicitându-se totodată plata unei amenzi civile în statului în cuantumul maxim permis de lege pentru fiecare zi de întârziere.

În urma soluționării cauzei în primăinstanță, Tribunalul Teleorman, prin sentința apelată, a admis acțiunea formulată de reclamante, dispunând acordarea de despăgubiri către acestea pentru imobilele menționate, despăgubirile urmând a fi acordate în temeiul și condițiile capitolului III din Legea nr. 165/2013.

Recurentul M. P. arată că hotărârea este netemeinică și nelegală, inclusiv asupra dispoziției instanței prin care s-a dispus respingerea ca nefondată a excepției lipsei calității lipsei procesuale pasive a pârâtei P. M. A., atâta timp cât notificarea formulată s-a adresat și acestei instituții, nepronunțându-se asupra acesteia în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Chiar dacă la adresa indicată se află sediul Pachetului de pe lângă Tribunalul Teleorman și Parchetului de pe lângă Judecătoria A., recurentul apreciază că P. mun. A. are calitate procesuală pasivă, această instituție fiind unitatea deținătoare pentru magazia demolată.

Față de cele expuse, recurentul solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Intimatele – reclamante P. P. și R. C. F. au formulat întâmpinare la recursul pârâtului Municipiul A., prin care au arătat că un prim motiv de apel al pârâtei se referă la o pretinsă necorelare a celor două numere poștale unde apar imobilele în litigiu și că ar există un dubiu în ce privește corectitudinea raportului de expertiză topo efectuat în cauză.

Motivul de apel este nefondat și solicită respingerea acestuia.

Așa cum s-a menționat, Curtea de Apel București a dezlegat nu numai problemele de drept în această speță, dar a clarificat, pe baza actelor de la dosar situația de fapt privind amplasarea imobilelor în discuție pe baza raportului de expertiză dispus în cauză.

În plus, la dosarul cauzei se află, în afara extrasului de Ia Arhivele Naționale (f.22) în care este menționat nr.41 din . adresa nr._/10.12.2010 depusă chiar de apelantă (f.36) în care se menționează: „imobilul trecut în proprietatea statului prin naționalizare în 1960 este situat în prezent la același număr poștal -41- G. D., unde se află amplasat în prezent P. de pe lângă Tribunalul Teleorman. Construcțiile imobilului naționalizat au fost desființate pentru realizarea obiectivului-sediu procuratură și tribunal”.

Consideră că și al doilea motiv de apel, care se referă la faptul că nu au fost depuse acte juridice care să ateste calitatea reclamantelor de moștenitoare, actul de expropriere acte din care să rezulte construcția demolată, neîntemeiat. Din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că de pe urma autorilor reclamantelor au rămas ca moștenitori: P. P. și P. F. G. în calitate de descendente.

Conform art.4 alin.3 din Legea nr. 10/2001, cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul legii.

În fine, intimata reclamantă R. C. F. este moștenitoarea testamentară a defunctei P. F. G., în baza testamentului autentificat sub nr.215/10.02.1997 de BNP O. I. M. din București.

În speță nu este vorba de expropriere, ci de naționalizare a bunurilor litigioase. Actul din care rezultă această naționalizare, aflat la dosar este decizia nr.62/04.08.1960 emisă în temeiul HG nr.1068/25.07.1960 ce a completat listele Decretului nr.92/1950.

În ce privește magazia demolată, instanța de fond a stabilit din probele administrate existența acesteia și a descris-o în dispozitivul hotărârii.

Cât privește recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, intimatele apreciază că motivele de recurs invocate de acest recurent sunt contradictorii, în raport cu sentința criticată, lipsite de obiect și solicită respingerea recursului acestei părți.

Susține intimatele – reclamante că recurenta apreciază corect că sentința recurată este „neîntemeiată și nelegală”, inclusiv asupra dispoziției instanței prin care s-a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. M. A.. Acest enunț al motivului de apel nu este dezvoltat.

În fine, recurentul își recunoaște calitatea de unitate deținătoare asupra terenului în discuție, dar consideră că P. M. A. are calitate procesuală pasivă pentru magazia demolată. Cu alte cuvinte, recurentul își însușește dispozitivul instanței de fond, astfel că recursul apare ca lipsit de obiect, motiv pentru care intimatele – reclamante solicită respingerea acestei căi de atac.

Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată următoarele:

Recursul declarat de recurentul M. Justiției împotriva hotărârii pronunțate de tribunal vizează pe de o parte soluția adoptată cât privește calitatea procesuală pasivă a acestui recurent, iar pe de altă parte dispoziția de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând jumătate din onorariul de expert.

