Partaj judiciar. Decizia nr. 997/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 997/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 997/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.997
Ședința publică de la 12.06.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți C. T., C. A.-N. și D. M., împotriva deciziei civile nr. 171R din 24.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE .
P. are ca obiect – uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul Olac D. I., în calitate de reprezentant al recurenților reclamanți C. T., C. A.-N. și D. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimatul pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul recurenților reclamanți depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul dispus de instanță prin rezoluția de primire a dosarului, fiind aplicat și un timbru judiciar în valoare de 5 lei, pe care instanța le anulează.
Arată că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Având în vedere modalitatea în care s-a soluționat calea de atac exercitată împotriva sentinței pronunțate de către Judecătoria Sectorului 5 București, Curtea, cu prioritate, pune în discuție admisibilitatea căii de atac pe care reclamanții au declarat-o.
Avocatul recurenților reclamanți arată că, într-o erarhie a principiului unicității și legalității căii de atac, așa cum a statuat jurisprudențial și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 3540/2011, consideră că are prioritate principiul legalității căii de atac. Prin urmare, față de obiectul cererii de chemare în judecată și care depășea cu mult suma de 100.000 lei, consideră că prezenta cale de atac este cea a apelului și nu recurs cum a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe.
Curtea solicită apărătorului recurenților reclamanți să precizeze la ce anume se raportează atunci când susține că obiectul litigiului depășește suma de 100.000 lei, având în vedere faptul că și prima instanță a evaluat într-un anumit cuantum, ca și instanța Tribunalului București.
Avocatul recurenților reclamanți precizează că s-a efectuat un raport de expertiză prin care s-a evaluat imobilul, care a fost omologat de instanță.
Dacă partea se referă la raportul de expertiză și care are concluziile la fila 148, Curtea pune în vedere părții să precizeze în concret la ce s-a referit, având în vedere că prin această expertiză se precizează că valoarea de circulație a imobilului din . nr. 1, sector 5, compusă din casă cu patru camere, holuri, bucătărie, baie și cămară din paiantă, împreună cu 176 mp teren este de 67.676 ron, iar valoarea de circulație a imobilului din . nr. 1, sector 5, imobil compus din patru camere, holuri, bucătărie, baie, cămară din paiantă, împreună cu 208,86 mp teren este de 76.634 ron, respectiv cum a ajuns la o valoare mai mare de 100.000 lei.
Avocatul recurenților reclamanți a înțeles că terenul este evaluat separat de imobilul construcție. Referitor la valoare, precizează că face referire la raportul de expertiză întocmit în cauză.
Curtea acordă cuvântul și cu privire la fondul recursului.
Avocatul recurenților reclamanți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare în apel.
În situația în care instanța va aprecia că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.304 pct. 5 din codul de procedură civilă și va reține pricina, după casare, spre rejudecare, solicită a se avea în vedere următoarele considerente:
Solicită a se avea în vedere că există două hotărâri irevocabile, respectiv sentința civilă nr. 5388 din 22 iunie 2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, prin care se statuează nu numai vacanța succesorală defunctului T. G., ci și calitatea de moștenitor a Statului Român, hotărâre care nu a fost atacată de Ministerul Finanțelor Publice și care a intrat în puterea lucrului judecat, iar cea de a doua hotărâre irevocabilă este cea pronunțată de Tribunalul București și care statuează un fapt contrar și anume că S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, hotărâre motivată în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. 1 din Legea nr. 18/1991.
Consideră că imobilul în litigiu nu se încadrează în această teză, întrucât nu este un teren care a rămas la dispoziția autorității administrativ teritoriale așa cum prevăd dispozițiile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 18/1991.
Depune la dosar jurisprudență pe aspectul modalității declarării căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri pronunțate tot în recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 14.01.2011 sub nr._ reclamantele C. T., C. A.-N. și D. M. au chemat în judecata pe pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că numitul C. I. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, situat în București, ., nr.1, sector 5 (fost sector 6), compus din teren, în suprafață de 176 m.p., și casă de locuit, formată din 4 camere, precum și asupra imobilului – magazie de lemne, situat la aceeași adresă, ca urmare a uzucapiunii și accesiunii imobiliare; de asemenea, să se constate că ele au dobândit, prin moștenire, dreptul de proprietate asupra imobilului sus-menționat în următoarele cote: C. T. – 2/8, C. A. – N. 3/8 și D. M. 3/8.
