Legea 10/2001. Decizia nr. 261/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 261/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-06-2012 în dosarul nr. 261/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 261 A
Ședința publică de la 21.06.2012
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE: I. S.
JUDECĂTOR: C. N.
GREFIER: S. R.
Pe rol soluționarea cererii de apel (după casare) formulată de apelanta reclamantă– reclamantă I. M. – A., împotriva sentinței civile nr. 1399 din data de 02.12.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/3/2008, în contradictoriu cu intimații – pârâți R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI SA și cu P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și M. BUCUREȘTI PRIN P. G.
Obiectul pricinii – Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al apelantului – pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și al intimatului – pârât P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, avocat B. L., în calitate de reprezentant al apelantei aderante – reclamante I. M. – A., în baza delegației de substituire nr. 6 din data de 09.06.2010, aflată în dosarul de apel nr._/3/2008 și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatei – pârâte R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI SA în baza delegației depuse la fila 9.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură s-au depus, la data de 19.06.2012 și la 21.06.2012, relațiile solicitate de la Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu – Serviciul Evidență Domeniu Public și Privat, înregistrată sub nr._/7720 din data de 18.06.2012.
Reprezentanții părților precizează că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus și administrat, ori excepții de invocate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului, cât și asupra cererii de aderare la apel formulate de reclamantă.
Apelantul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat. Respingerea cererii de aderare la apel, ca nefondată, formulată de reclamantă având în vedere probatoriile administrate în apel, după rejudecare, în raport de îndrumările deciziei de casare și de rapoartele de expertiză întocmite în cauză.
Apelanta – reclamantă I. M. – A., prin avocat solicită admiterea cererii de aderare la apel, restituirea în natură a imobilului – teren în suprafață de 3773 mp. conform precizării formulate în fața instanței de fond.
Prin raportul de expertiză de la instanța de fond suprafața de 3773 mp. a fost identificată și se compune din 277 mp și 986 mp parcare.
Nu există depusă dovada din care să rezultă că această suprafață de teren face parte din domeniul public și nu poate fi restituită în natură.
Cu privire la suprafața de 3500 mp. a formulat o cerere de despăgubiri, fiind în parte identificată și nu are nici un fel de relevanță dacă există în fapt sau nu suprafața de teren de 1645 mp. Din actele de proprietate existente la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a fost expropriată pentru întreaga suprafață de 3500 mp. pentru cauză de utilitate publică.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata – pârâtă R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI, prin consilier juridic, solicită respingerea cererii de aderare la apel formulate de reclamantă.
În principal arată că apelata reclamantă, invocă propria culpă, întrucât aceasta a susținut că nu este depus probatoriu suficient și, totodată, făcând referire și la faptul că în baza rolului activ instanța trebuia să solicite toate relațiile necesare soluționării cauzei.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1399 din 02.12.2009 Tribunalul București _ Secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei R. A. de Transport București SA și a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta I. M. A., în contradictoriu cu pârâții P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G., și R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI SA și a obligat pârâții municipiul București prin P. G. și P. G. al Municipiului București, să procedeze la emiterea unei dispoziții în baza Legii nr. 10/2001 în sensul acordării către reclamantă de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 1.855 mp. teren situată în București, . (fost ., fost Valea Cascadelor, nr. 34, sector 6) expropriată în baza Decretului nr. 645/23 oct. 1963.
Prin aceeași sentință a fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind obligarea pârâților M. București Prin P. G. și P. G. al Municipiului București, la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 1.645 mp situat la aceeași adresă precum și obligarea pârâtei R. A. de Transport București SA la restituirea în natură a terenului în suprafață de 3.773 mp.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanța a reținut că potrivit contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de Tribunalul I., sub nr._/3 decembrie 1934 și sub nr._/2 iunie 1936 reclamanta a făcut dovadă că părinți săi a căror unică moștenitoare este au devenit proprietarii unei suprafețe totale de teren compusă din 2.500 mp și 5.000 mp situate în fosta comună suburbană Militari, numită ulterior . cu schimbările de denumire menționate în certificatul aflat la fila 140.
