Revendicare imobiliară. Decizia nr. 773/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 773/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 773/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 773 R
Ședința publică de la 08 iulie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. R. T.
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – D. L. M.
GREFIER – S. V.
În conformitate cu prevederile Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel București nr.14 alineat ultim din data de 01 iunie 2010, a fost înlocuit grefierul care a participat la dezbaterile pe fondul cererii de recurs, grefier - G. C. A., cu grefier – S. V..
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs - în rejudecare urmare admiterii cererii de revizuire și anulării deciziei nr.181/17.02.2015 - formulată de recurentul-reclamant A. F. împotriva deciziei civile nr.224 A din 27.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. Laurenția, C. I. O. și C. D., cererea de chemare în judecată având ca obiect: „revendicare imobiliară”.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința de publică de la 25 iunie 2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 02 iulie 2015, apoi la 08 iulie 2015..
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea din data de 21.05.2008, înregistrată la Tribunalul București Secția a IV-a Civilă sub nr._/3/2008, reclamantul A. F. a chemat în judecată pe pârâții S. Laurenția, C. D. și C. I. O., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților C. D. și C. I. O. la a-i lăsa în deplină proprietate și posesie reclamantului terenul intravilan în suprafață de 1339 m.p. conform actelor (1281,32 m.p conform măsurătorilor) situat în ., sola cadastrală 94, .. cadastral 2244., înscris în CF nr. 1603 Snagov, să constate nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr.186 din 21.12.2002 eliberat de Notarul Public D. D. de pe urma defunctului M. M., să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.263 din 13.02.2004 încheiat între S. Laurenția și C. I. O. și să dispună rectificarea CF nr.1603 Snagov, în sensul radierii pârâtului C. I. O. de la rubrica „titular al dreptului de proprietate”, respectiv înscrierii dreptului de proprietate pe numele reclamantului.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.480, art.948 și următoarele, art.971, art.1295 alin.2 Cod Civil, art.46 alin.2 și art.136 din Constituție, art. 36 pct.1 din Legea nr. 7/1996.
Pârâții C. D. și C. I. O. au formulat întâmpinare prin care au invocat pe cale de excepție nulitatea absolută a titlului de proprietate al reclamantului, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare 6298/4.12.1992 autentificat la BNP C. I., încheiat între M. M. și reclamant, excepția lipsei calității procesuale active referitor la primul capăt de cerere, excepția inadmisibilității capătului 4 de cerere, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că prin raportare la motivele de nulitate relativă, acțiunea este prescrisă.
Prin sentința civilă nr.1212/4.07.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cererii în favoarea Judecătoriei B..
Dosarul a fost înregistrată la Judecătoria B. sub nr._ .
La data de 14.05.2009, pârâții C. I. O. și C. D. au formulat cerere de intervenție în interes propriu cu privire la cererea având ca obiect nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor emis de pe urma defunctului M. M. pentru moștenitoarea S. Laurenția, arătându-se că pentru protejarea dreptului lor de proprietate intervenienții-pârâți au interes în menținerea certificatului de moștenitor.
Prin sentința civilă nr. 5353/2010, Judecătoria B. a respins toate capetele de cerere din acțiunea principală, a admis cererea de intervenție formulată de pârâții-intervenienți C., a admis excepția nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.6298/1992, a constatat nulitatea absolută a respectivului contract, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, acesta din urmă fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârâta S. Laurenția.
În motivarea sentinței s-a reținut că reclamantul a cumpărat în anul 1992 de la defunctul M. M. suprafața de teren de 1339 mp, pentru care vânzătorului îi fusese eliberată adeverința de reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr.18/1991, iar la data de 18.12.2001 a fost eliberat pe numele defunctului titlul de proprietate nr._, pentru mai multe suprafețe de teren, dintre care suprafața de 1821 mp a fost înstrăinată de pârâta S. Laurenția, moștenitoarea lui M. M., pârâților C. I. O. și C. D., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.263/13.02.2004.
A constatat judecătoria că, deși expertul desemnat a reținut că suprafața dobândită de reclamant se suprapune cu cea dobândită de pârâți, acesta nu a putut identifica terenul cumpărat de reclamant, întrucât nu există schiță anexă la contract, astfel că suprafața de 1339 m.p. poate fi situată oriunde în interiorul suprafeței de 2500 m.p. pentru care defunctului M. M. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate.
Ca o consecință a faptului că terenul reclamantului nu poate fi identificat în cadrul terenului cumpărat de către pârâții C. de la pârâta S., prima instanță a admis excepția nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.6298/1992, a admis cererea de intervenție în interes propriu și a respins excepția lipsei calității procesuale active.
În ce privește nulitatea absolută a titlului de proprietate al reclamantului, prima instanță a reținut că actul de proprietate al acestuia a fost încheiat fără ca vânzătorul să dețină titlu de proprietate, acesta fiind obținut ulterior.
În ce privește certificatul de moștenitor, prima instanță a reținut că la data decesului numitului M. M., contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamantul avea cel mult valoarea unei promisiuni de vânzare.
O altă cauză de nulitate a contractului a fost considerată de prima instanță aceea că bunul dobândit nu este individualizat, suprafața de 1330 m.p. putându-se regăsi oriunde în suprafața de 1800 m.p, deținută de pârâți (ori în suprafața de 2500 m.p. deținută inițial de M. M.).
