Legea 10/2001. Decizia nr. 450/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 450/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 450/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă 450
Ședința publică de la 18.03.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE-C. G.
JUDECĂTOR-G. S.
JUDECĂTOR-S. I.
GREFIER-N. C. I.
*********
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta-reclamantă T. A., recurenta-pârâtă P. Balotești, recurentul-intervenient în nume propriu C. V., împotriva sentinței civile nr.468 din 08.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. de Fond Funciar Balotești, . SRL prin lichidator judiciar BNP Consult SPRL, D. A. și C. D..
Cauza are ca obiect: acțiune civilă în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, pe lista dosarelor solicitate la amânare fără discuții, se prezintă avocat D. Lyana G. în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante T. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 emisă de Baroul București, ce o depune la dosar, avocat Ș. C. în calitate de reprezentant al recurentei P. Balotești, în baza împuternicirii avocațiale nr._/17.03.2014 emisă de Baroul București, ce o depune la dosar, și avocat P. M. în calitate de reprezentat al recurentului C. V., în substituirea av.F. C., în baza delegației de substituire nr.41/2014, ce o depune la dosar, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează împrejurarea că dosarul se află la primul termen de judecată, motivele cererilor de recurs, fiind comunicate tuturor părților, potrivit mențiunilor existente pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare atașate la dosarul cauzei.
Totodată se arată că recurenta-reclamantă T. A. și recurentul-intervenient C. V. au formulat și depus întâmpinare la data de 13.03.2014.
Curtea comunică părților prezente câte un exemplar al întâmpinărilor formulate de recurenta-reclamantă T. A. și recurentul-intervenient C. V..
Recurenta-pârâtă P. Balotești, prin avocat, solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinărilor.
Reprezentantul recurentului-intervenient C. V., depune un exemplar al motivelor de recurs semnate de către recurent și solicită de asemenea amânarea judecării cauzei, arătând că îl reprezintă pe acesta în substituirea avocatului titular al contractului de asistență juridică.
Apărătorul recurentei-reclamante se opune amânării cauzei pentru motivul invocat.
Curtea, având în vedere data depunerii celor două întâmpinări, le califică ca fiind note scrise și, constatând că judecata nu presupune o amânare fără discuții, dispune lăsarea dosarului la ordine, pentru a da posibilitate părților să ia cunoștință de conținutul acestora.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de recursuri, se prezintă avocat D. Lyana G., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante T. A., avocat Ș. C., în calitate de reprezentant al recurentei P. Balotești, și avocat P. M., în calitate de reprezentat al recurentului C. V..
Curtea acordă cuvântul părților pentru a formula concluzii pe cererea de recalificare a căii de atac, invocată de recurenta-reclamantă Turculaț A., prin notele scrise.
Recurenta-reclamantă T. A., susține că prezenta cale de atac trebuie calificată apel, conform Legii nr.10/2001.
Reprezentantul recurentei-pârâte P. Balotești pune concluzii de admitere a cererii.
Recurentul-intervenient C. V., prin avocat, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea privind recalificarea căii de atac, având în vedere dispozițiile art. 725 al.3 C.pr.civ. raportat la art. XII și XXVI din Legea nr.202/2010.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta-reclamantă T. A., prin avocat, arată că renunță la judecarea primului motiv de recurs invocat, față de noile statuări ale Curții Constituționale.
Critică sentința recurată, arătând că instanța a omis construcția reprezentând fostul conac, ce a fost reținut în raportul de expertiză, și pentru care reclamanta este îndreptățită să primească despăgubiri.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, sens în care depune chitanța nr.211/17.03.2014.
Reprezentantul recurentei-pârâte P. Balotești solicită respingerea recursului promovat de reclamanta T. A., ca fiind neîntemeiat.
Reprezentantul recurentului C. V., având cuvântul asupra recursului formulat de reclamanta T. A., arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
Recurenta-pârâtă P. Balotești, prin avocat, solicită admiterea cererii sale de recurs, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată.
Susține că instanța de fond nu a pus în discuția părților cererea precizatoare formulată de reclamanta T. A. la data de 07.10.2011, prin care aceasta a solicitat restituirea suprafeței de aproximativ 59 de ha, pentru a se indica dacă este o cerere în revendicare sau contestație formulată potrivit Legii 10/2001.
Având în vedere cererea reclamantei adresată Comisiei Locale de Fond Funciar la 29.05.2006, consideră că, potrivit art.8 alin.1 din Legea 10/2001, acțiunea reclamantei nu intră sub incidența Legii nr.10/2001 ci a dispozițiilor Legii nr.18/1991.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Recurenta-reclamantă T. A., prin avocat, solicită respingerea recursului promovat de pârâta P. Balotești, ca nefondat, arătând că motivele invocate nu sunt de natură să conducă la respingerea cererii de restituire în natură a terenului identificabil conform actelor de proprietate prezentate.
Reprezentantul recurentului C. V., având cuvântul asupra recursului formulat de pârâta P. Balotești, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
Recurentul-intervenient C. V., prin avocat, solicită admiterea cererii sale de recurs, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de intervenție. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Reprezentantul recurentei-pârâte P. Balotești, având cuvântul asupra recursului formulat de intervenientul C. V., arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
Recurenta-reclamantă T. A., având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de intervenientul C. V., ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 26.07.2006 sub nr._ reclamanta T. A. a chemat în judecată pe pârâta P. BALOTEȘTI, solicitând anularea Dispoziției Primăriei Comunei Balotești nr. 128/ 13 iunie 2006, prin care s-a respins notificarea nr. 431/08.10.2001; obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 50 ha și imobil construcție compus din 9 camere și utilității, uzina apa, castel de apă, crescătorie porci, magazie, casa de locuit din zid, construcție din zid pentru utilaje, case pentru muncitori, proprietate situată în Comuna Balotești, .; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei.
În motivarea acțiunii s-a arătat în esență că:
Reclamanta a dobândit calitatea de cesionară a drepturilor succesorale ale numitei B. A. M., deținute de aceasta ca moștenitoare a defunctei N. Stefanie M., în baza actului de vânzare - cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 399/12.05.2005.
Anterior vânzării drepturilor succesorale, numita B. A. M. a formulat o notificare în baza Legii nr.10/2001, pe care a adresat-o Primăriei Balotești în calitate de deținătoare a terenului și a construcțiilor situate pe acesta, solicitând restituirea în natură a imobilului preluat în mod abuziv de stat, și care se află situată în comuna Balotești, ..
