Pretenţii. Decizia nr. 1149/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1149/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 1149/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 1149
Ședința publică de la 20.06.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - E. V.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror E. I..
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 569 din data de 12.03.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant N. M..
P. are ca obiect pretenții – despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul reclamant N. M., personal, lipsind reprezentantul recurentului pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură s-a depus, la data de 12.06.2013, întâmpinare, în două exemplare.
Curtea procedează la legitimarea intimatului reclamant, acesta prezentând B.I. . nr._ – CNP_.
Curtea acordă cuvântul în probațiune.
Intimatul reclamant, personal, nu solicită alte probe.
Curtea ia act că intimatul reclamant nu solicită administrarea de noi probe în recurs.
Intimatul reclamant, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimatul reclamant N. M., personal, solicită respingerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, întrucât nu pot fi reținute motivele invocate în sensul că în cauză, operează și alte dispoziții normative care stabilesc drepturi pentru persoanele persecutate politic, în condițiile în care Legea nr. 221/2009, cea pe care și-a întemeiat intimatul reclamant acțiunea, vine în completarea altor dispoziții, care cuprind norme cu caracter reparator, sens în care invocă art. 4 alin. 5 din Legea nr. 221/2009.
Apreciază că instanța în mod corect a constatat caracterul politic al măsurii la care a fost supus intimatul reclamant, având în vedere că nu era o măsură pe care legea o stabilește ca fiind de drept una cu caracter politic, motiv pentru care intimatul reclamant avea un interes de a solicita și a obține constatarea caracterului politic al măsurii la care a fost supus.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10.06.2012 pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr._, reclamantul N. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate că are caracter politic măsura administrativă a dislocării și stabilirii domiciliului său obligatoriu din localitatea G. în . 20.04._54; conform prevederilor Legii nr. 221/2009, obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei a sumei de 20.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit.
La data de 15.01.2013, reclamantul a depus o cerere precizatoare a acțiunii, în care a arătat că mai solicită suma de 12.000 euro, constând în diferența de salarizare timp de 14 ani între colegii promoției sale din 1957 de când a absolvit învățământul superior și până din 1972 când a absolvit facultatea la seral, apreciind reclamantul această diferență la suma de 300 lei lunar, respectiv 50.000 lei.
La data de 11.03.2013, reclamantul a mai depus o cerere, în care a arătat că dislocarea a avut ca urmări confiscarea locuinței familiei, punerea ei la dispoziția administrației șantierului Podului Prieteniei G. R. în 1952, iar la terminarea lucrărilor s-au ridicat restricțiile deportării și a revenit la G. în locuința restituită. Urmare însă a dislocării, reclamantul s-a plâns de suportarea unui tratament discriminator, fiind etichetat ca dușman al poporului și persecutat. Reclamantul a arătat că sumele solicitate reprezintă daune morale.
Prin sentința civilă nr. 569/12.03.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte acțiunea; a constatat caracterul politic al măsurii dislocării reclamantului prin decizia MAI nr. 239/1952 și stabilirii domiciliului obligatoriu în ., în perioada 20.04._54 și a respins capătul de cerere privind despăgubirile ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că reclamantul a dovedit dislocarea sa din localitatea G. în . 20.04._54.
Având în vedere dovada măsurii aplicate și văzând prevederile art. 3 coroborat cu art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, prima instanță a constatat că măsura stabilirii domiciliului obligatoriu pentru reclamant a constituit o măsură cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009.
Capătul de cerere privind daunele morale solicitate în cuantum de 20.000 euro, întemeiat de reclamant pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, a fost reținut de prima instanță ca neîntemeiat.
Prin deciziile nr. 1358/21.10.2010 și nr. 1610/2010 ale Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010, a fost declarat neconstituțional textul art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009, care constituie temei pentru acordarea unei sume globale cu titlu da daune morale.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt în general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
La momentul pronunțării asupra acțiunii întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, deciziile Curții Constituționale fiind deja publicate în Monitorul Oficial, nu mai poate fi aplicată norma juridică declarată neconstituțională.
Pe de altă parte, s-a apreciat de către tribunal ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea unor diferențe salariale pretinse pe temeiul discriminării între reclamant și colegii săi de promoție, discriminare produsă ca urmare a măsurii suferite de dislocare și raportat la care a fost considerat ca dușman al poporului. Temeiul juridic al unei astfel de cereri este art. 998-999 Cod civil. Or, referitor la acordarea acestor daune morale a intervenit prescripția, pentru că privesc o măsură aplicată în perioada anterioară anului 1989 și pentru care se putea invoca caracterul abuziv cel mai târziu de la momentul îndepărtării regimului politic ce a instituit-o, adică din anul 1990. Instanța nu a putut reține că acest capăt de cerere nu e prescris deoarece s-ar fi reglementat dreptul la despăgubiri doar din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009. Fiind constatat neconstituțional, art. 5 alin. 1 lit. a care năștea acest drept nu mai poate fi considerat temei juridic al pretențiilor formulate, astfel că nici nu poate fi luat în considerare momentul intrării în vigoare a acestei legi ca punct de pornire pentru o prescripție relativ la o pretenție întemeiată pe dreptul comun al răspunderii civile delictuale. Constatarea caracterului abuziv al măsurilor aplicate s-a putut realiza și în temeiul altor acte normative, respectiv Decretul-lege nr.118/1990, prin urmare reclamantul a putut lua la cunoștință de recunoașterea caracterului abuziv încă din anul 1990, având astfel posibilitatea a solicita daune morale față de pretinsele discriminări și a persecuții în temeiul art. 998-999 cod civil din acel moment.
Împotriva acestei sentințe, la data de 24.04.2013 a declarat recurs pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 30.04.2013.