Prin decizia civilă nr.348/A/05.04.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, a fost admis apelul reclamantului, a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul înlăturării din dispozitivul sentinței a dispoziției privitoare la admiterea excepției nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.6298/4.12.1992 și a dispoziției privitoare la constatarea nulității absolute a respectivului contract și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respinsă cererea apelantului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Instanța de apel a reținut, pe de-o parte, că din analiza probelor administrate a rezultat că terenul cumpărat de reclamant se suprapune peste terenul ce face obiectul certificatului de moștenitor și respectiv al contractului încheiat de pârâți, iar pe de altă parte că actul de vânzare-cumpărare din anul 1992 s-a încheiat sub condiția suspensivă a emiterii titlului de proprietate pe numele vânzătorului pentru acel teren, condiție îndeplinită.
Prin urmare, a constatat tribunalul că în mod eronat a reținut prima instanță nulitatea absolută a titlului reclamantului, atât prin prisma motivului legat de faptul că a fost încheiat în temeiul unei adeverințe, cât și prin prisma unei pretinse lipse de individualizare a obiectului, acesta fiind cel puțin determinabil.
A constatat tribunalul că certificatul de moștenitor eliberat ca urmare a decesului M. M. nu este lovit de nulitate, deoarece acesta era decedat la data emiterii titlului de proprietate, înainte de realizarea condiției suspensive din contractul încheiat de reclamant cu defunctul.
Totodată, s-a apreciat că nici contractul încheiat în anul 2004 între pârâți nu este lovit de nulitate absolută, deoarece lipsa calității de proprietar a vânzătoarei S. Laurenția poate avea acest efect numai în condițiile fraudării legi, o atare dovadă nefiind făcută în cauză.
Cu privire la cererea de revendicare, instanța de apel a reținut că nu se impune aplicarea regulii de preferință a înscrierii anterioare (titlul reclamantului fiind transcris mai întâi), față de imposibilitatea tehnică de stabilire certă a amplasamentului terenului reclamantului în cadrul suprafeței deținute de pârâți, iar din această împrejurare a tras concluzia că a luat naștere un drept indiviz asupra terenului de 1821 mp, ceea ce duce la respingerea cererii de revendicare.
Prin decizia civilă nr.1437 din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți C. I. O. și C. D., a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. F., casând decizia și trimițând cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță.
A reținut instanța de recurs că instanța de apel a soluționat capătul de cerere privind revendicarea prin aplicarea greșită a legii, deoarece reținerea existenței unui drept de coproprietate între recurentul-reclamant și recurenții-pârâți contravine dispozițiilor art.480, art.644 din vechiul cod civil și are la bază interpretarea greșită a titlurilor de proprietate ale acelorași părți, propuse spre comparare în cadrul revendicării.
La fel ca prima instanță, instanța de apel constatând în mod greșit (prin raportare la expertiza efectuată în fața primei instanței) că suprafața de teren ce a făcut obiectului contractului de vânzare-cumpărare nr. 6298/4.12.1992 nu poate fi identificată, ajunge la concluzia imposibilității soluționării acțiunii în revendicare și a existenței unei situații atipice de coproprietate. O astfel de concluzie nu ține seama de faptul că prin contractul nr.6298/4.12.1992, respectiv prin contractul nr. 263/13.02.2004 s-au transmis de către vânzători (M. M., în primul contract și S. Laurenția, în al doilea) respectiv s-au dobândit de către cumpărători (recurentul-reclamant în primul contract și recurenții-pârâți în al doilea) drepturi de proprietate exclusive și nu drepturi de proprietate indivize.
În contextul celor arătate, Curtea a reținut că instanța de apel, în virtutea dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, era datoare să pună în discuția părților necesitatea efectuării unei noi expertize. Aceasta cu atât mai mult cu cât prima instanță a reținut, în contra raportului de expertiză întocmit de expertul H. C., faptul că terenul, în suprafață de 1339 m.p. cumpărat de reclamantul A. F., prin contractul de vânzare cumpărare nr. 6298/4.12.1992 de la numitul M. M., nu poate fi identificat.
În opinia Curții, singura obiecțiune ce poate fi adusă modalității de identificare a terenului prin anexa nr.3 la raportul de expertiză este aceea a neindicării de către expert a unor puncte de inflexiune topografică necesare pentru ca raportul de expertiză să poată sta la baza întocmirii documentațiilor de carte funciară. Din această perspectivă nu este suficientă delimitarea terenului prin indicarea lungimii laturilor și a vecinătăților. În această ordine de idei, instanțele de fond puteau să uzeze de dispozițiile art.32 alin. ultim din Legea nr.146/1997, aplicându-le prin analogie. Prin supunerea expertizei spre avizare Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară s-ar fi înlăturat și neajunsul rezultat din neindicarea punctelor de inflexiune topografică sau eventual s-ar fi putut pune în discuția părților necesitatea efectuării unei noi expertize.
În lumina dispozițiilor art.304 pct. 8 și 9 din Codul de procedură civilă, rap. la art.312 alin. 3, teza a I-a ultima parte, Curtea a constatat că în cauză se impune casarea cu trimiterea spre rejudecare în vederea suplimentării probatoriului pentru a se putea soluționa acțiunea în revendicare prin comparare de titluri și implicit capătul de cerere privind rectificarea Cărții Funciare nr.1603 a cărui soluție este în strânsă legătură cu modul în care se va soluționa revendicarea.
