Pretenţii. Decizia nr. 685/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 685/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 685/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 685R
Ședința publică de la data de 29.03.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. L.- M.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul – pârât M. București prin Primarul G. împotriva sentinței civile nr.2095/26.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele – reclamante P. M. D. și Ș. M. și cu intimații – pârâți C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, Ministerul Finanțelor Publice, Primarul G. al Municipiului București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cauza având ca obiect „ Legea nr.10/2001”.
Dosarul se află la primul termen în recurs și a fost strigat la ordinea listei de amânări, fără discuții.
În cauză s-au efectuat două strigări.
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimatele – reclamante P. M. D. și Ș. M. – reprezentate de avocat P. L., în baza împuternicirii avocațiale . nr._, lipsind recurentul – pârât M. București, prin Primarul G. și intimații – pârâți C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, Ministerul Finanțelor Publice, Primarul G. al Municipiului București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că, intimaților – pârâți C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, Ministerul Finanțelor Publice, Primarul G. al Municipiului București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu le-au fost comunicate motivele de recurs, nefiind depuse în exemplare corespunzătoare la data înregistrării recursului.
S-a mai învederat că la data de 18.03.2013, s-a înregistrat cererea formulată din partea intimatei – pârâte C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care a solicitat comunicarea motivelor de recurs, iar la data de 27.03.2013, s-a înregistrat întâmpinarea formulată de aceeași parte, transmisă prin fax, într-un singur exemplar.
Reprezentanta intimatelor – reclamante depune la dosar împuternicirea avocațială și arată că a solicitat dosarul pentru amânare, întrucât a constatat că nu au fost comunicate motivele de recurs tuturor intimaților – pârâți din prezenta cauză și pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării formulată de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind depusă la dosar într-un singur exemplar.
Curtea, având în vedere că, motivele de recurs le vizează numai pe intimatele – reclamante, fiind formulate critici numai în raport de pretenții acestora și, ținând cont că, prin hotărârea primei instanțe a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu celelalte pârâte, fiind admisă acțiunea numai în contradictoriu cu recurentul M. București prin P. G., consideră că nu se impune comunicarea motivelor de recurs celorlalți intimați; dispune lăsarea dosarului la ordine pentru soluționare și în același timp se dă dosarul reprezentantei intimaților – reclamanți pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării de la dosar.
Dosarul a fost reluat la a doua strigare, la ordinea listei de recursuri, iar la apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimatele – reclamante P. M. D. și Ș. M. – reprezentate de avocat P. L., în baza împuternicirii avocațiale . nr._, lipsind recurentul – pârât M. București prin Primarul G. și intimații – pârâți C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, Ministerul Finanțelor Publice, Primarul G. al Municipiului București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Reprezentanta intimatelor – reclamante învederează instanței că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării formulate de intimata – pârâtă C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, de la dosar și nu are de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat de recurentul – pârât M. București, având în vedere că a solicitat prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Intimatele – reclamante P. M. delia și Ș. M. prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală; fără cheltuieli de judecată, urmând să le solicite pe cale separată.
În combaterea recursului, în esență arată că, prezenta acțiune a fost inițiată datorită lipsei răspunsului la notificare de către unitatea deținătoare a imobilului ce face obiectul prezentului litigiu, deși notificării i-au fost anexate toate înscrisurile doveditoare, iar de la depunerea acesteia au trecut peste 9(nouă ani).
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond, consideră că este rezonabil, fiind dovedit cu chitanțele depuse la dosar, reprezentând onorariul de avocat și onorariul de expert.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III- a Civilă la nr._/2011 reclamantele Ș. M. și P. M. D. au chemat în judecată pe pârâții M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL G., PRIMARUL G. al MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, C. C. PENTRU STABILIREA DESPGUBIRILOR, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M. FINANTELOR PUBLICE pentru solutionarea notificarii formulate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 privind restituirea imobilului preluat abuziv, compus din teren în suprafață de 870 m. p. și construcție (parter și etaj - suprafață desfășurată 625,84 mp) situat în București, Calea Văcărești nr. 195 sector 4 (actualmente Calea Văcărești nr. 193 sector 4).
