Pretenţii. Decizia nr. 145/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 145/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 145/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 145R
Ședința publică de la data de 19.04.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul - reclamant I. F. – fiul lui G. și V., născut la 04.05.1966) la Penitenciarul G., din G., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 12/02.02.2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți S. Județean G. – cu sediul în G., ., județul G., Direcția S. a Județului G. – cu sediul în G., ., județul G. și C. Județean G. - cu sediul în G., ., județul G., cauza având ca obiect „ pretenții”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de apeluri.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul – reclamant I. F., în stare de arest și asistat de avocat D. M., apărător din oficiu, în baza delegației de asistență juridică gratuită nr. 516/27.11.2011, depusă la dosar – fila 21, lipsind intimații – pârâți S. Județean G., Direcția S. a Județului G. și C. Județean G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că, la data de 18.04.2013, s-a înregistrat răspunsul la interogatoriu comunicat de intimatul – pârât S. Județean G., prin poștă, în două exemplare.
Reprezentanta apelantului – reclamant solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul răspunsului la interogatoriu comunicat de intimatul – pârât S. Județean G..
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta apelantului – reclamant, având în vedere că răspunsul la interogatoriu nu se comunică, și dispune lăsarea dosarului la ordine pentru a lua cunoștință de conținutul răspunsului la interogatoriu.
Totodată, pune la dispoziția reprezentantei apelantului – reclamant dosarul pentru a lua cunoștință de conținutul răspunsului la interogatoriu și stabilește ora 10.00 pentru reluarea dosarului.
Dosarul a fost reluat la ora stabilită de instanță, iar la apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul – reclamant I. F., în stare de arest și asistat de avocat D. M., apărător din oficiu, în baza delegației de asistență juridică gratuită nr. 516/27.11.2011, depusă la dosar – fila 21, lipsind intimații – pârâți S. Județean G., Direcția S. a Județului G. și C. Județean G..
Reprezentanta apelantului – reclamant învederează instanței că a luat cunoștință de conținutul răspunsului la interogatoriu și a constatat o . neconcordanțe.
Totodată, arată că nu are de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului declarat în prezenta cauză.
Apelantul – reclamant I. F., prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, anularea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul G..
În susținerea motivelor de apel, consideră că hotărârea pronunțată de Tribunalul G. este netemeinică și nelegală, întrucât, în mod greșit, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
În ce privește calculul stabilit de instanță de la care termenul de prescripție începe să curgă, ca fiind cea a decesului fiului apelantului la data de 29.01.1998, nu este corect stabilită, deoarece a obținut actele medicale, respectiv rezultatele analizelor în care se arată că fiul său era infectat cu ., ulterior decesului fiului său.
A mai arătat că a depus mai multe cereri,sesizări, plângeri, acțiuni care, succesiv au întrerupt termenul de prescripție.
Instanța de fond, în mod greșit, a reținut că diversele plângeri pe care le-a formulat apelantul în 2005-2010, le-ar fi formulat după împlinirea termenului general de prescripție.
Nu este relevant faptul că apelantul se afla în stare de libertate, când a survenit decesul fiului său, ci este relevant momentul aflării rezultatului analizelor.
În cauză a demonstrat existența prejudiciului, respectiv legătura de cauzalitate între acesta și fapta civilă delictuală, întrucât decesul fiului său s-a produs urmare infectării cu virusul ..
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune dubla condiție impusă de art.8 din Decretul nr.168/1958, nu este îndeplinită, deoarece la data de 29.01.1998, apelantul nu cunoștea pe cel ce răspunde de paguba produsă.
Solicită cheltuieli de judecată și în același timp majorarea onorariului provizoriu stabilit de instanță. Depune la dosar două chitanțe privind cheltuielile efectuate în această cauză.
Apelantul –reclamant arată că nu există motive pentru a se constata că acțiunea sa este prescrisă și că dorește să depună la dosar documente care să ateste că la momentul arestării, CEDO i-a dat câștig de cauză la plângerea formulată.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._ /11.03.2012 reclamantul I. F. a chemat în judecată pe pârâții S. Județean G. și Direcția S. a Județului G., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 800.000 euro reprezentând despăgubiri morale pentru infestarea fiului său I. G. M., născut la data de 18.07.1989 și decedat la data de 29.01.1998, „cu virusul .- evoluat S. prin tratament injectabil cu seringi metalice”
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că instituțiile pârâte sunt responsabile pentru decesul fiului său, ce a fost infestat cu virusul .- evoluat S. prin tratament injectabil cu siringi metalice.