În motivarea cererii sale, recurentul pârât a arătat că în mod greșit instanța de fond a constatat caracterul politic al măsurii dispuse față de reclamant, motiv pentru care a invocat excepția lipsei de interes.
Având în vedere dispozițiile art. 1 din Decretul Lege nr. 118/1990, acest act normativ, precum și O.U.G. nr. 214/1999 au fost adoptate de către legiuitor tocmai pentru reglementarea acordării unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, drepturi care nu se pot acorda decât prin recunoașterea caracterului politic al condamnării respectiv al măsurii administrative dispuse printr-o sentință, respectiv decizie, de către autoritățile regimului comunist.
Mai mult, însăși Curtea Constituționala a reținut prin decizia nr. 1358/21.10.2010 că există reglementari paralele în legislația României și anume pe de o parte Decretul Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 și O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, iar pe de altă parte Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și masurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06.03.1945-22 decembrie 1989.
De asemenea, s-a arătat prin aceeași decizie că până în prezent persoanele care au suferit măsuri administrative cu caracter politic precum și vreo măsură privativă de libertate au putut beneficia sau beneficiază de sume de bani acordate lunar pentru repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a luării măsurii administrative împotriva acestora, sume de bani care nu se pot acorda decât implicit cu recunoașterea și constatarea caracterului politic al măsurilor privative de libertate, respectiv al măsurilor administrative luate în perioada 06.03._89 de către regimul totalitar.
Curtea Constituțională a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a constatat caracterul politic al măsurii luate față de reclamant, din moment ce acesta a putut beneficia de dispozițiile normative mai sus invocate care au ca finalitate repararea prejudiciului suferit ca urmare a dispunerii măsurilor administrative, prin recunoașterea caracterului politic al acestora.
Mai mult decât atât, Legea nr. 221/2009 nu prevede constatarea de drept a caracterului politic al măsurii administrative pentru care sunt recunoscute drepturi în baza Decretului nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1994, întrucât aceste drepturi au fost acordate pe cale administrativă de către instituții ori comisii care nu au atribuții jurisdicționale.
La data de 12.06.2013, intimatul reclamant a depus întâmpinare, prin care arătat că se consideră îndreptățit să solicite daune morale și a precizat că prin Decretul Lege nr. 118/1990 nu s-a ținut deloc cont de efectul profund degradant si umilitor trăit după deportare, prin indexarea de către propaganda comunistă ca „dușman al poporului", existând o radicală deosebire între prejudiciile materiale față de cele morale, recompensările fiind altele.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
1. Așa cum rezultă din adresa nr. N/1932/09.09.1993 emisă de Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare, intimatul reclamant a fost dislocat din G., prin decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 239/1952, la data de 20.04.1952 și i s-a fixat domiciliu obligatoriu în ..
Decizia nr. 239/1952 Ministerului Afacerilor Interne este enumerată între măsurile administrative cu caracter politic, la art. 3 lit. e din Legea nr. 221/2009.
2. Principial, este corect că pentru exercitarea acțiunii civile este necesar ca partea, pe lângă calitatea procesuală și capacitatea de folosință și de exercițiu, să justifice un interes în promovarea acesteia, înțeles ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă.
În acest context, Curtea are în vedere că efectul substanțial al hotărârilor judecătorești constă în sancționarea unei situații de fapt, în consecințele aplicării normei de drept substanțial la situația de fapt din speță. Se poate vorbi de efectul substanțial, deoarece actul jurisdicțional produce o modificare a situației juridice dintre părți. Această modificare este evidentă în cazul hotărârilor judecătorești constitutive de drepturi, deoarece se creează o stare de drept diferită de cea existentă până atunci, dar există și în cazul hotărârilor declarative de drept, deoarece hotărârea înlocuiește o regulă de drept abstractă, transformă situația incertă în care au fost părțile într-o situație certă.
Tocmai acest efect al hotărârii judecătorești pronunțate într-o acțiune în constatare reprezintă folosul practic urmărit și obținut de reclamant în ipoteza dată.
De aceea, constatarea caracterului politic al măsurii administrative este suficientă prin sine însăși pentru justificarea demersului judiciar pornit de reclamant, fără a prezenta relevanță faptul că partea poate sau, din contră, nu poate obține despăgubiri sau alte beneficii materiale pentru care măsura administrativă cu caracter politic reprezintă ipoteza normativă.
În sfârșit, nu este necesar ca Legea nr. 221/2009 să prevadă constatarea de drept a caracterului politic al măsurii administrative. Regula cu valoare de principiu este aceea a liberului acces la justiție (art. 21 din Constituție), iar refuzul examinării unei cereri are caracter de excepție, ceea ce înseamnă că nu posibilitatea analizării de către instanță a unui drept invocat, ci cea a respingerii acestei verificări trebuie să fie prevăzută expres.
Pe de altă parte, Curtea nu are abilitarea legală de a examina criticile invocate de intimatul reclamant prin întâmpinare, întrucât instanța de recurs nu poate fi învestită decât prin formularea unei cereri de recurs, conform art. 299 Cod procedură civilă, iar o eventuală calificare a întâmpinării în temeiul art. 84 Cod procedură civilă ca fiind o cerere de recurs nu ar fi de natură să schimbe situația, pentru că la momentul depunerii ei se împlinise termenul în care putea fi exercitată calea de atac.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, reținând temeinicia și legalitatea hotărârii atacate, Curtea urmează să respingă recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 569 din data de 12.03.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant N. M., ca nefundat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. E. V. I. S.
GREFIER
Red. C.G. S. R.
Tehnored. C.S./C.G.
Ex.2/19.07.2013
T.B. Secția a III-a Civilă - R.M.C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1141/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 444/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