Reclamantele solicita restituirea în natură a imobilului daca aceasta măsură este posibilă, iar în subsidiar să se constate calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, dacă se va dovedi că imobilul este imposibil de restituit în natură, stabilirea valorii despăgubirilor în funcție de evaluarea realizată de un expert autorizat, pronunțarea unei hotărâri care sa țină loc de titlu de despăgubire, să se ia act de opțiunea reclamantelor privind acordarea măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor bănești, obligarea pârâților la plata efectivă a sumei cuvenite cu titlu de despăgubiri bănești astfel cum aceasta a fost stabilită prin evaluare.
Solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
In motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantele arata ca în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin intermediul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați B., R. și B. autorul lor,Ș. I., a adresat o notificare (nr. 4283/24.10.2001) Primăriei Municipiului București (înregistrată la această instituție sub nr._).
Prin intermediul acestei notificării s-a solicitat restituirea în natură imobilului situat în București, Calea Văcărești nr. 195 sector 4 sau acordarea de despăgubiri în situația în care imobilul nu va putea fi restituit în natură.
In motivarea notificării s-a arătat că imobilul a fost proprietatea numiților N. T. M. și E. T. M., fiind dobândit de aceștia astfel: terenul - în baza actelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 5437/01.06.1909 și 20.338/14.09.920 la Tribunalul I. Secția notariat, iar construcțiile edificate pe teren devenind proprietatea lor prin accesiune imobiliară.
Conform procesului verbal nr._/1940 întocmit de C. pentru înființarea Cărților Funciare în București, N. T. M. și E. M. figurau în anul 1940 cu imobil în proprietate în București Calea Văcărești nr. 195 sector 4 compus din teren și construcție cu parter (prăvălie, hali, baie, sală, bucătărie, grajd) și etaj (2 . două camere, hall, baie, bucătărie și un . camere, bucătărie).
N. T. M. și E. M. au donat imobilul fiicelor lor E. N. M. și E. S. prin contractele de donație autentificate sub nr._/03.07.1942 și_/03.07.1942 de Tribunalul I. Secția Notariat. Ulterior, cele două surori și-au partajat imobilul donat prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr._/13.04.1943 de Tribunalul I. Secția Notariat.
Imobilul a fost preluat de stat, în baza Decretului nr. 310/26.09.1986 (în anexa I poziția 9 fiind nominalizate M. E. cu suprafață expropriată 397 mp. teren și construcții în suprafață desfășurată de 273,62 mp și S. E. cu suprafață expropriată 398 mp. teren și construcții în suprafață desfășurată de 352,22 mp ) construcțiile fiind ulterior demolate, ca de altfel toate construcțiile din zona respectivă, în baza unui proiect de sistematizare a zonei.
In urma decesului lui S. E., a ramas ca unică succesoare sora sa E. N. M. conform certificatului de moștenitor nr. 378/02.04.1992 eliberat de Notariatul de Stat Sector 4 București.
Prin testamentul autentificat sub nr._/29.11.1991 de Notariatul de Stat Sector 4 București E. N. M. a dispus cu privire la bunurile sale instituind ca legatar universal pe Ș. I..
Conform certificatului de moștenitor nr. 528/06.04.1994 eliberat de Notariatul de Stat Sector 4 București, Ș. I. este singurul moștenitor al defunctei E. N. M..
Ș. I. a formulat notificare în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului și/sau acordarea de despăgubiri.
Ș. I. a decedat la data de 15.10.2002, reclamantele fiind moștenitoarele acestuia conform certificatului de moștenitor nr. 53/29.08.2005 eliberat de BNP B. V..
In conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare a imobilului era obligată ca, în termen de 60 de zile de la primirea notificării, să răspundă cererii formulate.