Curtea a reținut că cele constatate de instanța de apel cu privire la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.263/13.02.2004 și a certificatului de moștenitor nr.186/21.12.2002 sunt corecte deoarece, după cum s-a arătat în decizia atacată, nu există motive de nulitate absolută care să afecteze respectivele actele.
De asemenea, Curtea a reținut că soluția instanței de apel de a schimba hotărârea primei instanțe prin care s-a constatat nulitatea titlului de proprietate al reclamantului este de asemenea legală și temeinică.
Curtea a înlăturat criticile recurenților-pârâți privitoare la nulitatea titlului de proprietate al reclamantului deoarece terenul ce a făcut obiectul contractului autentificat la notariat sub nr. 6298/1992 nu era supus vreunei cauze de inalienabilitate, iar dovada calității de proprietar al vânzătorului M. M. (actualmente decedat) este cu prisosință dovedită dacă se au în vedere dispozițiile art.2 alin.2 din Legea nr.1/2000. Fiind îndeplinite condițiile privitoare la obiectul convenției și condițiile privitoare la capacitatea părților, Curtea a reținut că titlul de proprietate al reclamantului este valabil și că efectul translativ de proprietate al contractului de vânzare-cumpărare s-a realizat la data de 18.12.2001, când s-a eliberat titlul de proprietate pe seama vânzătorului M. M., astfel cum a fost înțelegerea părților.
Trebuie precizat că dreptul de proprietate asupra terenului ce a făcut obiectului contractului din anul 1992 a aparținut numitului M. M. de la momentul emiterii adeverinței de proprietate și că doar înțelegerea părților (condiția suspensivă a dobândirii titlului - nu a dreptului) a făcut ca transferul proprietății să aibă loc la momentul emiterii titlului de proprietate nr._/2001.
Față de cele arătate, ținând seama de dispozițiile art. 269 Cod civil și de faptul că autoarea recurenților-pârâți (pârâta S. Laurenția) este succesoarea autorului recurentului-reclamant (prin urmare este ținută de obligațiile asumate anterior decesului de către M. M.), Curtea a constatat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1992. Ordinea logică a operațiunilor juridice menționate anterior (încheierea contractului de vânzare-cumpărare; momentul îndeplinirii condiției suspensive și momentul transferului proprietății) face inutilă motivarea instanței de apel (de altfel corectă) relativă la semnificațiile emiterii procesului-verbal de punere în posesie direct pe numele reclamantului, respectiv la semnificația hotărârii nr.214/1994 prin care a fost anulată adeverința nr. 361/1991.
Curtea a reținut că atât contractul de vânzare-cumpărare al reclamantului, cât și contractul de vânzare-cumpărare al pârâților C. sunt acte juridice neafectate de vreun motiv de nulitate absolută (cel puțin dintre cele judecate în prezenta cauză). De asemenea, Curtea reține că certificatul de moștenitor nr.186/2002 nu este lovit de nici un motiv de nulitate absolută (includerea în masa partajabilă a unui bun care, parțial, fusese înstrăinat de către defunct constituie cel mult motiv de nulitate relativă).
Deși criticile recurenților pârâți relative la greșita reținere a stării de indiviziune, sunt identice cu criticile recurentului-reclamant, Curtea a admis doar recursul acestuia din urmă, întrucât cei dintâi nu puteau ataca soluția primei instanțe pe revendicare (menținută de către instanța de apel) omisso medio. Din același motiv, Curtea nu a putut analiza criticile recurenților-pârâți relative la modul în care prima instanță a soluționat cererea de intervenție și cele relative la modul în care din punct de vedere procedural prima instanță a calificat cererea reconvențională.
Aserțiunile instanței de apel privitoare la criteriile de preferabilitate ale titlurilor părților nu sunt reținute de către Curte deoarece operațiunea de comparare a titlurilor este subsecventă, din punct de vedere logic, operațiunii de individualizare a bunului la care se referă respectivele titluri, în materialitatea sa. Nu se poate stabili care titlu este preferabil, cât timp nu se identifică bunul, chiar și pentru simplul motiv că titlul poartă asupra unui bun, neputând fi analizat decât împreună și raportat la acesta.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă, în rejudecare, la 24 noiembrie 2011.
Prin decizia civilă nr.224/27.02.2014 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a respins, ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. F..
Pentru a decide astfel, în rejudecare, Tribunalul a reținut, cu titlu preliminar, că, față de prevederile art. 315 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, judecata apelului se va limita la analiza soluției asupra celor două capete de cerere, revendicarea terenului din Snagov, județul I., și rectificarea de carte funciară, petite care au fost respinse de instanța de fond.
În acest sens, s-a constatat că reclamantului care se pretinde proprietar asupra bunului în litigiu îi incumbă sarcina probei dreptului pretins. Așadar, pentru a justifica temeinicia acțiunii, reclamantul trebuie să facă dovada incidenței unui mod de dobândire a proprietății în favoarea sa, dintre cele reglementate de art.557 din Codul Civil. O astfel de dovadă presupune existența unui titlu de proprietate, înțeles ca act juridic, jurisdicțional sau administrativ, cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă în favoarea persoanei care îl invocă.