Învederează acesta că, prin adresa nr. 3/VIII.1/_ P. de pe lângă Tribunalul G., și-a menținut refuzul de a soluționa plângerea sa penală ce viza „uciderea” fiului său, prin contaminare cu .-S., în aceste condiții nerămânându-i la dispoziție decât posibilitatea de a se adresa instanței cu prezenta cerere.
Reclamantul a depus la dosar următoarele acte: hotărâri judecătorești, memorii, referatul cu propunere de clasare a petiției formulate de reclamant nr. 5198/30.01.2007 emis de I.P.J. G., acte de stare civilă, acte medicale.
La data de 25.05.2011, pârâta Direcția de Sănătate Publică G. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale.
Învederează aceasta că reclamantul a înaintat mai multe plângeri penale împotriva Ministerului Sănătății, Direcției de Sănătate Publică G. și Spitalului Județean de Urgență G., pentru decesul fiului său I. G. M., care urmare a contactării virusului ., printr-un tratament injectabil, toate plângerile penale fiind respinse ca nefondate.
Mai arată pârâta că, în conformitate cu prevederile art. 19 C.pr.pen., persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune. Cum fapta penală nu există, consideră neîntemeiată introducerea acestei acțiuni civile.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a Direcției de Sănătate Publică G., se arată că prin Ordinul MS nr. 529/2010, s-a aprobat transferul managementului asistenței medicale a Spitalului Județean G. către C. Local G..
La data de 28.07.2010 prin Protocolul de predare-preluare încheiat între Direcția de Sănătate Publică G. și C. Local G., s-a efectuat predarea, respectiv primirea, ansamblului de atribuții și competente exercitate asupra Spitalului Județean de Urgență G. către C. Local G..
De asemenea, menționează faptul că au fost încheiate astfel de protocoale pentru toate unitățile sanitare din județul G..
Astfel că, începând cu data de 28.07.2010, Direcția de Sănătate Publică G. nu mai are în subordine spitalele din județul G., ci numai Serviciul Județean de Ambulanță G..
Mai arată pârâta că, potrivit OUG nr. 48/2010, Direcțiile de sănătate publică au relații de colaborare cu autoritățile administrației publice locale pentru asigurarea asistentei medicale.
Față de cele învederate și având în vedere dispozițiile legale în vigoare, solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună respingerea cererii formulate de către reclamant, ca fiind netemeinică și totodată greșit îndreptată împotriva acestei instituții.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115-119 C. pr.civ., art. 19 C.pr.pen., Ordinul MS nr. 529/2010, OUG nr. 48/2010.
La termenul din 28.04.2011 tribunalul, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, față de faptul că au trecut mai mult de 3 ani de la momentul când s-a născut dreptul la acțiune al reclamantului.
La data de 12.10.2011 pârâta Direcția de Sănătate Publică G. a depus la dosar adresa nr. 2719/11.10.2011 prin care a învederat referitor la lipsa calității procesuale pasive a instituției că prin HG nr. 529/2010, s-a aprobat transferul managementului asistentei medicale a Spitalului Județean G. către C. Județean G. și că s-a făcut o greșeală în întâmpinarea depusă la dosar prin menționarea unui Ordin MS nr. 529, în realitate, HG nr. 529/2010.
Pârâta a depus la dosar Protocolul de predare-preluare încheiat între Direcția de Sănătate Publică G. și C. Județean G. nr. 2761/28.07.2010 și H.G. nr. 529/2010.
La termenul din 15.12.2011, instanța, la solicitarea reclamantului și în baza principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil și având în vedere actele depuse la dosar respectiv Protocolul de predare-preluare încheiat între Direcția de Sănătate Publică G. și C. Județean G., a admis cererea formulată de reclamant și a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, a Consiliului Județean G., parte ce a fost citată cu copie de pe acțiunea formulată de reclamant.
