Legea 10/2001. Decizia nr. 113/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 113/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 113/2013
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 113 R
Ședința publică de la 22.01.2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
GREFIER – S. V.
………………..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant M. A., împotriva sentinței civile nr. 226/08.02.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General, având ca obiect „Legea 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant M. A. reprezentat de avocat M. P., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurentului reclamant M. A. depune la dosar un înscris, respectiv copia certificatului de moștenitor nr. 1262/09.11.1991, de pe urma defunctei P. E.. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului reclamant M. A. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Să se observe că din actele depuse la dosar s-a făcut dovada numai în ceea ce privește că imobilul a aparținut mamei reclamantului, cât și a identității numelui acesteia. Arată că au făcut dovada că recurentul are calitatea de persoană îndreptățită pentru acordarea de despăgubiri. La instanța de fond au efectuat o expertiză extrajudiciară cu privire la valoarea terenului și solicită a fi avută în vedere de către instanță. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, sub nr._, reclamantul M. A. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, sa se dispună obligarea acestuia la restituirea prin echivalent a imobilului (teren și construcție) din București . nr.3, sector 1.
În motivarea acțiunii reclamantul a învederat că imobilul a fost dobândit de către mama sa, P. L. E. ( fostă M. L. E., fosta M. L. E.) împreuna cu bunica sa, V. P., în baza actului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 03 decembrie 1946.
Imobilul a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului C.S. 388/23.05.1962, aplicat prin Decizia nr. 1624/16.06.1962 emisa de fostul Sfat Popular al Capitalei - Comitetul Executiv. în tabelul anexa la decret, la poziția 22, sunt înscrise M. L. E. și P. V..
Având în vedere ca în prezent terenul se afla . din punct de vedere urbanistic, fiind afectat de spațiul verde aferent blocului, circulații, trotuar și posibil rețele subterane de utilități, reclamantul consideră ca sunt îndeplinite condițiile pentru obținerea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest bun, în sensul acordării de despăgubiri stabilite la valoarea de circulație a imobilului, valoare ce urmează a fi stabilita în urma efectuării unei expertiza de specialitate.
Reclamantul are calitate în prezenta cauza, fiind singura persoana îndreptățită în a formula aceasta cerere.
Conform dispozițiilor art. l din Legea nr. 10/2001 pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat, se restituie în natura sau în echivalent, când restituirea în natura nu mai este posibila.
Același act normativ stabilește ca, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupa întregul teren afectat, masurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil, iar valoarea despăgubirilor se stabilește potrivit valorii de piața, potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Ca urmare, față de prevederile art. 480 C.civ., se impune obligarea pârâtului la plata de despăgubiri calculate la valoarea imobilului București, . nr.3, sector 1, compus din teren și construcție care a trecut în proprietatea statului ca urmare a exproprierii având în vedere că acest bun nu mai poate fi restituit în natură.
In drept, acțiunea a fost întemeiată dispozițiile art. 480 C.civ. și Legea nr. 10/2001.
A fost atașat dosarul administrativ format în urma înregistrării notificării reclamantului nr. 252/2002.
Prin sentința civilă nr. 226 din 08.02.2012, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins cererea, ca neîntemeiată, apreciind că reclamantul nu a făcut dovada că este persoană îndreptățită la măsurile prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Astfel, tribunalul a constatat că reclamantul a notificat Primăria Municipiului București, la data de 15.02.2002, pentru aplicarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești sau sub formă de titluri de valoare nominală ori acțiuni pentru imobilul situat în București, . nr. 3, sector 1 (fost sector 8), imobil ce a aparținut mamei reclamantului, P. L. E..
Din relațiile comunicate de Primăria Municipiului București – Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală – Serviciul Evidența Proprietății rezultă că imobilul din litigiu a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 388/1962, unde, în tabelul nr. 1 anexă la decret, la poziția 22, sunt înscriși M. L. și E., P. V., cu teren expropriat în suprafață de 240 m.p. și 254,20 m.p. construcții în suprafață desfășurată.
Din actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 1541/17.01.1947 la Tribunalul I. - Secția notariat rezultă că, la data de 03.12.1946, numitele L. E. M. și V. Ghe. P. au cumpărat de la numitul G. I. imobilul situat în București, . nr. 3, fost 1 compus din teren și construcții.
Față de neconcordanța existentă cu privire la nume, tribunalul a pus în vedere reclamantului să facă dovada că numita P. L.-E. este una și aceeași persoană cu M. L. E..
La termenul din 08.02.2012 reclamantul a depus la dosar o copie de pe sentința de divorț în care este menționată numita M. L., precum și declarația de notorietate autentificată sub nr. 50/20.01.2012 la B.N.P.A. „B. și Asociații” din care rezultă că numita P. L.-E. este una și aceeași persoană cu M. L.-E., astfel cum apare menționat pe certificatul de naștere al reclamantului.