In speță acest lucru nu s-a întâmplat, deși notificării i-au fost anexate toate înscrisurile doveditoare, iar de la depunerea acesteia au trecut aproape nouă ani.
Așa cum a arătat în chiar petitul acțiunii, consideră că instanța poate suplini voința Primăriei Municipiului București și să dispună restituirea imobilului, apreciind dacă acesta poate fi restituit în natură sau urmează a fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent.
In acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și
Justiție, constituită în Secții Unite prin Decizia nr. IX din 20 martie 2006,
precum și prin Decizia nr. XX/2007, obligatorii potrivit disp. art. 329
alin. 3 C.pr.civ.
Sesizarea instanței este determinată de pasivitatea în soluționarea dosarului, iar pe calea acestei acțiuni doresc realizarea efectivă inclusiv a dreptului la acordarea de despăgubiri.
In drept, și-a întemeiat prezenta acțiune pe dispozițiile Legii 110/2001, art. 41 din Constituția României, art. 480 C.civ.
S. R. prin C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor a formulat intampinare invocand exceptia necompetentei materiale a tribunalului pentru capetele de cerere 2-5,exceptia lipsei calitatii procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1 si 4 si exceptia prematuritatii capetelor de cerere 2-5.
S. R. prin M. Finantelor Publice a depus intampinare prin care invoca lipsa calitatii sale procesuale pasive, intrucat masurile reparatorii se acorda de enitatea investita cu solutionarea notificarii prin decizie sau dispozitie motivata in baza art.1 din Legea nr.10/2001. Se mai arata ca si prin dispozitiile art.20 alin 5 din Legea nr.10/2001 se prevede cine are competenta in aceasta materie ,respectiv detinatorul imobilului. S. R. nu are aceasta calitate in sensul ca nu este nici unitate detinatoare si nici autoritate administrativa competenta. Se mai arata ca si in cazul in care nu este posibila restituirea in natura nu are calitatea de a stabili si acorda masurile reparatorii pentru ca art.26 din Legea nr.10/2001 face referire la dispozitiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Se invoca si dispozitiile Deciziei nr.27/2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Pe fondul cauzei se arata ca dupa aparitia Legii nr.247/2005 procedura prealabila sesizarii instantei s-a scindat in doua etape: prima in care unitatea detinatoare emite decizia sau dispozitia si cea de a doua etapa cea in care se stabileste valoarea finala a despagubirilor.
Considera ca neavand culpa procesuala nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentința civilă nr. 2095/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă, s-au respinse excepțiile de necompetență materială a Tribunalului și de prematuritate ca neîntemeiate, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. Finanțelor și s-a respins cererea formulată împotriva acestor pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive; s-a admis în parte cererea formulată reclamantele Ș. M. și P. M. D., împotriva pârâților M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL G. și PRIMARUL G. al MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și au fost obligați pârâții M. București prin P. G. și Primarul G. al Municipiului București să emită dispoziție motivată privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru reclamante în calitate de persoane îndreptățite pentru imobilul situat în București, Calea Văcărești nr. 195 (actual nr. 193) compus din teren în suprafață de 830,82 m. p. și construcție cu 2 nivele în suprafață desfășurată de 625,84 m. p. imposibil de restituit în natură ținând seama de despăgubirile încasate de 160.000 lei la nivelul datei de 30.03.1988 și au fost obligați pârâții M. București prin P. G. și Primarul G. al Municipiului București la plata către reclamante a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În baza Legii nr.10/2001 Soaita I. a formulat notificare, prin care a solicitat restituirea in natura a imobilului in suprafata de 870 m. p. situat in Bucuresti Calea Vacaresti nr.195 sector 4, notificare comunicata Primariei Municipiului Bucuresti la data de 29.10.2001.
Din inscrisurile depuse la dosarul cauzei a rezultat ca reclamantele sunt persoane indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului in conformitate cu dispozitiile Legii nr.10/2001.