Reclamantele au evaluat provizoriu imobilul - teren și casa de locuit - la suma de 60.000 lei iar imobilul – magazie de lemne - la suma de 2.500 lei.
In motivarea cererii, reclamantele au arătat că în anul 1975 a fost încheiat actul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată între numiții M. A. și M. S., în calitate de vânzători și numiții C. Stelica și C. I., în calitate de cumpărători, având ca obiect imobilul, situat în București, . nr. 1, sector 6, compus din teren, în suprafață de 176 m.p., și construcție, compusă din 4 camere și o magazie de lemne.
Au arătat că numita M. S. a decedat la data de 06.09.2003, de pe urma acesteia rămânând ca moștenitori M. A., soț și T. G., frate.
Numitul M. A. a decedat la data de 05.07.2008, de pe urma acestuia rămânând moștenitori M. A. și Pusca I., ambii în calitate de legatari particulari.
T. G. a decedat la data de 11.02.2005, conform certificatului nr. 1072/11.11.2010, emis de Camera Notarilor Publici Ploiești, sediu secundar Târgoviște, de pe urma sa nefiind înregistrat vreun dosar de succesiune, motiv pentru care au apreciat că succesiunea este vacantă.
De asemenea, s-a arătat că numitul C. I. a decedat la data de 08.07.2008, de pe urma sa rămânând moștenitori C. T., soție supraviețuitoare, C. A. – N. și D. M., în calitate de fiice, conform certificatului de calitate nr. 76/31.07.2008, emis de BNP „D. G.”.
Au solicitat să se aibă în vedere că numitul C. I. a locuit și a stăpânit sub nume de proprietar imobilul menționat până la moartea sa, în anul 2008. Până la decesul său acesta a executat numeroase modificări asupra imobilului, printre care: îngrădirea terenului, realizarea de lucrări agrotehnice pentru îmbunătățirea calității solului și plantarea de pomi fructiferi, viță de vie, legume, răsaduri cu flori etc.; demolarea și reconstruirea fostei magazii de lemne, precum și renovarea de mai multe ori a întregului imobil. Lucrările menționate au fost realizate în regie proprie și fără autorizație de construire. De asemenea, să se aibă în vedere că de la data intrării în posesie, anul 1975, numitul C. I. a fost cel care a plătit taxele și impozitele aferente imobilului, care a continuat să figureze în baza de date a Administrației Financiare, ca fiind în continuare proprietatea numitului M. A..
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art.659, art.669 C.c. coroborat cu disp. art. 644, art. 645, art. 1837, art.1846, 1847 și urm., art. 1858, art. 488 și urm. C.c. raportat la art. 112 C.p.c.
Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
A solicitat să se aibă în vedere că reclamantele nu au făcut dovada apartenenței la domeniul privat al Statului a imobilului în litigiu, cu atât mai mult cu cât autorii reclamantelor au cumpărat terenul și construcția aferentă în anul 1975, în baza unei chitanțe sub semnătură privată.
Este de principiu ca într-o cerere, având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate, ca efect al prescripției achizitive, are calitate procesuală pasivă numai proprietarul, de vreme ce uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății, reprezintă sancțiunea îndreptată împotriva adevăratului proprietar care, prin pasivitatea sa s-a desesizat de bun, permițând ca acesta să intre în posesia altei persoane.
Pe de alta parte, Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, prevede la art.85 o procedură specială privind constatarea vacanței succesorale, la inițiativa reprezentantului statului, după expirarea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, procedura ce se finalizează cu eliberarea certificatului de vacanță succesorală de către notarul public.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1890 C.c. Pentru a se putea face aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate este necesar ca bunul posedat să se afle în circuitul civil, prin urmare una dintre condiții este ca bunul să fie susceptibil de a fi uzucapat. Insă, anterior consacrării legale a proprietății private a statului prin art. 6 Legea nr. 18/1991, art. 81 din Legea nr. 61/1991 și art. 4 din Legea nr. 213/1998, bunurile aparținând statului și unităților administrativ - teritoriale nu puteau fi dobândite prin uzucapiune.