Prin dispoziția nr. 128 din 13.06.2006, notificarea formulată a fost respinsă pe motiv că persoana ce ar fi formulat cererea nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, imobilul solicitat neputând fi identificat și nefăcându-se dovada continuității dreptului de proprietate invocat.
Reclamanta a susținut că dispoziția contestată este contradictorie, fiind astfel lovită de nulitate, întrucât în cuprinsul său se reține pe de-o parte lipsa calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent, iar pe de altă parte împrejurarea că nu s-a putut identifica imobilul solicitat.
Reclamanta a mai susținut: că pârâta nu a depus diligente pentru a-și îndeplini obligațiile legale, iar motivarea dată deciziei de respingere este nereală și contrară legii; că desesizarea pârâtei prin respingerea notificării reprezintă o încălcare a obligațiilor legale ce îi revin, care poate fi sancționată cu nulitatea pentru purtare abuzivă; că pârâta P. Balotești încalcă dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, potrivit căreia, în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului solicitat, notificarea va fi trimisă primăriei în raza căreia se află imobilul, aceasta având obligația, ca în termen de 30 zile, să identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia.
Reclamanta a mai precizat că, ca urmare a modificării Legilor proprietății prin Legea nr. 247/2005, a formulat și cerere de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenului de 50 ha, solicitând ca această reconstituire sa se facă pe vechiul amplasament, cerere care nu a fost soluționată.
Pârâta P. comunei Balotești a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca nefondată.
A susținut pârâta că reclamanta nu face dovada continuității proprietății din 1935, astfel încât să poată dovedi că imobilul solicitat se înscrie în categoria celor prevăzute de Legea nr. 10/2001, preluate în mod abuziv în perioada 06.03._89.
Din actele depuse nu s-a putut identifica cu exactitate vechiul amplasament, și cu atât mai mult actualii deținători ai fostei proprietăți, lucru comunicat contestatoarei potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată.
În plus, pârâta a mai arătat că atât contestatoarea în calitate de cesionară, cât și d-na B. A. - M., nu au calitate de persoane îndreptățite să solicite restituirea fostei proprietăți a autorului A. E., potrivit art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei contestatoare.
Prin sentința civilă nr.1606/20.12.2007 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalului București, Secția a V-a Civilă, a fost admisă contestația; s-a dispus anularea dispoziției nr. 128/2006 emisă de Primarul comunei Balotești; a fost obligată intimata-pârâtă să restituie în natură contestatoarei partea din terenul situat în T 96 . a fost identificată în schița la raportul de expertiză realizat de expert S. C., care este intravilan și care este în patrimoniul comunei Balotești, iar pentru partea din teren care este extravilan să trimită notificarea și actele anexă Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991; a fost obligată intimata pârâtă să emită dispoziție de restituire prin echivalent, pentru terenul intravilan identificat în modul indicat mai sus, care a fost în patrimoniul comunei Balotești și pentru care s-au emis până în prezent titluri de proprietate în favoarea terților; a fost obligată intimata pârâtă ca, pentru terenul ce face parte din T 96 . a fost identificat în schița la raportul de expertiză, care aparține unor terți persoane juridice și pentru care intimata-pârâtă nu a emis titluri de proprietate, să înainteze notificarea și actele anexe aferente terților respectivi în vederea soluționării.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta contestatoare T. S. A. și pârâta P. Comunei Balotești, cererile fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București Secția a III-a Civilă și Pentru Cauze cu Minori și de Familie, sub nr._ .
Apelurile astfel formulate au fost soluționate prin decizia civilă nr. 395A/24.06.2010 prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta – pârâtă P. comunei Balotești, precum și cererile de intervenție în interesul apelantului – pârât formulate de D. A. și C. D., și a fost admis apelul reclamantei – contestatoare T. S. A. împotriva aceleiași sentinței, care a fost desființată, și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Prin decizia de desființare, instanța de apel a reținut că reclamanta contestatoare ar avea calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii privind imobilul notificat, nefiind rezolvată însă chestiunea referitoare la identificarea imobilului.
Ca urmare a decizie de trimitere spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a Civilă la data de 24.08.2010 sub nr._ .
La data de 07.09.2011 reclamanta a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a arătat că suprafața de teren pentru care solicită măsuri reparatorii este de 59,998 ha, situată în ., aceasta făcând parte din tarlaua 96 din intravilanul comunei.
La data de 29.11.2011 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către C. V., susținând intervenientul că are calitate de cesionar al unei suprafețe de 10 ha teren arabil situate in comunei Balotești Județul I., preluată in mod abuziv de la E. A., și solicitată de T. A..
In motivarea cererii s-a arătat că, la data de 11.12.2007, a dobândit prin contractul de cesiune de drepturi nr.20, de la C. D., dreptul la masuri reparatorii constând in restituirea in natura sau, după caz, în echivalent, a suprafeței de 10 ha situate pe raza comunei Balotești, Județul I..
C. D., la rândul său, a dobândit aceleași drepturi pentru suprafața de 25 ha de la B. G., in baza contractului autentificat sub nr. 40/10.01.2007 de BNP M. A.. Din aceste 25 ha situate in ., cedentul C. D. i-a vândut dreptul asupra celor 10 ha, astfel că interesul său cu privire la terenul notificat de reclamanta din prezenta cauză este actual și legitim, justificându-se astfel introducerea sa în cauză.
Reclamanta T. S. A. a formulat întâmpinare față de cererea de intervenție astfel formulată de către C. V., solicitând respingerea acesteia ca fiind lipsită de interes, și totodată pentru lipsa calității procesuale active a intervenientului.
În motivarea cererii s-a arătat că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă a fost constatată nulitatea certificatului de moștenitor nr. 133/2006 emis de BNP Nemesis prin care numita B. S., autoarea lui D. A., a fost declarata străina de succesiunea defunctei N. Ș., unica moștenitoare testamentara a lui A. E., proprietarului fondului, persoana care a cesionat de la D. A., și ulterior cei cărora acesta a transmis dreptul ce a făcut obiectul cesiunii nemaijustificând nici interes și nici calitate procesuală activă în prezenta cauză.
La data de 06.04.2012, reclamanta T. A. S. a formulat cerere de introducere în cauză, în calitate de intervenientă, a Comisiei Locale de Fond Funciar Primăriei Balotești, solicitând obligarea acesteia la restituirea suprafeței de teren deținută de autorul reclamantei situat în comuna Balotești, ., tarlaua 96, în temeiul art.57 Cod procedură civilă și art.8 alin.1 din Legea nr. 10/2001.