Astfel, prin actul de donatie incheiat la data de 3.07.1942 si autentificat la nr._ la fostul Tribunal I. sectia notariat N. T. M. a donat fiicei sale, E. N. M. jumatate indiviza din proprietatea sa asupra imobilului situat in Bucuresti Calea Vacaresti nr.195 in suprafata de 870 m. p. si constructiile amplasate pe teren. Se mentioneaza in cuprinsul actului ca imobilul fusese cumparat prin 2 acte de vanzare cumparare, nr.5437/1.06.1909 si nr. 20.338/14.09.1920 împreuna cu sotia sa, in coproprietate, constructiile fiind ridicate impreuna cu aceasta. Si-a rezervat dreptul de a locui in imobil pana la moarte.
Prin actul de donatie incheiat la data de 3.07.1942 si autentificat la nr._ la fostul Tribunal I. sectia notariat E. T. M. a donat fiicei sale, E. S., jumatate indiviza din proprietatea sa asupra imobilului situat in Bucuresti Calea Vacaresti nr.195 in suprafata de 870 m. p. si constructiile amplasate pe teren. Se mentioneaza in cuprinsul actului ca imobilul fusese cumparat prin 2 acte de vanzare cumparare nr.5437/1.06.1909 si nr.20.338/14.09.1920 impreuna cu sotia sa in coproprietate, constructiile fiind ridicate impreuna cu aceasta. Si-a rezervat dreptul de a locui in imobil pana la moarte.
Prin actul de partaj voluntar autentificat la nr._/13.04.1943 coproprietarele impart in mod efectiv imobilul, obligandu-se sa respecte dreptul de habitatie al parintilor.
S. E. a decedat la data de 21.01.1991 lasand ca mostenitor pe sora sa M. E., conform certificatului de mostenitor nr.378/2.04.1992 eliberat de fostul Notariat de Stat al sectorului 4 Bucuresti.
La data de 8.09.1993 a decedat M. E. lasand ca mostenitor pe Soaita I., in calitate de legatar universal, conform certificatului de mostenitor nr.528/6.04.1994 eliberat de fostul Notariat de Stat al sectorului 4 Bucuresti.
La data de 15.10.2002 a decedat Soaita I. lasand ca mostenitoare pe reclamante, conform certificatului de mostenitor nr. 53/29.08.2005 eliberat de BNP B. V. din Sibiu.
Potrivit adresei nr.114/4.02.2009 eliberată de . imobilul a fost expropriat și demolat de la foștii proprietari M. E. și S. E.. De la M. E. a fost preluată o parte din imobil care avea teren de 397 m. p. din care construit 214,62 m. p., fiind plătită despăgubire în cuantum de 80.000 lei la data de 30.03.1988. De la S. E. s-a preluat o parte din imobil în suprafață de 398 m. p. din care construit 276,29 m. p. fiind plătită despăgubire în cuantum de 80.000 lei la data de 30.03.1988.
Coroborând adresa eliberată la data de 23.03.2009 de Direcția Generală de Dezvoltare, Investiții și Planificare Urbană, nota de reconstituire nr._/12.11.2009 eliberată de aceeași direcție din cadrul Primăriei Municipiului București, situația juridică actuală a imobilului, astfel cum a fost comunicată prin adresa nr._/1.11.2012 de către Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului București și concluziile raportului de expertiză topografică întocmit în cauză rezultă că terenul ce face obiectul cauzei este în suprafață de 830,82 m. p. și este afectat în totalitate de construcții, elemente de sistematizare și căi de acces, astfel . Pieței Timpuri Noi, parcarea și trotuarul din fața acestei piețe și . și clădirea Universității T. M..
Referitor la construcția existentă pe teren din contractele de donație rezultă că acestea aveau parter și etaj, iar din adresa nr._/1.11.2012 emisă de către Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului București rezultă că suprafața desfășurată a acestora era de 625,84 m. p.
În ceea ce privește excepția de necompetență materială a tribunalului de a solutiona capetele de cerere 2-5, tribunalul a constatat ca exceptia este neintemeiata intrucat aceste capate de cerere sunt accesorii cererii principale care are ca obiect solutionarea in fond a notificarii si care este de competenta tribunalului conform dispozitiilor Legii nr.10/2001.