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. 1890 C.civ., Decretul nr. 31/1954.
La termenul din data de 30.03.2011 reclamanții au invocat excepția tardivității formulării întâmpinării. La același termen reclamanții au depus la dosar cerere precizatoare, prin care au solicitat să se constate vacanța succesorală de pe urma defunctului T. G., cu ultimul domiciliu cunoscut în ., decedat la data de 11.02.2005, aspecte față de care pârâtul nu a mai formulat apărări.
La termenul din data de 22.06.2011 instanța a pus în discuție disjungerea capetelor de cerere referitoare la constatarea uzucapiunii și accesiunii imobiliare, precum și la partajul judiciar de capătul de cerere privind constatarea succesiunii vacanțe și formarea unui nou dosar, cerere admisă în baza art. 165 C..
Prin sentința civilă nr. 5388/22.06.2011, pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă cererea referitoare la constatarea succesiunii vacanțe, formulată de reclamantele C. T., C. A.-N. și D. M. în contradictoriu cu paratul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice; s-a constatat deschisă succesiunea defunctului T. G., decedat la 11.02.2005; de asemenea s-a constatat vacanța succesiunea defunctului T. G. și calitatea de moștenitor a Statului Român; au fost disjunse capetele de cerere referitoare la constatarea uzucapiunii și accesiunii, precum și la partajul judiciar, dispunându-se formarea prezentului dosar.
Prin sentința civilă nr. 8383/24.10.2012 Judecătoria sectorului 5 a admis cererea, a constatat că reclamantele au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 208,64 mp. situat în București, . nr. 1, sector 5, prin uzucapiunea de 30 ani, iar prin accesiune imobiliară asupra construcției situata pe terenul menționat, compusă din 4 camere și dependințe, în suprafață utilă de 77,90 mp.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
În baza unei chitanțe sub semnătură privată, încheiată în anul 1975, între autorii reclamantelor in calitate de cumpărători și numitul M. S. și M. A., autorii numitului T. G., în calitate de vânzători, s-a vândut primilor, terenul în suprafață de 176 mp. situat în București, . nr. 1, sector 5 (sector 6 la acea vreme), pe care era construită o casă compusă din 4 camere și 1 magazie de lemne, pentru suma de 44.000 lei, sumă pe care vânzătorul a primit-o de la cumpărători în fața a trei martori. Numiții M. S. și M. A., la rândul lor, a cumpărat imobilul în litigiu de la numiții C. G., S. E. și C. D. I. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1028/10.02.1968 de notariatul de Stat al Raionului VI Lenin.
Prin sentința civilă nr. 5388/22.06.2011, definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei sector 5 București, s-a constatat vacantă succesiunea defunctului T. G., succesor, la rândul lui, al vânzătorilor M. S. și M. A. și calitatea de moștenitor a Statului R..
Tot astfel, din adresele depuse la dosar, respectiv Primăria sectorului 5 – D.I.T.L. și certificatul de impunere fiscală, a reieșit că la adresa menționată figurează ca titulari de rol fiscal numitul M. A., autorul reclamantelor, cu teren în suprafață de 209 mp. și construcție având o valoare de impunere de 16.927 lei.
Prin raportul de expertiză tehnica, efectuat în cauză, s-a constatat faptul că imobilul teren în litigiu are o suprafață de 208,64 mp.
De asemenea, s-a constatat că, pe terenul mai sus descris este edificată o construcție compusă din 4 camere și dependințe, în suprafață utilă de 77,90 mp. Valoarea totală a imobilului, teren și construcție, este de 76.634 lei.
