Obligaţie de a face. Decizia nr. 1660/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1660/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2012 în dosarul nr. 1660/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1660
Ședința publică din 09.10.2012
Curtea constituită din:
Președinte - L. D.
Judecător - S. G. P.
Judecător - M. V.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea recurs formulat de recurenta-pârâtă M. P. împotriva deciziei civile nr. 865 A din 31.10.2011, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. J. S.A.
Cauza are ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal se prezintă avocatul C. D. D. în calitate de reprezentant al recurentei-pârâte M. P., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012, eliberate de Baroul București și lipsește reprezentantul intimatei-reclamante S.C. A. J. S.A.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Avocatul recurentei solicită proba cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosar precum și solicitarea dosarului cadastral al terenului în litigiu de la oficiul de cadastru și publicitate imobiliară; arată că, deși cauza se află în rejudecare, nu s-au făcut aceste demersuri pentru a se lămuri conflictul asupra regimului juridic al terenului.
Precizează, la interpelarea instanței, că această probă ar fi utilă față de înscrisul emis de primărie, necontestat până în prezent și care spune că dovada dreptului de proprietate se face cu extras de carte funciară sau schița cadastrală eliberată de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară. Instanța de apel a reținut că reclamanta face dovada dreptului său cu acel certificat; s-a invocat o hotărâre judecătorească pronunțată de Judecătoria B., având ca obiect accesiune imobiliară, dar este vorba despre locul aflat în continuarea construcției și nu despre terenul ce face obiectul litigiului.
Și raportul de expertiză a fost întocmit numai pe baza documentației puse la dispoziție de către reclamantă, expertul făcând mențiunea expresă că nici Primăria J., nici cea a Sectorului 4 București, dar nici oficiul de cadastru și publicitate imobiliară nu i-au pus acte la dispoziție.
La solicitarea instanței, observă actele emise de biroul de carte funciară B. pentru A. S.A., aflate la filele 32 – 51 din dosarul nr._ al Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă și arată că acestea se referă la un teren în continuarea celui în discuție.
După deliberare, Curtea respinge cererea recurentei pârâte M. P., prin avocat, de a se solicita dosarul cadastral pentru terenul pe care se află și blocul în care locuiește aceasta, în considerarea faptului că înscrierea în cartea funciară nu are încă efecte constitutive de drept de proprietate, dovada în acest sens făcându-se cu actele de proprietate.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului și a excepției nulității acestuia, invocată prin întâmpinare.
Avocatul recurentei-pârâte M. P. solicită respingerea excepției nulității recursului.
Susține, în schimb, excepția lipsei calității procesuale active, având în vedere că din certificatul nr. 5945/2000 nu rezultă că reclamanta este proprietara terenului în cauză. Arată și că în urma verificărilor proprii a constatat că acel certificat nu a fost publicat în Monitorul Oficial.
Primăria J., însă, a comunicat faptul că terenul în discuție este domeniu public al comunei.
În cazul în care se trece peste această excepție, solicită a fi sancționată pasivitatea societății comerciale reclamante, care a reacționat numai după finalizarea construcției. Pârâta în tot acest timp a avut convingerea că terenul pe care construiește aparține comunei J..
Datorită unor împrejurări de ordin familial pârâta a început lucrările înainte de a obține acceptul primăriei, doar cu acceptul tacit al acestei instituții.
Solicită admiterea recursului, respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de judecătorie ca fiind temeinică și legală.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 06.12.2007, reclamanta S.C. A. J. S.A. a chemat în judecată pe pârâta M. P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă să desființeze construcția pe care a edificat-o în mod ilegal pe terenul său iar, în subsidiar, să fie autorizată reclamanta să aducă la îndeplinire această măsură, pe cheltuiala pârâtei în cazul în care aceasta nu se va conforma.