Potrivit raportului de expertiză administrată în apel, după rejudecare, identificarea terenului revendicat de apelantul-reclamant A. F., în suprafață de 1339 m2, T94, P352/94, situate în comuna Snagov, . punctelor de inflexiune topografică, nu s-a putut realiza din motive obiective, întrucât contractul nr. 6298/1992 nu are la bază o determinare din coordonate ori o schiță care să identifice amplasamentul în raport de detalii fixe din teren. Totodată, astfel cum a observat și expertul, singura suprafață de teren din T94 are doar 1281 m2 și este situată în extravilan nu în intravilan cum este prevăzut în contract.
Nu a putut fi reținută susținerea apelantului reclamant în sensul că ar fi trebuit luate în considerare ca fiind valabile în parte concluziile raportului de expertiză realizat în fața primei instanțe de fond referitoare la amplasarea în teren a suprafeței de 1339 m2.
Cele două expertize sunt contradictorii, iar instanța nu poate să combine cele două rapoarte pentru a ajunge la un compromis între ele. Dimpotrivă, au fost înlăturate concluziile depuse la dosarul Judecătoriei B. de expertul H. C., întrucât prin acceptarea unui astfel de amplasament precum cel propus în cauză, s-ar ajunge la modificarea vecinătăților prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare nr. 6298/1992 și, implicit, la crearea unei noi situații de fapt.
În consecință, s-a constatat că, întocmai cum a arătat Judecătoria B., nu se poate realiza o analiză a titlurilor invocate de pretinșii proprietari, apelantul reclamant și intimații pârâți, întrucât nu se poate stabili îndeplinirea condiției premergătoare referitoare la identitatea parțială sau totală a celor două terenuri menționate în contractual nr.6298/1992, respectiv în contractul nr. 263/13.02.2004.
În lipsa constatării suprapunerii suprafețelor în discuție este inutil să se facă referire la caracterul preferabil al unuia dintre titlurile de proprietate exhibate de cele două părți.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. F., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 18.12.2014.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea pronunțată în apel este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, ipoteză circumscrisă dispozițiilor art. 304, pct. 9 Cod Procedură Civilă.
Sub un prim aspect, instanța de apel a analizat în mod greșit raportul juridic dedus judecății prin raportare la dispozițiile art.557 din Codul Civil 2011, deși raportul juridic era supus prevederilor art.644 din Codul Civil 1865 și reglementarilor privind înscrisul autentic aplicabile la data încheierii contractului prin care reclamantul a dobândit imobilul, Decretul nr.377 din 14 octombrie 1960 pentru organizarea și funcționarea Notariatului de Stat.
Sub un alt aspect, instanța de apel a încălcat dispozițiile art.129 alin.5 Cod Procedură Civilă, în sensul că avea îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii faptelor.
Sub un al treilea aspect, instanța de apel a încălcat principiul "tempus regit actum" atunci când a analizat raportul juridic reținând că " identificarea terenului revendicat ... nu s-a putut realiza din motive obiective, întrucât contractul nr.6298/1992 nu are la bază o determinare din coordonate ... "
Rezultă din această motivare ca instanța a analizat raportul juridic dedus judecații din perspectiva reglementarilor legale neaplicabile cauzei deoarece Legea nr.7/1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliară, ce reglementează într-adevăr modalitatea de identificare a terenurilor prin coordonate stereo si aparatura specializată, a intrat in vigoare la 4 ani după încheierea contractului prin care recurentul a dobândit suprafața de teren revendicata aici. Cu alte cuvinte, în mod greșit instanța de apel a apreciat implicit că bunurile care au făcut obiectul raporturilor juridice încheiate anterior acestei norme nu există întrucât acestea nu au fost identificate in coordonate stereo.
Au fost invocate și prevederile art.304pct.8 Cod Procedura civilă, arătându-se că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art.969 coroborate cu art.978 Cod Civil, din care rezultă pe de o parte că raportul juridic încheiat prin convenția părților are putere de lege între părțile contractante, iar pe de altă parte, din perspectiva analizării unei clauze (în cazul de față identificarea bunului) care este privitoare de două înțelesuri, întrucât o clauză îndoielnică se interpretează în sensul în care poate produce efecte și nu înlătură efectele actului după argumentul absurd reținut de instanța de apel.
Absurdul situației îl reprezintă motivarea reținută de instanța de apel în al doilea ciclu procesual, prin care arată faptul că o parte dintr-un bun (lotul recurentului) nu ar putea să fie amplasat în întregul lotului din care provine. Însă, în realitate nu rezultă faptul că terenul nu ar exista, ci dimpotrivă, lotul cumpărat de recurentul a fost identificat la fila 77 de către expert M. - C. L. în luna august 2013, în Anexa 2, Planul topografic care indica coordonatele STEREO 70, punctele de contur (punctele A, 8, C, D).
Potrivit convenției părților din actul juridic dedus judecății, contractul nr.6298/1992, s-a identificat obiectul vânzării potrivit art.964 Cod Civil, prevedere care arată ca obiectul convenției trebuie sa aibă un lucru determinat, sau cel puțin determinabil.