Întrucât, din actele depuse de reclamant la dosar, nu s-a făcut dovada clară a faptului că imobilul pentru care reclamantul a formulat notificare a aparținut mamei acestuia, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. A..
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a arătat că, este fiul lui P. L. E. și unic moștenitor al acesteia, așa cum rezulta din certificatul de naștere (fila 7 din dosar) și certificatul de moștenitor nr. 914/26.04.1994 eliberat de Notariatul de Stat Sector 1 București (fila 8 din dosar).
A arătat că mama sa, născuta P., a fost fiica lui G. și E. (V.) P., așa cum rezulta din certificatul de deces nr. 620/1993 (fila 43 din dosar) și a devenit M. ca urmare a primei casatorii, iar în urma căsătoriei cu tatăl său, M. G., a devenit M. L. E..
În anul 1962 a divorțat de tatăl său și a revenit la numele de P. L. E. conform sentinței civile nr. 7562/21.11.1962 (fila 44 din dosar).
Mai mult decât atât, recurentul-reclamant arată că a depus la dosarul cauzei declarația de notorietate autentificata sub nr. 50 din 20.01.2012 de către BNPA B. și Asociații. (fila 45 din dosar).
Față de actele mai sus menționate, recurentul-reclamant consideră ca instanța de fond în mod eronat a apreciat ca nu exista concordanta cu privire la numele autoarei sale, întrucât a depus la dosarul cauzei actele din care rezulta ca P. L. E., M. L. E. și M. L. E. sunt una și aceeași persoana.
În ceea ce privește dovada ca imobilul a aparținut mamei sale, recurentul-reclamant învederează că, prin actul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 03.12.1946 mama sa, la acel moment M. L. E., împreuna cu bunica sa, P. Gh. V., au cumpărat imobilul situat în București . nr. 3 sector 1, compus din teren și construcție.
Din anul 1958 . poarta denumirea de . demonstrat în cauza cu istoricul de adresa emis de Primăria Municipiului București – Serviciul Nomenclatura Urbana (fila 15 din dosar);
Așa cum s-a arătat mai sus în tabelul nr. 1 anexa la Decretul nr. 388/1962, la poziția 22, sunt înscriși M. L. E. și P. V. cu imobilul situat în București . nr. 3, sector 1; (fila 14 din dosar).
Din adresa emisa de Primăria Municipiului București – Serviciul Urbanism rezulta că terenul se afla într-o zona construita din punct de vedere urbanistic fiind afectat de spațiul verde aferent blocului, circulație, trotuar și posibil rețele subterane de utilități, în aceste condiții recurentul-reclamant, în calitate de persoana îndreptățita și, având în vedere dispozițiile reparative reglementate de Legea nr. 10/2001, consideră ca sunt îndeplinite condițiile legale pentru obținerea de masuri reparatorii prin echivalent (art. 1 din Legea nr. 10/2001 – imobilele preluate de către stat se restituie în natura, iar când restituirea în natura nu mai este posibila, prin echivalent).
În recurs a fost încuviințată pentru recurent proba cu înscrisuri.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 republicată „Sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”, iar potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, „de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”.
În speță, recurentul reclamant a notificat Primăria Municipiului București, la data de 15.02.2002, pentru aplicarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești sau sub formă de titluri de valoare nominală ori acțiuni pentru imobilul situat în București, . nr. 3, sector 1 (fost sector 8), imobil ce a aparținut mamei sale, P. L. E..
Unitatea deținătoare pârâtă nu a respectat dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, astfel că recurentul reclamant a sesizat instanța cu prezenta acțiune bazată pe refuzul persoanei juridice notificate de a emite decizia sau dispoziția asupra notificării.
Soluționând fondul notificării, instanța de fond a apreciat în mod greșit că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale asupra imobilului în litigiu.
Astfel, din actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 1541/17.01.1947 la Tribunalul I. - Secția Notariat rezultă că la data de 03.12.1946 numitele L. E. M. și V. Ghe. P. au cumpărat de la numitul G. I. imobilul situat în București, . nr. 3, fost 1 compus din teren și construcții. Cele două cumpărătoare erau mamă și fiică, astfel cum rezultă atât din certificatul de naștere al numitei P. L. E. (fila 16 recurs) cât și din certificatul de deces eliberat pe numele acesteia (fila 7 fond), potrivit cărora aceasta era fiica lui P. G. și P. E. și s-a născut la data de 19.03.1921.