În motivarea cererii de chemare în judecată, s-a arătat că pârâta a edificat pe terenul proprietatea reclamantei, situat între blocurile de nefamiliști C1 și C2 din adresa Prelungirea ., ., o construcție alipită peretelui exterior al blocului C2, în dreptul apartamentului 4 de la . C2 fiind spart pentru a se intra din apartament direct în anexa construită, că nu a existat acordul reclamantei pentru realizarea acestei construcții noi și nici un contract pentru închirierea terenului.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, și cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că are calitatea de constructor de bună-credință cu privire la construcția în suprafață de 18,5 m.p. alipită apartamentului nr.4 situate în blocul C2 din ., ., făcând referire la răspunsul dat de către Consiliul Local al Primăriei J. cererii sale prin care solicita concesionarea terenului pe care a fost edificată construcția aflată în litigiu; a solicitat pârâta, de asemenea, să se constate că este titulara dreptului de superficie asupra terenului în suprafață de 18,5 m.p. situat sub construcția menționată.
A arătat pârâta că este proprietara apartamentului nr.4 situat în .. Giurgiului nr. 33, ., cu o suprafață utilă de 28.88 mp, și că în acest apartament locuiește întreaga sa familie, formată din 7 persoane, din care doi copii.
Pârâta a susținut că, atunci când a edificat construcția în litigiu, a avut în mod implicit, acordul tacit al reclamantei, precum și acordul vecinilor și Asociației de Proprietari; lucrările de edificare a construcției, începute în luna mai 2006, au fost finalizate în luna august 2006.
Așa cum susține și reclamanta și cum reiese din actele depuse de către aceasta la dosar, reclamanta este proprietara unei suprafețe de teren și a multor construcții situate în imediata vecinătate a construcției în litigiu. Mai mult, sediul reclamantei, precum și activitatea principală a acesteia se desfășoară din punct de vedere spațial în imediata vecinătate a construcției pe care a edificat-o.
În opinia pârâtei, acordul tacit al reclamantei rezultă din pasivitatea reprezentanților acesteia, manifestată pe durata edificării construcției.
Prin sentința civilă nr.1375/22.05.2008, pronunțată de Judecătoria Cornetu, care nu a fost motivată, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată; de asemenea, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererea principală și cererea reconvențională.
Această sentință a fost desființată, cu trimitere spre rejudecare, prin decizia nr.902A/30.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, care a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă.
După rejudecare, prin sentința civilă nr.282/27.01.2011 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr.4802/RJ/1748/2009 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată, iar cererea principală și cererea reconvențională au fost respinse, de asemenea, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut sub aspectul excepției lipsei calității procesuale active că potrivit raportului de expertiza efectuat de expertul V. V., terenul de sub blocul în care locuiește pârâta, ca și terenul dintre cele două blocuri aparțin reclamantei, astfel că există identitate între reclamantă și subiectul activ al cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că între . prin SCAVL Berceni SA, în calitate de vânzătoare și M. P., în calitate de cumpărătoare, a intervenit contractul de vânzare-cumpărare nr._ prin care pârâta M. P. și M. D. au cumpărat locuința situată în comuna J., .. 33, . de expertiză efectuat de expert V. V. din necesitate de spațiu locativ, pârâta a făcut o extindere în fața blocului fără autorizație de construcție pe terenul dintre blocurile C2 si CI fără să ajungă la gardul reclamantei; construcția include o cameră și o debara. Pentru edificarea acestei construcții, pârâta-reclamantă a avut acordul vecinilor și al Asociației de proprietari.
A mai reținut prima instanță că, pe perioada edificării construcției, reclamanta prin reprezentanții săi legali, nu a notificat-o pe pârâta-reclamantă și nu i-a comunicat prin nicio modalitate lipsa acordului său cu privire la ridicarea construcției.
Astfel, pasivitatea reclamantei pe toata durata edificării construcției a fost echivalată cu acordul tacit al acesteia în vederea folosirii terenului de sub construcție.