In ceea ce priveste prematuritatea, tribunalul a respins si aceasta exceptie, solutia decurgand din consideratiile aratate mai sus, respectiv ca sunt capete de cerere accesorii cererii principale si din faptul ca la data formularii cererii nu era solutionata notificarea, desi au trecut mai mult de 10 ani de la inregistrarea acesteia si de la termenul la care trebuia a fi solutionata.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a constatat că în ceea ce privește soluționarea în fond a notificării potrivit dispozițiilor Legii nr.10/2001, respectiv a dispozitiilor art. 22 din Legea nr.10/2001, competenta solutionarii notificarii revine unitatii notificate sau detinatoare, adica Municipiului Bucuresti.
Trebuie avute în vedere dispozițiile Decizie nr.27/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care s-au admis recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și Procurorul G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință stabilește că în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului român de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuală pasivă și că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile.
În consecință, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice și a respins cererea formulată împotriva acestor pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, având în vedere și cele arătate mai sus, precum și cele ce vor urma, tribunalul a constatat că cererea este fondată în parte în ceea ce privește obligarea unității deținătoare, respectiv M. București prin P. G. și Primarul G. la emiterea dispoziției motivate privind stabilirea de măsuri reparatorii în echivalent.
Astfel, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, imobilul a fost preluat în mod abuziv în sensul prevăzut de art. 2 alin 1 lit. i din Legea nr.10/2001, respectiv nu au fost acordate despăgubiri atât pentru teren ,cât și pentru construcțiile demolate, ci doar pentru construcțiile demolate.
Reclamantele au făcut dovada calității de persoane îndreptățite conform art. 4 alin 2 din Legea nr.10/2001 care arată că de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
În consecință, se aplică dispozițiile art. 11 alin 1-4 din Legea nr.10/2001 care prevăd că imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale. Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.
(2) În cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea construcțiilor demolate așa cum a fost calculată în documentația de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.
(3) În cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător.
(4) În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Prin urmare, tribunalul,în baza art. 25 și 26 din Legea nr.10/2001 a obligat pârâții M. București prin P. G. și Primarul G. al Municipiului București să emită dispoziție motivată privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru reclamante, în calitate de persoane îndreptățite pentru imobilul situat în București, Calea Văcărești nr. 195 (actual nr. 193) compus din teren în suprafață de 830,82 m.p. și construcție cu 2 nivele în suprafață desfășurată de 625,84 mp imposibil de restituit în natură ținând seama de despăgubirile încasate de 160.000 lei la nivelul datei de 30.03.1988.
În ceea ce privește stabilirea în concret a valorii despăgubirilor, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de titlu de despăgubire și obligarea pârâților la plata efectivă a sumei cuvenite, tribunalul a constatat că aceste cereri nu sunt întemeiate întrucât,așa cum rezultă din dispozițiile art.26 din Legea nr.10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită. Prin urmare, etapa a doua, respectiv cea a stabilirii în concret a măsurilor reparatorii și a plății acestora este prevăzută de Legea nr.247/2005, respectiv Titlul VII al legii care cuprinde o faza administrativă și eventual,o fază judiciară de competența în primă instanță a curții de apel.
În baza art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâții M. București prin P. G. și Primarul G. al Municipiului București la plata către reclamante a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv 1700 lei onorariul de avocat achitat cu chitanța depusă in original la dosarul cauzei și 800 lei onorariul de expertiză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. București, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate pentru următoarele considerente:
În motivare, s-a arătat că, prin cererea de chemare in judecata, s-a solicitat instanței de judecata sa se pronunțe pe fondul notificării formulate in condițiile Legii nr. 10/2001 si sa oblige paratul sa emită o dispoziție de restituire in natura sau cu propunerea de acordare de masuri reparatorii in echivalent pentru imobilul situat in București, Calea Văcărești nr. 195 (actual 193), sector 6.