Astfel, conform art. 645 C.civ., dreptul de proprietate se poate dobândi prin uzucapiune și prin accesiune, iar potrivit art. 1837 C.civil, uzucapiunea este un mijloc de a dobândi proprietatea, în condițiile legii. Uzucapiunea este fondată pe faptul posesiei, conform art. 1846 C.civil „posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru” și trebuie să fie, potrivit art. 1847 C.civil, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
După cum a rezultat din coroborarea actelor depuse la dosar, respectiv chitanța de vânzare-cumpărare și adresele instituțiilor de resort, cu declarațiile martorilor audiați în cauză și expertiza efectuata, reclamantele, împreună cu autorii lor, au intrat în posesia terenului în litigiu încă din anul 1975 și l-au stăpânit până în prezent. Totodată, martorii audiați în cauză au arătat că reclamantele sunt cunoscute ca proprietare, achitând la zi toate taxele și impozitele aferente imobilului, nu au avut litigii cu vecinii și nu au fost tulburate de nimeni în stăpânirea imobilului.
Conform art. 1890 C.civil, pentru a se putea uzucapa un imobil, este necesar ca posesia să fie utilă și să fie exercitată de către o persoană timp de 30 de ani, iar conform art. 1860 C.civil „orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său”. Se constată, astfel, că reclamantele împreună cu părinții lor, au stăpânit imobilul din anul 1975 și până în prezent, mai mult de 30 ani, în persoana lor fiind întrunită condiția prevăzută de art. 1890 C.civil, prin joncțiunea posesiilor.
Pentru motivele mai sus arătate, instanța, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului descris mai sus, prin uzucapiunea de lungă durată, prin joncțiunea posesiilor, întrucât reclamantele au exercitat o posesie utilă și neviciată, asupra imobilului teren situat în București, . nr. 1, sector 5, pentru o perioadă mai mare de 30 ani, a admis primul capăt de cerere și a constatat că acestea au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren arătat, în suprafață de 208,64 mp., astfel cum a fost descris în expertiza efectuată, prin uzucapiune.
În ceea ce privește capătul de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară asupra construcțiilor edificate pe terenul situat în . nr. 1, respectiv casa de locuit și dependințele aferente, s-a reținut că, în conformitate cu art. 482 C.civil, proprietatea unui bun imobil dă drept asupra tot ce se unește ca accesoriu cu lucrul, în mod natural sau artificial, iar potrivit art. 488 C.civil, tot ce se unește și se incorporează cu lucrul, se cuvine proprietarului lucrului.
S-a constatat, coroborând raportul de expertiză tehnică cu declarațiile martorilor audiați și înscrisurile depuse la dosar, faptul că autorii reclamantelor au intrat în posesia construcției in litigiu odată cu achiziționarea terenului, construcție compusă din: 4 camere și dependințe, în suprafață utilă de 77,90 mp.
Împotriva acestei sentințe, la data de 14.03.2013 pârâtul a declarat recurs prin care a arătat că în mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a sa întrucât în măsura în care nicio altă persoană nu justifică existența în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra unui teren aflat în raza teritorială a unei anumite unități administrative, bunul imobil, prin efectul Legii nr. 18/1991 se regăsește în patrimoniul și în administrarea Municipiului București. În subsidiar, pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 1890 C.civ. întrucât anterior consacrării legale a proprietății private a statului prin art. 6 din Legea nr. 18/1991, art. 81 din Legea nr. 69/1991 și art. 4 din Legea nr. 213/1998, bunurile aparținând statului și unităților administrativ teritoriale nu puteau fi dobândite prin uzucapiune.
Prin decizia civilă nr. 171 R din 24.01.2014 Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a admis recursul declarat de recurentul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice în contradictoriu cu intimatele C. T., C. A. N., D. M., împotriva sentinței civile nr. 8383/24.10.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 în dosarul nr._/300/2011, a modificat în tot sentința civilă recurată în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins cererea de chemare în judecată pentru lipsa calității procesuale pasive.
Analizând sentința recurată prin raportare la motivele de recurs invocate, tribunalul a reținut că, potrivit art. 26 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, terenurile situate în intravilanul localităților, rămase la dispoziția autorităților administrației publice locale, de la persoanele care au decedat și/sau nu au moștenitori, trec în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale respective, în baza certificatului de vacanță succesorală eliberat de notarul public.