În privința cererii reconvenționale, prima instanță a reținut că este neîntemeiată întrucât s-a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 494 Cod civil, respectiv reclamanta nu are calitatea de constructor de bună - credință în condițiile în care știa că terenul pe care a efectuat construcția nu era terenul său, ci aparține reclamantei - pârâte.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, la data de 22.09.2011, apelanta-reclamantă prin care a solicitat schimbarea, în tot, a sentinței, admiterea apelului și obligarea intimatei-pârâte la desființarea construcției; apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a –IV-a Civilă
În motivarea apelului, apelanta – reclamantă a arătat că în calitate de proprietar al terenului, acordul său expres era necesar la edificarea unei asemenea construcții; existența acestui acord nu poate fi dovedită, întrucât nu a existat.
A mai arătat apelanta – reclamantă că instanța de fond a respins acțiunea bazându-se pe prezumția judecătorească de acord tacit al apelantei –reclamante, deși în cauză era necesară administrarea de probe cu privire la dovedirea acordului, că lucrările au fost edificate fără acordul său, în calitate de proprietar al imobilului și fără autorizație de construcție. Chiar și în ipoteza existenței autorizației de construcție, conținutul acesteia trebuie verificat sub aspectul existenței acordului proprietarului terenului pe care construcția este edificată.
În drept, apelanta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 586, 582 alin. 1 punctul b) și art. 593 din noul cod civil și dispozițiile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimata – pârâtă, legal citată, nu a formulat întâmpinare la cererea de apel dar în ședința publică de la 31.10.2011 a depus la dosar contractul de închiriere nr._/01.09.2011 încheiat cu proprietarul-locator ., având ca obiect bunul imobil/teren situat în . nr. 33A, ., . în suprafață de 18,5 mp aflat în domeniul public.
Prin decizia civilă nr.865/A/31.10.2011 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. J. S.A. împotriva sentinței civile nr. 282/27.01.2009 pronunțate de Judecătoria Cornetu, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. P., a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis cererea de chemare în judecată, a obligat-o pe pârâtă să desființeze construcția în suprafață de 18,5 mp. alipită apartamentului nr.4 situat în blocul C2, .. Giurgiului, nr.33, . și a autorizat-o pe reclamantă să desființeze construcția, pe cheltuiala pârâtei, în caz de neconformare.
Sub aspectul dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul a reținut că, deși apelanta-reclamantă a făcut referire la dispozițiile art.582, 586 și 593 din Codul Civil din 2009, potrivit art.6 alin.2 Noul Cod Civil: actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii sau producerii lor și prevederile art.58 din Legea nr.71/2011, conform cărora: „în toate cazurile în care accesiunea imobiliară artificială presupune exercitarea unui drept de opțiune de către proprietarul imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării”.
În raport de dispozițiile art.582 din Noul Cod civil care prevăd exercitarea unui drept de opțiune de către proprietarul imobilului și de prevederile art. 58 din legea de punere în aplicare a Codului civil din 2009, sus-menționată, tribunalul a analizat cererea de apel și probele administrate din perspectiva Codului Civil de la 1864 aplicabil situației din speță, ca lege în vigoare la data începerii lucrării.
Cu referire la principala critică adusă de apelanta – reclamantă sentinței atacate, care are vizează reținerea greșită de către instanța de fond a acordului tacit al reclamantei la edificarea construcției, pe considerentul că nu a notificat-o pe pârâtă și nu i-a comunicat lipsa acordului privind ridicarea construcției, pasivitatea care a fost apreciată ca un acord tacit în vederea folosirii terenului de sub construcție, tribunalul a reținut că la dosarul de fond inițial – nr._ la filele 33-35 se află procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.1/2007 din 05 ianuarie 2007 încheiat de reprezentanții Primăriei J. – Biroul de Urbanism și Amenajarea Teritoriului prin care se constată încălcarea art.1 și 3 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare și prin care s-au stabilit o . măsuri care urmau a fi realizate până la data de 01.04.2007; la filele 24-27 și 62-73 din același dosar se află raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul V. V. din care rezultă că suprafața de 18,5 mp din terenul aflat în discuție este ocupată de construcția edificată de pârâtă pe terenul reclamantei, nu pe domeniul public.