Prin sentința civilă nr. 12//02.02.2012 pronunțată de Tribunalul G., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcției de Sănătate Publică G., invocată de aceasta prin întâmpinare, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul I. F., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică G., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, invocată din oficiu de instanță, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Ioradache F., fiul lui G. și V., născut 04.05.1966, în prezent deținut în Penitenciarul G., împotriva pârâților S. Județean G., și C. Județean G., ca fiind prescrisă.
În baza art. 19 alin. 1 din O.U.G. nr. 51/2008 cheltuielile procesuale avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției de Sănătate Publică G. și excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției de Sănătate Publică G., tribunalul a reținut că, prin H.G. nr. 529/2010, s-a aprobat transferul managementului asistenței medicale a Spitalului Județean G. către C. Județean G., iar la data de 28.07.2010 prin Protocolul de predare-preluare nr. 2761 încheiat între Direcția de Sănătate Publică G. și C. Local G., s-a efectuat predarea, respectiv primirea, ansamblului de atribuții și competente exercitate asupra Spitalului Județean de Urgență G. către C. Local G..
Având în vedere că, prin Protocolul anterior menționat s-a efectuat predarea, respectiv primirea, ansamblului de atribuții și competente exercitate asupra Spitalului Județean de Urgență G. către C. Județean G., instituție în administrarea căruia se află în prezent, tribunalul a constatat că excepția invocată de pârâta Direcția de Sănătate Publică G., este întemeiată, motiv pentru care urmează să o admită și să respingă acțiunea formulată de reclamantul I. F., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică G., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului se rețin următoarele:
Tribunalul a reținut că, potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 - dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege; art. 3 din același act normativ stipulând că „termenul prescripției este de 3 ani”.
Potrivit art. 7 al. 1 din Decretul nr. 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
De asemenea art. 8 din Decretul nr. 167/1958 prevede că, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea; art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prevăzând că prescripția se întrerupe: prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția; prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent; printr-un act începător de executare.
Or, potrivit acțiunii formulate de reclamant, acesta pretinde obligarea pârâtelor la pârâtelor la plata sumei de 800.000 euro reprezentând despăgubiri morale pentru infestarea fiului său I. G. M., născut la data de 18.07.1989 și decedat la data de 29.01.1998, „cu virusul .- evoluat S. prin tratament injectabil cu siringi metalice”, după împlinirea termenului general de prescripție, care este de 3 ani, termen care se calculează în cazul cererilor în materie de răspundere civilă delictuală, potrivit art. 8 din Decretul 167/1958, adică începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În speță, este evident că acest termen de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data decesului fiului reclamantului – 29.01.1998, iar susținerea reclamantului în sensul că motivul pentru care nu a formulat acțiunea mai devreme este acela că a sperat că va apare un tratament care să-i amelioreze starea și că a obținut foarte greu documentația care atestă boala copilului, neavând relevanță în ceea ce privește curgerea termenului de prescripție.
Tribunalul a reținut că din actele dosarului a rezultat că reclamantul a mai formulat diverse plângeri (în anul 2005 și 2010) cu privire la decesul fiului său și altor instituții, cum ar fi Parchetului de pe lângă Tribunalul G., însă și aceste plângeri au fost formulate după împlinirea termenului general de prescripție.
Mai mult, tribunalul a reținut că în perioada când a survenit decesul fiului său, reclamantul se afla în libertate, acesta fiind arestat în data de 09.09.1998, aspect ce rezultă din mandatul de arestare preventivă aflat la fila 142 din dosar.
De altfel, faptul că reclamantul a fost arestat preventiv și ulterior deținut în baza unui mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, în executarea căruia se află și în prezent, nu constituie nici un motiv de întrerupere a prescripției și nici unul de suspendare, cauzele de suspendare fiind prevăzute de art. 12 din același Decret nr. 167/1958, fiind evident că așa cum s-a adresat cu prezenta cerere, nimic nu l-a împiedicat pe reclamant (care de altfel nu a invocat un asemenea impediment) de a formula acțiunea înăuntrul termenului general de prescripție, chiar aflându-se în stare de detenție, cum este și în prezent.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, invocată din oficiu de instanță și a respins acțiunea formulată de reclamantul Ioradache F. împotriva pârâților S. Județean G. și C. Județean G. ca fiind prescrisă.
