Anulare act. Decizia nr. 988/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 988/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 988/2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA CIVILA NR.988
Ședința publică de la 29.09.2015
Curtea constituită din:
P. - A. P. B.
JUDECATOR - C. B. T.
JUDECATOR - M.-G. R.
GREFIER - S. P.
***** *****
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurenții – pârâți T. V., T. I., L. I. N. și L. E., împotriva deciziei civile nr.1446 A din 23.04.2015, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._/3/2014, în contradictoriu cu intimații – pârâți S. I., B. C. A., B. M. M., B. L. S., A. M., M. A., KLEI A. T., A. C., M. V., B. A., PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, SCAVL B. SA și cu intimatele-reclamante P. G. A. și P. I. D..
P. are ca obiect acțiune civilă pentru anulare act.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 23.09.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 29.09.2015, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 15.08.2002 cu nr._ (nr. vechi 8570/2002), reclamantul P. I. a chemat în judecată pe pârâta Primăria M. București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare – cumpărare privind imobilul situat în București, ..52 (fostă Calea Rahovei nr.96), sector 4, compus din teren în suprafață de 276 mp și construcție.
La data de 30.08.2003 a intervenit, conform certificatului de la fila 74 din dosar, vol.I, decesul reclamantului. Procesul a fost continuat de moștenitoarele sale, P. G. A. și P. I. D., conform certificatului de calitate de moștenitori nr.103/12.09.2003 emis de BNPA „M. P. și T. S. B.” (fila 75, vol.I).
Prin cererea precizatoare și completatoare, reclamantele P. G. A. și P. I. D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții N. M., S. I., M. (Fostă S.) A., B. C. A., B. M. M., A. I., A. M., A. Iordana, T. V., T. I., B. L. S. și ., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare – cumpărare având ca obiect imobilul situat în București, ..52, sector 4, încheiate între pârâta Primăria M. București prin . și pârâții menționați, respectiv contractele nr.2054/29.09.1997, nr.836/11.11.1996, nr.769/05.11.1996, nr.639/17.10.1996, nr. 2525/19.10.2000, nr.2332/01.10.1998 și nr.1063/04.12.1996.
Prin cerere reconvențională, pârâții – reclamanți reconvenționali T. V. și T. I. au solicitat a se constata nulitatea absolută a testamentului olograf lăsat de I. E., prin care a instituit legatar universal pe P. I., precum și anularea certificatului de moștenitor nr. 115/13.10.1998 emis de BNP C. A. Braila.
La data de 31.12.2002 a decedat pârâta N. M., fiind introduse în cauză, în calitate de moștenitoare ale acesteia, pârâtele M. V. și B. A. (certificat de moștenitor nr.21/11.04.2003 emis de BNP Baias V.).
La data de 01.06.1997 a decedat pârâtul A. I., fiind introduși în cauză, în calitate de moștenitori ai acestuia, pârâții A. M., A. C. și K. A. T. (certificat de moștenitor nr.284/22.11.2006 emis de BNPA A. Ș. și M. Ș.).
La data de 15.12.2000 a decedat pârâta A. Iordana, fiind introduși în cauză în calitate de moștenitori ai acesteia pârâții L. I. N. și L. E. (certificat de moștenitor nr. 14/13.03.2007 emis de BNPA M. M. și C. M.).
Prin sentința civilă nr. 4309/06.06.2011 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr._, au fost respinse excepțiile autorității de lucru judecat, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes invocate de pârâtele B. A. și M. V.; a fost respinsa excepția lipsei calității procesuale active a pârâților – reclamanți reconvenționali T. V. și T. I., invocată de reclamantele – pârâte reconvenționale; a fost respinsa excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu; a fost respinsa acțiunea principală precizată formulată de reclamantul P. I., decedat în cursul procesului, continuată de moștenitoarele sale P. G. A. și P. I. D. împotriva pârâților Primăria M. București, ., N. M., decedată în cursul procesului și continuată împotriva moștenitoarelor sale midi viorica și bumbea ana, spînu ioan, mogoș (fostă S.) A., B. C. A., B. M. M., A. M., A. C., K. A. T., L. I. N., L. E., T. V., T. I. și B. L. S.; a fost respinsa acțiunea reconvențională formulată de pârâții – reclamanți reconvenționali T. V. și T. I. împotriva reclamantelor – pârâte reconvenționale; au fost obligate reclamantele la 7.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâților B. C. A., B. M. M. și B. L. S..