A reținut instanța de apel că art.494 din Codul civil de la 1864 nu se raportează la atitudinea subiectivă a proprietarului terenului, ci la buna sau reaua-credință a constructorului; sancțiunea cu caracter general ce intervine în cazul exercitării abuzive a unui drept subiectiv constă în obligarea autorului abuzului, dacă este cazul, la despăgubiri pe temeiul răspunderii civile delictuale, iar nu într-o sancțiune specială, constând în pierderea dreptului de opțiune, ca drept subiectiv, întrucât nu există o normă juridică specială care să o prevadă în mod expres.
Tribunalul București a constatat că apelanta – reclamantă . este proprietara terenului în suprafață de_ mp, identificată conform anexei 2 și planurilor topografice cuprinse în anexele 4 și 5, așa cum rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 5945/12.10.2000 eliberat de Ministerul Industriei și Comerțului, precum și a clădirilor construite pe acest teren prin accesiune conform sentinței civile nr. 636/08.03.2001 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr.1339/2001, rămasă definitivă și irevocabilă și învestită cu formulă executorie și față de concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul V. V. a constatat că intimata–pârâtă este constructor de rea-credință pe terenul proprietatea apelantei – reclamante, reținând că aceasta a avut reprezentarea că nu este proprietara terenului pe care a edificat construcția. Această concluzie se desprinde din conținutul contractului de vânzare-cumpărare al cărui titular este nr._ (fila 19 dosar_ ), precum și din demersurile efectuate și materializate în contractul de închiriere nr._/01.09.2011.
Cu privire la acest contract de închiriere, tribunalul a reținut, pe de o parte, că suprafața de teren în litigiu nu aparține Comunei J., respectiv domeniului public al unității administrativ – teritoriale, mărturie în acest sens fiind certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 5945/12.10.2000 eliberat de Ministerul Industriei și Comerțului și raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul V. V., iar pe de altă parte, că devin incidente, în privința contractului de închiriere prevederile Legii 213/1998, care în art. 4 prevede că „ închirierea bunurilor proprietate publică a statului sau a unităților administrativ – teritoriale se aprobă, după caz, prin hotărâre a guvernului, a consiliului județean, a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, iar contractul de închiriere va cuprinde clauze de natură să asigure exploatarea bunului închiriat, potrivit specificului acestuia”; potrivit art. 15 din aceeași lege „ închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitație publică, în condițiile legii”.
Prin urmare, tribunalul a constatat că doar contractul de închiriere depus la dosar, prin sine însuși, nu face dovada deplină a valabilității închirierii de natură să-i confere vreun drept de folosință intimatei – pârâte, cât timp nu există dovezi suplimentare referitoare la desfășurarea licitației publice și la aprobarea închirierii prin hotărâre a Consiliului Local al Comunei J. și că îi revenea intimatei – pârâte sarcina să depună la dosar anexa 26 la HG 930/2002 la care se referă Primăria comunei J. în adresele sale nr. 6493/05.05.2010 și_/27.10.2010 aflate la filele 22 și 37 din dosarul nr._ RJ, pentru a se verifica identitatea terenului asupra căruia atât apelanta – reclamantă cât și intimata –pârâtă susțin că există titulari diferiți ai dreptului de proprietate.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că apelanta – reclamantă, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra suprafeței de 18,5 mp pe care intimata –pârâtă a edificat construcția litigioasă alipită apartamentului nr. 4 situat în blocul C2 scara 1 din Șoseaua Giurgiului nr. 33, ., este îndreptățită în conformitate cu art. 494 din Cod Civil de la 1864 să solicite intimatei-pârâte ridicarea acesteia, iar în caz de neconformare autorizarea sa la desființarea acesteia, pe cheltuiala pârâtei.În raport de limitele învestirii, soluția dată de instanța de fond cererii reconvenționale, care nu a format obiectul criticii în apel, a fost menținută.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art.301 Cod proc.civ., recurenta-pârâtă M. P., solicitând modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței civile nr.282/27.01.2011 pronunțate de Judecătoria Cornetu.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond în mod corect a reținut că, pe perioada edificării construcției, reprezentanții legali ai intimatei-reclamante, au adoptat o poziție pasivă și nu au notificat recurentei lipsa acordului său cu privire la ridicarea construcției, de a cărei edificare aveau cunoștință având în vedere că sediul în care aceasta își desfășoară activitatea principală, se află în imediata vecinătate a noii construcții; după mai multe luni de la finalizarea construcției, societatea intimată a solicitat Primăriei Comunei J. luarea măsurilor care se impun cu privire la ridicarea unei construcții fără autorizație de construire.