Conform relațiilor depuse la dosar (fila 46 +122) fostul imobil din ., sector 6 a fost expropriat și trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 645/23 octombrie 1963 - în anexa 1 a decretului la poziția 3 fiind trecuți reclamanta și mama sa I. A. cu suprafața de teren de 1.855 mp fără construcții.
Conform adresei aflată la fila 131 emisă de Sfatul Popular al Raionului Ghe. Gheoghiu D. pe suprafața de teren expropriată au fost executate lucrări de amenajare a unui bulevard.
De menționat și faptul că potrivit declarației autentificate sub nr. 184 din 7 mai 2009 reclamanta a arătat că nici ea nici autorii săi nu au primit nici o despăgubire pentru terenurile expropriate.
Susținerile reclamantei potrivit cărora Ia realizarea lucrărilor mai sus amintite terenul proprietatea autorilor săi a fost secționat de o parte și de alta a bulevardului, 1.855 mp. fiind expropriați, iar restul de 1.645 mp. fiind preluată în mod abuziv și ocupată de blocuri ambele suprafețe făcând parte din suprafața totală de 3.500 mp. pentru care a solicitat despăgubiri nu au fost dovedite decât parțial, respectiv doar în privința terenului de 1.855 mp. pentru care există relațiile depuse la dosar mai sus amintite.
Diferența solicitată de 1.645 mp nu a fost identificată nici prin raportul de expertiză tehnică depus Ia dosar expertiză cu privire la care reclamanta nu a înțeles să formuleze nici o obiecție.
În aceste condiții tribunalul având în vedere că în privința terenului în suprafață de 1.855 mp. reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, a admis acțiunea acesteia, și a dispus obligarea pârâților M. București prin P. G. și P. G. al Municipiului București să emită o dispoziție motivată în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent pentru respectiva suprafață de teren expropriată în baza Decretului nr. 645/23 oct. 1963.
Întrucât pentru restul suprafeței de 1.645 mp. teren reclamanta nu a făcut în cauză dovada existenței acesteia, respectiv a preluării abuzive și a identificării ca făcând parte din suprafața de 3.50 0mp. revendicată, tribunalul a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În ce privește terenul în suprafață de 4.000 mp. solicitat a fi restituit în natură de către RATB atât prin notificarea nr. 122/21 mai 2001 cât și prin cererea depusă la dosar, tribunalul a constatat că acesta a fost preluat în administrare de pârâta RATB în baza Decretului de expropriere nr. 30/30 ianuarie 1970, ca făcând parte dintr-o suprafață totală de teren de 36.358 mp, "din care 26.730 mp de la CAP D. - cooperativă la care autoarea" reclamantei I. A. era înscrisă acest din urmă aspect fiind dovedit cu procesul verbal încheiat la 14 februarie 1970 (fila 109 dosar) exproprierea terenului a fost făcută în scopul construirii unei stații de întreținere și garare pentru 200 de autobuze în M. B.~ti iar pentru realizarea acestui scop a fost dotată fosta ITB în baza Deciziei nr. 182/17 februarie 1992 a CE al CPMB cu terenul respectiv.
În prezent pe teren se află amplasată autobaza RATB, aspect reliefat și prin concluziile expertizei topo efectuată în cauză, expertiză care a identificat în anexa 1 b a raportului că în curtea Autobazei se află suprafața de 2.877 mp. și 986 mp. (parcare) iar suprafața ocupată de domeniul public este de 3.375 mp., suprafață revendicată conform precizării depuse la dosar.
Având în vedere cele mai sus reținute, cât și faptul că pentru terenul în suprafață de 3.373 mp. reclamanta a înțeles să solicite numai restituirea acesteia în natură, tribunalul a apreciat că acest capăt de cerere al acțiunii este neîntemeiat.
În ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei RATB invocată de aceasta, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 21 pct. 1 din legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată - coroborată și cu prevederile cuprinse în normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr._ prin unitate deținătoare obligată la soluționarea notificărilor se înțelege "fie entitatea cu personalitate juridică care exercită în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefecturii sau orice instituție publică) fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonime, societăți, companii naționale sau societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste”.