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel pârâții-reclamanti T. V. și T. I., la data de 30.09.2011(data postei) și reclamantele-pârâte P. I. D. și P. G. A., la data de 22.07.2011(data postei) iar motivele de apel au fost depuse la data de 28.09.2012, cai de atac ce au fost înregistrate pe rolul Tribunalului București – Secția a III – a Civilă la data de 05.10.2011.
În dezvoltarea motivelor de apel declarat de apelantii-pârâți-reclamanti T. V. și T. I., s-a arătat că sentinta atacata este nelegala și netemeinica în ceea ce priveste cererea reconventionala:
S-a susținut că în mod gresit instanta a retinut ca testamentul olograf a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor art. 859 Cod civil, fiind scris în tot, datat și semnat de mana testatorului deoarece acesta este scris pe doua coli fata-verso, iar fragmentul adaugat ulterior cu pix negru nu este datat, conditie de forma ce atrage nulitatea absoluta a dispozitiei testamentare, respectiv a codicilului ce contine dispozitii testamentare noi și prin urmare și certificatul de mostenitor nr. 115/13.10.1998 este nul, fiind intocmit în baza unui testament nul. De altfel, chiar și din procesul verbal din 13.10.1998 incheiat în fata notarului public C. A. Braila reiese ca testamentul nu indeplineste conditiile prevazute de art. 859 cod civil și cu toate acestea notarul a eliberat certificatul de mostenitor.
În dezvoltarea motivelor de apel declarat de apelantele-reclamante-pârâte P. I. D. și P. G. A. la data de 28.09.2012, se arata ca sentinta civila este nelegala și neteminica pentru urmatoarele considerente:
1.Instanta nu a fost competenta material sa solutioneze cauza, avand în vedere obiectul complex al actiunii compus din 6 apartamente și o mansarda, astfel ca la momentul introducerii actiunii, valoarea obiectului acesteia depasea valoarea de 2 miliarde lei, suma totala fiind de_,04 lei.
2. Instanta de fond a incalcat grav legile aplicabile în cauza refuzand sa constate nulitatea absoluta a contractelor de vanzare-cumparare, paratii cunoscand la momentul cumpararii ca statul nu este adevaratul proprietar. Titlul statului se intemeiaza pe un act normativ abuziv și este nul de drept iar instantele au sustinut conform practicii judecatoresti ca nu se poate sustine teoria error comumunis facit jus. Se arata ca Legea 112/1995 avea ca obiect doar imobilelle preluate cu titlu de stat iar contractele de vanzare-cumparare ce fac obiectul litigiului sunt nule de drept, intrucat nu intra sub incidenta textului de lege, fiind preluate fara titlu valabil.
Instanta de fond nu a analizat reaua-credinta a paratilor la momentul cumpararii, desi toti au recunoscut la interogatoriu ca stiau ca imobilul a fost nationalizat și nu au facut demersuri pentru verificarea corecta și completa a situatiei imobilului.
Se mai arata ca dupa anii 1990, autoarea reclamantelor, E. I., a facut numeroase demersuri administrative pentru restituirea imobilului, astfel ca daca acestia ar fi facut demersuri ar fi aflat faptul ca acesta este solicitat de adevaratul proprietar. Aceasta nu avea nicio obligatie de a notifica chiriasii în termenul de 6 luni, contrar sustinerilor instantei, iar notiunea de buna-credinta este incompatibila cu pasivitatea.
Instanta de fond a gresit cand nu a analizat fiecare contract de vanzare-cumparare în parte, deoarece în functie de momentul incheierii contractului se apreciaza legea aplicabila și buna credinta a partilor și nu s-a pronuntat cu privire la frauda la lege, unii dintre parati neavand nic macar contract de inchiriere la momentul cumpararii.
