Legea 10/2001. Decizia nr. 361/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 361/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-02-2012 în dosarul nr. 361/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.361 R
Ședința publică din data de 23.02.2012
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. D. M.
JUDECĂTOR: P. A.
JUDECĂTOR: M. A.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.1885/07.11.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE și M. FINANȚELOR PUBLICE și intimata reclamantă M. C., având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurentul pârât M. București prin Primarul General, reprezentat de consilier judiciar C. V. Vivien, cu delegație la dosar, și intimata reclamantă M. C., prin avocat N. M., cu împuternicire avocațială nr._/23.02.2012, la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentantul recurentului pârât M. București, prin Primarul General, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, arătând că instituția pe care o reprezintă a fost obligată să emită dispoziție de acordare de despăgubiri, cu precizarea cuantumului acestora, deși potrivit legii, nu are o asemenea obligație, ci pe aceea de a înainta dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Apărătorul intimatei reclamante M. C. solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică, arătând că față de cele menționate în dispozitivul sentinței, pârâtul nu a fost obligat la plata despăgubirilor respective, ci la emiterea unei dispoziții cu propunerea de acordare a despăgubirilor, în cuantumul stabilit ca urmare a efectuării unei expertize. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 24.04.2009 pe rolul Tribunalului București, reclamanta M. C. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General și a solicitat să-i reconstituie dreptul de proprietate pentru imobilul situat în București, .. 58, sector 6, sub formă de despăgubiri la prețul pieței imobiliare și conform standardelor internaționale de evaluare, totodată pârâta să fie obligată să-i plătească daune cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere cu începere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii ce va fi pronunțată în cauză.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a autorului său - Alexandreascu M. D. și că la data de 27.06.2001, în temeiul legii nr. 10/2001 a trimis pârâtului notificarea nr. 407 prin care solicita în subsidiar acordarea de despăgubiri bănești referitor la imobil, însă unitatea deținătoare nu a soluționat notificarea cu care a fost investită.
Pârâtul M. București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 26 octombrie 2009 reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a precizat cadrul procesual arătând că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârâți și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, totodată fiind invocate ca temei juridic și dispozițiile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009.
A fost atașat dosarul administrativ ce a fost constituit de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, din cadrul Primăriei Municipiului București, în urma notificării întocmită de reclamantă.
În cauză a fost administrată proba cu expertiza tehnică de evaluare a imobilului în litigiu, alcătuit din teren și construcția aferentă, situat în București, .. 58, sector 6.
Prin sentința civilă nr. 1885/07.11.2011, Tribunalul București- Secția a III-a Civilă a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta M. C., a obligat pârâtul M. București prin Primar General să emită o dispoziție motivată cu propuneri de măsuri reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri bănești, referitor la imobilul situat în București, .. 58, sector 6, potrivit evaluării în sumă de 869.130 lei (_ euro) făcută prin raportul de expertiză construcții întocmit de expert C. G. și a respins, ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea pârâtului M. București prin Primar General la plata de daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu, compus din teren în suprafață de 195 mp și o construcție tip vilă, P-1 a fost dobândit în proprietate, de către autorul reclamantei C. Milău - V. în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/30.03.1940, după decesul acestuia rămânând ca moștenitori legali – C. O. și A. E. Melani, conform certificatului de moștenitor nr. 34/05.06.2006 emis de BNP.
Potrivit certificatelor de moștenitor nr. 736/02.06.1981 emis de notariatul de Stat Sector 1 și nr. 4/09.03.2000 emis de BNP, de pe urma defuncților A. E. Melani și C. O. a rămas ca unic succesor numitul Alexandreascu M.-D. a cărei unică moștenitoare este reclamanta potrivit testamentului întocmit de defunct, în acest sens fiind eliberat certificatul de moștenitor testamentar nr. 2/31.01.2000.