Împotriva sentinței. civile nr. 1399/02.12.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a III-a în dosarul nr._/3/2008 a formulat apel pârâtul M. București prin P. G., prin care solicită admiterea apelul, schimbarea în tot a hotărârea apelata, iar pe fond respingerea acțiunea ca neîntemeiată, considerând că sentința civilă apelată este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Analizând în mod greșit probatoriul administrat in cauza și interpretând în mod eronat dispozițiile art. 21 - 25 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, instanța de fond a obligat pârâții să procedeze la emiterea unei dispoziții în baza Legii 10/2001 în sensul acordării către reclamantă de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 1.855 mp. teren situata in București, . (fost .; fost Valea Cascadelor nr. 34, fost Valea Cascadelor nr. 3, sector 6) expropriată în baza Decretului nr. 654/23.10.1963.
Legiuitorul a stabilit prin art. 22 din Legea nr. 10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
Aceasta, deoarece, unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o emită o decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Unitatea deținătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv, dispoziție decât dacă este investită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege.
O asemenea condiție prealabilă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție care consacră accesul liber la justiție, întrucât, vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului garantat, atât constituțional, cât și prin art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza "Golder contra Regatului Unit", 1975 că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", precum și că "există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept."
De altfel, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzută de Capitolul III al Legii nr.10/2001,deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.
Or, dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială și derogatorie de la dreptul comun, sunt obligatorii de la data intrării ei în vigoare, în raport și de adagiile "generalia specialibus non derogant" și "specialia generalibus derogant"
În consecință, legiuitorul permite revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, numai în condițiile Legii nr. 10/2001, act normativ cu caracter special, ce se aplică cu prioritate față de prevederile art. 480 din Codul civil care constituie, dreptul comun în materia revendicării.
În caz contrar, s-ar ajunge la situația în care dispozițiile Legii nr. 10/2001 ar fi golite de conținut, astfel încât să nu-și producă efectele juridice, or nu aceasta este rațiunea pentru care a fost adoptată o atare lege specială de reparație.
Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 329 din Codul de procedură civilă, s-a admis in data de 09.06.2008 recursul în interesul legii prin pronunțarea unei decizii în sensul că, după . Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acțiunile având ca obiect revendicarea acestor imobile nu mai pot fi întemeiate pe dispozițiile dreptului comun (art. 480 și 481 din Codul civil}).
Așadar instanța de judecată nu se putea subroga într-un drept pe care legiuitorul la stabilit în sarcina unității deținătoare și nu putea soluționa fondul notificării atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizata.
Notificarea reclamantei urmează a fi analizată pe cale administrativă și, dacă se va fi stabilit că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, solicitantul nu se număr printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificare în termen legal și restituirea în natură este posibilă doar în parte potrivit legii, se va emite o dispoziție de restituire, iar pentru partea de imobil nerestituită se va emite o dispoziție de propunere de acordare de măsuri reparatorii.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus o dată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 zile curge de la data depunerii notificării. Însa, în cazul în care o dată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
Mai mult decât atât, Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existenței, alături de notificare și celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățită la restituire în sensul că nu mai deține alte probe, precizare ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării. (pct. 23.1 din R.G. nr. 498/2003). Pct. 28.1 din aceeași hotărâre de guvern condiționează pronunțarea asupra notificării de existența unei declarații în mod expres că nu mai are alte dovezi de prezentat din partea persoanei îndreptățite la restituire.
Așadar, în speță instanța de judecată se putea pronunța în condițiile art. 21 - 23 din Legea nr.10/2001 în sensul de a obliga pârâții la a emite o dispoziție ca urmare a notificării cu care a fost sesizată și nu de a soIuționa notificarea în sensul voit de parte.
In drept apelantul – pârât a invocat dispozițiile art. 282 - 298 cod procedură civilă și a solicitat judecarea în lipsa potrivit art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
La data de 22.04.2010, prin serviciul registratură, la dosarul cauzei, intimata reclamantă I. M. A., a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului formulat de apelantul – pârât M. București prin P. G..