În baza art. 19 alin. 1 din O.U.G. nr. 51/2008 cheltuielile procesuale avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul I. F., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului G., având in vedere următoarele considerente:
In fapt, sentința apelata este nelegală si netemeinică. Instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune pe raționamentul ca, potrivit art. 1 alin. din Decretul 167/1958, acest drept având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege si ca art. 3 din acest act normativ stipulează ca termenul de prescripție este de 3 ani; de asemenea, potrivit art.7 alin. 1 din Dec.167/1958 prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
In ce privește calculul stabilit de instanța de la care termenul de prescripție a început sa curgă, ca fiind cea a decesului fiului reclamantului, data de 29.01.1998, nu este corect stabilit.
Instanța de fond s-a mulțumit sa redea disp.art.8 si 16 din Decretul nr. 167/1958, fara a face conexiunea cu data decesului.
De altfel, reclamantul a arătat ca a obținut acte medicale, respectiv rezultate ale analizelor care făceau vorbire de faptul era infectat cu . ulterior decesului fiului reclamantului, după care a depus mai multe cereri, sesizări, plângeri, acțiuni in justiție, care, succesiv, au întrerupt termenul de prescripție, începând astfel sa curgă, de fiecare data o noua prescripție.
In mod greșit, instanța a apreciat ca obținerea cu greu a documentelor care atesta boala fiului reclamantului nu ar avea relevanta in ceea ce privește începutul curgerii termenului de prescripție.
De asemenea, instanța de fond, a apreciat in mod greșit ca diversele plângeri pe care reclamantul le-a formulat in 2005-2010 le-ar fi formulat după împlinirea termenului general de prescripție, ceea ce nu este real.
Nu are relevanta, in speța, reținerea instanței de fond in sensul ca, reclamantul se afla in stare de libertate; când a survenit decesul fiului acestuia, ci relevant in speța este numai momentul aflării rezultatului analizelor care arata ca acesta a decedat, ca urmare a infestării cu virusul . -evoluat S. prin tratament injectabil cu siringi metalice si implicit a aflării celui care răspunde de prejudiciu.
In speța, ceea ce trebuie demonstrat este existenta prejudiciului, respectiv legătura de cauzalitate intre acesta si fapta civila delictuala, ceea ce s-a si demonstrat, deoarece s-a produs decesul ca urmare a infectării cu virusul ..
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la disp.art.3 din Decr.167/1958 si art.8 este important momentul când apelantul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cat si pe cel care răspunde de ea, cele doua condiții trebuie îndeplinite cumulativ.
La data decesului, 29.01. 1998, reclamantul nu cunoștea pe cel ce răspunde de aceasta paguba, astfel încât, nu este îndeplinita dubla condiție impusa de art.8 din Decretul nr. 167/1958, referitor la momentul la care începe sa curgă termenul de prescripție, respectiv de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască paguba cat si pe cel care răspunde de ea.
Mai mult decât atât, in condițiile in care fiul reclamantului a fost tratat si internat in unități sanitare din Județul G., iar C. Județean G. este continuatoarea acestei instituții, așa cum rezulta din protocolul depus la dosar, in ce privește răspunderea vizând infectarea cu virusul . ce a dus la decesul fiului acestuia, este evident ca reclamantul a demonstrat ca acesta are calitate procesuala pasiva in cauza.
În drept au fost invocate dispozițiile 295 Cod procedură civilă.
C. Județean G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
La termenul de judecată din data de 08.02.2013, s-a încuviințat proba cu înscrisuri pentru apelant, ca fiind concludentă, pertinentă și utilă cauzei.
Au fost depuse înscrisuri la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 01.03.2013, a fost suplimentat probatoriul încuviințat la termenul anterior, în sensul că s-a încuviințat proba cu interogatoriu Spitalului Județean G..
A fost administrată proba cu interogatoriu, fiind atașat răspunsul la interogatoriu al Spitalului Județean G..
Analizând criticile formulate în raport de probele administrate și, ținând cont de dispozițiile art.295-297 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Apelantul a formulat cerere prin care solicită angajarea răspunderii civile delictuale a intimaților, pentru decesul fiului său I. G. M., născut la data de 18.07.1989 și decedat la data de 29.01.1998, „cu virusul .- evoluat S. prin tratament injectabil cu seringi metalice”.