Prin notificarea nr. 407/2001 reclamanta a solicitat în baza Legii nr. 10/2001, în calitate de persoană îndreptățită, să-i fie restituit în natură imobilul ce a aparținut autorului său și care în timpul regimului comunist fusese naționalizat conform decretului nr. 92/1950, iar în subsidiar s-a pretins de către petentă acordarea de despăgubiri la valoarea de circulație a bunului.
Acest imobil a fost vândut în temeiul Legii nr. 112/1995 către cumpărătorii I. D. și I. L., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 20/03.09.1996, încheiat cu Primăria Municipiului București, reprezentată de .>
Potrivit practicii judiciare în materie, instanța este competentă să soluționeze pe fond acțiunea formulată de persoana îndreptățită în ipoteza unui refuz nejustificat din partea unității deținătoare de a răspunde la notificare așa cum este cazul în speță.
Conform art. 20 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, modificată „în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”.
În cauza de față, deși notificarea fost depusă de reclamantă în calitate de persoană îndreptățită în anul 2001, totuși până în prezent pârâtul nu a dat curs acestei solicitări fiind astfel ignorate prevederile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 modificată, prin care se stabilește, un termen imperativ de 60 de zile în cadrul căruia unitatea deținătoare are obligația de a soluționa notificarea cu care a fost investită.
Astfel cum s-a reținut mai sus, imobilul a fost înstrăinat, astfel că nu mai poate fi restituit în natură fostei proprietare.
În aceste condiții, în conformitate cu prevederile Legii 10/2001 modificată prin legile 247/2005 și nr. 1/2009 și tînându-se cont de concluziile expertizei construcții întocmită de expert C. G., tribunalul a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâtul M. București prin Primar General să emită o dispoziție motivată cu propuneri de măsuri reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri bănești, potrivit evaluării în sumă de 869.130 lei (_ euro) făcută prin raportul de expertiză construcții întocmit de expert C. G..
Cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtului M. București prin Primar General la plata de daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere a fost respins ca inadmisibil, întrucât partea are la îndemână calea stabilită de art. 580 ind. 3 C.pr. civ., în sensul de a solicita obligarea debitorului obligației de a face să plătească o amendă civilă în favoarea statului, stabilită pe zi de întârziere.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General.
În motivarea recursului, recurentul a susținut că hotărârea este criticabilă, în primul rând sub aspectul nemotivării acesteia în ceea ce privește propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, sub formă de despăgubiri bănești, potrivit evaluării în sumă de_ lei, făcută prin expertiza întocmită în cauză, ceea ce încalcă dispozițiile art. 261 pct. 5 C.pr.civ.
De asemenea, recurentul a criticat hotărârea susținând că în mod greșit a fost obligat să acorde despăgubiri în suma menționată, deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr.10/2001, Legea nr. 247/2005 și OUG nr. 81/2007, unitatea deținătoare nu are obligația legală de a stabili o anumită sumă ca măsură reparatorie, ci doar de a propune acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, instituției competente Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform art. 16 alin. 2 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Recurentul susține că sunt nefondate argumentele în sensul că dacă s-ar aplica prevederile legale menționate ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO, având în vedere că partea poate să conteste decizia comisiei în condițiile Legi nr. 554/2004, dacă va fi nemulțumită de suma acordată.
Practica CEDO nu poate fi interpretată în sensul obligării unei instituții să îndeplinească obligații care sunt de competența altei instituții, ci cel mult statul poate fi obligat să suporte incoerența legislativă și nefuncționarea corespunzătoare a instituțiilor sale. În plus, Fondul Proprietatea a fost listat la B. de Valori București.
Recurentul a mai arătat că nu dispune de fonduri cu destinația plății despăgubirilor, iar repetarea obligării sale la despăgubiri prin hotărâri judecătorești în afara cadrului normativ, ar conduce la un blocaj financiar și implicit la neexecutarea acestor hotărâri.