În acest sens, dacă instanța prin analiza textului contractului ar fi apreciat ca obiectul contractului nu este determinat, era obligată să examineze din perspectiva criteriului "determinabil" (schița la contract) si astfel ar fi constatat ca obiectul este în mod cert determinabil.
Sub un al doilea aspect, instanța de apel a încălcat dispozițiile art.969 Cod civil precum și ale art. 1170 Cod civil care reglementează sfera actelor autentice, încheiate prin voința părților, cazul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6298/1992, înlocuind, schimbând convenția părților din acest act juridic cu o așa zisă opinie, (reținută cu încălcarea dispozițiilor art.1170 Cod Civil) preluată din concluzia (care oricum se contrazice cu conținutul) raportului de expertiza administrat în apel (după rejudecare), lăsând în mod greșit fără efecte un act autentic, deși a apreciat totodată că nu exista vreun motiv de nulitate al acestuia.
Motivarea instanței de apel prin care arată că "prin acceptarea unui astfel de amplasament precum cel propus în cauză, s-ar ajunge la modificarea vecinătăților prevăzute în contractul de vânzare cumpărare nr._ și implicit, la crearea unei noi situații de fapt." este în contradicție cu prevederile art. 978 Cod Civil, precum si cu art. 129 alin 5 Cod Procedura civilă, deoarece, instanța, în prezența acestui act juridic autentic, are îndatorirea de a interpreta contractul (deși apreciază că sunt elemente suficiente pt. identificarea obiectului chiar in lipsa interpretării) în sensul de a produce efecte juridice, si nu să-I lipsească de efecte, așa cum a procedat în mod greșit.
Consideră recurentul că prin soluția pronunțată, instanța de apel în rejudecare a înlăturat puterea lucrului judecat rezultată din decizia nr.1437 R/10.11.2011, deși aceasta este obligatorie pentru instanța de rejudecare, potrivit art.315 Cod Procedură civilă.
A fost invocat și motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 7, Cod Procedura Civilă, arătându-se că motivarea instanței de apel prin care arata că "nu se poate stabili îndeplinirea condiției premergătoare referitoare la identitatea parțială sau totală a celor două terenuri menționate în contractul nr.6298/1992, respectiv în contractul nr.263/13.02.2004" ignoră motivarea instanței de recurs.
Practic, instanța de apel a înlăturat motivarea instanței de recurs, cu încălcarea prevederilor art.315 alin.1 Cod proc.civ., deși instanța de recurs a arătat că a identificat terenul potrivit expertizei administrate la prima instanță, dispunând totodată completarea acesteia din perspectiva insuficienței sale, respectiv că "singura obiecțiune ce poate fi adusa modalității de identificare a terenului prin anexa 3 la raportul de expertiză este aceea a neindicării de către expert a unor puncte de inflexiune topografică necesare pentru ca raportul de expertiză să poată sta la baza întocmirii documentației de carte funciară".
În mod greșit instanța de apel în rejudecare a arătat că: "Cele două expertize sunt contradictorii .... și dimpotrivă, se vor înlătura concluziile depuse la dosarul Judecătoriei B. de expertul H. C. ... " întrucât prin acest argument practic s-a înlăturat tocmai proba pe care instanța de recurs a avut-o în vedere în admiterea recursului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.7, 8, 9 Cod Procedură Civilă.
Intimații-pârâți C. I. O. și C. D. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimații-pârâți au arătat în mod corect instanța de apel în rejudecare, a reținut că ... "exigentele probatorii sunt supuse regulii înscrise in art. 1169 din vechiul Cod Civil. În raport de aceste prevederi, reclamantului care se pretinde proprietar asupra bunului in litigiu îi incumba sarcina probei dreptului pretins.”
Arată intimații că, în condițiile în care recurentul a cumpărat în anul 1992 un teren cu deschidere la lacul Snagov (la Est - lac Snagov),- menționat ca atare în titlul său de proprietate, oricâtă ignoranță ar presupune demersurile sale, nu poate fi justificată revendicarea unui lot de teren, fără deschidere la lac.
Recurentul se mulțumește cu "fixarea punctelor de inflexiune" pe anexa 2 a expertizei din apel, chiar daca rezultanta acestei operațiuni efectuata mecanic nu are nimic de-a face cu realitatea terenului achiziționat de recurent.
Este evident că, indiferent cum s-ar fi schimbat vecinătățile terenului recurentului de-a lungul timpului, lacul Snagov nu s-a mutat din loc din anul 1992 până în prezent. Ca minim element de identificare, intangibil de altfel in poziționarea/identificarea terenului recurentului, lacul Snagov ar trebui sa se situeze în același loc, respectiv: latura de Est a terenului revendicat ceea ce nu se regăsește in niciuna dintre variantele expertizelor efectuate.
Apreciază intimații că în mod greșit invocă recurentul prevederile art.304 pct.9 Cod proc.civ., deoarece instanța de apel nu a reținut ca aplicabile prevederile Codului civil 2010, simpla referire a instanței de apel la dispozițiile art.557 din actualul Cod Civil nefiind de natura sa pună in discuție titlul de proprietate al acestuia, întrucât chestiunea validității titlului său fusese tranșată de Curtea de Apel în recurs.
Cu privire la pretinsa încălcare a art.129 alin.5 Cod proc.civ., se arată că decizia din recurs la care se refera recurentul nu avea cum sa constate decât cu privire la prima decizie a instanței de apel (care nu face obiectul recursului de față), cu atât mai mult cu cat aceasta a și fost casată.