Curtea învederează că, din actele de la dosar rezultă că infestarea cu . s-a realizat în anul 1993, așa cum rezultă din adeverințele medicale aflate la filele 46 și 47 din dosarul Tribunalului G.. Decesul fiului apelantului s-a produs în anul 1998, ca urmare a infestării cu ., care a evoluat în S..
Curtea învederează că acțiunea în răspundere civilă delictuală este o acțiune patrimonială, prin care se urmărește valorificarea unui drept patrimonial, care trebuie exercitată în termenul legal, în caz contrar, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție, în conformitate cu art.1 din Decretul nr.167/1958.
Termenul general de prescripție este de 3 ani, în conformitate cu art.3 din Decretul nr.167/1958.
În cazul acțiunii în răspundere civilă delictuală, termenul de prescripție începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea, în conformitate cu art.8 din Decretul nr.167/1958.
În cauza de față, Curtea confirmă susținerile primei instanțe referitoare la momentul la care a început să curgă termenul de prescripție, respectiv data decesului minorului I. G. M..
În acest sens, vor fi înlăturate toate susținerile apelantului referitoare la faptul că a cunoscut ulterior decesului, având în vedere că, din actele depuse de însuși apelantul, rezultă că minorul a fost diagnosticat cu . încă din anul 1993.
De asemenea, Curtea învederează că apelantul nu a precizat, nici prin motivele de apel și nici în fața instanței, momentul de la care apreciază acesta că a început să curgă termenul de prescripție.
Curtea constată că termenul de prescripție nu a fost suspendat, în conformitate cu art.13 din Decretul nr.167/1958 și nici nu a fost întrerupt, potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958.
Susținerile apelantului că plângerile penale formulate au întrerupt cursul prescripției sunt nefondate, având în vedere că au fost soluții prin rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, iar plângerile formulate împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale au fost respinse în mod definitiv și irevocabil, prin hotărâri judecătorești.
În acest sens, se constată că apelantul a formulat în anul 2005 plângere penală împotriva Ministerului Sănătății prin Direcția S. a Județului G. și în anul 2010 împotriva Spitalului Județean G., care au fost soluționate prin rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.
Curtea constată că, prin sentința penală nr.219/18.05.2011 pronunțată de către Tribunalul G., în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a respins plângerea formulată de către I. F. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale privind pe S. Județean G..
În considerentele sentinței penale, s-a reținut că organele de urmărire penală au realizat investigații amănunțite cu privire la evoluția stării de sănătate a minorului, fiind administrate probe (martorii și relații de la instituțiile publice).
S-a mai învederat că investigațiile realizate au stabilit că, în perioada 1989-1990, la S. Județean G. toate instrumentele medicale erau sterilizate, neexistând seringi și ace de unică folosință. De asemenea, nu s-au semnalat cazuri de infecție pe secție, ca urmare a nesterilizării corespunzătoare a instrumentarului.
Din toate cercetările penale realizate la solicitarea apelantului prin plângeri formulate în perioada 2005-2010, s-a stabilit că nu sunt corect afirmațiile acestuia cu privire la faptul că infestarea cu . s-a produs în S. Județean G..
Având în vedere considerentele expuse, ținându-se cont de faptul că instanța de fond a aplicat, în mod corect, dispozițiile art.3 și 8 din Decretul nr.167/1958, în conformitate cu art.295-297 din Codul de Procedură Civilă, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de către I. F. împotriva sentinței civile nr. 12/02.02.2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți S. Județean G., Direcția S. a Județului G. și C. Județean G..
În temeiul art.19 din O.U.G. nr.51/2008, va stabili onorariul definitiv al avocatului din oficiu la suma de 300 Ron, care va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - reclamant I. F. – fiul lui G. și V., născut la 04.05.1966) la Penitenciarul G., din G., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 12/02.02.2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți S. Județean G. – cu sediul în G., ., județul G., Direcția S. a Județului G. – cu sediul în G., ., județul G. și C. Județean G. - cu sediul în G., ., județul G..
Stabilește onorariu definitiv avocat din oficiu la suma de 300 Ron.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.04.2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
Z. D. C. M. S. D. L.
Red. D.Z.
Tehnored. T.I./DZ.
2 ex./17.05.2013
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 735/2013. Curtea de... | Cerere reexaminare ajutor public judiciar. Hotărâre din... → |
|---|