Recurentul a mai arătat că obligația instanței de a soluționa pe fond notificarea în cazul refuzului unității deținătoare, întemeiată în drept pe decizia nr. XX din 19.03.2007, nu se confundă cu obligația instanței sesizată cu o astfel de cerere de a stabili întinderea despăgubirilor și de a le acorda efectiv prin hotărâre. În cazul unei astfel de contestații, instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut-o face entitatea investită cu soluționarea notificării și nu poate trece peste dispozițiile, la fel de obligatorii ale deciziei în interesul legii nr. 52/2007.
S-a mai arătat că dreptul statelor de a interveni cu o anumită legislație pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general, cum este și cea cuprinsă în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, este recunoscut chiar în art. 1 alin. 2 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția iar reclamanții nu dețin un bun care să se bucure de protecția oferită de acest articol.
În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Recurentul reclamant a criticat hotărârea primei instanțe sub un singur aspect, care se referă la greșita stabilire prin sentință a cuantumului despăgubirilor ce se cuvin reclamantei ca măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv, invocând pe de o parte, nemotivarea hotărârii sub acest aspect, iar pe de altă parte susținând că hotărârea este dată cu încălcarea legii.
Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr. civ., Curtea reține că deși prima instanță nu a detaliat motivele care au determinat soluția de stabilire a cuantumului despăgubirilor, nu se poate aprecia că hotărârea este nemotivată sub acest aspect, instanța indicând în ansamblu motivele care au fundamentat soluția și dispozițiile legale aplicabile (Legea 10/2001 modificată prin legile 247/2005 și nr. 1/2009).
În schimb, Curtea constată că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., prin stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, hotărârea fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. 1 din Legea 10/2001 și a prevederilor Legii 247/2005 - titlul VII– Regimul regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Astfel, obiectul cererii deduse judecății l-a reprezentat soluționarea pe fond a notificării formulate de reclamantă în baza legii 10/2001.
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 3 din legea 10/2001, astfel cum au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. XX/2007, instanța este competentă să soluționeze pe fond și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În această ipoteză, instanța se substituie unității deținătoare și răspunde notificării, în limitele în care însăși unitatea deținătoare ar fi fost competentă să o soluționeze.
Or, potrivit art. 26 alin.1 din Legea 10/2001, după . legii nr. 247/2005, unitatea deținătoare are obligația doar de a propune acordarea de măsuri reparatorii, in condițiile legii speciale privind regimul de stabilire si plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Prin urmare și instanța poate dispune ca acordarea de despăgubiri să se realizeze doar în procedura prevăzută de legea specială - titlul VII din Legea 247/2005.
Procedura prevăzută de legea specială presupune atât evaluarea cât și acordarea despăgubirilor, care se realizează de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cuantumul despăgubirilor urmează a fi stabilit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform art. 16 alin. 2 titlul 7 din Legea nr. 247/2005, ulterior, după parcurgerea procedurii reglementate de Titlul VII din acest act normativ, de către evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată de Comisia Centrală care, pe baza raportului evaluatorului, procedează la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri.
În raport cu dispozițiile Legii 247/2005 și ale deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența instanței civile se păstrează doar în ceea ce privește procedura derulată în etapa prealabilă la unitatea deținătoare, în situația în care aceasta refuză să soluționeze notificarea, cum este și cazul în speța dedusă judecății.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiză al instanței de control administrativ (art. 19 din Legea 247/2005), doar după ce au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În acest fel, în cazul în care partea este nemulțumită de decizia autorității competente sau de nesoluționarea în termen, aceasta are asigurat accesul la instanță, fiind respectate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr. civ., Curtea va admite recursul și va modifica în parte hotărârea primei instanțe, în sensul înlăturării cuantumului despăgubirilor din dispozitivul sentinței, cu privire la care se aplică dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1885/07.11.2011 pronunțată de Tribunalul București- Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice și intimata-reclamantă M. C..
Modifică în parte sentința, în sensul înlăturării cuantumului despăgubirilor din dispozitivul sentinței, cu privire la care se aplică dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. M. P. A. M. A.
GREFIER
M. D.
Red./Tehnored AM
Tehnored. GC/TI / 12..03.2011
2 ex.
Jud. fond C. T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 685/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 574/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