În motivarea acesteia intimata – reclamantă arată că:
Criticile aduse sentinței civile nr. 1399/02.12.2009 a Tribunalului București, se referă la faptul că instanța de judecată avea posibilitatea limitata de a obliga apelantul pârât la emiterea unei dispoziții și nu de "soluționare a notificării în sensul dorit de parte".
Lăsând de o parte faptul că instanța de fond a admis doar circa o treime din cererile cu care a fost investita, apreciază că pentru acest singur capăt de cerere admis, aceasta a procedat corect.
În acest sens, invocă decizia nr. 20/19.03.2007 a ICCJ, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul G. al României statuându-se că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv ci și acțiunea persoanei îndreptățită în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. (atașează decizia menționată);
Cu toate că a depus notificările în termen legal (aflate în copie la dosar) M. București le-a ignorat, neprocedând la soluționarea acestora timp de circa 8 ani (deși s-a prezentat personal în audiențe și i s-a comunicat în mod repetat că dosarul său este complet).
În drept invocă dispozițiile art. 115 - 118 Cod procedură civilă.
În ședință publică de la 29.04.2010, intimata – reclamantă I. M. A., a depus cerere de aderare la apelul formulat de M. București prin Primar G., împotriva sentinței civile nr. 1399/02.12.2009 pronunțată de Tribunalul București, prin care solicită să fie schimbată în sensul obligării RATB RA la emiterea deciziei de restituire în natura a imobilului compus din teren în suprafață de 3.373 mp (conform precizării) situat în ., sector 6 precum și obligarea Primarului G. la emiterea deciziei de acordare despăgubiri pentru terenul în suprafață de 3.500 mp situat la aceeași adresă, pentru următoarele motive:
1. Lipsa rolului activ al instanței de fond, aprecierea eronată a probatoriului.
Instanța de fond a ignorat atât aprecierile expertului cu privire la suprafața de 3.500 mp. (fila 2 a raportului de expertiza) cât și punctul 3 al concluziilor raportului care menționează "suprafața de 3.500 mp. a fost expropriată pentru deschiderea arterei de circulație, . adiacente spre sud cu limita la . forma de trapez, cu dimensiunile și vecinătățile detaliate pe planul anexa 1 b ... ". Contrar celor de mai sus, instanța de fond a reținut că din această suprafață nu a putut fi identificată diferența 1.645 mp., admițând acest capăt de cerere doar pentru suprafața de 1.855 mp. (3500 - 1855 = 1645).
În plus în virtutea rolului său activ, dacă instanța aprecia că raportul de expertiză nu este suficient de clar, avea posibilitatea să dispună completarea acestuia, pentru clarificarea pe deplin a situației de fapt.
De altfel, intimat a - reclamantă a solicitat instanței aplicarea dispozițiilor art. 212 Cod procedură civilă.
2. Considerentele sentinței criticate nu conduc la soluția cuprinsă în dispozitiv;
Referitor la suprafața de teren deținută de RATB RA, respectiv 3.373 mp (conform precizărilor), apreciază că motivarea sentinței instanței de fond este neclară și nu rezultă din considerente.
Instanța a reținut că: "În prezent pe teren se află amplasată autobaza RATB, aspect reliefat și prin concluziile expertizei topo, efectuată în cauză, expertiză care a identificat în anexa 1 b a raportului că în curtea autobazei se află suprafața de 2.877 mp. și 986 mp. (parcare), iar suprafața ocupată de domeniul public este de 3.375 mp., suprafața revendicată conform precizării depuse la dosar" (fila 4 alin. 2 sentința) ???? " având în vedere cele mai sus reținute cât și pentru faptul că pentru terenul în suprafață de 3.373 mp. intimata - reclamantă a înțeles să solicite numai restituirea acesteia în natură, tribunalul a apreciat că acest capăt de cerere este neîntemeiat, motiv pentru care îl va respinge".
Practic, instanța nu motivează respingerea acestui capăt de cerere.
Considerentele hotărârii criticate o îndreptățesc să creadă că motivul respingerii cererii de retrocedare în natura îl constituie faptul că această suprafață face parte din domeniul public.