Recurenta-pârâtă a susținut că nu se poate considera că este constructor de rea-credință având în vedere că la numeroasele adrese depuse la primărie, a primit același răspuns, în sensul că terenul în cauză aparține domeniului public și s-a aprobat concesionarea acestuia, în cele din urma încheind un contract de închiriere cu primăria.
Mai mult, neoficial, a fost asigurată că poate construi, deoarece urma să-i fie atribuit în folosință terenul de sub construcție, dovadă în acest sens fiind chiar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor care prevedea ca după obținerea dreptului de folosință asupra terenului, în cazul de față prin închiriere sau concesiune, recurenta să intre în legalitate și să obțină autorizația de construire; aceste răspunsuri din partea primăriei i-au întărit convingerea că terenul nu este proprietatea intimatei, astfel că nu se justifica solicitarea unui acord pentru construire de la aceasta.
În opinia recurentei-pârâte, tratamentul juridic al constructorului de rea-credință este diferit, în sensul că instanței de judecată îi revine rolul să cerceteze condițiile concrete în care s-au făcut lucrările, fără a putea deduce reaua-credință numai din faptul că cel care a construit nu are vreun titlu asupra terenului; instanța trebuie să observe dacă acțiunea proprietarului terenului nu constituie un abuz de drept, prin pasivitatea sau acceptarea efectuării lucrărilor, introducând acțiunea numai după terminarea acestora, deoarece practica judiciară este unitară în sensul că trebuie înlocuită soluția neeconomică a desființării construcției cu o soluție avantajoasă pentru ambele părți.
Recurenta a reiterat lipsa calității procesuale active a intimatei-reclamante, invocată în fața primei instanțe, arătând că deși aceasta a depus certificatul . nr.5945/12.10.2000, nu rezultă pe deplin că este și proprietara terenului în cauză, în condițiile în care expertul a ajuns la concluzia că intimata este proprietara terenului, pe baza unor înscrisuri, dar fără a primi lămuriri de la instituțiile abilitate.
S-a mai arătat că intimata-reclamantă invocă drept titlu de proprietate certificatul . nr.5945/12.10.2000, care probabil se referă și la terenul în cauză, însă conform HG nr.930/2002, terenul a trecut în domeniul public al statului, astfel intimata nu are calitatea de solicita desființarea construcției și nici nu a făcut dovada publicării în Monitorul Oficial al certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pentru opozabilitate. HG 930/2002 a fost adoptată cu respectarea prevederilor din Constituția României și ale Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
S.C. A. J. S.A. s-a constituit potrivit Legii 15/1990, privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, iar potrivit prevederilor art. I din Hotărârea Guvernului nr. 834/1991, o societate comercială cu capital de stat este îndreptățită să i se ateste dreptul de proprietate doar asupra terenurilor aflate în patrimoniul său, la data eliberării certificatului de atestare, necesare desfășurării activității conform obiectului de activitate, astfel că este nelegal certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea unei societăți comerciale, emis pentru o suprafață de teren care la data eliberării certificatului de atestare nu se afla juridic în patrimoniul societății comerciale, fiind transmisă în administrarea altei instituții. Or, din contractul de vânzare-cumpărare nr.15/1999 reiese faptul că imobilul se află în administrarea S.C. A VL Berceni S.A.
Eventuala nerespectarea a procedurii închirierii bunurilor proprietate publica, fără licitație publică, reținută de instanța de apel, nu dovedește faptul că bunul nu face parte din domeniul public; în prezent există un contract de închiriere pentru terenul în discuție încheiat între ., termenul închirierii fiind 01.01._12, în temeiul căruia achită lunar chirie.