Cu privire la cererea reconventionala se arata ca sunt intemeiate exceptiile autoritatii de lucru de judecat și lipsei calitatii procesuale active. Intimatii-parati A. M., A. C. și K. A. T. au formulat intampinare la apelul declarat de apelantele-reclamante, solicitand respingerea acestuia ca nefundat.
În sedinta publica din data de 11.01.2013, instanta a dispus recalificarea caii de atac incidente în cauza ca fiind cea a recursului, motivarea fiind la dosarul cauzei.
Prin decizia civilă nr.3271/R/20.12.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a constatat nul recursul declarat de recurentele-reclamante-parate P. I. D. și P. G. A., cu excepția motivului de ordine publică privind necompetența materială a Judecătoriei Sectorului 4 Bucuresti; a respins recursul privind motivul de ordine publică, ca nefondat; a respins recursul declarat de recurenții-pârâți-reclamanți T. V. și T. I., ca nefondat; a obligat recurentele-reclamante la plata sumei de 3000 lei către intimații-pârâți B. C. și B. M., a sumei de 3000 lei către intimata-pârâtă B. L., a sumei de 5500 lei către intimații-pârâți L. I. și L. E. și 1000 lei către recurenții-pârâți-reclamanți T. V. și T. I., reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantele pârâte P. G. A. și P. I., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate, desființarea sentinței civile nr.4309/6.06.2011, admiterea excepției nulității încheierii din 11.01.2013 întrucât este dată cu încălcarea normelor imperative și de ordine publică privind organizarea judecătorească la momentul calificării căii legale de atac din apel în recurs; admiterea excepției necompetenței materiale a judecătoriei și trimiterea dosarului spre competentă soluționare pe fond, în primă instanță, la Tribunalul București; admiterea excepției lipsei de interes a pârâților T. pe cererea reconvențională formulată. Pe fondul cauzei, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată ca temeinică pentru încălcarea gravă a legii și, pe cale de consecință, constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în cauză; respingerea cererii pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată și admiterea cererii recurentelor reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în toate fazele procesuale, conform dovezilor depuse la dosarul cauzei.
Prin decizia civilă nr.1761/2014 a C. Secția a III – a Civilă, s-a respins excepția de inadmisibilitate a recursului, s-a admis recursul, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la tribunal, ca instanță de apel, care va analiza cu prioritate competența de soluționare a cauzei de către judecătorie în primă instanță, urmând a avea în vedere și celelalte susțineri formulate în recurs și care vizează fondul pricinii, în măsura în care acestea se mai impun.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, Secția a –IV – a Civilă, sub nr._ .
Prin decizia civilă nr.1446/A/23.04.2015, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelurile formulate de apelanții-reclamanți, a admis excepția necompetenței materiale a instanței de fond, a anulat sentința civilă apelată, a constatat că tribunalul este competent să soluționeze cauza în primă instanță și a trimis dosarul la registratura generală în vederea repartizării aleatorii a cauzei.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că potrivit art.1 C.p.c., judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile în afară de cele date prin lege in competența altor instanțe.
Totodată, art. 2 pct. 1 lit. b C.proc.civ., în vigoare la data introducerii acțiunii la instanța de fond (2002), prevede că Tribunalul judecă, procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 2 miliarde lei.
Din analiza cererii de chemare în judecată, tribunalul a reținut că reclamantele solicită pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absoluta a 7 contracte de vânzare-cumpărare cu privire la 6 apartamente și o mansarda aparținând unui imobil situat în București, ..52 (fostă Calea Rahovei nr.96), sector 4, compus din teren în suprafață de 276 mp și construcție.
Tribunalul a reținut că reclamantele nu și-au îndeplinit obligația de evaluare conform dispozițiilor art.112 pct.3 C.proc.civ., potrivit căruia „cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință”.