Recurentul - pârât a invocat dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului situat la adresa sus menționata, caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat si refuzul paratului de a soluționa notificarea, iar in drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Se arată că atât petitul clar al acțiunii, cat si motivele de fapt si de drept invocate in susținerea acesteia duc la concluzia sesizării instanței de fond cu o contestație întemeiată pe Legea nr. 10/2001 îndreptata împotriva refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea înregistrată de reclamant.
Legiuitorul a stabilit prin art. 22 din legea nr. 10/2001 ca unitatea deținătoare este obligata sa se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivata, asupra cererii de restituire in natura sau prin masuri reparatorii.
Aceasta, deoarece, unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire in natura.
Unitatea deținătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv, dispoziție decât dacă este investită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege.
O asemenea condiție prealabilă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție care consacră accesul liber la justiție, întrucât, vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului garantat, atât constituțional, cât și prin art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Cauza "Golder contra Regatului Unit", 1975 că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", precum și că "există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar in afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept."
De altfel, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzută de Capitolul III al Legii nr. 10/2001, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.
Recurentul pârât a precizat că notificarea reclamanților urmează a fi analizata pe cale administrativa si, daca se va fi stabilit ca imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, solicitantul nu se număra printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificare in termen legal și restituirea în natură este posibila potrivit legii, doar in parte, se va emite o dispoziție de restituire in natura si o dispoziție de propunere de acordare de masuri reparatorii pentru partea de imobil imposibil a fi restituit in natura.
În cazul în care persoana îndreptățita a depus odata cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 zile curge de la data depunerii notificării. Insa, in cazul in care o data cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
Mai mult decât atât, Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existentei, alături de notificare si celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire în sensul ca nu mai deține alte probe, precizare ce condiționează paratul în a se pronunța asupra notificării (pct.23.1 din R.G. nr. 498/2003). Pct. 28.1 din aceeași hotărâre de guvern condiționează pronunțarea asupra notificării de existenta unei declarații în mod expres ca nu mai are alte dovezi de prezentat din partea persoanei indreptatite la restituire.
Conform art. 274 C.Pr.Civ. " Partea care cade în pretențiuni va fi obligata, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecata."
Recurentul-pârât a mai arătat că pârâtul invocă jurisprudența C.E.D.O. care prevede că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.
In cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare sancțiunea este reglementata de art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă și constă în dreptul suveran al instanței de judecata de a micșora onorariul, dacă este potrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de muncă îndeplinită de avocat.
În opinia recurentului-pârât cheltuielile de judecată sunt o sumă de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a făcut cu ocazia litigiului soluționat prin hotărâre judecătoreasca, fundamentul fiind culpa procesuală a părții care cade în pretenții.
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea practicării unor onorarii încadrate în anumite limite, însă în mod cert a avut în vedere complexitatea cauzei și a actelor de executare, reflectate în demersurile efectuate și munca prestată.
Prin urmare nu este nici etic, nici moral și nici legal ca pârâtul să fie obligat la plata unor sume nejustificate din banii publici cu titlu de cheltuieli de judecată.
În final, pârâtul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimata C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care solicită scoaterea acesteia din cauză, având în vedere că acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta a fost respinsă.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, instanța constată că este nefondat recursul declarat de către recurentul-pârât M. București prin Primarul G., pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul declarat de către M. București prin Primarul G., instanța constată acesta nu formulează critici cu privire la calitatea de persoană îndreptățită a reclamanților și la preluarea abuzivă a imobilului, ci doar cu privire la termenul de soluționare al notificării și la atribuția instanței de judecată de a soluționa pe fond notificarea.
Aceste critici sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.23 din Legea nr.10/2001, toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și alte înscrisuri pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Instanța de recurs constată că actele, care au stat la baza pronunțării sentinței civile recurate, s-au aflat în dosarul administrativ depus la Primărie și că intimata a depus toate actele de proprietate ale autorilor lor, precum și dovada calității de moștenitor.
Mai mult, se învederează, că, chiar dacă actele doveditoare ar fi fost depuse în fața primei instanțe, persoanele îndreptățite au posibilitatea de a depune actele doveditoare în fața instanței de judecată în vederea complinirii probatoriului administrat în faza administrativă.
Refuzul instanței de judecată de a primi probele și de a soluționa cererea formulată în conformitate cu toate actele și probele depuse numai în faza administrativă, ar însemna o încălcare a principiului liberului acces la justiție, prevăzut de art.21 din Constituție. În acest sens, este și jurisprudența Înaltei Curții de Casație și Justiție. Spre exemplificare, menționăm decizia nr.7647/2008, decizia nr.1562/2008, decizia nr.175/2008 și decizia civilă nr.1171/2009.
De asemenea, prin recursul formulat, pârâtul a mai susținut și faptul că unitatea deținătoare poate să se pronunțe, numai după ce contestatorul a depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate și ale calității de moștenitor, astfel că termenul de 60 de zile începe să curgă după data completării dosarului cu aceste înscrisuri.
Termenul de 60 de zile reglementat prin dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, după expirarea căruia unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau dispoziție motivată, asupra cererii de restituire formulată prin notificare, începe să curgă de la două date de referință, respectiv: de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23 (care prevede că „actele doveditoare ale dreptului de proprietate /.../ precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate /.../ pot fi depuse până la data soluționării notificării”).
Din interpretarea acestor texte legale reiese că termenul, în care entitatea investită cu soluționarea notificării, are obligația de a se pronunța asupra îndreptățirii notificatorului la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de lege poate fi prorogat, cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dar numai dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare depuse, comunică notificatorului, în scris, în intervalul de 60 de zile de la înregistrarea notificării, faptul că documentația este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Or, în cauză reclamanții au depus toate actele doveditoare solicitate de către autoritatea publică, motiv pentru care Curtea consideră că Muncipiul București prin P. G. este culpabil de depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, iar pasivitatea acestuia în soluționarea notificării deschide celui vătămat accesul la jurisdicția civilă, pentru a fi finalizată.
Curtea învederează că prima instanță, în mod corect a soluționat cauza, în raport cu probele administrate în cauză, având în vedere și decizia în interesul legii nr.XX/2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin decizia menționată s-a statuat că „în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, s-a decis că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate”.
În ceea ce privește obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că au fost aplicate în mod corect dispozițiile art. 274 din Codul de Procedură Civilă, având în vedere că s-a făcut dovada cheltuielilor în fața primei instanțe (onorariul de avocat și onorariul pentru exeprtiza topografică).
Curtea va înlătura susținerile recurentei cu privire la faptul că onorariul de avocat era nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca depusă de către apărător, având în vedere că onorariul la care a fost obligat recurentul este de 1.700 lei și că au fost acordate mai multe termene de judecată, la care s-au administrat probe și s-a realizat cercetarea judecătorească.
Suma acordată cu titlu de onorariu de avocat nu este mare, având în vedere munca depusă de către apărător pe parcursul soluționării cauzei în fața Tribunalului București.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu art.312 din Codul de Procedură Civilă, va respinge, ca nefondat recursul declarat de către recurentul – pârât M. București prin Primarul G. împotriva sentinței civile nr.2095/26.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele – reclamante P. M. D. și Ș. M. și cu intimații – pârâți C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, Ministerul Finanțelor Publice, Primarul G. al Municipiului București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât M. București prin Primarul G. împotriva sentinței civile nr.2095/26.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele – reclamante P. M. D. și Ș. M. și cu intimații – pârâți C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, Ministerul Finanțelor Publice, Primarul G. al Municipiului București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 29.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Z. D. C. M. S. I. L. -M.
Grefier,
D. L.
Red. D.Z./23.04.2013
Tehnored. T.I.
2 ex./11.03.2013
Jud. fond:
L. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 33/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 361/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