La data de 25.07.2012 intervenienta . SRL a formulat cerere de intervenție în nume propriu, în temeiul dispozițiilor art.49-50 C. p. civ., în motivarea cererii arătând că, prin contractul de cesiune de drepturi litigioase încheiat in forma autentica in data de 29.03.2012 și înregistrat sub nr.36/29.03.2012, cedentul C. V. a cedat către . SRL cota parte de 5 ha din totalul de 10 ha teren arabil, corespunzător drepturilor izvorâte din litigiul ce face obiectul dosarului_ pe rolul Tribunalului București, secția a V a civila privind cererea formulata de reclamanta T. A..
A arătat intervenienta că are un interes propriu derivat din cedarea drepturilor asupra unei suprafețe din terenul care face obiectul litigiului, în urma vânzării drepturilor litigioase cumpărătoarea . SRL subrogându-se în toate drepturile vânzătoarei cu privire la acest imobil, dobândind calitate procesuala activa in dosar.
Prin sentința civilă nr.468/08.03.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta T. A. în contradictoriu cu pârâta P. COMUNEI BALOTEȘTI; a anulat dispoziția nr. 128/13.06.2006 emisă de către P. Comunei Balotești; a constatat că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren de 204.039 m.p. (213.310 m.p., identificați ca fiind în intravilan la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 de către expertul Z. F. în raportul de expertiză efectuat în cauză din care se scade suprafața de 9271 m.p. reprezentând suprafața terenului de sport, identificată prin același raport, situată în extravilan la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001), precum și pentru construcțiile menționate în procesul verbal încheiat în anul 1949 la momentul naționalizării (fila 76 dosar fond inițial) și descrise la punctul V.4 din raportul de expertiză efectuat în cauză; a obligat pârâta să înainteze notificarea reclamantei nr. 431/2001, care vizează suprafața de 377.038 m.p., teren extravilan la momentul intrării în vigoare a legii 10/2001 + 9271 m.p., reprezentând terenul de sport, astfel cum acestea au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză, Comisiei de fond funciar Balotești în vederea soluționării; a admis excepția lipsei de interes în ceea ce privește cererile de intervenție accesorie formulate în cauză; a respins cererile de intervenție accesorie formulate de către intervenienții D. A., C. D., C. V. și S.C. P. I. SERV S.R.L. ca fiind lipsite de interes; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Prin dispoziția nr. 128/13.06.2006 emisă de către . respinsă notificarea cu nr. 431/08.10.2001 formulată de către B. A. M. cu privire la imobilul compus din teren în suprafață de 50 ha și construcțiile aflate pe acesta. în motivarea deciziei s-a reținut, pe de-o parte, faptul că nu s-a putut face identificarea imobilului notificat, iar pe de altă parte, lipsa calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.
Tribunalul a avut în vedere sub un prim aspect chestiunile tranșate în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 1606/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 395A/24.06.2010 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, acestea nemaiputând face obiect al analizei în rejudecare, față de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și de dispozițiile art. 315 C.p. civ.
Astfel, cu privire la calitatea notificatoarei, și implicit a reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, Tribunalul a reținut că în sentința pronunțată anterior în primul ciclu procesual în acest litigiu s-a reținut că imobilul care a făcut obiectul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost dobândit de E. A. prin contractele de vânzare – cumpărare autentificate sub nr._/1935 și_/1930 de Tribunalul I. – Secția notariat.
Moștenitoarea lui E. A. a fost N. Ș., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 328/1957 eliberat de Notariatul Raionului 1 Mai, iar moștenitorii lui N. Ștefanie M. au fost N. N. și B. A. M., așa cum rezultată din certificatul de moștenitor nr. 158/1980 eliberat de Notariatul Sectorului 1 București.
De pe urma lui N. N. a rămas, în calitate de moștenitor legal, Hillebrand M. M., potrivit certificatului de moștenitor cu nr. 1849/1981.
Prin contractul autentificat sub nr. 600 din 28 noiembrie 2002 de Biroul Notarului Public „R. E. M.”, B. A. M. a dobândit de la Hillebrand M. M. parte din drepturile succesorale pe care aceasta le-a dobândit de pe urma lui N. N., respectiv acele drepturi privitoare la bunurile mobile și imobile care ar fi putut fi dobândite de N. N. de pe urma soției sale N. Ștefanie M..
Prin contractul autentificat sub nr. 399 din 12 mai 2005 de Biroul Notarului Public „R. E. M.”, B. A. M. a cedat reclamantei toate drepturile succesorale cu privire la bunurile mobile și imobile aflate în patrimoniul autoarei cedentei – N. Ștefanie M., drepturi pe care B. A. M. le dobândise în calitatea de legatar universal.
Având în vedere certificatele de moștenitor depuse la dosarul cauzei și menționate anterior, precum și contractele de cesiune intervenite între moștenitorii fostului proprietar și reclamanta din prezenta cauză, mențiunile din actul de preluare de către stat a imobilului ce face obiectul prezentei acțiuni, Tribunalul a reținut calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001 pentru imobilul notificat, iar apelul formulat de către pârâta P. Balotești împotriva sentinței pronunțate de către Tribunal în primul ciclu procesual nu a vizat și acest aspect soluționat de către prima instanță, intrând astfel în puterea lucrului judecat aspectele referitoare la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituire.
În ceea ce privește motivul de anulare a dispoziției contestate referitor la neidentificarea imobilului notificat, Tribunalul a constatat că prin decizia de casare s-a stabilit în mod expres ca, în rejudecare, să se procedeze la identificarea suprafețelor de teren ce pot fi restituite în natură, respectiv a celor pentru care urmează să se acorde măsuri reparatorii prin echivalent.
Procedând în acord cu dispozițiile instanței de casare, Tribunalul a constatat, în urma administrării probei cu expertiză specialitatea topografie și a coroborării rezultatelor acesteia cu relațiile furnizate de către P. Comunei Balotești cu privire la regimul juridic al suprafețelor de teren ce fac parte din lotul ce face obiectul notificării, că pentru o parte din terenul notificat precum și pentru construcțiile situate pe acesta reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, acestea urmând a fi acordate în condițiile Titlului VII din Legea 245/2007, iar pentru o parte din terenul notificat acesta nu are dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, terenul nefăcând obiect de reglementare al acestui act normativ, față de dispozițiile art.8 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză de către expertul Z. F., la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 făceau parte din intravilanul comunei Balotești suprafața de 204.039 m.p. (din totalul de 213.310 m.p. situați în intravilan, identificați de către expert la fila 226 vol. 1 fond rejudecare, fiind scăzută suprafața de 9271 m.p. reprezentând teren de sport aflat în proprietatea Comunei Balotești și care a trecut din extravilanul localității în intravilan în 2008, după . Legii 10/2001, potrivit relațiilor furnizate de către P. Comunei Balotești - fila 254 vol. 1 dosar fond, rejudecare).