Prin decizia nr. 32/09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite a fost admis recursul în interesul legii stabilindu-se că disp. art. 1 pct.1, art. 2 pct.1 lit.a și b și art. 2821 alin.1 Cod proc. civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
Tribunalul a constatat deci că cererea privind nulitatea unor contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect un drept patrimonial, este un litigiu evaluabil în bani, astfel cum reiese din decizia privind recursul în interesul legii ( este vorba doar despre o interpretare a unui text de lege care preexista acestui recurs în interesul legii) și având în vedere valoarea obiectului acțiunii, stabilită potrivit deciziei de casare, pe cale de consecință Judecătoria nu a fost competentă material să judece litigiul în primă instanță.
Prin urmare, cererile privind constatarea nulității unor acte juridice erau evaluabile și în cazul litigiilor declanșate anterior, prin acest recurs în interesul legii, nefăcându-se altceva decât interpretarea dispozițiilor legale în vigoare, astfel că nu se pune problema obligativității sale doar pentru viitor.
In consecință, având în vedere dispozițiile art. 158 C.p.c. și art.159 pct. 2 c.p.c., conform cărora necompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, precum și dispozițiile art. 297 alin.2 C.proc.civ. conform cărora dacă prima instanță s-a declarat competentă și instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, se anulează hotărârea atacată, tribunalul a admis excepția necompetenței materiale, a anulat sentința civilă apelată, a constatat că tribunalul este competent să soluționeze cauza în primă instanță (valoarea obiectului acțiunii este peste 2 miliarde lei vechi), și a trimis dosarul la registratura generală în vederea repartizării aleatorii a cauzei.
La aprecierea acestei situații Tribunalul a avut în vedere că potrivit art.315 C.pr.civ. în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Or, prin decizia instanței de casare sus-menționată s-a apreciat cu putere de lucru judecat următoarele: „în speța dedusă judecății, obiectul litigiului este unul complex, fiind vorba de un drept patrimonial ce se cere a fi ocrotit de către reclamant prin constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare, iar valoarea acestuia trebuie raportată la momentul sesizării instanței de fond, aspect necontestat de intimați.
Reclamantul nu și-a prețuit valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, prin însăși această cerere, însă a făcut acest demers abia prin cererea de apel, arătând că la momentul introducerii acțiunii, valoarea obiectului acesteia depășea valoarea de 2 miliarde lei, suma totala fiind de 529.882,04 lei.
Această valoare a fost contestată în mod neechivoc cel puțin de intimații T. și intimatele B. A. și M. V., însă tribunalul nu a dispus efectuarea unei expertize, astfel cum dispune art. 3 alin. 3 din Legea nr. 146/1997: „Valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarată în acțiune sau în cerere. Dacă această valoare este contestată sau apreciată de instanță ca derizorie, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice prevăzute la art. 28 alin. (2) din prezenta lege”, respectiv art. 5 din aceste Norme metodologice aprobate prin ORDIN al Ministerului Justiției nr. 2214 din 5 decembrie 1997: „1) Se consideră acțiuni și cereri evaluabile în bani cele al căror obiect este un drept patrimonial ce poate fi evaluat în bani. (2) Valoarea la care se calculează taxele judiciare de timbru este cea prevăzută în acțiune sau în cerere. Dacă această valoare este contestată sau apreciată de instanțe ca vădit derizorie, evaluarea se face pe cale de expertiză, dispusă din oficiu sau la cererea oricărei părți, taxa calculându-se la valoarea rezultată din expertiză”.
Curtea apreciază că în mod greșit tribunalul a avut în vedere valoarea înscrisă în contractele de vânzare cumpărare, având în vedere că 4 dintre acestea au fost încheiate în anul 1996, unul în anul 1997, un altul în anul 1998 și numai cel privind mansarda a fost încheiat în anul 2000, astfel că nu se poate reține cu deplin temei că acestea au fost încheiate relativ aproape de momentul sesizării instanței. Mai mult, prețul plătit de chiriași pentru imobilele cumpărare în baza Legii nr.112/1995 este unul subvenționat de stat, nefiind un preț de piață. Or, relevantă în acest caz era stabilirea valorii obiectului litigiului la momentul sesizării instanței de fond.