Nu numai ca instanța de apel în rejudecare a urmat întrutotul indicațiile curții de apel, dar textul art.129 aI.5 Cod proc.civ. nu urmărește, așa cum dorește sa acrediteze recurentul, un "transfer" de obligații în sarcina instanței, care nu este ținută a-i dovedi acțiunea reclamantului.
De altfel, recurentul nu este în măsura sa indice punctual unde anume nu a stăruit suficient instanța de apel, așa încât critica de mai sus este de asemenea, una formală.
În privința încălcării principiului "tempus regit acturn" - potrivit căruia actele juridice se încheie în conformitate cu prevederile legii in vigoare la data întocmirii lui – s-a arătat că acesta nu are nici o legătură cu motivul de recurs invocat. Lipsa elementelor de identificare din cuprinsul titlului său de proprietate (ex;lungimea laturilor terenului achiziționat) sau schița terenului recurentului în suprafața de 2500 mp. având altă suprafață decât cea precizata în contractul său - respectiv 1339 mp - nu se datorează în nici un caz "legii aplicabile in materia vânzării imobilelor" de la nivelul anilor 1992.
Imposibilitatea obiectivă de identificare cu certitudine a terenului recurentului îl determină pe acesta să susțină că la rejudecare instanța de apel ar fi analizat raportul juridic dedus judecații prin prisma dispozițiilor Legii nr.7/1996 - a cadastrului și publicității imobiliare, care a intrat in vigoare la circa 4 ani după dobândirea calității sale de proprietar.
Critica este total neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât recurentul alternează după cum are interesul în susținerea aplicării textelor de lege, după bunul sau plac.
Când cere "fixarea punctelor de inflexiune" în mod mecanic (susținând ca aceasta operațiune constituie "identificarea" terenului sau), nu mai contează nici data intrării în vigoare a legii nr.7/1996 și nici faptul că se mulțumește cu orice teren, chiar unul fără deschidere la lacul Snagov.
Raportul de expertiza administrat în rejudecare în apel concluzionează la fila 2 "conform contractului aut.6298/1992 (aparținând A. F.) identificarea imobilului teren din ., P 352/94 nu se poate face". Expertul precizează si de ce nu se poate face identificarea, întrucât "contractul nu dă detalii legate de dimensiunile laturilor, nu are la bază o determinare din coordonate si nici măcar o schiță care să identifice amplasamentul în raport de detaliile fixe din teren".
Referitor la stabilirea exactă a laturilor si vecinătăților terenului revendicat, expertul concluzionează în același sens: "pot afirma că stabilirea exacta a laturilor si vecinătăților îmi este imposibil de făcut".
În privința criticii întemeiate pe art.304 pct.8 Cod proc.civ., s-a arătat că recurentul nu concretizează în ce consta greșeala și nici schimbarea.
Cât privește indicarea punctelor de inflexiune în coordonate stereo, chiar dacă recurentul urmărește prin demersurile întreprinse validarea juridică a unei situații de fapt neconforme cu realitatea și cu actele pe care le deține, urmează să observe că indicarea punctelor de inflexiune (pe prima expertiza - H.), creează în mod artificial coordonatele unui amplasament nereal al terenului revendicat, expertul M. specificând expres: "terenul care inițial era un lot fără acces (n.n.-conform contractului apelanților-reclamanții) si vecin cu Lacul Snagov] este "transformat . deschidere la drum si fără ieșire la lac”.
Prin decizia civilă nr.181/17.02.2015, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și familie a admis recursul formulat de recurentul-reclamant A. F. împotriva deciziei civile nr.224 A din 27.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, a modificat decizia civilă apelată în sensul că a admis apelul declarat de reclamantul A. F. împotriva sentinței civile nr.5353/19.11.2010 pronunțată de Judecătoria B., a admis în parte acțiunea reclamantului, a obligat pârâții C. D. și C. I. O. să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 1341 mp, astfel cum a fost identificat în anexa 3 a raportului de expertiză întocmit de expert H. C., ale cărui puncte de inflexiune au fost indicate în anexa 2 a raportului de expertiză întocmit de expert M. C. L.; a dispus rectificarea corespunzătoare a cărții funciare 1603 Snagov, a respins cererea pârâților privind cheltuielile de judecată; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu au fost schimbate prin decizia civilă nr.348A/05.04.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ ; a obligat intimații-pârâți, în solidar, să plătească recurentului-reclamant suma de 5850,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, 9737 lei cheltuieli judecată în apel și 9559,3 lei cheltuieli judecată în fond.
Prin decizia civilă nr.548R/08.05.2015, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis cererea de revizuire formulată de revizuienții pârâți C. I. O. și C. D. împotriva deciziei civile nr.181R/2015 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie și a anulat decizia atacată, acordând termen pentru rejudecarea recursului.
Instanța de revizuire a reținut incidența dispozițiilor art.322 pct.2 Cod proc.civ. (plus petita), constatând că reclamantul a cerut revendicarea de la pârâți a suprafeței de 1339 mp (din măsurători 1281,32 mp), iar instanța de recurs a admis acțiunea pentru o suprafață de 1341 mp, fără ca reclamantul să fi formulat vreo precizare a cererii de chemare în judecată prin care să revendice o suprafață mai mare decât cea indicată inițial.