Potrivit concluziilor aceluiași raport de expertiză efectuat în cauză la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, suprafața de 377.038 m.p., la care se adaugă și suprafața de 9.271 m.p. reprezentând teren de sport, făceau parte din extravilanul localității Balotești.
În raport de dispozițiile art. 8, 23 și 24 din Legea nr.10/2001, Tribunalul a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 doar pentru suprafața de teren situată în intravilanul localității la data formulării notificării, respectiv pentru suprafața de 204.039 m.p. precum și pentru construcțiile existente pe terenul notificat, menționate în procesul verbal încheiat în anul 1949, la momentul naționalizării – casă administrator, locuință personal, locuință lucrători, grajd animale mari, grajd pentru porci cu șopron, crescătorie de porci, uzină apă, platformă bălegar, puț american cu pompă, ghețărie și castel de apă (fila 83, verso dosar fond inițial) și descrise la punctul V.4 din raportul de expertiză efectuat în cauză, pentru restul de teren în suprafață de 377.038 m.p + 9271 m.p. situat în extravilan la momentul notificării fiind aplicabile dispozițiile art. 8.2 din Normele de Aplicare ale Legii 10/2001, care prevăd obligația unității notificate de a înainta cererile în vederea soluționării comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și Legii 1/2000.
În ceea ce privește categoria de măsuri reparatorii la care este îndreptățită reclamanta pentru suprafața de teren situată în intravilan la data formulării notificării, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 conform cu care imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă urmând a se stabili măsuri reparatorii prin echivalent, precum și dispozițiile art. 7 alin. 1 care stabilește că de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.
Din examinarea materialului probator administrat în cauză, respectiv a anexei nr. 2 la raportul de expertiză topografie efectuat (fila 252), a Hotărârii de Guvern nr. 997/10.09.2002 (fila 169) și a protocolului de predare primire încheiat la data de 26.06.2003 (fila 170), dar și din relațiile furnizate de către P. Comunei Balotești cu privire la situația actuală a terenului notificat, Tribunalul a reținut că suprafața de teren situată în intravilan la data formulării notificării, situată în T 96, . Balotești, se afla în domeniul public al statului și în administrarea Institutului de Cercetare și Producție pentru Creșterea Bovinelor Balotești, fiind trecut prin H.G. 997/10.09.2002 în domeniul privat al statului și pus la dispoziția comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului, care a procedat la reconstituirea sau la constituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii 18/1991, fiind emise titluri de proprietate și întocmite ulterior acte de vânzare cumpărare în favoarea actualilor deținători (menționați la fila 252 de către P. Balotești ).
Având în vedere această situație de fapt, Tribunalul a apreciat că restituirea în natură nu este posibilă, astfel că, în conformitate art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren care intră sub incidența Legii nr.10/2001 dar și pentru construcțiile descrise în anexa la decretul de naționalizare, parte din acestea fiind demolate, iar parte fiind proprietatea actuală a deținătorilor de teren (potrivit concluziilor raportului de expertiză).
S-a constatat că, în cauză, nu s-a susținut ori dovedit că P. Balotești are posibilitatea de a oferi bunuri ori servicii în compensare, potrivit art. 1 al. 2 din Legea nr.10/2001, motiv pentru care Tribunalul a reținut că reclamanta este îndreptățită la obținerea unor despăgubiri pentru imobilul mai sus individualizat, acestea urmând a se stabilite în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Față de situația de fapt reținută și de dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul, în conformitate cu prevederile art. 26 al. 3 din Legea 10/2001, a admis contestația formulată de către reclamantă împotriva dispoziției nr. 128/13.06.2006 emisă de către P. Comunei Balotești.
În ceea ce privește cererile de intervenție accesorie formulate în cauză de către D. A., C. D., C. V. și S.C. P. I. Serv S.R.L., Tribunalul a admis excepția lipsei de interes și le-a respins ca fiind lipsite de interes, pentru următoarele considerente:
Interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul practic obținut de către parte ca urmare a promovării unui demers judiciar, el trebuind să existe atât la momentul formulării cererii cât și ulterior, pe parcursul soluționării litigiului, să fie legitim, direct, născut și actual.
În cauză, intervenienții justifică interesul lor prin raportare la calitatea de cesionari de drepturi litigioase, calitate pe care au dobândit-o ab inițio de la D. A., pretins a fi moștenitoarea proprietarului inițial al imobilului notificat.
Or, prin sentința civilă nr. 2630/20.03.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul cu nr._, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului, s-a stabilit în mod irevocabil nulitatea certificatului de moștenitor nr. 133/2006 emis de către B.N.P. Nemesis, cu care cedenta își justifica dreptul litigios ce a format obiectul cesiunilor invocate în prezenta cauză, reținându-se că testamentele în baza cărora acesta ar fi fost emis au fost falsificate.
Față de această împrejurare, observând că titlul în baza cărora D. A. a transmis drepturi litigioase intervenienților din prezenta cauză a fost anulat, Tribunalul a constatat că aceștia nu mai pot pretinde vreun drept asupra imobilului notificat, un act nul nemaiputând produce efecte juridice, neprezentând astfel interes intervenția lor în prezentul litigiu.
Reținând culpa procesuală a pârâtei, Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 274 C.p. civ., a stabilit obligația acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantă în prezenta cauză, respectiv 1.000 lei, onorariu avocat, 500 lei – onorariu expertiză primă instanță, 500 lei – onorariu expert apel, și 1000 lei – onorariu expertiză în rejudecare.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs reclamanta T. A., recurenta-pârâtă P. Balotești și recurentul-intervenient în nume propriu C. V..
Recurenta – reclamantă T. A. prin recursul său solicită casarea sentinței recurate, parțial, pentru următoarele motive:
Hotărârea pronunțată nu a avut in vedere prevederile Legii nr.165/2013 publicată in Monitorul Oficial nr.278/17.05 2013, care prevede la art.4 că „dispozițiile prezentei legi se aplică cauzelor aflate pe rolul instanțelor, la data intrării in vigoare a prezentei legi”.