Cum la acest moment, Curtea are la dispoziție doar un criteriu obiectiv constând în grila notarilor publici cuprinsă în Ghidul cu prețurile orientative ale proprietăților imobiliare pentru municipiul București, în vigoare în perioada 01.03.2002 – 01.10.2004, unde se încadrează și imobilul în litigiu, urmează a se raporta la valoarea obiectului pricinii în raport de această evaluare oficială.
Astfel, ținând seama că imobilul are 3 etaje și mansardă, fiind vorba de 6 apartamente și o mansardă, cu o suprafață utilă totală de 480,48 mp și cu teren de 276 mp. aferent, raportat la valorile înscrise în acest Ghid al notarilor și la valoarea de 3,24 lei/Euro în 14 septembrie 2002, valoarea obiectului pricinii (479.480,602 lei RON pentru construcție calculat la cea mai mică valoare de 308 euro/mp la care se adaugă valoarea terenului de 196.732,8 RON) depășește cu mult valoarea de 100.000 lei Ron cerută de textul de lege pentru ca hotărârea instanței de fond să poată fi atacată cu recurs”.
Prin urmare, tribunalul a reținut că aceste dispoziții ale instanței de casare prin care s-a determinat valoarea obiectului pricinii sunt obligatorii pentru instanța fondului conform art.315 C.pr.civ., astfel încât, existând autoritate de lucru judecat sub acest aspect Tribunalul nu poate reține o altă valoare a litigiului, așa cum invocă intimații fiind un non sens juridic a se reține o valoare distinctă a imobilului pentru a se determina competența de soluționare în prima instanță și o altă valoare a imobilului pentru a se determina calea de atac.
Tribunalul a precizat că, în opinia sa, valoarea ce trebuie avută în vedere la stabilirea competenței materiale a instanței de fond trebuie raportată la valoarea fiecărui apartament în parte și nu la valoarea întregului imobil compus din teren și construcție întrucât se solicită pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absoluta a 7 contracte de vânzare-cumpărare cu privire la 6 apartamente și o mansarda iar toate aceste capete de cerere sunt principale.
Cu toate acestea, instanța de casare a tranșat această chestiune în sensul că a determina valoarea obiectului litigiului la peste 500.000 lei iar decizia acestei instanțe așa cum am arătat în cele ce preced este obligatorie.
Susținerile intimaților în sensul că ar fi incidente dispozițiile art. 181 Cod proc. civ., potrivit cărora instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competenta după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece cauza chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect, nu pot fi luate în considerare pentru următoarele considerente.
Valoarea obiectului litigiului se stabilește de către reclamant care potrivit art.112 pct.2 codul de procedură civilă trebuie să arate în cererea de chemare în judecată obiectul cererii și valoarea lui.
Momentul care interesează în stabilirea valorii obiectului litigiului este acela al sesizării inițiale, deci al introducerii cererii de chemare în judecată.
Or, la data introducerii acțiunii, ca și ulterior, reclamantele nu au indicat nici un fel de valoare a obiectului cererii, valoarea obiectului litigiului fiind invocată pentru prima oară prin motivele de apel, astfel încât în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 18 ind. 1 C.p.c.
Aceste dispoziții și-ar fi găsit aplicarea, spre exemplu, dacă reclamantele ar fi indicat prin cererea de chemare în judecată valoarea imobilului, ulterior s-ar preciza că valoarea imobilului este mai mare, însă în speța dedusă judecății reclamantele nu a indicat în nici un moment prin cererea de chemare în judecată sau prin precizările ulterioare valoarea obiectului cererii, fiind astfel inaplicabile dispozițiile art. 18 ind. 1 C.p.c.
Tribunalul a reținut că potrivit art.723 Cod proc.civ. orice drept procesual trebuie exercitat cu buna-credință, or a veni după circa 11 ani de la formularea acțiunii și a invoca excepția necompetentei materiale, în condițiile în care partea nu a făcut niciodată o astfel de evaluare, invocând propria turpitudine, reprezintă în mod evident un abuz de drept.