Or, la dosar nu există niciun fel de dovadă în acest sens, soluția instanței nefiind susținută de probele existente în dosar, fiind lipsită așadar de temei legal și suport probator.
Față de cele de mai sus solicită admiterea prezentei cereri.
În drept intimata – reclamantă a invocat dispozițiile art. 293 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr 397/24 06 2010, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul apelantului pârât M. București, prin P. general.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a avut în vedere următoarele:
Examinând motivele formulate de apelant, instanța de control judiciar a constatat ca acesta a inteles sa critice sentința atacata exclusiv sub aspectul competentei instanței de a dispune obligarea unitarii detinatoare sa soluționeze notificarea formulata de reclamant in baza legii 10/2001, ., fie prin restituire in natura fie prin acordarea masurilor reparatorii prin echivalent. Altfel spus, apelantul parat critica îndrituirea instanței de a se pronunța pe fondul notificării, deși procedura adminstrativa, reglementata de prevederile legii 10/2001 nu este finalizata prin emiterea unei dispoziții de soluționare a notificării.
Înalta Curte de Casație si Justiție a tranșat aceasta problema printr-o decizie pronunțata in recurs in interesul legii, care potrivit dispozițiilor art. 329 cod procedura civila este obligatorie pentru instanțe sub aspectul problemelor de drept soluționate. Potrivit acestei decizii, instanța suprema a statuat ca tribunalele sunt competente sa soluționeze nu numai contestația formulata in condițiile art. 26 din legea 10/2001 ci si notificarea pe fond, in condițiile in care unitatea detinatoare sau entitatea investita cu soluționarea notificării, nu au rezolvat cererea de retrocedare( in natura sau prin echivalent) in termenul legal.
Instanța suprema a recunoscut aceasta îndrituire instanțelor de judecata, de a se pronunța asupra notificărilor formulate in temeiul legii 10/2001, deși procedura administrativa nu este finalizata din motive neimputabile petenților, pentru a respecta liberul acces le justiție, care constituie o componenta esențiala a dreptului la un proces echitabil, consacrat de dispozițiile art. 6 din CEDO. Prevederile acestui articol s-a apreciat a nu fi respectate, din perspectiva termenului rezonabil de soluționare a cauzei, in ipoteza in care o astfel de acțiune, cum este cea care formează obiectul prezentului dosar, ar fi respinsa ca inadmisibila sau ca prematura si s-ar relua procedura administrativa.
De asemenea, instanța suprema a arătat ca, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să poate dispune ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului sau sa decidă acordarea respectiv propunerea de masuri reparatorii prin echivalent, bineînțeles, cu observarea prevederilor legale incidente legate de competenta exclusiva de stabilire a despăgubirilor .
Înalta Curte de Casație si Justiție a concluzionat in sensul ca, în ipoteza in care unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită este îndrituita să evoce fondul și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată notificarea.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
F. de cele statuate de instanța suprema si expuse in cele ce preced, Curtea apreciază ca susținerile apelantei referitoare la lipsa caracterului absolut al dreptului de acces la justiție si la caracterul complex al procedurii reglementate de legea 10/2001( aceasta cuprinzând atât o procedura prealabila administrativa cat si una judiciara) nu sunt de natura sa conducă la o alta concluzie. Faptul ca legea 10/2001 reglementează si o procedura judiciara nu este de natura sa satisfacă in mod corespunzător exigentele dreptului de acces la justiție, in condițiile in care accesul la instanța este dependent, in sistemul reparator al legii speciale, de finalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii, respectiv dispoziții, care sa facă obiectul acestui control judiciar.
De asemenea, a fost apreciată ca neîntemeiată si susținerea apelantului in sensul ca instanța de fond s-a subrogat . care legiuitorul l-a recunoscut exclusiv unitatii detinatoare, respectiv entității investite cu soluționarea notificării. Deși nu este vorba de fapt de o subrogare ci mai degrabă de o complinire a unei omisiuni a unitatii detinatore, soluția primei instanțe isi găsește pe deplin suportul in dispozițiile deciziei civile nr. 20/2007 pronunțata de instanța suprema . interesul legii.