Hotărârea pronunțată nu este conformă art.1 si art. 2 alin. 1 din Legea nr.165/2013, care prevede principiul prevalenței restituirii in natură, prin coroborare cu dispozițiile art.12 din aceeași lege.
Pe cale de consecință, terenul definit intravilan si extravilan prin raportul de expertiza întocmit de către expertul Zavoianu F. trebuiau restituite in natură pe alte amplasamente, stabilite de această lege.
O altă critică susținută de recurenta reclamantă este în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv că din sentința recurată lipsește prin omitere fostul conac, reținut in raportul de expertiză ca fiind construcție existentă si in deținerea unei persoane juridice pentru care ar trebui reclamanta să primească măsuri compensatorii, bunuri imobile reținute in pct.V.4 din raportul de expertiză dar nereținut in considerentele sentinței.
Pentru cele învederate, recurenta – reclamantă solicită admiterea recursului, casarea sentinței și să se procedeze la rejudecarea cauzei sub aspectele învederate.
In drept, sunt invocate prevederile art.488 alin.6 si 8, Legea nr.165/2013.
Recurenta – pârâtă P. Balotești a criticat hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:
1. Pentru a beneficia de drepturile reglementate de Legea nr.10/2001, cel interesat are obligația de a identifica imobilul prin notificare, conform art.21 din lege. Textul art.21 alin.2 din Legea nr.10/2001 cere imperativ ca persoana îndreptățită să indice elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia. Aceste elemente lipsesc cu desăvârșire din notificare; mai mult reclamanta la data de 07.10.2011 a arătat printr-o cerere precizatoare suprafața revendicată „în sensul că solicit restituirea suprafeței de 59,998 ha situată în . face parte din Tarlaua 96 din intravilanul acestei comune"., ulterior solicitând introducerea în cauză a Comisiei de fond funciar Balotești;
2. Instanța de fond nu a pus în discuție dacă cererea precizatoare transformă acțiunea principală în acțiune în revendicare sau nu. Nu s-a pronunțat asupra admisibilității cererii precizatoare, în condițiile în care întregul probatoriu se referă la această suprafață de 59,998 ha;
3. Instanța nu aținut cont de faptul că reclamanta a solicitat, Ia data de 29.05 2006, Comisiei locale de fond funciar Balotești restituirea întregii suprafețe de teren, calificând în acest mod cererea potrivit Legii nr.247/2005, astfel, competența fiind a judecătoriei.
În continuare, este evocat cuprinsul art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001
4. Sub aspectul legalității dispoziției nr.128/2006 prin care s-a respins notificarea nr.431/2001, recurenta – pârâtă solicită să se observe că instanța de fond nu motivează care sunt cauzele de încălcare a Legii nr.10/2001 ce duc la anularea dispoziției.
Recurenta – pârâtă solicită casarea hotărârii recurate în întregime și, rejudecând cauza, să fie respinsă contestația ca neîntemeiată.
În drept, art.304 pct.3,6 și 7 Cod de procedură civilă.
Prin recursul formulat de recurentul – intervenient C. V. se susține în esență că:
Deși a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor aferente cererii de intervenție pe care a formulat-o la data de 29.11.2011, în calitate de cesionar al unei suprafețe de 10 ha de teren arabil situată în ., preluată în mod abuziv de la E. A. și solicitată de T. A., instanța de fond a dispus în mod nelegal respingerea cererii.
Recurentul intervenient a dobândit, prin contractul de cesiune de drepturi nr. 20/2007, de la C. D. dreptul la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz în echivalent, pentru suprafața de 10 ha situate pe raza comunei Balotești, județul I..
C. D. la rândul său a dobândit Ia rândul său aceleași drepturi pentru suprafața de 25 de ha, de la B. G., în baza contractului autentificat sub nr. 40/10.01.2007 de BNP M. A.. Din aceste 25 de ha situate în ., cedentul C. D. i-a vândut recurentului dreptul asupra celor 10 ha, astfel că interesul acestuia cu privire la terenul notificat de reclamanta din prezenta cauză este actual și legitim, justificându-se astfel introducerea lui în cauză.
În ceea ce privește cererea sa de intervenție, recurentul consideră că sentința instanței de fond este nemotivată, cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ. (fiind astfel incident si motivul de recurs de la art. 304 pct.7 C.proc.civ.).
Unicul motiv care a condus instanța de fond la respingerea cererii pe care a promovat-o este reprezentat de faptul că cererea apare ca fiind lipsită de interes.
Susține recurentul că această motivare lacunară contravine art. 261 alin.1 pct. 5 C.proc.civ., care prevede obligativitatea instanței de judecată de a indica motivele de fapt și de drept, precum și probele care au condus instanța către soluția în discuție.
Sintagma pe care instanța de fond o utilizează în respingerea cererii promovate, respectiv „respinge cererile de intervenție ca fiind lipsite de interes", nu îndeplinește rigorile mai sus menționate.
Solicită recurentul intervenient ca instanța de control judiciar să constate că instanța de fond nu a făcut analiza condițiilor legale intervenientul le-a dezvoltat în cererea sa, și nu s-a referit la niciuna din probele pe care le-a anexat cererii de intervenție pentru a pronunța soluția de respingere pe care o recurează, respectiv nu a analizat calitatea intervenientului de cesionar prin raportare la E. A., ci doar a menționat că a dobândit suprafața de 10 ha prin contractul de cesiune de drepturi nr. 20 de la C. D., care Ia rândul lui dobândise aceleași drepturi de la B. G., fără a mai continua raționamentul transmiterii acestui teren prin contractele de cesiune încheiate și de B. G..
Instanță în mod intempestiv a concluzionat că toți au contractat cu D. A., fără a detalia lanțul contractelor de cesiune încheiate.
Recursuri scutite de taxa de timbru.
Fiecare dintre recurenți a depus întâmpinare la recursurile părților adverse, însă actele de procedură astfel îndeplinite au fost calificate de Curte – în ședința publică din data de 18.03.2014 – ca reprezentând note scrise, în considerarea faptului că depunerea lor a fost făcută după împlinirea termenului legal în care părțile erau îndreptățite să formuleze întâmpinare.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Analizând recursurile în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 304 ind. 1 raportat la art. 129 alin. ultim din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
În ce privește recursul formulat de recurenta reclamantă, Curtea reține caracterul nefondat al acestuia pentru considerentele care succed:
Premergător analizei criticilor dezvoltate de recurentă la adresa sentinței atacate, Curtea apreciază că se impune stabilirea cadrului legal procedural aplicabil recursului pendinte, aspect care se impune a fi lămurit în condițiile în care recurenta reclamantă și-a întemeiat în drept cererea de recurs pe prevederile art. 488 din C.pr.civ. intrat în vigoare în anul 2013.