Prin urmare, deși, într-adevăr, S. este cel care culege drepturile succesorale, în temeiul certificatului de vacanță succesorală, proprietarul terenului cuprins în masa succesorală este unitatea administrativ-teritorială, aceasta având calitate procesuală pasivă în cererea privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune și accesiune.
Tribunalul a constatat, așadar, că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, cu consecința admiterii recursului, în temeiul art. 312 C.p.c. și a modificării sentinței în sensul admiterii excepției.
Împotriva acestei decizii la data de 18.02.2014, au declarat recurs reclamanți C. T., C. A.-N. și D. M., recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 17.03.2014.
Recurentele - reclamante critică decizia Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, pentru următoarele:
Așa cum rezulta din cele anterior menționate, Tribunalul București - Secția a IV-a a pronunțata hotărâre in calea de atac a recursului.
Față de împrejurarea că valoarea obiectului cererii este stabilită la fond ca fiind de peste 100.000 lei și raportat la dispozițiile art. 2821 C.pr.civ.. calea de atac ce ar fi trebuit să fie soluționată în fața Tribunalului București - Secția a IV-a, nu era cea a recursului, ci cea a apelului.
Precizează că, în materie civilă, instanța de contencios european a drepturilor omului nu instituie, în sarcina statelor contractante, obligația de a crea instanțe de apel sau de recurs (casație).
Nu mai puțin, în ipoteza în care, statul reglementează, în propriul sistem de drept, atât calea de atac a apelului, cât și a recursului, accesul la aceste grade de jurisdicție trebuie să fie efectiv, garanțiile fundamentale ale articolului 6 din Convenție fiind aplicabile (cauza Blartdeau c. Franței, hotărârea din 10 iulie 2008, cauza Gregorio de Andrade c. Portugaliei, hotărârea din 14 noiembrie 2006).
Arată recurentele că în cauza dedusă judecații, în virtutea doctrinei efectului util al normelor legale, în ipoteza unei acțiuni în uzucapiune și accesiune, ce se referă la mai multe imobile, precum și în absența unor probe contrare, calea de atac ce urma a fi dată în cauza era aceea a apelului, și nu a recursului; un argument suplimentar al acestui raționament este acela al rațiunii legii (ratio legis), în sensul în care art. 2821 C.pr.civ. se referă, în mod evident, la cereri cu o complexitate redusă, ce nu trebuie să parcurgă gradele de jurisdicție ale apelului și recursului.
Or, rațiunea legiuitorului, în actualul sistem procesual, este aceea de a institui și în materie civilă accesul la calea de atac a apelului și a recursului, excepția fiind aceea doar a căii de atac a recursului, în cauze de o importanță redusă, excepțiile fiind de strictă interpretare și aplicare.
Soluționând cauza în recurs și nu în apel, Tribunalul București — Secția a IV-a a produs reclamantelor o vătămare procesuală esențială, constând în împiedicarea dreptului reclamantelor de acces la toate căile de atac permise de lege, măsură ce nu era necesară în cauză și nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între scopul vizat, mijloacele utilizate și interesul reclamantelor de a-și vedea constatat pretinsul drept de proprietate.
Ca atare, instanța de judecată a încălcat prevederile art. 2821 C.pr.civ., situație în care este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 și 9 C.pr.civ. sens în care solicită casarea hotărârii civile nr. 171/2014 pronunțată la data de 24.01.2014 de către Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel Tribunalului București.
Tribunalul București - Secția a IV-a a pronunțat o hotărâre netemeinica, întrucât S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză:
Menționează că așa cum au arătat și anterior, prin sentința civila nr. 5388/22.06.2011, pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat deschisă succesiunea defunctului T. G. - ultimul succesor persoană fizică al lui M. S. și Mitori A., precum și, în consecință, calitatea de moștenitor a acestui defunct a Statului Român.
Ca atare, în prezenta cauză S. Român prin Ministerul Finanțelor publice are calitate procesuală pasivă.