Pentru toate aceste considerente, văzând si dispozițiile art. 296 cod procedura civila, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de Mun București prin P. G..
Împotriva deciziei pronunțate în apel, părțile au exercitat calea de atac a recursului, care a fost soluționat prin decizia civilă nr 3123/2011, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul anulării recursului formulat de către pârâta M. București, pe motivul imposibilității încadrări criticilor în dispozițiile art 304 pct 1-9 cod procedură civilă și admiteri recursului formulat de reclamantă, cu consecință casării în parte a deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel, pe motivul nepronunțării asupra apelului formulat de către partea recurentă.
În rejudecare, Curtea, față de dispozițiile art 315 cod procedură civilă și față de dispozițiile instanței de casare, va analiza apelul incident al reclamantei, în privința căruia reține următoarele:
În ceea privește primul motiv de apel, formulat de reclamantă, referitor la lipsa de rol activ a instanței de fond, Curtea apreciază această critică ca întemeiată, față de dispozițiile art 129 cod procedură civilă, care consacră principiul rolului activ al instanței de judecată, în sensul că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Sub aspect probatoriu, legiuitorul a statuat că, în ipoteza în care probele propuse nu sunt suficiente pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele, conferind totodată, posibilitatea judecătorului, de a pune, din oficiu, în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se opun administrării lor.
Această lipsă a fost complinită de instanța de apel, care a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, având ca obiectiv identificarea suprafeței de teren de 1645 mp, obiectivul fiind realizat prin individualizarea terenului potrivit schiței anexe nr 1 a, ca fiind cel reprezentat de perimetrul ADEGHF. Potrivit constatărilor expertului, suprafață de 1645 reprezintă o parte din suprafața totală de 3500 mp, revendicată de reclamantă, pe calea specială a legii 10/200, din care suprafața de 1855 a fost preluată de către stat în baza decretului de expropriere 645/1963, în vederea construirii arterei de circulație, în prezent . Valea Cascadelor. De asemenea, arată că, din suprapunerea cu planurile anterioare exproprierii, suprafețele reale sunt de 1906 mp, teren ocupat de . mp, teren destinat construcțiilor, situat la sud de . totalizează o suprafață de 3375 mp. În urma identificării suprafeței de 1645 mp( în realitate 1469 mp), expertul a învederat faptul că pe această porțiune de teren, sunt edificate anumite construcții: pe . află un imobil ce aparține . din antenă, construcție cu destinația de birouri cu regim de înălțime P + 6, o altă construcție cu aceeași destinație cu regim de înălțime P + 1, parcaj, ocupând o suprafață de 412 mp. Pe . colțul dinspre Valea Cascadelor, expertul a identificat op . spații comerciale, aflate în posesia unor comercianți chiriași, în condițiile în care terenul,este proprietate unei alte persoane.
Pentru clarificarea situației juridice a acestei suprafețe de teren, mai ales din perspectiva celor reținute de expert, cu privire la ocuparea acestui teren de către o . construcții, Curtea a solicitat, pe parcursul mai multor termene de judecată, relații de la instituțiile abilitate să ofere informații.
Astfel, Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale sector 6 a comunicat faptul că terenul în suprafață de 1645 mp este situat în ., cu privire la care ni se comunică faptul că în evidențele fiscale nu există rol deschis pentru nicio persoană fizică. Potrivit relațiilor obținute de la Prefectură Municipiului București, s-a învederat faptul că nu figurează cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar, cu privire la terenul situat în .. Potrivit relațiilor furnizate de Oficiu de cadastru și Publicitate Imobiliară - Serviciul de Publicitate Imobiliară Sector 6, se atestă faptul că pentru adresa poștală ., sector 6 s-a deschis carte funciară în favoarea . și-a intabulat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 9126,27 mp, cu construcții reprezentate de două pavilioane centrale, precum și de alte construcții având destinația de vopsitorie, spălătorie, revizie și show-room. Așa cum rezultă din documentația care a stat la baza intabulări dreptului de proprietate imobiliară, proprietatea asupra terenului a fost dobândită prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor și actul adițional aferent acestuia, iar pentru construcții, . făcut dovada edificării acestora prin depunerea autorizației de construire. Potrivit relațiilor furnizate de Primăria Municipiului București, Direcția Patrimoniu, Curtea constată că au fost evidențiati titularii dreptului de proprietate cărora li s-au atribuit numere poștale pe . . printre aceste adrese poștale nu figurează și imobilul în litigiu.