În ce privește domeniul temporal de aplicare a acestui C.pr.civ., urmează a fi avute în vedere ca relevante prevederile art. 24 din acest act normativ, conform cu care „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .” și cele ale art. 3 din Legea nr. 76/2012 potrivit căruia „Dispozițiile Codului de Procedură Civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”.
În condițiile în care procedura judiciară pendinte a început la data de 26.07.2006 – data la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta recurentă T. A. -, iar noul C.pr.civ. a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, apare ca fiind evidentă anterioritatea momentului începerii procesului față de data intrării în vigoare a legii procedurale invocate de recurenta reclamantă, astfel că aplicabilitatea acesteia în cauză se exclude prin efectul aplicării prevederilor art. 24 din noul C.pr.civ. și a art. 3 din Legea 76/2012.
Pe cale de consecință, recursurile urmează a fi analizate în coordonatele stabilite prin art. 304 ind. 1 raportat la art. 129 din Codul de procură civilă de la 1865 - care era în vigoare la data introducerii acțiunii ce a fost soluționată prin sentința recurată.
Curtea va analiza și primul motiv al recursului formulat de recurenta reclamantă, ținând seama că declarația apărătorului recurentei în sensul că nu mai susține această critică nu poate avea efectul dezinvestirii instanței de obligația analizării ei câtă vreme nu a fost dovedit faptul că aceasta reprezintă o manifestare de voință a recurentei înseși – care este singura îndreptățită să dispună în sensul restrângerii obiectului cererii deduse judecății instanței de control judiciar -, corespunzător exigențelor impuse prin art. 69 alin. 1 din C.pr.civ. conform căruia „recunoașterile privitoare la drepturile în judecată, renunțările, cum și propunerile de tranzacție nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale”.
Prin primul motiv al recursului promovat de reclamanta recurentă este criticată sentința atacată în sensul că nu a avut în vedere prevederile art. 1 și 2 din Legea 165/2013.
Actul normativ astfel invocat de recurentă a intrat în vigoare în a doua jumătate a lunii mai 2013 – fiind publicat în Monitorul Oficial la data de 17.05.2013 -, iar hotărârea primei instanțe a fost pronunțată la data de 08.03.2013, deci anterior intrării în vigoare a legii. În condițiile în care respectiva lege nu era în vigoare la data la care instanța a soluționat litigiul, aceasta nu putea constitui fundament legal al analizei făcute de prima instanță, fiind de principiu faptul că orice act normativ cu caracter general dobândește caracter obligatoriu numai după aducerea acestuia la cunoștință publică în condițiile legii (în speță, după publicarea în Monitorul Oficial).
Reținând aplicabilitatea prevederilor Legii 165/2013 și cauzelor aflate încă pe rolul instanțelor judecătorești – potrivit art. 4 din această lege -, Curtea constată că este posibilă verificarea din partea instanței de recurs a chestiunii privind justețea pretenției reclamantei recurente la restituirea în natură a imobilului, prin prisma prevederilor art. 1 și 2 din Legea 165/2013.
Potrivit art. 1 și 2 din Legea 165/2013: „(1) Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură.
(2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.
(3) În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4).
(4) Punctele prevăzute la alin. (2) și (3) se valorifică potrivit prezentei legi.
ART. 2
Principiile care stau la baza acordării măsurilor prevăzute de prezenta lege sunt:
a) principiul prevalenței restituirii în natură;
b) principiul echității;
c) principiul transparenței procesului de stabilire a măsurilor reparatorii;
d) principiul menținerii justului echilibru între interesul particular al foștilor proprietari și interesul general al societății.”
Curtea constată că prevederile art. 1 alin. 1 și art. 2 lit. a) din actul normativ menționat reiau principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor care intră în domeniul său de aplicare, astfel cum acesta se regăsește și în Legea 10/2001 – art. 1 alin. 1 li art. 7 alin. 1 – însă o atare prevalență a formei de restituire menționate operează în situațiile în care bunurile imobile se află la dispoziția entității notificate.
În speță, prima instanță a stabilit, urmare a analizei unui amplu probatoriu, situația juridică actuală a terenului ce a fost preluat de la autorul notificatoarei B. A. M., în sensul că partea de teren situată în intravilan nu se mai află la dispoziția Primăriei Balotești – entitatea notificată – pentru că, anterior, asupra lui s-a stabilit dreptul de proprietate privată în favoarea unor alte persoane, în temeiul Legii 18/1991, iar partea de teren situată în extravilan nu intră în sfera de aplicare a Legii 10/2001 – potrivit art. 8 din lege.
În condițiile în care nu se contestă situația juridică astfel reținută de prima instanță în privința terenului pentru care reclamantei recurente i-a fost stabilit dreptul la măsuri reparatorii, ea se impune a fi reținută și de instanța de control judiciar.
Așa fiind, Curtea constată că terenul respectiv nu se mai află în patrimoniul Primăriei Balotești, astfel că acesta nu mai poate emite acte de dispoziție în privința lui (în sensul restituirii lui către reclamantă), conturându-se în acest mod o imposibilitate obiectivă de restituire în natură a bunului.
În plus, Curtea reține că reclamanta este cesionară a drepturilor dobândite – ca efect al formulării notificării – de moștenitoarea fostului proprietar, respectiv de către numita B. A. M..
Consecința constatări unei astfel de imposibilități, dar și a modalității în care a dobândit reclamanta dreptul de a primi măsurile reparatorii asupra cărora poartă litigiul este aceea a reținerii incidenței art. 1 alin. 2 și 3 din Legea 165/2013 raportat la art. 1 alin. 2 din Legea 10/2001, care permit acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma compensării prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4).
În ce privește cea de-a doua critică susținută de recurenta reclamantă, în sensul că prima instanță ar fi omis a dispune acordarea de măsuri reparatorii pentru construcția conac identificată ca atare prin raportul de expertiză, Curtea reține că este nefondată.
Prima instanță a dispus restituirea imobilelor pe care le-a identificat în raport de mențiunile procesului verbal întocmit la momentul preluării imobilului (02.03.1949), act în cuprinsul căruia nu este inclus un edificiu cu o astfel de denumire.