In drept, recurentele reclamante invocă dispozițiile art. 2821, 299 și urm. C.pr.civ., coroborate cu dispozițiile art. 6 CEDO; art. 482, 488, 644, 645, 1837, 1846, 1847 și urm. și 1858 Cod Civil.
In ședința publică din 12.06.2014 Curtea a pus în discuție inadmisibilitatea căii de atac a recursului declarat în prezenta cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de excepția invocată, conform art.137 C.proc.civ. comb. cu art. 316 și 298 C.proc.civ.,Curtea reține că prin cererea de față reclamanții au înțeles să exercite calea de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. nr. 171R din 24.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă.
Or, prin decizia atacată s-a admis recursul declarat de S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice în contradictoriu cu intimatele C. T., C. A. N., D. M., împotriva sentinței civile nr. 8383/24.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 în dosarul nr._/300/2011, și s-a modificat în tot sentința civilă recurată în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a respins cererea de chemare în judecată pentru lipsa calității procesuale pasive.
Soluționând calea de atac a recursului, tribunalul a avut în vedere incidența în cauză a dispozițiilor art. 2821 C.proc.civ., apreciind că față de valoarea obiectului litigiului dedus judecății sentința pronunțată de prima instanță nu este supusă și căii de atac a apelului. Recurenții susțin în prezenta cauză prin recursul promovat împotriva deciziei tribunalului că acest aspect ar fi fost reținut în mod eronat de tribunal, susținere care însă nu poate fi primită de Curte, în urma analizării actelor dosarului.
Astfel, solicitând instanței prin cererea introductivă ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că numitul C. I. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, situat în București, ., nr.1, sector 5 (fost sector 6), compus din teren, în suprafață de 176 m.p., și casă de locuit, formată din 4 camere, precum și asupra imobilului – magazie de lemne, situat la aceeași adresă, ca urmare a uzucapiunii și accesiunii imobiliare, precum și să se constate că ele au dobândit, prin moștenire, dreptul de proprietate asupra imobilului sus-menționat în următoarele cote: C. T. – 2/8, C. A. – N. 3/8 și D. M. 3/8, reclamantele au evaluat provizoriu imobilul - teren și casa de locuit - la suma de 60.000 lei, iar imobilul – magazie de lemne - la suma de 2.500 lei.
De asemenea, prin expertiza judiciară întocmită de expert V. M. s-a precizat că valoarea de circulație a imobilului din . nr. 1, sector 5, compusă din casă cu patru camere, holuri, bucătărie, baie și cămară din paiantă, împreună cu 176 mp teren este de 67.676 RON, iar valoarea de circulație a imobilului din . nr. 1, sector 5, imobil compus din patru camere, holuri, bucătărie, baie, cămară din paiantă, împreună cu 208,86 mp teren este de 76.634 RON (fila 148 dosar fond).
Având în vedere aceste valori, necontestate de reclamante, Curtea reține la rândul său incidență în cauza dedusă judecății a prevederilor art. 2821 C.proc.civ., valoarea obiectului litigiului fiind sub limita de 100.000 lei, situație în care hotărârea primei instanțe nu era supusă apelului.
Principiul legalității căilor de atac presupune că împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate numai căile de atac prevăzute de lege sau altfel spus, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Conform art.299 C.proc.civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale, iar potrivit art. 377 alin.2 pct.4 C.proc.civ., sunt hotărâri irevocabile și „hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”.
Or, decizia atacată prin prezentul recurs este, în raport de cele reținute anterior, o hotărâre irevocabilă, pronunțată de o instanță de recurs, împrejurare în care recursul exercitat împotriva acesteia de reclamante este inadmisibil, Curtea urmând ca, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., să îl respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți C. T., C. A.-N. și D. M., împotriva deciziei civile nr. 171R din 24.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. I. M.-A. N.-G. I. D.
GREFIER,
M. C.
Red. M.
Tehnored. M./GIA
2 ex./11.07.2014
TB - S. a IV-a civ. - R. N., A. I. P., C. M. I.
Judecătoria sect. 5 B.. - I. U.
| ← Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 1154/2013. Curtea de... | Pretenţii. Decizia nr. 1051/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