Din declarația dată de numita L. E. P. la data de 4.XII.1963 și înregistrată la Sfatul Popular al Capitalei sub nr._ din 5 dec. 1963 (fila 17 recurs) rezultă că aceasta era căsătorită la data cumpărării imobilului din București, .. 3, expropriat pentru demolare, cu numitul M. I., de care a divorțat prin sentința civilă nr. 1415/1955, iar apoi s-a recăsătorit cu G. M., divorțând și de acesta prin sentința civilă nr. 7562/1962 a Tribunalului Popular al Raionului 30 Decembrie. Această din urmă hotărâre judecătorească, menționată în declarația din anul 1963, a fost depusă la dosar (fila 44 fond), ea făcând și dovada că numita M. L. era fiica martorei P. V., audiată în această calitate în procesul de divorț. Legătura de rudenie dintre cele două coproprietare este dovedită și cu tabelul anexă la ordinul de repartizare nr. 1501 emis în favoarea numitei P. L. E., privind locuința din .. 186, raionul Grivița Roșie, unde sunt menționați membrii de familie ai beneficiarei repartiției care locuiesc cu aceasta, respectiv P. V., mamă și M. A., fiu.
Identitatea între cumpărătoarea imobilului în litigiu, L. E. M. și mama recurentului reclamant, M. L. E., este dovedită și cu certificatul de cununie din 4 decembrie 1955 (fila 23 recurs), ce dovedește că E. L. P. și G. M. au fost căsătoriți, potrivit buletinului nr. 1431/_ din 1955.
Față de toate aceste înscrisuri, completate și în recurs, în baza art. 305 C.proc.civ., Curtea apreciază că recurentul reclamant a făcut dovada identității între numita M. L. E., care figurează în Decretul Consiliului de Stat nr. 388/1962, în tabelul nr. 1 anexă la decret, la poziția 22, prin care imobilul a trecut în proprietatea statului și L. E. M., care a avut calitatea de coproprietar al imobilului în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1541/17.01.1947, alături de mama sa P. V., care figurează la rândul său în decretul de expropriere indicat, bunica recurentului reclamant.
Având în vedere că recurentul reclamant a dovedit și faptul că este unicul moștenitor al mamei sale, M. L. E., depunând în acest sens certificatul de moștenitor nr. 914 din 26.04.1994 (fila 8 fond), Curtea apreciază că acesta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită conform disp. art. 4 alin. 1 lit. b din Legea 10/2001.
Însă, restituirea în natură a acestui imobil este posibilă, întrucât construcția a fost demolată, iar terenul este situat într-o zonă construită din punct de vedere urbanistic, fiind afectat în prezent de spațiu verde aferent blocului, circulații, trotuar și posibil rețele subterane de utilități.
În această situație, Curtea apreciază că recurentul reclamant este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 240 mp și construcția cu suprafața desfășurată de 254,20 mp.
Prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că instanța soluționează fondul notificării cu care a fost investită unitatea deținătoare pentru a se evita reluarea procedurilor cu caracter administrativ, care ar contraveni principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte. Cu toate acestea, valorificarea drepturilor prin instanța de judecată trebuie să se facă în limitele prevăzute de lege.
Prin urmare, soluționând fondul notificării, instanța nu poate acorda mai mult decât legea permite chiar persoanei juridice notificate.
În acest sens, Curtea reține că Legea nr. 247/2005 a modificat dispozițiile Legii nr. 10/2001 în ceea ce privește modalitatea de stabilire și acordare a despăgubirilor, Titlul VII din acest act normativ reglementând sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură. În acest sens, art.13 alin.(1) precizează că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr.247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin.(5), secretariatul acestei comisii se asigură de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Potrivit acestui text de lege rezultă că intimatul pârât M. București prin Primar General nu mai are competența legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a propune acordarea acestora în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv instituției competente (Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), conform art.16 alin.(2) din Titlul VII al Legii nr.247/2005.
Mai mult, despăgubirile acordate în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sunt suportate din fondul special constituit, iar nu din bugetul unității administrativ teritoriale.
De altfel, sub aspectul determinării cuantumului despăgubirilor, prin decizia în interesul legii nr. 52/2007, s-a statuat că „instanțele se vor pronunța asupra contestațiilor în limitele învestirii lor, în baza principiului plenitudinii de competență” numai în cazul notificărilor soluționate înainte de . noii legi, respectiv Legea nr. 247/2005.
Față de cele reținute, Curtea va admite recursul, va modifica sentința recurată, în sensul că va admite acțiunea și va constata dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul preluat abuziv, situat în București, . nr. 3,sector 1, compus din teren în suprafață de 240 mp și construcție cu suprafața desfășurată de 254,20 mp, despăgubiri ce se vor acorda în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 la valoarea de piață stabilită conform standardelor internaționale de evaluare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant M. A., împotriva sentinței civile nr. 226/08.02.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General.
Modifică sentința recurată, astfel:
Admite acțiunea reclamantului.
Constată dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul preluat abuziv din București, . nr. 3, sector 1, compus din teren de 240 mp și construcție cu suprafață desfășurată de 254,20 mp, despăgubiri care vor fi acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 la valoarea de piață stabilită conform standardelor internaționale de evaluare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. L. M. D. F. G. F. C.
GREFIER,
S. V.
Red. DLM
Tehnored. DLM/PS 2 ex.
07.02.2013
Jud. fond: C. P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 660/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 93/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