Tribunalul a apreciat că este inadmisibil ca reclamantele să nu precizeze la instanța de fond valoarea imobilului, să aprecieze că este competentă material judecătoria, iar apoi după ce au pierdut procesul la instanța de fond să invoce ca motiv de apel necompetenta materială a instanței, în contextul în care la instanța de fond au apreciat, dimpotrivă că judecătoria este competentă material.
Invocarea excepției de necompetență materială a judecătoriei în apel, reprezintă așadar un simplu subterfugiu juridic, în contra principiului exercitării cu bună credință a drepturilor procesuale.
Cu toate acestea, abuzul de drept procesual al apelantelor nu poate determina respingerea primului motiv de apel având în vedere pe de o parte faptul că excepția de necompetență materială este o excepție de ordine publică ce poate fi invocată și din oficiu iar pe de altă parte dispozițiile imperative ale art. 315 C.pr.civ. potrivit cărora în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate……. sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Fiind găsit întemeiat primul motiv de apel, Tribunalul nu a mai analizat celelalte motive de apel ce se referă la fondul acțiunii, acest lucru fiind inutil.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții T. V., T. I., L. I. N. și L. E., solicitând modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului formulat de către reclamante, sub aspectul admiterii excepției necompetenței materiale a judecătoriei, cu trimitere spre rejudecare tribunalului spre soluționarea fondului apelului; obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
În esență, pentru a admite motivul de apel privitor la necompetența materială a instanței de fond, instanța de apel a avut în vedere două argumente: (1) dispozițiile obligatorii ale instanței de recurs și (2) posibilitatea reclamantelor de a invoca, chiar prin abuz procesual, valoarea litigiului în apel (recurs).
În motivare, recurenții pârâți susțin că hotărârea este nelegală pentru următoarele considerente.
1. Dispozițiile instanței de recurs nu sunt obligatorii în ce privește chestiunea competenței.
Nicio dispoziție a instanței de recurs nu antamează problema competenței, dimpotrivă trimiterea spre rejudecare a avut în vedere tocmai rezolvarea problemei competenței ca motiv de apel de ordine publică.
2. Competența materială litigiului se determină după valoarea obiectului pricinii, care este în mod eronat stabilit (ceea ce contează este raportul obligațional supus desființării).
În mod eronat se apreciază că, excepția necompetenței materiale fiind de ordine publică, se permite reclamantului să facă prețuirea obiectului pricinii în calea de atac.
Caracterul de ordine publică al excepției permite doar invocarea ei în calea de atac și din oficiu. Această chestiune nu permite însă părții să facă o altă prețuire decât cea realizată la fond, în mod implicit, când s-a adresat judecătoriei. Așadar, argumentul este străin de discuția purtată.
Apoi, în mod eronat se apreciază că reclamanții ar avea un drept discreționar de prețuire. Reclamantul are obligația de a indica prețuirea sa, însă dacă această prețuire este în mod obiectiv alta, fiind contestată de către subsemnații în apel, instanța nu este ținută de prețuirea făcută.
Raționamentul instanței de recurs, subsumat unei alte chestiuni, deci fără putere aici, este eronat atunci când se înlătură criteriul valorii contractelor. Reclamantele nu a u formulat o acțiune în revendicare așa încât obiectul pricinii să fie apartamentele, ci o acțiune în anulare. Obiectul acțiunii în anulare este dat de desființarea unui raport obligațional. Raportul obligațional are valoarea indicată în contract și nu alta. Este complet nerelevant dacă prețul este subvenționat si dacă între momentul contractării și cel al introducerii cererii imobilele vor fi sporit în valoare, pentru că, repetăm, obiectul litigiului este dat de desființarea unui raport obligațional, cu efect retroactiv de la data formării sale, la o valoarea stabilită de părțile sale.
3. Valoarea obiectului pricinii pentru stabilirea competenței nu se adiționează în cazul capetelor de cerere principale, caz în care valoarea impune competența judecătoriei.