Rejudecând recursul declarat de reclamantul A. F. împotriva deciziei civile nr.224A/27.02.2014, curtea reține că acesta este fondat.
Astfel, analiza instanței de recurs pleacă de la chestiunile deja dezlegate de instanța de recurs din primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr.1437/2011, respectiv că atât reclamantul, cât și pârâții C. au titluri valabile, că aspectul legat de insuficienta determinare a situării terenului cumpărat de reclamant nu atrage nevalabilitatea titlului său, precum și că anterior operațiunii comparării de titluri, specifică acțiunii în revendicare, se impune determinarea situării terenului.
În acest context, contrar celor susținute de intimații-pârâți, curtea de apel a reținut, în decizia amintită, că în mod corect apreciaseră instanțele de fond că terenul cumpărat de reclamant este inclus în suprafețele pentru care a fost emis ulterior titlul de proprietate în beneficiul defunctului M. M., aspect rezultat din probele administrate, singura deficiență a raportului de expertiză H. fiind lipsa unor puncte de inflexiune topografică necesare întocmirii documentațiilor de carte funciară.
Prin urmare, aceste chestiuni nu mai pot fi puse în discuție în cauză, opunându-se prevederile imperative ale art.315 Cod proc.civ., astfel încât sub acest aspect instanței de apel îi revenea sarcina de a administra probele dictate de decizia de casare.
Or, deși a dat curs acestei indicații, instanța de apel a conchis că, în realitate, terenul cumpărat de reclamant nu poate fi identificat chiar în ciuda stabilirii punctelor de inflexiune topografică, operațiune realizată de expertul M. Cisman.
Aceasta din urmă a procedat în anexele 1 și 2 ale expertizei la reprezentarea topografică a terenului în suprafață de 1281,52 mp cumpărat de intimații-pârâți C. de la moștenitoarea proprietarului decedat M. M. prin contractul de vânzare autentificat sub nr-263/13.02.2004, situat în sola cadastrală 94, . Comunei Snagov, precum și a terenului cumpărat de reclamant de la defunctul M. M., în suprafață de 1339 mp, situat în . 352, astfel cum fusese identificat de expertul H. în expertiza realizată la judecătorie.
Cu privire la apărarea intimaților-pârâți în sensul că terenul cumpărat de reclamant avea ca vecinătate la Est Lacul Snagov, în timp ce terenul revendicat de la aceștia nu are o asemenea vecinătate, curtea reține, pe de-o parte, că imprecizia cuprinsă în actul din 1992 este determinată de lipsa la acel moment a proiecțiilor cadastrale și a unei corespondențe realizate corect cu planurile cadastrale existente.
Pe de altă parte, zona limitrofă lacului, de protecție (care să găsește în partea de est a terenului revendicat, dar nu în imediata sa vecinătate), poate varia în timp în funcție de modificările climatice și de alți factori, astfel încât acest element nu este de natură a schimba faptic amplasarea terenului litigios și în nici un caz de a da naștere unei alte situații de fapt, astfel cum susțin intimații.
În privința susținerii în sensul că terenul ce a făcut obiectul contractului din anul 1992 se situa în intravilan, în timp ce terenul din titlul de proprietate este menționat ca fiind în extravilan, curtea reține din raportul de expertiză H. (fila 82 dosarul de fond) că terenurile înstrăinate de S. Laurenția au fost trecute în intravilan în anul 20oo, prin HCL nr.12/2000, deci anterior emiterii titlului de proprietate (în anul 2001). Prin urmare, terenul pentru care urma a se emite titlul în beneficiul autorului reclamantului trebuia să fie situat în intravilan și la data emiterii titlului aceasta era și situația terenurilor din titlu, deși se menționează că ele se găsesc în extravilan.
Apărarea principală a pârâților intimați C., care valorifică lipsa din actul translativ de care se prevalează reclamantul a coordonatelor exacte ale terenului, nu poate fi primită, în contextul în care în primul ciclu procesual s-a reținut cu certitudine de către instanțele de fond (aspect validat de instanța de recurs) că terenul pentru care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.6298/1992 este inclus între terenurile pentru care a fost eliberat titlul de proprietate nr._/2001 și mai precis în terenul din tarlaua 94, . apoi pârâților intimați C. de pârâta intimată S. Laurenția.
De aceea, bazat pe situația de fapt reținută de instanța de apel în urma probatoriului administrat, curtea reține că în mod greșit a considerat tribunalul că nu poate proceda la compararea titlurilor părților, existența identității între terenul dobândit în anul 1992 de reclamant și o parte din terenul cumpărat de pârâți fiind deja statuată, astfel încât o apreciere contrară nu mai putea fi realizată la acest moment procesual.
În cadrul operațiunii de comparare a titlurilor părților, curtea reține că cel exhibat de reclamant este mai vechi și primul înscris (în registrul de inscripțiuni-transcripțiuni), ambele criterii de comparație dând preferință acestuia, astfel încât cererea sa de revendicare este întemeiată.
Urmare a admiterii cererii de revendicare, se impune și rectificarea cărții funciare cu privire la imobilul ce va fi lăsat în proprietate reclamantului, în conformitate cu prevederile art.33 din Legea nr.7/1996 republicată.
Celelalte critici formulate de recurent sunt nefondate.
Astfel, instanța de apel nu a aplicat în raționamentul său dispozițiile noului Cod Civil, astfel încât nu se poate reține o aplicare greșită a legii din această perspectivă.
Critica întemeiată pe pretinsa încălcare a dispozițiilor art.129 alin.5 Cod proc.civ. a fost formulată cu neobservarea exigențelor acestei prevederi legale. Simpla împrejurare că hotărârea este nefavorabilă părții care o atacă nu semnifică o lipsă de rol activ, nici măcar temeinicia căii de atac (în cauză prin prisma altui motiv de recurs) nu semnifică, per se, o atare omisiune.
Curtea nu poate reține nici susținerea în sensul încălcării principiului „tempus regit actum”, deoarece nicio statuare a instanței de apel nu a constituit o aplicare a legii în afara sferei sale temporale, aspectul considerat de instanță ca fiind determinant în respingerea acțiunii neavând o legătură directă cu prevederile Legii nr.7/196.
Va fi înlăturată și critica întemeiată pe art.304 pct.8 Cod proc.civ., deoarece considerentele instanței nu au avut drept rezultat schimbarea conținutului și efectelor actului juridic încheiat între reclamant și defunctul M. M., aceasta reprezentând o simplă speculație a recurentului-reclamant, care a considerat că respingerea acțiunii sale a echivalat cu lipsirea de efecte a actului pe care acesta l-a încheiat.
Dimpotrivă, instanța de apel a reținut că respingerea cererii de revendicare nu are drept izvor o eventuală nevalabilitate a contractului de vânzare încheiat de reclamant în anul 1992, subliniind că această chestiune a fost tranșată irevocabil din primul ciclu procesual.
Recurentul pretinde în mod nefondat că este incident cazul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod proc.civ., în sensul existenței unor motive contradictorii în decizia atacată, deoarece argumentele care susțin acest motiv de critică se referă, în realitate la încălcarea prevederilor art.315 Cod proc.civ., aspect care a făcut obiectul analizei ce precede în cadrul criticii subsumate prevederilor art.304 pct.9 Cod proc.civ.
Or, eventuala încălcare a prevederilor art.315 Cod proc.civ. nu poate fi subsumată cazului de recurs prevăzut de art.304 pct. 7 Cod proc.civ., deoarece considerentele contradictorii trebuie să se găsească în cuprinsul aceleiași hotărâri, cea atacată, și nu în hotărâri diferite.
În consecință, față de considerentele expuse mai sus, se impune, în temeiul art.304 pct.9 și art.312 Cod proc.civ., admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat de apelantul-reclamant A. F. împotriva sentinței civile nr.5353/2010, pronunțată de Judecătoria B., al schimbării în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii în parte a acțiunii și al obligării pârâților C. D. și C. I. O. să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 1281,52 mp situat în Snagov, jud. I., T 94, . 2244, astfel cum a fost identificat în anexa 1 a raportului de expertiză întocmit de expertul M. Cisman L. în dosarul nr._ *al Tribunalului București - Secția a V-a Civilă.
Se va dispune rectificarea cărții funciare nr.1603 Snagov cu privire la imobilul mai sus menționat, urmând a fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În temeiul art.274 Cod proc.civ., va obliga intimații pârâți C. D. și C. I. O. să plătească recurentului reclamant A. F. cu titlu de cheltuieli de judecată sumele de: 9559,3 lei în fond și 9737 lei în apel, constând în taxe de timbru și onorarii de expertiză, constatând că la dezbaterile orale asupra fondului cauzei, recurentul reclamant a precizat că nu solicită plata cheltuielilor de judecată aferente recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant A. F., cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat B. M. G., în București, ..4, ., parter, ., împotriva deciziei civile nr.224A din 27.02.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă, în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. LAURENȚIA, cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat R. L., în București, ., ., sectorul 3, C. I. O. și C. D., ambii cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat N. T., în București, ., ., ., sectorul 3.
Modifică decizia civilă apelată nr.224A/27.02.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă, astfel:
Admite apelul declarat de apelantul-reclamant A. F. împotriva sentinței civile nr.5353/2010, pronunțată de Judecătoria B..
Schimbă în parte sentința apelată, după cum urmează:
Admite în parte acțiunea reclamantului A. F..
Obligă pe pârâții C. D. și C. I. O. să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 1281,52 mp situat în Snagov, jud. I., T 94, . 2244, astfel cum a fost identificat în anexa 1 a raportului de expertiză întocmit de expertul M. Cisman L. în dosarul nr._ * al Tribunalului București – Secția a V-a Civilă.
Dispune rectificarea cărții funciare nr.1603 Snagov cu privire la imobilul mai sus menționat.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Respinge cererea intimaților pârâți C. D. și C. I. O. privind plata cheltuielilor de judecată.
Obligă intimații pârâți C. D. și C. I. O. să plătească recurentului reclamant A. F. cu titlu de cheltuieli de judecată sumele de: 9559,3 lei în fond și 9737 lei în apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 iulie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. R. T. D. F. G. D. L. M.
GREFIER
S. V.
red.IRT/Thred.IRT, MȘ/2 ex./16.10.2015
Tribunalul București - Secția a V-a Civilă – judecători S. O. și A. B.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 761/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 783/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