A susținut, de asemenea, recurenta-pârâtă că în prezent există două persoane juridice, respectiv intimata-reclamantă și . un drept de proprietate asupra terenului în discuție, situație care se poate rezolva pe calea unei acțiuni separate în justiției, însă până la stabilirea proprietarului, intimata nu are dreptul să solicite desființarea construcției edificate pe teren, deoarece ar crea prejudicii atât constructorului, cât și adevăratului proprietar al terenului, astfel că, până la soluționarea situației juridice a terenului, în litigiu, se impune admiterea recursului, modificarea deciziei Tribunalului București, respingerea apelului, ca nefondat ,și menținerea sentinței Judecătoriei Cornetu, ca fiind legală și temeinică.
Intimata-reclamantă S.C. A. J. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art.304 C.proc.civ., iar pe fond respingerea recursului, ca nefondat.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 8 lei achitată cu chitanța nr._/21.06.2012 eliberată de Compania Națională”Poșta Română ”; s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, înscrisurile de la dosar și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține următoarele:
Excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă, prin întâmpinare, nu este fondată, întrucât potrivit dispozițiilor art.306 alin.3 Cod proc. civ., Curtea poate face încadrarea criticilor formulate de recurenta-pârâtă în ipoteza reglementată de art.304 pct.9 Cod proc civ, cu referire la interpretarea și aplicarea în speță a dispozițiilor art.494 din Codul Civil de la 1864, privitor la accesiunea artificială imobiliară.
Deliberând asupra cererii de recurs, Curtea reține cu referire la critica prin care se reiterează excepția lipsei calității procesuale active că această excepție a fost invocată la judecata în primă instanță atât în primul ciclu procesual cât și după rejudecare și a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței prin care excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă, pârâta nu a formulat apel; nici prin întâmpinare nu a repus în discuție, în această fază procesuală, legitimarea procesuală a reclamantei. Prin urmare, calitatea procesuală activă este o problemă dezlegată în cauză în sensul reținut de prima instanță, respectiv că “potrivit raportului de expertiza efectuat de expertul V. V., terenul de sub blocul în care locuiește pârâta, ca și terenul dintre cele două blocuri aparțin reclamantei, astfel că există identitate între reclamantă și subiectul activ al cererii de chemare în judecată”.
Curtea reține, de asemenea, că nu a făcut obiectul apelului, astfel că a devenit definitivă și irevocabilă, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a cererii reconvenționale prin care pârâta-reclamantă solicitase să se constate că este constructor de bună-credință, pe considerentul că “nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 494 Cod civil, respectiv reclamanta nu are calitatea de constructor de bună - credință în condițiile în care știa că terenul pe care a efectuat construcția nu era terenul său, ci aparține reclamantei – pârâte”.
Prin urmare, nu vor fi examinate, omisso medio, susținerile legate de titlul de proprietate al intimatei-reclamante, de modul de identificare a terenului în litigiu și de condițiile de publicitate pe care, în viziunea recurentei-pârâte, acesta trebuia să le îndeplinească.
Examinând modul în care tribunalul a interpretat și aplicat în speță dispozițiile art.494 din Codul Civil de la 1864, Curtea reține că în mod corect instanța de apel a reținut că pârâta este constructor de rea-credință având în vedere că la momentul edificării construcției aflate în litigiu avea cunoștință că terenul pe care construiește nu este în proprietatea sa, aspect care a fost de altfel statuat prin rămânerea definitivă și irevocabilă a soluției date cererii reconvenționale, care nu a făcut obiectul controlului judiciar în apel.
Așa cum s-a arătat în mod constant în literatura de specialitate, este exclus să fie considerat de bună-credință autorul lucrării care a cunoscut de la început că terenul nu îi aparține.
Recurenta-pârâtă nu a susținut că s-a crezut proprietară a terenului ci că s-a aflat în eroare cu privire la identitatea proprietarului terenului, deoarece a crezut că acesta aparține Comunei J..
Identitatea adevăratului proprietar nu influențează calificarea constructorlui ca fiind de rea-credință, întrucât reaua-credință, în această materie, este consecința faptului că cel care a construit pe terenul altuia a știut că terenul nu îi aparține.