Împrejurarea că expertul a identificat un imobil construcție pe care l-a desemnat cu denumirea „conac” nu putea genera dreptul reclamantei la măsuri reparatorii pentru alte imobile decât cele care au fost preluate de către stat de la autorul notificatoarei (potrivit procesului verbal de preluare întocmit la data de 2 martie 1949), finalitatea legii 10/2001 fiind aceea de a acorda reparații pentru imobilele preluate în mod abuziv de către stat în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, iar nu de a acorda foștilor proprietari ori succesorilor acestora și eventualele lucrări/edificii/îmbunătățiri ce nu se regăseau în compunerea imobilelor la data preluării lor.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de recurenta reclamantă sentinței atacate.
În ce privește recursul formulat de recurenta pârâtă P. comunei Balotești, Curtea reține următoarele:
Prin primul motiv al acestui recurs s-a susținut că, în notificarea formulată în temeiul Legii 10/2001 de numita B. A. M. (care ulterior a cesionat reclamantei drepturile dobândite ca efect al acestei notificări formulate), nu se regăsesc elemente de conținut ce sunt imperativ impuse de actul normativ special menționat, și anume: elementele de identificare a imobilului solicitat și valoarea estimată a acestuia.
Verificând cuprinsul notificării nr. 431/2001, Curtea reține că în aceasta sunt expuse elementele de identificare a imobilului solicitat, în sensul că s-a solicitat restituirea „proprietății situată în comuna Balotești . construcții și teren în suprafață de 50 hectare conform schiței de plan și actelor de vânzare cumpărare: imobil construcție zid cu 9 camere și utilități, uzina de apă, castel de apă, crescătorie porci, magazie, casa de locuit din zid, construcție din zid pentru utilaje, case pentru muncitori”.
Această modalitate de descriere a imobilului, și trimiterea făcută la actele doveditoare ce au fost depuse în susținerea notificării constituie elemente îndestulătoare spre a permite entității notificate identificarea imobilului pentru care s-au solicitat măsurile reparatorii, chiar dacă ele nu oferă informații detaliate despre acest bun.
Curtea notează și împrejurarea că suprafața de teren explicit solicitată prin notificarea menționată este mai mare decât cea pentru care s-a stabilit dreptul reclamantei de a primi măsuri reparatorii, și obligația corelativă a pârâtei recurente de a propune asemenea reparații.
Astfel, chiar în condițiile în care reclamanta a depus, în etapa contestației judiciare, cererea precizatoare prin care a arătat că suprafața terenului a cărui restituire o solicită este de 59,98 ha, precum și faptul că imobilul solicitat este amplasat în Tarlaua 96 din comună, atâta vreme cât respectiva precizare este circumscrisă acelorași titluri de proprietate (contracte de vânzare cumpărare) ale fostului proprietar de la data preluării la care s-a făcut trimitere și prin notificare, nu se poate reține că s-ar fi lărgit – prin cererea precizatoare astfel depusă – limitele cererii de restituire, ori că s-ar fi schimbat obiectul litigiului.
Procedura judiciară în care a fost formulată respectiva cerere precizatoare era una circumscrisă domeniului de aplicare a Legii 10/2001, pentru că a fost declanșată ca urmare a unei contestației exercitate împotriva actului de dispoziție emis de recurenta pârâtă în exercitarea atribuțiilor conferite de acest act normativ entităților notificate –constituind etapa procedurală în care sunt supuse controlului jurisdicțional actele emise în etapa administrativă de soluționare a notificărilor – astfel încât instanța fondului a analizat contestația reclamantei, dar și precizarea ulterior adusă acesteia în coordonatele impuse de procedura reglementată prin acest act normativ special, verificând întinderea dreptului reclamantei de a primi măsuri reparatorii pentru imobilul ce a fost deținut de autorul notificatoarei în baza contractelor de vânzare cumpărare indicate prin notificare.
Împrejurarea că notificarea menționată nu conține o estimare – făcută de notificatoare – a valorii imobilului solicitat nu poate constitui un viciu de natură a afecta regularitatea investirii entității notificate spre a proceda la soluționarea cererii de restituire, atâta vreme cât legiuitorul nu a stabilit expres o atare sancțiune pentru o asemenea lacună a actului de investire.
Curtea notează că, deși recurenta pârâtă a semnalat lipsa acestui element de conținut al notificării, nu a arătat care este neajunsul care i s-a produs prin aceasta, și nici modalitatea în care a fost afectată judecata în primă instanță a contestației.
În absența unei vătămări invocate și dovedite de pârâta recurentă, dar și a oricărui demers la entității notificate (pârâta recurentă) de a solicita notificatoarei complinirea deficienței astfel sesizate – după cum era obligată să procedeze potrivit dispozițiilor art. 23 teza finală din Legea 10/2001 și pct. 23.1 lit. f din HG 250/2007 – Curtea constată că absența din notificare a estimării relative la valoarea imobilului solicitat nu putea avea vreo relevanță în analiza primei instanțe referitoare la dreptul reclamantei de a primi măsurile reparatorii.
Astfel cum s-a reținut în precedent, relevant pentru stabilirea cadrului procesual în speță este faptul că acesta a fost declanșat în coordonatele unei contestații exercitate în temeiul prevederilor art. 26 din Legea 10/2001, competența tribunalului de a soluționa un atare demers procesual fiind expres stabilită prin art. 26 alin. 3.
Împrejurarea că reclamanta a mai solicitat reparații pentru același imobil și în cadrul unor proceduri reglementate printr-o altă lege specială – Legea 247/2005 – nu exclude, și nici nu modifică competența astfel stabilită în favoarea tribunalului, pentru că legea 10/2001 este ea însăși un act normativ special, iar reglementările sale se aplică independent de cele care se regăsesc în alte legi speciale.
Din perspectiva prevederilor art. 8 alin. 1 din Legea 10/2001 se analizează dreptul substanțial pretins de inițiatorul notificării întemeiate pe prevederile Legii 10/2001, însă, odată formulată o atare notificare, procedura soluționării ei (în toate etapele procedurale) rămâne supusă prevederilor actului normativ pe care au fost fundamentate pretențiile de restituire. Ca atare, împrejurarea că terenul la care se referă notificarea analizată în speță ar intra în sfera de aplicare a Legii 247/2005 nu este de natură a o lipsi pe reclamantă de dreptul de a exercita căile de atac deschise de legea pe care a fost întemeiată notificarea (Legea 10/2001), în fața instanțelor competente potrivit acestei din urmă legi.