Art.2 C.proc.civ. vorbește de valoarea obiectului cererii, or reclamanții au mai multe cereri corespunzătoare capetelor de cerere formulate. Se impunea așadar analizarea valorii fiecăruia intre aceste capete de cerere și nu cumularea lor.
Dimpotrivă, la stabilirea căii de atac dispozițiile art. 282 C.proc.civ. au în vedere „litigiile” al căror obiect are peste 100.000 lei, adică un alt referențial decât cei al art. 2 C.proc.civ.
În orice caz, așa cum s-a arătat, problema competenței nu este prejudecată cu putere de lucru judecat de cele dezlegate în legătură cu calea de atac, cum eronat a apreciat tribunalul.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare. Intimatele-reclamante P. G. A. și P. I. D. au depus la dosar concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și cu observarea dispozițiilor art.304 pct.9 și 306 al.3 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Recurenții s-au referit la greșita interpretare și aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art.315 C.pr.civ. art.2 C.pr.civ., art.159 C.pr.civ. și art.282 C.pr.civ, criticile urmând a fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ. Toate aceste critici sunt însă nefondate, fiind formulate cu ignorarea dispozițiilor art.315 C.pr.civ., pe care instanța de apel le-a aplicat în mod corect în cauză.
Este exactă observația recurenților în sensul că prin decizia de casare nu a fost rezolvată chestiunea competenței de soluționare a cauzei în primă instanță, ci doar s-a stabilit obligația instanței de apel de a rezolva această problemă. Însă prin decizia menționată, instanța de recurs a dezlegat cu putere de lucru judecat chestiuni care prezintă interes cu ocazia aplicării dispozițiilor legale ce reglementează competența de soluționare a cauzei în primă instanță.
Astfel cum corect a reținut instanța de apel, prin decizia de casare s-au lămurit următoarele aspecte ale litigiului: că obiectul cauzei este unul complex fiind vorba de un drept patrimonial ce se cere a fi ocrotit de către reclamant prin constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare; că în lipsa precizării valorii obiectului cererii de chemare în judecată în conformitate cu dispozițiile art.112 C.pr.civ. și în contextul indicării acesteia prin cererea de apel, se impunea verificarea acestei valori și a competenței primei instanțe; că nu poate fi avută în vedere valoarea înscrisă în contractele de vânzare cumpărare, având în vedere că nu se poate reține cu deplin temei că acestea au fost încheiate relativ aproape de momentul sesizării instanței, iar prețul plătit de chiriași pentru imobilele cumpărare în baza Legii nr.112/1995 este unul subvenționat de stat, nefiind un preț de piață; că relevantă în acest caz era stabilirea valorii obiectului litigiului la momentul sesizării instanței de fond, această valoare fiind apreciată la 479.480,602 RON pentru construcție și 196.732,8 RON pentru teren, prin aplicarea criteriilor din grila notarială.
Or, prin motivele de recurs, recurenții urmăresc să obțină o soluționare contrară a tuturor acestor chestiuni, pretinzând că valoarea obiectului pricinii a fost eronat stabilită, că nu este permis reclamantului să facă prețuirea obiectului pricinii în calea de atac, că nu poate fi înlăturat criteriul valorii contractelor, că se impune determinarea valorii corespunzătoare fiecărui capăt de cerere. Un astfel de demers contravine, astfel cum s-a arătat mai sus și cum a reținut și instanța de apel, dispozițiilor art.315 C.pr.civ.
În raport de considerentele expuse și de dispozițiile art.312 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții – pârâți T. V., T. I., L. I. N. și L. E., împotriva deciziei civile nr.1446 A din 23.04.2015, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._/3/2014, în contradictoriu cu intimații – pârâți S. I., B. C. A., B. M. M., B. L. S., A. M., M. A., KLEI A. T., A. C., M. V., B. A., PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, SCAVL B. SA și cu intimatele-reclamante P. G. A. și P. I. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. P. B. C. B. T. M. G. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.P.B.
Tehnored.APB/B.I.
2 ex/10.11.2015
T.B- Secția a IV-a – I.Târțău
- E.A.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 149/2015. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 447/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