Curtea a apreciat necesară efectuarea acestor demersuri, pentru clarificarea situației juridice porțiuni de teren în suprafață de 1645 mp, deși reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru această porțiune, având în vedere că organul judiciar a fost investit cu o acțiune, întemeiată pe decizia civilă nr XX/2007, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce are ca obiect soluționarea pe fond a notificării, astfel că instanța de judecată este îndrituită să rezolve cererea de acordare a măsurilor reparatorii a reclamantei, procedând întocmai ca unitatea deținătoare. Din economia dispozițiilor legii 10/2001, rezultă că sistemul reparatoriu reglementat de legea specială este guvernat de principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist, principiu care este consacrat de dispozițiile art 1 din legea 10/2001. Potrivit acestui text de lege, legiuitorul a statuat că imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi. Prin dispozițiile alineatului al doilea legiuitorul detaliază prevederea legală din alineatul precedent, arătând faptul că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Prin dispozițiile celui de-al treilea alineat al art 1 din legea 10/2001, legiuitorul reglementează modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, iar în situația în care acestea constau în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit legii speciale cu soluționarea notificării.
Făcând aplicarea acestor dispoziții legale în cauza de față, Curtea, pornind de la situația de fapt care s-a conturat pe baza probelor administrate anterior, reține că suprafața de 1645 mp, situată în ., sector 6, București a fost preluată în fapt de către autoritățile statului comunist, actualmente fiind ocupată de construcții comerciale( printre care figurează și cele aparținând . . că față de prevederile art 10 din legea 10/2001, se impune acordarea de măsuri reparatori prin echivalent.
În ceea ce privește suprafața de teren de 1855 mp( practic, potrivit identificării expertului,fiind vorba de suprafața de 1906 mp), preluată abuziv de către stat în baza decretului de expropriere nr 645/1963, în vederea construirii b-dului Preciziei, obiectiv care s-a realizat, potrivit celor confirmate de lucrarea de specialitate realizată în cauză, dând eficiență prevederilor art 11 alin 3 și 8 din legea 10/2001, Curtea constată că reclamanta este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatori prin echivalent, astfel cum a și solicitat prin acțiune, iar prima instanță în mod corect a dispus obligarea unității deținătoare Primăria Municipiului București să emită dispoziție cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii. Având în vedere identificarea terenului făcută de expert în schițele anexe raportului de expertiză și suplimentului la raport, depus în dosarul de apel, format în urma casării dispuse de instanța supremă și constatând că aceeași soluție se impune a fi dată și în privința suprafeței de teren de 1645 mp(, care potrivit individualizării realizate de expert vizează ă suprafață de 1469 mp), Curtea, constatând critica întemeiată, apreciază că se impune obligarea pârâților la emiterea unei dispoziții în baza legi 10/2001, cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru întreaga suprafață de 3375 mp, delimitată de perimetrul A-D-E-G-H-F.
Cu privire la cea de-a doua critică, referitoare la suprafața de 4000 mp, Curtea apreciază întemeiat motivul de apel, având în vedere că potrivit materialului probator administrat în cauză, această suprafață de teren a fost preluată în baza decretului de expropriere nr 30/1970, în vederea construirii unei stații de întreținere și garare a 200 de autobuze, după care a fost transferat în administrarea Întreprinderii de Transport București, prin decizia nr 182/1970. Având în vedere că obiectivul exproprierii a fost realizat, Curtea reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art 11 alin 3 și 8 din legea 10/2001, potrivit cărora reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru această porțiune de teren, astfel cum a fost identificată de expert, prin raportul depus, sub aspectul amplasamentului și al suprafeței reale.