Ultima critică adusă de recurenta pârâtă sentinței atacate – în sensul că prima instanță nu ar fi motivat care sunt cauzele de încălcare a Legii 10/2001, spre a dispune anularea deciziei contestate – este vădit nefondată, reieșind cu puterea evidenței din considerentele sentinței aspectele de nelegalitate care au fost explicit reținute, și anume aprecierea greșită asupra calității notificatoarei B. A. M. de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, și constatarea eronată a imposibilității identificării imobilului solicitat.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de recurenta pârâtă sentinței atacate.
În privința recursului formulat de recurentul intervenient C. V., Curtea reține următoarele:
Prin sentința recurată, cererea de intervenție a recurentului a fost respinsă pentru lipsa interesului.
Pentru a fi parte în proces, se impun a fi îndeplinite următoarele condiții, care sunt și condiții de exercitare ale acțiunii civile: afirmarea unui drept sau a unei situații juridice pentru a cărei realizare poate fi folosita calea justiției; existenta unui interes; calitatea procesuală; capacitatea procesuala
Astfel, interesul reprezintă o condiție ce interesează însuși exercițiul acțiunii civile, el constând în folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească interesul sunt următoarele: să fie legitim – să nu vină în contradicție cu legea; să fie personal și direct; să fie născut și actual – să existe la momentul la care se exercită acțiunea, în sensul că, dacă cel care acționează s-ar abține, s-ar expune unui prejudiciu.
Excepția lipsei de interes este o excepție peremptorie/dirimantă și absolută.
În speță, intervenientul (în interes propriu) a susținut că este titularul dreptului la măsuri reparatorii (în natură sau prin echivalent) asupra unei suprafețe de 10 ha teren situat pe raza comunei Balotești.
Cu referire la modalitatea de dobândire a acestui drept, intervenientul a arătat că, în baza contractului nr. 20/11.12.2007, numitul C. D. i-a cesionat drepturile menționate, iar cedentul C. D. dobândise drepturile respective prin contractul nr. 40/10.01.2007 încheiat cu B. G..
Raportat la titlul astfel invocat, se impunea ca instanța să verifice în ce măsură dreptul pe care îl conferă intervenientului este unul actual, respectiv în ce măsură nu a intervenit vreo cauză de ineficacitate a acestui drept, pentru că numai astfel era posibilă stabilirea caracterului actual al interesului pe care l-a reclamat prin cererea de intervenție în interes propriu – cerere care constituie o veritabilă acțiune, prin care se tinde la valorificarea unui drept al persoanei ce intervine în procesul aflat în curs.
O atare analiză era necesară atâta vreme cât interesul reprezintă o condiție cerută pentru exercițiul acțiunii în justiție, pentru că îndeplinirea tuturor celor patru condiții menționate anterior se impunea a fi verificată și constatată înainte de a se trece la analiza fondului fiecăreia dintre cererile adresate instanței de judecată.
Or, la data la care prima instanță a efectuat această analiză, fusese desființat – prin hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat - certificatul de moștenitor în baza căruia numita D. A. a justificat (raportat la succesiunea defunctei N. Ș., moștenitoarea lui E. I. - fostul proprietar al imobilului în litigiu) calitatea de titular al drepturilor care, în urma unor cesiuni succesive, au intrat în patrimoniul intervenientului și au fundamentat cererea de intervenție formulată în litigiul pendinte. În aceste condiții, în mod judicios prima instanță a reținut că interesul acestuia din urmă nu satisface cerința de a fi actual, pentru că dreptul pretins a devenit ineficace urmare a invalidării dreptului autorului (cedent) inițial.
Referitor la susținerea recurentului în sensul că hotărârea primei instanțe nu este motivată în ce privește cererea de intervenție, Curtea reține că – astfel cum recurentul însuși evidențiază – instanța a expus considerentele pentru care a reținut lipsa interesului acestuia în formularea respectivei cereri.
Respingerea cererii de intervenție ca și consecință a admiterii excepției lipsei de interes semnifică faptul că instanța a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele pentru exercitarea acțiunii civile antrenate de cererea respectivă, deci implicit pentru analizarea fondului pretențiilor formulate de intervenient. Ca atare, neanalizarea pretențiilor formulate prin cererea de intervenție nu are semnificația nemotivării hotărârii, ci reprezintă consecința soluționării respectivei cereri pe calea unei excepții procesuale– corespunzător prevederilor art. 137 alin. 1 din C.pr.civ. -, care a făcut de prisos analiza fondului pricinii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de recurentul intervenient hotărârii primei instanțe.
Față de concluziile reținute și de dispozițiile legale menționate, Curtea urmează dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., respingerea, ca nefondate, a recursurilor astfel susținute.
Reținând că, față de soluția de respingere a recursurilor formulate de recurenta pârâtă și recurentul intervenient, aceștia au calitatea de părți căzute în pretenții în raport cu recurenta reclamantă, Curtea apreciază că este întemeiată cererea acesteia din urmă de acordare a cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate de judecata respectivelor căi de atac, urmând a dispune obligarea fiecăreia dintre părțile astfel căzute în pretenții la plata către recurenta reclamantă a câte 100 lei cu acest titlu, reprezentând parțial onorariu pentru asistența juridică.
La stabilirea cuantumului cheltuielilor puse în sarcina recurentului pârât și a recurentului intervenient, Curtea a avut în vedere și împrejurarea că prestațiile apărătorului care a reprezentat recurenta reclamantă în recurs au inclus și formularea și susținerea propriului recurs, precum și faptul că litigiul s-a soluționat la primul termen de judecată, iar recursurile părților adverse nu au fost unele care să fi reclamat apărări complexe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenta-reclamantă T. A., recurenta-pârâtă P. BALOTEȘTI, recurentul-intervenient în nume propriu C. V., împotriva sentinței civile nr.468 din 08.03.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. DE FOND FUNCIAR BALOTEȘTI, . SRL prin lichidator judiciar BNP Consult SPRL, D. A. și C. D..
Obligă recurenta – pârâtă și recurentul – intervenient la plata a câte 100 lei către recurenta – reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Ia act că recurenta – pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. G. S. I. S.
GREFIER
N. C. I.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
2 ex./
TB-S.5 – M.C.B.
| ← Revendicare imobiliară. Hotărâre din 13-05-2014, Curtea de... | Strămutare. Decizia nr. 113/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