Cât privește primul aspect, trebuie observat că analizarea temeiniciei susținerilor recurentului pârât este necesar să pornească de la obiectul cererii cu a cărei soluționare au fost învestite instanțele de judecată.

Astfel, pretenția reclamantelor s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și a vizat soluționarea notificării formulate de acestea, potrivit dispozițiilor actului normativ menționat, prin care s-au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de stat, situat în municipiul A., .. 41. Potrivit atât susținerilor reclamantelor, cât și înscrisurilor administrate ca probe în cursul judecății, a rezultat că notificarea cu care reclamantele au sesizat P. M. A. a fost înaintată de aceasta din urmă, în anul 2003, Ministerului Justiției.

Așadar, trebuie reținut că, pe de o parte, recurentul M. Justiției a fost sesizat, chiar indirect, cu notificarea formulată de reclamante în temeiul Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte că, inclusiv la data la care reclamantele au sesizat instanța de judecată cu pretenția de soluționare a acestei notificări, recurentul nu emisese o decizie ori o dispoziție cu privire la notificare, chiar de respingere, în situația în care aprecia că nu are calitate de unitate deținătoare ori de înaintare către o altă instituție ori autoritate, deși potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 avea această obligație.

Ca atare, câtă vreme în cadrul juridic în care instanța de judecată a soluționat cererea reclamantelor era inclus și recurentul M. Justiției, ca instituție sesizată cu soluționarea notificării, parte deci a procedurii administrative de rezolvare a acesteia și căreia îi reveneau anumite obligații în cadrul acestei proceduri, nu se poate susține cu temei lipsa calității sale procesuale.

Constată Curtea că nu sunt relevante sub acest aspect referirile pe care recurentul le face la ceea ce s-a reținut prin decizia civilă nr. 118A/29.03.2013 a Curții de Apel București și prin decizia civilă nr. 401/26.01.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că M. Justiției nu are calitate de unitate deținătoare. Așa cum deja s-a arătat, chiar în condițiile în care recurentul aprecia că nu are calitate de unitate deținătoare, îi revenea în continuare obligația de a da o soluție cererii de restituire în echivalent cu care fusese învestit, în cadrul procedurii administrative reglementate de dispozițiile Legii nr. 10/2001, fie în sensul respingerii acesteia, fie al înaintării către instituția pe care o considera ca încadrându-se în noțiunea de unitate deținătoare.

În ce privește solicitarea recurentului M. Justiției de a se dispune modificarea hotărârii pronunțate de tribunal în sensul obligării părților căzute în pretenții la plata în solidar către acest recurent a sumei de 1000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului de expert, achitat ca urmare a obligației dispuse prin încheierea de ședință de 15.06.2012 a Curții de Apel București Secția a IV a Civilă, Curtea constată că este neîntemeiată.

Astfel, trebuie observat că în condițiile în care recurentul nu a formulat o astfel de pretenție, în fața primei instanțe, până la închiderea dezbaterilor, printr-o cerere scrisă, dat fiind că la dezbaterile finale nu s-a consemnat decât prezența reclamantelor, nu se poate constata nelegalitatea hotărârii recurate sub acest aspect. Câtă vreme instanța nu a fost învestită cu soluționarea unei astfel de cereri, nu se justifica să dispună din oficiu sub acest aspect, câtă vreme, potrivit dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a criticat, prin recursul său, hotărârea pronunțată de prima instanță exclusiv cu privire la soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Primăriei M. A., dată fiind omisiunea soluționării notificării ce a fost adresată primăriei.

Constată Curtea că susținerile recurentului sunt contradictorii, având în vedere că, pe de o parte, consideră greșită soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a primăriei, iar pe de altă parte, consideră că P. M. A. are calitate procesuală pasivă, aceasta având calitate de unitate deținătoare cât privește magazia ce a fost demolată.

În aceste condiții, trebuie observat că aceste susțineri nu pot fi analizate drept critici veritabile aduse hotărârii primei instanțe, dat fiind că din motivarea cererii de recurs rezultă în fapt că soluția cu privire la care recurentul consideră că trebuia adoptată referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a primăriei este chiar cea pronunțată de instanță.

Cât privește recursul declarat de P. M. A., Curtea constată că acesta vizează pe de o parte stabilirea amplasamentului imobilului pentru care s-a formulat cererea de acordare a despăgubirilor, apreciind recurenta că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită, iar pe de altă parte se referă la omisiunea instanței de a solicita reclamantelor toate înscrisurile la care fac referire dispozițiile Legii nr. 10/2001și Normele metodologice de aplicare a acesteia.