Curtea reține și împrejurarea că prin admiterea cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. nr.1339/2001 al Judecătoriei B., prin sentința civilă nr. 636/08.03.2001, rămasă definitivă și irevocabilă, problema titularului dreptului de proprietate asupra terenului menționat în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 5945/12.10.2000 eliberat de Ministerul Industriei și Comerțului, a fost stabilită în favoarea intimatei-reclamante de vreme ce acțiunea sa împotriva Primăriei comunei J., județul I., având ca obiect dobândirea dreptului de proprietate asupra constucțiilor edificate pe terenul în suprafață de 265.274mp, prin efectul accesiunii artificiale imobiliare, a fost admisă.
Sub un alt aspect, recurenta a susținut că nu ar trebui să fie obligată la ridicarea construcției pe considerentul că proprietarul terenului, deși a avut cunoștință de edificarea construcției, a stat în pasivitate, ceea ce are semnificația unui abuz de drept și semnifică acceptarea efectuării lucrărilor în mod tacit.
Curtea reține că, în jurisprudență, au existat soluții prin care a fost sancționat abuzul de drept procesual al proprietarului terenului care prin pasivitate sau acceptare tacită de a se face lucrările au introdus cereri de chemare în judecată după finalizarea acestora dar, în speță, pe baza situației de fapt reținute de instanțele de fond, nu se poate stabili că intimata-reclamantă a săvârșit un asemenea abuz, întrucât nu s-au administrat probe din care să rezulte că reprezentanții acesteia au avut cunoștință de efectuarea lucrărilor pe parcursul efectuării lor și nu au manifestat nicio opoziție.
Susținerile recurentei-pârâte în sensul că răspunsurile primite de la Primăria Comunei J. au îndreptățit-o să considere că aceasta este proprietara terenului nu sunt pertinente având în vedere că dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor se face prin act autentic iar dreptul de proprietate al intimatei-reclamante este înscris în cartea funciară, în scop de publicitate imobiliară, astfel că, cu minime diligențe, recurenta-pârâtă se putea informa cu privire la titularul dreptului de proprietate, înainte de a începe edificarea construcției.
De altfel, așa cum a reținut și instanța de apel, Primăria Comunei J. nu a depus la dosar nicio dovadă a dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, în vreme ce intimata-reclamantă este în posesia unui titlu de proprietate reprezentat de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 5945/12.10.2000 eliberat de Ministerul Industriei și Comerțului.
Curtea reține, de asemenea, că nu sunt fondate criticile prin care s-a susținut că sunt greșite considerentele instanței de apel referitoare la contractul de închirirere pentru terenul în litigiu, încheiat în timpul procesului de recurenta-pârâtă cu Primăria Comunei J..
Astfel, din perspectiva naturii juridice a accesiunii imobiliare care este un mod de dobândire, în condițiile prevăzute de lege a dreptului de proprietate privată, Curtea reține că încheierea unui contract de închiriere la o dată ulterioară finalizării construcției nu prezintă relevanță în speță. Prin considerentele expuse cu referire la acest contract, tribunalul a subliniat împrejurarea că există dispoziții speciale privitoare la închirierea bunurilor care fac parte din domeniul public și nu s-au depus dovezi că s-a urmat procedura specială. Pe de altă parte, în condițiile în care nu a făcut dovada că deține vreun titlu de proprietate asupra terenului în litigiu, Primăria Comunei J. încheie acte de administrare cu privire la bunul litigios cu mențiunea că acest contract de închiriere, prin el însuși, nu face dovada dreptului de proprietate al locatorului.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de nulitate a recursului, invocată de intimata-reclamantă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă M. P. împotriva deciziei civile nr.865/A/31.10.2011, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C.A. J. S.A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
L. D. S. G. P. M. V.
GREFIER
E. C.
Red.S.G.P.
Tehnored. S.G.P/B.I.
2 ex/05.12.2012
----------------------------------------------
T.B- Secția a IV-a – M.L.R.
- M.I.T.
Jud.Cornetu – A.L.S.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 328/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 111/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