Așa cum rezultă din materialul probator administrat în dosar, avându-se în vedere cu preponderență certificatul nr_/05 10 2000 eliberat reclamantei de către Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 6, Curtea reține că autorii reclamantei au deținut un teren în suprafață de 6000 mp, din care s-a expropriat suprafața de 1855 mp în vederea realizării unor construcții( fiind vorba despre construirea bulevardului Preciziei), în dosarul de impunere existând și adeverința nr 156/16 11 1962, care atestă faptul că autoarea reclamantei a fost membră a G.A.C. 8 Martie D., cu suprafața de 4000 mp. Pe cale de consecință, Curtea constată că acest teren a fost preluat din proprietatea autorilor reclamantei prin colectivizare, ulterior făcând obiectul decretului de expropriere nr 30/1970, anterior menționat, fiind trecut în administrarea Întreprinderii de Transport București, în același an. Sub aspectul stabilirii modului de preluare a suprafeței de teren de 4000 mp, delimitată potrivit raportului de expertiză, de perimetrul A-B-C-D, Curtea consideră necesar să examineze această chestiune, având ca punct de reper situația reala a imobilului, pe care s-a edificat o baza de întreținere și garare a autobuzelor, ce asigura transportul în comun în București, pe teren aflându-se o platforma betonată destinată parcajului. Pe cale de consecință, Curtea, constatând că terenul în litigiu a intrat efectiv în proprietatea statului în temeiul decretului de expropriere, reține că sunt incidente în cauză dispozițiile art 11 din legea 10/2001 și nu acela ale art 10, ce reprezintă norma de drept comun și față de care prevederile art 11 au caracter special, deoarece vizează doar situația particulară a preluări imobilului prin expropriere.
Deși reclamanta a solicitat pentru această suprafață de teren doar restituirea în natură, având în vedere cele expuse anterior cu privire la natura acțiunii deduse judecății( reprezentând o contestație împotriva refuzului nejustificat de rezolvare a notificări, care investește instanța civilă cu soluționarea pe fond a notificării, organul judiciar fiind îndrituit să procedeze întocmai ca unitatea deținătoare), Curtea, raportându-se și la și prevederile art 26 alin 1 din legea 10/2001, consideră că se impune propunerea de acordare a măsurilor reparatori prin echivalent sub forma despăgubirilor, în condițiile titlului VII din legea 247/2005, având în vedere că acordarea de bunuri sau serviciu în compensare nu este posibilă.
Față de această situație de fapt și de drept, Curtea reține că motivul imposibilități restituirii în natură a suprafeței de 4000 mp nu îl constituie caracterul de domeniu public al imobilului, ci aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art 11 alin 3 și 8 din legea 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, văzând și prevederile art 296 cod procedură civilă, Curtea va admite apelul incident, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va obliga pârâți să emită o dispoziție cu propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 3375 mp delimitată de punctele A-D-E-G-H-F și de 3773 mp, delimitată de punctele A-B-C-D, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză, în anexa 1 a. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Se va lua act că apelanta reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul incident formulat de apelanta reclamantă– reclamantă I. M. – A., împotriva sentinței civile nr. 1399 din data de 02.12.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/3/2008, în contradictoriu cu intimații – pârâți R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI SA și cu P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și M. BUCUREȘTI PRIN P. G.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că
Obligă pârâții P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și M. BUCUREȘTI PRIN P. G. să procedeze la emiterea unei dispoziții în baza legii 10/2001, în sensul propunerii acordării către reclamantă de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 3375 mp, delimitată de perimetrul A-D-E-G-H-F, potrivit identificării din anexa 1a a raportului de expertiză din dosarul primei instanțe.
Obligă pârâta R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI SA să procedeze la emiterea unei dispoziții în baza legii 10/2001, în sensul propunerii acordării către reclamantă de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 3373 mp, delimitată de perimetrul A-B-C-D, potrivit identificării din anexa 1a a raportului de expertiză din dosarul primei instanțe.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Ia act că apelanta reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 21 06 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. S. C. N.
GREFIER
S. R.
Red/dact IS
6 ex
T.B S a 3-a:M P.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 41/2013. Curtea de Apel... | Fond funciar. Decizia nr. 292/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