Criticile recurentei referitoare la determinarea corectă a amplasamentului imobilului pentru care reclamantele au formulat cererea de despăgubiri sunt neîntemeiate. Astfel, trebuie observat că prin decizia civilă nr. 118A/29.03.2013, Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă au fost tranșate cu putere de lucru judecat aspectele legate de unitatea deținătoare, Curtea statuând că, în conformitate cu art. 21-22 din Legea nr. 10/2011, M. P. are calitatea de unitatea deținătoare pentru terenul notificat, iar pentru magazia demolată calitate de unitate deținătoare are P. M. A..

Această concluzie a rezultat pe baza constatării că terenul expropriat este identic cu cel ocupat în prezent de P. de pe lângă Tribunalul Teleorman, în temeiul concluziilor expertizei tehnice dispuse de instanța de apel și efectuate prin comisie rogatorie de Tribunalul Teleorman.

Ca atare, în mod corect instanța învestită cu soluționarea cauzei numai sub aspectul soluționării excepției și a cererii de acordare a despăgubirilor pentru magazia demolată, a considerat că o nouă analiză a aspectelor cu privire la care instanța de apel statuase deja, anume calitatea de unitate deținătoare pentru fiecare dintre componentele imobilului, prin aplicarea dispozițiilor legale la situația de fapt constatată în fața instanței de apel, nu mai poate fi efectuată.

Cât privește critica referitoare la omisiunea depunerii la dosar a înscrisurilor la care fac referire dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și ale HG nr. 250/2007, Curtea constată că sunt întemeiate exclusiv susținerile privind identificarea construcției.

Referitor la dovedirea de către reclamante a calității de moștenitoare de pe urma defuncților C. M., C. D. și, respectiv, de pe urma defunctei P. F. G., precum și la depunerea la dosar a actului de expropriere la care se face referire în notificare, Curtea constată că o astfel de critică este lipsită de utilitate, în condițiile în care calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 a fost constatată de instanțe încă din primul ciclu procesual (decizia civilă nr. 225/25.03.2009 a Curții de Apel București Secția a IV a Civilă), rejudecarea cauzei fiind dispusă numai pentru stabilirea unității deținătoare.

Sub aspectul descrierii construcției demolate, Curtea a considerat întemeiate susținerile recurentei, dispunând administrarea de probe în recurs pe baza cărora această operațiune să fie posibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 23.1 lit. e din HG nr. 250/2007 și în raport de necesitatea unei astfel de demers în procedura de stabilire a întinderii despăgubirilor la care reclamantele sunt îndreptățite cât privește construcția demolată.

Așa fiind, în raport de înscrisurile pe care le-a avut la dispoziție ca urmare a solicitărilor către reclamante, dar și către recurenta P. Municipiul A., respectiv autorizația de demolare a construcțiilor existente pe terenul preluat de la autorii reclamantelor, precum și anexele acestei autorizații, Curtea va constata că suprafața magaziei cu privire la care se solicită despăgubiri, a cărei descriere este arătată în cuprinsul hotărârii primei instanțe și cu privire la care nu s-a formulat nicio critică în recurs, este de 168,28 mp, potrivit Memoriului tehnic încheiat de Întreprinderea de Gospodărie Comunală și Locativă A. (fila 81 dosar), în administrarea căreia se aflau atât terenul, cât și construcțiile aflate pe acesta, la data emiterii autorizației de demolare 4285/27.06.1975.

În consecință, în raport de considerentele arătate, Curtea constată că sunt nefondate recursurile declarate de recurenții M. Justiției și P. de pe lângă Tribunalul Teleorman, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., le va respinge.

În temeiul art. 312 alin. 3 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de recurenta P. M. A., constatând că este fondat sub aspectele arătate și va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că imobilul – construcție pentru care reclamantele sunt îndreptățite la despăgubiri are o suprafață de 168,28 mp, urmând să mențină celelalte dispoziții ale hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții M. JUSTIȚIEI și M. P. – P. DE PE LÂNGĂ Tribunalul TELEORMAN, împotriva sentinței civile nr.37/27.01.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu recurenta – pârâtă P. M. A. prin PRIMAR și intimatele – reclamante P. P. și R. C. F..

Admite recursul declarat de recurenta P. M. A. prin PRIMAR, împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că imobilul – construcție pentru care reclamantele sunt îndreptățite la despăgubiri are o suprafață de 168,28 mp.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17.12.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A. P. B. C. B. T. M. G. R.

GREFIER

Ș. P.

Red.M.G.R.

Tehdact.R.L./M.G.R.

2 ex./19.01.2015

Trib.Teleorman – M.V.

← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 576/2014. Curtea...		Expropriere. Decizia nr. 548/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Legea 10/2001. Decizia nr. 1928/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 1928/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI